INTRODUCERE - PSIHOLOGIA RELATIILOR DE CUPLU SI A FAMILIEI

INTRODUCERE - PSIHOLOGIA RELATIILOR DE CUPLU SI A FAMILIEI

INTRODUCERE

Prezenta de-a lungul istoriei, în preocuparile filosofilor, literatilor, clericilor, istoricilor, familia abia în secolul al XX-lea a devenit obiectul unor cerce 949b11j tari si teorii sistematice inter- si multidisciplinare realizate de psihologia sociala, sociologie, pedagogia adultului, psihologia copilului, psihopatologie, psihiatrie sociala etc.

Importanta familiei ca institutie, ca microsistem social este confirmata de aparitia unor domenii complementare: planing familial, educatia parintilor, designul ambiental, fiecare cu responsabilitati specifice de natura sa sustina integrarea si armonizarea familiei cu celalte structuri.

Problema organizarii vietii de familie si a consecintelor ei functionale, a evolutiei rolurilor masculine si feminine se regaseste incepand cu lucrarile ganditorilor antici si a celor renascentisti, pana astazi.

Xenofan abordeaza, in lucrarea Economistul, problema rolurilor conjugale, intr-o societate care reducea "femeia legitima" la obiect. Relatia conjugala era bazata pe un raport de la stapan la supus.

Platon, in Cartea a V-a din Republica, desi preconizeaza o integrala egalitate a drepturilor celor doua sexe, isi reconsidera ideile in opera sa postuma Legile, admitand ca femeia, chiar daca isi propune aceleasi scopuri ca si barbatul, sfarseste prin a se afirma in fiecare din sectoarele considerate inferioare barbatului.

Aristotel dezvolta acelasi principiu al inferioritatii femeii, considerand ca ea trebuie sa manifeste supunere si dragoste neconditionata sotului.

Conceptia aristotelica a suzeranitatii barbatului a fost adoptata de-a lungul timpului de literati, juristi, politicieni: Napoleon, Voltaire, Honore de Balzac. Henri de Montherlant a elogiat virilitatea pâna la apararea extremismului ordinii masculine. Refuzul sau de a se supune la ceea ce el numeste amour adica forma sentimentala si dependenta a iubirii reprezinta dispretul sau fata de femeie, care nu merita pasiunea barbatulu (Mathielde Niehl).

In Roma antica, desi în perioada imperiului are loc o oarecare emancipare a femeii, capatând dreptul de a decide în privinta averii sale, inegalitatea între sexe este dominanta. Nemultumita, femeia romana recurge la o adevarata revolta sexuala ca expresie a dorintei sale de libertate, adeseori în defavoarea echilibrului spiritual si afectiv. Adulterul cunoaste o dezvoltare fara precedent. In acest climat de ostilitate si disputa intre sexe, relatia conjugala pierde din intimitate, transformandu-se intr-un sir de certuri si infidelitati, printre care, un mariaj ca cel al lui Plinius cel Tanar cu Calpurnia ofera doar un exemplu de exceptie a unei fericite imbinari dintre dragostea tandra si pasiunea senzuala.

Se constata, in unele societati antice, preocuparea pentru reusita familiala, anticipand sfatul si terapia conjugala, mai tarziu (egipteni, indieni, evrei, arabi, greci, romani etc.). Spre exemplu, zeitatile egiptene erau considerate factori responsabili ai unei uniuni conjugale fericite si fertile. Evreii prescriau o varietate de conduite rituale, care daca erau urmate, puteau duce la o casatorie fericita. Indienii, înca de la începutul erei noastre realizeaza primul tratat despre senzualism, cuprins în lucrarea sacra semnata de Valluvar, Cartile sfinte sau Vedele sudului. În secolul al VI-lea apare celebra enciclopedie a celor 64 de arte ale dragostei, Kamasutra, semnata de Vatsyayana.

Dintr-o anumita perspectiva, civilizatia indiana acorda o semnificatie sacra raporturilor dintre barbat si femeie. Rolurile arhetipale de sotie si mama definesc femeia numai prin referinta la barbat. Aceste roluri ii confera autoritate morala, prestigiu, care o transforma in Sakti - intrupare a zeitei .

Femeile, al caror destin este sa procreeze, poseda suprema excelenta, ele sunt demne de a fi adorate, ele sunt lumina casei. In camin sotiile sunt adevarate zeite ale norocului, ele nu se deosebesc prin nimic de acestea. Numai femeia pe care o avem in fata ochilor face posibila procrearea descendentilor nostri. (Codul lui Manu).

Alt text vechi hindus releva ambiguitatea conditiei feminine: Slaba faptura intermediara, tu esti inexistenta doar atunci cand esti singura, dar cand esti cu barbatul, tu existi, pentru ca participi la substanta sa.

Epoca medievala impune un nou model de relatie intre barbat si femeie. Catre sfârsitul secolului al XI-lea, trubadurii si cavalerii promoveaza modelul "iubirii cavaleresti", un nou mod de relatie în care îsi fac loc atât castitatea cât si adulterul, fidelitatea dar si infidelitatea.

Pentru prima data, relatia heterosexuala admite valori ca: respect, stima, admiratie fata de femeie. Pâna atunci acestea erau permise numai la nivelul prieteniei între barbati. Modelul nu propune iubirea cu scop procreativ ci, mai cu seama confruntarea cu obstacolul, cu interzisul, pentru ca trubadurii canta dragostea în afara casatoriei. Femeia este mai putin senzuala, carnala si mai aproape de imaginea sacra, mitologica.

Simultan, casatoria aboleste libertatea daruirii de sine, situand relatia conjugala in prozaismul unui contract social. Din aceasta conceptie se vor desprinde doua arhetipuri care au ajuns pana astazi:

Bovarismul - întruchipeaza imaginea femeilor care asemenea Emmei Bovary asteapta iubitul ideal, cel visat. El nu este conceput decat in afara casatoriei, a carei monotonie cotidiana sterilizeaza imaginatia.

Femeia asexuata - femeia ale carei dorinte sunt mai putin imperioase decat ale barbatului. Goethe, referitor la relatia sa cu Charlotte Kestner, scrie: clipa care ar fi apropiat-o de mine ar fi însemnat sfârsitul iubirii noastre.

Revolutiile industriale multiplica modelele familiale; domina cele în care interesele economice, cele de pastrare si transmitere a proprietatii reprezinta functia esentiala a familiei. Dimensiunea psihologica, spirituala ramâne în umbra celei economice din care cauza, viata conjugala este sincopata de neîntelegeri, înstrainari.

Unele libertati dobîndite de femeie precum dreptul la munca, aduc concomitent cu sentimentul împlinirii, al egalitatii, si înstrainarea sotilor, obturarea unor roluri conjugale.

Cert este faptul ca revolutia industriala a impus renuntarea la structura familiei patriarhale (extinse), schimbare impulsionata de conditiile de trai modificate: un loc de munca diferit de locul unde traiesc membrii familiei de origine.

Se contureaza tipologii distincte, chiar antitetice: familia burgheza/familia proletara, (germene al viitoarei familii socialiste care a promovat principiul egalitatii între soti, defavorizand conditia femeii).

Societatea contemporana a imprimat o anumita structura si directie, sprijinind aparitia si dezvoltarea familiei de tip nuclear sau conjugal, restrânsa la cei doi soti si copiii lor necasatoriti.

Specificul familiei nucleare moderne rezida in aparitia unui nou stil de viata, caracterizat prin concentrarea afectiva, comunicationala si actionala a cuplului conjugal, a carui treptata separare de intreaga ramificatie de rudenie ii confera o independenta proprie, cu marcata posibilitate de autoconducere si autodezvoltare.

În societatea contemporana, femeia a dobândit o serie de beneficii privind punerea în valoare a resurselor sale organizatorice, de conducere, a aptitudinilor dar prin suprasolicitarea lor, prin tendinta de a impune un model feminin socioprofesional. Astfel, se dilueaza si fragilizeaza echilibrul si intimitatea vietii conjugale.

Familia contemporana este influentata de forta prejudecatilor care nu mai au virulenta de alta data, dar macina relational subteran; orgoliul masculin este înca întretinut de mentalitati, conceptii, efeminarea barbatului, devirilizarea fiind considerata o dimensiune a inacceptabilului, chiar a patologicului.

Familia in societatile traditionale si in societatile moderne (P. Ilut, 2005. p. 88)