Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























AUGUSTIN - CONVERTIREA LA FILOSOFIE

istorie




AUGUSTIN - CONVERTIREA LA FILOSOFIE


Augustin este un fenomen unic în istoria crestinismului. Caracterul este asemanator cu cel paulin, în parte si datorita faptului ca au în comunn experienta de a fi chemati de la ratacirile tineretii la slujirea Evangheliei. Ca si Pavel, a contribuit la dezvoltarea crestinismului si a devenit, poate într-o masura mai mare decât altii expresia gândirii crestine, spre care filosofi si teologi deopotriva, se întorc pentru a-si împrospata modul de întelegere asupra doctrinei evanghelice. Nu doar Evul Mediu, dar deasemeni si Reforma, a fost stapânita de scrilerile sale si tot ce era în legatura cu spiritul crestin, avea legatura, cel putin în parte cu Augustin.






1. Nevoia de întelegere

Scrierile lui Philon din Alexandria (20 î.Hr-50 d. Hr.) au constituit o punte de legatura între revelatia biblica si filosofia greaca. Gândirea sa a avut la baza gândirea evreiasca, a carei origine trebuie situata în transpunerea lingvistica a celor saptezeci de carti Septuaginta, care modificasera sensul biblic într-unul intentionat filosofic, acordând prioritate ontologicului în fata istoricului, eticului în fata misticului sau afectivului, si întreprinzând un efort de depersonalizare a Divinitatii. La Philon din Alexandria, împrumutul filosofic este unul metodologic si formal, fondul gândirii sale ramânând fidel scrierilor biblice.[1]

Dumnezeul lui Philon este absolut transcendent. Pentru a gândi raporturile lui Dumnezeu cu lumea, Philon foloseste teoria Logos-ului, care spre deosebire de teologia crestina, este creat din eternitate, nefiind nici coetern, nici cosubstantial cu Dumnezeu. Astfel Logos-ul, vazut ca agent si principiu dinamic este imaginea lui Dumnezeu, omul fiind o imagine a acestei imagini.

Prin aceasta perspectiva de a continua unele aspecte ale gândirii elene in cadrul crestinismului, Philon va exrcita o influenta hotarâtoare asupra unor reprezentanti ai scolii crestine din Alexandria. De pilda Clement din Alexandria 150 - 215 d.Ch. a încercat sa arate raporturile profunde dintre filosofia greaca si doctrina crestina, tinzând spre expuneri sintetice ale dogmei. Un aspect de importanta sporita în cadrul studiilor patristice fiind deprezentat de altfel de efortul de a determina relatia dintre teologia crestina a primelor secole si filosofia greaca. Pornind de la persupozitia ca afinitatile între cele doua sunt multe la numar, cercetatorii au reusit a schita anumite de talii ale interferentei literare si ale dependentei ideatice. În cazul unor autori crestini, descoperirea acestor interferente i-a condus pe acestia la sursa exacta de la care si-au construit ideile filosofice. "La Clement scrierile sale se identifica în parte cu cele ale autorilor pagâni, sub aspect ideatic, literatura sa filosofica si religioasa aflându-se într-un permanent dialog cu ideile pagâne, cu predilectie în încercarile sale de a îsi cristaliza conceptia despre 16216x233q Dumnezeu".[2] Origene 185-254 , inspirandu-se la rândul sau din Philon, a elaborat o teorie a diferitelor sensuri - literar, moral, spiritual - ale Scripturii. A folosit ideile platonice pentru a reinterpreta întregul ansamblu al învataturii crestine despre Dumnezeu, despre Christos si mântuire. Însa adevaratii mostenitori ai doctrinei sale sunt Parintii Bisericii Crestine. Lactantiu, în "Institutiile divine" v-a prelua aceasta teorie, atunci când în capitolul VI. 10, scrie: "Omul este imaginea lui Dumnezeu(.). Cel mai puternic liant care uneste pe oameni este umanitatea".

Un rol hotarâtor în convertirea la crestinism a lui Augustin l-a avut Ambrozie, episcop de Milan (333-397). Ambrozie a avut influenta politica asupra împaratilor Gratian, Valentinian al II-lea si Teodosiu. Ambrozie a determinat o înoire a vietii religioase la Milan, predicile sale ajutând lui Augustin sa îvinga piedicile si sa intre în Biserica, telul sau fiind acum de a-L cunoastep Dumnezeu: videre-intelligere Deum. Augustin a crezut intotdeauna in existenta lui Dumnezeu, dar nu a avut intotdeauna o conceptie justa despre El. Augustin nu putea la acel moment concepe o realitate spirituala, lipsindu-i o doctrina filosofica pentru a avea o vedere metafizica despre Dumnezeu. Aceasta filosofoe va fi pentru el neoplatonismul.

Augustin a expus o filosofie crestina care încearca sa îmbine credinta cu ratiunea : "Întelepciunea este rasplata credintei.Deci nu încercati sa întelegeti pentru a crede,ci sa credeti pentru a întelege".[3] Pentru Augustin credinta era primordiala,întrucât vedea în ea premisa esentiala a unei filosofii crestine. Pe de alta parte,el sustinea ca simpla credinta este doar încuviintare oarba; ea trebuie sa fie consolidata si facuta inteligibila prin intermediul ratiunii.

2. Augustin si doctrinele eretice ale timpului sau

3. Pelagianismul

În acceptiunea generala a teologilor, pelagianismul a fost considerat drept un urmas direct al legalismului, dar s-a dovedit a fi totsi mult mai aproape de deism decât s-a crezut la vremea aparitiei sale. Nu este lipsit de importanta faptul ca la originile sale se afla un grup de calugari ce duceau o forma de viata ascetica. În acceptiunea acestora, Legea Divina este cuprinsa într-o colectie de porunci separate, ce urmaresc dobândirea perfectiunii morale ca un simplu complex de virtuti separate, mântuirea fiind data prin fapte, nu prin har. Aceasta datorita punctului de vedere al lui Pelagius, conform caruia puterile si vointa omana sunt suficiente pentru a-l pastra în sfintenie, omul având astfel posibilitatea ontologoca de a face mai mult decât se asteapta de la el, fapt ce implica o conceptie deistica în întelegerea relatiei dintre om si creatorul sau. Dumnezeu si-a înzestrat creatura cu capacitatea (possibilitas), sau abilitatea (posse) de a actiona în propriu-i scop. Omul a fost crea astfel asemeni unei masini care, datorita faptului ca a fost bine concepute, nu are nevoie de interventia lui Dumnezeu în lucrarea Sa perfecta.

În acest punct am atins principiul central si formative al pelagianismului, si anume presupunerea unei posibilitati plenare a omului de a împlinii tot binele care se cere de la el si de a lucra nu numai în vederea salvarii proprii, dar si în vederea propriei prefectiuni.Acesta este cadrul întregii teorii, iar toate celelalte postulate nu doar depend de ea, dar sunt o consecinta directa a acestei teorii, sub aspect chronologic si logic deopotriva.

Datorita acceptari de catre pelagieni a acestor teorii si a consecintelor controversate la care se ajunge plecând de la ele ( negarea gratiei divine, de pilda), Augustin va considera ca este menirea lui de a combate aceasta erezie. Fara îndoiala ca Pelagiu vorbeste despre gratia divina în scrierile sale , întelegând însa prin gratie legatura esentiala dintre om si libera sa vointa.

Având un temperament filosofic, Augustin, raspunde acestei provocari prin scrierile sale anti-pelagiene, convins de faptul ca doar prin harul primit de la Dumnezeu a lasat în urma dorintele lumesti (Confesiuni, cap.I) si a trait o viata care este straina multora. Aceasta viata de rezistenta în fata ispitelor lumii si constientizarea harului divin i -a dat o întelegere patrunzatoare a principiului evanghelic, conform caruia "Dumnezeu îl cauta pe om, nu omul pe Dumnezeu". În orice caz, doctrina augustiniana asupra harului este în strânsa legatura cu filosofia si teologia sa asupra inefabilitatii gratiei divine. Gratia, pentru Augustin dependenta absoluta o omului de Dumnezeu ca sursa a binelui, constituie stadiul incipient, chiar naiv al doctrinei sale, un element formativ în jurul caruia alte mari probleme îsi vor cauta o posibila solutionare.




Doctrina crestina

Un fapt inevitabil pentru Biserica l-a constituit realizarea si definirea doctrinei si delimitarea ei fata de celelalte prin definirea adevarului crestin. Principala controversa a primelor patru secole precum si definirea doctrinei privesc natura lui Dumnezeu si persoana lui Christos, iar Parinti ai Bisericii, printre care Ciprian, Ambrozie si în special Augustin, au analizat implicatiile unei alegeri subiective a religiei, cu rigoarea impusa de sistemele filosofice. De pe acesta pozitie filosofica si teologica, Augustin formulat argumente pentru probleme importante a ambelor domenii, precum libertatea vointei, consecintele caderii, necesitatea harului divin în vederea salvarii, predestinarea din eternitate a celor " placuti Lui" s.a.. Biserica de Rasarit de pilda, are ca fundament doctrinar libertatea vointei, în timp ce Biserica Apuseana înclina spre demascarea "imperfectiunii naturii umane"[22] Dar nici teologii din rasarit nu au trecut cu vederea existenta pacatului universal si nevoia umanitatii de mântuire si nici de faptul ca pentru realizarea acestei mântuirii este necesara influenta gratiei divine. Pentru a evita posibilele interpretari eronate ale Scripturii si a evita alte erezii, Biserica va sustine, prin reprezentantii ei de seama unitatea de natura între Dumnezeu Tatal si Fiul, dar si umanitatea lui Christos, pâna în momentul în care o definire doctrinara a Trinitatii si a persoanei lui Christos va fi definitiva.

Apropierile pe care le face Augustin între doctrina crestina ( Sf. Ioan, Sf. Pavel) si filosofia neoplatonica se datoreaza unor anumite puncte de contact dintre ele. Neoplatonicienii vorbesc despre Dumnezeu, despre Cuvânt, Plotin în Enneade 5, 1 vorbind despre cele trei ipostaze.

Augustin, având deja o mentalitate crestina, asculta predicile lui Ambrozie, care, ca si Parintii Orientului (Grigore de Nazianz, Atanasie, Chiril din Alexandria), se foloseste de o filosofie neoplatonica pentru o mai buna formulare a dogmelor. Augustin va observa imprecizia lui Plotin care combate întruparea. Extazul de la Ostia constituie culmea vietii spirituale a lui Augustin, acest process de înaltare treptata spre Dumnezeu fiind de inspiratie platonica (Platon, Phaidon, 10) si plotiniana (Plotin, Enneade, V, 1, 10; 9,1). "Acesti filosofi, spune Augustin, pe care noi îi consideram superiori altora prin renume, vedeau ca nici un corp nu este Dumnezeu, de aceea depaseau toate corpurile în cautarea lui Dumnezeu".[23]

Neoplatonicii sustin ca lumea nu are început, ci este creata de Dumnezeu din veci. Lumea este temporala dar timpul nu are nici început nici sfârsit, un ciclu în care lumea exista permanent si fiintele se succed necontenit. Augustin va dezvolta o conceptie diferita: eternitatea divina depaseste creaturile nu prin anterioritatea sa ci prin superioritatea Sa. Dumnezeu este fiinta vesnica nu pentru ca este înaintea creaturilor, nu prin anterioritate, ci prin superioritate.




5. Liberul arbitru

Lucrarea De libero arbitrio are, în economia operei augustiniene, o dubla apartenenta. Formal, aceasta scriere apartine grupului de opere filosofico-literare, dialogurilor filosofico-polemice, iar ideatic si teologic, apartine operelor dogmatico-polemice, scrise împotriva ereziilor, în special împotriva maniheilor.

Tema tratata aici de Augustin, cea a libertatii, este una centrala atat pentru filosofie cât si pentru teologie, dezbaterea acestei probleme continuând prin Erasm si Luther si în zilele noastre.(Voi face aici doar o scurta prezentare a problematicii, urmând ca în capitolul IV, capitol ce trateaza problema predestinarii sa revin asupra modului în care a fost perceput liberul arbitru atât de catre Augustin, cât si de teologii si filosofii care s-au aplecat asupra acestei probleme).



Cum teoria liberului arbitru al vointei este strâns legata de teoria gratiei, si implicit de problema predestinarii si de cea a soteriologiei - probleme ce constituie "marele augustinism", Augustin a revenit în multe rânduri asupra problemei liberului arbitru, definindu-l în functie de gratie, de predestinare, de prestiinta, de previziune si mântuire, însa nu a retractat nimic esential.

Augustin este pirmul dintre Parintii Bisericii care a facut distinctia esentiala între libertate si liberul arbitru (liberul arbitru fiind parte integranta a mintii, în timp ce libertatea, identificata cu vointa, este puterea de a face ceea ce se alege, libertatea de optiune, el punând la baza cugetarilor sale ideea unei absolute dependente a omului de Dumnezeu, cum de altfel vor proceda mai târziu Calvin si Schleiermacher. Este incorect a afirma ca libertatea este ideea fundamentala a sistemului augustinian, aceasta idee fiind de o importanta sporita pentru gândirea pelagiana de pilda.Augustin însusi îsi va modifica perspective asupra libertatii umane si a gratiei divine ca urmare a controverselor teologico-filosofice pelagiene.

Ceea ce-l deosebeste pe Augustin de doctrinele filosofice (stoicism,epicurism, platonism, neoplatonism), este faptul ca la el morala crestina (ratiunea practica ) constând în libertate, nu este doar o dorinta, o optiune naturala catre Dumnezeu, ci un imperativ absolut, asa cum se arata în Epistola lui Pavel catre Galateni V. 13. "Voi, însa, fratilor, ati fost chemati întru libertate (.)".

Pelagius însusi a scris o carte intitulata "De libero arbitrio".( Este vorba de acel Pelagiu pe care l-a urmat Celestius in erezie). El se opunea gratiei lui Dumnezeu prin care au fost predestinati ca fii prin Isus Christos ( Efeseni, I, 5 ). "Nimeni nu vine la Mine, decât daca-i fi fost dat lui de la Tatal Meu" ( Ioan, VI, 66 ).

În cartea a III-a, capitolul al II-lea are un titlu semnificativ pentru problema predesinarii discutata aici, si anume "În ce mod prestiinta lui Dumnezeu nu înlatura libera vointa". Încercând sa dea un raspuns înrebarii lui Euodius " Cum este cu putinta ca Dumnezeu sa fie prestiutorul tuturor celor viitoare si noi sa pacatuim fara nici un fel de necesitate", Augustin sustine ca noi pacatuim nu prin necesitate ci prin libera vointa, chiar daca Dumnezeu este prestiutor. Daca Dumnezeu "cunoaste vointa ta de mâine si prevede si vointele viitoare ale tuturor oamenilor, fie ale celor ce sunt, fie ale celor ce au sa fie, prevede, cu atât mai mult, ce are sa faca cu justii si impiii".[24] "Dei praescientia non efficit ut non libera voluntate peccemus".( "Prestiinta lui Dumnezeu nu face sa nu pacatuim liber prin libera vointa".trad. Vasile Sav ). Desi Dumnezeu prestie vointele noastre viitoare, nu rezulta totusi din aceasta ca nu prin vointa voim noi ceva.

Demonstratia facuta aici libertatii si prestiintei divine este una filosofica. Ea este întarita în "De Civitate Dei" printr-o argumentare mai puternica, ce-si are originea în polemica purtata împotriva stoicilor si a lui Cicero.

În acelasi sectiune a III-a din De Libero Arbitrio, Augustin afirma ca "daca Dumnezeu a prestiut viitoarea mea vointa, este necesar, deoarece nimic nu poate fi facut altfel decât a prestiut, sa voiesc ceea ce El a prestiut, daca este necesar însa, trebuie recunoscut ca eu voiesc de-acum nu prin vointa, ci prin necesitate"[25] fapt ce pentru Augustin constituie o eroare. El critica prin urmare pozitiile de tipul "Este necesar ca eu sa voiesc astfel " pozitii care, presupunând necesitatea, suprima vointa, caci, spune Augustin "Daca este necesar sa voiasca, de unde va voi când nu va exista vointa?".

Prin urmare, Augustin nici nu neaga faptul ca Dumnezeu este prestiutorul tuturor celor viitoare, nici ca noi voim ceea ce voim. "Vointa va exista prin faptul ca exista prstiutorul vointei" spune în continuare Augustin, iar cartea a IV-a vine sa întareasca cele sustinute pâna aici : "Dumnezeu, precunoscând, nu constrânge la a pacatui si, de aceea, pedepseste pe drept pacatele". "De ce sa nu le pedepseasca prin urmare Justul pe cele pe care Prestiutorul nu le constrânge sa fie facute? Caci precum tu, prin memoria ta nu le constrângi a fi fost facute, pe cele care tocmai au trecut, întocmai asa Dumnezeu, prin prestiinta Sa, nu le constrânge spre a fi facute pe cele care au sa fie". [26] Faptul ca mintea (mens), reprezinta în limbajul augustinian partea superioara a sufletului ne-o arata Augustin în tratatul sau "De Trinitate" unde afirma ca "nu sufletul, asadar, ci ceea ce excede întru suflet se numeste minte.Drept aceea, fiecare om în parte cu singura mintea lui, nu dupa toate ce tin de natura lui, imagine a lui Dumnezeu, este o persoana si este imaginea Trinitatii în minte". (De Trinitate, P.L.XLII). Aici se afla izvorul misticii crestine, care si-a apropiat distinctia dintre partea inferioara si cea superioara a sufletului. Aceasta continua doctrina platonicienilor asupra nous-ului si psyche-ului, întrucât conform antropologiei platonice omul este compus dintr-o parte somatica si coruptibila care este corpul, una spirituala si eterna care este sufletul rational ( psyche ), si inteligenta intuitiva (nous). Acest nous îl traduce Augustin prin mens (minte), admitând distinctia clasica în filosofia crestina dintre ratio inferior (ratiunea inferioara sau interioara) si ratio superior (ratiunea superioara), prima fiind a actiunii, a doua a contemplarii. (cf. De Trinitate, XII, III, 3 ).

NOTE

1. F. Farago. Gândirile fondatoare, pp.128-129, Ed. Univers Enciclopedic,

Bucuresti, 2000.

2. Robert P. Casey, Clement of Alexandria and the Beginings of Christian Platonism, în Harvard Theological Reviw, vol. 18, nr. I.

3. Augustin, Iohannis Evangelium Tractatus, XXIX 6.

4. Augustin, De Immortalitate animae, 6.10

5. Augustin, De Trinitate, IX 7.12.

6. Augustin, De Ordine, II 8.25.

7. Augustin, De Moribus Ecclesiae, I 27.52.

8. cf. De Doctrina Christiana, 4, 1,3 si urm.

9. Chifar Nicolae, Istoria crestinismului, vol. I, Ed. Trinitas, Iasi, 2001, p.101.

10. Henri-Irenee Marrou, Patristica si umanism, Ed. Meridiane.1996, pag. 401.

11. Colin Brown, Filosofia si credinta crestina, Ed. Cartea crestina, Oradea 2000, trad.Daniel Tomulet, pag. 16.

12. Francis E. Peters, Termenii filosofiei grecesti, Ed. Humanitas, 2000, trad. Dragan Stoianovici, p.112.

13. Wilson, Gnosis and The New Testament, Blackwell, 1968.

14. Colins Brown, op.cit. p.17.

15. Bernard stef, op.cit.p. 17.

16. Augustin, De Trinitate, XII, 4.

17. Augustin, De Civitate Dei, XI, 23, 1.

18. Augustin, De Trinitate, XV, 13, 22.

19. Augustin, De Trinitate, XV, 25

20. Ibidem.

21.Augustin, Confesiuni, XXVIII.Trad.Gh.I. serban. Humanitas. 1998.

C.S.Lewis, Crestinismul redus la esente, ed.Logos.

23. Augustin, De Civitate Dei, 8, 6.

24. S. Aurelii Augustini, Opera Omnia, vol. II, De libero arbitrio, editie bilingva, text latin-roman, trad. Vasile Sav, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2002, pag.217.

25. Ibidem, p. 221.

26. Ibidem, p. 225.











Document Info


Accesari: 4256
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2021 )