Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























HOMER SAVANT INFAILIBIL

istorie




HOMER SAVANT INFAILIBIL

Asadar Homer a īnvesmīntat īn aparente umane si nume divine cele patru elemente, demiurgul si materia, soarele si luna. Zeii sai debordīnd de viata, ocupati sa se iubeasca sau sa se bata, personificau fortele cosmice, care cīnd se atrageau si se uneau, cīnd se amenintau si se ciocneau īn gigantice batalii. Homer, cel mai mare dintre fizicieni, ne-a dezvaluit, īn alegorii, secretele naturii.




El cunostea minunat de bine aceste secrete, orice ar fi zis Platon. El se misca pe terenul stiintific cu usurinta unui spirit atemporal.

Campionii exegezei alegorice nu puteau admite īn poe­mele sale erori, inexactitati, urme de ignoranta, caci acest lucru ar fi fost cu desavīrsire ilogic. Cum s-ar fi putut con­cepe un Homer luminat doar atunci cīnd ascunde adevarul sub valul simbolului, dar ezitant si supus erorii īndata ce se aventureaza sa vorbeasca limpede ? Cine credea īn limbajul alegoric trebuia sa creada, ca un corolar, īn infailibilitatea poetului, īn competenta sa universala.

Nu putem pierde ocazia de a urma pe acest teren pe Cra-tes si pe Strabon, pe Asclepiade si Moero din Bizant. Este o adevarata placere sa urmaresti subtilele lor turnire, pentru apararea dificilei lor pozitii, fiindca ei arata tot atīta īndemīnare īn mīnuirea armelor obisnuite ale criticii, cīt si a scutului alegoric.

Inteligenta critica a lui Aristarh si a scolii din Alexandria nu-i cerea lui Homer sa fie īn avans fata de cunostintele stiintifice ale timpului sau. Daca un pasaj nu se potrivea cu vreuna din datele stiintei, solutia trebuia cautata īn "obicei" \ adica īn credintele, obisnuintele de gīndire sau de viata pe care le descrie epopeea.

Recurgerea la obicei, pentru a rezolva dificultatile pe care le ridica lectura poetilor, era bine cunoscuta si de Aris-totel, care a codificat-o īn Poetica 2. īnsa comentatorii lui Homer o aplicau demult. Am citat, īn legatura cu Zenon, un text cam eliptic din Dio Chrysostomos, dupa care Zenon, dupa Antisthenes si īnainte de Perseos din Citium, dis­tingea la Homer īntre "ceea ce este conform cu adevarul si ceea ce este conform opiniei" 3. Prin opinie se īntelegeau probabil credintele populare sau cele din epoca lui Homer; Antisthenes enuntase, īnca din timpul lui Socrate, acel mare principiu, atīt de necesar pentru explicarea unui autor, al contextului istoric; deci ca autorul, chiar Homer, reflecta cu necesitate opiniile curente ale timpului sau, ulterior perimate, sau credintele multimii pe care spiritele luminate

nu le īmpartaseau.

Zenon a aplicat aceasta īnteleapta metoda, comentīndu-l pe Homer, īn vremea īn care era īnca sub influenta cinica, urmat fiind si de discipolul sau Perseu. Nu acelasi lucru s-a petrecut cu Crates din Mallos si cu scoala din Pergam. Crates apara atotstiinta lui Homer, ca si autenticitatea a aproape tuturor pasajelor respinse de rivalul sau Aristarh.

Aceeasi opozitie ca īntre Aristarh si Crates se regaseste la geografi. Eratosthene (īntre 250 si 220) considera descrie rile si itinerariile homerice ca pura fantezie; dimpotriva, Strabon (secolul lui Augustus) sustinea ca poetul este reiat h precis, ca el scria cu scopul de a instrui si nu doar de a 17317j92r

distra 4.

Pentru a-l acorda pe Homer cu stiinta timpului lor, Crates din Mallos si ai sai, imitati de Strabon, sīnt adesea nevoiti sa siluiasca textul si chiar sa-l modifice. Ceea ce Homer nu spune, este pus sa spuna, iar daca vreun pasaj pare a fi o erezie stiintifica, este ingenios corectat pentru a-l pune īn acord cu ortodoxia. Cele cīteva fragmente pas­trate de la Crates sīnt edificatoare īn acest sens.

Heraclit alegoristul a pastrat si el unele urme din acest efort de a stabili infailibilitatea homerica. īnsa principalul nostru martor ramīne Viata si poezia lui Homer, obiectul īnsusi al acestui mic tratat fiind de a-l arata pe Homer precursor si inspirator al savantilor si filosofilor.

Materia este uriasa si trebuie sa ne limitam la punctele cele mai interesante. Ne vom multumi sa punem īn lumina,



pe urmele exegetilor nostri, cunostintele deosebite ale poe­tului despre stele si soare, despre structura universului si sfericitatea pamīntului, despre maree, cutremure, eclipse.


I. Astronomia lui Homer

Homer, recunoaste retorul Heraclit, nu avea drept scop predarea astronomiei. De aceea nu trebuie sa vedem īn opera sa un tratat complet despre stele; el scrie Iliada si Odiseea si nu Fenomenele; el este Homer si nu Aratos sau Eudoxos 5. Insa putinul pe care l-a spus in treacat despre astri, arata ca el cunostea bine subiectul.

Cele patru versuri īn care descrie constelatiile gravate pe scutul lui Ahile sīntunul din acele pasaje vrajite care au obsedat memoriile. Ele erau atlt de definitive, īncīt Odiseea le-a re­luat pentru a le insera īntr-unui din episoadele sale: navi­gatia lui Ulise pe pluta. īnceputul este putin deosebit: fau­rarul divin zugraveste pe scut "Pleiadele, Hyadele, forta lui Orion"; Ulise, plutind īn plina mare, nu-si deslipeste privirea de la "Pleiade si Boarul care apun tīrziu". Dar mai departe Iliada si Odiseea sīnt īn acelasi glas:

... si Ursa, careia i se spune si Carul cel Mare, tintind Orionul si pe loc rotindu-se; niciodata Carul nu se īmbaiaza īn apele Oceanului6.

Homer nu se īnselase oare declarīnd ca Ursa este sin­gura constelatie vizibila īn permanenta deasupra orizontului ? Toate stelele situate īn jurul polului boreal sīnt īn aceeasi situatie... Pentru a scapa de aceasta obiectie, Crates su­prima fara īnconjur micutul cuvīnt "singura" 7. Strabon credea ca-l poate apara pe Homer fara a recurge la aceasta masura radicala: era de ajuns sa īntelegem prin Arctos nu Ursa, ci īntreg cercul arctic, mereu vizibil deasupra ori­zontului. Homer, stia, de altfel, ca extremitatea nordica a pamīntului era marginita de Ocean. Scaldarea stelelor in apele Oceanului, īnseamna coborīrea lor sub linia Ori­zontului 8.

Ursa se roteste "pīndindu-l pe Orion". Acest lucru este conform cu datele astronomiei: Ursa mare descrie un cerc


mic, Orion un cerc mai mare, īnsa cele doua revolutii se īmplinesc īntr-un timp egal 9.

Pleiadele nu ridica mari dificultati.

Astronomia veche, totusi, numara sapte, dar nu se vad decīt sase stele. Aratos, īn Fenomenele sale, nota aceasta particularitate. Legenda dadea seama īn felul sau. Dupa poetii ciclici, Pleiadele erau cele sapte fete ale oceanidei Pleione si ale uriasului Atlas. Cele sapte fete o urmau cuminti pe Artemis Vīnatoarea, cīnd fura zarite de vīnatorul Orion, dorite de el si urmarite. Lui Zeus i se facu mila de ele si le transforma īn stele. Una dintre ele, Electra, si-a parasit locul de pe firmament pentru a nu vedea ruina Ilionului, īntemeiat de stramosii sai. Iata de ce pe cer nu se vad decīt sase Pleiade, desi ele sīnt sapte: cea de-a saptea fugiss desfacīndu-si parul... Ea apare din timp īn timp, īn chip de cometa, tīrīnd prin noaptea īnstelata coama sa de lumina l0.

Homer stia si el ca una din Pleiade lipsea ds pa cer. EL o spune īn limba sa plina de imagini, atunci cīnd vorbeste de porumbitele care aduc ambrozia lui Zeus.

In cīntul XII al Odiseei, Circe li prezice lui Ulise primej­diile care īl pīndesc pe drumul īntoarcerii. Dupa ce se va strecura prin fata Sirenelor, se va izbi de Stīncile Plankte, doua stīnci redutabile.

si nici o zburatoare nu le trece / Nici īnsesi porumbitele sfi­oase / Ce-aduc la tatal Joe ambrozia. / Mai sfīrteca din ele cīte una /... stīnca neteda, dar Joe, / Parintele trimite-n locu-i alta, / Ca iar sa fie numarul acelasi.11

Nu se putea gasi o pasare mai potrivita pentru a-i duce ambrozia lui Zeus, decīt rapida porumbita, fara pata si fara rautate 12. Dar se cade oare, rīnjeau Zoilii, ca stapīnul zeilor sa fie hranit cu ciocul ca un pui? Ei, dar porumbitele sīnt alegorice...

Ptolemeu Chemnos a tratat si el acest grav subiect13. Photios a carui Biblioteca da tabla de materii a unei mul­timi de lucrari pierdute, ne-a pastrat titlul acestui eseu: "De ce poetul pune niste porumbite sa-i hraneasca pe zei? Ce au spus despre aceasta regele Alexandru si Aristotel" u. Eustathius, care avusese desigur īn mīna cartea lui Ptolemeu a rezumat discutiile acestora; un al treilea interlocutor, Chiron din Amphipolis, intervenea īn acest dialog in genul


lui Plutarh, īn care fiecare personaj dezvolta un aspect al chestiunii.

Dar cinstea de a fi degajat prima "adevaratul sens" al porumbitelor homerice, a revenit poetei Moero din Bizant īn Mnemosyne. Criticul Crates, cel d;n Mallos, desigur, si-a īnsusit ideea poetei, prezentīnd-o ca p3 o descop3rire perso­nala: o stim de la Asclepiade din Myrlea, dintr-un fragment citat de Athenaios 15.

Cum ati ghicit, porumbitele desemnau pentru toti acesti autori stelele Pleiadei. Raspunzatoare p3ntru aceasta alego­rie este o asemanare de nume: o singura litera deosebeste Pleiade de Peleiade, numele poetic al porumbitelor. Pindar īntrebuinteaza chiar aceasta ultima forma pentru a numi "Pleiadele care trec prin apropierea lui Orion" 18. Eschil scoate si el din aceasta omonimie o frumoasa imagine: "(Ple­iadele), aceste porumbite fara aripi" 17. De la tremuratoarele porumbite ale Odiseei, se trece īn chip firesc la lumina tre­muratoare a stelelor. Apropierea este veche, cel putin din vremea lui Eschil.

Una dintre Pleiade este invizibila pe firmament, legen­dara Electra parasindu-si locul dintre surorile sale, cīnd vazu ruina Troiei. Explicatia lui Homer este mai stiintifica: "mai sfīrteca din ele cīte una/... stīnca neteda". īntr-adevar, atunci cīnd constelatia Taurului, care poarta pe grumaz Pleiadele (si nu pe coada, cum spune īn mod nesocotit o scolie) 18, trece pe deasupra stīncilor Plankte, una din Ple­iade este voalata de vaporii care se īnaltau īn aer".19 Cea de-a saptea scapa astfel privirii noastre, dar ea exista ori­cum; Aratos o spune īn termeni proprii, Homer o indica īn limbaj figurat: "Zeus Parintele trimite-n locu-i alta, ca iar sa fie numarul acelasi"20.

Ambrozia pe care aceste fragile zburatoare o duc lui Zeus Parintele este alta alegorie. īn dialogul lui Ptolemeu Chemnos, Aristotel o explica regescului sau elev Alexandru cel Mare cam īn felul urmator: zeii care sīnt hraniti de po­rumbite, sīnt corpurile ceresti; or, acestia se hranesc cu vaporii ce urca din mare (aceasta este o idee curenta īn toata fizica greaca, de la Democrit si presocratici īncoace). Acesti vapori care se ridica, aerieni, ca niste pasari usoare si ali­menteaza focul astrelor nepieritoare, sīnt hrana nemuritori-


lor, ambrozia. Iar sīngerosul tribut pe care īl ia stīnca īn­seamna ca pamīntul absoarbe o parte din acesti vapori.21 Totusi porumbitele odiseene aduc ambrozie īn mod spe­cial lui Zeus, Parintele. Unii exegeti, tinīnd seama de aceasta precizare, vorbesc de vapori destinati, nu stelelor īn general, ci soarelui īn special, soare pe care Platon īnsusi, īn Phaidros īl numeste Zeus: "marele Zeus īsi lanseaza īn cer carul īn­aripat" .». Aceasta precizare se acorda foarte bine cu fizica stoica: pentru stoici īn general si pentru Cleanthes īn special, soarele este definit prin aceasta formula lapidara: "o faclie gīnditoare iesita din mare" 23, altfel zis un foc īnzestrat cu inteligenta, care se hraneste cu vaporii smulsi Oceanului.



Daca pentru greci porumbitele evocau Pleiadele, ele amin­teau de asemeni cititorilor lui Homer de vestita cupa a lui Nestor decorata tot cu porumbite, ale carei particularitati i-au intrigat mult pe comentatori24.

Asclepiade din Myrlea scosese multe lucruri din aceasta cupa "īmpodobita cu cuie de aur", cu "patru toarte si doua porumbite de aur līnga fiecare din ele"25, lucruri,din care vom retine doar cīteva26.

Cuiele de aur īnchipuie stelele: "pentru ca stelele sīnt rotunde ca niste cuie si sīnt īnfipte ca niste cuie īn cer" si pentru ca sīnt de culoarea focului si a aurului.

Dar printre stele cele mai de pret sīnt Pleiadele, pentru ca ele slujesc oamenilor sā-si orīnduiasca viata, ajuta recol­tele sa creasca si sa se coaca, orīnduiesc timpul semanaturi­lor si timpul secerisului. Aceste Pleiade "hranitoare" īsi aveau locul marcat pe cupa īnteleptului Nestor, menita sa contina hrana.27 Homer nu a pierdut ocazia de a le pune acolo, cel putin sase ramase vizibile. Prin calcule subtile, Asclepiade scotea patru Pleiade īn vecinatatea tortilor 28 si alte doua la fund 29.

Desi Pleiadele apar pe cupa lui Nestor doar cu pretul unor argutii demne de Sosibios, vom fi totusi indulgenti cu Asclepiade din Myrlea, caci toate rationamentele sale purced din cea mai buna intentie: cea de a glorifica aceasta conste­latie a Pleiadelor, atlt de scumpa si de importanta īn ochii celor vechi. El dorea, ca dupa Zeus, sa "copleseasca cu cinstiri


pe aceste tremuratoare porumbite ceresti, vestitoarele verii si ale iernii" 3°.

Din sfera stelelor sa coborīm la soare. si īn ce priveste natura acestui astru sau marimea sa, stiinta lui Homer este fara cusur. Unele versuri ale epopeii, daca le solicitam putin, ne si ofera dovada.

Anaxagora proclama cu īndrazneala ca soarele era mai mare decīt Peloponezul. "Matematicienii" scolii din Alexan­dria stiau ca diametrul sau e superior celui al pamāntului. Homer stia si el acelasi lucru. Doua versuri o dovedesc, sustine autorul Vietii si Poeziei lui Homer, care le citeaza fara alta explicatie.31 Trebuie, desigur, sa le īntelegem īn felul lui Crates, si sa scoatem dintr-unul ca soarele "depa­seste pamīntul" 32, din celalalt ca īl īntrece si īntr-o parte si īn cealalta.33

Aristotel apare īn ochii alegoristilor ca adaugind celor patru elemente traditionale a cincea esenta, eterul: un foc infinit de pur, din care sīnt alcatuite astrele si soarele. El se defineste prin opozitie cu focul terestru. Acesta din urma are o miscare ascendenta, nu are suflet pentru a-i comunica viata, este supus schimbarilor si mortii; eterul este animat de o miscare circulara, este īnzestrat cu suflet, este etern si nepieritor34. Homer si-a dat seama ca focul soarelui este facut din aceasta substanta superioara: pentru el soarele este viu 35, deoarece "este zeul care vede tot, zeul care īn­telege tot" 36. El este stapīn pe miscarea sa, pe care ar putea sa o modifice dupa vrerea sa; nu ameninta el ca:

Eu pe ceea-lume/Voi scapata si lumina-voi mortii? La care Zeus raspunde:

Tu Soare, lumineaza - aici pe Zeii / Nemuritori, pe muritori oameni / De pe pamīntul darnic īn bucate.37

Cīnd Ahile se apropie de Hector, īn ultimul act al tragicei urmariri, lancea īi vibreaza pe umar si stralucirea vīrfului de bronz era asemenea "unui foc arzator sau soarelui la rasa­rit".38 Pentru cei care stiu sa vada delicatele nuante homerice, acest vers este de o precizie infinita: Homer numeste focul


īnaintea soarelui, dovada ca nu le confunda; dar le numeste īmpreuna, pentru ca soarele, cīnd rasare, este īn ardere; el arde vaporii si umezeala noptii si aceasta īi da culoarea rosiatica.39

II. Structura universului, Sīericitatea pamīntului

Daca īi lasam deoparte pe Orfici, pentru care lumea era ovala (oul lui Phanes) si pe cītiva excentrici care īi atribuiau forma de con, Īntreaga antichitate greceasca a considerat Īntregul univers ca o sfera, figura cea mai perfecta.40 La limita exterioara a sferei, se afla dupa Platon locul supracelest, pina la care urca procesiunea zeilor si sufletelor fīn Phaidros) pentru a contempla Ideile, Frumosul si Binele. Pentru stoici, sfera cosmica este īnconjurata de vidul infinit.

Cīt despre locul ocupat de pamīnt īn univers, cei vechi au considerat aproape īn unanimitate ca planeta noastra se afla īn centrul sferei cosmice. Philolaos, totusi, punea īn centrul sferei o masa de foc, mama zeilor, adica vatra din care se nascusera toate corpurile ceresti. Daca aceasta doc­trina a supravietuit datorita continutului sau mistic, savan­tii din scoala pitagoreica renuntasera la ea odata cu Ecphantos din Syracusa, care punea pamīntul in centru, facīndu-l sa se roteasca īn jurul propriei axe.

Care era forma pamīntului ? Anaximenes īl credea plat si īntreg secolul cinci l-a crezut astfel, inclusiv Parmenide si Democrit. Cine a fost primul care l-a declarat sferic ? Fara īndoiala Archytas din Tarent. Platon va fi primit aceasta revelatie de la el. In Phaidon, Socrate declara ca s-a lasat convins de aceasta uimitoare noutate.41 In secolul urmator, Eratosthenes (aprox. 284-202) va reusi sa masoare circum-feriata globului cu o precizie uimitoare. El o evalua la 252.000 de stadii, sau de 50 de ori distanta Alexandria-Smyrna: procentul erorii sale nu e decīt de 3% īn plus.

Ce figura facea Homer In fata acestor descoperiri ale stiintei grecesti?

1F3

El īsi precizase conceptia sa asupra lumii īn cintul VIII al Iliadei, īn care Zeus ameninta sa-i azvīrle pe zeii care se opun vointei sale:

īn pīclele Tartarului, la portile de fier si pragul de arama; acolo departe īn prapastia de ceata, deschisa sub pamīnt, tot atīt de jos aflata sub Hades, pe cīt cerul se-nalta deasupra pamīntului.41

Asadar pamīntul, un fel de platou īnconjurat de fluviul Ocean, se afla la egala distanta de cer si de Tartar: unul se īntinde īn sus, deasupra noastra, īn lumina; celalalt se afla jos, sub picioarele noastre, īnchisoare īntunecoasa īn care sīnt īnlantuiti Cronos si Titanii. Hades-ul este īntr-un fel dosul pamīntului, sau mai degraba pare asezat īn grosimea solului.43

"Criticii" care īl studiau pe Homer īn acelasi spirit ca si Crates refuzīnd sa admita ca poetul n-ar fi avut notiuni tot atīt de avansate asupra formei si organizarii lumii ca si savan­tii alexandrini, nu retineau din acest pasaj decīt un lucru, anume ca pamīntul se afla la egala distanta de susul si de josul universului. Asadar, pentru Homer, cerul trasa, simplu, conturul emisferei superioare, iar Tartarul, simetric cu cerul, pe cel al emisferei inferioare. īntr-o scolie din Ve-netus A se spune īn termeni proprii: "īn acest pasaj, Homer stabileste ca lumea este o sfera, plasīnd pamīntul īn centru". O sfera nu este prin definitie o figura ale carei puncte aflate pe suprafata se afla la distanta egala de centru ? "Or, Homer arata aici ca dreptele trase de la pamīnt pīna la limitele universului (cer si Tartar) sīnt egale" 44.

Pentru a stabili cu putere ca lumea homerica este o sfera si ca pamīntul este alta sfera, mai mica, aflata īn centrul primei, s-au cautat numeroase argumente, dintre care unele nu erau lipsite de subtilitate.

Heraclit retorul ne da aceste solutii, ocupīndu-se, īntr-o digresiune facuta īn cursul exegezei alegorice a Scutului. El prezinta aceste dovezi putin confuz; el nu pare sa observe ca sfericitatea lumii era altceva decīt sfericitatea pamīntului. īn orice caz, el are meritul de a ne fi pastrat aceste materiale.

Primul argument este scos din trei epitete homerice ale soarelui.45 Poetul īl numeste "neobosit" pentru ca nu se culca niciodata seara pentru a se trezi īn fiecare dimineata,


ci īsi continua fara īncetare cursa circulara. Elector poate avea doua sensuri: sau ca zeul "nu cunoaste patul" si astfel se regaseste in ideea precedenta, sau, mai probabil, ca se ro­teste īn jurul lumii. Hyperion este cel mai semnificativ: el ar'insinua ca soarele este īn permanenta deasupra pamīntu­lui.46

Putem completa datele lui Heraclit cu Strabon si Viata, luīnd lucrurile de la baza.

Este vorba de a īmpaca aparentele de eroare ale textului sacrosanct cu realitatea stiintifica. Oare Homer punīnd soarele "sa se ridice" si "sa se culce", nu presupunea ca a-cesta īsi oprea īn fiecare seara cursa la Apus, īn loc sa si-o continue pentru a lumina alte parti ale globului nostru?

Dar, mai Intīi, da unde rasare soarele, īn zori, īn poemele homerice? Din Ocean:

Cīnd soarele din stralucita mare / Iesi pe bolta cerului de-arama/

Spre-a lumina pe zei...47

si unde se cufunda soarele cīnd apune? Tot īn Ocean:

Atunci sclipirea soarelui cade-n Ocean si-n urma ei coboara, pe manoasa glie noaptea īntunecata.48

Acest Ocean homeric, īn care Aristarh nu vedea decīt un fluviu, era pentru Crates "marea cea mare"49. Dupa Crates, Homer stia ca pamīntul este scaldat si la est si la vest de mare; stia ca continentul nostru nu e decīt o insula, īncon­jurata din toate partile de apa, ceea ce sustinea si Posidonius, īn tratatul sau despre Ocean scris īntre 87 si 65 ī.e.n.50

Toate acestea nu sīnt decīt un preludiu. Homer īntre­buinteaza un limbaj figurat, spunīnd ca soarele sau stelele urca din Ocean sau coboara pentru a se scalda. Prin Ocean el īntelege orizontul, linia ideala care "separa partea vizibila a lumii de cea invizibila. El nu īntelege o cadere reala īn ape, ci descrie doar spectacolul aparent".51

Cleandros din Syracusa, autorul unui tratat despre Ori­zont, atribuia lui Homer prima idee a acestei notiuni stiin­tifice. Chiar daca nu cunostea numele, poetul cunostea lucrul: cīnd vorbea de o stea "iesind din apele Oceanului", era o maniera poetica de a spune ca rasarea deasupra orizontului. Este adevarat ca ea era atunci mai stralucitoare, ca si cum s-ar fi spalat.52


Strabon scria si el: "Homer īntelege prin Ocean orizontul, īp care si din care soarele apune si rasare".53

Soarele lui Homer nu se stinge deci īn fiecare seara īn valuri, ca o torta, ci īsi continua cursa īn jurul pamīntului. Un ultim text al Odiseei o confirma, daca mai era nevoie: nu vorbeste oare Ulise de punctul īn care "soarele care stra­luceste pentru cei vii merge sub pamīnt" ? 54 El īsi continua deci cursa si merita cu prisosinta epitetul de Hyperion: "cel ce paseste pa deasupra", caci el straluceste fara īncetare peste vreo parte a globului.



Ne reīntllnim astfel cu Heraclit.. ., nu fara dificultate, urmarind penibilele straduinte ale exegetilor de a-l face sa­vant pe Homer.

Urmarind sa demonstreze ca Homer cunostea "sferici-tatea lumii", Heraclit aduce un al doilea argument, epitetul homeric al noptii: thoe.b5 Cuvīntul poate avea doua sensuri: "rapid" sau "care se termina cu vīrf". Ambele sensuri i se potrivesc de minune.

"Noaptea urmeaza acelasi curs ca si soarele, si īntregul spatiu parasit de el este imediat ocupat de ea si de umbrele sale... Ea este ca legata de soare care o tīraste dupa el, amīndoi mergīnd cu aceeasi viteza".58 Noaptea este asadar la fel de rapida ca si daruitorul luminii.

īnsa thoe īnseamna si "ascutita", continua Heraclit, si acest lucru este exact: Homer aplica acest calificativ uncr insule, īn Odiseea:

Apoi se īndreapta spre Insule Ascutite. 57 Or, savantii afirma ca noaptea sfīrseste īn spatiu printr-un vīrf ascutit. Ea nu este altceva decīt proiectia umbrei pamīn­tului, pe partea opusa iluminarii solare. īntrucīt discul solar este mult mai mare decīt diametrul pamīntului, umbra proiectata de pamīnt, pe care o numim noapte, descrie un con... Se poate deci spune cu cea mai mare rigoare ca este ascutita! Numind "ascutita" aceasta umbra a noptii, īncheie triumfal Heraclit, Homer a transat cu un singur cuvīnt mii de discutii filosofice." 58

Uimitoare ingeniozitate, īn slujba unei si mai uimitoare credinte!

Argumentul dovedeste nu propriu-zis sfericitatea pamīn­tului, ci ca soarele este mai mare ca pamīntul.

Dintr-un pasaj din Diogene Laertios, rezulta ca aceasta era īnvatatura data In scoala lui Posidonius:

Soarele e mai mare decīt pamīntul, spune acelasi (Posidonius) īn cartea VIII a Fizicii sale. El este si sferic, spun cei din scoala sa, la fel ca si lumea; el este "foc", caci face tot ce face focul; el 'este mai mare ca pamīntul, de vreme ce acesta este īn īntre­gime luminat de el, ca si cerul; faptul ca pamīntul arunca o umbra īn forma de con dovedeste ca soarele este mai mare (decīt el).5' Plutarh cunoaste si el aceasta exegeza subtila a noptii "conice". El face aluzie īn tratatul sau De fade in orbe lunae, atunci cīnd vrea sa demonstreze ca luna este mai mica decīt pamīntul.60 In momentul eclipselor, explica el, matemati­cienii urmaresc traiectoria astrului īntunecat īn fascicolul de umbra proiectat de pamīnt; luna, dupa calculele lor, trebuie sa parcurga o distanta de trei ori mai mare decīt diametrul sau pentru a traversa fascicolul de umbra. Insa umbra planetei noastre este mai īngusta decīt planeta Īnsasi: caci fascicolul ei se īngusteaza tot mai mult īn spatiu pentru a se termina printr-un vīrf ascutit. "Acest fapt, continua Plutarh, poate cu oarecare ironie, nu i-a scapat lui Homer, asa cum spune (celalalt): el numeste noaptea "ascutita" tocmai din cauza umbrei care se termina printr-un vīrf ascutit". 61

Aceasta descoperire a astronomilor greci a formei noptii izbise puternic spiritele: numerosi autori, dupa Plutarh, mentioneaza aceasta curiozitate.62 Primul care s-a gīndit sa o transpuna īn poemele homerice, dind epitetului thoe al noptii un sens bine atestat, trebuie sa se fi crezut autorul urni descoperiri extrem de excitante.

Un al treilea fapt demonstreaza, dupa Heraclit, ca Homer

cunostea sfericitatea pamīntului. Este vorba de precizia

verbelor folosite pentru a caracteriza actiunea vīnturilor.

Vīntui de nord, Boreas, ..rostogoleste valul urias"; vīntul

sudului, NoLos īi "īmpinge1'.63

Heraclit, se pare, nu a vazut toata importanta argumen­telor ps care le extragea din unele comentarii homerice. Fara īndoiala, primul vers citat: "Boreas rostogoleste valul enorm" ora singurul utilizat pentru a arata ca Homer cunostea forma sferica a Oceanului. Asa cum arata o scolie "apa mari­lor adopta forma sferica a pamīntului", "acoperind cea mai



mare parte, si nelasīnd la suprafata decit continentele". M Verbul kylindei evoca pentru exeget, nu rasucirea valurilor, ci deplasarea lor pe curba marilor.

Punlnd accentul pe diferenta dintre cele doua verbe prin care Homer caracterizeaza actiunile lui Boreas si Notos, unul rostogolind valul, celalalt īmpingīndu-l, exegetul trudea catre o alta concluzie, asa cum arata pasajele similare din scolii si din Pseudo-Plutarh.

Sa rostogolesti un obiect, īnseamna sa-l faci sa treaca dintr-un loc mai ridicat īn altul mai jos, urmīnd o panta care usureaza miscarea; a-l īmpinge, dimpotriva, īnseamna sa-l faci sa urce acea panta, deci acest cuvīnt evoca un efort mult mai mare.65 Or, Homer nu foloseste la īntīmplare aceste doua cuvinte: el stie ca polul nord "se afla deasupra pamīntului, īn raport cu regiunile pe care le locuim, si ca polul sud se afla mai jos". 66 Explicatia data de Porphyrios este destul de asemanatoare: "Homer stiind ca pamīntul locuit se afla mai la nord si este mai ridicat, iar partea opusa se afla mai la sud si se afla mai jos īn raport cu noi, a spus cu dreptate ca Boreas rostogoleste valurile, deoarece sufla dintr-un loc mai ridicat".67

Aceasta exegeza este desigur anterioara celei a "noptii ascutite" si presupune īnca credinta īntr-un pamīnt aproape plat, īnsa usor īnclinat spre sud, credinta care a lasat urme īntr-o doxografie a lui Aetius: "Diogene din Apollonia si Anaxagora presupuneau ca odata ce lumea a fost asezata la locial ei si animalele au rasarit din pamīnt, universul (cele ce urmeaza arata īnsa ca era vorba de pamīnt, temelia sa solida) s-a īnclinat singur68 īnspre partea meridionala pentru ca unele parti sa devina de nelocuit,69 altele locuibile, dupa cum ele erau īnghetate, toride sau temperate". 70

Doxograful atribuie aceeasi opinie lui Empedocle, īn termenii care se apropie si mai mult de comentariile homerice: "Aerul cedīnd sub elanul soarelui, polii s-au īnclinat: (regiu­nile) boreale s-au ridicat, cele australe s-au coborīt, antrenīnd īntreaga lume". 71

Este dealtfel un soi de prejudecata populara ca spre nord "se urca", iar spre sud "se coboara". Este foarte posibil ca Homer sa fi cedat mai mult sau mai putin constient aces­tei prejudecati, diferentiind activitatea vīnturilor. Vechii comentatori au subliniat faptul ca poetul cunoscuse dife-

renta de nivel intre nord si sud; au continuat sa repete acest lucru chiar si cīnd s-a stiut ca pamīntul e rotund: ba chiar mai mult, Heraclit amesteca prosteste aceasta dovada cu cele ale sfericitatii pamīntului!72

Iata o ultima dovada, pentru Heraclit, ca īn ochii lui Homer pamīntul este rotund: poetul īl arata cīnd luminat, cīnd fara limite. Aici rationamentul alegoristului, desi putin schematizat, este foarte clar; īl vom regasi, mult mai dez­voltat, īntr-o scolie a lui Porphyrios.73

La drept vorbind, e vorba de a rezolva o contradictie la poet; cu ajutorul gramaticii, puternic sprijinita de geo­metrie, el va fi nu numai absolvit de orice repros, dar va iesi din acest impas aureolat de o noua glorie stiintifica.

In multe locuri Homer numeste pamīntul "infinit" sau fara margini74; dar, īn alta parte, Hera spune: "Ma duc sa vad marginile (extremitatile) pamīntului roditor" 7d

Pamīntul este deci pentru el īn acelasi timp marginit si fara margini ? Da, si acesta este un fel de mister geometric pe care Homer īl cunostea. El stie ca pamīntul este rotund, sau mai exact sferic. Or, cercul este īn acelasi timp limitat si nelimitat: limitat, deoarece circumferinta sa se poate masura si traduce printr-o cifra precisa; nelimitat, deoarece īn el, asa cum nota Heraclit din Efes, "īnceputul si sfīrsi-tul se confunda". 76 In vreme ce o linie, (latura unui patrat, de exemplu) are un punct de plecare si un punct de sosire care-i formeaza limitele, cercul, īnchis asupra lui īnsusi, nu īncepe si nu sfīrseste nicaieri, este in-finit. Sfera are aceleasi proprietati, care deci se extind si la globul nostru.

Insa īn cuvīntul apeiros (nelimitat), prefixul nu este neaparat negativ. Exemple scoase din alte cuvinte grecesti arata ca acest prefix poate fi echivalent cu "numeros" sau "egal". Or, aceste doua noi sensuri se potrivesc de minune sferei: se poate spune ca ea are limite īn acelasi timp nume­roase si egale, toate liniile pornind din centrul ei pentru a atinge un punct al suprafetei sale punīnd o limita; iar toate aceste linii sīnt de lungime egala.

Homer stia deci ca pamīntul si lumea sīnt sferice. Nu lip­seste acestei teoreme decīt obisnuita concluzie a Elementelor



lui Euclid, pe care toti scolarii nostri o repeta īnca: ".. . Cee? ce trebuia demonstrat". 77


Se pronuntase oare Homer asupra pluralitatii lumilor? Este una din problemele pe care nu o putea ignora nici ui filosof antic. Ionienii Anaximandru si Anaximene, atomisti Leucip si Democrit afirmau existenta unei infinitati de lumi īn spatiul infinit. scoala lui Epicur profesa aceeasi credinta: lui Metrodor din Lampsacos i se parea tot atīt de straniu sa-si īnchipuie un spatiu cu o lume unica, ca si un imens cīmp de grīu pe care nu ar fi crescut decīt un spic. Aceste lumi nenumarate sīnt īn afara vederii noastre; ele sīnt dupa imaginea lumii noastre, cu sfera lor de stele ca decor periferic.

Totusi, teza unicitatii lumii avea de partea sa un numar mai mare de gīnditori si autoritatea celor mai mari nume: o sustinusera eleatii, Heraclit, pitagoricienii; Platon, Aris-totel, Zenon si Porticul o sprijinisera cu toata greutatea autoritatii lor.



Cum era de asteptat, Homer a fost hartuit de partizanii celor doua teze. Se poate citi īn filigran, īn Pseudo-Plutarh, schema acestei controverse.

Sa amintim mai īntīi ca, īn terminologia filosofilor greci, universul se numea īn mod obisnuit "īntregul" 78. Or, Homer foloseste acest cuvīnt la plural atunci cīnd vorbeste de īmpartirea teritoriilor cosmice īntre Zeus, Hades si Posei-don. 79 li folosea oare pentru a-si afirma credinta īn plura­litatea lumii ? "Panta" īnseamna oare "lumile" ? Autorul platonizant al Vietii si poeziei lui Homer pare sa respinga aceasta teza, notīnd ca este vorba aici de o folosinta poetica si curenta la Homer, a pluralului pentru singular. 8°

Pentru Homer lumea este unica, ne asigura Pseudo-Plutarīi; ea este īn acelasi timp limitata81, contrariu a ceea ce afirma un platonician aberant, Heraclid Ponticul.s2 Daca ar fi fost infinita atunci nu ar fi putut fi īmpartita, asa cum o face Homer, īntr-un numar determinat de parti 83


III. Mareele si Ckarybda

Spatiul cuprins īntre pamīnt si cercul lunii este teatrul multiplelor fenomene, carora Aristotel le-a impus numele de "meteorologice": vīnturi si ploi, tunete si fulgere, curcubee, eclipSe _ gīnt dramele obisnuite care se joaca īn aceasta regiune sublunara, acolo domneste tulburarea si agitatia, īn timp ce sferele soarelui, planetelor si stelelor fixe se misca īn pace si seninatate.

Va trebui sa dam crezare lui Pseudo-Plutarh 84 sau sco­liilor 8S ca Homer a cunoscut bine originea si natura vīntu-rilor, ploilor, curcubeului pe care īl numeste Iris. A-i urmari īn detaliu ar īnsemna sa mergem prea departe.

Sa ne multumim sa notam ca lacrimile de sīnge varsate de Zeus la moartea lui Sarpedon M sau roua īnsīngerata pe care o īmprastie īn cīntul XI al Iliadei 87 se explica, stiintific: este sīngele nenumaratilor morti ai razboiului carati de rīurile Troadei, sīnge evaporat la soare si recazut sub forma de ploaie sau roua 88.

A cunoscut Homer fenomenul mareelor? Aceasta pro­blema merita mai multa atentie, caci este legata de povestea Charybdei.

Se stie ca Pytheas din Marsilia (catre 310 ī.e.n.) petre­cuse un timp pe coastele bretone si īntrevazuse coincidenta īntre cresterea apelor si pozitia lunii. Cel care a stabilit īnsa cu claritate relatia dintre cele doua fenomene a fost Posi-donius. Ritmul respirator al Oceanului, acordat cu ritmul cresterii si descresterii lunii era pentru el o ilustrare a "sim­patiei universale" propovaduita de stoicism: īn acest trup urias care este universul, diferitele membre sīnt legate prin-tr-un fel de simbioza, exercitīnd o reactie continua unele asupra altora, fiecare modificare īntr-o parte a cosmosului repercutīndu-se la infinit asupra celorlalte.

Posidonius credea ca Homer cunoscuse mareele si dadea si doua dovezi: poetul vorbeste de stīnci care sīnt cīnd ascunse, cīnd la suprafata; el numeste Oceanul un fluviu.

Pentru Strabon, care ne aduce la cunostinta aceste exem­ple, primul dintre argumente este valabil, al doilea nu: nu se poate zice despre flux ca seamana eu curentul unui fluviu, si cu atīt mai putin despre reflux89.


Strabon daduse totusi si el, cīteva rīnduri mai sus, o dovada foarte asemanatoare cu cea adusa de Posidonius: lui Homer nu-i era necunoscut fluxul si refluxul, deoarece numeste Oceanul "cel care revine pe urmele sale" 90; īl mai numeste de asemenea "cel ce curge īn tacere" 91. Nu era aceasta o aluzie la miscarea lenta si linistita a mareei ? 92

Insa proba decisiva, īn ochii geografilor, o furniza Charybda.

Sa ne amintim de pretiosul sfat dat de Circe lui Ulise: el va trebui sa aleaga īntre Skylla, monstrul cu sapte capete, si Charybda, cealalta stīnca, "īn care e-un mare si-nfrunzit smochin salbatic. / Sub el sta bala cea din zei, Charybda, / si soarbe ape negre. Ea de trei ori pe zi sloboade apa si de trei ori / O-nghite groaznic. / Dar fereasca zeii / Sa fii acolo cīnd ea soarbe valul. / Nu poate sa te mīntuie nici īnsusi / Poseidon de rau." 93

Valul sorbit si apoi slobozit de Charybda, este fluxul si refluxul. Trebuie sa se tina seama de amplificarea poetica pentru intensitatea fenomenului si sa se admita si o exage­rare īn calculul frecventei: "de trei ori", zice textul, cīnd de fapt fluxul si refluxul nu se produc decīt de doua ori pe zi. Eroare a poetului, sau eroare a copistului, conchide Strabon, pe urmele lui Polybiu.94

Revenind īnsa mai departe la aceasta Charybda care īi sta pe suflet, el explica lucrurile altfel si mult mai amanun­tit. Daca Homer, care cu siguranta a auzit vorbindu-se de aceste strīmtori īn Sicilia, pune Charybda sa verse de trei ori, ei bine, el nu o face din greseala sau din nestiinta, ci īn mod deliberat, pentru ca vrea ca povestea sa sa fie cīt mai dramatica si mai īnfricosatoare 95. Circe vrea sa-l sperie pe Ulise si īngroasa putin lucrurile, pentru ca sa se pazeasca mai bine. Ea minte si atunci cīnd īi prezice ca nu va scapa cu viata, daca se va nimeri prin preajma cīnd Charybda soarbe valul. Urmarea arata ca el se afla acolo tocmai īn clipa aceea si ca a scapat totusi cu viata. "De trei ori" este dealtfel o formula stereotipa, o hiperbola obisnuita ".

Examenul atent al contextului homeric arata ca au trecut multe ore īntre momentul īn care corabia lui Ulise fusese īnghitita si cel īn care eroul "vede din nou scīndurilo iesind din Charybda" 97: catargul si chila nu vor iesi decīt seara, cind judecatorul paraseste agora "dupa ce reglementase


multe certuri intre īmpricinati". Se poate īncheia ca timpul scurs īntre īnghitirea apei si varsarea ei de catre Charybda era prea mare pentru ca aceasta dubla operatie sa se poata repeta de mai mult de doua ori pe zi. Era asadar vorba despre flux si reflux 98.

IV. Cutremure si eclipse

Homer descrie in cintul XX al lliadei, un mare cutremur de pamint, care zguduie de la poale pīna īn vīrf muntele Ida si muntii īnvecinati 99. Or, cutremurele erau de obicei precedate de un profund calm al vīnturilor si de o īntunecare a cerului. Homer cunoscuse aceste semne precursoare. Putem regasi prin cīntecele lliadei, aceste semne precursoare, si in special īntunericul īn plina zi: astfel, īn ajunul cutremurului, la moartea lui Sarpedon, Zeus raspīndise "deasupra macelu­lui, noaptea care aduce nenorocirea grea"; de asemeni, dupa moartea lui Patrocle, nu se mai stie "daca soarele si luna. nu au pierit de pe cer" īncīt Ajax striga: "Scapa-i de pīcla pe feciorii Ahaiei, o, Cronidule Zeus, si daruie lumina bolti­lor ceresti" l0°.

Cutremurele sīnt urmate de vīnturi violente. Pe acestea le īntīlnim dupa seismul din cīntul XX. In aceeasi zi Hera stīrneste "cumplita vijelie a lui Notos cel alb si-a cruntului Zefir; a doua zi, la rugamintea zeitei Iris "vinturile se ridica cu vuiet cumplit, pornind de-a rostogolul nori de pe cer" pentru a ajunge la rugul lui Patroclos.101

Interventia lui Poseidon, īn distrugerea zidului ridicat de ahei se poate de asemenea explica, dupa parerea retorului Heraclit, printr-un cutremur de pamīnt: "Cu tridentul īn mīna, Cutremuratorul gliei arunca īn valuri / ale rīurilor ce curg de pe Ida bīrne si pietre; tot ce anevoie, fusese rīnduit de pletosii ahei. si plutira pe mare temeliile lui.. .102"

"Privind de aproape", Heraclit gasea ca si tridentul oferea un oarecare simbolism. Cei trei dinti reprezentau cele trei feluri de seisme pe care le distingeau fizicienii: "brasmatiile" (zguduirile verticale), "chasmatiile" (crevasele), "climatiile" (zguduiri orizontale). Aceasta clasificare era cea a lui Posi­donius, īn cartea a opta a Physicii sale l03, atīta doar ca savantul stoic adauga si o a patra categorie, "seismatiile"'.


Probabil Ileraclit a suprimat aceasta specie pentru a sustine mai bine simbolismul tridentului 104.

Exegeza antica a cautat de asemenea, si a gasit, īn Homer o eclipsa de soare, descrisa si datata cu toata precizia ne­cesara.

In cīntul XX al Odiseei, atunci cīnd Ulise si Telemah se pregatesc sa-i macelareasca pe pretendenti, prezicatorul Theoclymenes prezice acestor nenorociti, care rīd si che­fuiesc fara grija, destinul ce-i asteapta:

Ce crunt blastam va paste, / Sarmanilor? Va-mpresura īntu­neric / si capul si obrazul si genunchii. / Rasuna vaiet, lacrimi curg pe fata, / Stropit cu sīnge-i zidul si tavanul. / si geme si pridvorul si ograda / De umbrele ce nazuie spre bezna / De īntu­neric. Soarele din slava / Se-ntuneca,-nfioratoarea noapte / Se-n-tinde peste tot 105 Od. XX, 452-461.

Un scoliast nota cu īntelepciune ca soarele va īnceta sa mai straluceasca doar īn ochii pretendentilor, asupra carora va cadea noaptea mortii lOfi.

Insa alegoristii sustineau ca era vorba de o adevarata eclipsa: lumina soarelui, interceptata de luna, nu mai ajungea pīna la pamīnt, īnecat deodata īn umbra; cerul capata a-tunci nuante rosietice. Totul era notat īn pasajul lui Homer, iar "sīngele care curge pe pereti" nu desemna altceva decīt culoarea cerului īn momentul eclipsei l0?.

La ce data se produceau eclipsele de soare ? Hipparh, ne spune Heraclit, fixase cu mare exactitate aceasta zi īn a treizecea zi a lunii, "ziua lunei noi, numita la attici luna veche si noua. Nu exista alta zi posibila pentru eclipse'". Or, aceasta concorda perfect cu data pe care chiar Ulise o fixase pentru revenirea sa īn palat si pentru marea epu­ratie. In cīntul XIV, Ulise īl anunta solemn pe Eumeu ca totul trebuie īmplinit īn "ziua īn care se sfīrseste luna si īncepe cealalta" l08. Homer stia deci, cu citeva secole īnainte de Hipparh, ziua exacta cīnd se produceau eclipsele de soare: a 30-a sau a 29-a zi a lunii ateniene l09.

Nu am mai sfīrsi niciodata daca i-am urmari... Mereu acelasi postulat: cīntaretul razboiului troian poseda o stiinta



cel putin egala cu cea a specialistilor de psste cīteva secole. Ceea ce se dovedeste, cīnd e cazul, strecurind īn textul ho­meric cutare vers, īn care se etaleaza, luminos, extraordi­narul avans al poetului asupra cunostintelor timpului sau.

Daca avem rabdare sa-l ascultam pe Strabon, ne va arata ca Homer a fost primul mare geograf; ca nu s-a īn­selat nici asupra Egiptului, nici asupra Arabiei, nici asupra Etiopiei; ca a cunoscut prosperitatea Iberiei si viata fericita a popoarelor de la apus, unde plaseaza mitul revelator a Cīmpiilor Elizee ll0.

El ne va explica, de asemenea, dupa Polibiu, ca istoria cimerienilor, ca si cea a lui Eol, au un sīmbure de adevar... Insa acest ultim punct merita mai multa consideratie si ne aduce catre studiul unei ultime forme de exegeza naturalista, exegeza istorica, cultivata īn scoala lui Aristotel, si īn care s-a ilustrat Palaiphatos.












Document Info


Accesari: 1628
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2022 )