"Patul lui Procust" de Camil Petrescu -eseu de argumentare-

"Patul lui Procust" de Camil Petrescu     -eseu de argumentare-

Sub egida directiilor impuse de Eugen Lovinescu prozei romanesti, in studiul "Creatia obiectiva", in Perioada Interbelica, romanul va trece printr-o etapa de 656b18g relansare fara precedent, aparand acum scriitura elevata despre si pentru intelectuali. Aceste directii determina orientarea dinspre problemele de extractie rurala, spre cele ale citadinului si dinspre subiectiv inspre obiectiv, pe fondul unei transformari unanime din punct de vedere european, in virtutea acelui "spirit al veacului" numit "saeculum", care presupune o sincronizare a gandirii , dar si a ideologiei estetice a literaturii. Eugen Lovinescu, inspirandu-se din "teoria imitatiei" enuntata de sociologul francez Gabriel Tarde, va fundamenta "principiul sincronismului", punandastfel bazele modernismului literar romanesc. Intre promotorii romanului modern, alaturi de Hortensia Papadat-Bengescu si Liviu Rebreanu, se afirma Camil Petrescu, scriitor care in acelasi timp este si teoretician al romanului. Acesta considera ca scriitorul trebuie sa prezinte realitatea propriei lui constiinte, fara artificii stilistice, fara nimic contrafacut ca intr-un dosar sau proces verbal, romanul fiind pentru el un "dosar de ezistente"; actul de creatie fiind un act de cunoastere, de descoperire si nu de inventie.

Capodoperele "Patul lui Procust" si "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" ale acestuia, vor genera in literatura romana o revolutie a mentalitatii, atat in plan estetic, cat si in plan social. Astfel, opera "Patul lui Procust", fiind o specie literara, apartinand genului epic in proza si mai rar in versuri, de marime substantiala, complexa in raport cu celelalte specii literare inrudite, care prin dezvoltarea de regula a unei problematici grave, are o natatiune fictiva, in care actiunea dominanta bazata pe documente sau pe evenimente reale, se desfasoara pe mai multe planuri, fiind sustinuta de numeroase personaje bine individualizate, antrenate de o intriga complicata este un roman. Statutul modern al acestui roman epistolar este conferit de modul de evidentiere a unei teme care vizeaza incapacitatea intelectualului de a se adapta unei societati insuficiente oricarui sistem de valori autentic pe parcursul celor patru segmente distincte care compun discursul narativ, diegeza putand fi alcatuita doar prin ordonarea cronologica a lor, de modul de individualizare a personajelor, care sunt angrenate in niste insolite jocuri narative si de infrastructura narativa deosebit de riguroasa si care presupune tehnici si procedee moderne, neuzitate pana in acel moment in literatura romana. Astfel, primul argument ce coroboreaza statutul acestei opere ca roman modern, valideaza modul de evidentiere a temei, care ilustreaza, problematica fundamentala a proyei camilpetresciene, drama iubirii si drama intelectualului lucid, inflexibil si insetat de atingerea absolutului in iubire si in demnitate umana si incapacitatea acestuia de a se adapta unei societati insuficiente oricarui sistem de valori autentic pe parcursul celor patru segmente distincte, care sompun discursul narativ, diegeza putand fi alcatuita doar prin ordonarea cronologica a lor. Din punctul de vedere al remei, romanul are o structura complexa, determinand compozitia pe mai multe planuri narative care se intersecteaza si se determina reciproc: trei scrisori ale doamnei T.- o confesiune- adresate autorului, jurnalul lui Fred Vaslilescu- tot o confesiune care cuprinde atat scrisorile lui Ladima, cat si comentariile Emiliei Rachitaru, fiind partea cea mai extinsa din roman si avand titlul "Intr-o dupa-amiaza de august", "epilog I"- care ii apartine lui Fred Vasilescu si "epilog II"- subintitulat "Povestit de autor"- apartinand asadar scriitorului insusi. Incipitul romanului este realizat pintr-o adresare directa, constand in mustrarile pe care doamna T. le face autorului si pe care acesta le explica in subsolul primei pagini- care este considerat intriga romanului. Autorul o indeamna pe aceasta sa faca publica experienta nefericita a sentimentului de iubire neimplinita, cu scopul de a crea un "dosar de existente". Ea refuza si scriitorul o convinge sa se confeseze in scris recomandandu-i un stil precis si concis "fara ortografie, fara stil si chiar fara caligrafie"- conceptie ce contine anticalofilismul lui Camil Petrescu. Opera luata in ansamblu, se poate afirma ca cele trei scrisori ale doamnei T. alcatuiesc expozitiunea romanului, deoarece localizeaza actiunea acestuia, ce penduleaza intre Bucuresti si Techirghiol si care se desfasoara intre anii 1926-1928.

Scrisorile acestuia nareaza o poveste de dragoste cu un oarecare D. care o iubea de cincisprezece ani, fara ca sa-l poata iubi, aceasta fiind cea mai frumoasa femeie dintr-un oarecare oras de provincie. Doamna T., initial Maria T. Manescu, se casatoreste cu un inginer si paraseste tara, unde revine dupa divort, stabilindu-se in Bucuresti. Aici se reintalneste cu D., caruia i se daruieste intr-un moment de disperare, ea insasi suferind din cauza unei mari pasiuni pentru un anume X sfarsita in mod enigmatic. Autorul- personaj al propriului roman- afla ca enigmaticul X este Fred Vasilescu, fiul industriasului Tanase Vasilescu- Lumanararu, tanar monden, diplomat si aviator. Cauta sa-l cunoasca, devin chiar prieteni si impresionat de vibratia comentariilor sale staruie sa scrie in speranta ca va dezlega, prin el, misterul doamnei T. Dar, Fred nu ii raspunde, decat in urma unei intalniri intamplatoare in fata teatrului national cu o fosta actrita care ii starneste un imens dezgust. In jurnalul sau, care este cea mai intinsa si complexa parte a romanului- intregind desfasurarea actiunii, Fred integreaza confesiunile sale privind iubirea pentru doamna T., scrisorile de dragoste ale lui G. D. Ladima catre Emilia, precizarile lamuritoare ale acesteia si notele de subsol ale autorului. Acesta, incepe sa povesteasca, plictisit, ca acceptase sa se intalneasca intr-o dupa-amiaza caniculara de august cu Emilia Rachitaru, actrita fara talent, vulgara, lipsita de inteligenta si semiprostituata. In casa acesteia, Fred afla, cu surprindere, ca pe Emilia o iubeste G. D. Ladima, poet si ziarist, care se sinucisese de curand in conditii misterioase si pe care il cunoscuse bine. Emilia ii da lui Fred sa citeasca scrisorilelui Ladima, care creioneaza un indragostit sensibil si sentimental, preocupat ca iubita lui obtina un rol intr-o piesa, apoi, fericit ca Emilia debutase in sfarsit intr-un spectacol la Teatrul National, fiind convins de talentul actoricesc al acesteia. Fred descopera tragedia poetului care iubise o femeie nedemna de el; astfel regasindu-se pe el in iubirea atat de patimasa, incat, ca sa-si pastreze o iluzorie independenta barbateasca o parasise pe doamna T., transformandu-si viata intr-un calvar. Dintr-o alta perspectiva narativa, Fred rememoreaza toate intamplarile legate de Ladima, faptul ca il cunoscuse in iulie 1926, ca il recomandase tatalui sau pentru a-l lua director la "Veacul". Citind scrisoarea in care Ladima o anunta pe Emilia ca isi da definitiv demisia de la gazeta pentru ca nu putea scrie ce i se comanda, ci numai ce gandeste el, mai ales ca este prost platit, Fred isi aminteste ca il rugase pe Ladima sa renunte demisie, dar acesta renunta categoric. Plecat de la gazeta, acesta o duce din ce in ce mai greu, incepe sa publice poezii si foiletoane, iar cand isi da seama ca Emilia are relatii cu un grec, ii scrie pentru ultima data si, plin de amaraciune, ii cere inapoi scrisorile pe care i le trimisese, dar aceasta refuza, mintindu-l ca le-a pierdut. Peste doua saptamani Ladima s-a sinucis. Fred isi da seama ca aceste scrisori nu trebuie sa ramana "in mana Emiliei" si se hotaraste sa i le fure.

"Epilog I" relateaza cercetarile lui Fred asupra imprejurarilor sinuciderii lui Ladima, fiind considerat "un stralucit talent". Acesta isi trasese un glont in inima, inabusind zgomotul cu o patura, iar in buzunarul hainei s-a gasit o mie de lei si o scrisoare adresata unei doamne- Maria T. Manescu in care Ladima destainuie profunda suferinta provocata de iubire. Fred isi da seama de orgoliul lui Ladima care se imprumutase cu o mie de lei pentru ca demnitatea lui de om sa ramana nestirbita. In "Epilogul II" subintitulat "Povestit de autor"- considerat punctul culminant, apare scriitorul care relateaza la persoana I despre accidetul de avion suferit de Fred Vasilescu a doua zi dupa ce ii predase manuscrisele. Finalul romanului este deschis si surprinde discutia doamnei T. cu naratorul ca deznodamant al intamplarilor in care acesta ii daruieste jurnalul barbatului pe care il iubise, scriitorul renuntand definitiv la aflarea unor eventuale raspunsuri lamuritoare privind iubirea ciudata dintre cei doi.

Al doilea argument, ce statuteaza aceasta capodopera ca roman modern, vizeaza modul de individualizare al personajelor, care sunt angrenate in niste insolite jocuri narative. Ca orice personaje literare, fiecare dintre cele trei personaje principale: George Demetrescu Ladima, Fred Vasilescu si doamna T. vor fi construite pe baza a doi parametri: ca instanta narativa si ca referent uman. Ca instanta narativa sau "personna", adica din punctul de vedere al incadrarii intr-o ideologie estetica, cele trei personaje sunt principale datorita ocurentei pe care o au pe parcursul discursului narativ, protagoniste- deoarece centreaza diegeza, centrale datorita rolului important pe care il au in transmiterea mesajului operei si tridimensionale deoarece evolueaza pe parcursul acestuia.

Ca referent uman sau "personna", adica din punctul de vedere al fiintei pe care o imagineaza, fiecare personaj va beneficia atat de un portret fizic, cat si de unul moral. In notele de subsol, autorul ii face in mod dorect doamnei T. un portret fizic detaliat: "Nu inalta si inselator de slaba, palida si cu par bogat de culoare castanie [] cu ochii albastri ca platina, lucind, frematand de viata". Trasaturile morale reies indirect din faptele, atitudinile si vorbele eroinei. Inteligenta, distinsa si cu profunda cultura, ea isi pune pe picioare o afacere proprie, deschizand un magazin cochet si discret de mobila stil, in care piesele rare, de valoare autentica ii satisfac nevoia de frumos, de sensibilitate pentru arta adevarata, fata de care are o atractie si o pasine de critic de arta. Camil Petrescu o individualizeaza prin epitete ale neastamparului: "vie", "mobila", "framantata", o frumusete complet motivata inauntru, astfel creand un model de feminitate, de delicatete si sensibilitate, calitatile spirituale si intelectuale ale doamnei T. constituind un adevarat omagiu al ideii de femeie ideala. Pentru Fred este femeia unica, iubirea vietii lui, sentimentele fiind reciproce. Dragostea lor este devoranta si ii aduce pe amandoi la o uitare totala de sine, barbatul intrebandu-se uneori daca "mai sunt in toate mintile". Iubirea lor tainica, ascunsa de privirile lumii "atat de reaneintelegatoare", pastrand cu strasnicie trairea intensa numai pentru ei, contureaza femeia enigmatica, cea care atrage prin eternul mister feminin.

Fred Vasilescu este conturat din punct de vedere fizic abia in epilogul al doilea, prin necrolog, cu prilejul mortii impresionante a tanarului pilot, cand nu mai ramasese nimic din "tanarul blond cu obrazul limpede, cu trasaturi regulate si evidente cu un cap de statuie greceasca". Din punct de vedere moral, sub aparenta unui tanar superficial, pe care "banda" il considera valoros pentru ca era plin de bani, boem, snob si prost, Fred este un intelectual lucid, introvertit si inteligent. El isi ascunde adevarata natura spirituala, intrucat contrasteaza flagrant cu mediul inconjurator, cu lumea superficiala al carui stil l-a adoptat, prefacandu-se ca apartine acestei societati mondene, meschine si dominate de parvenitism. Fred este intelectualul lucid autoanalitic, hipersensibil, asemenea lui Ladima si Gheorghidiu. Cu toate ca este indragostit de doamna T., acesta o evita, fiind capabil sa paraseasca o femeie care ii este superioara, probabil din cauza aceluiasi orgoliu ce individualizeaza personajele lui Camil Petrescu. Dragostea pentru aceasta ramane un mister, iar accidentul poate fi si o sinucidere, sfarsitul sau penduland intre accident de avion si sinucidere.Tanarul moare intempestiv a doua zi dupa predarea caietelor, in care confesiunile lui sunt o permanenta autointrospectie ca si cand scrisul l-ar fi ajutat sa se izbaveasca de suferinta prin analiza lucida a "cancerului" vietii lui, iubirea.

De asemenea George Demetrescu Ladima, este personajul absent din roman, portretul sau fiind conturat prin confesiunea sentimentelor si conceptiilor proprii reiesite din scrisorile adresate Emiliei, prin impresiile puternice ale celorlalte personaj, prin notele de subsol ale autorului si prin articolele deziar reproduse in aceste note, prin opiniile altor personaje, ca procurorul ce anchetase sinuciderea, ori marturiile prietenilor lui de cafea.Portretul fizic se contureaza din puncte de vedere diferite si subiective, avand la baza principiul estetic al relativismului: "este un tip de lautar sau doctor, asa ceva, cu mustata de plutonier", "un profesor universitar de o politeta de ambasador pensionar" spune Fred, iar Emilia si-l aminteste "blond si foarte inalt". Este un intelectual sensibil, recunoscut de unii ca poet genial, ignorat sau negat cu fermitate de altii, iar ca gazetar se manifesta intransigent si inflexibil, cinstit, insetat de adevar, nefiind nici pe departe "on de paie". Ladima este un inadaptat social, incapabil sa accepte compromisurile, un om corect, preferand sa-si dea demisia, cu demnitate, decat sa nu scrie adevarul. Sinuciderea acestuia este privita cu acelasi relativism al puntelor de vedere diferite. Ladima este un invins refuzand din orgoliu sa-si accepte toata mizeria vietii, experienta umilitoare a traiului zilnic- se indragostise de o "femeie ordinara si semiprostituata". Despre Emilia se poate spune faptul ca este o "cocota de lux si actrita fara talent", trasaturile morale reiesind indirect din faptele si vorbele acesteia. Este o fire meschina, incapabila de sentimente profunde- G. Calinescu numind-o "bestie inculta".

Al treilea argument ce coroboreaza statutul acestei opere ca roman modern, vizeaza infrastructura narativa deosebit de riguroasa si care propune tehnici si procedee neuzitate pana in acel moment in literatura romana. Una din tehnici ar fi cea a dioptriilor sau a oglinzilor paralele, aceasta constand in inmultirea unghiurilor de perspectiva prin sondarea in medii deosebite, contextul social al individului, complicitatea personajelor fiind niste caracteristici care nu se pot realiza decat prin puterea observatiei. Tehnica amanuntului revelator- introspectia este o metoda analitica prin disociere sau dedublare, voluptatea digresiunii se explica prin gestul pentru discutie, caracteristica artei proustiene si prin subtilitate. Principalele modalitati de analiza psihologica utilizate de Camil Petrescu in roman constituie tehnici specifice creatiilor literare psihologice pe care le imbina cu talent: monologul interior, dialogul, retrospectii, autoanaliza. Dar trasatura compozitionala fundamentala ramane relativizarea perspectivei asupra aceluiasi eveniment ce rezulta din relatarea diferita a acestuia in variate planuri narative. Multiperspectivismul este inteles pe baza tehnicii de disimulare a naratorului cu scopul de creare a impresiei de independenta dintre planuri, care prezinta fiecare propria viziune asupra istoriei narate. Independenta strusturala a planurilor narative este dedublata de o tulburare a cronologiei evenimentelor narate: fiecare plan isi cunoaste propria sa cronologie, iar ansamblul rezulta din prezenta unor acronii care incifreaza si mai mult perspectiva narativa. Acroniile implica un anume caz al timpurilor verbale in discursul narativ, schimbarea naratorului si dublarea perspectivei asupra evenimentelor creeaza sensuri noi in utilizarea persoanelor pronominale si verbale. Acelasi personaj relateaza memorialistic la persoana I, este interlocutor al autorului- persoana a doua in subsol si in acelasi timp referent al naratiei acesteia- persoana a treia- procedeul acesta fiind un trucaj al schimbarii naratorului. La persoana I nareaza toate personajele in text- in jurnal si in scrisori, in subsol toti eroii sunt si povestitori astfel afirmandu-se o naratiune memorialista, desfasurata pe o pluralitate de planuri narative.

De asemenea, limbajul uzitat in discursul narativ este un paravan al gandirii, un simplu gest reflex, figurile de stil dominante fiind comparatia, care abunda, fiind un element al expresiei artistice si sugereaza de cele mai multe ori traducerea unui moment al realitatii printr-un alt moment cu care are o echivalenta sensibila si metafora- titlul insusi fiind o astfel de marca a stilului "Patul lui Procust"- desemnand numele brigandului antic dar este si cea mai cuprinzatoare metafora simbol al ideii de degradare si injosire. Se remarca numarul redus de adjective, numarul mare de neologisme si ocurenta deosebita a verbelor dintr-un camp semantic al gandirii.

Astfel, prin caracteristicile moderne cu perspectiva narativa relativizata, adevarata inovatie in peisajul romanesc al vremii, timpul prezent si subiectiv, fluxul constiintei, memoria afectiva cu naratiune la persoana I, luciditatea autoanalizei, anticalofilismul, constructia personajelor ale caror trasaturi se dezvaluie treptat prin alcatuirea unor "dosare de existenta", dar si autenticitatea definita ca identificarea actului de creatie cu realitatea vietii, opera "Patul lui Procust" este un roman epistolar modern, situat in topul celor mai bune romane.