PSIHOLOGIA IN GANDIREA MEDICALA ANTICA

PSIHOLOGIA ÎN GÂNDIREA MEDICALĂ ANTICĂ

Istoria psihologiei este tributarǎ lui Hipocrate înainte de toate pentru faptul cǎ el este primul care opereazǎ distinctia dintre tratamentul medical (si fiziologie) si conceptualizarea filosoficǎ, apelând la rationament si observa& 717d32h #355;ie.

Marele numǎr de scrieri ale lui Hipocrate sunt cuprinse în "Corpus hippocraticus". În 1839 - 1853, la Paris, au fost publicate 10 volume ale lui Hipocrate. Însotitǎ de comentariile lui Galen, conceptia medicalǎ a lui Hipocrate a constituit baza învǎtǎmântului medical pânǎ în epoca modernǎ.

Conotatiile psihologice ale operei lui Hipocrate

- Notiunea de mediu: anotimpurile, temperatura, apele si dispunerea localitǎtilor sunt cauze ale maladiilor. Hipocrate are o lucrare specialǎ pe aceastǎ temǎ: "Despre aer, ape si locuri". Pozitia geograficǎ predispune la maladii specifice; de exemplu, localitǎtile expuse spre Nord, cu aer uscat si rece, favorizeazǎ o viatǎ lungǎ, apetituri dezvoltate, pubertate târzie, rezistentǎ la boli, vigurozitate, dar predispun la pneumonii.

Climatul si solul conditioneazǎ temperamentele si caracterele oamenilor: tǎrile muntoase, cu pǎduri si umiditate determinǎ un temperament diferit de cel al tinuturilor uscate si usoare. Climatul uniform genereazǎ indolenta.

- Umorismul - cauzǎ a comportamentului. Erau cunoscute patru umori: sângele, limfa, bila galbena si bila neagrǎ. Ele pot fi în echilibru (proportional), ceea ce corespunde stǎrii de sǎnǎtate, sau de dezechilibru, ceea ce înseamnǎ boalǎ, îndepǎrtare de la legile naturale. De exemplu, amestecul sângelui cu limfa produce frigurile, excesul de bilǎ este cauza febrei. La rândul lor, dezechilibrele sunt produse si restabilite de naturǎ, fie ea internǎ, proprie organismului, fie externǎ. Nu existǎ boli divine, sau cauzate de zei. Simptomatologia clinicǎ a devenit o stiintǎ si Hipocrat i-a dedicat un tratat, în care promoveazǎ cunoscutul principiu "nu existǎ boli, ci bolnavi".

Aceastǎ formulǎ a avut o mai mare rezonantǎ prin trimitere la temperamente care, în mod natural, sunt expresia comportamentalǎ a predominǎrii uneia dintre cele patru umori: o anumitǎ medicamentatie poate fi eficientǎ pentru un temperament si nu pentru altul.

Preluând de la Aristotel distinctia suflet - spirit, precum si cele trei facultǎti ale vietii sufletesti, cu experienta sa de chirurg si farmacist Galen abandoneazǎ cordiocentrismul, argumentând cǎ senzatiile, limbajul si comanda volitivǎ îsi au sediul în creier. Întrucât admitea totusi cǎ inima este sediul pasiunilor si al miscǎrilor involuntare, a definit un nivel inferior al sufletului, legat de viscere, de aceeasi naturǎ la om si animale. Ca gânditor al cauzalitǎtii, dar si logician si filosof, Galen îsi pune probleme asupra fiziologiei vârstelor si a mecanismului prin care, în timpul somnului, atât sensibilitatea cât si constiinta dispar. Circulatia sângelui va fi descoperitǎ abia în 1628 (de cǎtre Harvey), iar celula nervoasǎ si procesele nervoase superioare la începutul secolului al XX-lea.