MARIANA FILIMON
Fascinatia Baudelaire
|
D |
Cel ce a dat lumii Albatrosul stie, îmi spuneam. Tânjeam dupa un adevar anume, abia ghicit, si ma aflam la vârsta când, mai mult decât perceperea reala, sugestia te fascineaza. Baudelaire ma conducea catre stralucirile întunecate ale misteriosului, ale inefabilului si acesta era atunci "adevarul" meu.
Traind, dar si mimând o nefericire a neîntelesului, a de neatinsului, proprie multor adolescenti, nazuiam de fapt catre o împlinire, ce lua forme din ce în ce mai distincte. Claritatea acelor forme ma apropia tot mai mult de mine însami, de ceea ce doream sa devin. Erau poate primele scaparari ale constiintei poetice, cine poate sa stie? Îmi dibuiam calea.
Scriam cu rima, decantam ritmuri, exersam sonete, baudelairizam. Ma antrenam în tehnicile Maestrului, tehnici abandonate mai târziu, nadajduind sa ating densitatea orbitoare a verbului sau.
Marturisirea mea de mai sus ar fi incompleta, daca nu as aminti si momentul Descartes. În primii ani de facultate, i-am descoperit Discurs asupra metodei si alte câteva scrieri. Nu stiu în ce fel atunci genul acesta de lectura raspundea unor exigente interioare proprii altei vârste, nu stiu nici ce pasaje anume m-au facut sa exclam: iata un mare poet francez! Exclamatia ce poate parea pretentioasa, usor grandilocventa, tin minte totusi cu câta sinceritate si bucurie a descoperirii a fost rostita în acel moment.
Influente ale poetilor francezi au fost poate mai numeroase. Cum altfel mi-as putea explica iubirea pentru Bacovia, ramasa intacta pâna astazi? Filiera este aceeasi.
|
