Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























DEZINSTITUTIONALIZAREA - O ETAPA DIN VIATA ADOLESCENTULUI INSTITUTIONALIZAT

Asistenta sociala




DEZINSTITUŢIONALIZAREA - O ETAPĂ DIN VIAŢA  ADOLESCENTULUI INSTITUŢIONALIZAT




Absenta unor cunostinte deprinderi si experiente indispensabile vietii, independente ca

adult reprezinta o caracteristica a multora dintre ,,absolventii" institutiilor de ocrotire rezidentiala.

Iata câteva aspect ale traiului în institutii care contribuie la aceasta problema:

Rareori institutiile reusesc sa ofere modelele de rol necesare. Predominanta personalului

feminin reprezinta doar 18418t191s una dintre cauze. Exista situatii în care la parasirea institutiei, tinerii, în

special tinerele, nu au folosit niciodata ustensilele dintr-o bucatarie si au tendinta sa si le

reprezinte sub forma cazanelor folosite în centru pentru pregatirea supelor de portii.

Îngrijirea în casele de copii duce la detasarea de familie si în cazul copiilor carenu sunt

orfani sau nu au fost abandonati definitiv (saracia familiei fiind motivul internarii lor).

Institulionalizarca determina o stare de dependenta si o marcata lipsa de

automotivare. Atunci când totul este asigurat de altcineva (alimente, adapost, obiecte

personale,dar si reguli si rutina), atunci când si cea mai usoara deviere de la

comportamentul impus este pedepsita, nu este de mirare descoperirea faptului ca

tinerii întâmpina dificultati la viata adulta care solicita independenta si

autodeterminare. Aceasta constatare face mai pulin socanta proportia în care fostii

copii institutionalizati se regasesc în penitenciare sau în spitalele psihiatrice.

O tendinta comuna institutiilor rezidentiale este aceea de izolare de comunitatea

în care se gasesc amplasate. Situatia este cu atât mai grava atunci când institutia

dispune de propria gradinita, scoala, sau de propria baza sportiva, limitând si mai mult

contactul cu persoane din exterior. Marile institutii dispun de servicii de aprovizionare

centralizata (pe baza de licitatie publica) ce nu permite copiilor a iesi in magazinele

comunitatii, experienta cumparaturilor rezumându-se doar la o gama redusa de produse

accesibile sumelor de care dispun ca bani de buzunar. Exista situatii când si cheltuirea

acestei sume este supravegheata si limitata.

Multe institutii esueaza în ai invata pe copii gesturi, deprinderi, abilitati cotidiene

în societate: vorbitul la telefon, comunicarea cu persoane de sex opus, pregatirea

pentru un concurs pentru un post si numeroase altele.

Majoritatea institutiilor (exista însa si exceptii) nu par a fi interesate de soarta

tinerilor dupa ,,absolvire"(G..Neamtu,2003, pag.817)

Trist este faptul ca institutiile nu-si mai urmaresc în continuare ,,absolventii",

dar mai ales ca nici familia nu se mai intereseaza de ei. Acum cu adevarat este

abandonat de catre familia a doua oara. Singur si în derivia nu stie încotro sa se

îndrepte si ce sa faca.

În regimul politic premergator anului 1989 sistemul institutional de ocrotire a

minorilor desi imperfect functiona totusi, copii asistati ai caselor de copii reusind dupa

încheierea perioadei de ocrotire o oarecare insertie sociala.

Ei erau dirijati spre locuri de munca în intreprinderile socialiste care dispuneau

de regula de camine si cantine, continuând astfel sa functioneze în conditii aproximativ

conforme vechilor deprinderi si comportamente dobândite în institutiile de ocrotire.

Ne referim în principal la lipsa deprinderilor de viata independenta, si a

capacitatilor de a-si planifica autonom existenta pe termen lung. Nevoia aceasta de



dirijare si ocrotire permanenta pare a fi dupa opinia specialistilor o caracteristica

importanta a tuturor tinerilor care sunt educati în afara familiei.

Astfel dupa cum subliniaza si John Bowlby în cartea,,Child care and Grouwht

of love", Penguin Books, U K 1974, pag.240, într-o familie obisnuita parintii care într-o

prima faza preiau toate responsabilitatile privind viata si dezvoltarea copilului lor, îi

transfera treptat acestuia o parte tot mai mare a acestei responsabilitati si vegheaza, la

dezvoltarea lui tot mai autonoma si mai constienta de sine.

Ei se straduie sa transmita si sa formeze deprinderile legate de necesitatea

satisfaceri tot mai depline a propriilor nevoi prin propriile resurse, precum si de

necesitatea planificarii atente a acestor procese.

Aceste lucruri nu se întâmplau desigur în casele de copii unde un numar mic de

personal educativ si auxiliar reuseau cu greu sa mentina educatia si sa asigure

satisfacerea uniforma la nivel minim a nevoilor diverse ale tinerilor asistati- fara a

avea deci posibilitatea ( timpul, energia, pregatirea sau intentia necesare) pentru a

realize o educatie eficienta si o buna pregatire a existentei viitoare a copiilor.

Lipsa deprinderilor de viata dependenta era adesea dublata la tinerii asistati de

o lipsa de cunoastere si acceptarea normelor sociale, din cauza lipsei contactelor cu

lumea din afara, ceeac e contribuia în momentul iesirii în aceasta lume la respingerea

tinerilor de cate societatea exterioara, respingerea de catre ei a acestei societati si

tendinte care s-au amplificat astazi de endogrupare de a considera institutia ca un

model ideal de viatd, si pe colegii de institutie ca modele de comportare umana care

pot fi cu greu parasiti.

Adesea tinerele fete provenite din casele de copii se confruntau cu probleme

legate de activitatea sexuala care devia de la ,,normele etice ale societatii socialiste",

devenind fara voia lor mame necasatorite,având copii nelegitimi, nerecunoscuti, cu

paternitate incerta sau chiar abandonându-si adesea în maternitate copiii nedoriti.

Solutii existau desigur si pentru aceste situatii: ele constau în intemarea acestor

copii in leagane sau diverse sectii ale spitalelor de copii cu încuvintarea autoritatilor

medicale, care coordonau aceste institutii. Astfel ciclul reîncepea, sistemul de ocrotire

institulional având proprietatea de a se autoreproduce!

Toate acestea dovedesc faptul ca pâna în decembrie 1989 sistemul de ocrotire si

integrare sociala a minorilor institutionalizati, desi nesatisfacator si cu însemnate

carente, functiona totusi ( M. Alexiu, 2001, pag1 6-18).

Trebuie actionat cât mai repede pentru ca sistemul de ocrotire sa înceteze sa-si

mai continue ciclul. Pentru aceasta este o mare nevoie de educatie sexuala si de

prevenirea sarcinilor nedorite în rândul tinerelor inca în institutie.

Aceste tinere inca cu trauma abandonului în minte, vor fi incapabile sa aiba

grija de un copil, vor fi un copil care trebuie sa îngrijeasca de un alt copil, fara sa aiba

cunostinte minime. i in acest context inevitabilul se va produce- îl va abandona si ea

la rândul ei.

Faptul ca îl abandoneaza,se datoreaza si într-o oarecare masura relatiilor cu

tatal copilului si cum se raporteaza la el. Daca pentru el copilul acesta nu reprezinta

nimic, atunci nici pentru ea nu va reprezenta ceva mai mult, fiind gata sa-l abandoneze.

Abandonul copilului se mai datoreaza si deficientei mamei de a se atasa. Ea se

ataseaza de nu conteaza cine, fara a crea legaturi profunde, ca si cum s-ar pastra sau

apara.Ea însasi a trecut prin institutie si s-a dezvoltat. Acelasi lucru îl asteapta acum si

pe copil.

Pentru a stopa acest fenomen este nevoie sa se actioneze la îmbunatatirea

imaginii de sine a copiilor institutionalizati.










Document Info


Accesari: 2047
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2022 )