Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload


loading...



















































Mijloacele de combatere a tiraniei

istorie




Mijloacele de combatere a tiraniei



[1]. De asemenea, prin calitatea sa de reprezentant al lui Dumnezeu pe pamânt, era o binefacere, o harisma a suveranului de a oferi crestinilor un conducator spiritual demn de ei. În privinta desemnarii patriarhului, ea era adesea considerata ca un act de inspiratie divina: Dumnezeu este cel care sugereaza lui Leon al VI-lea alegerea lui Nicolae Misticul (901-907 si 912-925), a carui numire era considerata drept o binefacere deosebita (haris), pentru care poporul îi este dator împara 14414g615o tului. Atunci când a numit un nou patriarh, Ioan I Tzimiskes (969-976) si-a permis sa declare fara scrupule: "eu însumi l-am urcat pe scaunul patriarhal". În unele cazuri se ajungea si la numirea unor episcopi de catre împarat, în ciuda faptului ca alegerea se facea de catre sinod si confirmarea era facuta de patriarh. Nichifor Focas a decretat la un moment dat ca episcopii nu puteau face nimic fara ordinul sau. În sfârsit, puterea disciplinara a împaratului avea si alte consecinte: el singur putea convoca Sinoadele Ecumenice .




[3]. De altfel, atunci când suveranul îl numea pe patriarh fŕcând uz de propria sa autoritate, toata lumea admitea principiul conform caruia cel ales era impus de suveran, dar "Dumnezeu fusese cel care-i inspirase alegerea". De asemenea, patriarhii refuzau întotdeauna ideea ca ar fi datorat ceva autoritatii umane: pentru Nicolae Misticul nu "actiunea umana" l-a promovat pe tronul patriarhal, ci Hristos,  afirmatie regasita si la rivalul sau Eutimie, care adauga: "nu oamenilor datorez ceea ce sunt, ci vointei lui Dumnezeu". Fiind vorba de un dar al lui Dumnezeu, patriarhatul nu putea fi revendicat decât tot de Dumnezeu.


[5]. De aici si pâna la ideea ca împaratul nu este decât o creatura a Bisericii, nu mai era decât un pas, patriarhul Mihail Cerularie în secolul al XI-lea fiind reprezentantul elocvent al acestei tendinte. Când Isaac Comnenul pretindea ca nu va mai asculta de sfaturile sale, Mihail îi declara fara ambiguitate : "Eu sunt cel care te-am creat, eu voi fi cel care te voi distruge". La putin timp dupa ce a rostit aceste cuvinte, acelasi patriarh se încalta cu sandale de purpura, sub pretextul "ca nu este o asa de mare diferenta între arhierie si suveranitate".

[6]. Niciodata puterea temporala nu a absorbit autoritatea spirituala si nici invers. În realitate, plasate în mâini diferite, cele doua au ramas mereu independente. Avem de-a face deja cu un proiect al "teoriei celor doua puteri", pusa la punct în secolul al IX-lea sub influenta lui Fotie, care facea din patriarh si împarat, partile cele mai importante ale Statului, garantie a întelegerii între puterea imperiala si cea religioasa. Prin aceasta nu se punea problema separarii dintre spiritual si temporal, deoarece administrarea Imperiului lui Dumnezeu cerea colaborare si armonie între cele doua, deci influenta reciproca nu numai ca era acceptabila ci si absolut necesara.





Constrâns de Biserica, armata, popor si legi, scrise sau nescrise, împaratul care trebuia sa se teama ca într-o zi risca sa fie abandonat de Dumnezeu, sfârseste prin a fi mai degraba un om fragil. Pentru a promova ordinea si stabilitatea în Imperiu era nevoie de impunerea unui principiu clar: în treburile statului nu putea fi ales oricine. Anarhia si lupta diferitelor factiuni nu puteau fi îngaduite. Razboaiele civile sau loviturile de Stat aveau drept consecinta printre altele si provocarea unui adevarat vid de putere, care ducea la anarhie si tulburari.




H.G. BECK, Kirche und Klerus im staatlichen Leben von Byzanz, în Revue des études byzantines", 24, 1966, p 1-24.

A. HOHLWEG, Bischof und Stadherr im frühen Byzanz, în Jahrbuch der österreichischen Byzantinistik, 20, 1972, p. 51-62.

Mai multe detalii în H.G. BECK, Geshichte der orthodoxen Kirche im byzantinischen Reich, G ttingen, 1980.

A. DUCELLIER, Op.cit., p. 141.

IBIDEM

G. DAGRON, Empereur et prętre Etude sur le "césaropapisme" byzantin, Paris, 1996; D.J. GEANAKOPOLOS, Church and State in the Byzantine Empire: a Reconsideration of Cesaropapism, în Church History, 1965.

A. DUCELLIER, Op.cit. p,142.

IBIDEM, p. 143.

IBIDEM, p. 151.



loading...








Document Info


Accesari: 1674
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2020 )