Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























Continentele izolate: Australia, Vechea America, Africa neagra

istorie




Continentele izolate: Australia, Vechea America, Africa neagra

in contradictie cu evolutiile din Eurasia (si Africa de nord), caracterizate, incepand cu Eurasia antica, prin variate influente, legaturi si conflicte reciproce, teritoriile indepartate ale Pamantului s-au mentinut intr-o izolare totala (Australia), aproape totala (America) sau foarte extinsa (Africa neagra 727e49h , la sud de Sahara). Marile evolutii petrecute de la aparitia lui homo sapiens (aprox. 35000 i.Hr.) si de la sciziunea omenirii in mari grupe nu au aparut in aceste locuri absolut de loc (Australia) sau cu intarziere si diminuate datorita izolarii. Este de ajuns de aceea sa aruncam o privire unilaterala asupra continentelor izolate, care au fost cuprinse pentru prima data pe deplin in istoria globala odata cu expansiunea Europei dincolo de ocean mai timpuriu (America), sau mai tarziu (Africa, Australia) iar apoi prin dominatia albilor.




Australia

Australia este continentul care s-a desprins cel mai timpuriu de suprafata Pamantului, care la inceput era compacta. De aceea, flora si fauna ei sunt cele mai vechi, pline de fosile vii. Australia a fost populata de vanatori si culegatori din Epoca veche a pietrei, in perioada ultimei mari glaciatiuni. Atunci, nivelul general al marii era scazut, Australia era inca legata de Noua Guinee, care, la randul sau, era separata de Indonezia de astazi numai de un brat de apa.

Prima migratie a avut loc la aprox. i.Hr., si s-a desfasurat ca de obicei in grupe mici. In total pot fi deosebite trei mari valuri, ce au adus catre Australia oameni de diferite fizionomii. Aborigenii australieni au ramas intr-o izolare totala si nu au inregistrat nici o alta evolutie sociala, de exemplu o complexitate sociala mai mare, ramanand astfel la nivelul de «salbaticie» al Epocii de piatra. De aceea este uimitor tot ce stiinta istorica descopera despre trecutul lor. Pana la cucerirea Si popularea ei de catre europeni, incepand cu Australia era singurul con­tinent in care nu existau decat «salbatici», asemenea marii insule ce se intindea alaturi de ea, Noua Guinee. De aceea, «The Triumph of the Nomads» (G. Blainey) consta in aceea ca, naturii atat de dusmanoase i s-a smuls o mostenire culturala 'imitor de bogata, care sub presiunea modernizarii datorate industriei, s-a ransformat intr-un muzeu insufletit de «aborigenii» ramasi.

Vechea America

Cu totul altfel s-a petrecut dezvoltarea Americii pana la Columb. Primii     - origine mongoloizi, au venit din Siberia ca vanatori in perioada glaciatiunilor prin teritoriul ocupat astazi de stramtoarea Bering si de marile invecinate; ei au venit, in mod evident, in doua valuri (aprox. 21000-13000 i.Hr.). in ciuda izolarii aproape totale fata de continentele dezvoltate, indienii/ indios au realizat trecerea la productia agricola in unele regiuni favorabile acesteia, indeosebi pe platourile mexicane central-americane, ca si in Anzi si pe platourile inconjuratoare (Bolivia). Baza au constituit-o plantele care cresc sub pamant (gulia, cartoful) si porumbul. Absenta aproape totala a animalelor ce pot fi domesticite (exceptie lama, in Anzi, cu o capacitate redusa de utilizare in cadrul muncilor agricole) au limitat totusi productia agricola. Vechea America a cunoscut, totusi, in ciuda izolarii sale, intregul spectru evolutiv, de la «salbaticie», trecand prin «barbarie», spre o civilizatie proprie.

in ciuda absentei factorilor esentiali de productie (roata, animalele de tractiune), in centrele de productie si in concentrarile de populatie s-au dezvoltat civilizatii comparabile cu marile culturi superioare ale lumii vechi, intr-o izolare aproape totala, insa cu de ani mai tarziu (incepand cu anul i.Hr.), civilizatii care s-au oprit la un nivel de dezvoltare aproape egal cu cel al Sumerului in jurul anului i.Hr. Mayasii, aztecii si incasii au atins nivelul de organizare in mari imperii, cu caracteristicile obisnuite (cucerire militara, exploatare, revolte ale triburilor supuse).

Ocazional, pot fi acceptate scurte intreruperi ale izolarii, altfel totale, de lumea exterioara. Ele se datorau defectarii vaselor ce veneau din Asia sau Europa sau devierii acestora din cauza furtunilor. Aceste contacte ar putea explica unele asemanari culturale, altfel uimitoare, intre arta si miturile despre sosirea zeilor albi, care ar fi pus capat imperiului aztec, ca si celui incas (McNeill). Aceasta traditie religioasa, precum si obisnuinta supunerii oarbe la ordinele venite de sus, practicata in centrele imperiilor autohtone, explica extraordinara paralizie interna cu care au reactionat imparatii aztec si incas la sosirea lui Cortez in Mexic si a lui Pizarro in Peru (1519, 1531), dar si supusii acestora dupa eliminarea imparatilor lor prin arestare si ucidere. Datorita izolarii lor de milenii, imperiile si culturile superioare din vechea America erau, in momentul primului contact cu Europa in expansiune (McNeill), mult inapoiate fata de aceasta. De asemenea, populatia vechii Americi era putin imuna fata de bacteriile si virusii albilor, pe care acestia i-au adus ca pe germeni ai unor boli necunoscute bastinasilor, astfel ca supravietuitorii si-au putut forma doar treptat o rezistenta propriu-zisa fata de bolile europene.

Pentru construirea propriului imperiu colonial, conchistadorii spanioli au impus in primul rand munca fortata, instrument de dominatie a imperiilor locale ruinate.

Africa neagra, la sud de Sahara

in Epoca veche a pietrei, Africa, leagan al omenirii, a avut, prin secarea Saharei la inceputul neoliticului (aprox. i.Hr.) o evolutie tensionata: nordul s_a unit cu civilizatia mediteraneana-orientala veche, instituind prin Egipt unul dintre subcentrele primare. Africa neagra a ramas, dimpotriva, intr-o lunga izolare: lipsa de adaposturi naturale si izbirea permanenta si puternica a valurilor de stanci in dreptul tarmurilor sale au impiedicat orice iesire pe cale maritima, pana in Epoca moderna. Secarea Saharei a intrerupt pentru milenii legatura pe uscat cu nordul. Izolarea a fost strapunsa numai in putine locuri: Egiptul si Valea Nilului, putinele si periculoasele piste prin Sahara, mai ales dupa ce romanii au importat camila din Asia (secolul I d.Hr.), stramtoarea Bab-el-Mandeb dintre Arabia sudica si Etiopia si tarmul estic al Africii au facut posibila singura legatura intrucatva continua dintre Africa neagra si restul lumii pana la expansiunea Europei dincolo de ocean.



Pozitia sa marginala a facut-o sa fie exemplul clasic de periferie «barbara» si de cultura nomada, marginala (in sud) Eurasiei, de la care in acelasi timp a primit si impulsuri culturale, in perioada precoloniala mai ales de la Islam. Extinderea desertului a impus evitarea lui in cateva directii: catre est pe Nil, de unde venea pe uscat substratul uman determinant pentru vechiul Egipt; catre sud, in regiunile impadurite care treptat, sub presiunea populatiei, s-au rarit, evoluand spre savana; in Sahara, in oazele ce se pastrau inca si in complexele montane (Aïr, Tibesti) ce contineau urme restranse de umiditate.

Trecerea la productia agricola s-a produs mai tarziu decat in Eurasia. In mod evident, populatia taraneasca aflata in crestere si expansiune a presat si aici asupra vanatorilor si culegatorilor, impingandu-i spre sud si spre teritoriile in care se mai puteau retrage - pigmeii in padurea tropicala, de ambele parti ale fluviului Congo, bosimanii («San») in Kalahari, pana la capul sudic al Africii.

inca din perioada Vechiului Orient, Africa neagra a exportat in principal aur si sclavi. Pentru Egiptul faraonic, Nubia era chiar «tara aurului» («Nub» inseamna aur). In Evul Mediu, Africa de vest a fost, dupa Nubia (pana la aprox. principala exportatoare de aur catre Europa, iar Africa de sud (imperiul lui Mono- rnotapa) catre teritoriul situat in nordul Oceanului Indian. Zona Sahel (Sudan) si nul Swaheli (Sahel si Swaheli inseamna ambele, in araba, «tarm» sau nisipul arm» al Saharei si al Oceanului Indian) erau cele mai mari zone de intersectie «u comertul international, prin intermediul noilor orase comerciale situate in rginea sudica a desertului, respectiv in marginea vestica a Oceanului Indian.

m istoria timpurie a Africii s-au evidentiat, dupa secarea Saharei, cativa fundamentali: raspandirea civilizatiei mediteraneene, migratia semintiei bantu, miscari de migratie ale amharilor si ale crescatorilor de animale cu pielea deschisa precum «hamitii», expansiunea Islamului, contacte timpurii cu Europa.

Participarea Africii de nord la civilizatia mediteraneana a influentat variat si numai regional restul Africii: din Egipt prin Nubia a aparut o zona de influenta spre Etiopia, prelungindu-se spre vest dincolo de Sudan. Astfel, prin cucerirea Egiptului de catre asirieni (671-656 i.Hr.), a patruns in Africa tehnologia fierului, iar mai tarziu, crestinismul prin Egipt, spre Nubia (pana in 1314/1504) si Etiopia.

Colonizarea axata pe stapanire, desfasurata de cartaginezi, greci si romani a impins permanent populatia originara berbera dinspre tarmurile Africii de nord, spre sud, in munti. Cucerirea arabo-musulmana, din Egipt pana in Maroc a alungat o parte a berberilor pana in Sahara.

Emigratia populatiei bantu a stat la baza divizarii actuale a africanilor in mari parti ale continentului lor. Punctul de plecare a fost, probabil, Camerunul nordic (sec. I d.Hr.). Ea s-a produs intai spre est, apoi spre sud, iar apoi s-a extins la estul si la vestul padurilor tropicale, in bazinul congolez. Populatia bantu era formata din tarani; ei au raspandit tehnologia fierului, i-au alungat pe vanatorii si culegatorii preagrari (pigmeii, bosimanii = San), care s-au retras in teritorii favorabile refugiului (paduri tropicale, deserturi).

Numeroase popoare africane situate la sud de Sahara cunosc in traditia lor istorica evenimente migratorii legate direct de migratia populatiei bantu sau care sunt comparabile cu aceasta (in vestul Africii).

Din Arabia sudica (Yemen), trecand peste stramtoarea Bab-el-Mandeb, au invadat colonisti (dupa d.Hr.), care au constituit nucleul poporului predomi­nant in Etiopia, al amharilor si al celor inruditi cu ei.

Acceptarea crestinismului in forma sa copta (aprox. a adancit diferentele interne fata de restul Africii pe care amharii le-au pastrat pana in 1











Document Info


Accesari: 2842
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2022 )