ESEU MASTER Specializarea - PROBATIUNE

   

  Universitatea Bucuresti

  Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala

  Sectia Asistenta Sociala

 

ESEU

MASTER

Specializarea - PROBAŢIUNE

CONSTANTIN (CĂLDĂRARU) I. FLORINA CORINA

Recomandari cu privire la cercetarea:

" Activitatea de asistare si consiliere în Serviciile de Probatiune din România

O analiza din perspectiva consilierilor de probatiune-"

Institutia probatiunii este una importanta cel putin ca urmare a activitatilor desfasurate cu beneficiarii. Activitatile desfasurate de serviciile de probatiune au drept scop reintegrarea sociala a persoanelor care au savârsit fapte penale cu un risc scazut de pericol social.

Termenul de probatiune din punct de vedere etimologic provine din latinescul probatio , acesta desemna o perioada de demonstratie, sau o încercare de iertare.

Conform definitiei data de Ioan Durnescu, prin probatiune se întelege acea metoda de a pedepsi care are un fundament socio-pedagogic ce se caracterizeaza printr-o combinatie între supraveghere si asistenta.

Pedeapsa este o masura de constrângere si un mijloc de reeducare a celui condamnat. Prin executarea pedepsei se urmareste "formarea unei atitudini corecte fata de munca, fata de ordinea de drept si fata de regulile de convietuire sociala" .

În ceea ce priveste sensul pe care dictionarul Oxford îl atribuie probatiunii, acesta ofera doua sensuri termenului de probatiune. Primul sens se refera la sistemul prin care persoanele sunt gasite ca fiind vinovate pentru savârsirea unei infractiuni, care nu sunt trimise în penitenciar dar care trebuie sa se prezinte cu regularitate la o institutie oficiala pentru o anumita perioada de timp în scopul de a-si îndrepta comportamentul. Cel de-al doilea sens se refera la testarea aptitudinilor sau a comportamentului unui individ pentru a constata daca acel individ este corespunzator, în special pentru o noua slujba.

Probatiunea este o "îmbinare" între sanctiunile neprivative de libertate, supraveghere a infractorilor si activitatea de asistare psiho-sociala a acestora. Sistemul de probatiune presupune ca un delincvent condamnat de o instanta de judecata sa nu fie trimis în penitenciar, însa este obligat sa se prezinte în mod regulat pentru o anumita perioada de timp stabilita de instanta la un serviciu de probatiune sau la o alta institutie în vederea rectificarii comportamentului.

Ideea de baza a probatiunii a fost una umanitara, aceea de a da o a doua sansa celor ce au savârsit infractiuni pentru prima data sau infractiuni minore, scopul nu a fost numai acela de a face infractorul sa se abtina în savârsirea de alte infractiuni, ci si de a avea un comportament moral.

În România, din punct de vedere legislativ, primele forme de acte normative care atesta aceasta institutie au fost adoptate în anul 2000 si anume Ordonanta de Guvern numarul 92 privind organizarea si functionarea serviciilor de probatiune.

Legea numarul 129 din 2002 este o lege speciala care defineste principiile activitatii, structura, organizarea si responsabilitatile serviciilor de reintegrare sociala si supraveghere precum si pregatirea personalului, însa ceea ce aduce nou aceasta lege este faptul ca aproba O.G.92/2000.

Serviciul de probatiune are trei mari atributii:

Efectuarea referatelor de evaluare psiho-sociala a inculpatilor la cererea instantelor de judecata.

Supravegherea respectarii de catre condamnat a masurilor si/sau obligatiilor impuse de instanta de judecata.

Oferirea de asistare si consiliere, la cererea clientilor care se afla în supraveghere, a unor persoane ce urmeaza a fi liberate ori s-au liberat dintr-un penitenciar, pentru persoanele din centrele de reeducare si persoanele victime ale infractiunilor.

O activitate importanta a serviciului de probatiune este asigurarea, la solicitarea persoanelor aflate în supravegherea serviciului, de asistare si consiliere.

Asistarea si consilierea desfasurata în cadrul serviciilor de probatiune au drept scop reintegrarea infractorului în societate, întarirea gradului de siguranta sociala si prevenirea savârsirii de noi infractiuni.

Asistarea si consilierea persoanelor supraveghete sau mai bine spus asistarea psiho-sociala se realizeaza numai la solicitarea clientului, astfel unul din cele mai importante roluri ale consilierului de probatiune este acela de a-si motiva clientul sa participe la activitatile de asistare psihosociala.

Mihaela Tomita este de parere ca asistarea psihosociala se concretizeaza în derularea unor programme de interventie ce se axeaza pe nevoile criminogene ale infractorilor si sprijinirea acestora în vederea satisfacerii nevoilor sociale, medicale si juridice.

Potrivit lui Pavel Abraham[7] desfasurarea activitatii de asistare psiho-sociala este de natura sa conduca la eficientizarea si realizarea în mai bune conditii a celei de-a doua functii a pedepsei, si anume cea de reeducare.

Consilierii de probatiune pot oferi servicii de asistare si consiliere în urmatoarele domeni  : obtinerea unui loc de munca, gasirea unei locuinte sau a unui adapost, continuarea studiilor, dobândirea unor abilitati sociale, urmarea unor cursuri de calificare sau recalificare.

Tema a avut ca scop aducerea în prim plan a problemelor cu care consilierii de probatiune din patru Servicii de probatiune (Arad, Brasov, Bucuresti si Iasi) se confrunta si de a identifica posibilele solutii la respectivele probleme.

Informatiile pe care consilierii de probatiune le-au oferit au fost din experienta lor profesionala acumulata pe parcursul întregilor ani de munca. Acest aspect a facut ca tema abordata în lucrarea de licenta si anume "activitatea de asistare si consiliere" sa fie una importanta deoarece releva aspecte importante ce tin de activitatea de asistare si consiliere.

Potrivit Georgianei Iorgulescu[9] personalul serviciului de probatiune considera ca fiind o problema faptul ca asistarea si consilierea se acorda doar la cererea clientului, deoarece clientii sunt de parere ca o noua cerere le-ar îngreuna viata deoarece ar trebui sa se prezinte de mai multe ori la serviciul de probatiune. În realitate, consilierii de probatiune stau de vorba cu beneficiarii supravegherii, încearca pe cât posibil sa-i consilieze, sa le ofere sprijin în rezolvarea problemelor, acest lucru întâmplându-se chiar daca beneficiarii nu solicita asistare si consiliere.