METODICILE si raportul lor cu didactica psihologie

METODICILE si raportul lor cu didactica;

B. problema formarii cadrelor īn psihologie;

C. limbaj psihologic;

D. raportul sens comun - stiintific īn limbajul psihologic .

A.     METODICILE si raportul lor cu didactica:

Popescu-Neveanu P., (1978):

Īn afara didacticii generale exista didactici speciale care se ocupa de metodele predarii anumitor obiecte de īnvatamānt īn anumite tipuri de scoli - sunt metodicile (īn care se accentueaza latura concret tehnologica): 535h79f

sistem de prescriptii si de procedee, tehnici de orice fel, prin care este concreti- zata (adecvata unor domenii sau unor scopuri) aplicarea unei metode sau a unui grup de metode;

(īn psihologie) mod concret de lucru (considerat īntr-o ordine si dat pāna īn de-talii) īn cercetare, diagnoza, īnvatare, psihoterapie, rationalizare a muncii etc

◙ (īn pedagogie) discipline didactice speciale, privind conditiile, metodele si pro-cedeele adecvate predarii si īnvatarii unei materii de īnvatamānt.

St. Bārsanescu: metodica stabileste:

▪ locul materiei respective īn cadrul planului de īnvatamānt,

▪ scopul si sarcinile ei instructiv-educative,

▪ programarea continutului,

▪ formele si mijloacele de predare (privind pe profesor),

▪ cele de īnvatare (privind pe elev),

▪ raportul dintre elev si materia de īnvatamānt".

Aici ar trebui adaugat (P.Popescu Neveanu):

▪ raportul dintre profesor si elevi ca dimensiune foarte importanta a realizarii unei metodici.

Īn elaborarea lor, metodicile sunt dependente de:

teoria generala a didacticii,

de teoriile psihologice ale īnvatarii,

de specificul cognitiv (logica obiectului de īnvatamānt),

de experienta scolara.

Punctul de convergenta al metodicii este cel al mijloacelor si metodelor de unde si noua denumire de tehnologie didactica. Totusi metodica este subordonata scopului pedagogic de unde si eforturile de antrenare a celor mai avansate date stiintifice (psi- hologie, logica, matematica, cibernetica) īn vederea modernizarii (programare, algo-ritmizare, euristica, anticipare operationala).

B.     ASPECTE ALE FORMĂRII PSIHOLOGILOR

Parcurgerea disciplinei psihologie poate īnsemna, pentru o parte dintre elevi, o eta pa incipienta, bazala, a unui proces formativ īntr-o specializare ulterioara pe acest do-meniu; din aceasta perspectiva, aspectele metodice ale predarii psihologiei īn liceu a-

par integrate īntr-un ansamblu mai larg de cerinte si este important pentru profesor sa le cunoasca si sa īncerce respectarea acelora care revin segmentului pentru care este responsabilizat, facilitānd astfel buna integrare a viitorilor studenti īn psihologie īn ur-matoarele nivele de instruire.

Īn plus, viziunea globala asupra traiectoriei devenirii īntr-o specialitate de psiho-logie īi permite profesorului sa se autocunoasca din punct de vedere profesional cu un plus de obiectivitate, atāt īn ceea ce priveste nivelul competentei īn cariera didactica cāt si referitor la particularitatile personalitatii sale care i-ar putea asigura specificita- tea.

Autorii francezi Parot Fr. si Richelle M. (1995) arata ca dezvoltarea unei disci- pline stiintifice si a activitatilor profesionale derivate sunt indisociabile de conceptiile si exigentele formarii cadrelor.

Acestea, referitor la psihologie, sunt variate din punct de vedere al:

♦ continutului,

♦ volumului,

♦ metodelor,

si, desi difera de la tara la tara, aspectul fiind important pentru studentul care se con-frunta cu o piata a muncii extinsa la nivel european, nu se preteaza includerii īntr-o punere a problemei la modul general.

Orice formatie universitara pune problema cunostintelor de baza indispensabi- le.

Sunt doua puncte de vedere dominante:

a) orice psiholog trebuie sa posede:

▪ un bagaj de baza la disciplinele care constituie radacinile psihologiei;

▪ o cultura solida si deschisa pentru abordarea omului sub toate aspectele lui;

▪ stiintele biologice si sociale sunt doi piloni pe care se sprijina competenta psihologica ulterioara, la care se adauga deschiderea pentru istorie, filozofie, arta, literatura, lingvistica;

b) psihologia are de cāstigat daca pregateste cadrele īn sensul strictei specializari, viitorul psiholog intrānd imediat īn tehnicitatea disciplinei sale, alegānd chiar ceea ce corespunde cel mai bine optiunilor sale profesionale.

Dezbaterea functioneaza si īn cadrul altor domenii stiintifice, dar ea se pune mai acut īn psihologie, pentru ca influenteaza conceptia epistemologica a acesteia (elimi- narea biologiei si sociologiei sau antropologiei culturale atrage inevitabil īngustarea cadrului explicativ la nivel teoretic si va face imposibile interactiunile pluridisciplina- re la nivel aplicativ - de pilda, psihologia sanatatii, psihologia muncii; daca recunoas- tem unitatea omului, si īn psihologia sanatatii trebuie luata īn considerare latura soci-ala si īn psihologia muncii, latura biologica).

Modalitatea si momentul introducerii formarii īn disciplinele de baza īn progra- mul de studii tine de traditia universitara a institutiei.

Poate fi vorba de constructia carteziana a formarii profesionale īn care au priori- tate stiintele de baza, urmānd apoi cele specializate sau, dimpotriva, se poate apela la stiintele de baza si auxiliare pe masura ce este nevoie (ex: īn loc de a pregati printr-un curs de logica sau lingvistica studiul ulterior al limbajului sau inteligentei, se poate introduce informatia pregatitoare la momentul ivirii problemelor de īntelegere a celor psihologice; sau examinarea factorilor ereditari īn psihologia diferentiala poate oferi prilejul apelului la genetica sau asistenta psihologica a bolnavilor de cancer sau SIDA reclama invocarea psihoimunologiei). Deci, nu exista o buna psihologie sau un bun psiholog, fara pluridisciplinaritate.

Durata formarii psihologice variaza dupa tara si specialitati si nu este supusa dis pozitiilor legale si, īntotdeauna, controlata de institutii abilitate. Informativ, Federatia Europeana a Asociatiilor Profesionale ale Psihologilor recomanda o durata de mini- mum sase ani pentru formarea universitara si pentru a obtine dreptul la practica. Se in- sista de asemenea, tot mai mult pe necesitatea unei reciclari permanente sub controlul asociatiilor de profil.

Problema formarii īn unele practici (unde trebuie ea facuta): stiut fiind ca mul- te metode de interventie s-au dezvoltat īn afara contextului universitar, situatie atipica pentru psihologie, fata de medicina, inginerie, economie, unde nivelul universitar este garantul atribuirii diferitelor competente. Īn unele cazuri, explicatia trebuie cautata īn carentele universitatii care nu a tinut pasul cu practica; īn altele, este vorba de o justi- ficata reticenta de a gira forme de practica īndoielnice sub aspectul seriozitatii stiinti- fice: sedintele de psihoterapie individuale sau de grup nu sunt īntotdeauna controlate din punct de vedere al rigorii stiintifice.

Totusi, exista un amendament istoric īn ceea ce priveste metodele de interventie clinica īn general: psihanaliza, foarte influenta timp īndelungat, s-a disociat deliberat de controlul universitar formāndu-si specialistii prin societati psihanalitice, pe baza unui argument noncorporatist si anume, legat de īnsasi conceperea tratamentului ana-litic, care presupune o īntālnire voluntara īntre un analizat si un analist si acceptarea, de catre ambii a īntregii game de probleme si obstacole si a unui angajament financiar (procedura este girata la nivel individual si cu fiecare īncercare). Durata analizei di-dactice (īn scop de instruire) prealabila dreptului de practica īn scop de tratament este nedeterminata, de regula, cātiva ani. Beneficiind de prestanta īn mediul universitar, psihanalistii s-au limitat la activitati teoretice īn īnvatamānt, lasānd practica īn seama clinicilor, fara amestec universitar. Fara a avea aceleasi atuuri si alte domenii aplica- tive si-au arogat aceleasi drepturi.

Cui trebuie predata psihologia? Adica: este necesar sa se tinda spre formarea de psihologi din ce īn ce mai specializati sau, dimpotriva, spre formarea de specialisti din alte domenii pentru o psihologie tot mai extinsa.

Unii afirma ca psihologia si aplicatiile ei fiind pluridisciplinare, problemele psi-hologice fiind omniprezente, este o buna strategie difuzarea cunostintelor īntr-o diver- sitate de formatii profesionale (la limita, orice medic, profesor, manager, avocat sau politician poate fi dublat de un psiholog), ceea ce este comparabil cu efortul colabo- rarii pluridisciplinare, cu asumarea riscurilor diluarii responsabilitatilor, superficia- litatii si prabusirii unei profesii care a luptat mult pentru constituire si recunoastere, cu amendamentul ca psihologia, privind pe toata lumea, e bine sa mosteneasca īntelepci-unea de a-i impregna pe toti. Raspunsul este īnca īn curs de elaborare.

C. LIMBAJ PSIHOLOGIC

Salavastru D. (1999):

Cunoasterea psihologica prezinta interes larg din partea oamenilor obisnuiti dato- rita specificului disciplinei: problematica ei, abordata la nivel teoretic si aplicativ, vi-zeaza orice persoana si īi poate īmbunatati nivelul de autocunoastere, de succes perso- nal etc.

Pentru elevii de liceu un aspect important al cunoasterii si īntelegerii psihologiei este īnsusirea limbajului de specialitate, care sa fixeze atāt informatiile dobāndite, cāt si relatiile īntre ele, semnificatiile, interpretarile si estimarile anticipative (ansamblu conceptual, capacitatea explicativa si predictiva īn domeniu).

Din perspectiva epistemologica, exista anumite obstacole īn īnsusirea si utilizarea limbajului de specialitate (deci si psihologic); primul pas spre o abordare stiintifica este īnvingerea acestor obstacole, eliberarea de prejudecatile abordarii comune, empirice, care pot fi dobāndite sau īnnascute, (Fr. Bacon) sau depasirea obstacolelor epistemologice (Bachelard).

Prejudecatile īnnascute, supranumite idoli" (Bacon Fr., cj. Salavastru) sunt niste

notiuni false, idei false, structuri mentale defectuoase prezente la nivel de individ sau colectivitate.

Se disting patru categorii de idoli" care īncearca sa blocheze drumul cunoasterii:

idolii tribului: īsi au radacina īn natura umana (īnclinatia nativa a omului de a deforma realitatea, de a-i adauga elemente fanteziste si de a fi supus iluziilor perceptive; de aici, necesitatea verificarii perma- nente a cunoasterii la nivel senzorial prin observatie, comparatii si ex- perimente;

idolii pesterii: sunt proprii fiecarui individ si īsi au originea īn parti- cularitatile īnnascute sau dobāndite prin educatie, prin influenta mediu- lui extern;

idolii forului: sunt exprimarile inexacte si confuze care distorsioneaza rezultatul operatiilor mentale;

idolii teatrului: sunt generati de dogmele diferitelor filozofii, care pre-zinta realitatea nu cum este, ci cum o vad ele.

Aceste obstacole se regasesc si la nivelul limbajului si cunoasterii psihologice cu atāt mai mult cu cāt fenomenele psihice sunt traite nemijlocit de catre fiecare persoana, ceea ce poate creea iluzia cunoasterii lor; ori, cunoasterea stiintifica  pre-susupune intermedierea, mijlocirea (prin autoobservare se realizeaza cunoasterea subiectiva, care nu are un temei suficient pentru enuntarea unor legitati).

D. RAPORTUL SENS COMUN - SENS sTIINŢIFIC

Ex: conceptul personalitate":

♦ sens stiintific:

P. Popescu Neveanu (1978): unitate bio-psiho-sociala, purtator al functiilor epis-temice, pragmatice, axiologice; macrosistem al invariantilor informationali si ope-rationali exprimabili constant īn conduita si care sunt definitorii sau caracteristici pentru subiect.

Doron, Parot (1999): P. Janet - o constructie ce tinde spre unitate, dar care nu este sigur ca o va atinge";

M. Huteau: unitatea stabila si individualizata a ansamblului conduitelor"

♦ sens comun:

Este calitate, īnsusire, aspect valorizant referitor la o persoana, vizānd  consisten- ta manifestarilor īn raport cu alte persoane (ex: are personalitate", este fara perso- nalitate" etc.); sensuri apropiate: originalitate, temperament sau caracter puternice, combativitate, independenta.