Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload


Procesul tehnologic de obtinere a produselor deshidratate-supe „knorr”


UNIVERSITATEA „CONSTANTIN BRANCOVEANU” PITESTI

FACULTATEA DE FINANTE CONTABILITATE - PITESTI

SPECIALIZAREA „FINANTE SI BANCI”




PROCESUL TEHNOLOGIC DE OBTINERE A PRODUSELOR DESHIDRATATE-SUPE „KNORR”





INTRODUCERE





Produsele alimentare prezinta anumite insusiri specifice, care le deosebesc de celelalte produse industriale. Materialele agroalimentare, in majoritatea lor fiind de natura biologica, se degradeaza relativ usor, motiv pentru care devine necasara conservarea lor, prin prelucrarea tehnologica.

Conservarea reprezinta operatia sau ansamblul de operatii prin care se impiedica alterarea proocata de diferiti agenti (atmosferici, biologici s.a.m.d) a unor produse perisabile. Produsul alimentar care este obtinut in urma unei operatii de conservare si care isi pastreaza un timp indelungat insusirile nutritive, senzoriale si inocuitatea se numeste conserva. In consecinta, conservarea alimentelor urmareste mentinerea intr-o masura cat mai mare a calitatii produselor in timp, in principal prin prelungirea duratei de pastrare a alimentelor. In acest sens rolul conservarii produselor alimentare este de a impiedica dezvoltarea anumitor microorganisme si activitatea anumitor enzime, precum si de a evita degradarile de natura fizico-chimica.

Conservarea produselor alimentare prezinta mai multe avantaje, precum:

v    Alimentele conservate permit consumul intr-o perioada mai mare de timp si in regiuni in care productia este imposibila sau nerentabila;

v    Asigura in tot cursul anului alimentele necesar unui regim alimentar echilibrat si in cantitati suficiente, preparat in minimum de timp;

v    In procesele tehnologice corect conduse, modificarile intervenite in valoarea nutritiva a alimentelor sunt minime, in comparatie cu modificarile calitative profunde, survenite in produsele proaspete in timpul transportului,stocarii, distributiei, pana in momentul consumului;

v    Asigura diversificarea gamei sortimentelor prin crearea de produse noi, prelungindu-le durabilitatea.

Conservarea produselor alimentare se realizeaza prin diverse metode si tehnici, care se aplica in functie de natura acestora, de durata de pastrare si de scopul urmarit.

La baza tehnicilor de conservare stau o serie de metode,precum:

v    Metode fizice, ce se realizeaza prin proce dee fizice de conservare (refrigerarea, congelarea, pasteurizarea, filtrarea sterilizata, iradierea, conservarea in gaze inerte si in vid, deshidratarea)

v    Metode chimice, care utilizeaza diverse substante chimice cu efect conservant, care sunt aduse de legislatia sanitara (conservarea cu antiseptici, adaugarea de alcool etilic si acizi, folosirea actiunii oligodinamice a unor metale)

v    Metode fizico-chimice, care se bazeaza pe principii fizico-chimice (uscarea, concentrarea,conservarea cu zahar si cu sare)

v    Metode biochimice, care se bazeaza pe utilizarea unor procese microbiologice controlate, cu efecte benefice asupra stabilitatii si inocuitatii alimentelor (fermentatiile alcoolice si lactice)

Deshidratarea alimentelor are la baza metode fizice si consta in scaderea continutului de apa la valori care sa reduca la minimum activitatile biologice din produsele respective. Astfel, este stagnata activitatea enzimelor si oprita dezvoltarea microorganismelor.

Domeniile de aplicare ale deshidratarii sunt:

Legumele;

Fructele;

Laptele;

Oualele;

Carnea si pestele (numai in scop special pentru obtinerea concentratelor alimentare)

Deshidratarea prezinta atat avantaje, cat si dezavantaje pentru produsele respective.

*    Avantajele deshidratarii au in vedere:

Reducerea greutatii si volumului produsului;

Usurinta in pregatirea preparatelor;

Economii in pastrare si transport;

Conditii de pastrare usor realizabile;

*    Dezavantajele deshidratarii constau in diminuarea continutului de vitamine si a unor caracteristici enzoriale.

Toate produsele conservate inclusiv cele obtinute prin deshidratare, pentru a fi manipulate si pastrate eficient, dar si pentru a oferi informatii utile consumatorului legate de compozitie, valabilitate s.a.m.d. Necesita operatii de ambalare si etichetare.

Una dintre primele companii care au lansat pe piata internationala supele deshidratate, este KNORR. Aceasta companie desface o gama larga de produse ale industriei alimentare, inclusiv pe piata romaneasca.

Prin gama sortimentala variata de la ciorbe, supe deshidratate pana la condimente – baza pentru mancaruri, firma „KNORR” incearca sa acopere o gama larga de gusturi si preferinte.

Istoria companiei „KNORR” a inceput in germania in anul 1838, cand Carl Heinrich Knorr si-a onstruit la Heillbrom propria fabrica pentru a usca si macina cicoarea folosita in comertul cu cafea si pentru a macina grau pentru faina.

In 1958,compania „KNORR” devine parte din CPC International, iar in 1997 si-a schimbat numele in BESTFOODS

In anul 2000, produsele „KNORR” erau vandute in 87 de tari, peste tot in lume.

In Romania, BESTFOODS si-a inceput activitatea in 1995, printr-un birou de reprezentanta.

La inceputul anului 2001, BESTFOODS Romania a devenit parte a Unilever South Central Europe. Achizitionata la nivel international de catre Unilever, BESTFOODS a fost inclusa astfel in divizia Unilever Foods.

Respectand traditia culinara romaneasca, produsele „KNORR” au castigat fidelitatea si increderea consumatoriilor romani,devenind una din alimentele preferate. In prezent, toate produsele „KNORR” ocupa primul loc la sortimentele pe care le reprezinta.

Ca urmare a reducerii timpului afectat pregatirii culinare, a diversificarii gamei de aditivi alimentari, in special a celor sintetici, piata produselor alimentare deshidratate a inregistrat in ultima vreme o adevarata expozitie.

Evolutia pietei romanesti a supelor deshidratate este direct influentata de obiceiurile de consum. In Romania consumul de supe si ciorbe pe cap de locuitor este foarte ridicat fiind al doilea in Europa, dupa Portugalia. Insa, dat fiind faptul ca tara noastra continua sa fie una in care gatitul de la zero, mai ales al supelor si ciorbelor, este preponderent si are o importanta deosebita in cadrul familiei, cea mai mare parte din consum o reprezinta supele si ciorbele pe care gospodinele le gatesc in casa. Semnificatia de baza a gatitului este relationata cu stilul clasic, folosindu-se retetele traditionale.

De la an la an, obiceiurile romanilor evolueaza, se modernizeaza si in acest mod gospodinele incep sa puna accent din ce in ce mai mult pe timpul lor si se orienteaza catre produsele care sa le ajute in bucatarie, care sa le usureze si scurteaza munca. Un astfel de produs il reprezinta si supele deshidratate: o solutie rapida,gustoasa si intr-o oferta variata care poate satisface toate gusturile. Astfel, piata supelor deshidratate se dovedeste a fi una cu o dinamica accentuata,crescand in volum in 2005 pana in octombrie, fata de anul anterior, cu 26%, conform datelor raportate de MAMRB si citate de Unilever Soutth Central Europe.

Potrivit unui sttudiu de retail audit realizat de MAMRB in intervalul noiembrie 2004 – octombrie 2005, trei branduri internationale isi disputa piata romaneasca de supe deshidratate. Acestea sunt:

KNORR;

MAGII;

GALLINA BLANCA;

Produsele acestor firme sunt disponibile in doua forme de ambalaj:

La plic;

Cuburi;

Supele cuburi se gasesc pe rafturile magazinelor in pachete:

o Sigle(un cub);

o Doua cuburi;

o Patru cuburi;

o Sase cuburi;

o Mai mult de sase cuburi;

In cazul supelor cub cele mai mari vanzari sunt inregistrate de supele de sase cuburi si sigle(un singur cub).

Trend ascendent pe piata romaneasca a supelor deshidratate

Evolutia pietei romanesti a supelor deshidratate este direct influentata de obiceiurile de consum. Potrivit datelor furnizate de Unilever South Central Europe, una dintre principalele companii producatoare de supe deshidratate, consumul in Romania de supe si ciorbe pe cap de locuitor este foarte ridicat (84 l / capita), fiind al doilea in Europa, dupa Portugalia. Insa, dat fiind faptul ca tara noastra continua sa fie una in care gatitul de la zero, mai ales al supelor si ciorbelor, este preponderent si are o importanta deosebita in cadrul familiei, cea mai mare parte din acest consum o reprezinta supele si ciorbele pe care le pregatesc in casa gospodinele. „Semnificatia de baza a gatitului este relationata cu stilul clasic, folosindu-se retete traditionale“, afirma Ioana Pasculescu, brand manager culinary la Nestle Romania.

De la an la an, obiceiurile romanilor evolueaza, se modernizeaza si in acest mod gospodinele incep sa puna accent din ce in ce mai mult pe timpul lor si se orienteaza catre produse care sa le ajute in bucatarie, sa le usureze si scurteze munca. „Un astfel de produs il reprezinta si supele deshidratate: o solutie rapida, gustoasa si intr-o oferta variata care poate satisface toate gusturile”, sustin reprezentantii Unilever South Central Europe. Astfel, piata supelor deshidratate se dovedeste a fi una cu o dinamica accentuata, crescand in volum in 2005 pana in octombrie, fata de anul anterior, cu 26%, conform datelor raportate de MEMRB si citate de Unilever South Central Europe.

    Brandurile internationale detin suprematia

Potrivit unui studiu de retail audit realizat de MEMRB in intervalul noiembrie 2004 - octombrie 2005, trei branduri internationale, Knorr, Maggi si Gallina Blanca, isi disputa piata romaneasca de supe deshidratate. Aceste produse sunt disponibile in doua forme de ambalaj: la plic si cuburi.

In perioada de timp mentionata anterior, pe segmentul supelor la plic, cele mai mari vanzari, atat in volum, cat si in valoare au fost realizate de supele standard - 84,3% din totalul vanzarilor in volum si 85,5% din cel al vanzarilor in valoare. Acest fenomen este confirmat si de afirmatiile lui Laurentiu Pene de la Passa Romania, producatoarea marcii Gallina Blanca: „ In 2004 s-au vandut opt milioane de litri de supe deshidratate, din care aproximativ sase milioane de litri au fost reprezentate de supele standard“. Conform MEMRB, in intervalul noiembrie 2004 - octombrie 2005, supelor instant le-a revenit un procent de doar 6,2% din totalul vanzarilor in volum si 10,4% din cel al vanzarilor in valoare, iar supelor clear pillow pack“ 9,4%, respectiv 4%.

Intr-un clasament alcatuit in functie de textura supelor la plic, prima pozitie, atat in ceea ce priveste vanzarile in volum, cat si cele in valoare a revenit supelor clare cu procente de 80,5% si respectiv 79,2%. Supele crema reprezinta doar 14,3% din vanzarile in volum si 15,7% din vanzarile in valoare, iar supele mixte 5,2% si 5,1%. Conform cercetarii MEMRB, in perioada noiembrie 2004 - octombrie 2005, topul primilor cinci producatori de supe la plic este urmatorul: Unilever South Central Europe, Nestle, Vifon, Gallina Blanca si Podravka. Aceste companii detin 98% din vanzarile in volum si 99,2% din vanzarile in valoare.

Supele cuburi se gasesc pe rafturile magazinelor in pachete: single (1 cub), doua cuburi, patru cuburi, sase cuburi si mai mult de sase cuburi. Pentru intervalul noiembrie 2004 - octombrie 2005, cele mai mari vanzari, atat in volum, cat si in valoare, au fost realizate de supele la pachet de sase cuburi si single. Astfel, supele single reprezinta 36,4% din vanzarile in volum, iar cele la pachet de sase cuburi - 63,4%. Procentele pentru vanzarile in valoare sunt: single - 43% si pachet de sase cuburi 56,7%. Pe acest segment, piata este detinuta in totalitate de Unilever, Nestle, Gallina Blanca si Podravka .

Comportament de cumparare si consum

Potrivit studiului MEMRB, in intervalul noiembrie 2004 - octombrie 2005, 38,3% din vanzarile in volum inregistrate pentru supele la plic au fost realizate in supermarketuri, urmate de micile magazine si alimentare cu 35,9% si marile magazine cu 21,2%. In ceea ce priveste vanzarile in valoare, cele mai mari procentaje le-au avut micile magazine si alimentare - 38,3%, supermarketurile - 33,6% si marile magazine - 23,1%. Pentru supele cuburi, cele mai mari vanzari in volum s-au realizat in micile magazine si alimentare - 48,4% si supermarketuri - 23,8%.

Potrivit studiului obiceiurilor si aptitudinilor de gatit in Romania, realizat de GfK si citat de Unilever, 21% dintre consumatorii de supa folosesc supa deshidratata. Acest procent este mult mai ridicat in tarile Est Europene, unde supele deshidratate sunt de mai mult timp pe piata. „In Romania, peste 50% din supe si ciorbe se consuma la masa de pranz, ca felul intai, dar si la cina sau la gustarile dintre mese. Frecventa de consum a supelor este de aproximativ 2-3 ori/ saptamana“, in timp ce familiile care au copii consuma doua plicuri de supa deshidratata la o masa, iar familiile fara copii consuma doar un singur plic la o masa“.






CAPITOLUL 1


PROCESUL TEHNOLOGIC DE OBTINERE A PRODUSELOR

DESHIDRATATE - SUPE „KNORR”



Tehnologia in serviciile de alimentatie este de fapt o ramura a tehnologiei aplicate.

In tehnologie, transformarea materiei prime in produs finit sau semifinit se realizeaza printr-o succesiune de operatii de natura mecanica, fizica, biochimic sau chiar operatii combinate.

Ansamblul ordonat al operatiilor prin care se realizeaza fabricarea unui preparat sau unor preparate formeaza procesul tehnologic.

Operatiile sunt faze distincte ale unui proces tehnologic. Succesiunea operatiilor pentru obtinerea unui produs intr-un proces tehnologic alcatuieste schema tehnologica.

Daca se studiaza natura operatiilor care alcatuiesc un proces tehnologic, putem evidentia urmatoarele particularitati in tehnologia culinara:

v    Un proces tehnologic, oricand de complicat ar fi, este format dintr-o succesiune de operatii simple, distincte;

v    Din totalitatea operatiilor intalnite intr-un proces tehnologic, numai cateva sunt operatiile in care transformarile sunt de natura biochimica si chimica;

v    Majoritatea operatiilor sunt de natura fizica sau mecanica;

v    Cele mai multe operatii fizice sau mecanice sunt diferite sau asemanatoare;

Operatiile care se reintalnesc in realizarea majoritatii proceselor tehnologice se numesc operatii tip.

Avand in vedere diversitatea operatiilor tip, ele se clasifica pe baza urmatoarelor criterii:

1.In functie de modul cum actioneaza asupra materiilor prime:

Operatii de divizare si separare:sortarea, macinarea, separarea, cernerea, decantarea, sedimentarea;

Operatii de amestec si aglomerare: emulsificare, dizolvarea, framantarea;

Operatii cu schimbarea starii fizice a materiei prime: evaporarea, fierberea, topirea, concentrarea, solidificarea;

Operatii chimice si biochimice: maturarea, coagularea proteinelor;

Operatii auxiliare: depozitarea, transportul, incalzirea, racirea, dozarea.

2.In functie de natura operatiilor:

Operatii mecanice;

Operatii fizice;

Operatii chimice si biochimice in care au loc transformari de substante;

Operatiile fizico-mecanice sunt acele operatii care nu determina schimbarea starii initiale a materiei prime: depozitarea, masurarea, dozarea, transportul.

Operatiile care determina schimbari ale starii fizice a materiei prime se pot subdivide in:

v    Operatii fizice fara schimb de caldura: sortarea, maruntirea, macinarea, decantarea, cernerea;

v    Operatii fizice cu schimb de caldura, operatii termice:evaporarea, coacerea, incalzirea;

v    Operatii in care intervine ca faza principala schimbul de substante: extractia, difuzia, prajirea;

Deoarece nu exista o delimitare foarte precisa intre operatiile si procesele al caror ansamblu defineste tehnologia in serviciile de alimentatie si pentru ca exista un numar foarte mare de operatii in productia culinara, s-a incercat o regrupare a acestora pe sistemul industrial de productie. Aceasta grupare urmareste in principal:

Rationalizarea tehnologiei prin gruparea activitatilor in cele patru faze de fabricatie;

Adoptarea unui sistem de modulare a utilajelor pentru a se crea ansamble bloc;

Adaptarea modularii recipientilor de transport si a recipientilor functionali;

Adaptarea conceptiilor constructive si functionale ale utilajului si mobilierului entru organizarea tehnologica eficienta;

Procesele de productie se desfasoara, de regula, in bazele tehnologiei proprii;exista insa situatii in care activitatile de productie se desfasoara in unitati centrale care au numar activitati de productie.

Comparativ cu procesele de productie din alte ramuri economice, cele din alimentatie prezinta urmatoarele particularitati:

1.grad redus de mecanizare;

2.numar mare de sectii de productie de acelasi tip;

3.     productie de serie mica si unicate;

4.structura sortimentala variata;

5.modificarea zilnica a unei parti din structura sortimentala;

6.reluarea zilnica a productiei de la faza de aprovizionare cu materii prime necesare;

7.procese de productie fara stoc;

8.durata mica de realizare a fiecarei operatii din procesul de productie;



1.1.      Gama sortimentala a alimentelor deshidratate existenta pe piata economica



Incepand cu secolul al XVIII-lea, preocuparile pentru sistematizarea marfurilor au fost tot mai evidente, datorita aparitiei produselor care inglobau un inceput de progres tehnic si deci o diversificare care trebuia pusa in evidenta. Ultimele decenii ale mileniului trecut au inregistrat innoiri spectaculoase in domeniul productiei de bunuri alimentare, ca urmare a introducerii de procese noi si aparate diferite in prelucrarea si conservarea alimentelor, utilizarii aditivilor in fabricatie, valorificarii eficiente a materiilor prime conventionale si neconvetionale,etc. Toate acestea au impus introducerea de noi reglementari pe plan national si international in comert, preocuparile organismelor acreditate fiind orientate si in domeniul sistematicii marfurilor alimentare.

Clasificarea marfurilor antreneaza o multitudine de sortimente cu denumiri diferite, realizate prin prelucrarea variata a anumitor combinatii de materii prime, tot acest ansamblu necesitand un limbaj comun, simplu si eficient, cu privire la marfuri.

In prezent, elaborarea unei clasificari eficiente a marfurilor nu este posibila decat prin utilizarea unui sistem de criterii intercorelate, perfectionate continuu, pentru a se pune de acord cu progresele inregistrate in domeniile materiilor prime, semifabricatelor si a produselor finite, precum si a proceselor tehnologice, cu modernizarea continua a activitatii comerciale.

Unele din grupele de alimente, pentru a-si mentine pe o perioada de timp mai indelungata valoarea nutritiva, sunt supuse procesului de deshidratare.
Alimentele deshidratate (legumele si fructele deshidratate, verdeturile, condimentele naturale, condimentele mixte, supele deshidratate, laptele deshidratat) se caracterizeaza printr-un continut scazut de apa si o valoare energetica ridicata.

Dintre acestea, legumele si fructele deshidratate sunt solicitatea mai ales de unitatile de alimentatie publica, pentru ca prezinta un grad avansat de prelucare, participand la obtinerea preparatelor culinare.

Se pot supune deshidratarii toate legumele si fructele proaspete (ceapa, morcovi, pastarnac, patrunjel, varza, cartofi, usturoi si alte legume). Ele se obtin fie sub forma de felii,rondele, taitei, cuburi, fulgi sau pulbere. Deshidratatele din leguminoasele boabe (mai ales mazarea si fasolea) se produc sub forma de pulberi din materii prime supuse mai intai fierberii.

Condimentele pot fi definite ca produse fara valoare nutritiva care se adauga in produsele alimentare in cantitati mici pentru a le oferi valoarea condimentara, pentru a marii pofta de mancare, a stimula secretiile gastrice si a usura digestia.

Condimentele treuie folosite numai in acest scop si in nici un caz pentru a acoperi defectele materiilor prime agroalimentare, de fabricatie, cele aparute in timpul circulatiei tehnico-economice, ori defectele aparute dintr-o alterare incipienta a produselor alimentare.

Efectul gustativ si olfactiv condimentar al fiecarui condiment este determinat de prezenta anumitor substante chimice: esteri, cetone, uleiuri eterice, aldehide, alcooli superiori, cetone, rasini, glucozite, hidrocarburi terpenice,etc.

Condimentele care se obtin in urma deshidratarii diversele componente ale unor plante, cum ar fi: radacini, frunze, flori, fructe, bulbi, seminte se prezinta sub forma de:

a)condimente naturale sau propriu-zise;

b)condimente mixte;

Verdeturile pot fi supuse si ele procesului de deshidratare(patrunjel, menta, marar,etc)

Un produs derivat din lapte il reprezinta laptele concentrat si deshidratat).

Laptele concentrat se obtine prin deshidratarea partiala a laptelui, umiditatea fiind eliminata prin aplicarea unor tratamente termice, la care se poate adauga 12-15%zahar.

Conditiile microbiologice pe care trebuie sa le indeplineasca laptele concentrat cu zahar se refera la:

  • NTG (numar total de germeni) mezofili aerobi-max 50.000/g(ml);
  • Bacterii coliforme-absente/g(ml);
  • Salmonella/25g-absenta;

Ambalarea laptelui concentrat se efectueaza in cutii ermetic inchise, cu capacitate de 420g, 380g, 200g sau 90g. Laptele concentrat destinat industrializarii sau consumurilor colective se ambaleaza in bidoane de aluminiu cu o capacitate de 25-30 litri.

Reconstituirea laptelui se face prin amestecarea a 18g lapte concentrat cu zahar cu 82g apa calduta, rezultand un produs omogen.

Sortimentul produselor alimentare deshidratate este numeros si in continua diversificare.



1.2.          Influenta materiilor prime si a materialelor auxiliare asupra calitatii    produselor alimentare deshidratate



Materiile prime reprezinta un factor determinat al calitatii,deoarece calitatea acestora se regaseste in proprietatile produselor finite. Calitatea si prospetimea materiei prime influenteaza profund si indicatorii economici, in sensul diminuarii pierderilor in procesul tehnologic.

De exemplu, legumele si fructele pot deveni materii prime pentru industrie atunci cand ating un anumit stadiu de maturitate tehnologica, care, in cele mai multe situatii, corespunde maturitatii biologice a produselor. Prrelucrarea legumelor si a fructelor se face obligatoriu prin receptie cantitativa si calitativa, fiind urmarite caracteristicile de calitate fizico-chimice si senzoriale, conform standardelor sau specificatiilor la contract. Aprecierea calitatii legumelor si fructelor destinate industrializarii se bazeaza pe analiza acelorasi caracteristici e calitate ca si la produsele destinate consumului direct.

La industrializarea legumelor si fructelor se utilizeaza in calitate de materii prime, pe langa legume sau fructe, si o serie de produse cum ar fi: acizii alimentari, apa, uleiul, sarea, zaharul, etc.

Cunoasterea caracteristicilor de calitate ale tuturor materiilor prime contribuie in mod eficient la imbunatatirea calitatii si evitatrea aparitiei unor defecte in produsele fabricate.

In compozitia chimica a unor produse alimentare se regasesc si alte substante chimice adaugate intentionat, care difera de compozitia chimica normala si care poarta denumirea de aditivi alimentari.

Utilizarea aditivilor alimentari, in calitate de materiale auxiliare, este imperios necesara intr-o societate dezvoltata, cu un nivel ridicat de industrializare in domeniul presarii alimentelor, in concordanta cu exigentele tot mai ridicate ale consumatoriilor, prin oricare din dezideratele sale:

Aigurarea unui nivel de calitate constant, indiferent de fluctuatiile materiei prime;

Imbunatatirea proprietatilor senzoriale ale produselor;

Diversificarea gamei sortimentale;

Cresterea conservabilitatii si prelungirea termenului de valabilitate ale produselor;

Simplificarea metodelor de pregatire a produselor alimentare;

In consecinta, utilizarea aditivilor alimentari in industria alimentara prezinta un triplu avantaj:

v    Pentru producator – prin simplificarea procesului tehnologic,obtinerea unui nivel de calitate optim al produsului la valori constante, reducerea costurilor de productie si marire termenului de valabilitate al produselor;

v    Pentru comerciant – prin facilitatile oferite in operatiile de ambalare, manipulare, transport si depozitare, precum si mentinerea calitatii;

v    Pentru consumator – reducerea corespunzatoare a pretului si asigurarea unui nivel de calitate constant;

In industria alimentara, aditivii alimentari, sunt definiti ca substante, care prin adaugare, in cantitati mici intr-un produs alimentar, in decursul fabricatiei, prelucrarii, aplicarii diferitelor tratamente, conditionarii, ambalarii, transportului sau pastrarii produsului alimentar respectiv, imbunatatise caracteristicile acestuia.

In Romania, in conformitate cu Ordonanta Guvernului nr.113/30.08.1999, aditivii alimentari sunt orice substante, naturale sau artificiale, cu sau fara valoarea nutritiva, care in mod normal nu se consuma ca alimente si nu se utilizeaza ca materii prime, dar se adauga alimentelor in timpul presarii, procesarii, ambalarii, transportului sau depozitarii, in scopul de a influenta favorabil proprietatile fizice, chimice, microbiologice si senzoriale, precum si capacitatea de conservare ale acestora.

Alimentele isi modifica valoarea nutritiva in timpul procesarii, prin pierderea unor substante nutritive, cu efecte nefavorabile asupra sanatatii consumatorilor pe termen lung. Pentru corectarea acestor pierderi, alimentele se pot imbogatii cu substante de fortifiere (acizi grasi esentiali, aminoacizi, vitamine, saruri minerale s.a.m.d).

S-a demonstrat ca utilizarea aditivilor in alimente, in unele situatii, poate implica riscuri de ordin mondial, cu repercursiuni pe plan social pe termen lung.

Aditivii alimentari trebuie introdusi in fabricatia produselor alimentare in doze relativ reduse (sub 5%) si in concentratii rationale, in relatie cu scopurile specifice si raportat la conditiile particulare de procesare. Mai mult, pentru a putea fi introdusi in alimente, trebuie sa respecte anumite norme de puritate si examene toxicologice corespunzatoare. Natura si dozele de aditivi admisi in produsele alimentare se controleaza prin legi si prin standarde.

Se considera ca utilizarea aditivilor alimentari nu este justificata in urmatoarele situatii:

Dozele folosite pun in pericol anatatea consumatorilor;

Diminueaza sensibil valoarea nutritiva a produselor;

Mascheaza defectele produselor(inclusiv a greselilor de fabricatie, de manipulare, de depozitare);

Induc in eroare consumatorul;

Efectul dorit poate fi obtinut prin alte metode de fabricatie satisfacatoare din punct de vedere tehnic si economic;

Exista mai multe criterii de clasificare a aditivilor: Aditivii alimentari unt substante naturale sau de sinteza. Aditivii naturali interactioneaza mai bine cu alimentele si sunt asimilati in mod corespunzator de catre organismul uman, din aceste cauze fiind preferati in alimente. Insa utilizare lor este limitata de posibilitatile mai reduse de valorificare (in ceea ce priveste asigurarea materiei prime si procesarea), precum si costurile de productie mai mari, comparativ cu cele ale aditivilor de sinteza. Din aceste considerente, pe piata aditivilor se impun din ce in ce mai mult aditivii sintetici, ca substantele singulare sau combinatii complexe.

Dupa Encyclopedia Britannica exista patru grupe principale de aditivi:

Agenti de procesare (emulgatori, stabilizatori, etc);

Conservanti (antioxidanti, substante de conservare);

Agenti pentru conferirea calitatilor senzoriale (coloranti, indulcitori, etc);

Aditivi nutritivi;

O alta clasificare a aditivilor in functie de scopul urmarit si efectul asupra produsului este:

Aditivii organoleptizanti (coloranti, decoloranti si amelioranti de culoare, aromatizanti si potentiatori de arome, amelioranti de gust, edulcoranti, emulgatori, gelifianti, acidulnti);

Aditivii conservanti (antioxidanti, neutralizanti, antiseptice, antibiotice, etc.);

Aditivii nutritionali (tonifianti) care de fapt sunt substante din categoria nutrientilor, ce se adauga in produsele alimentare in scopul cresterii valorii nutritive (aminoacizi, proteinde, saruri, minerale, vitamine)

Asociatia Consumatorilor Americani propune urmatoarele recomandari:

Mentionarea aditivilor utilizati, pe ambalajul produsului (pentru alergici);

Interzicerea nitratilor si nitritilor de sodiu,ale caror efecte toxice sunt dovedite;

Repunerea in cercetare a tuturor aditivilor alimentari, chiar si a celor folositi de zeci de ani;


1.3.          Particularitatile procesului tehnologic de obtinere a supelor deshidratate


Asigurarea aprovizionarii retelei comerciale cu produsele din legume si fructe necesita aplicarea unor metode de prelucrare sau transformare care sa impiedice alterarea si sa mentina cat mai bine caracteristicile senzoriale si valoarea nutritiva. Pentru a inlesni operatiunile tehnologice si a imbunatatii insusirile produselor finite, legumele si fructele trec printr-o serie de operatiuni de pregatire (receptie, depozitare, spalare, sortare, curatire, oparire, racire, sulfitare, etc.):

Receptia – prelucrarea legumelor si a fructelor se face obligatoriu prin receptie cantitativa si calitativa, fiind urmarite caracteristicile de calitate fizico-chimice si senzoriale, conform standardelor sau pecificatiilor de contract;

Depozitarea – este o operatiune de scurta durata si absolut necesara in perioadele de varf ale recoltarii legumelor si fructelor. Dupa receptie, legumele si fructele sunt depozitate sub soproane, in magazii sau depozite,de unde sunt date in fabricatie in ordinea sosirii sau prospetimii. Intrucat legumele si fructele sufera transformari calitative si pierderi in substanta uscata, este necesar a se acorda o atentie deosebita duratei si conditiilor de pastrare (temperatura 25C si umiditate relativa a aerului de 85-80%), pana la intrarea in fluxul tehnologic.

Spalarea – are drept scop indepartarea impuritatilor minerale (nisip, pamant, etc.), microflora epifita si pesticidele aderente pe suprafata legumelor si fructelor, etc. Spalarea se realizeaza prin imersie, dusuri cu jet sau prin aplicarea ambelor procedee. Aceasta operatie din tehnologia legumelor si fructelor simpla la prima vedere, cere o atentie deosebita si meticulozitate, deoarece impuritatile se indeparteaza destul de greu, mai ales la legumele frunzoase, regasindu-se uneori in produsele finite si constituind unele din defectele frecvente (cenusa insolubila in HCI 10%,max).

Sortarea – se efectueaza in functie de marime, grad de maturitate, soi, etc.si are drept scop indepartarea exemplarelor necorespunzatoare calitativ sau clasei de calitate. Prin sortare sunt indepartate legumele si fructele cu vatamari mecanice, alterare (putrede, mucigaite), atacate de daunatori, precum si eventualele corpuri ramase dupa spalare. In practica s-au utilizat masini si instalatii care se realizeaza sortarea in functie de mai multe criterii (dimensiuni, greutate, culoare, etc.).

Curatarea si divizarea – unele legume si fructe sunt curatate de partile nefolositoare, greu asimilabile (coji, pielite, samburi, pedunculi, lojii seminale, pastai, etc.), precum si de partile atacate.

Curatarea legumelor si a fructelor se face mecanic (batoze, masini abrazive, etc.), termic (prin fierbere, aburire, etc.) si chimic (prin imersii in solutii calde de alcalii).

Divizarea se realizeaza cu masini de taiat, divizat, in functie de marimea legumelor si a fructelor si de tipul de conserva.

Oparirea – este operatia ce se aplica in aproape toate metodele de conservare a legumelor (mai rar la fructele) si se realizeaza in bai cu benzi transportatoare, oparitoare cu functie continua, oparitoare cu abur, radiatii infrarosii, etc.

Racirea – implica actiunea prelungita a caldurii evitand posibilitatea degradarii calitatii si alterarii microbiologice. Racirea legumelor si fructelor se efectueaza prin imersie in apa rece sau in aer preracit, prin dusare pana cand temperatura acestora scade la 30 – 35C.

Sulfitarea – este o operatie specifica fructelor (mai rar la legume), prin care se realizeaza inactivarrea enzimelor, prevenirea imbrumarilor neenzimatice, reducerea pierderii devitamina C si prevenirea atacului acarienilor. Bioxidul de sulf folosit variaza intre 400 si 1500 mg/Kg produs

Produsele alimentare prezinta anumite insusiri specifice, care le deosebesc de celelalte produse industriale. Materiile agroalimentare, in majoritatea lor, fiind de natura biologica se degradeaza relativ usor, motiv pentru care devine necasara conservarea lor, prin prelucrarea tehnologica. Caracterul sezonier al unor produse, precum si resursele limitate ale altora, toate acestea presupunand o valorificare cat mai judicioasa a materiilor vegetale si animale, impune aplicarea unor procedee de procesare variate. In aceste conditii, in scopul conservarii intr-o masura cat mai mare a proprietatilor alimentelor, s-a pus problema prelucrarii acestora.

Conservarea reprezinta operatia sau ansamblul de operatii prin care se impiedica alterarea provocata de diferiti agenti (atmosferici, biologici, s.a) a unor produse perisabile.

Produsul alimentar, care este obtinut in urma unei operatii de conservare si care isi pastreaza un timp indelungat insusirile nutritive, senzoriale si inlocuitatea se numeste conserva. In consecinta, conservarea alimentelor urmareste mentinerea intr-o masura cat mai mare a calitatii produselor in timp, in principal prin prelungirea duratei de pastrare a alimentelor. In acest sens rolul conservarii produselor alimentare este de a impiedica dezvoltarea anumitor microorganisme si activitatea unor enzime, precum si de a evita degradarile de natura fizico-chimica.

Conservarea produselor alimentare prezinta mai multe avantaje, si anume:

Alimentele conservate permit consumul intr-o perioada mai mare de timp si in regiuni in care productia este imposibila sau nerentabila;

Asigura in tot cursul anului alimentele necesare unui regim alimentar echilibrat si cantitati suficiente, preparat in minimul de timp;

In procesele tehnologice corect conduse, modificarile intervenite in valoarea nutritiva a alimentelor sunt minime, in comparatie cu modificarile calitative profunde, survenite in produsele proaspete in timpul transportului, stocarii, distributiei, pana in momentul consumului;

Asigura diversificarea gamei sortimentale prin crearea de produse noi;

In tarile dezvoltate, piata produselor agroalimentare este marcata de o cerere crescanda pentru produsele de tip „catering”, alimente gata pentru consum de tip „ready-to-eat” si semipreparatele de tip „ready-to-heat”, produse care au conservabilitate garantata si pot fi utilizate rapid si simplu.

Procedeele de conservare au la baza urmatoarele principii biologice:bioza, anabioza, cenoanabioza.

Deshidratarea din alimente are la baza scaderea continutului de apa la valori care sa reduca la minimum activitatile biologice din acestea: de exemplu la cereale si leguminoase. In aceasta situatie activitatea apei devine nefavorabila dezvoltarii microorganismelor, iar presiunea osmoticasuficient de mare pentru a putea determina plasmoliza celulelor microbiene.

Metodele clasice de deshidratare constau in suflarea de aer cald si uscat la temperatura de 45 90C in spatii in care sunt asezate produsele in straturi subtiri. Un procedeu modern este deshidratarea in pat fluidizat care se realizeaza prin suflarea de aer cald, prin site pe care se afla produsele de uscat, la presiuni care sa asigure mentinerea lor in atmosfera intr-o continua miscare. Se realizeaza astfel incalzirea uniforma si evaporarea apei de pe intreaga suprafata, scurtandu-se timpul de deshidratare.

Produsele alimentare in prealabil fluidratate prin doua metode:peliculara si prin pulverizare sau atomizare sub forma de pulberi (oua praf, lapte praf, etc.). Viteza si randamentul rehidratarii sunt mai bune la produsele pulverulente obtinute prin deshidratarea in atomizare .

Domeniile de aplicare ale deshidratarii sunt : legume, fructe, lapte, oua, carne si peste (numai in scop special pentru obtinerea concentratelor alimentare).

Pentru legumele si fructele care se prelucreaza in stare solida se aplica deshidratarea cu aer cald in cuptoare simple, tunele, uscatoare cu benzi sau in instalatii cu pat fluidizat.

Deshidratarea legumelor si a fructelor se face pana la un continut optim de apa la care se asigura cea mai buna stabilitate. Continutul optim de apa din lgume variaza intre 6% - 10%, iar la fructe intre 16% - 29%.

Calitatea legumelor si a fructelor deshidratate depinde de regimul termic la care sunt supuse si de capacitatea instalatiei de a incalzii si realiza evaporarea apei de pe intreaga suprafata a produselor.

Deshidratarea prezinta atat avantaje, cat si dezavantaje pentru produsele respective.

v    Avantajele deshidratarii au in vedere :

Reducerea greutatii si volumului produsului;

Usurinta in pregatirea preparatelor;

Economii in pastrare si transport;

Conditii de pastrare usor realizabile;

v    Dezavantajele deshidratarii constau in diminuarea continutului de vitamine si a unor caracteristici senzoriale.

Structura poroasa si continutul mic de apa al produselor deshidratate (5%-12%)confera o mare higroscopicitate acestora, ceea ce impune ambalarea lor cu materiale impermeabile la vaporii de apa si pastrarea in spatii cu o umiditate relativa a aerului redisa (65% - 70%).

Pentru a ajunge la beneficiarul final in stare comestibila, cu proprietati de calitate acceptabile, dar si pentru a inlesni procesul complex de distributie in spatiu si timp, multe din produsele alimentare necesita operatii de ambalare si etichetare.

Indiferent de stadiul de dezvoltare economica al unei tari, produsele alimentare sunt de neconceput fara existenta ambalajelor, intrucat ele contribuie la folosire rationala si eficienta a resurselor de materii prime si materiale in sfera productiei si circulatiei marfurilor.

De astfel, necesitatea sociala si economica a preambalarii alimentare a fost consemnata si reglementata intr-o serie de acte cu caracter legislativ si normativ,precum si prin prescrierea in standarde.

Activitatea de creare si producere a ambalajului ce trebuie analizata prin prisma legaturilor pe care le implica cu productia, stocarea, expedierea si transportul, comercializarea si publicitatea, ecologia si designul.

In cadrul sistemului bicomponent al marfii alimentare (produs + ambalaj), pe fondul modernizarii productiei si comertului cu bunuri de consum, acesta din urma a cunoscut evolutii spectaculoase.

Pornind de la functia initala de a cuprinde si de a proteja produsul, ambalajului i-au fost cerute gradual si alte functii care sa raspunda cerintelor exprimate din industrie. Este vorba de:

Imbunatatirea functiei de protectie si conservare a alimentelor, micsorand pierderile si deteriorarile de la distribuitor si consumator, in acord cu perfectionarea tehnologiilor de conservare si pastrare;

Asigurarea interventiei active a mediului intern;

Accelerarea manipularilor si facilitarea stocarii;

Imbunatatirea rentabilitatii suprafetelor de vanzare;

Vehicularea informatiilor;

Promovarea produsului;

Securitatea consumatorului;

Usurarea prepararii culinare;

Reducerea deseurilor la distribuitor si consumator;

Si in cazul produselor deshidratate, ambalarea isi exercita functiile prezentate anterior, fiind o etapa importanta in procesul tehnologic de obtinere a alimentelor respective.






CAPITOLUL 2


VALOAREA NUTRITIVA – COMPONENTA DE BAZA A CALITATII

ALIMENTELOR DESHITRATATE



2.1.Conceptul de valoare nutritiva si modalitatile de determinare ale acesteia


Produsul alimentar este constituit dintr-un complex de substante organice si anorganice, ce nu contin numai substante necesare organismului uman (nutritive), ci si substante indiferente, iar in unele cazuri chiar sibstante antinutritionale.

Progresul in stiintele implicate in nutritia omului si progresele stiintifice si tehnice din domeniul productiei bunurilor alimentare, pun in prim-plan exigentele „pietei metabolice” in raport cu piata economica.

Utilitatea unui bun alimentar, respectiv valoarea de intrebuintare a lui, a necesitat o particularizare care sa tina seama de dubla si simultana lui realizare pe piata metabolica si pe piata economica. Aceasta particularizare a condus la aparitia conceptului largit de valoare nutritiva, cu patru laturi inseparabile : valoarea psihosenzoriala, valoarea energetica, valoarea biologica si valoarea igienica.

Cum substantele utile din aliomente se grupeaza in : substante cu rol senzorial (care impresioneaza simturile: vizual, olfactiv, gustativ si tactil), substante cu rol energetic (glucide, lipide, protine), substante cu rol plastic (regeneratoare de celule si tesuturi, substante proteice) si substante cu rol catalitic (vitamine, elemente minerale), in raport cu pozitia lor in metabolismul organismului uman, s-a dovedit oportunitatea cuprinderii celor patru laturi inseparabile in notiunea de valoare nutritiva.

Valoarea nutritiva reprezinta calitatea unui produs alimentar de a satisface necesitatile nutritive ale organismului, ea fiind cu atat mai mare cu cat asigura, in mai mare masura, necesarul de compusi nutritivi sau cu cat compozitia chimica corespunde unei alimentatii echilibrate.

Valoarea energetica constituie o parte integrata a valorii nutritive si reprezinta un indice ce caracterizeaza acea parte de energie care poate fi eliberata din substantele nutritive in procesul oxidarii biologice si care se folosesc pentru acoperirea functiilor fiziologice ale organismului; este data de glucide, lipide si proteine.

Valoarea biologica exprima aportul alimentar in componentele esentiale (aminoacizi esentiali din proteinele de origine animala, vitaminele, substantele minerale, acizi grasi esentiali), indispensabile desfasurarii normale a metabolismului.

Valoare igienica reprezinta obiectul legislatiei sanitare care prescrie limite respective pentru toate componentele nocive, care pot preveni din materiile prime, prin transformari in timpul procesului tehnologic, prin utilizarea necontrolata a aditivilor alimentari, prin nerespectarea duratei si parametrilor operatiilor tehnologice.

Organismul uman este un orgabism heterotrof care are nevoie zilnic de o cantitate variabila de substante nutritive in functie de varsta, sex, activitate profesionala depusa, particularitati fiziologice. Acest necesar de substante nutritive se exprima in kilojouli sau in kilocalorii si cantitati din trofinele de baza (glucide, lipide, substante proteice in grame, iar vitaminele A, D, B1, B2, C, PP, elementele minerale: Ca, Fe, P in miligrame) pentru 24 de ore.

Pentru a putea utiliza substante complexe din alimente, organismul uman le descompune hidrolitic, cu ajutorul echipamentului enzimatic existent in cavitatea bucala si in tractul gastro-intestinal, pana la substante simple: glucide, acizi grasi, aminoacizi, direct prelucrabile in procesele metabolice.

Substantele nutritive din alimente nu sunt asimilate complet in organism, ci intr-o proportie (grat de asimilare) care depinde de natura alimentului, de gradul lui de prelucrare tehnologica, unele proprietati fizico-chimice, variabile deci (intre 70% si 98%) pentru diferite grupe de alimente.

Pentru un produs alimentar, valoarea nutritiva constituie criteriul notarilor in aprecierea calitatii

In timpul deshidratarii produselor alimentare au loc transformari profunde datorita actiunii concomitente a caldurii, a oxigenului din aer si a migrarii vaporilor de apa.

Proteinele sufera o denaturare care este in functie de temperatura, PH si umiditate. Un rol important in acest proces il au sarurile minerale din celule care, la sfarsitul uscarii se vor gasi in cantitati mari, putand provoca denaturarea produselor.

In stare uscata, procesul de denaturare a proteinelor necesita un timp indelungat si ridicarea temperaturii ceea ce mareste de 4-5 ori viteza de distrugere a multora din factorii nutritive si reduce eficienta biologica a proteinelor alimentare.

Produsele alimentare deshidratate, avand substantele utile concentrate pe o unitate de masa, au un volum micsorat, valoarea energetica sporita, insa pierd o parte din substantele aromatice si se distrug partial unele vitamine.

Determinarea valorii nutritive a unui produs alimentar presupune evidentierea raportului dintre necesarul de substante nutritive zilnice si aportul in aceste substante furnizat de o unitate de produs (de obicei 100 g), adica un numar de proprietati selectionate trebuiesc obligatoriu cuantificate.

Pentru exprimarea valorii psihosenzoriale sunt utilizate metode de cuatificare si exprimare grafica a acesteia, precum: metoda punctajului, metoda profilului, metode ce permit compararea produselor.

Pentru determinare valorii energetice si biologice, exprimata in literatura de specialitate numai sub forma unei ompozitii medii procentuale, Catedra de Merceologie si Managementul Calitatii din cadrul ASE Bucuresti a elaborat o metoda de calcul, originala si accesibila, avand in vedere in acest caz si imposibilitatea unor teste folosind organismul uman.

Pentru calcularea acestor doua componente de valori nutritive sunt necesare urmatoarele date despre produsul vizat:

Reteta de fabricatie si randamentul pe unitatea de produs (100 g sau o portie);

Compozitia chimica procentuala a fiecarui component al retetei;

Gradul mediu de asimilare al principalelor substante nutritive din materia prima sau din produsul final;

Coeficientii calorici pentru principalele substante energetice (4.0 kilocalorii/g glucide sau proteine si 9.0 kcal/g lipide);

Eventualele pierderi sau inactivari in cursul procesului tehnologic;

Necesarul zilnic de substante nutritive si energie al grupei de consumatori la care ne raportam;

Sintetic,valoarea nutritiva poate fi exprimata ca un grad de acoperire a necesarului de substante nutritive de catre nutrientii aflati in 100 g produs, iar din punctul de vedere al nutrientuulor de baza, alimentele pot fi grupate in produse cu preponderenta protidica, lipidica, glucidica, vitaminica.

In conditiile segmentarii tot mai accentuate a consumului alimentar, a unei alimentatii stiintifice realizate, cunoasterea valorii nutritive a produselor alimentare este o conditie de baza pentru aprecierea nivelului lor calitativ.

2.2.Declarerea valorii nutritive a alimentelor deshidratate prin intermediul etichetei


Valoarea nutritiva a marfurilor alimentare este o mai veche si constanta preocupare nu numai a stiintelor legate de nutritia omului, ci si a stiintelor implicate in productia si comeercializarea alimentelor.

Revolutia stiintifica si tehnica a intensificat mult cercetarile in acest domeniu, mai ales din momentul in care Organizatia Mondiala pentru Alimentatie si Organizatia Mondiala a Sanatatii si-au concentrat atentia asupra acestei probleme, paralel cu preocuparile autoritatilor din statele dezvoltate de a-si elabora o politica coerenta, conexand sanatatea publica cu productia si comercializarea alimentelor.

Totodata, trebuie evidentiata si preocuparea diferitelor institutii guvernamentale si neguvernamentale de protectie a consumatorului de a asigur alimentele salubre si care, in acelasi timp, sa raspunda cat mai bine cerintelor metabolice ale organismului uman, diferentiate dupa specificul fiziologic al segmentelor prestabilite de consumatori.

In aceste conditii a aparut necesitatea declararii valorii nutritive,intr-o forma si intr-o structura continuu perfectionate, in standardele internationale ale produselor alimentare, cum sunt standardele de recomandare pentru o serie de produse alimentare,cum sunt standardele de recomandare pentru o serie de produse alimentare elaborate de Comisia Codex-Alimentarius. Acest lucru n-ar fi putut fi efectuat fara perfectionarea „normelor de nutritie”pe plan national si pe plan international. De altfel, in anul 1976,apar Standardele Internationale recomandate pentru alimentele destinte sugarilr si copiilor de varsta mica ( CCA/RS 72/74 – 1976 ) elaborate de Comisia Codex – Alimentarius in cadrul programului mixt FAO/OMS privind normele alimentare si care reprezinta startul in solutionarea acestor probleme.

In cadrul acestor standarde apar pentru prima data recomandarea ca pe etichetele alimentelor destinate segmentelor respective de copii sa se declare valoarea nutritiva, in doua directii:

Valoarea energetica raportata la 100g aliment sau pentru o portie sugerata;

Cantitatea totala pentru fiecare substanta minerala si vitamina existente in 100g de produs sau o portie sugerata;

Modernizarea productiei si a comertului su marfuri alimentare a vizat necesitatea declararii valorii nutritive la o gama cat mai larga de produse alimentare prelucrate. In prezent tot mai multe firme, din diverse tari din lume, inclusiv tara noastra, cauta sa gaseasca modalitati cat mai expresive si mai convingatoare de declarare a valorii nutritive atat la produse destinate copiilor, la produsele dietetice, cat si pentru alimentele de consum curent si generalizat.

Raportat la exigentele moderne privind nutritia si protectia consumatorului, pe plan international si national s-a impus ca o necesitate sociala si economica perfectionarea modalitatii de informare a acestuia, prin aparitia unei etichete distincte, pe care s-o poata recepta rapid si precis.

Astfel, in perioada aniilor ^70, consumatorul a descoperit un element nou in cadrul etichetei distincte pe produs, numita eticheta nutritionala.

O astfel de eticheta a fost realizata, potentata de firma olandeza Albert Heijn, semnalata cu interes in anul 1972.

In continuare, modalitati de declarare a valorii nutritive sunt variate, de la cele mai simple, prezentate sub forma unui tabel incadrat intr-un chenar, indicatnd continutul in proteine, lipide, glucide, vitamine (la100 g de produs sau la o portie sugerata) si valoarea energetica exprimata in KJ sau Kcalorii, de asemenea raportata la 100 g produs sau la o portie sugerata ( vezi figurile 1, 2, 3, 4)in cifre si litere de o singura culoare pe fondul culorii ambalajului.

Exemple de etichete nutritionale la produsele alimentare deshidratate sunt prezentate in figurile 1, 2, 3 si 4


Continutul nutritional pentru 100 g produs si contributia la necesarul zilnic

recomandat:

Valoarea energetica: 87 Kcal (365,1 Kj)

Proteine:5,15 g

Glucide: 14,16 g

Lipide:    1,1 g

Vitamina E: 3 mg(20%)

Vitamina A: 160 ug (20%)

Vitamina B1: 0,27 mg    (19%)

Vitamina D3: 1 ug (20%)

Vitamina B12: 0,2 ug(18%)

Figura 1: KNORR DELIK^AT ( Baza pentru mancaruri) Sursa:Eticheta produsului


Continutul nutritional/portie si contributia la doza zilnica recomandata (%)

Valoarea energetica 19,7 Kcal / 82,7 Kj

Proteine0,5 g

Glucide 2,8 g

Lipide 0,7 g

Calciu – ajuta la mentinerea sanatoasa a dintilor si a oaselor 120 mg(15%)

Vitamina C - ajuta la mentinerea unui sistem imunitar puternic   9 mg(15%)

Fier – faciliteaza transportul oxigenului in organism2,1 mg(15%)

Vitamina E – antioxidant ce ajuta la protejarea celulelor 1,5 mg (15%)

Vitamina B6 – ajuta in metabolismul proteinelor 0,3 mg(15%)

Vitamina B1 – importanta in functionarea sistemului nervos 0,21 mg(15%)

Acid folic(Vitamina B9) – implicat in formarea celulelor rosii 30 ug(15%)

Vitamina B12 – ajuta la mentinerea unui metabolism normal 0,15 ug(15%)

Figura 2: Ciorba de 10 legume – firma KNORR Sursa: Eticheta produsului


Continut nutritional / portie

Valoarea energetica    34,65Kcal / 145Kj

Proteine 2,46 g

Lipide 1,33 g

Glucide    3,21 g

Figura 3: Ciorba de burta – firma KNORR Sursa: Eticheta produsului


Informatii nutritionale pentru o portie (200 ml)

Proteine 0,6 g

Lipide    4,6 g

Glucide 6,6 g

Valoarea energetica 289 Kj / 69 Kcal

Figura 4: Supa crema de pui   Sursa: Eticheta produsului


Eticheta nutritionala din figura 1 se refera la condimentele – baza pentru mancaruri si evidentiaza continutul efectiv de proteine, glucide si lipide (in grame) si valoarea energetica (in Kcal / Kj), raportate la 100 g produs, pe de o parte, iar pe de alta parte, cantitatea din fiecare vitamina existenta in acest produs (in mg sau ug si %)raportata la 100 g produs.

Figura 2 prezinta pe langa continutul de proteine, glucide, lipide (in grame),valoarea energetica(in Kcal / Kj),cantitatea fiecarui element mineral si vitamina existente (in mg, ug si %)in produs, care sunt raportate la 100 g produs, si rolul pe care il are in organismul uman fiecare element mineral si vitamine din acest produs.

Eticheta nutritionala din figurile 3 si 4 exprima valoarea energetica (in Kcal / Kj) si continutul de proteine, lipide si glucide (in grame) raportate la o portie sugerata (200 g).

Toate aceste modalitati de declarare a valorii nutritive pe eticheta produsului alimentar au in vedere utilizarea unor strategii specifice si a unor tehnici promotionale care trebuie sa raspunda numeroaselor exigente privind protectia consumatorului.

Declararea valorii nutritive pe ambalaje este acceptata ca o necesitate sociala, tinzand sa devina un instrument valoros pentru producatorii si comercializatorii de marfuri alimentare.

Etichetarea nutritionala ofera interprinderilor o oportunitate marita de a vinde si a garanta consumatorilor un comportament alimentar corect. Tot mai multe persoane au devenit constiente de importanta actului alimentar, iar eticheta nutritionala le poate oferi posibilitatea alegerii hranei si asumarea propriilor decizii in acest sens.

Datorita acestui aspect, mass-media si institutiile guvernamentale si neguvernamentale, nationale si internationale pot contribui la cresterea convingerii in importanta a etichetei nutritionale la ameliorarea alimentatiei si, implicit, a starii de sanatate a populatiei.




CAPITOLL 3


SORTIMENTUL SI CALITATEA SUPELOR DESHIDRATATE COMERCIALIZATE SUB MARCA „KNORR” PE PIATA NATIONALA

STUDIU DE CAZ


3.1. Analiza pietei supelor deshidratate in Romania


Supa este una dintre cele mai vechi forme de mancare preparata si reprezinta in acelasi timp cea mai veche modalitate de a gati din istoria omenirii.

In prima colectie cunoscuta de retete „De Re Coquinaria”, scrisa de romanul Apicius si datand din anul 48 e.n., supele aveau deja o sectiune separata. Aceasta „carte de bucate” a fost atat de apreciata incat a fost retiparita in anul 1452, cand a devenit prima colectie tiparita de retete culinare. Una dintre retetele deosebite din aceasta „carte de bucate” este reteta „Lenticulum de Castaneis”, reprezentand numele latin al supei de linte cu castane.

Fiind un fel de mancare cu o istorie atat de lunga, supa a avut o contributie importanta la cultura servitului mesei. De exemplu, regelui Ludovic al XIV-lea al Frantei ii placeau atat de mult supele incat insista sa fie servite cel putin patru supe la inceputul fiecarei mese. Din motive de igiena, personalul regelui a inventat farfuriile individuale, pentru fiecare persoana aflata la masa, in locul unicului castron din care manca toata lumea. Farfuriile erau schimbate dupa fiecare fel de mancare si concluzia ar fi cea ca lui Ludovic ii datoram spalatul vaselor.

In anul 1765, M. Boulanger – vanzator de supe si ciorbe pe strada Bailleul din Paris a follosit cuvantul latin „restaurabo”(cu sensul de intaritor, fortifiant) pentru a descrie preparatele sale. Astfel, nu numai ca a confirmat perceptia generala despre supe ca fiind „bune pentru sanatate”, dar din greseala a dat cuvantului un nou inteles: bucataria sa a devenit cunoscuta ca primul „restaurant” din lume.

Supele sunt o parte esentiala a oricarei diete echilibrate. Ele incalzesc stomacul si il pregatesc pentru urmatoarele feluri de mancare. Pe langa ajutorul pe care il dau stomacului pentru ca acesta sa-si indeplineasca cat mai bine functia in cadrul procesului digestiv, supele sunt foarte importante si pentru propria lor vloare nutritiva. Ele combina in mod ideal proteinele, mineralele, vitaminele si fibrele vegetale. Toate acestea au un nivel foarte scazut de calorii. Pentru cei preocupati de mentinerea siluetei, e bine de stiut ca pe langa continutul caloric scazut, supele ne impiedica sa mancam exagerat din celelalte feluri de mancare.

Mai mult decat atat, supele sunt recunoscute pentru efectul lor curativ. Supa este primul aliment cu care trebuie hranita o persoana convalescenta. Cand avem gripa sau ne doare gatul, o supa fierbinte este primul „medicament” care ne vine in minte si este un medicament care ne place pentru ca imbina perfect gustul placut cu putere de vindecare. Gustoase, hranitoare si usor de digerat, supele completeaza de multe ori neplacerea de a nu fi in cea mai buna forma fizica.

Supele au chiar si o functiune sociala bine conturata. Ea ii aduna pe oameni in jurul aceleasi mese – pentru ca de obicei nu prea are sens sa pregatesti o supa doar pentru o singura persoana. In plus, mancatul efectiv al supei iti da ocazia sa te concentrezi si impiedica eventualele discutii nesfarsite care au uneori loc la masa. Pe scurt, cand vine vorba despre supe, esentiale sunt placerea de a le imparti cu cei din jurul tau si senzatia de bine pe care ti-o dau.

Marele dezavantaj al supelor era dat insa, pe de o parte, de timpul indelungat necesar pregatirii, iar pe de alta parte de posibilitatea redusa, pana la aparitia instalatiilor frigorifice, de a pastra supele pentru o perioada mai indelungata de timp. Supele, o data ce erau pregatite, trebuiau consumate la aceeasi masa sau cel tarziu la masa imediat urmatoare, caci astfel in lipsa misjloacelor de racire si de pastrare in general, acestea intrau in fermentatie – descompunere biologica putand provoca toxiinfectii alimentare grave.

Aparitia supelor deshidratate a rezolvat dintr-o data ambele probleme: timpul de pregatire s-a redus mai mult decat substantial, pentru pregatirea unor supe deshidratate fiind suficienta simpla adaugare de apa calda, cat si problema pastrarii sau conservarii lor pentru o perioada mai indelungata de timp, supele sub forma deshidratata putand fi pastrate o mult mai lunga perioada de timp si putand fi pregatite pentru servire la orice moment.

Una dintre primele companii care au lansat pe piata internationala supe deshidratate, este KNORR. Aceasta companie desface o gama larga de produse ale industriei alimentare, inclusiv pe piata romaneasca.

Istoria companiei KNORR a inceput in Germania in anul 1838 cand Carl Heinrich Knorr si-a construit la Heilbrom propria fabrica pentru a usca si macina cicoarea folosita in comertul cu cafea si pentru a macina grau pentru faina.

Carl Henrich Knorr si fii sai si-au dat seama de perspectivele oferite de piata pentru desfacerea produselor usor de preparat. Asa au inceput sa combine legumele deshidratate si condimentele care, dizolvate in apa se transformau in niste supe delicioase. In anul 1873, mixturile pentru supe – primele produse din lume din categoria produselor usor de preparat – erau deja disponibile pe piata.

In anul 1884, compania KNORR vindea o gama foarte variata de produse, mergand de la cereale si fulgi de cartofi pana la un fel de tablete comprimate – stramosul cuburilor de supa din zilele noastre.

In anul 1889, un nou produs din aceasi gama a fost lansat pe piata: „Erbswurst”, o supa concentrata si condimentata de mazare, intr-un ambalaj asemanator celor de conserve. Dupa ce se adauga apa fierbinte, produsul se transforma intr-o supa delicioasa.

Cele doua tipuri de produse au revolutionat industria alimentara, fiind primele produse usor de preparat. Acestea au devenit foarte populare datorita pretului convenabil si al gustului lor care dadea savoare mancarii fara sa pretinda calitati gastronomice deosebite din partea celui care le prepara.

C. H. KNORR A. G. a inceput sa fie cotata la bursa incepand din anul 1899, devenind astfel companie publica. Tot in acea perioada a inceput si extinderea ariei geografice de desfacere a produselor.

In anul 1907, Elvetia a fost prima tara care a inceput fabricarea principalei game de produse. In anul 1909, Australia a facut acelasi lucru. Dupa o lunga pauza datorata celor doua razboaie mondiale, Belgia le-a urmat exemplul in anul 1950, Franta in 1951, Italia in 1952, Marea Britanie si olanda in anul 1957.

Cu activitati de productie dasfasurate in opt tari, compania KNORR avea in 1957 vanzari de 50 de milioane de dolari si un venit de 3,5milioane de dolari. Pe langa produsele traditionale de produse includea si supa, condimentele in forma lichida, cuburi de supa si cateva tipuri de sosuri.

In 1958, compania KNORR devine parte a CPC International, care in 1997 si-a schimbat numele in BESTFOODS.

In anul 2000, produsele KNORR erau vandute in 87 de tari peste tot in lume.

In Romania, BESTTFOODS si-a inceput activitatea in 1995, printr-un birou de reprezentanta.

In anul 1997 a inceput productia locala intr-o fabrica ultramoderna, constituita la periferia Bucurestiului, pe drumul spre aeroportul Otopeni. Sesizand potentialul pietei locale, BESTFOODS a fost una dintre primele companii internationale care a facut investitii importante in Romania.

In perioada 1997 – 2001, BESTFOODS Romania s-o dezvoltat continuu impunandu-se ca lider de piata pentru toate categoriile sale sau marcile KNORR si KNORR DELIK^AT.

La inceputul anului 2001, BESTFOODS Romania a devenit parte a Unilever South Central Europe. Achizitionata la nivel international de catre Unilever, BESTFOODS a fost inclusa astfel in divizia Unilever Foods.

In prezent KNOOR are in Romania 72 de Sku, 53 de retete, 12 categorii de produse, 150 de angajatii si vanzari de 30milioane Euro/an.

Respectand traditia culinara romaneasca, produsele KNORR au castigat fidelitatea si increderea consumatorilor romani, devenind una din alimentele preferate. In prezent, toate produsele KNORR ocupa primul loc la sortimentele pe care le reprezinta.

Sortimentul supelor si ciorbelor deshidratate comercializate sub marca KNORR, pe piata nationala, este prezentat astflel:

v    Supe Knorr Vitalitate:

Supa de Gaina cu Legume;

Ciorba de 10 Legume;

Bogate in legume, supele si ciorbele Vitalitate ne ofera gustul ciorbelor traditionale, dar si 15% din necesarul zilnic de vitamine si minerale.Supa de Gaina cu Legume ofera pe langa gustul bogat al legumelor, savoarea gustului de gaina. Aceste supe si ciorbe reprezinta o adevarata sursa de energie si buna dispozitie.

v    Supe Knorr Instant:

Supa crema de legume cu crutoane;

Supa crema de pui cu crutoane;

Supa crema de rosii cu crutone;

Supa de pui cu taitei;

Supa de vacuta cu taitei;

Supele Knorr Instant nu necesita fierbere, sunt gata in cateva minute numai prin adaugarea de apa fierbinte. Continutul unei pungi de astfel de supa este dozat doar pentru o singura portie (200ml) de supa pregatita. Supele instant sunt ideale pentru cei care nu vor sa renunte la facerea unei supe calde chiar si atunci cand nu sunt acasa sau nu au la dispozitie o bucatarie.

v    Alte tipuri de supe si ciorbe deshidratate Knorr:

Supa de rosii;

Supa crema de legume;

Supa crema de pui;

Supa crema de ciuperci;

Supa de pui cu taitei;

Supa de vita cu taitei;

Supa cu galute;

Supa cu galuste de carne;

Ciorba taraneasca;

Ciorba de burta;

Supele si ciorbele KNORR sunt meniuri complete, preparate din ingrediente proaspete, de cea mai buna calitate. Cu ele se poate prepara in doar 5 – 10 minute o supa gustoasa, sanatoasa si hranitoare pentru toti membrii familiei, continutul unei pungi de astfel de supa sau ciorba fiind dozat pentru 3 portii (800ml) sau 4 portii (1 litru).

Pe langa supele si ciorbele deshidratate prezentate mai sus, firma KNOOR comercializeaza pe piata romaneasca si alte tipuri de produse alimentare deshidratate, cum ar fi:

v    KNOORR DELIK^AT BORS MAGIC;

v    KNORR DELIK^AT – Granule – 11 legume – 6vitamine (baza pentru mancaruri);

v    KNORR DELIK^AT 8 Baza pentru mancaruri;

v    KNORR DELIK^AT cu gust de gain;

v    KNORR DELIK^AT – punga magica pentru friptura;

v    Concentrat de ciuperci (baza pentru mancaruri);

v    Concentrat de legume;

v    Concentrat e vita;

v    Concentrat de costita afumata;

v    Plus de Gust de smantana si patrunjel;

v    Knorr cub:

Concentrat de legume;

Concentrat de ciuperci;

Concentrat de vita;

Concentrat de costita afumata;

Concentrat de pui;

Concentrat de porc;

Plus de Gust de smantana si patrunjel;

Aceste produse alimentare deshidratate constituie baza pentru mancaruri si sunt folosite pentru prepararea: supelor, ciorbelor, sosurilor, salatelor sau legumelor, cartofilor fierti sau prajiti, mancarurilor cu carne sau peste.


3.2 caracteristicile de calitate specifice supelor deshidratate „KNORR”


Sub impactul progresului stiintific accelerat din ultimele decenii, concomient cu cresteea nivelului de trai, in tarile dezvoltate s-au reconsiderat problemele chimizarii produselor agroalimentare si prelucrarii industriale intensive a alimentelor. Pe acest fond s-au pus bazele unei nutritii moderne a populatiei si, in consecinta, calitatea marfurilor alimentare este astazi redefinita si reproiectata atat in sfera populatiei si a comertului, cu efecte certe in consumul agroalimentar.

Calitatea marfurilor poate fi definita in relatie cu modalitatiile de abordare transcendenta, orientata spre proces, orientata spre costuri sau orientata spre consumatorul final. Conform standarului ISO 8402 „ Vocabularul Calitatii”, calitatea reprezinta, ansamblul caracteristicilor unei entitati, care ii confera aptitudinea de a satisface nevoile exprimate sau implicite. Luand in considerare criteriile tehnologice si economice de productie si de comercializare a marfurilor, calitatea indica masura in care produsele satisfac cerintele onsumatorilor, permitand pe de o parte individualizarea si sistematizarea marfurilor, iar pe de alta parte delimitarea cantitativa a valorii de utilizare, dincolo de care se modifica calitatea marfurilor.

Operationalizarea conceptului de calitate a marfurilor in relatie cu nevoile exprimate sau implicite ale consumatorilor se realizeaza prin intermediul caracteristicilor de calitate. Aceasta reprezita cele mai importante proprietati selectionate dupa aportul lor, la tabilirea gradului de utilitate al produsului la un moment dat.

In functie de natura si de progresului pe care il au in utilizare(in consum), caracteristicile de calitate ale produselor se grupeaza in mai multe categorii:

v    Caracteristicile tehnice, referitoare la proprietatile intriseci ale produselor (proprietati fizice generale, proprietati fizice speciale, proprietati chimice), pot fi masurabile in mod obiectiv prin mijloace tehnice. Aceste caracteristici sunt prevazute in standarde, in carti tehnice si alte documente tehnico-normative pe piata.

Proprietatiile fizice generale se pot grupa in:

Proprietati de masa, respectiv: densitatea (masa specifica), masa neta (masa prousului), masa bruta (masa neta + tara – masa ambalaj);

Proprietati dimensionale, respectiv: lungimea, latimea, suprafata, etc.

Proprietati structurale:porozitatea, compactitatea, capilaritatea, higroscopicitatea, permeabilitatea, impermeabilitatea, etc.

Starea de agregare: gazaoasa, lichida, solida,mixta, vascoasa;

Proprietati fizice speciale:

Proprietati mecanice, respectiv: rezistenta la tractiune (intindere), alungirea la rupere, rezistenta la incovoiere sau la compresiune, rezistenta la uzura, rezilienta, duritatea;

Proprietati optice: culoarea, transparenta, luciul, indicele de refractie;

Proprietati termice, respectiv: caldura specifica, dilatarea termica, conductibilitatea, termoizolarea, capacitatea calorica;

Proprietati chimice se refera in general la:

a)     Compozitia chimica a marfii (produs si / sau ambalaj);

Substante native:

Apa;

Substante cu rol senzorial:acizi organici, saruri acide, pigmenti naturali, coloranti naturali, glucozizi si alcaloizi cum ar fi piperina din piper, cafeina din cafea, teobromina din cacao, teina din ceai;

Substante nutritive sau trofice (proteine, lipide, glucide, vitamine, substante minerale);

Biocatalizatori(enzime, hormoni);

Substante cu caracter toxic(amigdalina din migdalele amare, toxone din ciuperci oravitoare, amine biologice din fructe necoapte etc.);

Substante cu caracter antinutritiv ( inhibitori tripsinici din slbusul de ou si leguminoase, hemaglutinele din soia, fitina di cereale, acidul oxalic din spanac);

Substante adaugate (aditivi alimentari); conservantii sau antiseptici alimentari, antioxidanti, indulcitori naturali sau sintetici, amelioratorii de textura si consistenta (emulgatorii);

Substante accidentale ce produc contaminarea chimica a produselor (aditivi alimentari ce depasesc cantitatile recomandate sau care sunt lipsiti de puritate, pesticide, biostimulatori, detergenti, coloranti, plastifianti, cerneluri, emulsionanti, metale toxice);

b)    Stabilitatea fata de actiunea unor agenti chimici.

Caracteristicile functioale se refera la comportarea in utilizare a produselor si sunt evidentiate prin intermediul urmatoarelor proprietati:

Prepararea rapida a produselor, conservarea si pastrarea lor comoda:

Produsele deshidratate, pastele fainoase, semiprepararea si preparatele culinare pot fi pregatite rapid si cu un efort minim;

Conservarea produselor presupune utilizarea procedeelor de conservare (pasteurizare, sterilizare, congelare, deshidratare, afumare, acidifiere, marinare, tractare cu substante antiseptice, etc.)

Pastrarea comoda are in vedere dimensiunile si forma produsului;

Valoarea energetica (exprimata in Kcal/100g produs sau Kj/100g produs) reprezinta cantitatea de energie furnizata organismului uman de trofinele energetice existente in 100g produs.

Comoditatea in utilizarea si facilitarea consumului, asigurate de forma ambalajului sau a produsului:

Manuire usoara si comoda;

Stabilitate in asezare si ocuparea unui spatiu cat mai restrans in timpul depozitarii;

Sistem propriu de manipulare;

Deschidere usoara si eventual inchidere repetata;

Evacuare usoara a continutului ambalat;

Posibilitatea de vizualizare a continutului ambalat;

Dimensiunile si masa produsului;

Dimensiunile, masa si volumul ambalajului;

Cantitatea de produs ambalat (proportionare, dozare);

Compartimentarea ambalajului;

Adaptarea formei ambalajului la intrebuintari suplimentare:

In cadrul gospodariei beneficiarului final;

Pentru jocuri si jucarii;

Inchiderea etansa a ambalajului:

Termosudare;

Capace twist off;

Lipire;

Sistem de siguranta la dopuri;

Banderole, etichete autoadezive/adezive;

Benzi autoadezive/adezive;

Termenul de valabilitate (TV) sau data durabilitatii minimale reprezinta limita de timp (zile, luni, ani), stabilita de producator, in care produsul poate fi consumat si in care acesta trebuie sa-si mentina caracteristicile de calitate prescrise, daca au fost respectate conditiile de transport, manipulare, depozitare si consum stabilite. TV este un concept atribuit produselor alimentare conservate, medicamentelor si produselor chimice.

v    Caracteristicile psihoosenzoriale vizeaza efectele de ordin estetic (psiho) si organoleptic (senzorial), pe care produsele le au asupra utilizatorilor.

Caracteristicile estetice sunt:

Aspectul exterior al produsului este reprezentat de:

Forma prousului;

Desenul produsului;

Stilul estetic;

Ornamentul estetic;

Culoarea produsului;

Caracteristicile suprafetei produsului sunt: textura si gradul de luciu;

Aspectul interior al produsului este reprezentat de: elementele decorativ informationale, forma ambalajului, linia ambalajului, desenul ambalajului, stilul estetic, ornamentul estetic.

Culoarea ambalajului.

Grafica ambalajului.

Modul de decorare al ambalajului.

Caracteristicile organoleptice (senzoriale) sunt urmatoarele:

Consistenta sau vascozitatea;

Textura;

Sunetul;

Gustul: dulce, acru, amar, sarat, combinat, condimentat, necorespunzator (de fermentat, de mucegai, de acru, de putred, etc.),placut, corespunzator sau sortimentului;

Mirosul: atragator, respingator, placut, specific sortimentului sau necorespunzator;

Aroma la formarea careia participa: gustul, mirosul, consistenta, temperatura, culoarea, compozitia chimica. Adaosul de condimente si de substante aromatizante au un rol bine definit in imprimarea unei arome corespunzatoare;

Caracteristicile psihosenzoriale influenteaza in mod hotarator comportamentul de achizitie si consum al indivizilor, stimulandu-l sau nu. Asadar, aprecierea acestor caracteristici se afla sub incidenta unor factori de natura subiectiva. In ultimul timp ponderea lor a crescut in mod considerabil in aprecierea produselor alimentare.

v    Caracteristicile economice se refera la acele caracteristici de calitate care influenteaza in mod direct costurile in utilizare. Aceste caracteristici sunt reprezentate de: termenul de valabilitate (TV), codul cu bare, clasa de calitate sau de calibrare a produsului, disponibilitatea podusului, costul aferent consumului sau utilizarii produsului la beneiciarul final (consumul de curent electric, consumul de combustibil).

v    Caracteristicile sociale se refera atat la caracteristicile ergonomice (ce reflecta raportul om – marfa – mediu inconjurator). In ceea ce privesc caracteristicile ergonomice, acestea influenteaza in mod hotarator nivelul de trai si civilizatie a indivizilor. Printre aceste caracteristici se numara: gradul de confort, securitatea utilizarii, prepararea usoara si rapida a produsului, conservarea produsului, valoarea energetica, valoarea terapeutica, valoarea igienica, posibilitatea pastrarii comode a produsului, mesajul informational al etichetei,etc.

v    Caracteristici ecologice se refera la faptul ca produsul si/sau ambalajul este ecologic si acesta este dat de:

Nivelul de poluare al aerului, apei, solului (de exemplu continutul in diverse substante poluante, agenti de racire etc.);

Biodegradabilitatea (pentru ambalaj si produs);

Comestibilitatea (pentru ambalaj);

Recuperarea, refolosirea, reciclarea (pentru ambalaj si pentru produs)

Intre cele cinci grupe de caracteristici exista relatii de interdependenta, de aceea evaluarea calitatii produselor se face printr-o sinteza a principalelor proprietati din fiecare grupa, sau numai a unora dintre ele, functie de destinatia produsului.

Astfel, pentru evaluarea calitatii supelor deshidratate „KNORR” sunt prezentate in continuare urmatoarele caracteristici de calitate specifice unui fel de supa deshidratata si anume „Knorr Vitalitate – Ciorba de 10 legume”:

v    Caracteristici tehnice:

Proprietati fizice generale:

Produs:

Proprietati de masa: masa neta – 42,5g;

Starea de agregare: solida sub forma de pulbere combinata cu granule;

Hidroscopicitatea: produs hidroscopic;

Proprieati fizice speciale:

o Proprietati mecanice:

Produs: pulbere si granulele sunt de consistenta dura.

Ambalaj: rezistent la rupere, sensibil la corpuri acutite (taietor – intepator);

o Proprietati optice:

Produs:

Culoarea – un amestec de mai multe culori: galben + portocalui + verde + bej, culori specifice ingredientelor produsului;

Transparenta: este opac;

Luciul: nu prezinta luciu, fiind mat;

Ambalaj:

Culoarea: un amestec de mai multe culori : galben + portocaliu + verde + bej, culori specifice legumelor desenate pe ambalaj;

Transparenta: este opac;

Luciul: este lucios;

o Proprietati termice:

Produs:lasa sa treaca caldura;

Ambalaj: poate fi pastrat in orice conditii de temperatura;

Proprietati chimice:

Produs:

Substante native: legume deshidratate 38,4% (cartofi, morcovi, ceapa, radacina de patrunjel, ardei, rosii, sfecla pudra, sparanghel, spanac, varza), colorant natural (riboflavina), proteine (0,5g), glucide (2,8g), lipide (0,7g), calciu (120mg), fier (2,mg), vitamina C (9mg), vitamina E (1,5mg), vitamina B1 (0,21mg), vitamina B6 (0,3mg), vitamina B9 sau acidul folic (30mg), vitamina B12 (0,15mg), ulei vegetal;

Substante adaugate (aditivi alimentari): sare, amidon de porumb, potentiatori de aroma (monosodiu glutamat, ribonucleotide disodice), acidifianti (acid citric, acid lactic), zahar, condimente (bustean frunze, curcuma), extract proteic de drojdie.

Ambalaj: este din material complex (folie de aluminiu + material plastic).

v    Caracteristici functionale:

Produs:

Se prepara rapid si cu un efort minim, intrand in combinatie si cu alte alimente, in vederea consumarii;

Valoarea energetica: 19,7 Kcal/82,7Kj;

Ocupa spatiu restrans in timpul depozitarii;

Este dozat;

Posibilitatea de conservare: contine conservanti;

Nu poate fi vizualizat, ambalajul fiind opac;

Se evacueaza usor din ambalaj;

Durabilitatea: „A se consuma de preferinte inainte de 14.11.2013”

Ambalaj:

Ocupa spatiu restrans in timpul depozitarii;

Se inchide etans prin termosudare sau lipire cu adeziv;

v    Caracteristicile psihosenzoriale:

Caracteristici estetice:

Produs:

Forma: forma de pulbere si granule;

Culoarea: o combinatie de culori specifice ingredientelor;

Luciu: suprafata mata;

Gradul de transparenta: suprafata opaca;

Ambalaj:

Culoare: o combinatie de culori specifice legumelor desenate pe ambalaj;

Grafica: comerciala;

Forma: dreptunghiulara;

Elemente decorativ informationale: sunt desenate legumele ce urmeaza a fi deshidratate. Acestea contin vitamine si minerale.

v    Caracteristici organoleptice (senzoriale):

Produs:

Textura: fina, uneori rugoasa;

Gustul: combinat, condimentat, sarat;

Aroma: specifica condimentelor incluse in produs, placuta, fina.

Ambalaj:

Textura: fina;

Sunetul: fosnet;

v    Caracteristici economice:

Durabilitatea: „A se consuma de preferinta inainte de .”;

Codul de bare:..

Costul aferent pregatirii produsului: consumul de combustibil necesar prepararii lui;

v    Caracteristici sociale:

Caracteristici ergonomice:

Preparare usoara si rapida;

Mesajul informational al etichetei: este complet, oferind informatii utile consumatorului;

Valoarea energetica: 19,7 Kcal/82,7Kj;

Caracteristici ecologice:

Ambalajul este reciclabil;


3.3. Ambalarea si etichetarea supelor deshidratate „Knorr”



Pentru asigurarea protectiei si inlesnirea distribtiei, produsele alimentare sunt ambalate individual (ambalaj de prezentare si desfacere) si in ambalaje de transport.

Ambalarea reprezinta procesul prin care produsul de ambalat este introdus in ambalaj, venind in contact cu acesta.

Din punct de vedere etimologic ambalare provine din prefixul “en” si cuvantul “balla” (fr: emballage) cu sensul de a strange in balot.

Definitiile date conceptului de ambalare sunt, ca si in cazul calitatii, numeroase.

Ambalajele protejeaza si mentin integritatea produselor alimentare pe tot circuitul tehnic, de la producator pana la cumparatorul final, inlesnind manipularea, transportul, depozitarea si consumul. La unele produse alimentare ambalajul poate contribui la imbunatatirea calitatii produsului. Un exemplu de astfel de produse il reprezinta supa deshidratata „Knorr”. Acest produs alimentar este supus unei ambalari primare ce-i confera o buna protectie si prezentare estetica.

In Romania ambalajul este definit conform STAS 5845/1-86 si Ordonanta Guvernului 39/1995, dupa cum urmeaza: “ un sistem fizico – chimic cu functii complexe, destinat sa asigure protectia temporara a produselor din punct de vedere fizic, chimic si biologic in scopul mentinerii calitatii si integritatii acestuia in deul manipularii, transportului, depozitarii si desfacerii – pana la consumator sau pana la expirarea termenului de garantie”

Conform literaturii de specialitate clasificarea ambalajelor se face dupa mai multe criterii, din care prezentam cateva in continuare:

dupa materialele constituente – ambalaje hartie si carton, sticla, metal, materiale plastice, ambalaje din lemn, inlocuitori din lemn si impletituri, materiale textile, materiale complexe, in componente ale produsului (membrane naturale, vafe, amidon gelatinizat);

dupa sistemul de confectionare – ambalaje fixe, demontabile, pliabile;


dupa tip – plicuri, sacose, tavi, stelaje, borcane, butelii, bidoane, damigene, canistre;

dupa destinatie – ambalaje de transport, de desfacere, de prezentare;

dupa specificul produsului ambalat – ambalaje pentru produse alimentare, pentru produse nealimentare, ambalaje pentru produse periculoase, ambalaje individuale sau colective;

dupa gradul de rigiditate – ambalaje rigide, semirigide, suple;

dupa durata de utilizare si tipul circulatiei - ambalaje recuperabile (reciclabile, refolosibile), ambalaje nerecuperabile.

Pe intregul circuit strabatut de produs - de la producator, distribuitor, retea comerciala, pana la consumator - importanta ambalajului este evidentiata de functiile acestuia:

conservarea si protectia proprietatilor produselor impotriva factorilor fizici, chimici, biologici:

facilitarea operatiilor de manipulare, depozitare si transport a produselor;

promovarea produselor prin crearea unei atitudini pozitive fata de produs, informarea sau chiar schimbarea mentalitatii consumatorului.


Se observa faptul ca trebuie studiat, in stransa corelatie, produsul si ambalajul ca un sistem, ca un tot. In acelasi timp ambalajul trebuie tratat ca o parte distincta care de multe ori este determinant in adoptarea deciziei de achizitionare a produsului.Examinarea sistemului produs-om, produs-echipament si produs-ambient este deosebit de utila, mai ales, in cazul produselor noi. Analiza functiilor produsului (functii obiective, subiective si auxiliare) este utila in realizarea ambalajului potrivit. Ambalajul asigura conservarea calitatii initiale a produsului in toate etapele circuitului tehnic

Functia de conservare si de protectie a marfurilor consta in protejarea de influenta mediului extern. Aceasta presupune corelarea temperaturii mediului cu cea prescrisa in standarde, protectia la actiunea luminii, a factorilor mecanici si chimici. Protectia impotriva factorilor biologici consta in mentinerea calitatii igienice si microbiologice.

Functia de transport, manipulare, depozitare presupune adaptarea ambalajului la normele de transport si la conditiile de incarcare-descarcare, optimizarea raportului volum/greutate. Activitatile de acest tip trebuie optimizate. Trebuie realizata dimensionarea corespunzatoare a produselor si ambalajelor, sa se asigure ambalajul optim de pastrare, manipulare si transport pe intreg circuitul tehnico-economic. Dimensionarea ambalajelor trebuie subordonata folosirii judicioase a spatiilor de depozitare si a capacitatii mijloacelor de transport. In alegerea ambalajului optim trebuie sa se urmareasca faptul ca prin reunirea ambalajelor sa se formeze o stiva compacta, stabila prin care sa se ocupe cat mai rational volumul. Cerinta a fost impusa de extinderea paletizarii si containerizarii care presupun dimensionarea rationala a produselor si ambalajelor. Asigurarea conditiilor de pastrare a produselor urmareste, de asemenea, mentinerea integritatii calitative a produselor in functie de conditiile de mediu. Pentru cresterea productivitatii muncii si reducerea costurilor este important de realizat rationalizarea operatiunilor de manipulare, mecanizarea acestora, amenajarea depozitelor a rampelor de incarcare-descarcare si a mijloacelor de transport. Alegerea variantei optime de manipulare presupune luarea in considerare a cerintelor de ordin constructiv (care trebuie sa asigure protectia produselor pe intregul circuit), de ordin dimensional (dimensiunile trebuie sa corespunda prescriptiilor internationale si conditiilor de transport si manipulare), privind fixarea sau ancorarea produselor in mijlocul de transport si cerinte privind returnarea ambalajelor (se prefera ambalaje se se pot micsora prin pliere).

Functia de promovare a vanzarilor este data de modul in care se prezinta produsul folosind in acest scop eticheta, marca de fabrica sau de comert, alaturi de elementele estetice precum si volumul si precizia informatiilor prin care comunica cu clientii. Textul, culoarea, imaginea trebuie armonizate cu forma ambalajului si cu materialul de ambalare.

Functia de promovare a vanzarilor este data de modul in care se prezinta produsul folosind in acest scop eticheta, marca de fabrica sau de comert, alaturi de elementele estetice precum si volumul si precizia informatiilor prin care comunica cu clientii. Textul, culoarea, imaginea trebuie armonizate cu forma ambalajului si cu materialul de ambalare    Exista numeroase tehnici si metode de ambalare si aceasta se realizeaza tinand cont de anumite cerinte de calitate:

masa, volum propriu reduse;

fara toxicitate;

fara miros, gust;

rezistenta mecanica ridicata;

impermeabilitate fata de gaze, praf, grasimi;

compatibilitate fata de produsul ambalat.

Ambalajele sunt specifice fiecarui produs, consumatorul fiind avertizat in ceea ce priveste modul de utilizare, manevrare si transport al ambalajului, prin simboluri grafice specifice si prin simboluri ce se refera la protectia mediului inconjurator. Consumatorul este in acest fel, in masura sa stie ca se afla in prezenta unor produse toxice, radioactive sau corozive, ca produsul este fragil, ca acesta nu trebuie amplasat langa surse de caldura sau expus radiatiilor ultraviolete deoarece exista pericol de degradare. Alegerea unui anumit tip de ambalare depinde de caracteristicile produselor ce urmeaza a fi ambalate, de functiile ambalajului, de proprietatile materialului din care se face ambalajul. Aceasta poate fi:

colectiva si portionata;

tip aerosol;

in folii contractibile (tip blister si alveolara);

aseptica;

in vid;

in atmosfera modificata (controlata).

Alegerea unui tip de ambalare si a materialului din care va fi confectionat ambalajul trebuie facuta in asa fel incat interactiunea cu produsul sa fie minima si sa nu duca la degradarea lui. In cadrul Uniunii Europene se utilizeaza pentru ambalaje materiale celulozice (45%), sticla (30%), materiale plastice (13%), materiale metalice (12%) [103]. Pentru realizarea ambalajelor care sa permita ambalarea in vid, in gaz inert etc se utilizeaza materialele complexe (pe baza de aluminiu, hartie si carton si pe baza de materiale plastice) sau a celor de tip “bariera“ dar acestea prezinta inconvenientul unei reciclari dificile.


Relatia ambalaj - mediu inconjurator


Marcajele existente pentru protectia consumatorilor dar si a mediului indica faptul ca ambalajul este reciclabil, reutilizabil, recuperabil. Realizarea ambalajelor nu mai trebuie sa fie o problema pentru mediul inconjurator si pentru consumator. La nivelul UE se prevede:

promovarea ambalajelor standard care pot fi reutilizate;

limitarea volumului si masei ambalajelor;

eliminarea discriminarilor dintre ambalajele noi si ambalaje reciclabile.

Impactul serios asupra mediului si necesitatea diminuarii poluarii a condus la utilizarea unor materiale de ambalaj de tipul:

“lasting ware” – ambalaje cu durata de utilizare prelungita;

„earthedibile” – ambalaje biodegradabile, nepoluante;

„extremely easy to recicle” – usurinta in reciclare ;

Sistemul de codificare aplicat pentru materialele plastice este de un real folos pentru cunoasterea materiei prime din care este constituit ambalajul in vederea realizarii cu usurinta a reciclarii acestuia.

Codificarea consta intr-o sageata inchisa ce prezinta in centru un numar si abrevierea pentru tipul de material considerat (1 PETE – polietilentereftalat, 2 HDPE – poletilena de inalta densitate, 3 V – vinil, 4 LDPE – polietilena de joasa densitate, 5 PP – polipropilena, 6PS – polistiren, 7 OTHER – alte materiale plastice, inclusiv materiale stratificate).

Codificarea specifica materialelor plastice

In alegerea materialului de ambalare trebuie avut in vedere efectul acestuia asupra mediului inconjurator ceea ce presupune introducerea in circuit a unor ambalaje cat mai putin poluante si reducerea ponderii celor nerecuperabile.

Ambalarea marfurilor trebuie tratata cu seriozitate atat de catre expeditor cat si de catre caraus pentru a se asigua o protectie eficienta. De aceea la constatarea deficientei se examineaza cu atentie starea ambalajului deorece este posibil ca acesta sa fi cauzat pierderile sau degradarile. Ambalaje realizate din materiale neadecvate pentru un anume tip de marfuri poate provoca aparitia unui exces de umiditate si pot duce la mucegairea si putrezirea produselor. Starea ambalajului da informatii privind conditiile de transport. Daca conditiile de transport au fost insalubre, ambalajul poate fi murdar sau chiar deteriorat ceea ce poate contribui la pierderi cantitative de produs.

Metoda de ambalare a supei deshidratate „Knorr” constituie ambalarea proportionala, care permite un consum igienic, rapid si civilizat a cantitatii de produs cuprinsa in ambalajul respectiv. Ambalajul acestui aliment se prezinta sub forma unui plic, confectionat din material complex pe baza de aluminiu si anume: complexul polietilena – aluminiu, inchis prin termosudare.

Materialul complex pe baza de aluminiu prezinta urmatoarele proprietati:

Impermeabilitatea la vaporii de apa (protectie pentru produsul higroscopic);

Impermeabilitatea la diferite gaze (bariera fata de O2);

Asigura un mediu steril;

Ambalajul este inchis prin termosudare;

Asigura protectie impotriva luminii;

Rezistenta la indoire;

Rezistenta medie la strapungere;

Rezistenta la actiunea variatiilor de temperatura;

Asigura etanseitate;

Pentru ca beneficiarii sa obtina informatii privind intrebuintarea, pastrarea si consumarea produselor, marfurile alimentare trebuie sa fie etichetate corespunzator.

Prima lege romaneasca referitoare la marci a fost adoptata in 1879. La acea data Romania avea o economie cu un pronuntat caracter agrar, iar scopul legii era, mai ales, de protejare a comerciantilor. Legea din 1879 cuprindea, insa, si o dispozitie de aparare a consumatorilor prin sanctionarea inselaciunii savarsite in dauna acestora, in cazul folosirii unei marci contrafacute sau imitate.

In prezent, marca are multiple roluri: diferentiaza produsul de cel al concurentului, adauga valoare produsului satisfacand si nevoile psihologice ale consumatorilor, determina increderea acestora cu privire la nivelul calitativ al produsului.

Marca face parte din categoria de „marfuri noi” si exprima prin numele de marca un stimul auditiv si prin emblema (logo, sigla) un stimul vizual. Inca din antichitate [104] s-au folosit un numar mare de semne, asa numitele sigillum pentru identificarea produselor alimentare sau nealimentare (chiar daca dupa parerea lui Paul Roubier semnele aplicate nu aveau ca scop sa garanteze reputatia unui producator fata de public ci sa afirme proprietatea unui obiect corporal produs de catre un artizan ….). Alti autori printre care si Remo Franceschelli sustin ideea existentei marcilor, cu aceeasi functie ca si in prezent. In evul mediu se foloseau doua categorii de marci signum collegi (marca corporativa) si signum privati (marca individuala). Nu lipseau nici falsurile, dar nici masurile de preintampinare. Astfel, in anul 81 i.e.n. in timpul dictaturii lui Cornelius Sulla s-a instituit o reglementare de baza in materie de fals.

Camera Internationala de Comert defineste marca ca pe un semn folosit sau pe care cineva doreste sa-l foloseasca pe un produs, cu un produs sau in legatura cu un produs, in scopul de a-l identifica sau de a distinge produsele unei intreprinderi de cele ale altei intreprinderi. In Legea 84/15.04.1998 privind marcile si indicatiile geografice „marca este un semn susceptibil de reprezentare grafica servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele apartinand altei persoane” si sunt prezentate semne posibile care pot constitui marci.

In afirmarea pe piata, marca trebuie sa indeplineasca o serie de cerinte, ca de exemplu:

calitati fonetice;

memorare usoara;

sugerarea categoriei produsului;

posibilitati de internationalizare.

Efectul utilizarii marcilor trebuie sa se resimta in comportamentul cumparatorilor (formarea rutinei, satisfactia acestora).

Din punct de vedere al destinatiei lor marcile sunt de fabrica, de comert si de servicii. In literatura de specialitate sunt intalnite si alte tipuri de marci: marca de certificare, marca de conformitate (cu standardele specifice), complexa (versiuni in diferite limbi), notorie (care se bucura de un mare renume), defensiva (prezinta modificari de detaliu fata de marca principala pentru a nu permite tertilor falsificarea), marca telle quelle (inregistrata in tara de origine, marca este protejata in toate tarile Uniunii – principiul de „epuizare comunitara”). Marca de calitate (atribuita prin certificatul de marca) se aplica pe produsele cu cele mai bune performante pe plan national sau international pentru o perioada de 2 – 3 ani si poate fi retrasa in cazul in care nu se respecta conditiile din contract. Multi angrosisti si detailisti si-au creat marci proprii pentru a-si mari volumul desfacerilor si fidelitatea clientilor. De multe ori acestea concureaza marcile producatorilor. Marca de fabrica constituie cel mai important element din patrimoniul unei firme si ramane elementul esential in strategia firmei. In economia moderna, eficacitatea marcii, rolul ei in dezvoltarea intreprinderii si impunerea ei pe piata sunt in stransa legatura cu functiile pe care acestea le indeplinesc (de diferentiere a produselor, de concurenta, de garantie a calitatii, de organizare a pietei, de monopol, de reclama, sau de protectie a consumatorilor).


Sistemul de marcare ecologica


Sistemul de marcare ecologica a produselor a aparut pentru prima data in Germania in 1978 si a fost denumit “Blue Angel”. Evaluarea produselor pentru acest tip de marcare se face prin prisma indeplinirii criteriilor de performanta ecologica. Sistemul german a fost preluat si de Marea Britanie, Franta dar si de Canada unde exista marca “Enviromental Choise” sau de Japonia cu Eco-Mark. Din 1990 s-a introdus in Germania sistemul de marcare pentru ambalaje “Der Grüne Punkt” (prezentat in fig. 11) ce indica faptul ca producatorul participa financiar la sistemul de colectare selectiv si de valorificare a deseurilor de ambalaje menajere.

In tari ca Germania si Belgia se utilizeaza obligatoriu pentru ambalaje ecoetichete ce se refera la obligatia persoanelor care raspund de ambalare de a participa la colectarea acestora dupa folosire conform Directivei UE.

Marci ecologice

La cererea CE si conform HG 349 / 23. 04. 2002 pentru promovarea marfurilor cu impact redus asupra mediului (masini de spalat vase, aparate frigorifice, textile, incaltaminte, detergenti pentru spalat vase) trebuie utilizate si in Romania etichetele ecologice. Din categoria marfurilor cu impact redus asupra mediului fac parte, de asemenea, lacurile si vopselele de interior. Produsele care determina un grad mare de poluare sunt supuse analizelor, incepand de la proiectare si pana la valorificare sau la reintegrarea in natura. In cadrul Uniunii stabilirea criteriilor ecologice este facuta de catre comitetele nationale de atribuire a marcii, forumul consultativ fiind la Bruxelles.

Marcarea ecologica este de trei tipuri:

tipul I – criteriile de evaluare sunt stabilite de catre o terta parte (un organism guvernamental sau neguvernamental) care realizeaza marcarea;

tipul II – marcarea se realizeaza in baza declaratiei pe propria raspundere a celor interesati (producatori, importatori, distribuitori etc);

tipul III – marcarea se face pe baza informatiilor cuantificabile despre produs.

Datele existente demonstreaza ca marca ecologica stimuleaza constiinta ecologica a consumatorului care la randul sau influenteaza producatorul sa realizeze produse nepoluante.


Eticheta produsului


Ca urmare a faptului ca eticheta inglobeaza materiale de prezentare si de publicitate, definirea etichetei se face intr-un sens larg. Ea reprezinta orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat sau este aderent pe ambalajul acestuia, care contine elemente de identificare a produsului cand acesta este prezentat pentru vanzare. Etichetele nu trebuie sa descrie produsul in mod inselator si sa creeze o imagine falsa referitoare la caracteristicile produsului. Corespunzator functiilor pe care le indeplinesc, etichetele se clasifica in:

etichete de identificare;

etichete de clasificare;

etichete de prezentare;

etichete de promovare.

Aplicarea etichetei sau inscrierea elementelor de identificare se poate face direct pe produs sau pe ambalajul de vanzare.

Etichetele dau informatii utile atat pentru agentii economici cat si pentru consumatori. Tipurile de grafica utilizate pentru etichetarea marfurilor sunt grafica umoristica, grafica comerciala si grafica intelectuala.

Elementele mesajului obligatoriu care trebuie sa apara pe eticheta sunt:

denumirea produsului si numele producatorului, tara de origine;

grupa din care face parte produsul, eventual clasa de calitate;

principalele caracteristici de calitate si masa pe unitatea de ambalaj;

data fabricatiei;

lotul de fabricatie;

restrictii de consum, domeniul de utilizare;

documentul tehnico-normativ (standard sau alt act normativ)

mentiunea specifica pentru acele produse care au suferit un anume tratament de modificare a calitatii;

conditiile de pastrare, depozitare;

termen de valabilitate sau garantie.

Elementele mesajului promotional sunt:

marcile sub care se comercializeaza (marca de fabrica, marca de comert, emblema sau sigla fabricii, marca produsului, marca literala, figurala, combinata, marca umbrela;

eticheta ecologica;

codul cu bare, codul Calra, codul Data Matrix;

argumentuil de vanzare: text publicitar, scurt istoric al produsului sau al firmei, trofee, informatii privind certificarea sistemului calitatii, avantajele oferite de produs si ambalaj, promovarea unor conuri, jocuri in vederea obtinerii unor castiguri etc.

Consumatorii au dreptul de a fi informati, in mod complet, corect si precis, asupra caracteristicilor esentiale ale produselor si serviciilor oferite de catre agentii economici, astfel incat sa aiba posibilitatea de a face o alegere rationala, in conformitate cu interesele lor, intre produsele si serviciile oferite si sa fie in masura sa le utilizeze, potrivit destinatiei acestora, in deplina securitate.

Informarea consumatorilor in legatura cu produsele oferite se realizeaza, in mod obligatoriu, prin elemente de identificare si caracterizare ale acestora, care se inscriu la vedere, dupa caz, pe produs, eticheta, ambalaj de vanzare sau in cartea tehnica, instructiunile de folosire etc. Produsele de folosinta indelungata trebuie insotite de 'declaratia de conformitate', 'certificat de garantie' si, dupa caz, de 'cartea tehnica' ori de 'instructiuni de folosire', redactate in limba romana, care cuprind principalele caracteristici ale produsului, conditiile de instalare, exploatare, intretinere, data fabricatiei, termenul de garantie si eventualele riscuri ce pot aparea in urma nerespectarii instructiunilor. Informatiile referitoare la serviciile prestate trebuie sa cuprinda categoria calitativa a serviciului, timpul de realizare, termenul de garantie, tariful, riscurile previzibile si, dupa caz, declaratia de conformitate.

In prezent, ca urmare a gradului crescut de falsificare a produselor, exista o intreaga campanie de protejare care are ca scop recunoasterea de catre consumatori a marfurilor autentice. Aceasta se realizeaza prin utilizarea unor sisteme de protectie, care au ajuns la un nivel deosebit de perfectiune si anume, holograma, sistemul ISOTAG si ISOCODE sau eticheta inteligenta (de radiofrecventa) sau firele textile de siguranta.

Holograma vizibila in lumina naturala reprezinta un sistem de securitate deosebit, deoarece nu poate fi dezlipita fara distrugerea elementelor grafice. Oriunde in lume ar fi conceputa, holograma se realizeaza in Marea Britanie la firma “Applied Holographies Plc”

Sistemul ISOTAG se bazeaza pe identificarea moleculelor prin marcare cu isotopi (1992)

Sistemul de marcare a fost conceput pentru fiecare produs ce trebuie identificat. Codul este indestructibil si se utilizeaza in cazul vopselelor, pesticidelor, adezivilor, substantelor explozive dar si a parfumurilor si are avantajul ca se utilizeaza cantitati mici de izotopi, de ordinul ppm.

Sistemul ISOCODE – presupune utilizarea unui amestec de substante chimice cu proprietati speciale ce se identifica cu un cititor specializat. Marcarea se face prin impregnare pe suprafata ambalajelor, a etichetelor, sau realizarea unui cod de bare invizibile pe documentele insotitoare de transport.

Etichetele de radiofrecventa RF – incorporeaza un circuit integrat si o antena. Au avantajul verificarii cu usurinta a termenului de garantie al produsului, dar aplicarea este limitata de preturile ridicate. Se preconizeaza utilizarea acestora in cazul marfurilor de lux cu preturi foarte mari.

Holograma vizibila in lumina naturala reprezinta un sistem de securitate deosebit, deoarece nu poate fi dezlipita fara distrugerea elementelor grafice. Oriunde in lume ar fi conceputa, holograma se realizeaza in Marea Britanie la firma “Applied Holographies Plc”

Sistemul ISOTAG se bazeaza pe identificarea moleculelor prin marcare cu isotopi (1992)

Sistemul de marcare a fost conceput pentru fiecare produs ce trebuie identificat. Codul este indestructibil si se utilizeaza in cazul vopselelor, pesticidelor, adezivilor, substantelor explozive dar si a parfumurilor si are avantajul ca se utilizeaza cantitati mici de izotopi, de ordinul ppm.

Sistemul ISOCODE – presupune utilizarea unui amestec de substante chimice cu proprietati speciale ce se identifica cu un cititor specializat. Marcarea se face prin impregnare pe suprafata ambalajelor, a etichetelor, sau realizarea unui cod de bare invizibile pe documentele insotitoare de transport.

Etichetele de radiofrecventa RF – incorporeaza un circuit integrat si o antena. Au avantajul verificarii cu usurinta a termenului de garantie al produsului, dar aplicarea este limitata de preturile ridicate. Se preconizeaza utilizarea acestora in cazul marfurilor de lux cu preturi foarte mari.


Ambalarea, marcarea si etichetarea marfurilor metalice si chimice


Ambalarea se realizeaza conform STAS sau NT. Semifabricatele, produsele laminate nu se ambaleaza. In cazul barelor, foilor sau impletiturilor din sarma se realizeaza legaturi, colaci sau rulouri. Sculele, tacamurile se ambaleaza in hartie (in pachete) si se introduc in lazi de lemn sau cutii de carton. Pe ambalaje este obligatorie scrierea denumirii intreprinderii, denumirea produsului, semnul CTC, STAS sau NT sau alte mentiuni specifice (fragil).

Marcarea marfurilor metalice se face functie de procesul tehnologic sau functie de destinatie:

profilurile se marcheaza prin vopsire, in 1–3 culori, sau prin poansonare;

tablele prin vopsire, stampilare, poansonare sau etichetare;

produsele de uz casnic obtinute prin turnare sunt marcate in relief pe suprafata exterioara (tacamurile se marcheaza cu emblema fabricii producatoare);

In cazul produselor din materiale plastice standardul roman SR ISO 11469/1998 prezinta urmatoarele reguli privind marcarea, dupa cum urmeaza:

produse monocomponente: acrilonitril (AN), stiren (S), poli(clorura de vinil) (PVC) - se utilizeaza abrevierile corespunzatoare;

amestecuri de polimeri sau aliaje: acrilonitril/butadiena/stiren si policarbonat:

>ABS + PC <

compozitii sarjate sau armate: polipropilena cu 30 % pulbere minerala;

> PP – MD30 <

poliamida 6,6 cu amestec 15 % pulbere minerala si 25 % fibre de sticla;

> PA 66 – (GF25 + MD15) <

produse multicomponente: strat de poli(clorura de vinil) pe o spuma de poliuretan care contine o insertie de acrilonitril/butadiena/stiren:

> PVC, PUR, ABS <

Ambalarea produselor peliculogene finite se face in cutii metalice de anumite capacitati, bidoane sau butoaie confectionate din metal sau materiale plastice, in containere sau autocisterne metalice, functie de destinatie. Din anul 2001, conform H.G. nr. 530/7.06.2001 (M. Of. nr.327/18.06.2001), trebuie aplicata preambalarea produselor in functie de masa sau volum in recipienti de capacitate prestabilita. Astfel, dupa cum se poate observa si din standarde, ambalarea se face in recipienti metalici de 750 ml, 4 l, 20 l sau in ambalajul clientului.

Ambalajele trebuie inchise etans pentru a fi asigurata calitatea si integritatea materialelor peliculogene in timpul transportului si depozitarii.

In general, vopselele, lacurile, gudroanele, colorantii, cernelurile, rasinile, plastifiantii, cleiurile conduc la deseuri periculoase. Acestea sunt cuprinse in Anexa Nr 1C din Ordonanta de Urgenta nr 78/16.06.2000 privind regimul deseurilor.

In Romania clasificarea, etichetarea si ambalarea substantelor si a preparatelor chimice periculoase este aprobata prin Legea nr. 45/18.07.2001.

Ambalajele sunt marcate cu semne pentru produse inflamabile si nocive.

Eticheta produselor alimentare a intrat tot mai mult in atentia producatorilor si comerciantilor datorita dorintei cumparatorilor de a fi cat mai bine informati si protejati, in conditiile aparitiei aditivilor chimici in industria alimentara si a altor factori exogeni care duc la scaderea gradului de inlocuitate a alimentelor.

Ca mijloc de comunicare intre comert si consumator, eticheta permite agentilor economici sa masoare pulsul pietei stimulandu-i in ridicarea nivelului calitativ al produselor, iar cumparatorul sa se orienteze in selectarea acelor produse corespunzatoare necesitatilor sale.

Reglementarea etichetarii produselor alimentare este o problema de interes public, deoarece vizeaza protectia si sanatatea consumatorilor. Pe plan international au fost elaborate reglementari privind etichetarea produselor alimentare de catre Comitetul pentru etichetarea bunurilor alimentare din cadrul Comisei Codex Alimentarius. Potrivit reglementarilor internationale, eticheta cuprinde ansamblul mentiunilor, indicatiilor, marcilor de productie sau de comert, imaginilor sau simbolurilor referitoare la un produs alimentar si care figureaza pe orice ambalaj, document, afis, eticheta, inel sau banderola care insoteste produsul sau se refera la el.

In Romania s-a legiferat folosirea corecta a etichetei pentru informarea consumatorilor prin O.G nr.21/21 august 1992 privind protectia consumatorilor si mai apoi prin O.G. nr 58/30 ianuarie 2000 si de asemenea, prin H.G. nr 106/7 februarie 2002.

Normele metodologice privind etichetarea alimentelor cuprinse in H.G. nr.106/7 februarie 2002 stipuleaza urmatoarele conditii de etichetare:

Informatii privitoare la produsele oferite de catre agentii economici sa fie complete, corecte si precise privind caracteristicile esentiale, redactate in limba romana vizibil si inteligibil;

Eticheta reprezinta orice material scris, imprimat, litografic, gravat sau ilustrat, ce contine elemente de identificare a produsului alimentar;

Informatiile inscrise pe etichete nu trebuie sa induca in eroare consumatorul la achizitionarea produsului in privinta caracteristicilor alimentului, a naturii, identitatii, proprietatilor, compozitiei, cantitatii, durabilitatii, originii sau providentei, metodelor de fabricatie sau productie sau a atribuie efecte sau proprietati pe care produsul nu le poseda;

Inscrisul de pe eticheta nu trebuie sa prezinte modificari care pot duce in eroare consumatorul. Se interzice reetichetarea alimentelor;

Etichetele poduselor alimentare trebuie sa cuprinda obligatoriu:

Denumirea produsului;

Datele de identificare a producatorului, importatorului, ambalatorului, distribuitorului;

Durata durabilitatii minimale/termen de valabilitate;

Cantitate neta;

Conditii de depozitare si folosire;

Locul de origine sau provenienta produsului;

Lista ingredientelor folosite;

Valoarea nutritiva si energetica;

Instructiuni de utilizare, atunci cand lipsa acestora pot determina o utilizare necorespunzatoare a produselor.

Astfel, eticheta supei deshidratate „Knorr Vitalitate – Ciorba de 10 Legume”, contine urmatoarele elemente informationale:

Denumirea produsului: „ Amestec de ingrediente pentru Ciorba de 10 Legume B1, B6, B9, B12, C, E, Ca, Fe”;

Date de identificare a producatorului: „este produs de Unilever South Central Europe SRL, Bd. Republicii 291, Ploiesti, Romania”;

Termenul limita de consum:„A se consuma de preferinta pana la sfarsitul datei inscriptionate pe ambalaj:.”;

Cantitatea neta:..;

Elementul de identificare al lotului:..;

Conditii de depozitare si folosire:„A se depozita intr-un loc uscat si racoros”;

Locul de origine al produsului:„Elvetia”;

Lista ingredientelor folosite:„ legume deshidratate 38,4%(cartofi, morcovi, ceapa, radacina de patrunjel, ardei, rosii, sfecla pudra, sparanghel, spanac, varza), sare, amidon de porumb, ulei vegetal, potentiatorii de aroma (monosodiu glutamat, ribonucleotide disodice), acidifianti (acid lactic, acid citric), zahar, condimente (leustean frunze, curcuma), extract proteic de drojdie, calciu, vitamina C, fier, vitamina E, vitamina B6, vitamina B1,acid folic (vitamina B9), vitamina B12, colorant natural (riboflavina)”;

Valoare energetica:„19,7Kcal/82,7Kj”;

Instruciuni de utilizare (mod de preparare):

Varsati continutul plicului in 1litru de apa care fierbe;

Aduceti din nou la fierbere, amestecand mereu;

Micsorati flacara, acoperiti partial, fierbeti la foc mic timp de 10 min., amestecand din cand in cand. Gata!”

„4 porti in 10 min.”;

La nivelul UE, Directiva 90/496/C.E.E. (din 24 septembrie 1990) stabileste dispozitiile comune privind mesajul transmis de eticheta nutritionala, avand in vedere dreptul consumatorului de a sti ce ingrediente sunt continute in alimentele respective si care este profilul nutritiv al alimentelor.

Eticheta nutritionala a supei deshidratate „Knorr Vitalitate – Ciorba de 10 Legume”contine urmatoarele elemente:

Valoarea energetica: 19,7Kcal/82,7Kj;



Continutul de substante nutritive/portie:

Proteine

0,5 g

Glucide

2,8 g

Lipide

0,7 g

Calciu

120 mg (15%)

Vitamina C

9 mg (15%)

Fier

2,1 mg (15%)

Vitamina E

1,5 mg (15%)

Vitamina B6

0,3 mg (15%)

Vitamina B1

0,21 mg (15%)

Acid folic (vitamina B9)

30 ug (15%)

Vitamina B12

0,15 ug (15%)


Eticheta acestei supe deshidratate contine si un mesaj promotional (suplimentar) reprezentat de:

Marca produsului: „Vitalitate”;

Marca producatorului:„Knorr” – marca inregistrata de Knorr – Narhmittel, AG, Elvetia;

Emblema sau sigla produsului: este prezentata in urmatoarele culori: rosu, alb, verde si galben;

Codul cu bare: ..

Textul publicitar:„Asigura familiei tale un plus de energie si sanatate cu Knorr Vitalitate. Supele KNORR Vitalitate contin legume bogate in vitamine si minerale necesare unei zile active si pline de succese, aducand buna dispozitie si incredere celor dragi. KNORR Vitalitate: mananci bine, te simti bine si ramai mereu sanatos!”; „Nou”; „O portie contine 15% din necasarul zilnic de vitamine si minerale”; „Cupon de control”.

Aceasta eticheta face corp comun cu ambalajul, are o grafica comerciala si ofera informatii suficiente si utile atat distribuitorilor cat si consumatorilor finali.






CONCLUZII



v    Incepand cu secolul al XVIII-lea, preocuparile pentru sistematizarea marfurilor au fost tot mai evidente, datorita aparitiei produselor care inglobau un inceput de progres tehnic si deci o diversificare care trebuia pusa in evidenta. Ultimele decenii ale mileniului trecut au inregistrat innoiri spectaculoase in domeniul productiei de bunuri alimentare, ca urmare a introducerii de produse noi si aparate diferite in prelucrarea si conservarea alimentelor, utilizarii aditivilor in fabricatie, valorificarii eficiente a materiilor prime conventionale si neconventionale, etc. Toate acestea au impus introducerea de noi reglementari pe plan national si international in comert, preocuparile organismelor acreitate fiind orientate si in domeniul sistematizarii marfurilor alimentare. Clasificarea marfurilor antreneaza o multitudine de sortimente cu denumiri diferite, realizate prin prelucrarea variata a anumitor combinatii de materii prime, tot acest ansamblu avand un limbaj comun, simplu si eficient, cu privire la marfuri. In prezent, elaborarea unei clasificari eficiente a marfurilor nu este posibila decat prin utilizarea unui sistem de crietrii intercorelate, perfectionate continuu, pentru a se pune de acord cu progresele inregistrate in domeniile materiilor prime, a semifabricatelor si a produselor finite, precum si a proceselor tehnologice, cu modernizarea continua a activitatii comerciale.

v    Unele dintre grupele de alimente, pentru a-si mentine pe o perioada de timp mai indelungata valoarea nutritiva sunt supuse procesului e deshidratare. Alimentele deshidratate (fructele si legumele deshidratate, verdeturile, condimentele naturale, condimentele mixte, supele deshidratate, laptele deshidratat) se caracterizeaza printr-un continut scazut de apa si o valoare energetica ridicata. Dintre acestea, legumele si fructele deshidratate sunt mai solicitate mai ales de unitatile de alimentatie publica, deoarece prezinta un grad avansat de prelucrare, participand la obtinerea preparatelor culinare. Se pot supune deshidratarii toate legumele si fructele proaspete. Ele se obtin fie sub forma de felii, rondele, taitei, cuburi, fulgi au pulbere. Deshidratatele din leguminoase boabe (mai ales fasolea si mazarea) se produc sub forma de pulberi din materii prime supuse mai intai la fierbere. Sortimentul produselor alimentare deshidratate este numeros si in continua diversificare, ca urmare a reducerii timpului afectat pregatirii hranei, dar si a avantajelor ce rezulta din pastrarea comoda si depozitarea comoda a legumelor si fructelor pe un timp mai indelungat.

v    Materiile prime reprezinta un factor determinat al calitatii, deoarece calitatea acestora se regaseste in propietatiile produselor finite. Calitatea si prospetimea materiei prime influienteaza profund si indicatorii economici, in sensul diminuarii pierderilor in procesul tehnologic.La industrializarea legumelor si fructelor se utilizeaza in calitate de materii prime,pe langa legume sau fructe, si o serie de produse cum ar fi: zaharul,apa,uleiul,sarea,precum si materiale auxiliare(aditivi alimentari).Cunoasterea caracteristicilor de calitate ale tuturor materiilor prime contribuie in mod eficient la inbunatatirea calitatii si evitarea aparitiei unor defecte in produsele fabricate.

v    In compozitia chimica a unor produse alimentare se regasesc si alte substante chimice adaugate intentionat, care difera de compozitia chimica normala si care poarta denumirea de aditivi alimentari. Utilizarea aditivilor alimentari, in calitate de materiale auxiliare, este imperios necesara intr—o societate dezvoltata, cu un nivel ridicat de industrializare in domeniul presarii alimentelor,in concordanta cu exigentele tot mai ridicate ale consumatorilor. In consecinta, utilizarea aditivilor in industria alimentara prezinta un triplu avantaj: a) pentru producator; b) pentru comerciant; c) pentru consumator.

v    Alimentele isi modifica valoarea nutritiva in timpul procesarii, prin pierderea unor substante nutritive,cu efecte nefavorabile asupra sanatatii consumatorilor pe termen lung.Pentru corectarea acestor pierderi, alimentele se pot imbogatii cu substante de fortifiere(acizi grasi esentiali, aminoacizi, vitamine, saruri minerale s.a.).S-a demonstrat ca utilizarea aditivilor in alimente, in anumite situatii, poate implica riscuri de ordin mondial, cu repercursiuni pe plan social pe termen lung.Aditivii alimentari trebuie introdusi in fabricatia produselor alimentare in doze reduse(sub 5%) si in concentratii rationale,in relatie cu scopurile specifice si raportat la conditiile particulare de procesare.Mai mult, pentru a putea fi introdusi in alimente, trebuie sa respecte anumite norme de puritate si examene toxicologice corespunzatoare.Natura si dozele de aditivi admisi in produsele alimentare se controleaza prin legi si prin standarde.

v    Asigurarea aprovizionarii retelei comerciale cu produsele din legume si fructe necesita aplicarea unor metode de prelucrare sau transformare care sa impiedice alterarea si sa mentina cat mai bine caracteristicile senzoriale si valoarea nutritiva.Pentru inlesnirea operatiunilor tehnologice si inbogatirea insusirilor produselor finite, legumele si fructele trec printr-oserie de operatiuni de pregatire( receptia,depozitarea, spalarea, sortarea, curatirea, oparirea, racirea, sulfitarea).Conservarea reprezinta operatia sau ansamblul de operatii prin care se impiedica alterarea provocata de diferiti agenti. Prin aceasta metoda se urmareste mentinerea intr-o masura cat mai mare a calitatii produselor in timp, in principal prin prelungirea duratei lor de pastrare. Procedeele de conservare au la baza urmatoarele principii biologice: bioza, anabioza,cenoanabioza si abioza.

v    In tarile dezvoltate, piata produselor agroalimentare este marcata de o cerere crescanda pentru produsele de tip „cstering”, alimente gata pentru consum de tip „ready-to-eat” si semipreparatele de tip „readi-to-heat”,produse care au conservabilitate garantata si pot fi utilizate rapid si simplu.Deshidratarea alimentelor (deshidratare in pat fluidizat, prin pulverizare sau atomizare sub forma de pulberi, peliculara, atomizare). are la baza scaderea continutului de apa la valori care sa reduca la minimum activitatile biologice din acestea.In aceasta situatie activitatea apei devine nefavorabila dezvoltarii microorganismelor,iar presiunea osmotica suficient de mare pentru a putea determina plasmoliza celulelor microbiene.Domeniile de aplicare le deshidratarii sunt: legume, fructe,lapte, oua, carne si peste( numai in scop special pentru obtinerea concentratelor alimentare ).Pentru legumele si fructele care se prelucreaza in stare solida se aplica deshidratarea cu aer cald in cuptoare simple, tunele, uscatoare cu benzi sau in instalatii cu pat fluidizat.

v    Deshidratarea prezinta atat avantaje ( reducerea greutatii si volumului produsului, usurinta in pregatirea preparatelor,economii in pastrare si transport, conditii de pastrare usor realizabile), cat si dezavantaje (diminuarea continutului de vitamine si a unor caracteristici senzoriale) pentru produsele respective.

v    Pentru a ajunge la beneficiarul final in stare comestibila, cu proprietati de calitate acceptabile, dar si pentru a inlesni procesul complex de distributie in spatiu si timp, multe din produsele alimentare necesita operatii de ambalare si etichetare. Indiferent de stadiul de dezvoltare economica al unei tari, produsele alimentare sunt de neconceput fara existenta ambalajelor, intrucat ele contribuie la folosirea rationala si eficienta a resurselor de materii prime si materiale in sfera productiei si circulatiei marfurilor.De altfel, necesitatea sociala si economica a preambalarii alimentare a fost consemnata si reglementata intr-o serie de acte cu caracter legislativ-normativ, precum si prin prescrierea in standarde.Activitatea de creare si producere a ambalajului ce trebuie analizata prin prisma legaturilor pe care le implica cu: productia,stocarea, expedierea si transportul, comercialazarea si publicitatea, ecologia si designul.

v    In cadrul sistemului biocomponent al marfii alimentare ( produs + ambalaj ), pe fondul modernizarii productiei si comertului cu bunuri de consum, acesta din urma a cunoscut evolutii spectaculoase. Pornind de la functia initiala de a cuprinde si proteja produsul, ambalajului i-au fost cerute gradul si alte functii care sa raspunda csrintelor exprimate de industrie,comert, consumator si ecologie.Si in cazul produselor deshidratate, ambalarea isi exercita functiile prezentate anterior, fiind o etapa importanta in procesul tehnologic de obtinere a alimentelor respective.

v    Progresul inregistrat in stiintele implicate in nutritia omului si progresele stiintifice si tehnice din domeniul productiei bunurilor alimentare, pun in prim-plan exigentele „pietei metabolice” in raport cu piata economica. Utilitatea unui plan alimentar, respectiv valoarea de intrebuintare a lui, a necesitat o particularizare care sa tina seama de dubla si simultana lui realizare pe piata metabolica si pe piata economica. Aceasta particularizare a condus la aparitia conceptului largit de valoare nutritiva, cu patru laturi inseparabile: valoare pshihosenzoriala,valoare energetica,valoare biologica si valoare igienica. Valoarea nutritiva reprezinta calitatea unui produs alimentar de a satisface necesitatile nutritive ale organismului, ea fiind cu atat mai mare cu cat asigura, in mai mare masura, necesarul de compusi nutritivi sau cu cat compozitia chimica corespunde unei alimentatii echilibrate. Pentru un produs alimentar, valoarea nutritiva constituie criteriul notarilor in aprecierea calitatii.In timpul deshidratarii produselor alimentare au loc transformari profunde datorita actiunii concomitente a caldurii, a oxigenului din aer si a migrarii valorilor de apa. Produsele alimentare deshidratate, avand substantele utile concentrate pe o unitate de masa, au un volum micsorat, valoare energetica sporita, insa pierd o parte din substantele aromatice si se distrug partial unele vitamine.

v    Sintetic, valoarea nutritiva poate fi exprimata ca un grad de acoperire a necesarului de substante nutritive de catre nutrienti aflati in 100g produs, iar din punctul de vedere al nutrientilor de baza, alimentele pot fi grupate in produse cu preponderenta protidica, lipidica, glucidica, vitaminica. In conditiile segmentarii tot mai accentuate a consumului, a unei alimentatii stiintifice realizate, cunoasterea valorii nutritive a produselor alimentare este o conditie de baza pentru aprecierea nivelului lor calitativ.

v    Valoarea nutritiva a marfurilor alimentare este o mai veche si constanta preocupare nu numai a stiintelor legate de nutritia omului , ci si a stiintelor implicate in productia si comercializarea alimentelor. Trebuie evidentiata preocuparea diferitelor institutii guvernamentale si neguvernamentale de productie a consumatorului de a asigura alimente salubre si care, in acelasi timp,sa raspunda cat mai bine cerintelor metabolice ale organismului uman, diferentiate dupa specificul fiziologic al segmentelor prestabilite de consumatori. In aceste conditii a aparut necesitatea declararii valorii nutritive, intr-o forma si intr-o structura continuu perfectionate, in standardele internationale ale produselor alimentare, cum sunt stsndardele de recomandare pentru o serie de produse alimentare elaborate de Comisia Codex –Alimentarius (FAO,OMS). Modernizarea productiei si a comertului cu marfurile alimentare a vizat necesitatea declararii valorii nutritive la o gama cat mai larga de produse alimentare prelucrate. In prezent tot mai multe firme, din diverse tari din lume, inclusiv in tara noastra , cauta sa gaseasca modalitati cat mai expresive si mai convingatoare de declarare a valorii nutritive atat la produsele destinate copiilor,la produsele dietetice, cat si pentru alimentele de consum curent si generalizat.

v    Raportat la exigentele moderne privind nutritia si protectia consumatorului, pe plan international si national sa impus ca o necesitate sociala si economica perfectionarea modalitatiide informare a acestuia, prin aparitia unei etichete distincte, pe care s-o poata recepta rapid si precis.Astfel, in perioada anilor ;70, consumatorul a descoperit un element nou in cadrul etichetei , alteori constituind o eticheta distincta pe produs, numita eticheta nutritionala. Modalitatile de declarare a valorii nutritive pe eticheta produsului alimentar au in vedere utilizarea unor strategii specifice si a unor tehnici promotionale care trebuie sa raspunda numeroaselor exigente privind protectia consumatorului. Declararea valorii nutritive pe ambalaje este acceptata ca o necesitate sociala, tinzand sa devina un instrument valoros pentru producatorii si comercializatorii de marfuri alimentare . Etichetarea nutritionala ofera inteprinderilor o oportunitate marita de a vinde si a garanta consumatorilor un comportament alimentar corect. Tot mai multe persoane au devenit constiente de importanta actului alimentar , iar etichetarea nutritionala le poate oferi posibilitatea alegerii hranei si asumarea propriilor decizii in acest sens. Datorita acestui aspect, mass-media si institutiile guvernamentale si neguvernamentale,nationale si internationale pot contribui la cresterea convingeri in importanta etichetei nutritionale la ameliorarea alimentatiei si implicit, a starii de sanatate a populatiei.

v    Dezvoltatea spectaculoasa a ambalajului este strans legata de evolutia modului de viata si de consum.Bazata pe tehnologii de varf, ambalarea este insotita de costuri asociate fazei de post- consum, impact asupra mediului inconjurator si asupra consumatorului.Fara ambalare, materialele ar fi in dezordine si ineficiente. Ambalajele pot fi clasificate dupa mai multe criterii: dupa natura ambalajului din care sunt constituite, dupa sistemul de confectionare, dupa tipul ambalajului, dupa metoda ambalarii, dupa domeniul de utilizare, dupa natura produsului ambalat, dupa gradul de rigiditate, dupa modul de circulatie.        Atat materialele cat si modelele de ambalare au fost analizate in raport cu influienta pe care o exercita asupra calitatii produselor deshidratate. Ambalarea marfurilor tine seama de caracteristicile actuale si tendintele de viitor in ceea ce priveste productia si circulatia marfurilor. Ambalajul si produsul, formeaza un sistem, care presupune o relatie specifica intre elementele sale componente.

v    Obiectivele la care trebuie sa se raporteze actualele tehnici de ambalare, trebuie sa raspunda unor probleme legate de: a) reducerea consumului de materii prime :; b) cresterea duratei de conservare a produsului:,c) combinarea anumitor materiale in scopul cresterii performantei ambalajului:, d) reconsiderarea relatiei produs-ambalaj-mediu inconjurator. Metodele de conservare a alimentelor nu au evoluat atat de mult, cat mai ales tehnicile si metode de ambalare a produselor conservate, precum: ambalarea proportionata , ambalarea colectiva, ambalarea sub vid sau sub vacuum,ambalarea in atmosfera modificata (MAP-Modified Atmosphere Packaging), ambalarea in atmosfera de gaz inert (N2),ambalarea in atmosfera de bioxid de carbon (CO2),ambalarea in folii contractile. Aceste metode si tehnici de ambalare a produselor alimentare deshidratate asigura o pastrare eficienta a calitatii si integritatii produselor pe tot parcursul lantului de distributie, dar si crearea unor unitati rationale de desfacere, transport si manipulare a acestora.

v    Supa este una dintre cele mai vechi forme de mancare preparata si reprezinta in acelasi timp cea mai veche modalitate de a gati din istoria omenirii. Aparitia supelor deshidratate a rezolvat dintr-o data doua probleme: 1) timpul de pregatire s-a redus considerabil: 2) problema pastrarii sau conservarii lor pentru o perioada mai indelungata.

v    Una dintre primele companii care au lansat pe piata internationala supele deshidratate, este KNORR. Aceasta companie desface o gama larga de produse ale industriei alimentare, inclusiv pe piata romaneasca. In 1958, compania KNORR devine parte a CPC International, iar in 1997 si-a schimbat numele in BESTFOODS.In Romania, BESTFOODS si-a inceput activitatea in anul 1995, printr-un birou de reprezentanta. La inceputul anului 2001, BESTFOODS Romania a devenit parte a Univeler South Central Europe. Achizitionata la nivel international de catre Univeler, BESTFOODS a fost inclusa astfel in divizia Unilever Foods. In prezent KNORR are in Romania 72 de Sku, 53 de retete, 12 categorii de produse, 150 de angajati si vanzari de 30 milioane de euro/an.

v    Respectand traditia culinara romaneasca, produsele Knorr au castigat fidelitatea si increderea consumatorilor romani, devenind unul din alimentele preferate. Sortimentul supelor si ciorbelor deshidratate comercializate sub marca Knorr, pe piata nationale, este diversificat si acopera o paleta larga de preferinte.

v    O alta companie care a lansat pe piata romaneasca supele deshidratate este compania Nestle. Portofoliul Nestle Romania include: cafea solubila Nescafe, cacao instant Nesquiq, napolitanele Joe, batoanele de ciocolata Lion, KitKat, Chunky, cerealele pentru mic dejun, produsele Nestle pentru hrana sugarilor si hrana pentru animale ( Purina, Friskies, Darling, Gourmet) si produsele culinare Maggi.

v    In prezent, valorificarea industriala a legumelor presupune aplicarea a numeroase metode si tehnici de conservare. La fabricarea conservelor se folosesc diferite specii de legume. Materiile prime reprezinta un factor determinat al calitatii, deoarece calitatea acestora se regaseste in proprietatile produselor finite: calitatea si prospetimea materiei prime influenteaza profund si indicatorii economic, in sensul diminuarii pierderilor procesului tehnologic. Legumele pot deveni materii prime pentru industrie atunci cand ating un anumit stadiu de maturitate tenologica. Prelucrarea legumelor se face oblogatoriu prin receptie cantitativa si calitativa, fiind urmarite caracteristicile de calitate fizico-chimice si senzoriale, conform standardelor sau specificatiilor la contract. Aprecierea calitatii legumelor destinate industrializarii se bazeaza pe analiza acelorasi caracteristici de calitate (forma, marimea, culoarea, aspectul cojii si miezului, consistenta pulpei, gustul, suculenta pulpei, aroma, etc.), ca si la produsele destinate consumului direct.

v    La industrializarea legumelor se utilizeaza in calitate de materii prime, pe langa legume si o serie de produse cum ar fi: zaharul, uleiul, apa, sarea, dar si materiale auxiliare precum aditivii alimentari. Cunoasterea caracteristicilor de calitate ale tuturor materiilor prime contribuie in mod eficient la imbunatatirea calitatii si evitarea aparitiei unor defecte in produsele fabricate.

v    Diversitatea ingredientelor utilizate in produsul analiza – supa deshidratata:„Knorr Vitalitate – Ciorba de 10 Legume”, ca de altfel si in alte supe Knorr, confera acestora o aroma deosebita si un gust usor picant, acoperind o gama larga de gusturi si preferinte.

v    Pentru ca beneficiarii sa detina informatii privind imbunatatirea, pastrarea si consumarea produselor, marfurile alimentare trebuie sa fie etichetate corespunzator. Etichetarea produselor alimentare a intrat tot mai mult in atentia producatorilor si comerciantilor datorita dorintei cumparatorilor de a fi cat mai bine informati si protejati, in conditiile aparitiei aditivilor chimici in industria alimentara si a altor factori exogeni care duc la scaderea gradului de inocuitate a alimentelor. Ca mijloc de comunicare intre comert si consumator, eticheta permite agentiilor economici sa masoare pulsul pietei, stimulandu-i ridicarea nivelului calitativ al produselor, iar cumparatorul sa se orienteze in selectarea acelor produse corespunzatoare necesitatilor sale.

v    In Romania s-a regiferat folosirea corecta a etichetarii pentru informarea consumatoriilor prin O. G. nr21/21 august 1992 privind protectia consumatorilor, mai apoi prin O. G. nr.58/30 ianuarie 200 si de asemenea prin H.G. nr.106/07 februarie 2002, privind etichetarea alimentara.




BIBLIOGRAFIE


1. DIACONESCU I.

„Merceologie alimentara ”, Ed. Eficient, Bucuresti, 1998

2. DIMA D. s.a

„Marfurile alimentare in comertul international”, Ed. Economica, 2001”

3. OLARU Marieta s.a

„Fundamentele stiintei marfurilor”, Ed. Eficient, Bucuresti, 1999

4. PAMFILIE Rodica

„Merceologia si expertiza marfurilor alimentare de export – import”, Ed. Oscar Print, Bucuresti, 1996

5.SEGAL B.

„Metode moderne privind imbocatirea valorii nutritive a produselor alimentare”, Ed. Ceres, Bucuresti, 1987

6.PASLARU Rodica

„Ambalarea si pastrarea marfurilor (Scheme recapitulative)”, Ed. ASE, Bucuresti, 1996

7.SARBU Alexandrina (coord.)

„Merceologia alimentara”,Ed. Independenta economica, Pitesti, 2001

8.VOICU Oana – Luminita (coord.)

„Bazele merceologiei”(curs), Ed. Independenta Economoca, Pitesti 2003

9.VOICU Oana – Luminita (coord.)

„Bazele merceologiei”(caiet de lucrari aplicative), Ed. Independenta Economica, Pitesti 2001

10.VOICU Oana – Luminita (coord.)

„Etichetarea alimentelor in spatiul european”, Ed. Bren, Bucuresti, 2003

11.VOICU Oana – Luminita (coord.)

„Particularitatile ambalarii moderne a marfurilor alimentare”, Ed. Tiparg, Pitesti, 2001

12.VOICU Oana – Luminita (coord.)

„expertiza merceologica”, Ed. Oscar Print, Ed. Bucuresti, 2004

13.***

„Eticheta produsului KNORR DELIK^AT 8 baza pentru mancaruri”

14.***

„Eticheta produsului Ciorba de 10 Legume – Knorr Vitalitate”

15.***

„Eticheta produsului Ciorba Knorr”

16.***

www.google.com

17.***

www.Knorr.ro

18.***

Surse de internet

19.***

„O.G nr.21/21 august 1992 privind protectia consumatorilor”Republicata, rev. Monitorul Oficial nr.75/23martie 1994

20.***

„O.G. nr.58/30 ianuarie 2000 pentru modificarea si completarea O.G. nr.21/1992, privind protectia consumatorilor”, rev. Monitorul Oficial nr.43/31ianuarie 2000

21.***

„H.G. nr.106/07 februarie 2002, privind etichetarea alimentelor”,rev. Monitorul Oficial nr.147/27 februarie 2002



Document Info


Accesari: 85
Apreciat: hand icon

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )