Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























AMBALAREA SI ETICHETAREA PRODUSELOR ALIMENTARE

Alimentatie nutritie




AMBALAREA sI ETICHETAREA PRODUSELOR ALIMENTARE



Pentru asigurarea protectiei si înlesnirea distributiei, produsele alimentare sunt ambalate individual (ambalajul de prezentare si desfacere) si în ambalaje de transport.

Ambalarea reprezinta procesul prin care produsul de ambalat este introdus în ambalaj, venind în contact cu acesta.

Material de ambalaj

Ambalaj confectionat

Accesorii de ambalaj

Ambalaj

Produs de ambalat

Proces de ambalare

Produs ambalat

În anumite cazuri, ambalajul contribuie la îmbunatatirea calitatii produselor, ca de exemplu, la vinuri, rachiuri naturale si industriale, brânzeturi.

Principalele functii ale ambalajului sunt:

- functia de conservare si protectie a produselor;

- functii în relatie cu manipularea, pastrarea si transportul produselor;

- functii de informare si promovare a vânzarilor de marfuri la intern si export.

Pentru realizarea acestor functii ambalajele trebuie sa îndeplineasca o serie de cerinte generale sau diferentiate în functie de utilizator.

Cerintele generale sunt:

- sa aiba masa si volum propriu cât mai redus;

- sa nu fie toxic;

- sa fie compatibil cu produsul;

- sa nu prezinte miros si gust propriu;

- sa fie impermeabil la gaze si vapori de apa;

- sa fie transparent sau dupa caz intransparent;

- sa aiba forma si grafica atractiva.

Cerintele consumatorului fata de ambalaje sunt urmatoarele:

- ambalajul sa fie functional si atractiv;

- sa permita o deschidere si dupa caz, închidere usoara, fara utilizarea unor elemente auxiliare greoaie;

- sa fie usor de manipulat si sa aiba stabilitate;

- dimensiunile si forma sa permita pastrarea în frigidere;

- sa contina informatii privind întrebuintarea, consumarea si pastrarea produsului;

- sa poata fi îndepartat cu usurinta dupa utilizarea produsului.

Din motive economice se recomanda ca produsul sa se vânda împreuna cu ambalajul si numai în cazuri exceptionale sa se cada de acord la returnarea ambalajului. În asemenea situatii se fixeaza în contractul de export-import termenul de restituire si partea care suporta cheltuielile de transport ocazionate de returnare.

Termenii consacrati privitori la folosirea unor ambalaje care sa corespunda mijloacelor de transport sunt:

Nr. crt.

Termenul

Explicatii

S.W.P.

(Seaworthy packing)

ambalaj pentru transportul marfurilor pe mare; acest ambalaj trebuie sa fie rezistent si executat din materiale adecvate transportului maritim;

C.P.

(Continental packing)

ambalaj pentru transportul terestru; acest ambalaj trebuie sa corespunda transportului terestru si conditiilor climatice ale principalelor zone geografice pe care le parcurge marfa de la expeditor la cumparator;

M.P.

(Machine packing)

ambalaj executat cu masini speciale, care pregatesc cutii, saci, baloturi, uniforme, ca masa, marcare, etc.;

F.P.

(Fit packing)

ambalaj mutat dupa forma si marimea produsului;

S.P.P.

(Special packing paid)

ambalaj special, superior, mai scump, executat la cererea cumparatorului;

R.C.

(Resistence controlled)

ambalaj caruia i se controleaza rezistenta, iar rezultatele se concretizeaza într-o diafragma pe baza normelor internationale de control al ambalajelor;

S.C.P.

(Strict confidential

packing)

ambalaj strict confidential, folosit de cumparator pentru reexport; marcarea coletelor se face numai cu numere.

Problema nout 13313l112n 59;tii în domeniul ambalarii produselor alimentare comporta multiple aspecte. Creatia de ambalaje reprezinta un domeniu deosebit de dinamic, atât sub aspectul conceperii de ambalaje noi, cât si sub aspectul îmbunatatirii materialelor si ambalajelor existente.

În ultimii ani se remarca aparitia si dezvoltarea unei noi dimensiuni în ambalarea produselor alimentare; aceasta are la baza crearea de ambalaje cu rol activ asupra mediului de ambalare sau produselor alimentare. Actiunea pozitiva consta în prelungirea prospetimii si stabilitatii produselor ambalate.

Ambalajele de aceasta conceptie pot fi împartite în doua categorii:

- pungi ce se introduc în interiorul ambalajelor;

- pelicule la care principiile active sunt încorporate în structura unui singur film (filme active).

O categorie aparte este reprezentata de capsulele (sistemele de închidere) cu rol activ.

Pungi active

Exista mai multe tipuri de principii active ce se incorporeaza în structura pungilor cu rol activ care se introduc în interiorul ambalajelor si care vor fi prezentate în continuare.

- Absorbtia de oxigen - punga actioneaza asupra mediului intern prin permeabilitatea la gaze si încorporarea în structura a unei pulberi feroase sau de otel cu rol absorbant. Absorbantul reduce continutul în oxigen în interiorul ambalajului pâna la cel mult 0,0001% si este de tip feros sau de tip "C" la care elementul activ este acidul ascorbic.

- Absorbanti/degajanti de anhidrida carbonica

Maxwell House Coffee, în ambalajele tip caramida (Brick), utilizeaza pungi "Fresh Lock" ce au ca elemente active hidroxidul de calciu si un compus feros. În prezenta unui înalt nivel de umiditate interioara, agentul eliminator reactioneaza cu CO2 producându-se carbonatul de calciu.

Un alt sistem degaja CO2 si absoarbe oxigenul prin intermediul unui carbonat feros si al unei halogenuri metalice pe post de catalizator. În Franta, sistemul "Verifrais" al firmei Codimer este constituit dintr-un plic permeabil la substantele chimice, aflat la baza unei tavite, deasupra fixându-se un gratar din material plastic. În conditiile de umiditate se activeaza stratul de dedesubt care emite CO2.

Degajare de agenti conservanti

Metoda se bazeaza pe degajarea de conservant în atmosfera interna a ambalajului. Aceasta tehnica este utilizata la cereale unde antioxidantii BHA si BHT sunt încorporati într-un strat de ceara. Antioxidantii îsi exercita actiunea protectoare împrastiindu-se usor în cereale.

În supermagazine se utilizeaza în mod curent o pelicula antibiotica prezentata sub forma de foi sau de suluri. Se utilizeaza pentru înfasurarea brânzeturilor, pestelui, carnii, pâinii. Pelicula posedfa zeoliti fixati prin legaturi metalice pe suprafata interna care, în contact cu aerul, intra în ambalaj distrugând orice forma microbiana.

Dintre alte sisteme de conservare se mai pot aminti hârtia acoperita cu sorbanti si hârtia de pergament ce contine compusi ai mercurului si este tratata ulterior cu glucoza oxidata.

Degajanti de etanol, absorbitorii de etilena, izolarea termica

Emitatorii de etanol sunt închisi în capsule ce contin alcool etilic pentru alimente 55%. Metoda are la baza emisia controlata de etanol în forma gazoasa în interiorul ambalajului, care ulterior se depune pe suprafata alimentului.

Etilena se regaseste în mod natural în produse, în special în verdeturi si fructe, contribuind la învechirea produselor ambalate. Unul din sistemele utilizate pentru eliminarea acesteia se bazeaza pe o punga ce contine permanganat de potasiu încorporat într-un gel silicat. Gelul absoarbe etilena iar permanganatul îl oxideaza în acetat si etanol.

Izolarea termica protejeaza alimentele de efectele distructive ale temperaturii, marind astfel durata de prospetime. Dintre metodele cunoscute, cele mai reprezentative sunt materialele plastice netesute prevazute cu buzunare de aer, ambalajele din poliester cu un strat de gel si pungile de spuma special destinate pentru acest scop.

Absorbanti de umiditate

O serie de ambalaje noi au proprietatea de a diminua activitatea apei la suprafata alimentelor. Unul din aceste sisteme, este format din trei straturi: un strat de propilen-glicol si doua folii de alcool polivinilic sigilat la extremitati care îl încadreaza. Când pestele sau carnea sunt ambalate, apa în exces este cedata datorita presiunii osmotice producând si o inhibitie microbiologica la suprafata produsului.

Filme active

Sistemul se bazeaza pe eliminarea pungii intermediare si încorporarea proprietatilor specifice în filmul ambalajului. Filmele active cunosc în prezent o anumita dezvoltare în Australia si Japonia.

Sisteme de închidere active

"Smart Cap" din SUA este un sistem de închidere care poate reduce continutul de oxigen la bauturile îmbuteliate. Principiile active sunt continute de materialele utilizate în îmbracarea închizatorii. Sistemul împiedica intrarea oxigenului în ambalaj si asigura absorbirea lui când ramâne în atmosfera dintre lichid si dop.

Progrese în domeniul ambalarii vinurilor

Materialul de ambalare este un laminat polistratificat format din carton, polietilena si aluminiu. Înainte de umplere se practica sterilizarea ambalajului într-o baie de peroxid de hidrogen care apoi este îndepartat cu ajutorul apei calde sterilizate.

În vederea asigurarii conservabilitatii produsului, sistemul de ambalaj aseptic a fost combinat cu un proces de umplere adaptat special pentru acest produs si cu utilizarea unei metode de conservare adecvate. Se pot aplica metode de filtrare sterila prin intermediul unui filtru de hârtie sau filtru autoregenerator ori tratamentul termic prin pasteurizare.

Pentru adaptarea ambalajului la imaginea pe care o are consumatorul asupra formei ambalajului pentru vinuri s-a conceput un nou format alungit cu o capacitate de 75 de centilitri care este în acelasi timp mai elegant si mai usor de mânuit.

Punctele forte ale ambalajelor de acest tip sunt considerate a fi urmatoarele:

- posibilitatea de imprimare integrala a ambalajului;

- valorificarea completa a spatiilor de depozitare si transport;

- conservarea foarte buna a continutului datorita ambalajului aseptic si unei bune protectii la lumina si aer;

- greutate foarte redusa.

Ambalajul din carton si ambalajul de transport reprezinta 5 - 14% din greutatea totala a lotului, în conditiile în care utilizarea sticlei (ambalaj clasic) ar conduce la cresterea acestui procent pâna la 40%.

În cadrul Comisiei Codex Alimentaris functioneaza Comitetul pentru etichetarea bunurilor alimentare, care a elaborat: "Codul de etichetare a bunurilor alimentare", "Norme generale internationale pentru etichetarea bunurilor alimentare preambalate" si "Norme privind etichetarea nutritionala".

Potrivit acestor norme, etichetarea cuprinde "totalitatea fiselor, marcilor, imaginilor", implicate în metabolismul organismului omenesc.

Cercetarea privind raportul biologico-nutritiv al surselor agroalimentare, semifabricatelor si produselor finite este directionata spre determinarea si exprimarea valorii nutritive ca raport între potentialul existent în 100 g sau o portie de produs (cu masa prestabilita) si necesarul fiziologic zilnic pentru fiecare substanta în parte, astfel încât sa poata fi reprezentata atât cifric, cât si grafic.

Se considera ca valoarea nutritiva înglobeaza valoarea psiho-senzoriala, valoarea energetica, valoarea biologica, valoarea igienica si tinde sa adopte si o a cincea latura: valoarea fiziologica, care favorizeaza, în anumite limite, procesele fiziologice ce se desfasoara în organismul omenesc.

Etichetarea cuprinde eticheta si toate materialele scrise sau imprimate având legatura cu produsul alimentar sau însotindu-l. Eticheta aplicata pe produsul preambalat nu va trebui sa descrie sau sa prezinte produsul într-un mod fals sau susceptibil sa creeze o impresie eronata cu privire la caracteristicile produsului.

În conceptia acestor norme, preambalat înseamna "ambalat sau preparat dinainte pentru vânzarea cu amanuntul într-un ambalaj"; iar ambalajul reprezinta "totalitatea ambalajelor produsului alimentar care va fi vândut ca articol unic, acest ambalaj acoperind complet sau partial produsul alimentar si cuprinde hârtia ambalaj si benzile de legatura".

Etichetele tuturor produselor alimentare preambalate trebuie sa contina urmatoarele informatii:

1. Numele produselor alimentare (denumirea). Se recomanda ca numele sa indice natura produsului alimentar, sa aiba o denumire specifica si una generica.

2. Lista de ingrediente. Ingredientele reprezinta toate substantele, adaosurile alimentare, utilizate în fabricarea sau prepararea unui produs alimentar si prezente în produsul finit. Etichetele trebuie sa cuprinda o lista a ingredientelor enumerate în ordinea descrescatoare a proportiei lor. În cazul produselor deshidratate, enumerarea se poate face dupa ordinea proportiei în produsul reconstituit. Adaugarea apei trebuie mentionata în lista de ingrediente daca aceasta mentiune permite consumatorului sa înteleaga mai bine compozitia produsului.

3. Continutul net. El trebuie mentionat dupa sistemul metric sau sistemul dupa greutate sau dupa cele doua sisteme daca reglementarile din tara beneficiara le impune.

4. Numele si adresa. Se mentioneaza numele si adresa fabricantului, a ambalatorului, a distribuitorului, a importatorului, a exportatorului sau vânzatorului produsului alimentar.

5. Ţara de origine. Numele tarii de origine al unui produs trebuie mentionat în cazul în care omisiunea lui ar putea fi susceptibila sa însele consumatorul. daca un produs alimentar sufera (într-o a doua tara) o transformare care îi schimba natura, tara ultima trebuie sa fie considerata ca fiind tara de origine a etichetarii.

Prezentarea mentiunilor obligatorii. Mentiunile obligatorii trebuie sa fie notate în termeni clari, gasindu-se la vedere pe eticheta. Consumatorul trebuie sa le poata vedea foarte usor în conditii normale de cumparare si utilizare. Culoarea lor trebuie sa fie în contrast cu fondul. Numele producatorului trebuie sa fie imprimat cu caractere de o marime rezonabila în raport cu celelalte indicatii ce figureaza pe eticheta.

Daca recipientul este acoperit, informatiile necesare trebuie sa figureze pe acesta sau chiar pe eticheta recipientului, care trebuie sa fie usor vizibila prin învelisul exterior sau sa fie mascata de acesta.

Numele si continutul net al produsului alimentar trebuie sa figureze pe partea etichetei cu care consumatorul ia contact. Toate informatiile trebuie redactate în limba nationala sau într-o limba accesibila tarii unde produsul se vinde. Pentru produsele alimentare care au fost iradiate, trebuie mentionat pe eticheta daca au fost cu raze ionizante.

Prezentarea informatiilor suplimentare. Etichetajul poate cuprinde inscriptii sau imagini prevazute care sa nu vina în contradictie cu mentiunile obligatorii si sa nu induca în eroare consumatorul.

Centrul International Comercial CNUCED/GATT, pe baza reglementarilor nationale, din mai multe tari, recomanda ca pe etichetele unor grupe de bunuri alimentare sa figureze urmatoarele mentiuni:

- numele si adresa fabricantului;

- descrierea produsului (eventual însotita de o ilustratie);

- lista ingredientilor;

- tara de origine;

- clasa de calitate;

- instructiuni de manipulare, pastrare si utilizare;

- data de fabricatie.

Exista preocuparea de a imprima pe ambalaj data fabricatiei, data de expirare a consumabilitatii produsului sau de a face mentiunile exprese: "a se consuma de preferinta pâna la data de." sau " a se consuma de preferinta în intervalul.".

Etapa urmatoare a activitatii de constituire si elaborare a etichetei nutritive, a reprezentat-o recomandarea declararii valorii nutritive (exprimata în kilocalorii sau kilojouli) si a continutului în principalii nutrienti: proteine, glucide, lipide (exprimate în grame la 100 grame de aliment sau la o portie) precum si declararea fiecarei vitamine si a sarurilor minerale. În unele cazuri se fac precizari chiar la valoarea biologica a protidelor si lipidelor.

Declararea valorii nutritive a aparut la produsele destinate sugarilor si copiilor de vârsta mica dar s-a extins destul de repede la o gama tot mai larga de produse alimentare.

Modalitati de declarare a valorii nutritive



Urmarind sa asigure declararea valorii nutritive într-o maniera accesibila si utila pentru consumatori, firma Albert Heinj - cea mai mare societate de comert cu alimente din Olanda a realizat o eticheta nutritionala deosebita, astfel:

- în partea dreapta a figurii este prezentat continutul efectiv (în grame) de protide, lipide, glucide si valoarea energetica (kcal, kj) pentru o portie;

- în partea stânga a imaginii se prezinta valoarea biologica prin proportia în care se acopera necesarul zilnic de vitamine, saruri minerale si proteine pentru un adult.

Se folosesc patru cercuri care prin divizare în sferturi pot oferi în mod sugestiv grade de acoperire, cuprinse între 6,25% si 100%. Acest tip de eticheta asigura (într-o maniera accesibila si utila pentru consumator) prezentarea continutului nutritional al produsului, dar adreseaza si apelul "a se mânca variat", contribuind la educarea consumatorilor. Se pot folosi tabele care include continutul de protide, lipide si glucide (exprimat în g/100g produs sau g/portie) si valoarea energetica exprimata în kcal sau kj (de asemenea raportata la 100 g produs sau la o portie)

Fig 1

Eticheta nutritionala a firmei A. Heijn

Declararea valorii nutritive se poate face în cifre si litere unicolore pe fondul culorii ambalajului sau se pot utiliza benzi de culori diferite, codificate si acceptate pe plan tot mai larg: pentru proteine se foloseste culoarea rosie, rosu-portocaliu sau roz; pentru lipide se foloseste culoarea galbena; pentru glucide culoarea verde si pentru valoarea energetica se mentine fondul alb.

INFORMATIONI NUTRIZIONALI

TARALLUCCI

per 100 g

per pezzo

(6,6 g)

kcal

ENERGIA  kj

PROTEINE g

CARBOIDRATI  g

LIPIDI g

Eticheta nutritionala cu benzi colorate pentru biscuitii TRALLUCCI

O alta etapa în evolutia modalitatii de declarare a valorii nutritive a reprezentat-o asocierea tabelului ce indica valoarea nutritiva cu o figura geometrica cu patru casete având atât în tabel, cât si pe figura, imprimate cele patru culori codificate.

Unele firme pe lânga mentiunile ce indica valoarea energetica si principalii nutrienti, înscriu si cantitatile recomandate din proteine, vitamine si substante minerale, pe zi sau pe meniu.

COMPOZIŢIA MEDIE

PER 30 g

(1 oz) 1 portie

PER 100 g

(1 oz) 1 portie

ENERGIE

413 KJ

(99 KCAL)

1376 KJ

(329 KCAL)

GRĂSIMI

0.9 g

2.0 g

PROTEINE

2.8 g

9.3 g

GLUCIDE

21.5 g

71.5 g

FIBRE

4.5 g

15.0 g

SARE adaugata

0.6 g

1.9 g

ZAHĂR adaugat

5.1 g

17.0 g

MINERALE/

VITAMINE

% din cantit.

recomandata zilnic

TIAMINA (B1)

1.1 mg

RIBOFLAVINA (B2)

1.5 mg

NIACINA

16.0 mg

VITAMINA D

2.8 ug

FIER

20.8 mg

Eticheta firmei TESCO-ANGLIA

Atunci când produsul este destinat unui anumit segment de populatie, nominalizat în norme de nutritie, este posibil ca valoarea nutritiva, exprimata prin nutrienti sau energie, sa nu mai fie declarata în unitati fizice, pe o unitate de masa, ci declarat numai potentialul nutritiv - respectiv gradul de satisfacere zilnica a necesarului respectiv, de catre constituentii existenti într-o unitate de masa a produsului, într-o forma accesibila consumatorilor respectivi, prin modalitati variate. În acest caz, modelul presupune mentionarea pe ambalaj a segmentului caruia îi este destinat produsul.

Fig 2

Propuneri pentru model de declarare a valorii nutritive.

Fig 3

Aplicarea modelului pentru produsul: SPAGHETTI, MEAT SAUCE, GRATED PARMESAN

În unele tari, corespunzator legislatiilor nationale sanitaro-igienice, se procedeaza la declararea si a aditivilor utilizati, chiar si a aditivilor de sinteza. Declararea se face nominal si numai rareori cantitativ.

Etichetele nutritionale contribuie la formarea unui comportament alimentar corect al consumatorilor.

Tot în scopul educarii consumatorilor si formarii unui comportament alimentar corect Departamentul U.S.A. al Agriculturii si Alimentatiei a elaborat "piramida nutritiei sanatoase" care încearca sa evidentieze structura si ponderea pe care trebuie sa o detina produsele alimentare într-o alimentatie corecta.




GRĂSIMI

sI

GLUCIDE

LAPTE

IAURT

BRÂNZĂ

CARNE

PASĂRE

PEsTE

OUĂ

LEGUME

FRUCTE

PÂINE, CEREALE sI PASTE

Descifrarea mesajului transmis prin intermediul piramidei nutritiei consta în:

1. cunoasterea ponderii pe care trebuie sa o ocupe fiecare aliment în functie de importanta (valoarea nutritiva) a acestuia;

2. necesitatea alcatuirii unei alimentatii diversificate pentru satisfacerea întregului necesar de trofine necesare organismului;

3. posibilitatea combinarii alimentelor aflate pe trepte diferite, precum si posibilitatea substituirii alimentelor aflate pe aceiasi treapta.

Directiva 496/90/ C.E.E. specifica ca eticheta nutritionala trebuie sa contina informatii în primul rând despre valoarea energetica a alimentelor (calculata în kcal sau kj) si în al doilea rând informatiile despre protide, glucide, grasimi, fibre alimentare, sodiu, vitamine si saruri minerale. Aceasta directiva prevede doua grupe de substante nutritive obligatorii pentru eticheta nutritionala:

Grupa 1

Grupa 2

Valoarea Energetica

Protide

Glucide

Lipide

Valoarea Energetica

Protide

Glucide

Lipide

Acizi grasi saturati

Fibre alimentare

Sodiu

Aceeasi directiva mai face referire la:

- substante facultative ce pot fi declarate în cadrul nutritional:

Amidon

Polialcooli

Acizi grasi mononesaturati

Acizi grasi polinesaturati

Colesterol

Vitamine si saruri minerale

- declararea tipurilor de glucide:

Glucide (g) din care:

zaharuri (g)

polialcooli (g)

amidon (g)

- declararea diferitelor tipuri de lipide:

Lipide (g) din care:

saturate (g)

mononesaturate (g)

polinesaturate (g)

colesterol (g)

- prezentarea unitatii de masura pentru valoarea calorica si a substantelor nutritive:

Valoare calorica

Protide

Glucide

Lipide (excep. colesterol)

Fibre alimentare

Sodiu

Colesterol

Vitamine si saruri minerale

kcal sau kJ

g

g

g

g

g

mg

unit. de masura specificate în document

Cantitatile prezentate trebuie sa fie cele prezente în aliment în momentul vânzarii. informatiile prevazute trebuie prezentate într-un spatiu bine delimitat, sa iasa în evidenta, sa fie scrise în limba nationala sau alte limbi admise, cifrele sa fie încolonate sau daca spatiul nu permite sa fie dispuse pe unul sau mai multe rânduri.

ETICHETAREA NUTRIŢIONALĂ

În prezent, se folosesc o serie de tratamente pentru îmbunatatirea proprietatilor functionale si nutritive ale unor produse alimentare, cu influente directe în formarea caracteristicilor curative ale acestora, cum sunt:

- metode chimice si enzimatice - de modificare a proteinelor alimentare (care urmaresc - blocarea reactiilor deteriorative de tip Maillard sau cele de formare a unor compusi nedoriti în faza de tratament alcalin - îmbunatatirea proprietatilor functionale ale proteinelor - îmbunatatirea valorii nutritive prin încorporarea unor aminoacizi esentiali - cresterea digestibilitatii proteinelor);

- metode de reducere a continutului de acizi nucleici din drojdii;

- metode de germinare pentru îmbunatatirea valorii nutritive a unor cereale si leguminoase (acesta fiind de fapt singurul proces efectiv din industria alimentara prin care se realizeaza o crestere importanta a continutului de vitamine si a biodisponibilitatii componentelor nutritive);

- interestificarea grasimilor (care reprezinta un mijloc de îmbunatatire a proprietatilor functionale ale acestora, dar necesita masuri obligatorii de vitaminizare);

- îmbogatirea unor produse alimentare cu aminoacizi, saruri minerale, vitamine.

Rafinarea uleiului asigura o mai buna valorificare comerciala prin eliminarea substantelor care afecteaza stabilitatea (fosfolipide, acizi grasi, sapunuri, urme de metale grele, ceruri, pigmenti, substante odorizante), iar cercetarile recente au aratat ca prin dezodorizare se poate influenta favorabil protectia consumatorilor. Rafinarea presupune însa tratamente alcaline de dezodorizare, care pot exercita efecte negative asupra valorii nutritive. În plus, dezodorizarea afecteaza în acelasi timp inocuitatea, în principal prin reducerea continutului de vitamina E, antioxidant natural.

De asemenea, hidrogenarea grasimilor prezinta avantajul transformarii uleiurilor de calitate inferioara, cu miros neplacut, în grasimi de calitate superioara, cu proprietati de panificatie si tehnologico-culinare deosebite. Prin acest procedeu se pierde însa o mare parte din activitatea vitaminica (vitaminele liposolubile), iar formarea de grasimi "trans" are efecte negative asupra functionarii celulei.

O tendinta noua care se manifesta este tipul nou de eticheta pentru produsele alimentare, denumita si eticheta nutritionala (care poate face corp comun cu eticheta sau apare ca o eticheta separata), si care asigura declararea valorii nutritive într-o maniera accesibila si utila pentru cumparatori. Acest lucru este determinat de specificul utilitatii marfurilor alimentare, implicate în starea de sanatate a oamenilor, de asigurare a starii lor fizice si psihice la un moment dat.

Se remarca tendinta ca eticheta si etichetarea marfurilor alimentare sa constituie obiect special de reglementari apropiate ca exigenta de cele pentru produsele farmaceutice (din punct de vedere al continutului si amploarei informatiilor privind utilitatea, modul de întrebuintare si pastrare).

În societatea noastra, eticheta marfii reprezinta un instrument principal al declansarii actului de vânzare cumparare, fiind în acelasi timp un mijloc de informare simpla si rapida. Cresterea gradului de prelucrare a produselor, diversificarea sortimentului de marfuri, evolutia ambalarii si nevoia de reclama, au sporit rolul etichetei. Din aceste motive treptat au început sa apara reglementari privind eticheta si etichetarea marfurilor în codurile comerciale, în standarde si ulterior în actele legislative din diferite tari, iar recent, pe plan international.

Pentru marfurile alimentare, eticheta si etichetarea formeaza obiect de preocupari asidue de recomandari si reglementari speciale atât pe plan international cât si pe plan national.

Fara sa prejudicieze dispozitiile referitoare la controlul metodologic, etichetarea produselor alimentare presupune, cu unele exceptii care vor fi mentionate ulterior, urmatoarele mentiuni obligatorii:

1. denumirea produsului supus vânzarii;

2. lista ingredientelor;

3. masa neta;

4. data pâna la care produsul îsi pastreaza neschimbate proprietatile specifice, inclusiv indicatorii privind conditii particulare de conservare;

5. numele si adresa producatorului, a celui care s-a ocupat de conditionarea acestuia sau vânzare indicat în interiorul Comunitatii;

6. locul de origine sau de provenienta, în situatii în care omiterea acestor mentiuni ar putea crea confuzie în imaginea consumatorului despre originea sau provenienta reala a produsului alimentar respectiv;

7. modul de întrebuintare, în situatiile în care omiterea ar putea implica utilizarea deplina a produsului sau în care exista precautii necesare în utilizare;

8. alte mentiuni obligatorii prevazute prin reglementari referitoare la anumite produse alimentare;

9. titlul alcoolmetric (în procente de volum) al bauturilor alcoolice cu mai mult de 1,2% alcool etilic.

10. indicarea costului de fabricatie.

Pentru produsele preambalate toate mentiunile ulterior prezentate trebuie sa fie usor de retinut, redactate fara alte abrevieri decât cele reglementate sau stabilite prin conventii internationale; orice mentiune trebuie înscrisa la loc vizibil, sa fie clara, vizibila si nu sa se stearga usor; mentiunile nu trebuie disimulate, voalate sau separate prin alte indicatii sau imagini. Prin reglementari specifice, se prevede înscrierea unor litere precum "UHT" pentru lapte sterilizat, "EMB" sau "KG". De asemenea, siglele utilizate pentru desemnarea tarii de origine se admit în masura în care sunt usor de înteles ("USA").

Mentiunile referitoare la: denumirea produsului, cantitatea neta, termenele de valabilitate, alte indicatii suplimentare privind conservarea, titrul alcoolmetric pentru bauturi cu peste 1,2% alcool etilic se regrupeaza în acelasi câmp vizual.

În cazul ambalajelor mici si recipientelor din sticla, sistemul de preambalare are cea mai mare suprafata sub 10 cm., precum si recipiente din sticla care urmeaza sa fie reutilizate, care sunt marcate într-o modalitate în care nu se mai pot sterge, nu trebuie sa se refere decât la:

- denumirea produsului;

- cantitatea neta;

- data pâna la care produsul îsi conserva proprietatile specifice, precum si conditii specifice de conservare.

În cazul vânzarii prin corespondenta, cataloagele, brosurile, prospectele, trebuie sa contina urmatoarele mentiuni:

- denumirea comerciala a produsului;

- lista ingredientelor;

- locul de origine sau provenienta, ori de câte ori omiterea acestei mentiuni ar putea crea confuzii în spiritul consumatorului privind provenienta reala a respectivului produs alimentar;

- alte mentiuni obligatorii prevazute prin dispozitii, reglementari referitoare la anumite produse alimentare.

Utilizarea calificativului "usor" (lejer) este admisa în denumirea unui produs alimentar destinat unor alimentatii curente, cu conditia ca aceasta "usurare" sa nu schimbe natura produsului în mod fundamental si nici sa-l introduca în categoria produselor destinate unei alimentatii particulare.

Calificativul "usor" poate fi utilizat în raport cu un produs definit fie printr-o reglementare, fie prin utilizare. Acest calificativ nu se poate folosi în afara unei referinte la o denumire existenta (produs de referinta).

Notiunea de produs "artizanal" si "de casa" trebuie delimitata si definita cu foarte mare atentie.

Orice informatie care apare pe eticheta, conform dispozitiilor referitoare la etichetare se refera la:

- Valoare energetica;

- Nutrientii urmatori: proteine, glucide, lipide, fibre alimentare, sodiu, vitamine, saruri minerale.

Se pot mentiona, prin sistemul de etichetare, alegatii nutritionale referitoare la:

- Valoarea energetica;

- Nutrientii enumerati.

Etichetarea referitoare la caracteristicile nutritive si alegatiile nutritionale în acceptiunea data, poate cuprinde vitamine, saruri minerale, cu respectarea urmatoarelor doua conditii:

- Vitaminele si sarurile minerale sunt cele la care se face referinta.

- Vitaminele si sarurile minerale la care se face referire trebuie sa acopere cel putin 15% din necesarul zilnic recomandat specific, pentru 100 g sau 100 mg din produsul alimentar considerat sau pe un ambalaj, daca acesta contine o singura portie.

Tipuri de clasificari si codificari ale marfurilor

Abordarea în scopuri practice a multimii marfurilor, în continua diversificare, a determinat intensificarea preocuparilor pentru elaborarea unor sisteme de clasificare, potrivit cerintelor specifice ale unui domeniu sau altul de activitate.

Pe masura dezvoltarii industriei si comertului, cresterii nivelului si importantei schimburilor internationale, introducerii pe scara larga a informaticii în practica economica, aceste sisteme de clasificare au fost continuu perfectionate, în directia asigurarii unei mai bune corelari cu structura productiei si a comertului, cu cerintele statistice, vamale si de alta natura.

În prezent, în practica economica se utilizeaza o mare diversitate de clasificari ale produselor. Pentru facilitarea analizei lor le putem grupa în clasificari sistematice, nesistematice si combinate.

Clasificarile sistematice asigura ordonarea produselor pe categorii relativ omogene, pe baza unor criterii, stabilindu-se un sistem de relatii între categoriile constituite. Majoritatea clasificarilor sistematice elaborate sunt clasificari ierarhice, cu structura arborescenta, pe trepte (niveluri) de detaliere (agregare), între care exista relatii de subordonare: treptele superioare se obtin prin agregarea celor inferioare, derivate din ele.

Gruparile (categoriile) de produse corespunzatoare acestor trepte au o mare diversitate de denumiri (diviziune, sectiune, grupa, clasa). Continutul lor difera, de asemenea, semnificativ pentru acelasi nivel de agregare, de la o clasificare la alta, pentru aceleasi produse.

În clasificarile nesistematice produsele sunt cuprinse în ordinea aparitiei lor, fara sa se tina seama, deci, de categorii înrudite de produse.

Clasificarile combinate asigura ordonarea produselor pe un anumit numar de categorii omogene, în cadrul carora se realizeaza, în continuare, clasificarea nesistematica a elementelor componente.

Diferitele tipuri de clasificari ale produselor sunt asociate cu sisteme de codificare specifice.



Codul este o combinatie de 4 elemente simbolice prin care se reprezinta o informatie. Aceste elemente pot fi litere (cod alfabetic), cifre (cod numeric) sau litere si cifre (cod alfanumeric).

Codificarea reprezinta operatiunea de transformare în cod a elementelor definitorii ale unor obiecte, servicii, fenomene etc.

Relatia dintre clasificari si codificari este definita de gradul de interdependenta sau de suprapunere a acestora.

Principalul obiectiv al codificarii, care determina si functia sa de baza, este identificarea. În cazul în care preia si semnificatii ale relatiilor existente între elementele multimii, el îndeplineste si functia de reprezentare a clasificarii.

În cazul clasificarii sistematice, utilizate în practica economica, codificarea este dependenta de ordonarea multimii produselor pe categorii, suprapunându-se functia de identificare a codului cu functia sa de reprezentare a clasificarii.

Utilizarea eficienta a unui asemenea sistem de codificare presupune o structura unitara a criteriilor de clasificare si stabilirea unui numar optim de niveluri de detaliere, pentru a nu se ajunge la un cod de lungime mare.

În cazul clasificarii nesistematice, produsele se identifica, printr-un cod secvential, acordat în ordinea numerelor naturale. Solutia prezinta avantajul unui cod de lungimea mica, datorita utilizarii tuturor combinatiilor posibile ale caracterelor numerice.

Prezinta, însa, dezavantajul ca reprezentarea codificata nu poate sugera nici o informatie asupra categoriei din care face parte produsul.

Clasificarile combinate utilizeaza un sistem de codificare ierarhizat - secvential, codul având o zona de ordonare corespunzatoare clasificarii ierarhice, urmata de o zona secventiala. Deci, functia de identificare a codului este combinata partial si cu functia de clasificare. Lungimea codului este cu atât mai mare, cu cât clasificarea cuprinde un numar mai mare de niveluri de detaliere. În aceasta varianta se urmareste gasirea unui raport optim între zona de clasificare si zona secventiala a codului.

În conditiile proliferarii unei mari diversitati de clasificari de acest fel, a devenit necesara gasirea unor solutii de uniformizare a lor pe plan mondial, obiectiv atins prin elaborarea sistemelor Codul universal al produselor (Universal Product Code - UPC) si Codul european al articolelor (European Article Numbering - EAN).

Ambele sisteme utilizeaza codificarea cu bare.

Codul cu bare este o modalitate de reprezentare grafica a caracterelor numerice sau alfanumerice prin alternarea unor bare de culoare închisa cu spatii albe de dimensiuni definite.

Tehnologia codului cu bare se bazeaza pe recunoasterea acestor combinatii de bare si spatii, cu ajutorul unor echipamente informatice specializate. Acest proces a fost facilitat de modernizarea rapida a echipamentelor informatice (hardware) si mai ales de progresele realizate în domeniul software-ului. Astfel, de la procedeul electrostatic de citire a codurilor, simbolizate prin purtatori de date cu cartele sau taloane perforate, s-a ajuns la lectura magnetica si, în final, la metoda citirii optice, care sta la baza sistemelor perfectionate de culegere a informatiilor cuprinse în coduri. Dintre acestea, sistemul scanner de prelucrare a informatiei comerciale la marfuri s-a extins cu rapiditate. Scanner-ul este un echipament informatic cu ajutorul caruia se citesc prin metoda lecturii optice, datele codificate si simbolizate prin codul cu bare.

Elementele de baza ale sistemului de codificare cu bare sunt: simbolizarea (tipul codului), metoda de imprimare, echipamentul de imprimare, cititul optic si decodificatorul.

a) Tipuri de coduri. Pentru denumirea acestora, în standardele române se utilizeaza termenul de simbolizari. Regulile specifice fiecarei simbolizari au, denumirea standardizata de specificatii de simbolizare.

Standardul european EN 796 Coduri cu bare, elaborat de Comitetul Euripean de Standardizare (CEN) prevede 18 simbolizari (tipuri de coduri), carora le-a atribuit câte un identificator de simbolizare.Au fost elaborate standarde pentru urmatoarele tipuri de coduri: Codul 39, Codul 128, Codul EAN-UPC, Interleaved 2 of 5 si Codabar. Toate acestea au fost preluate ca standarde române, de Comitetul Tehnic CT 300 Coduri cu bare.

Ţinând cont de sistemul de codificare a informatiilor, exista doua categorii de coduri cu bare:

coduri cu bare liniare, în care informatia este codificata pe o singura directie, de regula pe orizontala;

coduri cu bare bidimensionale, în care informatia este codificata atât pe orizontala, cât si pe verticala.

Codurile bidimensionale au o capacitate mai mare de cuprindere, comparativ cu cele liniare.

Toate tipurile de coduri mentionate anterior sunt coduri liniare. În functie de caracteristicile sirului de caractere pe care-l codifica, deosebim mai multe tipuri de asemenea coduri:

coduri numerice, care pot reprezenta numai cifre (de exemplu codurile EAN si UPC);

coduri alfanumerice, care pot reprezenta atât cifre cât si litere (de exemplu codul 128 si codul 39);

coduri cu lungime fixa, care pot reprezenta siruri cu un numar fix de elemente (de exemplu codul EAN, care poate reprezenta numai un sir numeric de 8 sau 13 elemente);

coduri cu lungime variabila, care pot reprezenta siruri continând un numar variabil de elemente (de exemplu codul 128 si codul 39).

Indiferent de varianta lor, codurile liniare au aceeasi structura generala, caracterizata prin urmatoarele elemente:

Fig 4

Structura generala a codului cu bare

dimensiunea (modulul) reprezinta latimea barei sau a spatiului cel mai îngust. Este o caracteristica foarte importanta a simbolizarii, de care depinde lungimea codului, siguranta de citire si, uneori, înaltimea codului;

zona libera este o zona de margine neimprimata, la majoritatea tipurilor de coduri având o latime de minimum 10 x dimensiunea codului, dispusa la începutul si la sfârsitul codului cu bare. Asigura o citire corecta, prin evitarea erorilor datorate unor semne grafice aflate în vecinatatea codului;

elementele de start si de stop sunt, de fapt, combinatii specifice de bare si spatii, cu care începe, respectiv se termina codul cu bare. Acestea permit echipamentului de citire-decodare sa identifice începutul si sfârsitul codului, precum si sensul de citire;

codul în clar (linie de interpretare) reprezinta corespondentul codului cu bare, format din caractere lizibile de om. Prezenta lui, alaturi de codul cu bare, este obligatorie. Acest cod permite introducerea manuala, în sistemul informatic de prelucrare, a codului produsului, în cazul în care, din diferite motive, nu este posibila citirea automata;

caracterul de control (cifra de control) serveste pentru depistarea eventualelor erori si se bazeaza pe un algoritm specific fiecarui tip de cod. În unele cazuri, cunoscând aceasta cifra se poate reconstrui codul deteriorat.

b) Metoda de imprimare a codului cu bare. Metoda de imprimare este foarte importanta pentru mentinerea caracteristicilor codului, în conditiile diferite de mediu în care sunt transportate sau depozitate produsele. În prezent, sunt în curs de elaborare standarde europene referitoare la urmatoarele aspecte: tehnologia de imprimare a codului, cerneala si culorile utilizate, materialul din care sunt confectionate etichetele, pozitia etichetei pe ambalaj. Codurile cu bare pot fi aplicate:

pe ambalajul produsului;

pe etichete, care se aplica pe ambalaj;

prin etichetare la locul ambalarii produsului.

c) Metode de citire a codului cu bare. Citirea codului cu bare se realizeaza cu ajutorul unui echipament electro-optic, care permite masurarea parametrilor luminii reflectate si transformarea acestor informatii în semnale care pot fi prelucrate de decodor. În prezent se utilizeaza doua tipuri de cititoare:

creionul optic, care se deplaseaza de operator de-a lungul codului;

cititoare cu laser, care permit o citire omnidirectionala, independenta de viteza si uniformitatea miscarii de parcurgere a codului. Acestea pot fi mobile sau fixe. Cele fixe sunt conectate la casele de marcat, în punctele de vânzare.

Codul universal al produselor (UPC)

În anul 1970, în SUA, a fost înfiintat Consiliul pentru codificarea produselor. În 1972 Consiliul a recomandat adoptarea unui sistem unitar de codificare, denumit Codul universal al produselor (Universal Product Code - UPC).

Acest sistem se bazeaza pe un cod cu 12 caractere numerice; prima cifra reprezinta o cheie a clasificarii ("key number"), cinci cifre identice identifica producatorul, urmatoarele cinci cifre produsul si ultima este cifra de control.

Fig 5

Structura codului UPC

Prima cifra reprezinta: 0 - produse de bacanie si coloniale; 2 - produse de cerere neuniforma; 3 - produse cosmetice si farmaceutice; 4 - produse nealimentare, solduri.

Codul european al articolelor (EAN)

În anul 1974 au fost examinate sistemele existente la acea data (UPC, Gencod - francez, BAN-L - german), elaborându-se un sistem de clasificare si codificare, denumit Codul european al articolelor (European Article Numbering - EAN). Acest sistem a fost astfel conceput încât sa fie compatibil cu UPC si sa includa si sistemele folosite în Franta si Germania.

Sistemul EAN se bazeaza pe un cod cu 13 caractere numerice, cu urmatoarea semnificatie: primele doua reprezinta tara de origine (de exemplu: Belgia = 54, Franta = 30-37, Germania = 40-42, Japonia = 49, Anglia = 50, Ţarile de Jos = 87, etc.), cinci cifre identifica producatorul, cinci cifre produsul si ultima este cifra de control.

Fig 6

Structura codului EAN

Pentru coordonarea aplicarii sistemului EAN, în anul 1977 a fost înfiintata "Asociatia europeana a codificarii articolelor", cuprinzând initial, reprezentanti ai producatorilor si comerciantilor din Austria, Belgia, Danemarca, Elvetia, Finlanda, Franta, Germania, Italia, Marea Britanie, Norvegia, Olanda si Suedia. Aceasta asociatie denumita începând cu anul 1981 "International Article Numbering Association EAN" urmareste respectarea unor principii de baza, în vederea asigurarii compatibilitatii sistemelor nationale de codificare a produselor.

Utilizând un cod nesemnificativ, usor de manipulat, sistemul EAN este deosebit de flexibil, cu capacitate mare de cuprindere (circa 10 miliarde de produse).

Pentru rezolvarea eficienta a cerintelor informatice proprii ale întreprinderilor comerciale, prin folosirea codului adaptat lecturii scanning, a fost implementat procedeul simbolizarii interne, fara modificarea sistemului EAN. Printr-o conventie internationala, o parte din cifrele rezervate pentru codificarea tarilor - intervalul 20-29 - au fost atribuite unei anumite tari sau regiuni geografice, pentru necesitatile interne ale întreprinderilor comerciale. Aceste cifre se utilizeaza pentru codificarea produselor proprii sau a celor necodificate de catre producatori. Lungimea totala a codului este, în acest caz, de 8 cifre, existând, posibilitatea adoptarii unui cod de lungime mai mare, fara a depasi 13 caractere, corespunzatoare EAN 13. Codul de identificare a produsului poate fi, în acest caz, un cod semnificativ, corespunzator unei clasificari sistematice a marfurilor respective.

Fig 7

Transpunerea unui cod din clasificarea EAN 13 în sistemul cod cu bare

Utilizarea sistemului EAN asigura o serie de avantaje, atât pentru producatori cât si pentru comercianti si consumatori, prin facilitarea urmaririi si gestionarii rapide a produselor pe întregul lant de distributie.

Prin intermediul acestui sistem, producatorii se pot informa operativ în legatura cu modificarile care apar în desfacerea produselor, ceea ce le asigura posibilitatea adaptarii rapide la cerintele pietei.

Pentru comercianti, sistemul EAN asigura gestionarea mai eficienta a stocurilor, existând posibilitatea cunoasterii, în orice moment, a situatiei stocului pentru fiecare produs, care poate fi, astfel, reînnoit operativ.

Pentru client, utilizarea sistemului EAN reduce foarte mult timpul de asteptare la casele de marcat. Prin citirea automata a codurilor el obtine un bon, pe care sunt trecute în mod clar denumirea exacta si pretul pentru fiecare produs achizitionat, fiind exclusa posibilitatea aparitiei unor erori.

În prezent, sistemul EAN este aplicat într-o serie de alte domenii, printre care cel administrativ, bancar. În varianta EAN-13 este utilizat pentru codificarea publicatiilor, fiind acceptat ca alternativa la sistemele internationale recunoscute si anume ISBN pentru carti si ISSN pentru publicatii.

Alte tipuri de coduri cu bare

Pe lânga sistemele EAN si UPC, în practica economica se utilizeaza si alte tipuri de coduri cu bare, care permit codificarea informatiilor numerice sau a celor alfanumerice.

Ele pot fi grupate în sisteme de simbolizare continue si discontinue.

l Codul 39 este primul sistem de simbolizare alfanumerica, discontinuu, în care fiecare caracter este compus din noua elemente (bare si spatii), dintre care trei sunt mai late.

Fig 8

Codul 39 (alfanumeric)

Acest cod este utilizat pe scara larga în industrie, de catre asociatii profesionale, pentru satisfacerea unor necesitati specifice.

l Codul 93 este un sistem de simbolizare continuu, în care fiecare caracter este reprezentat prin noua module, repartizate pe trei bare si spatii. Are doua cifre de control (C si K), asigurând obtinerea unei densitati mari de caractere. Acest cod permite reprezentarea celor 128 de caractere ale normei ASCII.

l Codul 128 este un sistem de simbolizare continuu, utilizat pentru reprezentarea caracterelor ASCII. Fiecare caracter este simbolizat printr-un ansamblu de 11 module, repartizate pe trei bare si trei spatii. Are o cifra de control, asigurând obtinerea unei densitati mari de caractere.

l CODABAR reprezinta un sistem de simbolizare discontinuu, care permite reprezentarea a 16 caractere (zece caractere numerice si sase caractere speciale). Fiecare caracter este simbolizat cu ajutorul a sapte elemente (patru bare si trei spatii).

Sistemul japonez de codificare Calra

În Japonia s-a pus la punct un sistem de codificare, optic descifrabil, denumit "codul Calra" cu capacitate mai mare de cuprindere decât sistemul EAN si mult mai ieftin.

Codul Calra este alcatuit din siruri de patrate, fiecare fiind divizat în alte patru patrate, carora le corespunde un numar: 1, 2, 4 sau 8.

Fig 9

Structura codului CALRA pentru lectura scanning

Pentru simbolizarea diferitelor coduri numerice se alterneaza, în anumite variante, patratele albe cu cele negre. Un grup de zece patrate poate reprezenta peste un trilion de combinatii numerice, mult mai multe decât codul cu bare EAN.

Codul Calra este mai usor de citit de dispozitivul scanner. Codul poate fi aplicat si pe etichete speciale, direct la locul de vânzare. Tiparirea lui este mult mai ieftina comparativ cu codul cu bare.










Document Info


Accesari: 26149
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2022 )