Camil petrescu - elemente de noutate in estetica romanului

CAMIL PETRESCU - ELEMENTE DE NOUTATE IN ESTETICA ROMANULUI

Crezul literar este exprimat in volumul de 'Versuri. Ideea. Ciclul mortii', care are ca moto: 'Jocul ideilor e jocul ielelor':

'Dar eu,

Eu am vazut idei ()

Eu sunt dintre acei

Cu ochi halucinati si mistuiti launtric.

Cu sunetul marit

Caci am vazut idei.'

Idei literare:

♦Autenticitatea este esenta noului in creatia literara a lui Camil Petrescu, a carui aspiratie catre autenticitate confera originalitate poeziei, vitalitate teatrului si 'momente autentice de simtire' in roman. Autenticitatea este ilustrarea realitatii prin propria constiinta, scriitorul insusi marturisea: 'Singura realitate pe care o pot povesti este realitatea constiintei mele, continutul meu psihologic'.

♦Substantialitatea este conceptia conform careia literatura trebuie sa reflecte esenta concreta a vietii: iubirea, gelozia, mandria ranita orgoliul umilit, cunoasterea, dreptatea, adevarul, demnitatea, acele categorii morale

•Sincronizarea in conceptia lui Camil Petrescu este armonizarea desavarsita a literaturii cu filozofia si psihologia epocii, intrucat actul de creatie este un act de cunoastere, de descoperire si nu de inventie: 'nu putem cunoaste nimic absolut, decat rasfrangandu-ne in noi insine.';

•Luciditatea este trasatura dominanta a personajelor lui Camil Petrescu, intelectuali analitici si introspectivi, hipersensibili. Luciditatea 'nu omoara voluptatea reala, ci o sporeste.';

•Naratiunea la persoana I foloseste timpul subiectiv, care aduce in prezent ganduri, indoieli, fapte trecute, totul fiind subordonat memoriei involuntare (preluata de la Marcel Proust, autorul romanului „In cautarea timpului pierdut”) romanul inseamna, asadar, experienta interioara: 'sa nu descriu decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simturile mele, ceea ce gandesc eu, din mine insumi nu pot iesi (), eu nu pot vorbi onest decat la persoana intai';

•Relativismul (pluriperspectivismul, reflectarea poliedrica, tehnica oglinzilor paralele) reiese din multitudinea punctelor de vedere in jurul aceluiasi obiect, aceluiasi concept, aceleiasi norme morale;

•Anticalofilismul (impotriva scrisului frumos) este o adevarata batalie estetica pe care o duce scriitorul care sustine formula literara a jurnalului, a confesiunii, ce se noteaza precis, exact, 'ca intr-un proces verbal”.

Persoana narativa

Factor component al situatiei nara­tive, persoana narativa reprezinta, ca si timpul, o transpunere a categoriei gra­maticale in structura naratiei. Utilizarea ei variata presupune mai multe per­spective si permite schitarea unei tipologii a textelor narative.

Utilizarea persoanei I imprima textului un caracter personal, subiectiv

in proza moderna, analitica, cum se constata in romanele lui Camil Petrescu, naratiunea la persoana I con­duce la identitate intre planul naratoru­lui si cel al personajului. Folosirea, in textul narativ, a persoanei I presupune construirea unui timp subiectiv faptele trecute si prezente fiind subordonate memoriei, singura care poate da senti­mentul decantarii intelesurilor pro­funde ale acestora.

Teme si motive in opera lui Camil Petrescu

•Razboiul - ca experienta de viata traita, o experienta decisiva a intelectualului, razboiul vazut ca iminenta a mortii este tragic si absurd

('Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi');

•Introspectia psihologica se regaseste in majoritatea operelor sale, prin observarea vietii interioare, de analiza psihologica a constiintei personajelor ('Patul lui Procust');

•Intelectualul - cu dramele lui de constiinta - este prezent intr-un cadru de existenta obiectiv-sociala, dominat de setea de absolut;

•Operele sunt structurate pe o pasiune sau un sentiment, ele fiind adevarate 'monografii ale unor idei';

Personajele lui Camil Petrescu (trasaturi generale):

*Nascuti din framantari, scepticism, tensiune intelectuala, etica umana, eroii lui Camil Petrescu sunt in cautare de certitudini pentru un sentiment puternic ('singura existenta reala e aceea a constiintei');

*Sunt hipersensibili, amplificand semnificatia unui gest, a unei priviri, a unui cuvant pana la proportiile unei catastrofe;

*Inadaptati superior, intelectuali intransigenti intr-o lupta continuu cu ordinea sociala, afacerismul, politicianismul, mondenitatea (nefiind in nici un fel 'geniul neinteles' eminescian);

Intelectuali lucizi, ei traiesc drama inflexibilitatii constiintei, a pasiunii analizate cu luciditate: 'Cata luciditate atata constiinta, cata constiinta atata pasiune si deci atata drama.'

♦Sunt incatusati ai absolutului, spirite absolutizante, intelectuali ce traiesc drame de constiinta, fiind insetati de absolut.

*Eroii lui Camil Petrescu sunt invinsi de propriul lor ideal, traiesc drama destinului tragic, singurul supravietuitor fiind Stefan Gheorghidiu.

Semnificatia titlurilor reflecta starea interioara a personajelor, sugerand esenta dramatica a constiintei, a aspiratiei spre absolut.

Naratorul se identifica cu personajul principal (naratiunea la persoana 1) si, deseori, replicile altor personaje exprima conceptia si opiniile lui Camil Petrescu.

Stilul lui Camil Petrescu

♦Formule estetice moderne, prin interesul pentru starile difuze ale eroilor, de exaltare a trairilor, sondare pana in zonele cele mai adanci ale subconstientului;

♦Desavarsit echilibru si simetrie a compozitiei;

♦Maniera proustiana a fluxului memoriei, constiinta selectionand acele fapte care vor duce la optiunea finala;

♦.Monologul interior, ca mod de exprimare a trairilor launtrice, de reflectare asupra existentei lui individuale (afectul si intelectul sunt intr-o lupta permanenta);

♦Limbajul este remarcabil prin imaginile intelectuale, aprofundarea nuantelor sufletesti, claritatea limbajului analitic;

♦Figurile de stil se rezuma la comparatii si epitete, dar 'fara ortografie, iara compozitie, fara stil si chiar fara caligrafie' (C.Petrescu);

♦Scriitorul considera scrisul ca pe un act de eliberare existentiala, prin care spiritul se descopera si se marturiseste: 'Un roman de adancire a sentimentelor metafizice se lucreaza cu atentia si rabdarea unui covor de pret' (Camil Petrescu - 'Teze si antiteze').

Modele culturale in literatura universala

Dintre analistii remarcabili ai secolului al XlX-lea, prozatorul roman 1-a admi­rat pe Stendhal „Rosu si negru”, „Manastirea din Parma”), de la care a preluat impor­tanta  acordata starilor de constiinta, ideea demitizarii razboiului si stilul exact, denotativ-anticalofil. In literatura secolului urmator, modelele sale au fost A. Gide si M. Proust, din a caror conceptie estetica a imprumutat romanul alcatuit nu ca o compozjtie unitara, ci ca „un dosar de existente' (Patul lui Procust), luciditatea autoana­lizei sentimentelor traite de personaje, asezarea eului narator in centrul operei, din care rezulta caracterul subiectiv al acesteia, diminuarea creatiei epice in favoarea extinderii analizei psihologice, intelegerea iubirii ca un proces de autosugestie si continuu prilej de revelare a sinelui.

Dar Camil Petrescu se diferentiaza de M. Proust, desi 1-a pretuit in mod deosebit, prin modul de a folosi tehnica rememorarii si a flash-back-ului. In viziunea lui M. Proust, timpul trecut nu este reconstituit, ci retrait in clipa prezenta, adus involuntar in memorie printr-o actualizare necronologica; dimpotriva, la scriitorul roman, trecutul este refacut in maniera voluntara, interpretat lucid, intr-o anumita cronologie, cu o finalitate cognitiva precisa. Amintirile eroului se organizeaza intr-o demonstratie coerenta si sunt declansate intentionat, ca etape succesive catre o judecata categorica. Romanul Patul lui Procust a fost scris mai aproape de con­ceptia scriitorului francez: episoadele narate sunt juxtapuse, permitand curgerea flu­idului de amintiri ale protagonistului; perspectiva unica din primul roman, apartinand lui Stefan Gheorghidju, a fost inlocuita cu pluriperspectivismul (puncte de vedere diferite, formulate de mai multi naratori asupra aceluiasi personaj), frazarea ampla, cu propozitii incidente, cu paranteze explicative si acumulari de aso­ciatii ideatice in jurul acelorasi impresii.

Asadar, scriitorul roman s-a apropiat critic de modelele sale, pastrandu-si originalitatea modului de a gandi literatura, dar sincronizandu-se cu noile conceptii estetice si stiluri narative ale prozei psihologice, de la M. Proust si A. Gide pana la J. Joyce si Virginia Woolf.

Personalitati

Henri Bergson (1859-1941) Filozoful francez este inteme­ietorul intuitionismului, concept care 1-a influentat si pe scriitorul Marcel Proust. Termenul este derivat de la cuvantul latin intuitio, insemnand „contemplare spirituala'. Filozoful postula ideea ca ratiunea este o capacitate umana insufi­cienta, care inregistreaza doar mecanica proceselor reale. Surioara inteligen­tei ar fi intuitia, definita ca o capacitate irationala de a sesiza esenta realitatii si, mai ales, a trairilor omenesti.

Edmund Husserl 1859-1938) Filozoful german este intemeie­torul fenomenologiei, conform careia obiectul cunoasterii il reprezinta forme­le ideale suprasensibile ce alcatuiesc domeniul subiectiv al „constiintei pure'. Urmandu-1 pe Hegel, el a sustinut primatul constiintei asupra existentei obiective. Prin intermediul intuitiilor, omul reflecta in constiinta trairile sale existentiale. Fenomeno­logia lui Husserl a constituit unul dintre izvoarele existentialismului modem, cultivat de filozofi (Martin Heidegger) si de scriitori remarcabili (Jean Paul Sartre, Albert Camus, Simone de Beauvoir etc).

Marcel Proust (1871 - 1922) Prozator francez care, alaturi de J. Joyce, este cel mai de seama innoitor al tehnicilor romanesti din secolul al XX-lea. Capodopera sa este romanul scris sub forma de septuar, intitulat in cautarea timpului pierdut. Camil Pe­trescu a pretuit metoda narativa pro­pusa de scriitorul francez, pe care a teo­retizat-o in eseul Noua structura si opera lui Marcel Proust, dar pe care a folosit-o numai partial in creatia sa.

Andre Gide (1869- 1951) Prozator, dramaturg, memorialist si critic literar francez. Spiritualitate definita printr-o acuta luciditate intelec­tuala, fin interpret al nelinistilor umane ale timpului sau, A. Gide a exercitat o influenta decisiva asupra literaturii romane interbelice (Mircea Eliade, Camil Petrescu, H. Papadat-Bengescu). Opere capitale: Pivnitele Vaticanului, Falsificatorii de bani