Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























ISPITA FILETISMULUI

istorie




ISPITA FILETISMULUI


EREZIA FILETISMULUI: ISTORIE sI PREZENT

Aparitia ideii de dezbinare a Bisericii potrivit principiului national si osândirea ei sinodala sunt legate de istoria schismei greco-bulgara, care este sursa tuturor polemicilor pe aceasta tema si ale argumentelor de baza ale partizanilor si adversarilor ei. Prima încercare de a crea o Biserica Bulgara independenta de Constantinopol a avut loc în secolul al IX-lea, dar de-abia în 932, în timpul domniei nepotului tarului Boris, Petru, Biserica Bulgara a primit autocefalia de la Constantinopol, iar Episcopul bulgar Damian titlul de patriarh. Dupa moartea lui Petru regatul bulgar a fost cucerit de greci (pe la anul 971), iar ca urmare eparhiile locale bulgaresti au fost supuse Patriarhiei Constantinopolului. Biserica Bulgara si-a pastrat independenta doar când bulgarii au reusit sa-si apere independenta lor politica. Astfel a aparut Arhiepiscopia autocefala a Ohridei, care a depins la un moment de bulgari, la altul de greci, la altul de sârbi, în functie de cei ce controlau teritoriul arhiepiscopiei. La sfârsitul secolului al XIV-lea Bulgaria a fost cucerita de turci, si Arhiepiscopia Ohridei a continuat sa existe sub stapânirea turcilor pâna în 1767, când a fost desfiintata. Patriarhul Constantinopolului a devenit nu numai conducatorul duhovnicesc, ci si, potrivit legii turcesti, cel civil al întregii populatii ortodoxe a Imperiului Otoman.


==== Potrivit acestui fapt, numai acea natiune care îsi avea "propria" credinta sau "propria" Biserica avea dreptul de autonomie în Imperiul Otoman. Astfel de exemplu, grecii din Elada, grecii constantinopolitani (fanariotii) si bulgarii (adica toti actorii viitorului conflict greco-bulgar) reprezentau, pe teritoriul Imperiului Otoman la începutul secolului al XIX-lea, un popor unit printr-o credinta comuna si o Biserica, în relatia cu Patriarhia Constantinopolului. Imperiul Otoman juca rolul "celui ce pazeste" în aceasta unitate nationala si religioasa, si acest lucru era bine înteles de catre oamenii progresisti ai vremii. K.N. Leontiev a scris privitor la relatia dintre zelotii ortodoxiei vizavi de grecii fanarioti si de guvernul turc: "Este necesar, pe cât este cu putinta, sa mentinem Poarta; Poarta trebuie sa fie slujita; trebuie sa fie aparata. si eu sunt de acord cu acest punct de vedere al fanariotilor: pasa este mai bun decât nomarhul (prefectul) democrat grec (e 10110o1424k len): pasa este mai monarhic, mai stabil, mai istet, ,ai larg în gândire." Toate natiunile din aceasta uniune îsi au specificul lor national, dar, dupa cum vom vedea mai departe, ca rezultat al luptei prin care si-au dobândit independenta nationala, ele au devenit cu totul asemanatoare una alteia. "Aceasta se poate spune despre dezvoltarea nationala," a exclamat K.N. Leontiev, "îi face pe ei cu totul asemanatori europenilor contemporani, care raspândesc - rationalism meschin, egalitarism, indiferentism religios, uniformitate burgheza europeana în gusturi si comportamente: masini, pantaloni, pardesie, jobene si demagogie"[2]


==== Primii care au parasit uniunea cu grecii din Constantinopol au fost grecii din Elada. În 1821, ca rezultat al rascoalei contra stapânirii turcesti, comuniunea dintre ei si Constantinopol s-a întrerupt. Atunci s-a înfiintat un Sinod al Eladei independente, care a parut ca o masura fortata, dar grecii au trebuit sa depuna mari eforturi pentru a obtine recunoasterea acestui Sinod din partea Constantinopolului. Baza acestei recunoasteri a fost independenta regatului Eladei. Un Sinod convocat în Constantinopol a recunoscut în cele din urma legitimitatea noului Sinod.


==== Impulsul pentru miscarea de independenta bisericeasca a bulgarilor a fost dat de decretul guvernului turc din 1856 ce promitea reforme liberale. În 1860 a urmat un refuz de facto al bulgarilor de a se supune Patriarhiei (ecumenice), ce nu le-a satisfacut cererile lor de a avea dreptul de a-si alege proprii episcopi în propriile lor eparhii si garantarea dreptului lor de ocupa posturi înalte în ierarhia bisericeasca la egalitate cu grecii. Patriarhia Constantinopolului a facut diferite concesii: a scos carti de slujbe pentru clerul bulgar în limba slavona, si a numit arhimandriti bulgari. Mai târziu, sub influenta patimilor din ambele parti, cererile bulgarilor s-au intensificat si au erupt în dorinta de a avea propriul lor exarhat separat. În 1867 patriarhul Grigorie VI al Constantinopolului a propus un proiect de creare au unui exarhat bulgar separat, dar acesta nu a întrunit consensul dorit. El a fost împiedicat în acest sens nu numai de imposibilitatea delimitarii precise a eparhiilor cu populatii grecesti si bulgare, dar si de încercarea tot mai accentuata a bulgarilor de a-si crea propria lor Biserica nationala, în care fiecare bulgar, fie ca se gasea în Bulgaria sau în Asia Mica, s-ar fi supus numai ierarhiei bulgare. O atare nazuinta a dus la situatia puterilor ecleziale duale si la schisma, dar bulgarii nu se mai deranjau deja de lucrul acesta. Ei doreau o schisma, o cautau. Vroiau o separare nu numai de greci, ci si de întreaga ortodoxie, întrucât o atare separare îi facea un popor independent. "Iata cât de usor a fost sacrificata religia pentru acelasi principiu pur tribal, pentru aceleasi impulsuri national-cosmopolite!" a spus în legatura cu aceasta K.N. Leontiev.[3]


==== În 1868 Patriarhul Grigorie VI al Constantinopolului a încercat sa rezolve problema greco-bulgara prin convocarea unui sinod ecumenic, dar nu a reusit. In these circumstances the Bulgarians decided to act through the sultan and submitted to him a petition concerning the re-establishment of the ecclesiastical independence which had been lost because of the abolition of the Trnovo Patriarchate. "Asking the Porte to establish their national independent hierarchy," wrote Metropolitan Philaret of Moscow, "shows that although the Bulgarians have had sufficient time to think over what they are doing, they still have the stubborn desire without having acquired understanding. It is possible to establish a new independent hierarchy only with the blessing of a lawfully existing hierarchy."[4] In reply to this request of the Bulgarians the Porte put forward two projects. According to point 3 of both projects, "in Constantinople, next to the Orthodox Ecumenical Patriarch, a pre-eminent Orthodox Metropolitan of Bulgaria must be introduced -, to whom the supervision of the administration of the Bulgarian churches is to be entrusted and under whom there will be an assembly, that is, a kind of Synod, occupied with church affairs." = In point 5 of one of these projects the Bulgarian Church is also called "a separate body", while the aforementioned assembly is more than once called a Synod.


==== Sa mai amintim ca Patriarhul Grigorie VI a vorbit împotriva unor astfel de proiecte ce încalcau canoanele Bisericii. Hotarârile bisericesti care opresc astfel de situatii de putere dualista sunt cuprinse în:

(a) Canonul 8 al Sinodului I Ecumenic: "Ca sa nu fie doi episcopi într-o cetate."

b)  Canonul 35 al Sfintilor Apostoli: "Episcopul sa nu îndrazneasca a face hirotonii afara din hotarele sale în cetatile si satele care nu sunt supuse lui.", ce este confirmat si limpezit de catre canonul 22 al Sinodului din Antiohia: "Episcopul sa nu intre în cetate straina nesupusa lui, nici în satul ce nu-i în partea sa, pentru hirotonia cuiva; sa nu aseze prezbiteri ori diaconi în locuri supuse altui episcop."

(c)   Canonul 34 al Sfintilor Apostoli: "Episcopii fiecarui neam, se cuvine a cunoaste pe primul dintre dânsii si a-l socoti de sef si nimic sa nu faca de prisos. Iar ei sa faca numai câte se cuvin episcopiei si satelor de sub dânsa."


==== Cu privire la cuvintele din canonul 34 al Sfintilor Apostoli: "Episcopii fiecarui neam", a avut loc o polemica între bulgari si Constantinopol ce a durat îndelungat. Bulgarii considerau ca: "episcopii fiecarui neam" înseamna administratia aceleiasi provincii (regiuni) geografice de catre mai multe ierarhii preotesti apartinând mai multor nationalitati diferite. Dar acest pasaj a fost interpretat în mod diferit de catre canonistii bizantini Zonara, Balsamon si Aristen. Zonara, în tâlcuirea canonului 34 Apostolic, spune: "Cu acest scop (prevenirea dezordinii bisericesti) respectivul canon porunceste ca întâiul episcop al fiecarei provincii, adica, ierarhul metropolei, sa fie recunoscut de catre toti episcopii acelei regiuni ca mai marele lor." Astfel Zonara considera expresia "fiecarui neam" ca fiind identica expresiei "fiecarei provincii (eparhii)". Aceasta interpretare este întarita de juxtapunerea canonului 34 Apostolic cu canonul 9 al Sinodului din Antiohia: "Episcopii tuturor eparhiilor trebuie sa cunoasca pe primul episcop cel din mitropolie - potrivit canonului dat de Parintii nostri." Zonara: "Desi acest canon nu coincide întru totul în formularea sa cu canonul 34 al Sfintilor Apostoli, în ceea ce priveste întelesul sau este în complet acord." Balsamon: "Continutul acestui canon este explicat de tâlcuirea canonului 34 Apostolic." Aristen: "Acest canon are exact aceeasi învatatura ca si canonul 34 al Sfintilor Apostoli." Dupa cum vedem, canonistii normativi bizantini sunt de acord ca prin expresia "episcopii fiecarui neam" trebuie înteles "episcopii fiecarei provincii", iar acest canon este în consens cu toate celelalte canoane ce interzic puterea duala în Biserica.


==== The Patriarch's refusal to make concessions elicited the irritation of the Turkish government, and in 1870 the sultan issued a firman, in which permission was granted to the Bulgarians to establish a separate exarchate with a specified number of dioceses. The administration of the exarchate was given to the Synod of the Bulgarian bishops under the presidency of the exarch, who had to commemorate the name of the Constantinopolitan Patriarch during the Divine service. The Synod was obliged to refer to the Constantinopolitan Patriarchate in connection with the most important matters of the faith, and after the election of its exarch it had to seek a confirmatory certificate from the Patriarch. The Bulgarians also had to receive chrism from the Patriarch.

Potrivit canoanelor bisericesti (6 si 7 ale Sinodului I Ecumenic si canonul 3 al Sinodului II Ecumenic), scaunele patriarhale autocefale si sinoadele de aceiasi cinste cu ele trebuie sa fie stabilite într-un cadru sinodal si nu la poruncile unei puteri seculare (profane). Patriarhul Grigorie VI a cerut guvernului turc permisiunea de a convoca un Sinod ecumenic pentru a examina aceasta chestiune, dar a fost refuzat, si s-a retras din scaun. Potrivit hotarârii guvernului turc, Adunarea bulgara din Constantinopol si-a ales exarhul, care a fost prezentat sultanului la 4 aprilie 1872. Cu toate acestea, Patriarhul Constantinopolului, acum Antim IV, nu a fost de acord nu numai sa recunoasca, ci si sa-l primeasca pe exarh, de la care a cerut pocainta în scris pentru cele ce se facusera.

Dar existenta semi-autocefala a exarhatului nu mai convenea nici bulgarilor. Ei doreau o separare completa de greci, care putea fi obtinuta numai prin mijloacele unei schisme bisericesti. La 11 mai 1872, dupa citirea Evangheliei din timpul Liturghiei, ce se slujea în Constantinopol de catre exarh împreuna cu ceilalti episcopi bulgari si cu multi clerici, s-a proclamat un act semnat de Sinodul a 7 episcopi bulgari, care au declarat ca Biserica Bulgara este autocefala. La data de 15 mai, Sinodul patriarhal l-a declarat pe exarhul bulgar depus din treapta; ceilalti episcopi bulgari, împreuna cu tot clerul si credinciosii în comuniune cu ei au fost supusi pedepselor bisericesti. S-a dat si o declaratie privind convocarea unui sinod local.


==== The feelings of the sides drawn in one way or another into the ecclesiastical conflict between the Greeks and the Bulgarians were described in detail on the eve of the Local Council of 1872 by K.N. Leontiev in his work, The Fruits of the National Movements. The Bulgarians affirmed that they would fight until "the last Bulgarian village, even including those in Asia Minor, is liberated from the ecclesiastical authority of the Patriarch".[9] The Bulgarians did not fear a schism, they found a schism convenient for themselves. While the Turks, in their turn, considered that a quarrel between the Orthodox would be useful for their disintegrating state. The liberally inclined Russians sympathised with the "national-liberation" movement of the Bulgarians. At the same time the Athenian Greeks were trying by all means to bring the matter to the convening of a Council and the ecclesiastical condemnation of the Bulgarians. Besides, they hoped that the Russian Holy Synod would finally come out openly in defence of the Bulgarians, after which they would be able to declare the Russians, too, to be schismatics, and having thereby separated themselves from the whole of Slavdom, tie their fate in with the peoples of Western Europe. The Athenian Greeks were drawn by the idea of a Great Hellas, the Bulgarians by the idea of a Great Bulgaria. "We must baptise the sultan," they dreamed, "merge with the Turks, become established in Tsargrad and form a great Bulgar-Turkish state, which instead of aging Russia would take up the leadership of Slavdom." "Cine a mai ramas credincios ortodoxiei?" striga K.N. Leontiev. "Numai acesti episcopi greci supusi turcilor au ramas credinciosi acestor fundamente, ortodoxiei si vechilor ei legi si duh." El i-a numit pe acesti episcopi fanarioti (dupa Fanar, cartierul din Istanbul unde era situata Patriarhia Constantinopolului). Ei au anatemizat filetismul bulgar la Sinodul din 1872, dar nu au îngaduit nici o ruptura cu Rusia. Sf. Sinod Rus, care la acea vreme nu tinea cu nici un a din parti, nu a facut nici o greseala. Patriarhia Constantinopolului nu ar fi putut sa o rupa cu noi (rusii) asa cum îi cereau grecii din Elada fara sa încalce canoanele. Dar Constantinopolul nu dorea sa le încalce. Atât în relatie cu bulgarii cât si cu Rusia fanariotii au ramas nezdruncinati si credinciosi legilor si traditiilor, în ciuda tuturor greutatilor create de catre liberalii nostri (rusi) ce cochetau cu bulgarii.


==== Sinodul local de la Constantinopol s-a deschis la 29 august 1872. La el au luat parte 32 de ierarhi si toti patriarhii rasariteni cu exceptia celui de la Ierusalim. La 16 septembrie, în cea de-a treia sedinta, Sinodul de la Constantinopol a întarit hotarârea prin care toti ierarhii bulgari cu clerul si credinciosii lor au fost declarati schismatici, si întreaga Biserica Bulgara a fost declarata schismatica. În legatura cu filetismul, sinodul a luat urmatoarea hotarâre:

"-Am hotarât ca atunci când principiul dezbinarii nationale se juxtapune cu învatatura Evangheliei si cu practica traditionala a Bisericii, este nu numai strain lor, ci si cu totul potrivnic lor."

"Proclamam urmatoarele întru Duhul Sfânt:

Respingem si osândim împartirea nationala (etnica), adica deosebirile nationale (etnice), certurile nationale si neîntelegerile în Biserica lui Hristos, ca fiind potrivnice învataturii Evangheliei si sfintelor canoane ale binecuvântatilor parintilor nostri, pe care este cladita Sfânta Biserica si care împodobesc societatea omeneasca si o conduc catre evlavia divina.

==== Filetismul vine din cuvântul grec "fylon" = familie, clan, trib. Iata cum defineste T.I. Filipov filetismul în cartea sa, Probleme bisericesti contemporane: filetismul - nu este altceva decât o invazie în unitatea Bisericii, care îmbratiseaza si împaca în sine orice distinctie naturala (dupa vârsta, sex, pozitie sociala, rasa, origine, nationalitate) si care nu cunoaste - nici grec nici barbar, nici rob nici slobod, ci cunoaste numai om si omenire (mai exact crestin si crestinatate). Acesta (filetismul) este exprimat în stradania de a subjuga mareata idee de unitate a Bisericii a tuturor natiunilor (etniilor) unor scopuri locale, unilaterale ale acestei uniuni divine, pe cât este cu putinta, ca sa satisfaca în acelasi e timp (ca în problema greco-bulgara) cerintele nationalitatii si ale poruncilor Bisericii, respingându-le pe cele din urma si sacrificându-le cu totul în favoarea primelor." Trebuie semnalat ca T.I. Filipov a vazut în filetism doar un aspect particular al pacatului dezbinarii bisericesti în general. Filetismul ca erezie a avut o istorie îndelungata. Aparut în secolul al XIX-lea, el a "înflorit" în secolul al XX-lea, când co-existenta bisericilor pe o baza nationala (etnica) nu mai parea de loc neobisnuita pentru asa-numita Ortodoxie mondiala.


[i][xii]




Discursul sau a început prin proclamarea principiului nationalitatii în Biserica prin afirmarea vechimii sale. În opinia episcopului, Georgia "are dreptul la o existenta autocefala a Bisericii ei nationale pe baza principiului nationalitatii în Biserica proclamat la începutul credintei crestine."[15] În ce consta acest principiu si, când a fost el proclamat? "Este suficient sa ne amintim," scrie episcopul Kirion, "pogorârea Duhului Sfânt asupra apostolilor, care au început pe data a-L slavi pe Dumnezeu în diferite limbi si apoi au propovaduit Evanghelia pagânilor (neamurilor), fiecaruia în limba sa materna." Dar, dupa parerea noastra, referirile facute la propovaduirea apostolilor în legatura cu afirmarea principiului national în Biserica nu au nici o baza solida. Propovaduirea apostolilor în diferite limbi era necesara în scopul unirii popoarelor în Adevarul lui Hristos, si nu al împartirii lor dupa principiul national. Deci, principiul nationalitatii este exact ce trebuia depasit de catre crestinism, si acela pe care trebuia întemeiata Biserica. Începând cu schisma bulgara argumentatia filetista a cautat în mod specific sprijin în referirile la canonul 34 Apostolic. "Regula canonica de baza," scrie episcopul Kirion, "prin care este recunoscuta semnificatia nationalitatii în relatie cu administratia bisericeasca este canonul 34 Apostolic canon ce este bine cunoscut canonistilor - Potrivit întelesului direct al acestui canon în Biserica Ortodoxa, fiecare nationalitate trebuie sa îsi aiba întâiul ierarh." Dar canonul 34 Apostolic, dupa cum am aratat mai înainte, are în vedere "episcopi ai fiecarui teritoriu" si nu "episcopi ai fiecarui popor". Cuvântul "ethnos", care este folosit în acest canon în vechea limba si în cea a antichitatii crestine, este tradus în dictionarul lui Liddell si Scott mai întâi ca "un numar de oameni obisnuiti sa traiasca împreuna", si apoi ca "o natiune". În mod expres primul sens indicat aici se refera la întelesul teritorial al canonului Apostolic. Asadar referirile la întelesul sau national sunt neîntemeiate.


==== Întelegerea si folosirea gresite a principiului sinodalitatii pe care o au în comun filetismul si ecumenismul le aduce uneori laolalta, asa cum vom vedea mai departe, în punctul în care ele devin complet indistincte. Pentru adeptii împartirii Bisericii dupa liniile tribale principiul sinodalitatii este numai o forma federala potrivita pentru idiosincrazia dezvoltarii nationalitatii fiecarui popor. În opinia episcopului Kirion "- Sistemul federal a dat Bisericii noastre Rasaritene avantaje însemnate dintr-un punct de vedere national."[18] În timp ce pastrarea acestei idiosincrazii este asigurata dupa parerea sa de catre hotarârile sinodale: "Atât particularitatile curente religioase nationale si individuale cât si traditiile bisericesti locale, a caror pastrare este prescrisa de catre hotarârile sinodale (cf. canonului 39 Trulan), au o mare însemnatate din punctul de vedere al libertatii bisericesti." Dar în canonul 39 Trulan nu se spune nici un cuvânt despre "particularitatile curente religioase nationale si individuale" si cele asemenea, ci sunt mentionate drepturile întâistatatorilor asupra episcopilor si hirotonirea acestora. În canon se spune "sa se pastreze obiceiurile din fiecare biserica [autocefala] astfel ca episcopul fiecarei circumscriptii sa fie supus întâiului statator al sau, si ca acesta, la rândul sa fie ales dintre episcopii sai potrivit vechiului obicei." Biserica emigrata a Ciprului, de care se face mentiune în acest canon, nu a devenit Biserica nationala a cipriotilor, ci si-a înglobat toate popoarele din circumscriptia Hellespontului în care emigrase. Unde se afla aici vreo mentiune a aprobarii sinodale de pastrare a "traditiilor bisericesti locale" cu ajutorul izolarii administrative?


==== Episcopul Kirion considera ca "în sens bisericesc fiecare popor trebuie sa-si manifeste libertatea autodeterminarii"[20] si "poseda dreptul de a se dezvolta potrivit legilor propriului sau spirit national." Limita pâna unde vede episcopul posibilitatea Bisericii de a se dezvolta potrivit legilor propriului sau spirit national devine clara din urmatorul citat folosit de el: "Biserica Bulgara, dupa o perioada de grele încercari si lupte, este aproape de realizarea nazuintelor ei ancestrale fara a tulbura pacea si dragostea crestina. Înrobita Biserica Siro-Arabica îsi declara drepturile ei la idiosincrazie nationala din ce în ce mai insistent. Bisericile Armeana, Siro-Iacobita si Perso-Caldeana, care, din cauza unor împrejurari regretabile au fost separate de unitatea ecumenica o perioada îndelungata, cauta de asemenea reunirea, dar fara încalcarea drepturilor lor nationale si ale celor capatate de-a lungul istoriei." Prin "împrejurari regretabile" profesorul Kavalnitki si episcopul Kirion care îl citeaza au în vedere Sinodul de la Calcedon, care i-a condamnat pe ereticii monofiziti. Prin "reunire" ei înteleg, asa cum reiese din urmatoarea propozitie: "Unirea bisericilor trebuie sa aiba la baza principiul egalitatii si nu cel al absorbirii." Astfel, în opinia episcopului Kirion, atât în cazul schismei bulgarilor cât si în cel al ereziei monofizite, nu exista nici un impediment de unire cu ele, ci doar "varietatea religioasa a popoarelor crestine."! Sub ochii nostri, episcopul Kirion, un aparator al autocefaliei georgiene la începutul secolului (XX), trece de la filetism la ecumenism, unirea pe care am observat-o distinct la sfârsitul secolului (XX). Aici este în actiune clasica "teorie a ramurilor". "Popoarele care au primit crestinismul nu au asimilat toata învatatura lui înalta în acelasi mod; fiecare din ele a luat din ea numai acele elemente ale vietii crestine de care era capabil potrivit caracterului lor intelectual si moral. Natiunile latine (catolicii) au dezvoltat o organizare bisericeasca stricta si au creat o arhitectura de mare valoare artistica. Grecii, care erau versati în subtilitati dialectice, au elaborat un sistem dogmatic complex si solid întemeiat. Rusii, prin acceptarea crestinismului, au dezvoltat în principal ritualurile si disciplina bisericeasca, aducând frumusetea exterioara la un înalt nivel de dezvoltare. Dar georgienii, crestinându-si stramosestile credinte nationale [dând o forma crestina pagânismului lor? autorul] si fiind cu totul patrunsi de duhul crestin, i-au adaugat trasaturile simpatetice ale propriului lor caracter: modestie, simplitate, caldura, jertfa de sine, lipsa de aplecare catre rau si putere. Desi n-au primit crestinismul în sensul asimilarii înaltimii si deplinatatii învataturii lui ceresti în acelasi mod, toate natiunile iluminate de crestinism, ca madulare a unicului Trup al lui Hristos [trebuie presupus ca si latinii si monofizitii sunt inclusi aici. Autorul], nazuiesc spre telul comun omenirii crestine: realizarea Împaratiei lui Dumnezeu pe pamânt (?!)". Ideea hiliasmului, a "Împaratiei lui Dumnezeu pe pamânt" este o încununare demna a acestei uniri a filetismului cu ecumenismul. Nu este ea foarte nimerita pentru un raport la o adunare a Consiliului Mondial al Bisericilor, ai carui membrii asteapta venirea "noii ere a Duhului Sfânt"?


==== From the example of Bishop Kirion's talk it is clearly evident that the idea of the national Church, beginning with the division of the Church on national lines, leads to her "union", not on the basis of the patristic faith, but on the basis of the idea of abstract "equality" of separate, including heretical, churches, and through this to the idea of the coming earthly kingdom of the antichrist. Although the idea of Georgian autocephaly was rejected at the Preconciliar Consistory, the polemic centring on the 34th Apostolic canon between Professor N.A. Zaozersky and Professor N.N. Glubokovsky continued even after it on the pages of "The Theological Herald". Interest in this polemic is elicited first of all by the phyletistic interpretation of this canon by Professor N.A. Zaozersky.[ii][xxiii]


==== He begins with an affirmation of the necessity of a literal understanding of each canon with no reference to their links with the context. "To establish the correct interpretation of the canon which concerns us," writes Professor N.A. Zaozersky, "as generally with all the 85 canons which are known under the name -Apostolic -, the strictest possible fulfilment of the basic principle of interpretation is required: the literal understanding of the canon with complete respect for every term contained in it."[iii][xxiv] Such a requirement, in the opinion of Professor Zaozersky, is based on the two properties of this canon:

= "(a) on its editorial perfection, for there are no unclear, ambiguous expressions in it: both stylistically and logically it is irreproachable; and

(b) on the fact that in its very terminology it bears the imprint of deep Christian antiquity the imprint of the ecclesiastical structure of the first three centuries."[iv][xxv]

But this affirmation of his is groundless. The literal-historical sense of every canon is only its external and passing side, while the inner, imperishable content of every canon is revealed by its juxtaposition with other canons and with interpretations that are authoritative for the Church. Such a juxtaposition frees the canon from its concrete historical sense and reveals its inner spiritual content. Every canon is inconceivable without its relationship to the fullness of Church Tradition. To understand the canon literally-historically v which is what Professor Zaozersky and his supporters do v means to fall into the Jewish passion for the letter of the law and insensitivity to its meaning.


==== On the contrary, the meaning of this 34th Apostolic canon, is revealed through its juxtaposition with other canons, including the 9th canon of the Council of Antioch: "It behoves the bishops in every district to know the bishop who presides in the metropolia- in accordance with the rule of our fathers that has been in force since ancient times." "The rule of our fathers that has been in force since ancient times" is the 34th Apostolic canon, and the word "ethnos" is used in it, as was often the case in antiquity, in the meaning of "district", not "people". This what Professor Zaozersky writes in this connection: "But as regards the 9th canon of the Council of Antioch I have to say that it is not concerned with the interpretation of the 34th Apostolic canon, but only refers to it as to an authority, "a canon received from ancient times by our fathers", and applies it as a guiding principle and base in its definition of the rights and privileges in honour of the metropolitan."[v][xxvi] "Is this really an interpretation?!" he exclaims. In the opinion of Professor Zaozersky, the 34th Apostolic canon and the 9th canon of the Council of Antioch exist as it were independently of each other. One canon has its sphere of definition, and the other its sphere. They do not reveal one and the same content that is common for both, but co-exist with each other, each pointing to the other as to an example of equal significance, it may be even as "a guiding principle and base", but from a different sphere! Later we shall see how phyletism, which is the "Christian" formulation of the pagan "national idea", can co-exist in peace with other "national ideas", recognising that they are "truths" equal to itself. The world, according to this understanding, is not the incarnation of one and the same Truth in various concrete historical forms, but consists of a multitude of truths bound up with concrete ways of life; their unity consists only in their equal right to exist. In relation to canon law, this "methodology" amounts to a literal understanding and a separate application of each canon independently of the Truth that unites them in Tradition and their mutual interpretation.


=== In a similar manner Professor Zaozersky also "deals with" Zonaras, who in his interpretation of the 34th Apostolic canon writes: "To this end [the averting of ecclesiastical disorder] the present canon commands that the first bishops of each district, that is, the arch-hierarchs of the metropolia, should be recognised by all the bishops of that district as their head." Here Zonaras clearly identifies the words "of each people" with the words "of each district", and there remains nothing for Professor Zaozersky to do but declare: "Zonaras is generally an objective interpreter and is generally concerned with the philology of the terms in the canons that are being interpreted. But it is completely incomprehensible and inexplicable why, in his commentary on the canon under examination, he should have changed his method. It must have been that sin confused him!"[vi][xxvii] Thus in the opinion of Professor Zaozersky, the 34th Apostolic canon exists by itself, and the interpretation of Zonaras by itself. The latter, if it has any relationship to the truth, is, in his opinion, just a private theological opinion of a Byzantine interpreter of a certain epoch v and nothing more.


==== But the general opinion is and this is recognised by Professor Zaozersky himself that besides the 9th canon of the Council of Antioch and the interpretation of Zonaras, "in the great majority of canons it is political, territorial [and not national] distribution that is applied in the delineation of the borders of ecclesiastical administration."[vii][xxviii] Professor N.A. Zaozersky explains this contradiction in the following way. "In our opinion," he writes, "this constitutes clear evidence here that the 34th canon belongs to a different epoch, an epoch much older than that of the Ecumenical Councils v the first three centuries."[viii][xxix] But can it really be that for this reason it contradicts the other canons which presuppose a territorial distribution? The word "ethnos" (cf. the meaning of this word in the dictionary of Liddell and Scott that we have already mentioned) was used in antiquity to mean "district", a population living on a defined territory, and by no means necessarily in the meaning of a unity along national lines. When applied to the 34th Apostolic canon, it signifies "Christian people", the people of God, the community of people united by the faith of Christ and by living together on a defined territory, but by no means a nationality. This is a part of the Body of Christ, in which "there is neither Greek nor Jew, neither male nor female, neither slave nor free", in which there still remain differences of the part in relation to the whole, but not national differences. The representatives of various nationalities can be present in the Christian people, but "two Christian peoples" cannot live at the same time in one and the same place "Is Christ divided"?


Profesorul Zaozersky îsi încheie tâlcuirea sa filetista a canonului 34 Apostolic în acelasi mod ca episcopul Kirion, cu aceeasi definitie cripto-ecumenista a Bisericii. El scrie: "Potrivit întelesului exact al canonului 34 Apostolic întreaga Biserica a lui Hristos reprezinta o uniune duhovniceasca sau o uniune sau confederatie de biserici nationale, autocefale."[25] Dar este cu neputinta sa fim de acord cu aceasta. Potrivit sensului întelesului canonului 34 Apostolic si altor canoane ale sinoadelor ecumenice si locale, Biserica lui Hristos este o unitate organica a Trupului, în care autocefalia diferitelor biserici este numai consecinta existentei teritoriale a partilor lor în relatie cu întregul. Hristos Însusi ca si Cap al Bisericii dispare din "uniunea duhovniceasca sau confederatia de biserici nationale, autocefale", asa cum este folosita de catre adeptii împartirii nationale, deoarece:

diferentierea potrivit nationalitatii înseamna diferentiere potrivit naturii, potrivit carnii si sângelui, ce constituie o unitate a trupului, dar "carnea si sângele nu vor mosteni Duhul";

absenta unitatii organice a Trupului si existenta unor "trupuri" separate ale bisericilor nationale înseamna de asemenea = existenta unor "adevaruri" separate ce poseda drepturi egale. Este o "uniune sau federatie" ce este chemata sa împace si sa uneasca astfel de "adevaruri", si nu Adevarul lui Hristos.


==== Istoria examinarii sinodale a problemei autocefaliei georgiene demonstreaza ca filetismul, ca idee de împartire a Bisericii de-a lungul liniilor nationale, încerca deja în acel timp sa se uneasca cu ideea unirii tuturor bisericilor pe linia apartenentei lor formale la crestinism, adica, cu ecumenismul.


Filetismul si Statutul ROCA


==== Am vazut deja, din exemplele filetismului bulgar si georgian, cum poate servi crestinismul ca deghizare a ideii nationale, care în final conduce comunitatile bisericesti la nebuloasa canonica si schisma. Dar exista situatii în care aceasta dependenta lucreaza în directia opusa. Filetismul este întotdeauna legat de o pierdere a constiintei bisericesti si indiferenta fata de canoane. Aceasta din urma apropie mai strâns în chip psihologic filetismul de ecumenism; si desi în anumite momente caile filetismului si ecumenismului se despart, ele sunt totdeauna gata sa se apropie din nou pe baza lor comuna a indiferentei fata de canoane.


==== Certain phyletistic tendencies that sometimes arise in the bosom of the Russian Orthodox Church Abroad are bound up with her temporary and v in certain respects canonically unprecedented status (the history of Church knows no examples of such a massive flight of Orthodox people as a consequence of persecutions). The attempts to make the canonical status of our Church "constant" with the aid of the 37th and 39th canons of the Sixth Ecumenical Council in one way or another lead to phyletism, which also reveals itself in the actions and utterances of separate representatives of the ROCA.


==== However, a detailed examination of the history of the formation and ecclesiological nature of the ROCA herself is not part of the author's task. The "temporary status", and the canonical indefiniteness that is bound up with it, by no means signify uncanonicity.


==== If we look at the ROCA as a temporarily self-governing part of the Russian Local Church in exile, which exists on the basis of Decree no. 362 of his Holiness Patriarch Tikhon, the Holy Synod and the Higher Church Council of November 20, 1920 (that is precisely what the Statute of the ROCA says), then it becomes clear that the Church Abroad has no other canonical bases for such a situation than the decree in question. The point is that the canons do not assume the presence of such independent formations as "a part of the Local Church in exile", while Decree no. 362, if we examine it in its international, rather than intra-Russian dimension, touches on the most general ecclesiological questions, which cannot be decided "in a private kind of way" by any one Local Church. As for the attempts to rely, in giving a basis to the status of the ROCA, on the 37th and 39th canons of the Sixth Ecumenical Council, they lead to the following difficulties. According to the 37th canon, a bishop who is forced by circumstances outside his control to leave his see remains, nevertheless, a bishop of the same diocese which he left, and of the same people that finds itself on the territory of this diocese. Even a passing glance at the interpretations of Zonaras and Balsamon of this canon is sufficient to convince one that it is talking precisely about that very people and that very diocese. Zonaras: "There should be no lessening of the strictness of the canons giving bishops the power to administer all those in their bishoprics¦ Balsamon: "Bishops- are simply looked on as if they had set off for a country and occupied sees." This v territorial v interpretation by the Byzantines of the 37th canon is nothing out of the ordinary. All the canons of the Church prescribe a division of the Church according to the territorial, and not the "national" principle, and therefore a bishop can carry out his episcopal functions only in relation to his diocese and in relation to that people which finds itself on its territory. It goes without saying that it is impossible to apply the 37th canon in this form to the ROCA when, for example, Vladyka Anastasius, as Archbishop of Kishinev, carries out ordinations and dissolves marriages in Constantinople, that is, carries out episcopal functions in relation to the people (it is not important which people v Russian or otherwise) which finds itself on the territory of another diocese.= Therefore in order to provide a base for the status of the ROCA it is necessary to take from the 37th canon only that part which formally leaves the émigré bishops presiding over those dioceses which they left, while finding a basis for their carrying out episcopal functions on another territory in some other place. This grounding can be taken from the 39th canon, which, taking the example of the emigration of the Cypriot people, gives émigré bishops the possibility of carrying out episcopal functions on another territory. But for this it is nevertheless necessary, taking the example of this canon, that they should become bishops of that territory on which they have landed. Whatever way you look at it, all the Church canons are in complete agreement with each other in affirming nothing other than the territorial principle of Church division. Summarising all this, we can say that it is impossible to consider as justified the attempts made to give a basis for the status of the ROCA by taking a part of the 37th canon and a part of the 39th canon without paying attention to the basic point contained in these and in all other canons on this subject v the principle of the division of the Church along territorial lines.


==== In order to provide a solid foundation for the status of the ROCA the 2nd canon of the Second Ecumenical Council and the 13th and 22nd canons of the Council of Antioch could be used. These canons permit the metropolitan of a given district to invite bishops from outside to perform some episcopal function inside it, but when = such invited bishops, as, for example, the Russian hierarchs in Serbia, constitute a Council and a Synod, there are no canonical analogies to such a formation except, again, one. Such an exception would be both of the projects of the Bulgarian bishops that were supported by the Porte but rejected by the Constantinopolitan Patriarch Gregory VI.




==== The very lack of clarity of the canonical position of the ROCA sometimes provides an impetus for the approval of the idea of the organisation of the Church in accordance with the national principle. In this connection let us examine the article, "Towards the Coming Council of the Bishops of the Russian Orthodox Church Abroad" (1962), from the book by Archbishop Averky, "The Modern World in the Light of the Word of God. Sermons and Speeches. "A basis for- the conciliar administration of the Church," writes Vladyka Averky, "is provided by the 34th canon of the Holy Apostles, which literally says: - It behoves the bishops of every people to know the first among them and to recognise him as their head, and to do nothing exceeding their authority without his permission: but each bishop must do only that which concerns his diocese and the places that belong to it. But also let the first bishop do nothing without the permission of them all. For in this way there will be unanimity, and God will be glorified in the Lord and the Holy Spirit, the Father, the Son and the Holy Spirit.- Here, in this apostolic canon, which has such an important, fundamental significance, we should pay particular attention to the expression: -the bishops of every people- v precisely -people-, and not some definite territory with strictly delineated state boundaries. This expression clearly underlines the - popular -, or as it is now the custom for us to say, - national - (and by no means territorial) attribute of the Local Church, which must spiritually and canonically unite precisely the people, and not the territory.¦ [ix][xxxi]? The Church is constituted precisely by people,¦ writes Vladyka in another place,? and by no means by a soulless territory. Otherwise the 34th canon of the Holy Apostles would not say what it says: It behoves the bishops of each people to know the first among them¦-, but would say: ?It behoves the bishops of each territory¦-= The bishop spiritually nourishes a people, not a territory.¦ [x][xxxii]


==== But the 34th canon does mean "the bishops of each territory". As Professor S.V. Troitsky justly observes, the word "ethnos" (people) mentioned in the 34th canon "sometimes had with the Romans the significance of - province - because the basic element of the province was not so much the territory as its tax-paying population, its people" [xi][xxxiii].[xii][xxxiv] As we have already pointed out, the well-known Byzantine commentators of the canons Zonaras, Balsamon and Aristene interpret this canon in a territorial sense. Zonaras, in explaining the 34th Apostolic canon, says: "To this end [the averting of ecclesiastical disorder] the present canon commands that the first bishops of each district, that is, the arch-hierarchs of the metropolia, should be recognised by all the bishops of that district as their head." Thus Zonaras considers the expression "of each people" to be synonymous with the expression "of each district". This interpretation receives confirmation from the juxtaposition of the 34th Apostolic canon with the 9th canon of the Council of Antioch: "It behoves the bishops in every district to know the bishop who presides in the metropolia - in accordance with the rule of our fathers that has been in force since ancient times."


==== Here is another, more recent example. In his brochure "A New Approach to the Greco-Bulgarian Question" (Sophia, 1985), Protodeacon Herman Ivanov-Trinadtsaty (ROCA) sees in the Bulgarian bishops the inciters of the schism "heroes of the Bulgarian people", while he considers the schism itself to be a national renaissance. "The Bulgarians should have included the names of the most important bishops in the pantheon of the heroes of the Bulgarian people, such as: Hilarion of Makariupol, Panaret of Philippi, Hilarion of Lobchan, Anthinus of Viden (later Bulgarian exarch), Dorotheus of Sophia, Parthenius of Nis and Gennadius of Veles, who together with the Bulgarian pastors were the soul of the above-mentioned renaissance." "The Constantinopolitan Patriarch," he writes, "presided at a Council consisting solely of Greek hierarchs, which paid tribute, in my opinion, to the very same national principle which he denounced in the Bulgarians." In our opinion, for the Church it is of no importance whatever to what nationalities the hierarchs belong, because it is altogether indifferent to nationality. What is important is the canonicity of the decisions taken by them, and that the Church should not be divided in accordance with the national principle. In the opinion of Fr. Herman, national feeling "strengthens the solidarity of the whole people and thereby allows it to apprehend the Orthodox faith in its own way, with all the features and particularities that are inherent to it, and it is thanks to this that we can talk about Greek, Russian, Serbian, Bulgarian, Arabic and - French Orthodoxy." The idea that peoples should assimilate, instead of the fullness of Orthodoxy, certainly particularities that are supposedly characteristic of it and supposedly more suitable for one people and less for another, is very dubious.


Lipsa de claritate a pozitiei canonice duce de obicei la ideea de creare a unei Biserici nationale si în timp la o apropiere de ecumenism (cel mai viu exemplu al acestui fenomen este Germania). Este posibil ca fara sa parasesti calea "Bisericii nationale", sa plonjezi fara efort în rândurile ecumeniste la ortodoxiei mondiale. Dar problema nu este numai argumentarea filetista a ierarhilor individuali si a scriitorilor bisericesti. În final, este opinia lor personala. Asa cum am aratat, filetismul este absent de jure din documentele oficiale ale Bisericii (Ruse) din afara granitelor. Dar de facto filetismul este un element constitutiv indispensabil în viata aproape tuturor bisericilor de pe continentul american, si nu numai american, ci si australian, si în Europa Occidentala, adica, în toate locurile unde au aparut diasporele ortodoxe în acest secol (XX). În prezent coexista pe teritoriul S.U.A. biserici rusesti, grecesti, siriene, sârbesti, bulgaresti, românesti, ucrainiene, bieloruse si albaneze. Nu toate aceste biserici sunt pe vechiul calendar sau se recunosc reciproc, dar situatia ramâne. Organizarea bisericilor pe o baza nationala continua în ciuda faptului ca filetismul a fost condamnat ca erezie, iar împartirea bisericilor potrivit principiului national si cultural contrazice canoanele. Aceasta situatie este o consecinta a declinului general al ortodoxiei. Filetismul, ca si ecumenismul, este o boala a epocii noastre; el nu distruge ortodoxia la fel de rapid ca cel din urma, dar o face încet si inexorabil, caci agonia ecumenismului este evidenta oricui din cauza evidentei pierderi de ortodoxie, în vreme ce restrângerea Bisericii în biserici nationale si culturale îi ucide pe acei care cred cu tarie ca sunt pastratorii ortodoxiei. Caile filetismului si ecumenismului, care pareau ca se înfrunta la începutul secolului (XX), s-au alaturat în zilele noastre.




















































K.N. Leontiev. Letters on Eastern Affairs. În colectia The East, Russia and Slavdom, Moscova, 1996, p. 362.

Journals and Protocols of the sessions of the Preconciliar Consistory Established by His Majesty, volume 3. On the second section on Georgia. St. Petersburg, 1907, pp. 55-58.




[xxiii] Professor N.A. Zaozersky. ?The Exact Meaning and Significance of the 34th Apostolic Canon¦, The Theological Herald, vol. 3, no. 12, 1907, pp. 770-784.

[xxiv] Ibid., p. 771.

[xxv] Ibid.

[xxvi] Ibid., p. 772.

[xxvii] Ibid.

[xxviii] Ibid., p. 774.

[xxix] Ibid.


[xxxi] ?According to the canons of the Orthodox Church, when an Orthodox hierarchy with its flock flees, as a consequence of persecution, into the territory of another Church, it has the right of independent oganisation and administration, as a consequence of which it is necessary to recognise that the Russian ecclesiastical hierarchy on the territory of the Serbian Church also has this right v of course, under the defence and supervision of the Serbian Church¦. From the book: Protopriest Michael Polsky, The Canonical Position of the Higher Ecclesiastical Authority in the USSR and Abroad. Jordanville, 1948, p. 126.

[xxxii] Archbishop Averky. The Contemporary World in the Light of the Word of God. Sermons and Speeches, volume 2, Jordanville, 1975, p. 122.

[xxxiii] Ibid., volume 1, p. 194.

[xxxiv] Professor S.V. Troitsky. Walling-off or Schism. YMCA Press, 1932.

[xxxv] T.I. Philippov. Contemporary Church Questions. St. Petersburg, 1882, pp. 185-186.

K.N. Leontiev. The Fruits of the National Movements. In colectia The East, Russia and Slavdom, Moscova, 1996, p. 560.

Ibid., p. 559.

K.N. Leontiev, Letters on Eastern Affairs. În colectia The East, Russia and Slavdom, Moscova, 1996, p. 360.

T.I. Filipov. Contemporary Church Questions. St Petersburg, 1882, p. 97.

"Obiceiurile cele din început sa se tie, cu privire la Libia si Pentapoli din Egipt ca episcopul din Alexandria sa aiba stapânire peste acestea, fiindca tot asa este obisnuinta episcopului din Roma. Asemenea în Antiohia si-n celelalte eparhii, sa se pazeasca întâietatea bisericilor. Peste tot sa fie cunoscut, ca episcopul ce s-ar face fara socotinta mitropolitului sau, sfântul Sinod a hotarât a nu fi episcop unul ca acesta. Însa daca alegerea generala a tuturor fiind binecuvântata si daca doi sau trei, dupa canonul bisericesc ar grai împotriva, pentru persecutia lor, sa se tie hotarârea celor mai multi."

"Deoarece din obicei si traditie veche s-a apucat a se tine, ca episcopul Eliei (Ierusalimului) sa se cinsteasca, sa aiba urmarea cinstei, pazindu-se pentru mitropolie demnitatea cuvenita."

"Episcopul Constantinopolului sa aiba întâietatea dupa episcopul Romei, pentru ca este Roma Noua."



K.N. Leontiev, The Fruits of the National Movements. În colectia: The East, Russia and Slavdom, Moscova, 1996, p. 558.

Ibid., p. 559.

Ibid., p. 560.

T.I. Philippov, Contemporary Church Questions St. Petersburg, 1882, p. 186.

Ibid.

Ibid., p. 225.

Ibid., p. 55.

Ibid.

Ibid.

Ibid., p. 56.

Ibid.

Ibid.

Profesor M.G. Kovalnitsky. On the Significance of the National Element in the Historical Development of Christianity, Kiev, 1880, pp. 3-4.

Journals and Protocols, p. 56.

Ibid.

Ibid., p. 57.

Ibid., p. 779.



[i][xii] Journals and Protocols of the sessions of the Preconciliar Consistory Established by His Majesty, volume 3. On the second section on Georgia. St. Petersburg, 1907, pp. 55-58.

[ii][xxiii] Professor N.A. Zaozersky. ?The Exact Meaning and Significance of the 34th Apostolic Canon¦, The Theological Herald, vol. 3, no. 12, 1907, pp. 770-784.

[iii][xxiv] Ibid., p. 771.

[iv][xxv] Ibid.

[v][xxvi] Ibid., p. 772.

[vi][xxvii] Ibid.

[vii][xxviii] Ibid., p. 774.

[viii][xxix] Ibid.

[ix][xxxi] Potrivit canoanelor Bisericii Ortodoxe, când o ierarhie ortodoxa fuge cu turma sa, ca urmare a unei persecutii, pe teritoriul altei Biserici, are dreptul unei organizari si administrari autocefale, si de aici urmeaza ca este necesar sa se recunoasca faptul ca ierarhia bisericeasca rusa de pe teritoriul Bisericii Serbiei are acest drept, desigur, sub protectia si supravegherea Bisericii Sârbe. Din cartea: Protopriest Michael Polsky, The Canonical Position of the Higher Ecclesiastical Authority in the USSR and Abroad. Jordanville, 1948, p. 126.

[x][xxxii] Archbishop Averky. The Contemporary World in the Light of the Word of God. Sermons and Speeches, volume 2, Jordanville, 1975, p. 122.

[xi][xxxiii] Ibid., volume 1, p. 194.

[xii][xxxiv] Professor S.V. Troitsky. Walling-off or Schism. YMCA Press, 1932.

































HOTĂRÂREA SINODULUI DIN CONSTANTINOPOL (1872) CU PRIVIRE LA EXARHATUL BULGAR


graind îndaratnicii" (Fapte XX, 30)] în cadrul jurisdictiei Patriarhiei Ecumenice din mijlocul evlaviosului popor bulgar, ce au îndraznit sa introduca în Biserica o anumita învatatura noua luata din viata seculara (profana) despre diferentele nationale si sa creeze în ciuda dumnezeiestilor si sfintelor canoane, o adunare dupa auto-organizare nationala nemaiauzita pâna acum.


Chemând cu zdrobire de inima harul de la Parintele Luminilor si plecându-ne Evangheliei lui Hristos "întru care sunt toate visteriile întelepciunii si ale cunostintei ascunse " (Coloseni II, 3), am hotarât ca atunci când principiul dezbinarii nationale se juxtapune cu învatatura Evangheliei si cu practica traditionala a Bisericii, el este nu numai strain lor, ci si cu totul potrivnic lor.


În acelasi timp, examinând înca odata actiunile nelegiuite care au însotit întemeierea adunarii nationale a sus-numitelor persoane, am vazut ca acestea toate sunt osândite de catre sfintele canoane.


Pentru aceasta pricina, "primind cu bucurie" dumnezeiestile canoane împreuna cu Sfintii nostri de Dumnezeu purtatori Parinti, si pastrând fara scadere si neschimbate hotarârile acestor canoane asa cum le-am primit de la întru-tot-laudatii Apostoli, trâmbitele Duhului, si de la cele sapte Sfinte Sinoade Ecumenice si locale convocate pentru emiterea acestor hotarâri, si de la Sfintii nostri Parinti, deoarece toti acestia, fiind iluminati de catre unul si acelasi Duh, au legiuit într-un mod folositor,= proclamam urmatoarele întru Duhul Sfânt:


Respingem si osândim dezbinarea nationala, adica deosebirile nationale, certurile nationale si neîntelegerile în Biserica lui Hristos, ca fiind potrivnice învataturii Evangheliei si sfintelor canoane ale binecuvântatilor parintilor nostri, pe care este cladita Sfânta Biserica si care împodobesc societatea omeneasca si o conduc catre evlavia divina.


Potrivit sfintelor canoane, proclamam ca aceia care primesc o atare dezbinare dupa natiuni si care îndraznesc sa se bizuie pe nemaiauzitele pâna acum adunari nationale sunt straini de cea una, sfânta, soborniceasca (catolica) si apostoleasca Biserica si sunt cu adevarat schismatici



















Document Info


Accesari: 5417
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2021 )