Informatizarea invatamantului preuniversitar din Romania

Informatizarea învatamântului preuniversitar din România

În România cel putin teoretic, fostii si actualii guvernanti au recunoscut importanta alinierii la standardele mondiale. Din pacate, de la teorie pâna la practica exista o distanta imensa. În privinta informatizarii învatamântului s-au facut în ultimii ani unele progrese, dar modeste si cu implicare minima din partea Ministerului Învatamântului.

Analizând elementele definitorii ale învatamântului, vi 636d37g itorului rezulta faptul ca sistemul de învatamânt va suferi modificari importante, principala fiind orientarea si conceperea lui ca un sistem de educatie permanenta. Datorita faptului ca sarcinile de rutina din orice domeniu de activitate vor fi preluate de calculator, individul va avea mai mult timp liber sa se instruiasca. La aceasta se va adauga competitia profesionala din ce în ce mai acerba, care va impune folosirea timpului liber pentru calificare. În acest fel se va manifesta o intensificare semnificativa a cererii si, ca reactie si a ofertei) de educatiei.

Toate aceste evolutii vor avea loc pe un fundal social marcat de trecerea pe primul loc a productiei de valori informatice si potentarea muncii intelectuale prin integrarea inteligentei artificiale. De aceea, politica educationala de astazi ar trebui sa aiba în vedere, în primul rând constientizarea implicatiilor la toate nivelurile sistemului si, în cadrul planului general de informatizare a societatii românesti, realizarea unui model conceptual al informatizarii sistemului de învatamânt . Aceasta ar presupune o prima discriminare între:

informatica = disciplina de învatamânt

tehnologiile informatice = instrument pentru sporirea eficacitatii

procesului de predare si învatare

informatica = instrument pentru gestiunea sistemului.

Fiecare palier/directie îsi are specificul ei si presupune pregatirea unui

evantai extrem de larg de specialisti.

În al doilea rând ar trebui sa se înteleaga faptul ca informatizarea învatamântului este o problema de politica educationala; desigur ca in complexul proces premergator luarii unor decizii, o mare parte a informatiilor pertinente se obtin de la informaticieni, dar deciziile trebuie luate numai pe baza unei analize " managerial-pedagogice".

În al treilea rând, factorii de decizie ar trebui sa accepte sa analizeze de o maniera mai serioasa implicatiile informatizarii, folosind atât experienta deja acumulata pe alte meridiane geografice, cât si cercetarea autohtona. În aceasta ordine de idei este semnificativa rezistenta specialistilor nostri (din forurile de decizie) la orice discutie privind informatizarea, ca una din notele definitorii ale învatamântului de mâine .

Reanalizând , în întreg ansamblu, modul în care se produce învatarea în conditiile specifice ale învatamântului autohton se pot reliefa directiile care ar trebui sa stea la baza informatizarii procesului de instruire. Având acest punct de plecare, s-ar putea instrumenta si strategiile cele mai eficiente de organizare a instruirii în dependenta de concretetea obiectivelor urmarite. Demersul presupune un travaliu de durata, echipe interdisciplinare, investitii. O reforma a învatamântului nu se poate rezuma la schimbarea ambalajelor; ea trebuie sa plece de la întelegerea faptului ca sistemul de învatamânt este creat si functioneaza pentru a asigura preluarea de catre noile generatii a experientei sociale deja acumulate; cu alte cuvinte, pentru a asigura educatia/învatarea; aceasta reprezinta esenta problemei si orice reforma ar trebui sa plece de la o serie de teze referitoare la aceasta esenta. Altfel putem face declaratii frumoase, dar gratuite. Ce semnificatie poate avea teza " centrarii pe elev", promovata de o politica educationala care nu tine cont de implicatiile acestei teze nici în curriculum si nici în formele de organizare a instruirii (in ambele planuri fiind concretizata conceptia "centrarii pe profesor")? Numai pe baza unei astfel de abordari se va putea ajunge la conturarea tuturor formelor concrete pe care le poate lua utilizarea tehnologiilor informatice în procesul de instruire. Dar deja în momentul de fata putem spune ca este greu de gasit un domeniu subsumat instruirii în care activitatile rutiniere sa nu poata fi preluate de computer. În legatura cu cele afirmate mai înainte, o directie importanta o reprezinta centrarea pe elev, adaptarea instruirii la capacitatile specifice fiecarui elev sau grup de elevi, mergând pâna la individualizarea instruirii. Prin aceasta, un întreg filon al pedagogiei, care era blocat de imposibilitatea realizarii tehnice, începe sa îsi puna în valoare potentele de realizare.

Structura unui program de informatizare a procesului de instruire, sintetic vorbind, poate arata de maniera urmatoare

la nivelul învatamântului prescolar: acomodare cu noile tehnologii prin activitati cu caracter ludic

la nivelul învatamântului primar: utilizare sistematica (instruire asistata de calculator la unele discipline; sisteme de evaluare pentru reglarea procesului de învatamânt) si accidentala (în dependenta de posibilitatile locale: initiere computeriala, utilizare de aplicatii etc);

la nivelul învatamântului gimnazial: initiere computeriala si informatica generalizata ( pentru utilizatori) prin obiect purtator (materna, matematica sa) ca disciplina independenta si prin aplicatii; dezvoltari de aplicatii în dependenta de posibilitatile si interesele comunitatii locale; instruire asistata de computer si management informatizat al clasei.

La nivelul învatamântului liceal (profil non-informatic) : initiere computeriala si informatica - trunchi comun în clasele IX-X; diferentiere in dependenta de profil în clasele XI-XII; instruire asistata de calculator cu accent pe individualizarea instruirii, orientare spre (auto)evaluare formativa, pregatire pentru activitatile specifice profilului/domeniului de activitate profesionala.

Factorii care ar asigura reusita unui astfel de demers, ar fi în primul rând o adecvanta a proiectului la tezele unei politici educationale în care sunt definite clar finalitatile. În al doilea rând, asigurarea resurselor necesare: aici trebuie sa subliniem ca resursa cea mai importanta o reprezinta pregatirea corespunzatoare a cadrelor didactice. Nu întâmplator, în toate tarile dezvoltate ponderea cea mai mare a costurilor informatizarii a avut-o nu dotarea cu echipamente, ci pregatirea cadrelor didactice..În al treilea rând pregatirea unui corp estul de larg de formatori, la nivel local, care sa poata monitoriza cu competenta întregul demers.

ATITUDINEA FAŢĂ DE CALCULATOARE ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL

În general, atitudinea cadrelor didactice fata de introducerea si utilizarea calculatorului în scoala, este pozitiva, aderarea la acest mijloc de predare si învatare fiind mult mai categorica în rândul celor care deja îl folosesc, deoarece ei cunosc deja avantajele folosirii acestora. Efectele evidente pe care le determina utilizarea calculatorului la lectie, si, în primul rând, de prestatia scolara a elevilor, care beneficiaza de o perioada mai mare de timp, în care lucreaza în mod individual si responsabil, fiind totodata si foarte motivati de o astfel de activitate, obtin o crestere semnificativa a calitatii învatarii lor .

De asemenea, variabila timp, care joaca un rol foarte important in//////////////// activitatea didactica, sufera usoare imbunatatiri, atât elevii cat si profesorii având nevoie de o perioada mai redusa de pentru realizarea sarcinilor si chiar si pentru stabilirea feetback-ului dintre ei.

Atitudinea favorabila a profesorilor fata de computer este determinata in cea mai mare parte de constientizarea cerintelor societatii actuale si viitoare, si de atractia pe care acest instrument o exercita asupra tinerei generatii, cautându-se astfel sa se profite la maximum de aceasta inclinatie a lor , in scopul atingerii obiectivelor din invatamant. Atitudinea de rezistenta fata de o noua tehnologie care bate la portile scolii este rezultatul, mai ales, al lipsei formarii profesorilor in acest domeniu si a neinformarii lor despre modalitatile efective de utilizare a computerelor la lectie, despre aspectele pozitive, dar si cele negative ce le presupune aceasta activitate. Neincrederea in tehnologia moderna, dezinteresul profesional si incapacitatea de asimilare a noilor modalitati de lucru aparute odata cu introducerea computerului in activitatea instructiv-educativa, corelate adesea cu varsta inaintata creeaza starea de imunitate fata de ceea ce este nou si ar putea sa schimbe cursul obisnuit al lucrurilor.

Cap.II NOILE CERINŢE AL PROFESIONALIZĂRII

"Perhaps big advertisers have the money to create a need for products where there was none before, but most of us humble learning technologists have to take the state of the market as we find it."

Sarah Price(Heriot-Watt University)

Se poate afirma si pe buna dreptate de spre anii 80' ca reprezinta deceniul revolutiei tehnologice din învatamânt. Aplicatiile calculatoarelor au nascut sperante fara precedent pentru viitorul demersului educativ. Febra tehnologica era atât de mare, încât, înca din primii ani ai deceniului, au fost lansate programe guvernamentale în numeroase tari, preocupate sa nu ramâna în urma în acest domeniu. Încetul cu încetul, majoritatea tarilor dezvoltate au introdus calculatoarele în scoli începând cu nivelurile superioare, apoi dotând succesiv clasele învatamântului secundar si primar. Chiar si în lipsa unor încurajari din partea guvernelor, dorinta de a adapta informatica la nevoile salilor de clasa era atât de mare, încât multe scoli au achizitionat din proprie initiativa computere. În Olanda, aproape 50 % din scoli au achizitionat material informatic cu sprijinul bancilor si al industriei locale chiar înainte de demararea primelor programe guvernamentale de introducere a calculatoarelor în învatamânt. Merita sa remarcam faptul ca variatele initiative au depasit cu greu punctul de plecare fara a-si concentra atentia asupra formarii educatorilor. În cazul nepregatirii prealabile a cadrelor didactice pentru exploatarea noilor tehnologii ale informatiei si comunicarii (TIC) în cadrul predarii/învatarii progresul nu poate fi garantat. O confirmare o constituie faptul ca în ultima decada au fost organizate la nivelul UNESCO o suita de congrese internationale cu tema "Informatizarea învatamâtului". Axa de referinta a acestora a constituit-o constatarea ca pregatirea cadrelor didactice pentru o societate informatizata este un factor cheie al reusitei întregului demers de dezvoltare a resurselor umane. Potrivit rezultatelor anchetei internationale despre TIC în învatamânt (Computers in Education Study-COMPED) realizat în 21 de sisteme scolare, exista certitudinea raspândirii calculatoarelor în sistemele scolare peste tot în lume. Chiar daca inovatia este complexa si restrictiile bugetare sunt foarte severe, educatorii si elevii sunt extrem de favorabili adoptarii sale.

Un aspect important al politicilor nationale în directia formarii noilor generatii este folosirea computerului ca suport pentru învatare. Trebuie astfel prevazut si orientat impactul TIC asupra învatarii prin relevarea expectantelor. TIC nu trebuie considerate numai ca unul din elementele de continut ale învatamântului, ci si ca mijloc didactic (integrate în predarea diferitelor discipline), cu rol important în îmbunatatirea calitatii predarii si ameliorarea procesului instructiv-educativ. Se vor dezvolta aptitudini de creare, tratare, obtinere selectionare si retinere a informatiei, se va dezvolta creativitatea si capacitatea de gândire structurala. Însa introducerea TIC nu vizeaza numai familiarizarea elevilor cu preluarea informatiei, ci si cu însusirea unor procese de învatare individuala si de grup. Un alt efect posibil ar fi convertirea modelului interactiunii educator-elev într-un model triunghiular educator-ordinator-elev.

Un studiu de impact, elaborat de Watson în 1993 , lansat de Departamentul pentru Educatie din Anglia si Wales a demonstrat complexitatea evaluarii impactului TIC asupra progresului elevilor din ciclul primar si secundar. Studiul a indicat destul de clar ca orice contributie era dependenta de o suita de factori, cel mai important fiind acela a rolului profesorului.

În ceea ce priveste formarea orientata spre TIC a cadrelor din învatamânt, sistemele educative din Canada si Japonia au înregistrat progrese remarcabile. Modelul Ontario, introdus într-o provincie canadiana , a devenit punct de referinta datorita succesului obtinut, reusind sa acopere printr-un program de "specializare aditionala" (Ontario Additional Qualification-AQ) unele din problemele actuale cum ar fi corespondenta dintre stiintele noi si obiectele de învatamânt. Una din cele 34 de arii vizate de programul de specializare aditionala este pregatirea profesorilor în utilizarea TIC conform curricumu-lui. La ora actuala fiecare scoala din Ontario are cel putin un specialist în TIC, de formatie pedagogica. Este de remarcat reactia extrem de rapida a sistemului japonez de învatamânt (datorata poate si mentalitatii orientate deja spre o societate informatizata) introducând înca, din 1988 schimbari în educatia profesorilor.

Cu certitudinea ca tehnologiile informatiei si comunicarii - în special computerul - vor deveni instrumente de utilitate universala, este necesar sa se dezvolte în acest sens un nou mod de gândire si comportament care va permite sa se faca fata oricarei cerinte noi. Fiecare educator va trebui sa capete o formatie de baza în domeniul TIC. Aceasta implica o serie de obiective cum ar fi:

Însusirea principiilor comune care guverneaza aplicarea informatiei,

cunoasterea naturii, proprietatile si structurile informatiei;

Dezvoltarea unei vederi de ansamblu asupra amplorii si importantei

aplicatiilor informaticii si efectelor lor sociale si economice asupra individului si colectivitatii

Formarea capacitatii de a identifica situatiile în care este indicata utilizarea

informaticii si conceperea unor solutii adecvate, cu particularizari în elaborarea strategiilor curriculare.

Dezvoltarea priceperii de a aplica noile tehnologii în activitati ca stocarea si

cautarea informatiei, prelucrarea ei pentru comunicare, supravegherea si controlul ei;

Cunoasterea mijloacelor curente de comunicare cu echipamente informatice,

stabilirea unor relatii de cooperare cu colective de profil din alte tari; extragerea informatiei de ultima ora de pe retelele informationale mondiale etc.

Se urmareste astfel, implicit, dezvoltarea unei culturi informatice înteleasa nu numai ca o cunoastere si competenta de specialitate, ci si ca o noua orientare si raportare la realitate. Astazi, mai mult ca oricând, sustinerea si promovarea activitatii tine de însusirea regulilor unui social în continua schimbare.

Notiunea de competente distribuite si colective va dobândi o importanta sporita în contextul în schimbare al sistemelor de educatie si formare. Cadrelor didactice li se cere sa-si formeze noi competente si abilitati, iar o parte din acestea corespund unor noi profiluri de formare si unei profesii didactice care capata noi valente. Programul SEI încurajeaza profesorii, managerii scolari si personalul tehnic sa se concentreze asupra fundamentelor noilor metode si tehnici de învatare: filosofii si abordari noi (constructivism, cognitivism, stiluri de învatare, inteligente multiple), designul instruirii, proiectarea materialelor suport, strategii mai eficiente pentru atingerea obiectivelor învatarii etc.

O nevoie cheie, identificata de cele mai multe dintre studiile românesti din domeniul educatiei , este lipsa de programe de instruire continua adecvate, care sa le permita profesorilor sa-si formeze competente cheie pentru activitatile didactice de tip nou. Aceste competente includ:

(1) cunostinte si abilitati generale de utilizare a calculatorului, procesare de text, cunostinte generale de comunicare, inclusiv e-mail si conectarea la Internet, proceduri generale de cautare pe web, instrumente de lucru online, inclusiv FTP, cautari în arhive online, proceduri de download, precum si utilizarea softului potrivit pentru toate aceste functii.

(2) cunostinte si competente specifice, de utilizare a computerului pentru predare- învatare - evaluare.

În vederea respectarii acestor noi cerinte, programul SEI ofera în primul rând o formare de tip general, prin cursuri în scoala, dublata de un tip de pregatire hands-on a profesorilor, prin care sunt vizate:

. Cunostinte teoretice si abilitatile necesare pentru utilizarea computerului, din perspectiva modificarilor tehnologice cu impact în desfasurarea activitatilor curente;

. Competente necesare pentru integrarea noilor tehnologii ale informatiei si comunicarii în activitati didactice. În al doilea rând, dincolo de utilizarea noilor tehnologii pentru predare - învatare - evaluare, este vizata familiarizarea cadrelor didactice cu computerul si Internetul ca instrumente necesare pentru autoformare si informare, complementare programelor de pregatire continua. Se urmareste astfel, implicit, dezvoltarea unei culturi informatice înteleasa nu numai ca o cunoastere si competenta de specialitate, ci si ca o noua orientare si raportare la realitate. Astazi, mai mult ca oricând, desfasurarea activitatii didactice tine de însusirea regulilor unui social în continua dezvoltare si inovare...

The best teachers may never "teach" anything at all. In contrast, they create vast environments in which vast amounts of learning may take place"

S.I.Hayakawa - Psychologist, Semanticist, Teacher, Writer, US Senator

8.2.2. Impactul TIC în domeniul furnizarii serviciilor educationale catre studenti si masteranzi

Extinderea colaborarilor la nivel european si/sau global, nevoia de servicii de comunicatie sigure si eficiente, cresterea gradului de mobilitate al profesorilor si studentilor, distributia rapida si inteligenta a informatiei în interiorul si exteriorul universitatii sunt deziderate care fac din TIC un catalizator în dezvoltarea învatamântului superior.

Avantajele utilizarii TIC sunt legate de usurinta utilizarii, flexibilitate, posibilitatea dezvoltarii rapide a aplicatiilor, deschiderea catre parteneri, implementarea de aplicatii de lucru colaborativ pe proiecte, diversificarea ofertei de servicii educationale, cresterea "personalizarii" actului de învatare.

În Europa comportamentul de achizitie a serviciilor educationale se modifica. Nu numai dinamica înzestrarii cu PC-uri si a racordarii la Internet demonstreaza acest lucru, ci si cresterea exigentei fata de calitatea aplicatiilor software instalate.

Calculatoarele nu aduc, ele însele, valoare pedagogica. Este nevoie de software, este nevoie de lectii asistate de calculator, este nevoie de continut multimedia, foarte bine structurat interactiv. Calculatoarele nu trebuie aduse în universitati pentru a citi texte, PDF-uri sau WORD, ci pentru a aduce plus valoare în actul educational .

Este vorba despre un proces amplu si de durata care, în afara unor investitii consistente, presupune si strategii la a caror fundamentare trebuie sa se implice corpul profesoral, studentii, administratia universitatii, administratia centrala si locala.

Educatia si formarea bazate pe noile tehnologii ale informatiei si comunicarii (TIC) nu reprezinta solutii alternative ci completare permitând celor doi parteneri - profesor-student largirea cadrului informational si valorificarea factorului "timp" ceea ce nu înseamna renuntarea la dialogul direct si la suportul psihologic reciproc. Folosirea TIC substituie insuficienta si perimarea informatiilor concomitent cu accesul nelimitat la cultura .

El înlocuieste sistemul greoi bazat pe cursuri - prelegere si memorizare cu forme si instrumente de lucru capabile sa stimuleze reflectia logica, conexiunile de cunostinte din mai multe discipline si permite orientarea curriculum-ului spre necesitatile particulare ale studentului.

În acelasi timp utilizarea TIC conduce la o mai mare responsabilizare a corpului didactic determinata de necesitatea unor competente sporite, abilitatea de a lucra interactiv, disponibilitatea de a accepta evaluarea de catre student si valorificarea informatiilor feed-back provenite de la acestia.

În fine, utilizarea TIC este apreciata ca o solutie de crestere a eficientei si rentabilitatii prestatiilor de servicii educationale .

Sub influenta TIC devine dominanta educatia permanenta. Populatia participa la acest tip de educatie pentru a putea tine pasul cu dinamica si exigentele profesiei accelerate de globalizare.

Sunt tari unde nivelul de participare a populatiei active este impresionant - 40% în Germania, 50% în Suedia etc.

si în România interesul populatiei pentru educatia continua este evident, iar cresterea ofertei de cursuri în anul 2000 fata de 1998 a fost de 80%.[i]

Noua tehnologie sta la baza E-Learning-ului, educatia la distanta prin Internet - IDD - o solutie complementara învatamântului la distanta clasic, mult mai adaptabila nevoilor specifice ale fiecarui segment de consumatori dar si cerintelor de competitivitate si eficienta ale organizatiei prestatoare de servicii educationale. Metoda este desigur completata cu materiale pe dischete si CD-uri dar si cu video si teleconferinte, întâlniri interactive studenti-studenti si studenti-profesori .

Nimeni nu pune la îndoiala faptul ca dezvoltarea TIC va avea un impact profund asupra accesului, functiuni institutionale si proceselor predarii si învatarii.

Este posibil ca în viitorii ani sa constatam ca piata educationala europeana (sau chiar globala) va fi dominata de un numar relativ mic de institutii internationale care vor lucra prin circuite vaste de distributie si parteneriate strategice.

Este însa, credem un proces de durata, daca avem în vedere numeroasele bariere transfrontaliere care stau în calea liberalizarii complete a pietei serviciilor educationale, ca si dorinta afirmata de guvernele nationale de a pastra un anumit grad de control asupra serviciilor de învatamânt ca domeniu strategic.