ALTE DOCUMENTE
|
||||||||||
Evaluarea capacitatii de efort - cardio
Capacitatea de efort fizic este activitatea de eliberare prin glicoliza anaeroba sau fosforilare oxidativa a energiei necesare pentru producerea unui lucru mecanic cat mai inalt posibil si mentinerea lui un timp cat mai indelungat.
Aceasta capacitate creste prin antrenament de tip sportiv sau la efort dozat in functie de persoana careia i se adreseaza (sportiv de performanta, persoana neantrenata, bolnav cardiac).
Antrenamentul amelioreaza calitatile motrice de baza (viteza, acceleratie, forta, rezistenta, indemanare), iar la bolnavi functiile respiratorii si cardiovasculare. Orice tip de efort presupune acte motorii, contractii musculare, ce rezulta din transformarea energiei chimice in energie mecanica la nivelul musculaturii active. Rezervele energetice sunt stocate la nivel muscula 545h76f r in legaturi macroergice ale ATP-ului.
Aceste rezerve din ATP pot asigura energie pentru 4-6 contractii musculare ce dureaza aproximativ 6 secunde (toate). Pentru refacerea moleculei de ATP este folosita energia rezultata din scindarea creatinfosfatului la nivel muscular, putandu-se asigura energie pentru alte 15-20 de contractii musculare (aproximativ 15-20 de secunde).
Daca efortul continua, energia necesara este eliberata din scindarea glicogenului muscular, care va fi folosit si pentru refacerea fosfatilor macroergici. Glicogenul poate acoperi efortul energetic pentru aproximativ 45-60 de secunde in lipsa O2 (glicoliza anaeroba).
Ca o consecinta a glicolizei anaerobe rezulta cantitati relativ mari de acid lactic a carui crestere exagerata duce la scaderea Ph-ului muscular si sangvin si consecutiv o inhibitie a glicolizei. In prezenta O2, acidul lactic este mobilizat si folosit chiar ca sursa de energie, nu de muschi scheletic, ci de miocard, ficat, rinichi, rezultand faptul ca in prezenta unei cantitati suficiente de O2 substratul energetic se reface in stransa corelatie cu consumul (glicoliza aeroba). Astfel, efortul fizic poate continua.
In functie de necesitatile si posibilitatile de aprovizionare cu O2, efortul fizic devine predominant aerob sau anaerob.
a).Eforturile aerobe sunt de intensitate mica, medie sau submaximala si se deruleaza in conditii de echilibru real sau aparent intre cerinte si aportul de O2. Aceste tipuri de efort dureaza de la 3 minute la mai multe ore in cazul persoanei sanatoase, cu mentiunea ca peste o ora de efort continuu pot intra in joc ca sursa de energie acizii grasi liberi.
b).Eforturile anaerobe sunt de intensitate foarte mare, de durata scurta (eforturi alactacide pana la 10-15 secunde; eforturi lactacide pana la 45-60 de secunde). Se desfasoara in datorie de O2, care este platita dupa incetarea efortului, rezultand perfectionarea abilitatii organismului de a suporta fara mari repercusiuni o datorie de O2, reprezentand un criteriu de apreciere a unei bune capacitati anaerobe. Eficienta eforturilor anaerobe este net mai scazuta decat a eforturilor aerobe (16% eforturi anaerobe; 23-35% eforturi aerobe).
Modificari circulatorii sub influenta efortului:
q Modificari immediate: cresterea valorica a principalilor indicatori functionali ce se afla in stransa legatura cu gradul de antrenament, cu intensitatea si durata efortului.
Frecventa cardiaca va creste de la cifra medie de repaus (66-74 de batai/minut la adult sanatos neantrenat) pana la 110-130 batai/minut in cazul unui efort moderat. Limitele superioare pentru persoanele neantrenate variaza cu varsta, de la 190 batai/minut la 20-25 de ani pana la 155 batai/minut la 65-70 de ani (maxime absolute). La sportivi, valorile maxime ale frecventei cardiace sunt 190-214 batai/minut. La eforturi foarte scurte si intense, frecventa cardiaca va creste imediat dupa terminarea efortului.
Consumul maxim de O2 reprezinta una din valorile fiziologice cele mai importante ce deosebeste un antrenat de un neantrenat. In conditii de repaus la neantrenat si la antrenat, cosnumul de O2 este de 200-250 ml/minut (pentru intretinerea metabolismului) sau de 3,5 ml/kg corp/minut.
Valoarea creste in efort la persoane neantrenate pana la 1500-1800 ml/minut si la sportivi in functie de tipul de sport si de vechime aceste valori ajungand pana la 4000-5000 ml/minut. Consumul maxim de O2 se raporteaza la greutatea sportivului puterea maxima aeroba. La persoanele neantrenate, valorile medii ale consumului de O2 sunt 42-45 ml/kg corp/minut; la sportivi 70-80 ml/kg corp/minut.
In mod direct, consumul maxim de O2 se poate calcula raportand debitul cardiac la debitul sistolic, cunoscand saturatia in O2 a sangelui arterial. In conditii de aerobioza (peste 1 minut) se considera ca organsimul s-a adaptat la efort si valoarea frecventei cardiace este direct proportionala cu consumul de O2.
In cazul sportivilor si a persoanelor neantrenate cu corectie, frecventa cardiaca nu poate fi folosita ca indicator daca este situata sub 120 batai/minut sau peste 180 batai/minut (scade diastola si randamentul cardiac).
Daca subiectul poate fi monitorizat in timpul testarii vom observa ca in prima parte a efortului frecventa cardiaca creste uniform, dupa care se mentine in platou. La terminarea testarii, frecventa cardiaca scade in panta. Perioada de platou se numeste stare stabila ("steady state").
Cresterea treptata a frecventei cardiace (sau scaderea treptata) este legata de mioglobina musculara-proteina similara hemoglobinei, care este capabila sa lege O2 formand oximioglobina. Primele molecule de O2 provin din desfacerea oxihemoglobinei, astfel incat nu se ajunge la un Ph acid imediat.
Tensiunea arteriala in timpul efortului: valoarea sistolica a tensiunii arteriale va creste, deoarece se modifica forta de contractie a inimii nu prin reactie adaptativa Frank Starling, ci prin mecanisme simpatoadrenergetice.
Tesniunea arteriala diastolica poate ramane nemodificata sau scade in cazul persoanei hiperkinetice. In efortul cu vechime apreciabila mai exista explicatii:
-se realizeaza o mai buna deschidere a capilarelor din fibrele musculare, dar si inmultirea numarului de capilare aflate in jurul miofibrilelor pentru ca O2 sa parcurga distante foarte scurte pana la locul de utilizare;
-in eforturi de lunga durata realizate de un sportiv se va produce o mai buna extractie a O2 din sangele arterial.
Electrocardiograma de efort (ECG) este necesara pentru a pune in evidenta modificarile patologice ce nu apar in repaus si pentru urmarirea pe tot parcursul testului de efort a unui bolnav cardiac supus testarii in vederea stabilirii capacitatii maxime de efort pentru a doza efortul aplicat in timpul antrenamentului la efort dozat, dar si al kinetoterapiei.
Testul de efort este executat de medic in prezenta kinetoterapeutului. Testul de efort pozitiv este ilustrat prin modificari la nivelul segmentului ST si a unei T de pe ECG astfel:
-denivelarea segmentului ST deasupra sau sub linia izoelectrica cu 1 mm sau mai mult;
-negativarea undei T;
-aparitia tulburarilor de ritm de tip ventricular (extrasistolele ventriculare).
Extrasistola arteriala de regula dispare in efort. ECG de efort poate pune diagnostic de boala coronariana in functie de traseul ECG, testarea de efort poate fi oprita cand:
a).apare o denivelare a segmentului ST cu negativarea undei T la eforturi de intensitate relativ mica (pana la 60 W). Aceasta denivelare impune oprirea testarii si contraindica total kinetoterapia. Ea este expresia obstructiei pe 2-3 trunchiuri coronare si are indicatie de interventie chirurgicala pentru by-pass coronarian.
b).apare extrasistola ventriculara in conditii de efort, peste 5 extrasistole ventriculare la 100 complexe QRS. Necesita oprirea efortului, deoarece peste aceste valori scade debitul cardiac. In general, la un bolnav cu accident coronarian acut (infarct miocardic) extrasistola ventriculara pleaca din focarul de necroza sau din imediata lui apropiere. Se contraindica antrenamentul, deoarece acest focar cu excitabilitate crescuta poate genera tulburari severe de ritm in timpul efortului de tip: tahicardie ventriculara, fibrilatie ventriculara, flutter ventricular.
c).anumiti bolnavi ce pot fi supusi unui test de efort si suporta apoi antrenament fizic, desi prezinta pe ECG tulburari de ritm mai putin severe, necesita inregistrarea continua a traseului ECG in timpul programului de kinetoterapie pentru ca tulburarile de ritm sa nu degenereze. Se recomanda antrenament la cicloergometru, ce mentine toracele relativ imobil.
|
