Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload


loading...



















































TRATATUL DE LA SAINT-GERMAIN

istorie




UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE ISTORIE, GEOGRAFIE SI RELATII INTERNATIONALE

SPECIALIZARE: RELATII INTERNATIONALE.STUDII EUROPENE




GR. V





TRATATUL DE LA SAINT-GERMAIN





CUPRINS


INTRODUCERE


I.Tratatul de la Saint-Germain .......... ..... ...... .......... ..... ...... ........3

II. Continutul tratatelor .......... ..... ...... .......... ..... ...... ................ 8


BIBLIOGRAFIE .......... ..... ...... .......... ..... ...... ..............................9













Tratatul de la Saint Germain en Laye

Tratat ce incheie Primul Razboi Mondial, semnat de reprezentantii Austriei, pe de o parte, si de Puterile Aliate, pe de alta parte. A fost iscalit la Saint-Germain-en-Laye, langa Paris, la 10 septembrie 1919 si a intrat in vigoare la 16 iulie 1920.

Tratatul a indicat, oficial, incetarea Imperiului Habsburgic, recunoscandu-se independenta Cehoslovaciei, Poloniei, Ungariei si Statului Sarbilor, Croatilor si Slovenilor (Iugoslavia) si cedarea Est-ului Galitiei, Tirolului de Sud, Triestei si Austriei.



Plebiscitele au determinat, in cele din urma, caracterul Sud-ului Corintiei (care a fost dat Austriei) si orasului Sopron, in germana Odenburg, (care a fost dat Ungariei) 818f56i .

Conventia Ligii Natiunilor a fost integral inclusa in tratat si alipirea Austriei de Germania a fost anume interzisa fara consimtamantul Consiliului Ligii. Clauzele militare au limitat armata de voluntari pe termen lung a Austriei la 30.000 de barbate si a infrant marina austro`-ungara, distribuind`o printre Aliati. Chiar daca Austra a fost numita raspunzatoare pentru reparatii, niciun ban nu a fost dat.







In mai 1919 delegatia de pace a Austriei Germane a plecat la St. Germain-en-Laye (langa Paris) unde a fost tinuta intr-un fel de internare. Ea nu a fost acceptata sa participle la tratative, ci putea prezenta doar propuneri in scris, fiind cu totul nesigur daca erau macar studiate. Pesimismul cu care cancelarul de stat Renner si seful delegatiei asteptase conferinta de pace s-a adeverit justificat din plin. Ceva sperante erau in legatura cu renumele international al unora dintre membrii delegatiei Austriei Germane, Franz Klein si Heinrich Lammasch fiind, in definitv, doi juristi recunoscuti pe plan international, si Rudolf Slatin-Pascha se bucura de o inalta apreciere in cercurile engleze in urma activitatii sale depuse in Sudan.

Un esec total a fost inregistrat in privinta chestiunii sudeto-germane. Cehii ocupasera déjŕ regiunile germane din Tarile sudete, opunandu-se o rezistenta doar in cateva localitati; guvernul saxon sic el prusac refuzasera un ajutor military, desigur posibil, pentru Boemia germane si pentru regiunea nord-morava-silaneza. Boemia de sud a fost pierduta nu in ultimul rand datorita dezinteresului Austriei Superioare; in Moravia de sud s-a rezistat ceva mai multa vreme, dar si aici forurile competente au dus lipsa initiativelor necesare, iar dinspre Viena a venit un sprijin insufficient. Cererile cehilor privind respectarea "granitelor istorice" de o vechime foarte variata au fost mai mult decat discutabile, intrucat se revendicausi teritoriile slovace situate inauntrul granitelor istorice ale Ungariei. De altfel si in apus s-au corectat frontierele, e drept toate in defavoarea Germaniei si Austriei. Asadar, in timp ce se refuza dreptul de autodeterminare la mai bine de trei milioane de germane sudeti, locuitorii tarisoarei Hultschin din Silezia prusaca au fost alipiti Cehoslovaciei complet impotriva vointei acestor oameni si numai pe baza graiului lor slav; si Austria Inferioara a fost privata de teritorii frontaliere, parte din motive de legaturi in transporturi, cum a fost regiunea din jurul orasului Gmiind ( care in final a ramas Austriei) si cazul localitatii Feldsberg, parte din "motive nationale", a partii cehe si slovace a populatiei de la Rottenschachen si Themenau. Si in triunghiul March-Thaya s-au operat corecturi de granite. Sute de mii de sud-moravi si sud-boemi de limba germane au fost predate Cehoslovaciei in pofida nationalitatii lor. Trasarea noilor frontier a fost asadar un produs al bunului plac al invingatorilor; numai revendicarile cehesti excessive au ramas neimplinite, cum a fost bunaoara coridorul prin Burgenland pentru a separa Austria de Ungaria, despre care se va vorbi, apoi cererea privind cedarea unei parti a regiunii Weinviertel. Justificarea pretentiilor cehe era complt insuficienta (pe cand in privinta celorlalte revendicari, conferinta de pace le-a rezolvat de obicei favorabil cehilor). Frumoasei devize "Adevarul invinge!" din stema cehoslovaca, dar si legendei vest-europene in jurul lui Masaryc si Benes, asemenea masinatiuni nu li se potriveau de fel: pe de alta parte nu putem sa nu observam ca ele au fost rasplatite cu cea mai mare generozitate. In fond, decisive in toate acestea a fost faptul ca, in general, pretentiile cehoslovace nu se opuneau intereselor altor state invingatoare; de argumente austriece abia daca era cineva caruia sa-I pese de ele cat de cat.

Cu totul lipsita de success a fost delegatia austriaca si in privinta reglementarii trasarii frontierelor fata de Italia: Tirolul de Sud a fost pierdut. Politicienii tirolezi competent nu au operat prea fericit, subliniidu-se independenta Tirolului, ei sperau ca vor putea salva sudul periclitat al tarii, ceea ce a si fost interpretat intocmai in cercurile aliate, anume ca tirolezii erau in egala masura atat impotriva Austriei, cat si impotriva Italiei. In tratatul de la Londra (1915) aliatii promisesera Tirolul de Sud regatului apenin, insa la trasarea grabitei cu Iugoslavia, Italia a trebuit sa accepte deosebiri considerabile fata de acordurile si promisiunile de la Londra; de asemenea, nici dorintele coloniale ale Italiei nu au fost implinite. In schimb, in privinta Tirolului de Sud lucrurile au evoluat altfel. In Austria se puneau mari sperante in presedintele Wilson, care insa a cedat foarte repede intrgul Tirol de Sud german italienilor, cu toate ca cel de-al noulea punct din cele 14 prevazuse "noua trasare a granitelor Italiei de-a lungul unor linii clar identificabile prin intermediul nationalitatilor". Liniile directoare ale delegatiei americane de pace, care se indepartasera déjŕ de la acest principiu, au acordat cel putin mentinerea unei legaturi directe intre Tirolul Rasaritean si de Nord, prin valea Pruster si Brenner, pe teritoriul de stat austriac.

Argumentul principal al italienilor pentru "granite naturala" de-a lungul cumpenei apelor era in fond insignificant, intrucat principilu cumpenei apelor abia daca era respectat la vreo alta granite europeana, trebuind de altfel sa se cedeze, in final, Italiei si comunele est-tiroleze, aflate dincolo de cumpana apelor, Sexten, Innichen si Vierschach. Cei 11 000 de ladini care ar fi ramas impreuna cu 22 000 germani din Tirolul de Sus al Austriei se considerau oricum tirolezi si austrieci.



Italiei i-a revenit si valea carintiana Kanal, in aceasta stabilire a frontierei s-a trecut din nou cumpana apelor in defavoarea Austriei in ceea ce priveste localitatile Tarvis si Goggau.

Austria a avut mai mult success in apararea pretentiilor sale fata de Iugoslavia, e drept numai in portiunea de frontier carintiana. Imediat dupa terminarea razboiului, unitatile Slovene ocupasera cateva regiuni de frontiera sudice alea Carintiei. In ianuarie 1919 s-a ajuns la tratative favorabile de armistitiu; o comisie americana de studii condusa de locotenentul-colonel Sherman Miles a calatorit prin zona litigioasa alcatuind un raport asupra situatiei favorabil Austriei. La 29 aprilie 1919 slavii de sud au incalcat armistitiul atacand; mai intai ei au fost respinsi departe si doar interventia trupelor sarbesti a schimbat raportul de forte. Orasul Klangenfurt a fost ocupat de iugoslavi, dar a trebuit sa fie eliberat la interventia puterilor aliate. Tratatul de pace prevedea un plebiscite in doua zone. In zona sudica A, eliberata cu scurt timp ianintea plebiscitului care a vut loc la 10 octombrie 1920, 59 la suta dintre voturi s-au pronuntat pentru Austria, cu toate ca la recensamantul din 1910, 70 la suta din populatia acestei zone indicasera ca limba uzuala cea slovena. In urma rezultatului favorabil Austriei al plebiscitului realizat in zona A intr-o forma ireprosabila, s-a renuntat la plebiscitul in zona B Nordica si mai mica ( Klagenfurt si imprejurimi) al carui rezultat ar fi fost de la inceput fara echivoc.Valea Kanal a revenit Italiei, valea Miess impreuna cu Unterdrauburg a revenit Iugoslaviei.

Hotararile conferintei de pace in privinta portiunii stiriene de frontier nu erau favorabile Austriei. Sub conducerea unui ofiter orientat spre slavii sudici, generalul Maister, slovenii creasera aici un fait accompli, ocupand cu forta capital Stiriei de Sud, Marburg, si invadand pe alocuri teritorii pur germane, cum ar fi bazinul Abstall la sud de raul Mur. Din regiunea disputata, numai orasul Radkersburg a ramas Austriei.

Cu un compromise s-a reglementat chestiunea Burgenlandului. In cele patru comitate ale Ungariei de vest Pressburg, Wieselburg, Odenburg si Eisenburg exista o puternica si numeroasa populatie germane. Comitatul Pressburg a fost insa, de la inceput, atribuit in intregime Cehoslovaciei, care a primit si un capat de pod la sud de Dunare. La 7 decembrie 1918 s-a proclamat la Mattersburg chiar o "Republik Heinzerland". Delegatia austriaca de pace a staruit asupra pretentiilor austriece asupra acestei regiuni germane, in care existau putine insule lingvistice croate, tratatele de pace de la St. Germain si Trianon ncluzand in cele din urma dispozitii privind atribuirea Austriei a unor parti ale vestului german al Ungariei. In nord, insa, noua frontier lasa Ungariei o parte considerabila a teritoriului campiei Burgenland-ului; calea ferata Pressburg-Agram trebuia sa treaca pe teritoriul Ungariei. La 12 decembrie 1921 s-a fixat data plebiscitului pentru 14 decembrie; el s-a soldat cu succesul asteptat al ungurilor (64 la suta); comunele rurale se pronuntasera in marea lor majoritate pentru Austria, ponderea voturilor pentru Ungaria fiind decisa de orasul Odenburg, care a votat impotriva Austriei. In noiembrie regiunile Burgenland-ului au fost ocupate definitv; primarii noului land au ales capital Eisenstadt.

Un capitol deosebit de complicat al problemelor teritoriale l-`a reprezentat landul Vorarlberg. Mai intai Vorarlberg a procedat la separarea de guvernarea din partea Tirolului caci pe vremea monarhiei Tirolul guvernase si tara de la apusul masivului Arlberg. La 3 noiembrie 1918 adunarea landului Vorarlberg a declarat aderarea provizorie la statul Austria Germana. Un plebiscite neoficial din 11 mai 1919 s-a soldat cu 80 la suta din voturi pentru alipirea de Elvetia. La St. Germain, insa, chestiunea Vorarlberg-ului nu a fost dezbatuta. In Elvetia insasi interesul pentru aceasta chestiune era limitata, intrucat exista temerea perturbarii structurilor nationale, dar mai ales celor confesionale ale Confederatiei. In cercurile Antantei, dar indeosebi in Franta, se credea ca o alipire a Vorarlbergului de Elvetia va atrage inevitabil dupa sine alipirea celorlalte tari alpine austriece de Germania. Otto Ender a devenit, in 1930, chiar cancelar federal austriac. Micul principat autonom Lichtenstein, legat de Austria printr-o uniune vamala intre 1852-1919, s-a orientat, dupa destramarea monarhiei, spre apus, incheind in anul 1923 o alianta vamala cu Elvetia.

E aproape inutil sa amintim aici ca tratatul de pace a impiedicat, e drept, alipirea, dar nu a fost in stare sa-si anihileze idea alipirii, dimpotriva, el a intensificat-o chiar. In anul 1921 s-au organizat doua plebiscite demonstrative pebntru alipire, cu rezerva ca era vorba doar de un sondaj al opiniei publice; cele doua plebiscite s-au soldat cu o majoritate covarsitoare pentru alipire in Tirol si Salzburg. Sub presiunea Antantei si inaintea pericolelor care se puteau naste pentru statul austriac mai ales in zonele de frontier, in Carintia si in Burgenland care de facto inca nu era unit cu Austria, s-a renuntat la tinerea de alte plebiscite in celelalte landuri. De atunci, miscarea pentru alipire s-a limitat cu precadere la unele discutii cultural-politice.

Astazi, problema alipirii nu mai este actual, populatia Austriei marturisindu-se pentru independent tarii sale.

Stipulatiile tratatului de pace de la St. Germain, pe care adunarea nationala austriaca germane a trebuit sa le adopte la 10 septembrie 1919, mai prevedeau, intre altele si o reducere a armatei la o oaste de mercenary mica, dar foarte costisitoare de 30 000 de oameni, aceasta cifra nu a fost atinsa niciodata, si inarmarea a fost ingradita. La acestea s-au adaugat articole privind lichidarea averilor aflate in statele inamice. Austriei infometate i s-a pretins si livrari de carne si animale vii.

Pe baza tratatului de pace s-a modificat si denumirea de stat; locul denumirii de "Republik Deutschosterreich" a fost luat de "Republik Osterreich".

In legatura cu tratatul de pace au avut loc, in anii urmatori, tratative privind fondurile arhivistice austriece. Confruntari aprige s-au purtat in jurul patrimoniului artistic austriac, indeosebi ai marilor colectii vieneze. Inca inaintea tratatului de pace, Italia procedase la sechestrari samavolnice si ilegale de obiecte de arta din colectiile vieneze, dar si cu acest stat s-a ajuns la un accord contractual.



O judecata de ansamblu si rezumativa a tratatului de la St. Germain ( si a celorlalte tratate de dupa primul razboi mondial) trebuie sa se fereasca in primul rand de o luare de atitudine simpla si unilateral. Nici produsele publicistice ale psihozei de respingere din primii ani de dupa rezboi din Germania, ungaria si Austria si nici "incercarile de salvare" crispate din trecutul mai apropiat nu rezista unei critici istorice obiective. In conditiile dificile imediat dupa razboi nu se putea astepta o capodopera, intrucat politicienii aliatilor se aflau sub presiunea opiniei publice a popoarelor lor, o opinie nationalista, cuprinsa si dirijata de betia victoriei. In ceea ce priveste problema vinovatiei declansarii razboiului ar fi fost mai bine daca ea s-ar fi lasat pe seama cercetarii istorice. Alte elemente ale tratatelor, cum a fost ocrotirea minoritatilor nationale, limitata numai asupra statelor noi, idea dezarmarii sic ea a Ligii Natiunilor trebuie appreciate pozitiv, chiar daca aplicarea si realizarea lor a fost defectuoasa. Asectul cel mai critic al tratatului de pace in ansamblu rezulta din faptul ca aceasta opera de pacificare a reziatat numai atata vreme cat reprezentantii democratic ai statelor invinse, indeosebi Germania, au cautat sa atenueze conditiile cu mijloace politice corecte, tratatul cedand repede inaintea metodelor robust ale unei dictaturi militare. In ceea ce priveste spatial dunarean, statele nationale artificial create in anul 1918 s-au dovedit, la ora pericolului, mult mai putin rezistente decat vechea Monarhie dunareana cu toate defectele ei incontestabile.

CONTINUTUL TRATATELOR

Situatia, asa cum reiese din cele cinci tratate, cel de la Versailles cu Germania ( 18 iunie 1919), cel de la Saint-Germain-en-Laye cu Austria ( 19 septembrie), cel de la Neuilly-sur-Seine cu Bulgaria (27 noiembrie), cel de la Trianon cu Ungaria (4 iunie 1920) si     cel de la Sevres cu Imperiul otoman (10 august 1920) este urmatoarea:

1. Din punct de vedere territorial, Germania pierde acele provincii cre sunt locuite de popoare negermane; Imperiul austro-ungar si Imperiul otoman dispar in intregime, in favoarea statelor nationale, care devin imediat independente,    in Europa, ori supuse mandatelor straine (francez sau britanic) in Asia : in fine, Bulgaria este lipsita de accesul la Marea Egee.

2. Clauzele militare, care asigura dezarmarea tarilor invinse, sunt deosebit de riguroase in cazul Germaniei, a carei putere militara este desfiintata.

3. Clauzele economice si financiare impun acestei din urma tari acordarea, pet imp de cinci ani, a Clauzei natiunii celei mai favorizate fostelor sale adversare, precum si internationalizarea canalului Kiel, a Elbei, a Oderului si a Niemenului. Ca urmare a articolului 231, care o recunoaste ca fiind vinovata de razboi si de distrugerile rezultate din acesta, ea trebuie sa accepte principiul de achitare a unor despagubiri, a caror valoare urmeaza sa fie stabilita.

4. Toate coloniile Gemaniei sunt luate sip use la dispozitia Societatii Natiunilor, care confera gestiunea acestora, sub forma de mandate, Marii Britanii si dominioanelor acesteia, ca si Frantei, Belgiei si, in fine, Japoniei,careia i se acorda in mod tacit si intreaga libertate de a-si extinde influenta in China de Nord, plecand de la vechile baze germane din Shandong; tarile arabe din fostul Imperiu otoman cunosc aceeasi soarta, in timp ce Grecia isi asigura posesiunea asupra tarmului estic al Marii Egee.

Acesta este, in esenta, continutul celor cinci tratate de pace sin in special al celui de la Versailles, despre care Paul Cambon spunea, in ziua semnarii: "Iata ca pacea este semnata. Ea imi lasa impresia unui deposit de pulbere care, la un moment dat, va exploda in toate colturile lumii".


BIBLIOGRAFIE

1. Erich Zollner - Istoria Austriei- De La Inceputuri Pana In Prezent, editia a VIII-a

2. Larousse, Istoria Universala, vol. III, Evolutia Lumii Contemporane

3. Peter B. Norton, Joseph J. Esposito, The New Encyclopaedia Britannica, founded 1768, 15th edition











loading...








Document Info


Accesari: 5324
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2020 )