CREATIVITATEA SI MOTIVATIA - FACTORI NONCOGNITIVI AI INVATARII IN SCOALA

CREATIVITATEA SI MOTIVATIA FACTORI NONCOGNITIVI AI INVATARII IN SCOALA

CREATIVITATEA

Creativitatea a fost definita ca procesul interpersonal sau intrapersonal al carui rezultat sunt produse originale, semnificative si de o inalta calitate.

In Romania studiile de inceput asupra creavitatii se leaga de numele unor folosofi si psihologi precum : Constantin Radulescu- Motru, Stefan Odobleja, Mihai Ralea, Tudor Vianu, Vasile Pavalescu.

Creativitatea este o capacitate complexa. Ea face posibila crearea de produse reale sau pur mintale, constitund un progres in planul social. Componenta principala a creativitatii o constituie imaginatia, dar creatia de valoare reala mai presupune si o motivatie, dorinta de a realiza ceva nou, ceva deosebit. Si cum noutatea, azi, nu se obtine cu usurinta, o alta componenta este vointa, perseverenta in a face numeroase incercari si verificari.

a) Fluidate - posibilitatea de a ne imagina in scurt timp un mare numar de imagini, idei, situatii etc. ; sunt oameni care ne surprind prin ceea ce numim in mod obisnuit ca fiind 'bogatia' de idei, viziuni, unele complect nastrusnice, dar care noua nu ne-ar putea trece prin minte;
b) Plasticitate consta in usurinta de a schimba punctul de vedere, modul de abordare a unei probleme, cand un procedeu se dovedeste inoperant ; sunt persoane 'rigide' care greu r 555h72f enumta la o metoda, desi se vadeste ineficienta ;
c) Originalitatea este expresia noutatii, a inovatiei, ea se poate constata, cand vrem sa testam posibilitatiile cuiva, prin raritatea statistica a unui raspuns, a unei idei. Neindoelnic, ne gandim la raritatea a ceva util, altfel ar trebui sa apreciem favorabil bolnavii mintal care au tot felul de idei bizare, absurde.
Fiecare dintre aceste trei insusiri are insemnatatea ei ; caracteristica principala ramane originalitatea, ea garantand valoarea rezultatului muncii_creatoare.

3. TIPURILE CREATIVITATII

Putem considera ca exista o creativitate codiana,obisnuita manifestata ori de cate ori oamenii rezolva o situatie problematica, si o creativitate la nivel inalt,accesibila unei minoritati .

I.A.Taylor face diferentieri si distinge cinci niveluri ale creativitatii :

a) creativitate expresiva, forma fundamentala a creativitatii care nu este conditionata de nici o aptitudine si este cel mai usor de surprins in desenele copiilor, caracteristicile principale ale acesteia sunt spontaneitatea si liberatatea de exprimare ;

b) creativitatea productiva, nivelul specific al tehnicienilor, pentru ca presupune insusirea unor deprinderi care permit imbunatatirea modalitatilor de exprimare a creatiei;

c)creativitatea inventiva , se valorifica prin inventii si descoperiri si pune in evidenta capacitatea de a sesiza relatii noi si neobisnuite;

d)creativitatea inovativa care presupune intelegerea proufunda a pricipiilor fundamentale( arta,stiinta ), si apoi modificarea decisiva a abordarii unui fenomen ;

e)creativitatea energenta , nivelul suprem al creativitatii la care ajung foarte putini indivizi,presupune descoperirea unui principiu, aunei idei care sa revolutioneze un inreg domeniu al cunoasterii.

-procesul creatiei ;

-persoana (personalitatea ) creativa ;

-produsul creatiei (performanta creativa );

-mediul din care emerge creatia.

5. ROLUL SI FACTORII CREATIVITATII

Despre importanta creativitatii nu e nevoie sa spunem multe: toate progresele stiintei, tehnicii si artei sunt rezultate ale spiritelor creatoare. Desigur exista mai multe trepte de creativitate; C.W. Taylor descrie cinci 'planuri' ale creativitatii :
a) Creativitatea expresiva se manifesta liber si spontan in desenele sau constructiile copiilor mici. Nu se pune problema, la acest nivel, de utilizare sau originalitate. Este insa un mijloc excelent de a cultiva aptitudinile creatoare ce se vor manifesta ulterior.
b) Planul productiv este planul crearii de obiecte, specific muncilor obisnuiti. Un olar sau o tesatoare de covoare produc obiecte a caror forma se realizeaza conform unei traditii, unei tehnici consacrate, aportul personal fiind redus. Este planul la nivelul caruia accede orice om muncitor.
c) Planul inventiv este accesibil unei minoritati foarte importante. E vorba de inventatori, acele persoane ce reusesc sa aduca ameliorari partiale unei unelte, unui aparat, unei teorii contraversate. Intr-o tara mare, cum este Japonia, se inregistreaza anual peste 100.000 de brevete de inventii, ceea ce asigura un progres_vizibil_al_productiei.
d) Creativitatea inovatoare o gasim la oamenii caracterizati ca fiind 'talente'. Ei realizeaza opere a caror originalitate este remarcata cel putin pe plan national.
e) Creativitatea emergenta este caracteristica geniului, a omului care aduce schimbari radicale, revolutionare, Intr-un domeniu si a carui personalitate se impune de-a lungul mai multor generatii.
In afara de aceste aspecte, creativitatea este necesara fiecarui dintre noi in conditiile vietii obisnuite. O echipa de psihologi de la Universitatea Harvard a studiat caracteristicile psihice ale unor muncitori instabili, cei care creaza fluctuatia fortei de munca, aspect stanjenitor pentru managerii inteprinderilor. Sunt acele persoane care azi se angajeaza intr-o fabrica, dar dupa o luna-doua, pleaca in alta parte, dar nici aici nu stau mult s.a.m.d. Examinarea a aratat ca majoritatea lor erau lipsiti de imaginatie, in sensul de a nu fi capabili sa-si imagineze cum de ceilalti vad lucrurile altfel, au alte opinii alte valori. Numim aptitudinea de a te identifica cu o persoana si a vedea lumea cu ochii ei, cu mentalitatea ei - empatie. Empatia presupune putina imaginatie care insa lipseamuncitorilor amintiti mai sus si de aceea ei aveau numeroase neintelegeri, ducand fie la parasirea institutiei, fie la demiterea lor. Absenta capacitatii empatice ar explica, dupa aceiasi cercetori, si mai multe din divorturi, unii dintre cei casatoriti nefiind capabili de empatie, deci sa-si imagineze alte dorinte, alte interese decat cele personale, ceea ce devine usor sursa de conflict. Iata ca, macar sub aceasta forma, imaginatia este o insusire valoroasa, imprtanta pentro o convetuire_armonioasa.
In ce priveste factorii creativitatii, se poate vorbi, mai intai, de aptitudini pentru creatie. Exista anumite structuri cerebrale, pe care nu le cunoastem, care favorizeaza imaginatia, ele creand predispozitii de diferite grade pentru sinteza unor noi imagini, noi idei. Totusi e nevoie de interventia mediului, a experientei pentru ca ele sa dea nastere la ceea ce numim talent. Sunt unii ce exagereaza chiar rolul muncii in creatie. De exemplu, Thomas Edison, cunoscutul inventator, sustinea ca geniul este 99% transpiratie si 1% inspiratie. Acest punct de vedere se justifica prin specificul domeniului sau, inventiile de ordin tehnic, deoarece a trebuit sa incerce peste 3.000 de substante pana sa ajunga la cea mai rezistenta la tensiunea din becul elecric (atunci a fost gasit filamentul de carbune). Dar teza lui Edison nu se aplica in cazul lui Mozart, capabil sa scrie o sonata in cateva zile. De munca este nevoie, dar nu chiar in proportia preconizata de renumitul inventator.
Fara indoiala, un al doilea factor care trebuie amintit il constituie experinta, cunostiintele acumulate. Importanta nu este doar cantitatea, bogatia experientei, ci si varietatea ei. Multe descoperiri intr-un domeniu au fost sugerate de solutiile gasite in alta diciplina. Nu intamplator se insista in pedagogie asupra valorii culturii generale.
Se disting doua feluri de experiente: a) o experienta drecta, acumulata prin contactul direct cu fenomenele sau prin discutii personale cu specialistii si b)o experienta indirecta, obtinuta prin lectura de carti ori audierea de expuneri. Prima forma are un mai puternic ecou psihic, ceea ce nu inseamna ca ar fi de neglijat cartile,care ne pun in contact cu mari spirite ce stralucesc de-a lungul multor secole.
Pot fi considerate ca factori interni ai dezvoltarii creativitatii, motivatia si vointa, amintite cand ne-am referit la structura ei. Crestera dorintei, a interesului pentu creatie, ca si a fortei de a birui obstacole are, evident, un rol notabil in sustinerea activitatii creatoare.
In ce priveste rolul inteligentei, situatia e mai putin clara, desi e evident ca in domeniul stiintei prezenta este de netagaduit. In conformitate cu experientele efectuate, relatia dintre inteligenta si creativitate e complexa. S-au aplicat, la un mare numar de subiecti, teste de inteligenta si creativitate. S-au obtinut corelatii semnificative, dar destul de modeste. Analiza rezultatelor a aratat ca printre subiectii cu note ridicate la inteligenta sunt unii avand cote_slabe_la_creativitate.
In schimb, cei cu perforemante ridicate de creativitate aveau la inteligenta cote cel putin mijlocii, de unde concluzia necesitatii sale pentru o creativitate superioara. Totodata reiese ca in anumite tipuri de inteligenta (gandirea critica) nu e implicat si spiritul_creativ.
In ultima analiza, societatea are o influienta deosebit de importanta pentru inflorirea spiritiului creativ intr-un domeniu sau altul. In primul rand, intervin cerintele sociale. Stralucita epoca a Renasterii italiene, in domeniul picturii si sculpturii, se explica prin imbogatirea negustorilor, atagand dupa sine cerinta construirii de palate impodobite cu picturi si sculpturi, care a stimulat talentele existand totdeauna intr-un popor; s-au creat scoli iluste permitand ridicare acestor arte pe cele mai inalte culmi. In secolul nostru, dimpotriva, interesele societatii s-au indreptat spre progresul tehnicii, aceasta cunoscand o dezvoltare fara precedent.
Un alt factor determinat in stimulare creativiatii il constituie gradul de dezvoltare a stiintei, tehnicii, artei..

6. FAZE ALE PROCESULUI DE CREATIE

Cea mai cunoscuta analiza a fazelor procesului de creatie apartine psihologului Graham Wallas.El sugereaza existenta a patru faze : prepararea ,incubatia, iluminarea, verificarea.

Alti psihologi prezinta actul de creatie cu trei fraze: una logica si, o a doua intuitiva sau iluminarea si, a treia, etapa critica. Oricum, momentul culminant este cel al intuitei, inspiratiei,iluminarii.
Despre acest moment de creatie s-a scris mult. H. Poincare, ilustrul matematician de la inceputul secolului nostru, a descris mai multe asemenea fenomene, subliind ca ele i-au aparut in momente de relaxare, cand nu se gindea deloc la problena respectiva. De exemplu, dupa citeva luni de stradanii in legatura cu o tema foarte complexa, neajungind nici la un rezultat, a abandonat-o. Intr-o seara, plecase la opera si, in momentul cand a pus piciorul pe scara trasurii, dintr-o datai-a venit in minte solutia: o diviziune de ansamblu asupra problemei, a organizarii si succesiunii rationamentelor. Intors acasa si transcriind totul pe hartie, si-a dat seama ca rezolvarea e fara cusur.
Tendinele ce se manifesta azi, in preconizatele metode de stimulare a creativitatii, de a realiza conditii pentru o libera manifestare a asociatiilor spontane, nestanjenite de rogorile ratiuni. Desigur, iluminarea e conditionata nu numai de munca preabila, ci si de intreaga cultura a creatorului, de bagajul sau de cunostiinte si de_varietatea_lor.
Dar iluminarea nu se produce totdeauna sub aceasta forma spectaculoasa, desea ea are loc treptat, creatorului venindu-i o idee care il face sa progreseze putin. Peste cateva zile, poate face un nou pas inainte s.a.m.d., pana la deplina rezovare a problemei sau conceperea operei in intregime. Din ceea ce se cunoaste, se pare ca exista particularitati: sunt personalitati la care intuitia suvine puternic si global., cum a fost H. Poincare, altele progreseaza treptat- asa era Albert Einstein.
Adesea, cecetatorii vorbesc despre creativitate ca despre o aptitudine generala. E posibil se existe caracteristici de personalitate prezente la multe talente creatoare., asa cum se vorbeste si de o inteligenta generala, al carei nivel, am vazut, nu poate fi confundat cu potentele creatoare. Dar exista si domenii in care anumiteaptitudini speciale sunt indispensabile: matematica, pictura, muzica s.a. In domeniul stiintelor, s-ar putea gasi aptitudini comune (sa spunem cele implicateatat in chimie cat si in fiziologie), dar si aici exista deosebiri ce pot fi importante (cand comparam munca unui fizician atomist si cea a unui specialist in istoria antica). E adevarat ca au existat si talente multiple, cum intilnim la mari genii ca: Leonardo da Vinci sau Goethe, insa nu si la Shakspeare sau Raphael,. In ce priveste aptitudinile implicate in cercetarea stiintifica,eforturile efectuate de un elev de liceu pentru a solutiona o problema de fizicaimplica momente de pregatire, de incubatie , dar si asociatii salbvatoarecare vin din memorie, adica din inconstient. Noi cautam o anumita lege,un anumit procedeu pentru a rezolvasituatia problematica. Ea poate sa nu ne vina in minte, sau ne vine altceva, care se dovedeste nefolositor. Prelucrarea efectuata de inconstient duce uneori la sugerarea unei metode , alteori ne orienteza in alta directie, unde gasim ceea ce ne trebuie. Activitatea inconstienta colaboreza indeaproape cu eforturile deliberate, atat in creatia autentica, precum si in rezolvarea unor probleme dificile pentru noi - desi binecunoscute de specialisti. Incostientul care ne sprijina este , in mare parte, memoria semantica; pe relatiile stabilite de ea, mersul gandurilor este facilitat. E nevoie insa si de o deplasare a punctelor de vedere, o reoganizare a datelor, io serie de analogii si transpuneri. Asadar, gandirea obisnuita nu este cu totul altceva decat reflexiunea solicitata in creatia stiintifica. Gradul de originalitate si intensitatea efortului necesar le distinge, ceea ce constituie o diferenta minora.

7. PERSONALITATEA CREATIVA

Procesul creatiei nu poate fi separat de personalitatea creativa. O serie de cercetari au condus la obtinerea unui numar considerabil de date privind caracteristicile personalitatii creative .E.P.Torrance a rugat un grup de experti in creativitate sa enumere
sa enumere caracteristicile pe care le considera tipice pentru persoanele creative si a obtinut urmatoarea serie de trasaturi.Curajos, curiuos, cercetator, independent in judecata, intuitiv,preocupat de sarcinile care ii se da, nu accepta lucrurile numai in baza a ceea ce i se spune, idealist, dornic sa-si asume riscuri.

Pentru a avea o imgine cat mai complexa a creativitatii cercetatorii s-au oprit asupra ceea ce ei au numit unul dintre cei mai siguri indici ai creativitati : produsul sau performanta creativa.Natura creativitatii nu permite aplicarea unor criterii de evaluare definitiva dar aceasta nu inseamna ca nu exista criterii relevante, care sa ne ajute sa delimitam activitatea creatoare de cea reproductiva.F.Barron considera ca performanta sau produsul creativ trebuie sa aiba un grad ridicat de neobisnuit, sa fie rar intalnit in colectivitatea in care a aparut si sa fie adecvat realitatii.

Creativitatea nu depinde numai de individ, ci si de contextul social, de mediul cultural si de aceea M. Csikszentmihaly a numit «  campuri de productie culturala « , care le selecteaza dintre noutati pe acelea care merita sa fie retinute.M.Mead arata stransa legatura dintre cultura si creativitate. Culturile care ii educa pe copii intr-un spirit receptiv si liber in vederea asimilarii cerintelor mediului, in spiritul libertatii de a pune probleme, care accepta si valorizeaza gandirea divergenta si va produce indivizi creativi.

Creatia nu poate fi apreciata in afara unui mediu cultural de referinta. Exista multe produse originale, dar numai un procent infim dintre ele ajunge sa fie recunoscut si apreciat ca valoros, adica sa fie integrat intre valorile culturale.

Multa vreme creativitatea a fost considerata apanjul exclusiv al unei minoritati restrinse. Distingand insa mai multe trepte calitative in creativitate si observind ca eforturile de gandire obisnuita implica ceva nou, cel putin pentru persoana aflata intr-un impas, astazi nu se mai face o separare neta intre omul obisnuit si creator. Orice om normal poate realiza o imbunatatire in munca sa, o mica inovatie sau inventie. Ca dovada ca, in multe tari, numarul inventatorilor cu brevet e de ordinul zecilor si chiar al sutelor de mii. Pentru a se ajunge la o astfel de performanta, e nevoie de preocupare speciala, de conditii favorabile devvoltarii imaginatiei. Si, intr-adevar, asistam astazi la deschiderea unor ,,cursurii de creativitate'' si chiar ,, scoli de inventica''. Ce se poate face deci pentru stimularea creativitatii? Mai intai, trebuie sa fim constienti, si sa combatem anumite piedici in calea manifestarii imaginatiei, creativitatii. Asemenea obstacole exterioare sau interente individului sunt denumite, de obicei, blocaje.

9. BLOCAJELE CREATIVITATII

) Mai intai, sunt amintite blocajele culturare. Conformistul este unul din ele: dorinta oamenilor ca toti cetatenii sa gindesca si sa se poarte la fel. Cei cu idei sau comportari neobisnuite sunt priviti cu suspiciune si chiar cu dezaprobare, ceea ce constituie o descurajare pentru asemenea persoane. Apoi, exista in general o neincredere in fantezie si o pretuire exagerata a ratiunii logice, a rationamentelor. Dar, vom vedea cind se va studia gindirea, ca deductiile riguroase nu parmit un progres real decat daca fundamenteza rezultatele unor constructii sau ale unor operatii imaginare. Nici matematica nu poate progresa fara fantezie. Aceasta atitudine sceptica, observata atit la oameni simpli, cat si la cei cultivati, si-ar putea avea originea in existenta unor indivizi cu imaginatie bogata, dar comozi, lenesi, care nici nu-si fac cum trebuie obligatiile serviciului, daramite sa creeze opere de valoare. Cel mult, ei pot distra un grup, la o petrcere.
2) Blocaje metodologice sunt acelea ce rezulta din procedeele de gindire. Asa e cazul rigiditatii algoritmilor anteriori. Se numeste algoritm o succesiune determinata de operatii permitind rezolvarea unei anumite categorii de probleme. Noi sintem obisnuiti sa aplicam intr-o situatie un anume algoritm si, desi nu pare a se potrivi, staruim in a-l aplica, in loc sa icercam altceva. De asemenea, se observa cazuri de fixitate functionala: folosim obiecte si uneltele potrivit functiei lor obuisnuitesi nu ne vine in minte sa le utilizam altfel. Sa dam un exemplu simplu: in timpul razboiului, o grupa de soldati cartiruita intr-o casa parasita dintr-o localitate evacuata de inamic. Acolo ramasera mai multe scaune, dar nu exista nici o masa. Mai multe zile soldatii s-au chinuit sa manince pe brate, pana cand unuia i-a venit ideea sa scoata usa din balamale si, punind-o pe patru scaune, au avut o masa foarte comoda. Aceasta idee a venit foarte tirziu, intrucat pentru noi toti functia usii este de a inchide o incapere si nu de a servi drept o scandura pentru masa. Tot in aceasta categorie de blocaje gasim si critica prematura, evidentiata de Al. Obsborn, unul din promotorii cultivarii creativitatii. Atunci cand ne gandim la solutionarea unei probleme complexe, spune el, sunt momente cand ne vin in monte tot felul de idei. Daca, indata ce apare o sugestie, ne apucam sa discutam ritic valoarea ei, acest act blocheza venirea altor idei in constiinta. Si cum prima sugestie de obicei nu e cea mai buna, ne aflam in impas. Cand imaginatia trece prinr-un moment de efervescenta, sa lasam ideile sa curga - doar sa le notam. Numai dupa acest izvor de inpiratie seaca, sa trecem la examenul analitic al fiecaruia. Osborn a intitulat acest procedeu brainstorming, ceea ce in traducere literara ar fi 'furtuna, asaltul creierului' - in limba noastra iol caracterizam ca 'asaltul de idei' sau ' evaluarea amanata'. Brainstormingul poate fi utilizatsi in munca individula, dar el e cunoscut mai ales printr-o activitate de grup, despre care vom_vorbi_imediat.
3) In fine, mai exista si blocaje emotive, intrucat, asa cum se stie, factorii afectivi au o influenta importanta:teama de a nu grsi, de a nu se face de ras, poate impiedica pe cineva sa exprime si sa dezvolte un punct de vedere neobisnuit. De asemenea, graba de a accepta prima idee este gresita, fiindca rareori solutia apare de la inceput. Unii se descurajeaza rapid, dat fiind ca munca de creatie, de inovatie este dificila si solicita eforturi de lunga durata. Si tendinta exagerata de a-i intrece pe altii implica evitarea ideiilor prea deosebite si dauneaza procesul de creatie.

Psihologii admit astazi in mod unanim faptul ca fenemenul creativitatii nu este apanajul exclusiv al unei monoritatii. El este o caracteristica general umana deaorece fiecare individ poseda insusiri care-i vor permite acte creative, dar la niveluri diferite de relizare.In ultimile decenii, cercetarea psihologica a creativitatii si-a concentrat atentia asupra studiului cailor si a conditiilor de dezvoltare a capacitatilor creatoare .

Cata vreme creatia era socotita un privilgiu dobandit ereditar de o minoritate, scoala nu sa ocupa in mod special de acest aspect, desi, e drept, s-au creat ici colo clase speciale pentru supradonati. Decand se arata ca automatele dirijate de calculatoare infaptuiesc toate muncile monotone, stereotipe si deci omului ii revin mai mult sarcini de perfectionare, de innoire, cultivarea gandirii inovatoare a devenit o sarcina importanta a scolilor de masa. Pe langa efortul traditional de educare a gandirii critice, stimularea fanteziei apare si ea ca un obiectiv major. Aceasta implica schimbari importante, atat in mentalitatea profesorilor, cat si in ce priveste metodele de educare_si_instruire.
In primul rand, trebuie schimbat climatul, pentru a elimina blocajele culturale si emotive, puternice in scoala din trecut. Se cer relatii distinse, democratice, intre elevi si profesori, ceea ce nu inseamna a cobora statutul social al celor din urma. Apoi, modul de predare trebuie sa solicite pariciparea, initiativa elevilor-e vorba de acele metode active, din pacate prea putin utilizate in scoala romaneasca. In fine, fantezia trebuie si ea apreciata corespunzator, alaturi de temeinicia cunostintelor, de rationamentul riguros si spiritul critic.

Important este sa favorizam manifestarea atitudinilor creative si a aptitudinii de a cauta si formula probleme.Predarea orientata spre creativitate implica un set de conditii favorabile, iar hotaratoare este incurajarea copiilor sa lucreze si sa gandeasca independent, sa-si elaboreze proprile proiecte si sa se debaraseze de ideea ca, in scoala, orice activitate trebuie sa fie strict dirijatasi controlata de profesor.

11. METODE PENTRU STIMULAREA CREATIVITATII

Aspiratia spre dezvoltarea spiritului creativ a dus la conceperea unor metode care, pe de o parte, sa combata blocajele, iar pe de alta, sa favorizeze asociatia cat mai libera a ideilor, utilizand astfel la maximum resursele inconstientului.

1) Una din cele mai populare este brainstormingul despre care am amintit mai sus, dar utilizat in conditiile unei activitati de grup. Iata cum recurge: presupunem ca intr-o fabrica s-a ivit o problema dificila, si s-a hotarit convocarea grupului de brainstormig; se trimite cate o invitatie membrilor in care se specifica problema, ziua, ora si locul intrunirii; persoanele respective au fost alese, mai demult, urmarindu-se sa faca parte din cele mai diverse profesiuni, deci, pe langa ingineri, vor fi un biolog, un zierist, un istoric, un agronom, un fizician s.a., asigurindu-se in acest fel, din capul jocului, o varietate a punctelor de vedere. Acesti specialisti iau act de problema, dar nu o analizeaza in mod special.In ziua stabilita vin, adunati in jurul unei mese, si dupa o luare de contact, incepe sedinta propriu-zisa, condusa de un mediator. De obicei , pe o tabla mare se scriu de obicei cele patru reguli ale braistormingului: 'judecata critica este exclusa' ; 'cat mai multe idei' ; 'dati frau liber imaginatiei' si ultima: 'combinarile si ameliorarile sint binevenite'. Exista si un secretar care stenografiaza tot ceea ce se spune. Unul dintre cei de fata incepe prin a debita tot ce-i trece prin minte in relatia cu problema, fara nici o selectie sau procupare de exacitate. Dupa ce el termina, incepe altul, nu se discuta nimic, urmeza al treilea s.a.m.d. La un moment dat ideile abunda, apoi se raresc si in cca 45-60 de minute inspiratia secatuieste, sedinta se incheie, darmediatorul reaminteste participantiilorca, daca ulterior le mai vine vreo idee, sa o comunice telefonic secretarului. Dupa aceea, se aduna specialistii intreprinderii si parcurgind lista, cauta ideea care sugereza o solutie optima. Metoda da adeseori bune rezultate, altfel n-ar mai fi utulizata cu regularitate in interprinderi si in institute.Comunicarea unor idei intr-un grup are avantajul de a sucita asociatii benefice altuia, poate deschide un nou orizont, dand prilejul persoanei sa formuleze pareri care i-ar fi venit in minte daca ar fi lucrat singur. Experiente riguloase au aratatca, lucrand in grup, se produc mai multe idei, se gesesc mai multe solutii, decat daca membrii grupului ar lucra fiecare separeat. Desigur, nu orice problema poate fi abordata in felul arata, mai ales cele care solicita scrisul si, de asemenea, nu in orice fraza, ci doaratinci cand impasul este bine precizat.

2) Tot o metoda asociativa este si sinectica inovata de W. Gordon. Acesta era convins de valoarea psihanalizei si deci de rolul hotarator al inconstientului. Cum, dupa aceasta doctrina, 'sinele' se exprima pri metafore, in centrul atentiei se afla stradania de a gasi metafore cu problema prezentata. Si aici, din grup fac parte 6-8 persoane de diferite profesii. Mai intai se face 'srainul familiar' adica se clarifica bine dificultatiile problemei. Apoi se transforma 'familiarul in ceva strain', adica se cauta metafore, comparatii, personificari. De pilda, daca se studiaza inbunatatirea unui carburator, cineva isi imagineaza ca este 'un plaman cand rar si profund, cand superfecial si repede' ; altcineva invoca 'balenacare, dupa o inspiratie puternica, nu mai respira multa vreme' etc. Dupa ce se formuleaza circa 20 de analogii-metafore, aceleasi persoane studiaza impreuna cu specialistii solutionarea optima a problemei, sugerata de una sau alta din metafore. Acesta e partea cea mai dificila si dureaza mai multe ore. Exista si alte metode in care nu se recurge la asociatii libere, dar se stimuleazacreativitatea prin grup.

3) Metoda 6-3-5. Este vorba de impartirea unui adunari in grupuri de 6 persoane, in care fiecare propune trei idei intr-un timp maxim 5 minute. Primul grup discuta problema si, pe o fisa, sint trecute trei idei, fiecare fiind capul unei coloanece se va completa de catre celelalte grupuri. Dupa 5 minute, fisa este trecuta unui alt grup care adauga alte trei idei in coloane, sub celelalte s.a.m.d. pana ce fiecare fisa trece pe la toate grupurile. Conducatorul srange foile, le citeste in fata tuturor si se discuta pentru a se hotari care din propuneri sa fie insusita.

4) Pshilips 6-6. Este tot o metoda menita sa consulte un numar mare de persoane. Aceasta multime segrupeaza in cate 6 persoane, urmand a discuta problema timp de 6 minute. Mai intai, animatorul explica metoda si avantajul ei, apoi expune problema. Se urmareste ca grupurile sa fie cat mai eterogene. Fiecare isi alege un coordonator si se discuta timp de 6 minute. La urma, fiecare grup isi anunta parerea. Urmeza o discutie generala - dupa care se trage concluzia. In felul acesta, intr-un timp scurt, se consulta opinia multora: 4-5 minute organizarea, 6 minute discutia in colectiv, 2 minute raporteaza rezultatul fiecare ; daca sint 10 grupe = 20 minute. Deci avem circa 30 minute. Discutia finala poate dura 30 de minute, deci in circa o ora se pot rezuma parerile a 60 de pesoane. Cand e vorba de o problema complexa, se pot organiza grupuri de 4 membri, avand la dispozitie 15 minute.

5) Discutia panel. Termenul panel inseamna in engleza ,, jurati''. Si in acest caz e vorba de participarea unor colectivitati mai mari. Discutia propriu-zisa se desfasoara intr-un grup restrans (,,juratii''), e format din persoane competente in domeniul respectiv. Ceilalti pot fi zeci de persoane- asculta in tacere ceea ce se discuta. Acestia pot interveni prin biletele transmise ,,juratilor''. Uneori biletelele sunt de hartie colorata: cele albasre contin intrebari, cele albe-sugestii, cele rosii- pareri personale. Mesajele sunt primite din unul din membrii participanti la dezbatere, care introduce in discutie continutul unui biletel atunci cand se iveste un moment prielnic (i se spune ,,injectorul de mesaje'' ). Discutia e condusa de un ,,animator''. La urma, persoanele din sala pot interveni si in mod direct, prin viu grai. In incheiere, animatorul face o sinteza si trage concluzii.
Discutiile panel sunt organizate aprope zilnic de posturile de televiziune. Auditorul (zeci de mii de persoane) urmareste discutia acasa si poate interveni prin telefon. Ceea ce lipseste discutiilor televizate sunt sunt sintezele si concluziile animatorului, totul ramane in aer si cetatenii nu stiu ce sa creada! De altfel, nu sunt discutii urmarind creatia, ci numai informatia.

12. STUDIU DE CAZ

A.De ce sa studiem creativitatea la copii?
Tot asa cum nu toti copiii sunt la fel de inteligenti, ei nu sunt nici la fel de creativi. Dar in acelasi fel in care toti copiii au manifestari de inteligenta, inca de la nastere, ei prezinta de asemenea si manifestari care evidentiaza potentialul creativ.

In esenta, creativitatea este o forma de rezolvare a problemelor. Dar este una speciala deoarece implica probleme la care nu exista raspunsuri simple, probleme pentru care raspunsurile populare sau conventionale nu functioneaza. Creativitatea implica adaptabilitatea si flexibilitatea gandirii. Acestea sunt exact acele abilitati pe care multe studii referitoare la educatie le-au demonstrat ca fiind critice pentru elevi.
In cazul copiilor, accentul ar trebui pus pe proces, adica pe dezvoltarea si generarea de idei originale, care pare sa fie baza potentialului creativ. In intelegerea acestui fenomen, este util sa consideram diferentele dintre gandirea convergenta si cea divergenta. Problemele asociate cu gandirea convergenta au de obicei o singura solutie corecta. Gandirea divergenta, in schimb, cere celui care rezolva problema generarea mai multor solutii, putine dintre acestea fiind noi, de o calitate inalta si functionale - intr-un cuvant, creative.

Pentru o intelegere corecta a creativitatii copilului, trebuie sa distingem creativitatea de inteligenta si talent. S-a pus problema daca intr-adevar creativitatea copiilor poate fi diferentiata de celelalte abilitati cognitive. Studii recente, insa, au aratat ca anumite componente ale potentialului creativ pot fi deosebite de inteligenta. Termenul 'inzestrat' este utilizat de obicei pentru a desemna un grad inalt de inteligenta. Dar se pare ca inteligenta si creativitatea sunt independente. Un copil foarte creativ nu este neaparat si foarte inteligent.

Creativitatea reprezinta mai mult decat a avea si a folosi un talent artistic sau muzical. In acest context, talentul se refera la posesia unui inalt grad de indemanare tehnica intr-un domeniu specializat. Astfel, un artist poate produce opere impecabile din punct de vedere tehnic fara insa a reusi sa provoace emotii sau, de exemplu, sentimentul ca acea opera este unica. Este de asemenea important sa tinem cont de faptul ca creativitatea nu se manifesta doar in muzica, arta si scris ci in toate domeniile curiculare, in stiinta, dar si in studiile sociale.

Cele mai folosite metode de masurare a creativitatii la copii sunt bazate pe fluenta ideationala. Probele referitoare la fluenta ideationala cer din partea copiilor generarea cat mai multor raspunsuri la un anumit stimul, intr-un mod asemanator brainstorming-ului. In general, fluenta ideationala este considerata o calitate critica a procesului creativ. Raspunsurile copiilor pot fi populare sau originale, cele originale atestand potentialul creativ. Astfel, un copil de 4 ani intrebat ce obiecte de culoare rosie cunoaste, va enumera nu numai camioane, mere si cardinali, dar si pojarul si mainile reci.

In cazul copiilor mici, creativitatea ar trebui sa se axeze pe proces: generarea de idei. Acceptarea ideilor multiple de catre adulti intr-o atmosfera non-evaluativa va ajuta copiii sa genereze din ce in ce mai multe idei sau sa treaca la stadiul urmator, cel de evaluare de sine. Pe masura ce copiii isi dezvolta abilitatea de evaluare a ideilor proprii, astfel calitatea lor si generarea de solutii devin din ce in ce mai importante. La aceasta varsta, accentul ar trebui pus pe evaluarea ideilor proprii, deoarece acesti copii isi exploreaza capacitatea de generare si evaluare ale solutiilor problemei si isi revizuiesc ideile bazandu-se pe aceasta evaluare. Evaluarea de catre terti si criteriile pentru determinarea solutiilor semnificative ar trebui folosite numai in cazul adolescentilor mari sau al adultilor.

B.Ce anume influenteaza creativitatea? In cazul copiilor mici, factorul critic pentru evitarea asa-numitei 'fixatii a raspunsului corect' (un copil nu va raspunde daca nu stie sigur ca raspunsul va fi corect) il reprezinta o atmosfera non-evaluativa. In cadrul procesului de socializare, de-a lungul anilor de scoala elementara, copiii tind din ce in ce mai mult spre conformitate. Procentul de raspunsuri originale in cadrul probelor de fluenta ideationala scade de la 50% la copiii de 4 ani la 25% pe parcusul scolii elementare, crescand apoi iar la 50% in timpul studiilor superioare. Este foarte important sa li se dea posibilitatea copiilor de a exprima o gandire divergenta si de a gasi mai multe modalitati de a ajunge la o solutie.

Recompensele sau cointeresarea par sa afecteze procesul creativ. Desi recompensele nu afecteaza numarul raspunsurilor in cadrul probelor de fluenta ideationala, ele par sa diminueze calitatea raspunsurilor copiilor si flexibilitatea gandirii lor. Cu alte cuvinte, recompensele reduc capacitatea copiilor de a trece de la o categorie la alta in cadrul raspunsurilor lor. Intr-adevar, orice constrangere externa pare sa reduca aceasta flexibilitate. Anumite studii au aratat ca materialele structurate, in special cand sunt combinate cu instructiuni structurate, reduc flexibilitatea la copiii de 4 ani. Intr-un anume caz, instructiunile structurate au aparut numai in demonstratia referitoarea la rezolvarea unui puzzle. Pedagogii trebuie sa tina cont de faptul ca structura raspunsurilor unui copil este foarte subtila. Anumite cercetari sugereaza ca acei copii care par sa fie creativi sunt adeseori implicati in jocuri imaginative si sunt motivati mai mult de factori interni decat de factori externi, cum ar fi recompensele sau cointeresarea.

C.Cum pot adultii incuraja creativitatea?
- Prin furnizarea unui mediu care permite copilului sa exploreze si sa se joace fara restrangeri exagerate.
- Prin adaptarea la ideile copilului, fara a incerca o structurare a ideilor lui astfel incat sa se potrivesca cu cele ale adultilor.
- Prin acceptarea ideilor neobisnuite ale copilului, fara a judeca modul divergent in care acesta rezolva o problema.
- Folosind modalitati creative pentru rezolvarea problemelor, in special a problemelor ce apar in viata de zi cu zi.
- Alocand destul timp copilului pentru explorarea tuturor posibilitatilor, pentru trecerea de la ideile obisnuite la idei mai originale.

- Incurajand procesul, iar nu scopul.

Analizand toate aceastea putem considera creativitatea ca fiind o capacitatea complexa care face posibila crearea de produse reale sau pur mintale, constitund un progres in planul social. Componenta principala a creativitatii o constituie imaginatia, dar creatia de valoare reala mai presupune si o motivatie, dorinta de a realiza ceva nou, ceva deosebit. Si cum noutatea, azi, nu se obtine cu usurinta, o alta componenta este vointa, perseverenta in a face numeroase incercari si verificari.

MOTIVATIA

DEFINITIE :

In acceptia cea mai larga,motivatia reprezinta «  ansamblul factorilor dinamici, care determina conduita unui individ . »

O definitie mai completa este cea oferita de Al.Rosca : prin motivatie intelegem totalitatea mobilelor interne ale conduitei, fie ca sunt innascute sau dobandite, constientizate si neconstientizate , sumple trebuinte filozofice sau idealuri abstracte.Motivatia este factorul care determina organismul sa actioneze si sa urmareasca anumite scopuri. Orice act de conduita este motivat, chiar daca, uneori, nu ne dam seama pentru ce motiv facem o actiune sau alta . Nici un act comportamental nu apare si nu se manifesta in sine, fara o anumite incitare, directionare si sustinere energica.

Omul desfasoara multe activitati: mananca, se joaca, invata, colectioneaza lucrari de arta, isi agreseaza semenii, ii ajuta, etc. O trasatura comuna acestor activitati este motivatia, fiind primul lor element cronologic.

A cunoaste motivatia unei persoane echivaleaza cu gasirea raspunsului la intrebarea ,,de ce'' inteprinde o activitate. Raspunsul este dificil, deoarece cauzele declansatoare sunt multiple si nu se pot reduce la stimulii externi. Activitatea, reactiile sunt declansate si de cauze interne; ansamblul lor a fost numit motivatie de la latinescul motivus (care pune in miscare). Pentru unii psihologi, motivul este numele generic al oricarei componente a motivatiei fiind definit ca fenomen psihic ce declanseaza, directioneaza si sustine energetic activitatea. Componentele sistemului motivational sunt numeroase, variaza ca origine, mod de satisfacere si functii, clasificarea si explicarea lor fiind controversate. Cei mai multi psihologi accepta azi ca motivatia umana include trebuinte, tendinte, intentii, dorinte, motive, interese, aspiratii, convingeri.

Pentru descrierea motivatiei s-au utilizat in psihologie metafore construite pe baza unor notiuni imprumutate din fizica.

Motivatia actioneaza ca un camp de forte (Kurt Lewin) in care se afla atat subiectul cat si obiectele, persoanele, activitatile. Pentru a caracteriza o componenta a motivatiei s-a folosit conceptul de vector care poseda in fizica: marime, directie si sens. Analog vectorilor fizici, vectorii-motivatiei sunt caracterizati prin intensitate, directie si sens, proprietati care pot fi masurate prin anumite metode psihologice. Directia si sensul unui vector exprima atractia, aproprierea sau evitarea sau respingerea. Intensitatea lui, se regaseste in forta de apropiere sau respingere. Intre motivatiile active la un moment dat, ca si intre fortele fizice, pot exista relatii diverse, dar mult mai complexe.

2. ROLUL MOTIVATIEI

Motivatia are rolul de activare si de mobilizare energetica, precum si de orientare de directionare a conduitei intr-un anumit sens.Motivatia este o sursa de activitate si de aceea este considerata «  motorul personalitatii « .

Motivatia este esentiala in activitatea psihica si in dezvoltarea personalitatii:
- este primul element cronologic al oricarei activitati, cauza ei interna;
- semnalizeaza deficituri fiziologice si psihologice (ex: foamea semnalizeaza scaderea procentului de zahar din sanga sub o anumita limita, in vreme ce trebuinta de afiliere este semnalizata de sentimentul de singuratate);
- selecteaza si declanseaza activitatile corespunzatoare propriei satisfaceri si le sustine energetic (trebuinta de afirmare a unui elev declanseaza activitati de invatare, participare la concursuri);
- contibuie, prin repetarea unor activitati si evitarea altora, la formarea si consolidarea unor insusiri ale personalitatii (interesul pentru muzica favorizeaza capacitatea de executie a unei_lucrari_muzicale).

La randul ei, personalitatea matura functioneaza ca un filtru pentru anumite motive: cele conforme orientarii ei generale sunt retinute, cele contrare sunt respinse

3.PERSPECTIVELE TEORETICE ASUPRA MOTIVATIEI

Componentele sistemului motivational sunt numeroase, variaza ca origine, mod de satisfacere si functii. Asa cum s-a afirmat, motivatia umana include trebuinte, motive, interese, convingeri, tendinte, intentii, dorinte, aspitatii.
1.Tendintele sunt componente ale motivatiei care semnalizeaza o stare de dezechilibru fiziologic sau psihologic. Ele sunt traite ca stari de agitatie, alerta interioara, tensiune. Din numeroasele clasificari ale trebuintelor mai utila in explicarea diferentelor de comportament dintre indivizi, pare cea realizata de A. Maslow, psiholog american, numita si piramida trebuintelor(1954)
Ulterior in 1970 el a mai adaugat trei trepte:
- trebuite cognitive: a sti, a intelege, a invata, a descoperi;
- trebuinte estetice: de ordine, de simetrie, puritate, frumos, respuingere
- trebuinte de concordanta: acord intre cunoastere, afectivitare, actiune

Psihologul american clasifica trebuintele si astfel:

a. Trebuinte inferioare prezente la om si la animale, dar satisfacute de primul diferit si trebuinte superioare specifice omului si plasate spre varful piramidei.
b. Trebuinte homeostazice si trebuinte de crestere. Homeostazia este o notiune imprumutata din fiziologie si care denumeste tendinta organismului de a mentine constanti parametrii mediului intern, asa cum un termostat mentine temperatura intr-un congelator. Prin extensiune, s-a utilizat termometrul si pentru relatia dintre persoana si mediu. Trebuintele homeostazice explica doar activitatea de adaptare. Trebuintele de crestere nu urmaresc mentinerea starii date, ci atingerea unor parametrii superiori, ce presupun perfentionarea.
Cunoasterea ierarhiei trebuintelor este utila in explicarea_comportamentelor_deoarece:
- diferite trepte apar pe rand in funtie de dezvoltare psihica, prima cuprinzand trebuinte dezvotandu-se in copilarie, adolescenta_sau_mai_tarziu
- intensitatea trebuintelor scade de la baza spre varf;
- o trebuinta superioara nu se satisface decat daca n-au fost satisfacute intr-o oarecare masura, cele inferioare ei, (este dificil pentru un profesor sa activeze trebuinta de a sti a unui elev daca cele de hrana si adapost nu sunt satisfacute);
- cu cat o trebuinta este mai inalta, cu atat este mai caracteristica_pentru_om.

Dupa criteriul genezei, psihologii diferentiaza trebuintele primare, innascute, care tind sa se manifeste la toti indivizii, in toate timpurile si trebuinte secundare dobandite numai de unii indivizi. S-a presupus ca trebuintele secundare se dezvolta din cele primare, dar dupa formare funcioneaza independent de ele. Satisfacerea trebuintelor fiziologice ale unui sugar este asociata cu aprobarea mamei. Treptat, aprobarea adultilor este folosita pentru a sustine invatarea mersului sau a vorbirii. Copilul devenit elev invata la inceput pentru a face placere parintilor, apoi este absorbit de studiu. La preadolescenti fumatul sau consumul de alcool sunt initial activitati realizate pentru satisfacerea nevoii de afilierea la grupul de egali si apoi devin obisnuinte. In funcie de oferta comrciala sau culturala apar trebuinte noi care sunt doar mijloace pentru satisfacerea unor trebuinte devin ulterior motive ale altor activitati. De exemplu automobilul a fost la inceput un mijloc pentru satisfacerea trebuintei de confort, dar a devenit treptat un motiv pentru ore de lucru suplimentate din care sa se castige mai mult. Astfel, aria trebuintelor uname este in continua diferentiere si extindere, determinand aparitia unor comportamente anterioare cat si fata de etapele instoriei trecute. Nesatisfacerea trebuintelor duce la stingerea lor.

Este posibila si aparitia unor anomalii in satisfacera trebuintelor primare: astfel persoanele cu bulimie nevrotica (pofta de mancare exagerata) desi isi satisfac nevoia de hrana, continua sa manance; s-a observat ca acest comportament insoteste de multe ori carentele afective , prin supraalimentare, subiectul compensandu-si nevoia de dragoste. La polul opus, anorexia mentala (lipsa poftei de mancare) se presupune ca ar fi deretminata de un conflict cu anturajul, in special cu mama.

Daca in calea satisfacerii unei trebuinte exista un obstacol, apare o stare de incordare numita frustrare. Raspunsurile la frustare sunt diferite, cel mai frecvent fiind agresivitatea. Frustarea este un fenomen inevitabil in viata psihica; cand este moderata, ea are efecte benefice asupra dezvoltarii personalitatii. Astfel imposibilitatea indeplinirii iubirii datorita diferentelor de statut poate determina o munca indarjita pentru a urca in ierarhia sociala. Datorita caracterului inevitabil al fustrarii, personaluitatiile echilibrate poseda toleranta la frustare, suportand, in a numite limite, stari de tensiune intensa fara a dezvolta comortamente patologice. In legatura cu trebuinta , circula si alte notiunu mai vag definite.

Dorinta este trebuinta constientizata

Tendinta (impulsul sau propensiunea) este trebuinta aflata in starte de exicitabilitate accentuata care determina o portiune spre miscare, actiune spontana
Intentia este tendinta cu un grad superior de alaborare mentala, orientata spre un scop.
Valenta este forta de atractie sau de respingere exercitata de lucruri, persoane, activitati (obiecte psihologice) asupra unui subiect, rezulta din interactia proprietatilor obiectelor cu trebuinte le subiectului; este pozitiva cand proportiile obiectului corespund unei trebuinte; este negatica in caz contrar, determinand_respingerea.

    Motivele sunt trebuinte atat de puternice incat determina, declanseaza actiunile, activitatiile prin care se satisfac. Ele poseda doua segmente corespunzatoare functiilor motivatiei:
- segmentul energizant, forta cu care este declansata si sustinuta activitatea (aspectul orientativ - directional)
Vectorii-motive nu exista izolati ci formeaza grupuri sau constlatii de motive. Intr-o constelatie relatiile dintre motive sunt analog celor dintre fortele fizice:
- motive diferite pot avea aceeasi directie si acelasi sens, energia lor cumulandu-se; un elev invata pentru a primi o nota mare, pentru ca doreste sa se afirme in grup sau pentru ca este interesat de un domeniu;
- motivele pot avea orientari diferite, fiecare vizand realizarea altei activitati; poti dori sa vizionezi un spectacol sau sa mergi in excursie la munte. Uneori aceste activitati se ordoneaza in timp, satisfacandu-se succesiv; cand nu este trait pe plan subiectiv ca o stare de tensiune foarte puternica, care se cere inlaturata.
Cea mai buna sistematizare a conflictelor este si azi considerata cea a lui Kurt Lewin (1931) El diferentiaza:
1.conflicte de apropiere - apropiere
2.conflicte de evitare - evitare
3. conflicte de apropiere - evitare

4. PERFORMANTA JOACA UN ROL IMPORTANT IN DINAMICA MOTIVATIONALA

Este o consecinta a motivatiei, deoarece cu cat un elev este mai motivat cu atat performanta va fi mai buna. Un elev motivat va persevera mai mult , va utiliza stategii de invatare adecvate, care -i vor influenta performanta. Relatia dintre motivatie si performanta nu trebuie privita unilateral, caci performanta poate influenta motivatia.Performanta, care rezultat complet al activitatii de invatare devine pentru elev o sursa de motivatie care inluenteaza perceptiile acestuia despre propria competenta.Daca un elev reuseste, intr-o sarcina de invatare, el va estima ca performanta a fost meritata. Acest fapt va imbunatatii opinia elevului cu privire la propria activitate. In acelasi timp, un esec poate avea un efect negativ asupra perceptiilor elevului privind propria competenta, facandu-l sa se indoiasca de posibilitatile sale de reusita. Performanta nu reprezinta, asadar, o simpla demonstratie a ceea ce elevul a invatat, caci este un eveniment prin care el judeca, se evalueaza, se valorizeaza ca persoana.
 Reglarea relatiei dintre motivatie si performanta se realizeaza prin intermediul nivelului de aspiratie.Cand un elev indeplineste o sarcina de invatare, el poate avea un sentiment de reusita sau nereusita.Acest sentiment rezulta din compararea unei informatii actuale cu o informatie de referinta numita nivel de aspiratie.

5. NIVELUL DE ASPIRATIE

este definit drept asteptarile,scopurile, ori pretentile unei persoane privind realizarea viitoare a unei sarcini date sau scopurile pe care subiectul isi propune sa le atinga intr-o activitate sau sefera de activitate in care este angajat profesional, social, intelectual. Nivelul de aspiratie trebuie sa fie in concordanta cu posibilitatile individului.Cunoasterea propriilor posibilitati este foarte importanta.Un nivel de aspiratie mult prea inalt in raport cu posibilitatile reale este daunator, deoarece il va angaja pe elev in activitati pe care nu le poate indeplini. El va atrage dupa sine pierderea increderiui in fortele proprii, frustrarea si chir resemnarea. Esecul este resimtit cu atat mai puternic cu cat aspiratiile sunt mai mari.

Scoala, profesorii pot contribui la formarea unei imagini de sine corespunzatoare, la o mai buna autocunoastere, astfel incat nivelul de aspiratie al elevului sa fie in concordanta cu posibilitatile sale reale.

6 . CATEGORII ALE MOTIVATIEI

In literatura de specialitate se disting doua categorii opuse ale motivatiei : motivatia intrinseca si motivatia extrinseca .

a) Motivatia intrinseca isi are sursa in insasi activitatea desfasurata si se satisface prin indeplinirea acelei activitati. Ea il determina pe individ sa participe la o activitate pentru placerea si satisfactia pe care aceasta i-o procura ,fara a fi constrans de factori exteriori.

Forma de baza a motivatiei intrinseci este curiozitatea, ce exprima nevoia de a sti, de a-si largi orizontul de cunoastere. Activitatea de invatare este motivata intrinsec, este sustinuta de o nevoie interioara de cunoastere, de pasiune pentru un anumit domeniu, de placerea de a invata.

b) Motivatia extrinseca este aceea a carei sursa se afla in interiorul individului si a activitatii de invatare. Angajarea in activitate e vazuta ca un mijloc de atingere a unor scopuri si nu ca un scop in sine.Daca un elev invata pentru a primi anumite recompense, din dorinta de a fi primul in clasa, ori din teama unui esec sau din teama de pedeapsa, atunci spunem ca activitatea de invatare este motivata extrinsec.

In practica educationala putem constata ca activitatea de invatare este motivata atat extrinsec cat si intrinsec. Un elev poate sa invete la o disciplina pentru ca-l intereseaza si il pasioneaz, dar si pentru ca vrea sa obtina note bune sa faca placere parintilor.

7. MOTIVATIA IN SCOALA

Motivatia reprezinta o conditie esentiala pentru reusita elevului in activitatea scolara.O problema ce se ridica ar putea fi urmatoarea : cat de puternica trebuie sa fie motivatia pentru a obtine performante superioare in realizarea sarcinilor scolare ? Cercetarile au aratat faptul ca ata motivarea prea intensa cat si motivarea prea scazuta intr-o activitate pot conduce la rezultate slabe sau chiar la esec.Supramotivarea determina o mobilizare energetica maxima si o tensiune emotionala ce poate avea drept consecinte blocajul psihic,stresul, si in final esecul. Submotivarea conduce la o insuficienta mobilizare energetica, la tratarea cu superficialitate a sarcinilor, iar in cele din urma rezultatul este nearealizarea scopului propus.

De aceea, consider ca ar trebui sa existe un echilibru intre cele doua ,care sa conduca elevul catre obtinerea de performante in activitatea de invatare.

Profesorii pot avea un rol important in ceea ce priveste gasirea unui echilibru motivational daca il va obisnui pe elev sa precieze corect dificultatea sarcinii didactice cu care se confunta si daca va lua in consideratie particularitatile psihologice individuale atunci cand concepe stategiile didactice in articularea demersului metodic al lectiei.

8. COMPONENTELE MOTIVATIEI :

D.Ausubel,F.Robinson spun ca, motivatia in mediul scolar ar avea trei componente : impulsul cognitiv, trebuinta afirmarii puternice a eului si trebuinta de afiliere.

a)impulsul cognitiv este centrat pe trebuita de cunoastere si intelegere, de stapinire a cunostintelor,de formulare si rezolvare de probleme.

b)trebuinta afirmarii puternice a eului este orientat spre obtinerea unui randament scolar ridicat deoarece aceste realizari asigura un prestigiu, o anumita pozitie in cadrul grupului scolar.

c)trebuinta de afiliere este orientata catre realizari care sa-i asigure individului aprobarea din partyea unor persoane sau a unui grup cu care el se identifica.

D.Ausubel si F.Robinson atrag atentia asupra faptului ca toate cele trei componente ale motivatiei scolare pot intra in joc, in orice moment, in comportamentul concret al elevului.

9. EXEMPLU DIN PRACTICA

Daca ii intrebam pe elevi ce anume ii determina pentru a depune eforturi de a invata, raspunsurile pe care le primim, sunt, de obicei,foarte variate.Am aflat de exemplu, ca invata pentru a obtine o calificare profesionala, pentru a reusi in viata, pentru a lua note bune, din dorinta de a cunoaste un continut nou, interesant, din ambitia de a-i depasi pe altii, pentru a primi laude din partea profesorilor si a parintilor,ori pentru a evita anumite stari conflictuale.

Am constatat ca unii elevi invata, in primul rand pentru a obtine note bune si a fi astfel in fruntea clasei, in timp ce altii, invata pentru ca ii intereseaza o anumita disciplina si isi doresc sa afle cat mai multe din domeniul respectiv.Elevii buni, indica, de obicei, alte motive decat elevii slabi.In timp ce elevii buni vorbesc dspre dorinta de a sti mai multe, despre dorinta de afirmare profesionala, despre prestigiu, elevii slabi vorbesc despre teama de esec, despre dorinta de a obtine note satisfacatoare pentru a promova clasa sau despre evitarea confictelor cu parinti.

STRATEGII DE STIMULARE A MOTIVATIEI ELEVILOR

Controlul si motivarea sistemului motivational specific activitatilor de invatare reprezinta una dintre cele mai dificile sarcini ale muncii profesorului.

Stimularea motivatiei elevului ramane o arta,care tine de maiestria si harul didactic al profesorului.

Foarte multi profesori reproseaza elevilor faptul ca nu fac eforturile necesare pentru a invata si ca nimic nu-i motiveaza.Orice profesor care doreste stimularea motivatiei elevilor pentru activitatea de invatare trebuie sa inceapa prin autoevaluarea si analiza propriei motivatii. Lipsa de motivatie a profesorului este o problema la fel de grava ca si incompeneta sa .Exista profesorii care nu manifesta interes pentru profesiunea lor.Este cunoscut faptul ca, daca vrei sa motivezi pe cineva trebuie sa fi motivat tu insuti.

Profesorul trebuie sa-si indrepte atentia catre activitatile de predare-invatare. Multa vreme activitatea esentiala a levilor in calasa a constat in a asculta in mod pasiv expunerea magistrrala a profesorului.Consider ca, o activitate didactica cu adevarat motivata trebuie sa implice in mod direct pe elevi si sa le capteze interesul. Cadrul didactic trebuie sa fie capabil sa starneasca curiozitatea elevilor prin elementede noutate, prin crearea unor conflicte cognitive ,prin utilizarea studiului de caz ori prin antrenarea elevilor in realizarea unor proiecte in echipa.

In esenta, imbunatatirea opiniei elevului cu privire la propria sa competenta se obtine atunci cand el reuseste in mod repetat intr-o activitate pe care nu se considera capabil sa o indeplinesca.O reusita neasteptata reda unui elev increderea in sine si astfel motivatia sa de a se angaja inr-o activitate si de a persevera cu scopul de a-si ameliora performantele. Pentru aceasta, profesorul trebuie sa conceapa activitati de invatare care sa nu fie nici prea facile(pentru ca nu mai reprezinta o provocare pentru elevi), dar nici prea dificile ( pentru ca elevii se descurazeaza rapid si abandoneaza).Pe tot parcursul activitatii profesorul ii va furniza elevului un feed-back permanent in privinfa efortului depus,cat si a aptitudinilor si a capacitatilor lui.Aceasta ii va ajuta pe elvi sa simta responsabili de resitele sau esecurile lor.Elevii slabi si nemotivati se estimeaza in general a fi responsabili de esecurile sau succesele lor, atribuid esecurile lipsei de aptitudini, iar succesele, sansei. Profesorul trebuie sa-i convinga pe acestia ca prin eforturile sustinute pot sa reusesca.

Putem conchide, faptul ca problemele de motivatie ale elevilor sunt extrem de diverse, iar motivatia profesorului nu se poate baza pe retete ci trebuie adaptata la fiecare situatie in parte.

4. Golu , M. , Fundamentle Psihologiei , Editura "Romania de maine" , Bucuresti , 2000

Salavastru , D. , Psihologia Educatiei ,Editura Polirom ,Bucuresti , 2004

Zlate , M. , Psihologia mecanismelor cognitive , Editura Polirom , Iasi , 1999