METONIMIE
= Termenul provine din fr. métonymie,
lat. metonymia "înlocuirea unui nume cu altul". Figura de stil
înrudita cu metafora (v.), care consta în a numi un obiect
prin intermediul unui termen desemnând un alt obie 242n1314c ct, legat cu primul printr-o
relatie logica. Astfel, în vorbirea obisnuita se
exprima adesea continutul prin ceea ce cuprinde, opera - prin numele
autorului, o notiune morala printr-una fizica, numele unui
produs - prin locul de origine. Exemple: "a bea un pahar"
(continutul unui pahar), cineva "poseda un Luchian" (un tablou
de Luchian); "a-si pierde capul" (a-si pierde mintea, a fi
zapacit); "a gusta un Cotnari" (a gusta un vin de Cotnari). În
poezie, M. are la baza aceleasi substituiri, carora
trebuie sa le adaugam, ca mai importante, pe acelea dintre
cauza si efect si dintre abstract si concret. Exemple: "-
Ia, eu fac ce fac de mult / Iarna viscolu-l ascult, / Crengile-mi rupându-le /
Apele astupându-le, / Troienind cararile / si gonind
cântarile" (M. Eminescu, Revedere). Apele înghetate sunt
astupate, înmormântate, nu se mai vad; cântarile se refera,
evident, la pasarile codrului, plecate în timpul iernii. Ca si
metafora, M. este o figura de stil de o mare forta
plastica, evitând expresia tocita si apelând la sintagme sau
îngemanari de cuvinte capabile sa declanseze emotii
estetice. Exemple: "si-nlantuindu-mi gâtul cu brate de
zapada" (M. Eminescu, Strigoii); "De l-au prins apoi
dusmanii, l-au legat si i-au scos ochii / Ca dovada de ce suflet
sta în pieptii unei rochii" (M. Eminescu, Scrisoarea V); "Luna-si
picura argintul / Tremurându-1 pe fereastra" (O. Goga, Pace).