Educatia adultilor

- analiza relatiei dintre invata-rea continua si educatia adul-tilor;

- delimitarea conceptuala a ter-menilor de adult, educatie a adultilor, consiliere a adulti-lor;

- analiza variabilelor care influ-enteaza invatarea la adult;

- analiza diferitelor modalitati de educatie a adultilor;

- elaborarea de programe de educatie a adultilor;

- motivarea participarii perso-nale la programe de educatie a adultilor.

CONCEPTE-CHEIE

Educatia adultilor este o necesitate a oricarei societati.

Educatia adultilor apare din perspectiva educatiei permanente drept o completare, continuare, perfectionare si individualizare a formatiei personale, pentru a face fata provocarilor mereu noi ale unei societati in schimbare [16, p. 84].

Educatia adultilor se desfasoara intr-un context asigurat de urmatoarele tendinte [18, p. 123]:

- cresterea potentialului de invatare in lumea moderna;

- cresterea nivelului de pregatire scolara;

- diversificarea produselor necesare invatarii in domeniile: sanatate, arte, prelucrarea electronica a datelor;

- angajarea (in special a femeilor) in initiative civice, grupe de intra 333i81d jutorare, grupe multiculturale, initiative ale parintilor, activitati de voluntariat;

- scaderea increderii in autoritate, autoritate reprezentata in special de politicieni, experti intr-un domeniu, jurnalisti etc.;

- scepticismul fata de adevarurile dogmatice, relativizarea constructiilor reale, acceptarea perspectivelor multiculturale, accentuarea crescanda a dependentei fata de principiul observarii;

- influenta mass media asupra comportamentului in timpul liber, stilului de a relationa si conceptiilor personale;

- abordarea de catre mass media a temelor cu caracter personal;

- cresterea ofertei in ceea ce priveste textul scris, insa se constata faptul ca tot mai putine carti sunt citite in intregime;

- cresterea numarului analfabetilor functionali (persoane care desi au parcurs parte din scolaritatea obligatorie nu stiu sa citeasca, sa scrie, sa opereze cu numere);

- adultii sunt tot mai putin dispusi sa invete ce li se spune; ei insisi decid ce sa invete;

- pentru rezolvarea sarcinilor profesionale si cotidiene nu este nevoie numai de cunostinte stiintifice, ci si de alte competente ce tin de previziune, prognoza, intuitie, gandire ipotetica, anticipativa, de experienta, inteligenta emotionala, gandire critica;

- cunoasterea psihologica a vietii cotidiene s-a raspandit tot mai mult, ceea ce implica cresterea empatiei si a sensibilitatii in relatiile interumane;

- adultii prefera cursuri de durata scurta si cu un caracter practic (rabdarea si perseverenta au scazut).

Literatura de specialitate ofera numeroase definitii ale educatiei adultilor:

- “un tip de educatie organizata in forme si institutii specifice, avand drept scop desavarsirea educatiei in planul culturii generale si profesionale a persoanelor adulte, implicand demersuri de autoinstruire si autoeducatie” [12, p. 141];

- “procesul prin care orice persoana matura, individual sau in grup, intr-un cadru institutionalizat sau in afara acestuia, incearca sa-si imbogateasca cunostintele, sa-si dezvolte abilitatile si competentele, sa-si insuseasca procedee actionale si modele comportamentale noi, necesare pentru a face fata cu succes cerintelor sociale si profesionale, pentru a se imbogati spiritual si a dobandi sentimentul implinirii personale” [4, p. 143].

- “totalitatea proceselor care continua sau care inlocuiesc educatia initiala… Educatia adultilor mileniului trei se prezinta ca o educatie a indivizilor – dupa implinirea varstei de 16 ani si finalizarea stagiului instruirii profesionale – si se concretizeaza ca o educatie superioara la nivel pre si post- absolvire, ca o dezvoltare profesionala continua si ca orice alta forma de innoire a cunostintelor pe durata vietii in alternanta cu alte activitati, in principal munca, dar si cu activitati recreative, intinzandu-se chiar pe perioada varstei a treia, la pensie” [16, p. 48].

Conceptul “educatia adultilor” si teoria educatiei adultilor au cunoscut mai multe abordari: pedagogia adultilor care cuprinde in sine o inadvertenta etimologica (in gr.: “paidos” - copil) si in locul lui a fost propus termenul „andragogie”, care, dupa Knowles (1984), reprezinta “arta si stiinta de a-i ajuta pe adulti sa invete”, termen fata de care se manifesta rezerve, deoarece se refera doar la barbati (in gr.: “andros” - barbat si “ago” - conduc). Aceasta este explicatia folosirii, in general, a termenului „educatia adultilor” (lat.: „adultus” - participiul trecut al verbului „adolesco”, care inseamna „ceea ce este format”, „matur”). [4, p. 18].

Argumente in favoarea educatiei adultilor sunt oferite de Malcom Knowles (1950): adultii invata mai bine si mai eficient in contexte mai putin formale, prin intermediul unor activitati, prin metode si tehnici flexibile, adaptate nevoilor, intereselor si aspiratiilor lor [idem].

Educatia la varsta adulta a condus la conturarea unui model andragogic al educatiei, construit in opozitie cu cel pedagogic, traditional:

Modelul pedagogic are la baza un ansamblu de idei, opinii si credinte privind instruirea copiilor si a tinerilor, specifice epocii respective; profesorul are responsabilitati sporite privind instruirea copiilor si a tinerilor; decide ce si cum se va invata, prin ce metode si mijloace, cum se poate dovedi ca s-a realizat invatarea la un anumit nivel de performanta; elevul se supune neconditinat deciziilor profesorului.

Modelul andragogic se caracterizeaza printr-o mare flexibilitate si adaptare la cerintele si nevoile cursantilor, instruirea/formarea realizandu-se intr-un cadru mai putin formalizat, prin metode si tehnici adecvate si in contexte nonformale si informale diverse: “a fi adult inseamna a fi independent. … cea mai adanca nevoie pe care o are un adult este sa fie tratat ca un adult, sa fie tratat ca o persoana independenta, sa fie tratat cu respect. Andragogia are in centrul ei pe acela care invata si este orientata in conformitate cu situatia concreta. In definitiv, acesta ar trebui sa fie si educatia copiilor” [4, p.21].

Modelul andragogic ofera educatiei copiilor idei pedagogice valoroase:

- respectul fata de cel ce invata;

- luarea in considerare a experientei in invatare;

- accentul pus in predare pe ceea ce este util si folositor;

- echilibrarea relatiei teorie – practica in predare si invatare etc.

EDUCATIA ADULTILOR

IN CONTEXTUL EDUCATIEI PERMANENTE

Educatia adultilor a reprezentat sursa educatiei permanente: “educatia permanenta (subl. ns.) s-a nascut din practica educatiei adultilor si din problemele pe care ea le-a pus, ca unul din eforturile de a raspunde la cererea crescuta de educatie” [5, p. 16], conceptul „permanent” fiind identificat cu o revolutie in educatie: “prin incidentele lui, conceptul „educatie permanenta” este comparabil cu o revolutie coperniceana, constituind unul din evenimentele cele mai marcante ale istoriei educatiei.” [21, p. 135–136].

R. H. Dave (1991) afirma: 'Educatia permanenta este un proces de perfectionare a dezvoltarii personale, sociale si profesionale pe durata intregii vieti a indivizilor in scopul imbunatatirii calitatii vietii, atat a indivizilor, cat si a colectivitatii lor. Aceasta este o idee comprehensiva si unificatoare care include invatarea formala, nonformala si informala pentru dobandirea si imbogatirea unui orizont de cunoastere care sa permita atingerea celui mai inalt nivel de dezvoltare posibil in diferite stadii si domenii ale vietii.' [2, p.47-48].

Conceptul „educatie permanenta” este 'in mod functional, bazat pe ideea ca invatarea permanenta poate fi dobandita de catre indivizi si societati in moduri diferite si ca aceste modalitati alternative sunt in stare sa conduca spre atingerea celui mai inalt si celui mai bun nivel al calitatii vietii de catre toti.' [idem].

Educatia permanenta este cauza si principiul educatiei: “Conceptul de educatie permanenta se iveste dintr-o criza in continua crestere a civilizatiei contemporane; educatiei permanente i se cere sa satisfaca nevoia omului contemporan de a controla, adapta si crea tehnologia si organizarea sociala relevante pentru o noua calitate a vietii si pentru o cautare semnificativa a valorilor mai eficace si mai adecvate ale spiritului. In acelasi timp, educatia permanenta isi datoreaza propria sa existenta realizarilor umane si tehnologice ale unei civilizatii globale” [2, p. 113].

Conceptualizarea termenului „permanent” in educatie a dus la reevaluarea si a altor concepte, inclusiv a „educatiei adultilor: “educatia adultilor va aparea de acum inainte una dintre conditiile dreptului la educatie” [5, p. 16].

La Conferinta Globala asupra Educatiei permanente de la Roma (1994) notiunea „educatie permanenta” a fost privita ca un “continuu proces de instruire si dezvoltare a potentialului uman, care stimuleaza si instrumenteaza individul pentru a achizitiona valori, cunostinte, deprinderi si intelegand necesitatea imbunatatirii lor de-a lungul intregii sale vieti, sa le aplice cu incredere, creativitate si siguranta in toate rolurile, circumstantele si mediile.” [16, p. 84].

Conceptul „educatie permanenta” tinde sa fie preluat de „invatarea continua”. Aceasta tendinta este sustinuta de sloganuri, precum: „lifelong learning for all” (invatare continua pentru toti), „from education to learning” (de la educatie la invatare), „more learning, less teaching” (mai multa invatare, mai putina predare).

Constructivistii privesc invatarea permanenta intr-o perspectiva fundamentata pe urmatoarele principii [18, p. 36 -37]:

- transformarea instruirii alternative in “invatare permanenta”; accentuarea perspectivei biografice si continuitatea invatarii din copilarie, pana la varsta a treia;

- extinderea considerabila a sferei conceptului de invatare; invatarea nu se mai refera doar la invatarea scolara organizata, ea cuprinde o multitudine de activitati formale si informale; conceptul de invatare este legat de cel al “organizarii intelepte a vietii” si de dezvoltarea integrala, conform Raportului Delors catre UNESCO, din 1996: a invata sa stii, a invata sa faci, a invata regulile convietuirii, a invata sa fii;

- deplasarea de accent dinspre predare catre consiliere; rolurile educatorului se rafineaza, vorbindu-se tot mai mult de roluri de facilitator, mediator, antrenor, consilier in activitatea de invatare; Rolf Arnold conceptualizeaza o “didactica de realizare a posibilitatilor”, in locul traditionalei “didactici a predarii”;

- conceptul calificarii se inlocuieste cu teza dezvoltarii competentelor; competentele sociale, personale si metacognitive sunt mai complexe decat calificarile obtinute in urma insusirii unor cunostinte; competentele se realizeaza in contexte autentice, scolare, sociale si profesionale, prin valorificarea experientei; individul este capabil sa invete si este responsabil pentru succesele sau insuccesele in preocesul de invatare.

Aceste orientari ale educatiei permanente conduc la dezvoltarea unor noi forme si retele de educatie, care sa asigure invatarea in perspectiva nou creata.

Prin „Memorandumul privind invatarea permanenta” (document elaborat de Comisia Europeana, Bruxelles, octombrie 2000), invatarea permanenta primeste urmatoarea definitie de lucru: “activitatea deliberata si neintrerupta de invatare in scopul imbogatirii cunostintelor, deprinderilor si priceperilor” [23, p. 5].

Transpunerea in practica a invatarii permanente impune ca toti sa munceasca impreuna cu eficacitate, atat ca persoane particulare, cat si in forme organizate.

Cadrul conceptual al invatarii permanente este orientat de anumite teme, rezultat al experientei acumulate la nivel european:

Noi competente de baza pentru toti: se specifica faptul ca stapanirea deprinderilor de baza si capacitatea de reinnoire a acestora asigura participarea activa la societatea cunoasterii.

Conform Consiliului European de la Lisabona (2000), noile deprinderi de baza/competente sunt:

- deprinderi in tehnologia informatiilor,

- deprinderi de comunicare in limbi straine;

- cultura tehnologica;

- spirit antreprenorial;

- deprinderi sociale.

Toate aceste deprinderi sunt cerute pentru o participare activa in economia si societatea cognitiva, pe piata muncii si la locul de munca, in comunitatile reale si virtuale si pentru participarea la democratie, ca cetatean, cu sentimentul coerent al identitatii si directiei in viata. Aceste deprinderi sunt, deci, de ordin social, academic, profesional, personal.

Asimilarea deprinderilor de baza reprezinta o conditie pentru integrarea in viata socio-profesionala, pentru ca angajatorii au pretentii tot mai mari relativ la capacitatea de invatare si acumulare rapida de noi deprinderi, de raspundere la noi provocari si de rezolvare a situatiilor concrete.

Investitiile mai ample in resursele umane asigura o mai buna valorificare a oamenilor si garanteaza evolutia socio-culturala printr-o gama mai larga de rezultate ale invatarii. Aceste investitii trebuie asigurate material atat de institutii sociale, cat si de catre cei care invata permitandu-se “progresul catre o cultura a responsabilitatilor impartite si catre acorduri transparente de cofinantare pentru participarea la invatarea permanenta”. Oamenii vor fi incurajati sa contribuie la costurile propriei formari prin conturi individuale, economii speciale si depuneri care atrag granturi corespunzatoare sau suplimentare si beneficii din surse de finantare publice si private.

Inovatia in predare si invatar: se considera ca predarea va cunoaste transformari majore, prin folosirea tehnologiei informationale si a comunicatiilor. Profesorii isi rafineaza rolurile didactice si devin consilieri, mentori si mediatori. Rolul lor este acela de a-i ajuta pe cei care invata, pe cat posibil, sa isi asume responsabilitatea propriei invatari prin invatarea activa, care presupune motivatia de a invata, capacitatea de a exercita judecata critica si de a sti cum sa invete.

Aprecierea invatarii: cererea crescanda de personal calificat din partea angajatorilor si competitia crescuta dintre indivizi pentru a obtine si a pastra un loc de munca determina o cerere mare de educatie certificata. E nevoie de forme inovatoare de certificare pentru invatarea dobandita atat prin educatia formala cat si nonformala si de recunoastere a pregatirii, indiferent de varsta si profesie. In conditiile dreptului la libera circulatie, la a trai, a studia, a munci, in toate statele membre ale Comunitatii Europene diplomele de studiu trebuie sa ofere garantia pregatirii si sa fie recunoscute.

S-au realizat progrese in domeniul transparentei si al recunoasterii mutuale in domeniul invatamantului superior, precum si al clasificarii ocupatiilor profesionale si tehnice.

Sistemul de credite transferabile, ca si recunoasterea reciproca a calificarilor impun implicarea mai serioasa a celor care, in final, verifica acreditarile in practica si care cunosc in detaliu modul in care indivizii si intreprinderile utilizeaza aceste documente in viata cotidiana.

Se elaboreaza sisteme de inalta calitate pentru Acreditarea Educatiei si Experientei Anterioare (A.P.E.L.). Partenerii Sociali si O.N.G.-urile nu au mai putina importanta decat autoritatile in domeniu. Sistemele A.P.E.L. evalueaza si recunosc cunostintele, deprinderile si experientele anterioare ale individului dobandite de-a lungul unor perioade de timp si in contexte diverse, incluzand si situatii nonformale si formale. Metodele folosite pot descoperi deprinderi si competente pe care individul insusi sa nu fie constient ca le poseda si ca le poate propune angajatorilor.

Regandirea orientarii si indrumarii profesionale: orientarea profesionala este vazuta drept un serviciu important, asigurand conditii ca fiecare persoana, pe tot parcursul vietii, sa aiba acces cu usurinta la informatii de calitate privind oportunitatile de educatie la nivelul Europei.

Sarcina consilierului devine una proactiva, rolurile acestuia se schimba prin folosirea resurselor electronice in consiliere/ orientare.

Sursele de informatie si instrumentele de diagnosticare bazate pe computerizare/internet deschid noi orizonturi in imbogatirea gamei si calitatii serviciilor de orientare si indrumare profesionala.

Serviciile de orientare/indrumare profesionala trebuie sa raspunda unei largi game de trebuinte si cerinte si unui public variat. Aceste servicii trebuie sa fie conectate mai ferm la retelele similare de servicii individuale, sociale si educationale. Pentru grupurile tinta dezavantajate social serviciile de consiliere si consultanta sunt oferite nonformal si informal, prin dezvoltarea de retele in colaborare cu asociatiile locale si grupurile de voluntari.

Invatarea mai aproape de casa. Ofertele de invatare permanenta trebuie sa fie numeroase si accesibile astfel incat cetatenii sa nu fie obligati sa-si paraseasca regiunea natala pentru a studia si a se instrui. In acelasi timp ei trebuie sa aiba si libertatea de a opta sa faca acest lucru, iar mobilitatea ar trebui sa fie o experienta pozitiva in sine.

Se considera ca tehnologia informatiilor si comunicatiilor detine un inalt potential pentru a se ajunge la populatiile dispersate si izolate, cu costuri acceptabile, nu doar din perspectiva invatarii propriu-zise, ci si din cea a comunicarii, ce serveste la pastrarea identitatii obstesti pe distante mari.

Invatarea mai aproape de casa determina reorganizarea si redesfasurarea resurselor pentru a se crea centre adecvate de invatare nu numai in scoli, dar si in camine culturale si centre comerciale, biblioteci si muzee, locuri de rugaciune, parcuri, piete publice, gari si statii de autobuz, centre de sanatate si complexe de agrement, cantine la locul de munca, extinzandu-se astfel cadrul invatarii si asigurandu-se flexibilizarea ofertei educationale dupa nevoi tot mai diversificate.

Aceste directii orienteaza practicile educative si Comisia elaboreaza standarde pentru implementarea strategiilor de invatare permanenta [23, p. 38].

Pentru educatia adultilor, educatia formala de calitate reprezinta o conditie esentiala: “educatia elementara, daca isi atinge scopurile propuse, trezeste la individ dorinta de a continua sa invete. Rezultatul se reflecta in continuarea procesului in institutiile de invatamant si celor care decid sa mearga mai departe trebuie sa li se ofere anumite conditii” [3, p. 80].

Studiile efectuate in diferite tari arata ca participarea adultilor la activitatile educationale si culturale este relationata cu nivelul lor de instruire: cu cat esti mai bine instruit, cu atat mai mult doresti sa mergi mai departe, iar acest lucru se poate observa atat in tarile dezvoltate, cat si in cele in curs de dezvoltare.

Cresterea cifrei scolarizarii si scaderea ratei analfabetismului, precum si avantul luat, in ultima perioada, de invatamantul elementar anunta o cerere sporita de educatie pentru adulti, in societatile viitorului [3, p. 80].

Educatia pe tot parcursul vietii are ca premisa individul si imbina formale traditionale de invatamant cu cele alternative, potenteaza calitatile innascute si duce la dobandirea unor noi competente [3, p. 80].

In Europa, educatia continua a adultilor este orientata spre o participare de masa la procesul educational. Scopul il reprezinta “societatea deschisa pentru educatie”, iar strategiile de atingere a acestui scop sunt diferite [16, p. 49].

PRINCIPII ALE EDUCATIEI ADULTILOR

Educatia adultilor determina in raport cu educatia traditionala o tripla ruptura [16, p. 43-44]:

- trecerea de la paradigma profesorului la paradigma cursantului;

- trecerea de la universitatea bazata pe prezenta fata in fata la universitatea virtuala;

- orientarea spre educatia permanenta (lifelong learning).

Teoreticienii au identificat o serie de principii ale educatiei adultilor [12, p. 141-143]:

- responsabilizarea adultului pentru propriul program de pregatire; identificarea indicatorilor de restructurare personala; a face din cel format centrul actiunii (trecerea de la o educatie centrata pe continuturi la o educatie centrata pe cel ce invata); invatarea metodelor de studiu eficient;

- promovarea unor relatii de parteneriat intre profesor si cursant; incurajarea responsabilitatii personale; a reda increderea in sine, capacitatea de actiune, constiinta colectiva, dezvoltarea proiectelor sociale;

- valorificarea functiei educogene a colectivului si a experientelor profesionale ale fiecarui participant la program; a stimula valorile grupului (grupul asigura rezolvarea relatiilor problematice intre continuturile abstracte si situatiile concrete);

- stimularea creativitatii si inventivitatii; a tine seama de achizitiile teoretice si practice ale persoanei si de preachizitiile sociale;

- actualizarea cunostintelor si deprinderilor prin noutati din domeniul profesional respectiv; a ajuta adultii sa invete; a da timp de invatare (ritmurile proprii sunt esentiale);

- orientarea pragmatica, centrarea pe situatiile problematice cu care se confrunta adultul in viata sociala si profesionala; a pleca de la practica (adultii se formeaza pentru a face fata problemelor practice); construirea motivatiei (individul trebuie sa aiba o anumita constiinta a motivatiei, sa o exprime ca o cerere de educatie, iar educatorii sa o valorifice prin proiecte concrete).

OBIECTIVE ALE EDUCATIEI ADULTILOR

Educatia adultilor vine sa asigure: compensarea unei educatii initiale insuficiente; completarea cunostintelor generale; formarea profesionala continua; “inlocuieste educatia preprimara pentru o mare parte a adultilor; completeaza educatia elementara sau profesionala pentru multe persoane care au beneficiat de un invatamant incomplet; prelungeste educatia celor pe care ii ajuta sa faca fata cerintelor noi ale mediului inconjurator; perfectioneaza educatia celor care au un nivel inalt de pregatire; constituie pentru toti o modalitate de dezvoltare a personalitatii” [4, p. 18].

Raportul asupra Educatiei adultilor si mutatiilor sociale [28] precizeaza urmatoarele obiective pedagogice ale educatiei adultilor:

- identificarea indicatorilor de restructurare personala;

- a face din cel format centrul actiunii (trecerea de la o educatie centrata pe continuturi la o educatie centrata pe cel ce invata);

- construirea motivatiei; individul trebuie sa aiba o anumita constiinta a motivatiei, sa o exprime ca o cerere de educatie, iar educatorii sa poata sa o decodifice, sa o inteleaga; notiunea de proiect pare a fi raspunsul instrumental ce permite transformarea unei cereri fluide, multiforme, intr-un obiectiv concret, operational;

- a pleca de la practica; adultii se formeaza pentru a face fata problemelor practice;

- educatia comprehensiva a adultilor impune favorizarea invatarii mijloacelor intelectuale necesare; a ancora actiunea educativa pe problemele vietii practice implica a tine seama, nu numai de preachizitiile teoretice, ci si de preachizitiile sociale;

- a privilegia invatarea mai mult decat invatamantul (a invata adultii sa invete, sa-si elaboreze scheme de actiune pe baza intelegerii evolutiei imprejurarilor);

- incurajarea unei pedagogii a descoperirii si responsabilitatii (a reda increderea in sine, capacitatea de actiune, constiinta colectiva, dezvoltarea proiectelor sociale);

- a da timp de invatare (ritmurile proprii sunt esentiale);

- a stimula valorile grupului (ele opereaza mediatiile intre continuturi abstracte si situatii concrete; ele joaca un rol structurant asupra perceptiilor individuale, ordonandu-le sub forma unei grile de lectura; ele permit indivizilor sa se ajute reciproc).

In acest sens, educatia apare ca 'practica a libertatii' [28].

Educatia adultilor acopera preocupari variate ale individului si promoveaza conceptul de societate care invata („learning society”). Contribuie la dezvoltarea unei societati bazate pe anumite trasaturi esentiale [16, p. 79]:

- invatarea continua pe tot parcursul vietii;

- formarea individului responsabil fata de profesie si fata de evolutia societatii;

- evaluarea centrata pe confirmarea progreselor si nu pe constatarea esecului;

- participarea civica si munca de echipa;

- parteneriat social.

CADRUL INSTITUTIONAL AL EDUCATIEI ADULTILOR

Educatia adultilor a dezvoltat o serie de componente: formarea profesionala continua; educatia recurenta; educatia compensatorie (sau educatia celei de-a doua sanse); alfabetizarea; educatia pentru timpul liber; educatia antreprenoriala; educatia pentru cetatenia democratica; educatia pentru munca de calitate; educatia pentru viata privata etc. [16, p. 48].

Activitatea educatiei adultilor se adreseaza diferitelor categorii de persoane: lucratori ce urmaresc calificarea/recalificarea profesionala; somerilor ce doresc reorientarea profesionala sau a celor in curs de disponibilizare; persoane in situatie de schimbare (activitati de consiliere) si este deschisa tuturor categoriilor sociale.

Darkenwald si Merriam (1982) identifica patru categorii de organizatii care ofera adultilor oportunitati de invatare: organizatii independente de educatia adultilor (agentii private si comunitare); institutii educationale (scoli, colegii, universitati); organizatii cvasi-educative (muzee, organisme ale comnitatii); organizatii non-educative (camere de comert, intreprinderi) [4, p. 24].

In Romania exista urmatoarele domenii ale educatiei adultilor [24, p. 115]:

- formare profesionala continua pentru adulti, institutionalizata, finantata de guvern sau companii;

- invatamantul popular, diversificat si dinamic, formal sau informal, dezvoltat de organizatii neguvernamentale sau de universitati deschise, cu surse de finantare putine si instabile;

- educatia de baza pentru adulti, fara un cadru specific, bazata pe forme populare de invatare, pe activitate voluntara.

Institutii si structuri implicate in programe de educatie a adultilor [24, p. 115]:

- subordonate Ministerului Educatiei, Tineretului si Cercetarii: Institutul de Stiinte ale Educatiei (I.S.E.), universitati, casele corpului didactic (C.C.D.), centrele judetene de asistenta psihopedagogica (C.J.A.P.);

- subordonate Ministerului Culturii si Cultelor: universitatile populare (institutii autonome in cadrul caselor de culttura locale); cluburi culturale (functioneaza in unitati teritorial administrative la nivel rural);

- subordonate Ministerului Justitiei (pentru consilierea/ educatia detinutilor si fostilor detinuti);

- subordonate Ministerului Administratiei si Internelor (cursuri pentru ofiteri; cursuri pentru detinuti);

- subordonate Ministerului Apararii Nationale (cursuri pentru cadre);

- subordonate Ministerului Sanatatii (in cooperare cu O.N.G.-uri, cursuri si programe de educatie sanitara).

Un sistem de educatie pentru adulti este bine organizat, functional atunci cand este intemeiat pe motivatii si centrat pe obiective care rezolva problemele indivizilor sau grupurilor de adulti. Nu putem stimula motivatiile lor de invatare si de participare la programe educationale fara strategii care sa se intemeieze pe cunoasterea nevoilor lor reale, specifice, de educatie. Asemenea strategii presupun si un sistem de 'autopurtare' a invatarii - specific educatiei adultilor -, care sa se realizeze atat prin apelul la educatori (formatori) specializati (profesori, medici, juristi etc.), cat si prin apelul la formatori formati dintre adultii cuprinsi in programele educationale si care actioneaza ca 'relee' intr-o retea [28].

VARIABILELE CARE INFLUENTEAZA

INVATAREA LA ADULTI

Invatarea la adulti este influentata in principal de trei factori [4, p. 24-29]: persoana care invata, contextul in care invata si procesul efectiv de invatare.

Prima variabila ce influenteaza invatarea este persoana adulta.

Dupa Ion Fratila, varsta adultului este “o lunga perioada din viata omului, compusa din mai multe etape de varsta, in care personalitatea continua sa se dezvolte (…), are loc afirmarea plenara a personalitatii (punerea in valoare a disponibilitatilor fizice si psihice).” [7, p. 246].

R. Mucchielli numeste adulti “barbatii si femeile care au depasit varsta de 23 de ani, intrati in viata profesionala, asumandu-si roluri sociale active si responsabilitati familiale si avand o experienta directa a vietii. Daca, mai mult inca, ii socotim normali, ii vom considera eliberati de tipul de relatii de dependenta si de “mentalitate” caracteristice copilariei si adolescentei, intrati in alt tip de relatii sociale, de interdependenta, asumandu-si organizarea propriei existente si a “orizontului lor social” (a proiectelor individuale si sociale), si avand, cu realism si pragmatism eficient, o constiinta suficienta a pozitiei lor sociale, a situatiei lor, a aspiratiilor si a posibilitatilor de care dispun. Aceasta presupune ca nu mai au viata ocrotita (intrafamiliala) din copilarie, nici splendida lipsa de griji a studentilor” [13, p. 11].

Conform Codului Muncii francez, un adult este “o persoana care a exersat o activitate profesionala.” In aceasta categorie intra si femeile casnice care s-au ocupat de menaj si/ sau cresterea copiilor [16, p. 40].

I. Al. Dumitru gaseste urmatoarele definiri ale adultului [4, p.13]:

- biologic, adultul este o persoana de o anumita varsta, capabila de reproducere; exista un nivel de maturizare a functiilor biologice ale organismului;

- juridic, adultul este o persoana care isi poate exercita drepturi (si responsabilitati): de a vota, de a obtine permis de conducere, de a intemeia o familie;

- social, adultul este o persoana care isi exercita rolurile sociale derivate dintr-un anume statut: cetatean, parinte, sot;

- psihologic (cea mai importanta), adultul este o persoana care reuseste conturarea unui concept de sine bazat pe anumite principii si valori, pe independenta si capacitatea de asumare a responsabilitatii.

Notiunea de adult este in relatie cu conceptele: maturitate, autonomie, dreptul de a alege, datorie (inca de la J. Locke); “Adultul se diferentiaza de alte varste tocmai prin capacitatea lui de a se instrui si educa” [16, p. 181]. Dupa Knowles [4, p. 13-14] adultii sunt autonomi, orientati spre sine, dispun de experienta de viata si cunostinte, sunt orientati spre scopuri si activitati relevante, sunt practici, au nevoie de a fi tratati cu respect.

A. J. Cropley considera ca granita dintre copilarie si varsta adulta a inceput sa fie diferentiata cu greu: “in societatile din trecut, traditionale, aceasta distinctie era foarte clara, pe cand astazi nu mai este aceeasi situatie.

Scolarizarea nu poate spera sa pregatesca pentru anumite roluri sociale si nici sa-i inzestreze cu toate deprinderile de care ei vor avea nevoie, pentru a progresa impreuna cu ceilalti oameni.

Este necesar ca educatia sa contina puternice elemente de pregatire privind practicarea unei largi varietati de roluri sociale (Coles). O astfel de pregatire ar face posibila adaptarea prompta a oamenilor la schimbarile pe care le sufera relatiile lor cu societatea, precum si la schimbarile pe care le sufera societatea insasi” [2, p. 217].

In stabilirea definirii adultului si a caracteristicilor acestuia, teoreticienii adopta perspectiva comparativa copil - adult. R. Mucchielli considera ca fata de copii si adolescenti, “care reconstruiesc lumea dupa fantezia si visurile lor”, adultii sunt in etapa realismului, a intelegerii propriei persoane, a prezentului si a relativitatii proiectelor [13, p. 11]. Autorul prezinta si o serie de limitari ale persoanei la varsta adulta, aduse de:

- diminuarea curiozitatii universale a copilariei;

- slabirea impresiei probabilitatilor infinite, specifica adolescentei;

- scaderea inteligentei (ajunsa la valoare absoluta intre 13 si 17 ani); compensarea acesteia printr-o mai mare capacitate de organizare a cunostintelor dobandite;

- sub anumite aspecte rolurile sociale risca sa marcheze si sa inabuse personalitatea;

- motivatiile se schimba (trebuintele, sentimentele, aspiratiile, asteptarile);

- se restrang plasticitatea eului, puterea sa nelimitata de adaptare, fiind inlocuite printr-un anumit echilibru defensiv; rezistenta la schimbari devine din ce in ce mai puternica.

Spre deosebire de elev, adultul este reprezentat intr-un context socio-profesional: “Mare parte a invatarii este raportata la schimbarile de sarcini sau de roluri pe care o persoana le indeplineste. Modificarile in evolutia unui adult sunt numeroase: devine independent, gaseste si mentine mijloace de existenta, isi alege un tovaras de viata, invata sa convietuiasca cu partenerul de casatorie, devine si-si indeplineste indatorirea de parinte, interactioneaza cu comunitatea si societatea, isi largeste responsabilitatile de cetatean, accepta modificari in relatiile parintilor ori ale copiilor, se pregateste pentru pensie, obtine satisfactii la batranete, este pregatit pentru moarte” [9, p. 14-15].

Hans Löwe (1978) prezinta etapizari ale varstei adultilor. Acestea determina constientizarea unor subcategorii de adulti si nevoia de asigurare a continuitatii procesului de educatie: “sarcinile de baza ale educatiei adultilor se intemeiaza (…) pe cunoasterea perioadelor de varsta ale vietii umane si a cursului lor schimbator” (Moers, 1952).

Delimitarea varstei adulte este realizata diferit [11, p. 92; 4, p. 18, 19, 26], dupa cum se vede in tabelul comparativ ce urmeaza: