Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




5 PLANTE ANTICANCERIGENE SI RETETELE LOR

medicina


5 PLANTE ANTICANCERIGENE
SI RETETELE LOR


Calatorie pe un deal inflorit, cu o calauza de exceptie:
marele savant botanist, prof. dr. CONSTANTIN PARVU



Suntem in miezul zilei si razele soarelui necrutator topesc intr-o masa verde-galbuie dealurile din jurul orasului Valenii de Munte. Din milioanele de flori din jurul meu se ridica aburi nevazuti si inmiresmati, care dau atmosferei un iz dulce-amarui. Nici un nor pe cer. Pasarile s-au retras inspre padure si parca timpul si natura s-ar fi oprit in loc sub vipiile necrutatoare. Si timpul meu interior s-a oprit, pentru ca sunt atat de absorbit de explicatiile tovarasului meu de drum, incat uit si de canicula, si de sete, si de mine insumi, transpunandu-ma in lumea fascinanta pe care interlocutorul meu ma ajuta s-o intrevad. Cu cine ma plimb prin campul cu flori? Calauza mea e unul din cei mai mari oameni de stiinta ai Romaniei, laureat al Premiului Academiei Romane pentru uimitoarele sale lucrari de botanica si de fitoterapie, autorul celei mai ample enciclopedii despre plante realizate vreodata, domnul profesor doctor Constantin Parvu. La saptezeci 10410v2110k si trei de ani, arsita verii nu-i ridica nici un fel de probleme, se misca dezinvolt, cu o sprinteneala incredibila, merge de la o floare la alta, necontenind cu explicatiile: "Asta este turita mare, cu care se vindeca bolile de ficat, de stomac si de inima; florile acelea galbene sunt ale drobitei, care regleaza activitatea tiroidei si elimina nodulii tiroidieni; roinita asta salbatica are un parfum care elimina durerile de cap si greata in cazul migrenelor". Fiecare frunza si fiecare floricica ascunsa printre firele lungi de iarba are pentru profesor o semnificatie, un rost si o utilizare terapeutica. Este neobosit si abia intr-un tarziu ne retragem la umbra, unde ne odihnim si pot sa-i pun intrebarile pentru care am vrut sa il intalnesc. Intrebari care se refera la un domeniu de maxima actualitate: plantele care combat eficient cancerul. Retetele si micile povestiri care urmeaza apartin in exclusivitate domnului Constantin Parvu si sunt rodul cercetarilor sale etnobotanice si etnoiatrice:

Norocelul
(Sedum telephium )

Este o planta de gradina, cu valente ornamentale, pe care am aflat-o cu 20 de ani in urma, intr-un sat de sub munte, numit Maneciu Pamanteni. Aici s-a intamplat atunci un fel de minune. O femeie de cincizeci de ani, cu un cancer de col ajuns in stadiul al III-lea si care nu mai putea fi operata, a fost trimisa acasa sa moara, pronosticandu-se ca mai are doar cateva saptamani de trait. Ea insa s-a vindecat cu o reteta din batrani, in care se folosea radacina acestei plante. Iata cum se prepara leacul: Se scot radacinile plantei din pamant, se spala foarte bine, se piseaza si se pun intr-un borcan de culoare alba, pana se umple pe jumatate, turnandu-se deasupra alcool alimentar de 30-40 de grade, apoi se pune capacul. Se lasa borcanul zece zile la soare, inchis ermetic, agitandu-se zilnic pentru o mai buna extragere a principiilor active. Dupa zece zile, lichidul se filtreaza, iar din preparatul obtinut se ia cate o lingura inainte de fiecare masa, adica dimineata, la pranz si seara. Femeia aceasta, pe nume Filipoiu Ioana, a facut vreme de doua luni acest tratament si s-a prezentat din nou la medic, unde s-a observat o puternica remisie a bolii, cancerul ajungand din stadiul III in stadiul I si putand fi operat. Dupa operatie, ea a continuat sa ia norocel si, in final, a invins necrutatoarea boala. La ani de zile dupa acest tratament, cand eu am cunoscut-o, era perfect sanatoasa si in putere.

Cimisirul
(Buxus sempervirens)

Cei mai multi dintre noi trecem zilnic, fara sa stim, pe langa aceasta planta, care este larg folosita si ca gard viu. Putini cunosc insa faptul ca frunzele sale de un verde inchis si pieloase contin un alcaloid, buxenina G2, care are o puternica actiune inhibitoare asupra celulelor canceroase. Reteta care urmeaza este indicata bolnavilor de cancer cu diferite localizari, inclusiv celor cu cancer in faze avansate:
     Se recolteaza prin taiere trei sute de grame din varfurile fragede de la cimisir (crengutele cu frunze), si cata vreme sunt proaspete, se taie foarte marunt, ca varza pentru salata. Se pune la macerat aceasta cantitate de planta proaspata, in doi litri de alcool de 30-40 de grade, intr-un borcan ermetic inchis, vreme de 7 zile. Dupa trecerea acestei perioade de timp, se filtreaza amestecul prin tifon, iar preparatul obtinut se pune in sticlute mici, inchise la culoare. La inceput, in primele 5-7 zile, se ia cate o lingurita de trei ori pe zi, inaintea meselor principale. Apoi, se administreaza vreme de doua luni, cate o lingura din acest extract, diluata in jumatate de pahar de apa, inainte de masa, de 3 ori pe zi. Are un gust destul de neplacut, insa efectele sale sunt exceptionale. Acest preparat nu numai ca actioneaza pe termen lung ca inhibitor al dezvoltarii formatiunilor maligne, dar confera si o stare imediata (la cateva ore dupa administrare) de bine pacientului bolnav de cancer. Cu acest remediu se trateaza cancerul de piele, cancerul de vezica urinara si de rinichi, cancerul de colon.
Cel mai spectaculos rezultat cu acest preparat l-am vazut in tratarea unui cancer de colon la un batran de 80 de ani, care avea o tumora maligna de marimea unei portocale pe intestinul gros, pe care doctorii nu au vrut sa o opereze, avand in vedere varsta si starea pacientului. El a apelat la tratamentul cu cimisir si, de unde avea un pronostic de viata de maximum doua luni, a trait simtindu-se din ce in ce mai bine. De catva timp, nu am mai tinut legatura cu el si nu stiu cum se mai simte, dar rezultatul obtinut in sine este deja exceptional.

Limba-boului
(Anchusa officinalis)

Este o planta care, administrata intern, impiedica proliferarea diferitelor forme de cancer, impiedica sclerozarea tesuturilor si aparitia uzurii premature a organismului. Am vazut exceptionalele efecte ale acestei plante, chiar pe o cunostinta, doamna S., care a folosit un remediu preparat din frunzele ei pentru tratarea unui cancer genital. Iata cum se prepara limba-boului:
     Se recolteaza un kilogram si jumatate de planta intreaga (radacina, tulpina, frunze si flori) si, cat este proaspata, se indeparteaza partile uscate, se spala radacinile, apoi se da prin masina de tocat. Peste aceasta cantitate de planta se adauga trei litri de vin rosu natural si doua kilograme si doua sute de grame de miere de salcam, dupa care intreaga combinatie se amesteca foarte bine cu o lingura de lemn. Se lasa 5-7 zile la macerat intr-un recipient bine acoperit, asezat intr-un loc intunecos, dupa care se filtreaza. Tratamentul se face astfel: in primele cinci zile se ia o lingurita de preparat cu doua ore inainte de fiecare masa, de 3 ori pe zi. Dupa aceste cinci zile se ia tot cate o lingurita, dar cu o ora inainte de masa, continuandu-se astfel tratamentul, vreme de doua luni de zile. Doamna despre care vorbesc, care suferea de cancer genital confirmat prin biopsie, a facut tratamentul cu limba-boului in urma cu 12 ani si traieste si acum, se simte si arata extraordinar.

Rostopasca
(Chelidonium majus)

Este recomandata pentru vindecarea tuturor formelor de cancer, deoarece are o actiune extrem de importanta in tratarea acestei maladii: stimuleaza functia hepatica si dreneaza ficatul, care este foarte solicitat atunci cand tumorile sunt fagocitate in procesul vindecarii. Iata preparatul din rostopasca cu care se obtin rezultate foarte bune in acest sens:
Se iau cinci grame de rostopasca (tulpini si frunze) uscata si maruntita, se oparesc cu un litru de apa clocotita si se lasa apoi sa stea 12 ore sa se infuzeze. Vasul trebuie sa fie smaltuit, pentru ca infuzia sa nu intre deloc in contact cu metale. Este bine ca rostopasca sa se puna seara, la ora sase, la infuzat, si sa fie strecurata la sase dimineata. Imediat dupa strecurare, se pun peste extractul obtinut 200 de grame de miere de salcam sau poliflora, nu de alt fel, si se amesteca bine. Se ia o lingura din acest preparat din ora in ora, de 10-12 ori pe zi, indiferent daca stomacul este gol sau daca este imediat dupa masa.
     Cu acest tratament, multi bolnavi de cancer, care nu mai aveau puterea vitala sa lupte cu boala, con-fruntandu-se mereu cu stari de greata, de inapetenta si cu o stare de slabiciune generala, si-au revenit spectaculos.

Ulmul
(Ulmus)

Este o specie de arbore larg raspandita la noi, dar prea putin cunoscuta ca valoare terapeutica. Se foloseste scoarta culeasa de pe ramurile tinere, care au ca semn distinctiv faptul ca frunza se afla la baza, langa petiol, asimetrica. Aceasta scoarta are efecte detoxifiante si depurative foarte puternice, fiind utila intr-o serie de boli de uzura, cum ar fi reumatismul, guta, sclerozarea vaselor de sange. De asemenea, scoarta de ulm este eficienta in tratamentul leucemiei, boala pentru care medicina moderna are prea putine leacuri. Iata cum se prepara:
     Se taie ramurile tinere, cu o grosime de maximum un deget, dupa care se curata de coaja cu ajutorul unui cutit (cel mai usor se face aceasta operatiune primavara, cand scoarta nu adera foarte puternic pe tulpina). Coaja astfel obtinuta se usuca si apoi se face din ea un decoct. Se iau 2-3 lingurite de scoarta uscata maruntita si se pun de seara pana dimineata intr-un pahar (200 ml) de apa si se lasa sa macereze pana dimineata, cand se strecoara. Se pune deoparte maceratul obtinut, iar planta ramasa se fierbe in alte doua pahare de apa, vreme de 10 minute, dupa care se lasa la racit si se filtreaza. In final, se combina cele doua preparate, iar extractul complet obtinut se bea pe parcursul unei zile. Tratamentul are cele mai bune efecte daca preparatul se administreaza dimineata, in fiecare zi, vreme de minimum doua luni.

     A aparut cea mai complexa lucrare despre plante din Romania. Domnul profesor Constantin Parvu, autorul lucrarii monumentale "Universul Plantelor", care a fost rasplatita cu premiul Academiei Romane si cu alte distinctii internationale, revine cu o noua lucrare, mult mai vasta, pe aceeasi tema: "ENCICLOPEDIA PLANTELOR" - patru volume (dintre care primele trei deja sunt in librarii), insumand mii de pagini, in care se vorbeste pe larg despre aproape toate plantele romanesti, mai mult sau mai putin cunoscute. In aceasta lucrare gasiti nu doar descrierea botanica, compozitia chimica sau alte informatii de specialitate despre plantele de la noi, ci si utilizarile medicale culte sau populare, modul de recoltare si de preparare, credintele populare despre plante si chiar anumite elemente de medicina magica referitoare la anumite specii. Este o carte deosebit de complexa si de folositoare, care ar fi bine sa nu lipseasca din biblioteca iubitorilor de natura si... sanatate.

ILIE TUDOR


Terapia cu muguri, la... mama ei


Cine poate sa stie mai bine ce legatura exista intre sanatate si mugurii plantelor verzi, decat cei care ii transforma in leacuri de viata lunga? Despre gemoterapie si secretele ei, cu d-na farmacist CARMEN PONORAN, director de productie la Laboratoarele PlantExtrakt Cluj, mare producator de extracte din plante tinere

"Asa cum primavara natura revine la viata, putem si noi sa ne "reinnoim"
si sa ne vindecam cu ajutorul plantelor tinere"


Tinerete si sanatate,
de la plante la om


     - Pentru cei care n-au auzit pana acum de ea, va rog sa explicati ce este terapia cu muguri si cum ne poate ajuta?
     - Gemoterapia este o metoda bioterapeutica ce utilizeaza extractele obtinute prin prelucrarea in stare proaspata a tesuturilor vegetale embrionare: muguri de flori sau fructe, boboci, amenti (inflorescente bogate in polen), mladite (ramuri tinere), radicele (radacini tinere), scoarta interna a radacinilor, scoarta de pe ramurile tinere, seva ori semintele.
Partile tinere ale plantei, recoltate in perioada optima, sunt supuse procedeului de extractie in stare proaspata (sub forma de macerat glicerinic), astfel putand fi pastrat intregul proces care in natura este responsabil de dezvoltarea plantelor. Prin continutul bogat in factori de crestere al acestora, se poate actiona tintit asupra unor organe interne din sfera pulmonara, digestiva, renala, osteoarticulara, cardiovasculara, cerebrala, cutanata, genitala etc.
     - Gemoterapia face parte din fitoterapia clasica?
     - Gemoterapia poate fi considerata o noua ramura a fitoterapiei, dezvoltata pe conceptul de "reinnoire" a organismului, prin puterea regeneratoare pe care o au extractele obtinute din plantele tinere. Daca fitoterapia clasica actioneaza la nivel functional si metabolic, gemoterapia actioneaza mai profund, la nivel organic si celular. Asa cum primavara, intreaga natura revine la viata cu ajutorul factorilor de crestere (enzime, aminoacizi, fitohormoni), putem sa "reintinerim" si noi, in permanenta, cu ajutorul produselor gemoterapice, sa rezolvam sau sa preintampinam anumite probleme de sanatate.
     
- Gemoterapia poate fi folosita ca unic tratament in vindecarea unei afectiuni? - Bineinteles! Produsele gemoterapice pot rezolva anumite probleme de sanatate, fara a se mai folosi medicamente. Imbucurator este faptul ca, in prezent, numerosi medici apeleaza la gemoterapie pentru tratarea unor afectiuni. Laboratoarele "PlantExtrakt" au initiat, cu sprijinul Societatii Romane de Homeopatie, cursuri de gemoterapie pentru medici, in multe orase ale tarii (Bucuresti, Cluj, Timisoara, Constanta, Iasi, Brasov, Bacau), iar impactul gemoterapiei in demersul terapeutic al medicului de familie, in special (dar nu numai), incepe sa se faca simtit. Pe de alta parte, gemoterapia este tot mai mult cunoscuta si folosita de catre publicul larg, care cauta terapii naturale pentru reechilibrarea organismului.
     - Care sunt avantajele acestei terapii?

     - Mai intai de toate, trebuie subliniate avantajele pe care le da o terapie blanda, lipsita de reactii adverse si contraindicatii. Chiar postulatele care stau la baza acestei terapii impun gemoterapia ca o fitoterapie de varf: daca viata vegetala este cea care ajuta organismele sa se dezvolte si sa creasca, este logic ca ea va interveni si in deblocarea celulelor umane care nu mai sunt functionale, din anumite motive. Acest lucru se poate realiza cu ajutorul partilor tinere de plante, care au activ potentialul de regenerare (inmultire).
     - Cat dureaza un tratament cu produse gemoterapeutice?
     - Durata unui tratament depinde de mai multi factori: de varsta, de severitatea bolii sau a bolilor asociate, de vechimea bolii (cronicizare) etc. Fiind o terapie blanda, gemoterapia actioneaza asupra cauzelor ce declanseaza bolile si aduce beneficii in timp. Asadar, rezultatele nu sunt spectaculoase, nu se obtin vindecari intr-un timp foarte scurt, dar actiunea terapeutica asupra organelor vizate este de exceptie. Este important sa precizez ca gemoterapia nu trebuie urmata toata viata. Dupa 2-3 luni sau, in cazurile cronice, dupa 6 luni de tratament, se recomanda controlul medical si investigatii paraclinice pentru verificarea stadiului afectiunii. De exemplu, in afectiunile acute, rezultatele apar dupa primele zile de administrare, dar se recomanda continuarea curei timp de 2-4 saptamani, pentru o reechilibrare profunda, la nivel celular.

MIC INDREPTAR TERAPEUTIC


Tulburari din sfera sexuala
masculina si feminina


Extract din amenti de mesteacan pufos
(Betula pubescens amenti)

Actiune farmacologica: actioneaza asupra sistemului endocrin, in tulburari din sfera sexuala masculina si feminina, prin continutul bogat in substante de tip hormonal; este antihistaminic (antialergic).
     Indicatii: frigiditate, impotenta, diminuarea libidoului, hipogonadism la pubertate, sterilitate (in asociere cu alte produse gemoterapice), cu actiune reechilibranta la nivelul gonadelor (organelor sexuale) si al sistemului nervos central.

Extract din amenti de salcie
(Salix alba amenti)


     Actiune farmacologica: estrogenizant.
     Indicatii: hiperexcitabilitate sexuala cu manifestari de nimfomanie, onanism, priapism, ejaculare precoce, amenoree, dismenoree, colici uterine, dureri pelvine, sindrom premenstrual, sterilitate cu hipoestrogenie, tulburari de menopauza.

Extract din amenti de stejar
(Quercus pedunculata amenti)


     Actiune farmacologica: substantele de tip hormonal pe care le contine actioneaza in special asupra aparatului genital la tineri si in perioada de pubertate.
     Indicatii: astenie sexuala la tineri, adinamie gonadica, frigiditate, intarzierea menarhei (primul ciclu menstrual) si a pubertatii, impotenta.

Extract din ghinde de stejar
(Quercus pedunculata ghiande)


     Actiune farmacologica: antisenescent, revitalizant cu actiune in sfera sexuala.
     Indicatii: stari depresive cu astenie sexuala la andropauza, menopauza, frigiditate, adinamie gonadica.

Extract din seminte de frasin
(Fraxinus excelsior)


     Actiune farmacologica: afrodiziac.
     Indicatii: tulburari de libidou, impotenta, astenie sexuala, azoospermie, astenispermie, hipogonadism, insuficienta testiculara, senescenta sexuala, sterilitate.

Afectiuni intestinale


Extract din mladite de merisor
(Vaccinium vitis-idaea)


     Actiune farmacologica: antiinfectios si cicatrizant, regulator al functionalitatii intestinale, regleaza flora bacteriana la nivel intestinal si renal.
     Indicatii: tranzit intestinal perturbat (diaree, constipatie sau alternanta acestora), colite, colibaciloze.

Afectiuni renale si hepatice


Extract din mladite de iarba-neagra
(Calluna
vulgaris)


     Actiune farmacologica: antiscleros, antiinflamator, antiseptic la nivelul cailor urinare.
     Indicatii: infectii ale cailor urinare (cistite, cisteopielite, colibaciloze, prostatite acute si cronice, uretrite); procese inflamatorii cronice (pielonefrite, osteomielite), litiaza renala oxalo-calcica (in asociere cu alte produse gemoterapice).

Extract din mladite de ienupar
(Juniperus
communis)


     Actiune farmacologica: stimulator al metabolismului la nivel hepatic, al aparatului urinar (diuretic, depurativ), al aparatului osteoarticular si gastro-intestinal.
     Indicatii: insuficienta hepatica, sindrom cirotic, ciroza alcoolica; colica hepatica recidivanta; hepatita cronica; glomerulonefrita, nefrolitiaza calcica si oxalica, cistita recidivanta, insuficienta renala; regularizare neuro-vegetativa in aerofagie.

Extract din mladite de rozmarin
(Rosmarinus officinalis)

Actiune farmacologica: activator metabolic cu actiune pe ficat (drenor hepato-biliar), colecist si caile biliare (coleretic si colagog), precum si pe suprarenala, gonadele masculine si feminine; creste usor tensiunea arteriala; hipocolesterolemiant; stimulator cerebral.
     Indicatii: diskinezie biliara; insuficienta hepatica usoara; obezitate (ca laxativ si colagog); ajuta la regularizarea tensiunii arteriale la bolnavii hepatici; elimina oliguria (congestia hepatica); litiaza biliara; tulburari ale circulatiei periferice la hepatici; trigliceridemie.
     Atentie! Extractul din mladite de rozmarin va fi utilizat de pacientii cu epilepsie numai cu avizul medicului! Nu se administreaza seara, datorita actiunii stimulante cerebrale.

Extract din radicele de secara
(Secale cereale)


     Actiune farmacologica: asupra tesutului hepatic, stimuland direct celulele hepatice.
     
Indicatii: icter infectios si sechele dupa icter; hepatite acute si subacute; hepatite cronice persistente; ciroze hepatice; dermatite psoriazice si psoriazis.
Reumatism, artrita, poliartrita

Extract din mladite
de vita-de-vie salbatica
(Ampelopsis weitchii)


     Actiune farmacologica: antiinflamator, analgezic si cicatrizant in formele de reumatism hiperalgic, cu evolutie rapida la deformari articulare si scleroza ligamentelor. Determina resorbtia zonelor indurate.
     Indicatii: adjuvant in reumatism cronic cu deformari, artrita reumatoida, artroza deformanta, poliartrita cronica evolutiva, spondilita anchilozanta; vertijuri cauzate de ateroscleroza.

Extract din muguri de jneapan
(Pinus montana)


     Actiune farmacologica: antiinflamator al cartilajelor articulare si regenerator al tesutului osos.
     Indicatii principale: reumatism cronic, artroza vertebrala, coxartroza si gonartroza; consolidarea fracturilor, osteoporoza, forme de decalcifiere la persoane intre 40 si 60 de ani.

Extract din scoarta de salcie
(Salix alba)


     Actiune farmacologica: antiinflamator, antipiretic.
     Indicatii: reumatism articular, poliartrita reumatoida, artroza, nevralgie reumatica; stari febrile, sindroame gripale.

Revitalizant pentru persoanele varstnice


Extract din mladite de sequoia
(Sequoia gigantea)


     Actiune farmacologica: antisenescent si revitalizant eficient la varstnici, cu actiune pe plan geriatric in sporirea fortei fizice si morale; antiscleros, cu actiune asupra prostatei si a uterului.
     Indicatii: neurastenie, sindroame depresive si anorexie la varstnici; artroza senila acompaniata de osteoporoza dureroasa; intarzierea consolidarii fracturilor la adulti; adenom de prostata in faza incipienta, hipertrofie de prostata; andropauza, menopauza, fibrom uterin.

Probleme ginecologice


Extract din mladite de zmeur
(Rubus idaeus)


     Actiune farmacologica: regularizeaza secretia hormonala ovariana la pubertate si menopauza; antispastic uterin.
     Indicatii: tulburari premenstruale (tensiune mamara, dismenoree), hipogonadism la pubertatea femeii (pilozitate excesiva, nedezvoltarea glandelor mamare), chist ovarian, metroragie, menoragie, amenoree, metrita, vaginita; fibrom uterin, iminenta de avort; tulburari de libidou; imbatranire precoce la femei.

Extract din muguri de arin alb
(Alnus
incana)


     Actiune farmacologica: antiinflamator, cu tropism pe aparatul genital feminin si pe aparatul osteoarticular; galactofug (reduce secretia de lapte).
     Indicatii: fibrom uterin, ptoza viscerala, prolaps uterin; eficient pentru oprirea secretiei lactate.

Tulburari ale aparatului respirator


Extract din mladite de maces
(Rosa canina)

Actiune farmacologica: antiinflamator si antialergic, remediu in tulburarile inflamatoare la nivelul aparatului respirator; stimuleaza metabolismul fosfo-calcic; vitaminizant; antialgic in cefaleea vasomotorie (prin neutralizarea factorului cauzal, tiramina).
     Indicatii: rinofaringite repetate la copii, episoade bronhopulmonare banale si recidivante, patologie respiratorie de natura alergica; profilaxia antigripala; migrene si cefalee vasomotorie; epuizare generala sau la persoane care obosesc usor; la copiii cu tulburari de crestere datorate inflamatiilor recidivante (otite, amigdalite, rinite, traheobronsite) - impreuna cu extract din muguri de porumbar; decalcifieri osoase.

Extract din muguri de calin
(Viburnum lantana)


     Actiune farmacologica: spasmolitic (reduce spasmul bronsic) si antialergic cu actiune asupra aparatului respirator, regulator neurovegetativ.
     Indicatii: astm bronsic, bronsita cronica astmatiforma, dispnee astmatiforma, bronhospasm; hipoacuzie.

Extract din muguri de carpen
(Carpinus betulus)


     Actiune farmacologica: antispastic si cicatrizant, antihemoragic, cu tropism pe aparatul respirator si pe ficat (cicatrizeaza mucoasa lezata si calmeaza spasmele).
     Indicatii: tuse spasmodica, rinofaringite spasmodice si cronice, sinuzite cronice, traheite, traheo-bronsite, complicatii pulmonare.

Extract din seminte de cais
(Prunus armeniaca)


     Actiune farmacologica: antitusiv, antiastmatic, emolient.
     
Indicatii: tuse, dispnee, astm, sughit. Atentie! Nu se va utiliza in cure indelungate si in timpul sarcinii!

Afectiuni cardiace si CIRCULATORII


Extract din mladite de paducel
(Crataegus oxyacantha)


     Actiune farmacologica: tonic cardiac, regulator al ritmului cardiac, vasodilatator coronarian, hipotensor, antispasmodic.
     Indicatii: adjuvant in angina pectorala (stadiile I si II), algii precordiale, insuficienta cardiaca, alterari ale ritmului cardiac (aritmie extrasistolica, palpitatii), hipertensiune arteriala cu alterari ale frecventei cardiace; tulburari de menopauza (palpitatii, insomnii, acufene, vertij), tulburari circulatorii in obezitate.

Extract din muguri de castan salbatic
(Aesculus hippocastanum)


     Actiune farmacologica: vasoprotector (flebotonic) si decongestionant venos; protector al vaselor capilare, prin diminuarea stazei bronsice.
     
Indicatii: tulburari de circulatie venoasa: hemoroizi sangeranzi, tromboza hemoroidala, varice; fragilitate capilara; degeraturi.

Extract din muguri de liliac
(Syringa vulgaris)


     Actiune farmacologica: coronarodilatator, antispasmodic vascular (coronarian) la tineri.
     Indicatii principale: adjuvant in angine pectorale si sindroame coronariene.

Extract din muguri de plop
(Populus nigra)


     Actiune farmacologica: protejeaza arterele membrelor inferioare, este antispasmodic vascular, restabileste circulatia periferica si combate tulburarile trofice asociate.
     Indicatii: arterite, tromboflebita si predispozitie la manifestari tromboembolice ale arterelor membrelor inferioare; artroze si artrite ale membrelor inferioare cu hiperuricemie; artropatie gutoasa.

Extract din muguri de sanger
(Cornus sanguinea)


     Actiune farmacologica: anticoagulant, indicat cand testul rezistentei la heparina este crescut.
     Indicatii: adjuvant in infarct miocardic, prevenirea infarctului, arterita membrelor inferioare, tromboflebite.

Extract din radicele de porumb
(Zea mays)


     Actiune farmacologica: favorizeaza cicatrizarea tesutului cardiac dupa infarct si scade transaminazele.
     Indicatii: adjuvant in sechele dupa infarct miocardic, insuficienta coronariana.

ULCER, GASTRITE, COLITE


Extract din muguri de smochin
(Ficus carica)


     Actiune farmacologica: in tulburarile psihosomatice; favorizeaza cicatrizarea si regularizeaza secretia gastrica.
     
Indicatii: ulcer duodenal si gastro-duodenal cu dureri; diskinezii gastrice, gastrite, colite; manifestari psihosomatice la nivel gastro-duodenal, depresie, nevroza fobica si obsesiva.

FLORENTIN POPA



     Produsele gemoterapice PlantExtrakt pot fi achizitionate din farmacii, reteaua Plafar si magazinele naturiste din Bucuresti si din tara. Informatii suplimentare despre combinatiile de produse gemoterapice indicate in anumite afectiuni puteti solicita la d-na dr. SIMONA NITU, tel. 0726/76.60.75 (doar intre orele 18-20!).
_____ _______ ______ ____________

Leacuri de primavara cu verzituri


CRESON (Nasturel)


(Lepidium sativum)

Considerat unul dintre cele mai puternice depurative vegetale, cresonul trebuie folosit proaspat si crud, pentru a-si pastra neatins continutul de vitamine (A, B, C), fosfor, iod si calciu.
     

Abcese, ulcere, furuncule - Faceti o cataplasma din 500 g frunze de creson oparit, amestecat cu 30 g sare de bucatarie. Se aplica pe locul bolnav, schimband compresa din 12 in 12 ore. Este un remediu eficace.
     

Anemie, limfatism, surmenaj - Sfat dietetic: cresonul fiind o planta diuretica si puternic remineralizanta, trebuie consumat zilnic, sub forma de salata, amestecata cu putina lamaie si untdelemn.
     

Diabet - se consuma crud, cat mai des. Elimina zaharul continut in urina.

Retentie de urina - In clipa cand apar durerile, beti o jumatate de pahar de creson dat prin centrifuga, amestecat in parti egale cu untdelemn de masline.
     

Tuse, bronsita, tuse convulsiva - Gratie uleiului esential sulfurat pe care-l contine, cresonul are influenta asupra afectiunilor pulmonare. Se administreaza 2 linguri de supa, dimineata si seara, cu suc de creson, usor indulcit cu miere. La fel de eficient este sucul de creson (150 ml) amestecat intr-un pahar cu lapte.
     Sirop pectoral: puneti pe foc mic, pana ce se obtine o consistenta siropoasa, 300 ml suc de creson cu 750 grame zahar tos.
FRUMUSETE
     

Contra pistruilor: frecati-va fata cu un amestec de 50 ml suc de creson amestecat cu o lingura de supa cu miere.

FETICA


(Valerianella locusta)

Este un soi de salata bogata in vitaminele A si C, care ajuta la remineralizare si slabit, in perioada de primavara. Consumul ei faciliteaza si somnul. Se prepara sub forma de salata, asezonata cu lamaie si untdelemn. Se poate adauga si usturoi.
     

Colici nefritice si insomnie - Se consuma pe stomacul gol, sub forma de salata, de trei ori pe zi.
     

Boli ale vezicii urinare si rinichilor - Decoct dintr-o lingura de radacina uscata si pisata la 500 ml apa. Se fierbe 5 minute, se lasa la infuzat 15 minute, apoi se strecoara. Se beau trei cani pe zi, dimineata, la pranz si seara.

STEVIA


(Rumex Patienta)

Planta straveche, cunoscuta de pe vremea dacilor, care o foloseau in alimentatie si la vopsit. Vindeca o gramada de boli, precum:
     

Boli renale, afectiuni hepatice, ulcer, adenite, blocaj urinar, diabet, hemoragie uterina, hemoroizi, hernie, leucoree, tuberculoza, tuse, eliminarea toxinelor din corp, primavara - se consuma frunzele ca atare, cat mai proaspete si bine spalate, in amestec cu salata verde, lamaie si untdelemn.











Document Info


Accesari: 26772
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )