Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




Gherghe Mihai

Comunicare


Gherghe Mihai

RETORICA TRADIŢIONALĂ sI RETORICI MODERNE

Bucuresti, 1998, Ed. All.

8. DESPRE FIGURI



Fie urmatorul fragment:

"Doua sunt astazi pozitiile antagonice asupra identitatii nationale: cea dintāi, catalogata, de regula īn termeni politici ca fiind de «dreapta», sustine existenta unei esente unice, relativ constante, dincolo de variatiile istorice inevitabile (dar care nu o afecteaza īn profunzime) esenta care poate fi detectata īn structura noastra identitara astazi ca si acum 1000 de ani.

Cea de-a doua este o pozitie eminamente de «stānga» si are doua nuante complementare: una, radicala, pretinde ca nu exista esente constante ale unei identitati, ca un spatiu geografic sau spiritual nu aseaza o pecete indelebila asupra unei fiinte sau a unui grup etnic numarānd atātea feluri de a fi īn lume cāti indivizi (aici se situeaza cosmopolitii si internationalistii fara scrupule, īnsarcinati sa construiasca printr-un nou sincretism religios si cultural, o artificiala identitate suprastatala); a doua nuanta este moderata si nu tagaduieste existenta unei identitati nationale, dar pretinde ca aceasta identitate este cu totul alta decāt cea īndeobste recunoscuta prin traditie".

Prin urmare, avem aici o problema rezolvabila nondemonstrativ (argumen­tativ): exista sau nu exista o identitate nationala? Raspunsurile a-subiectiuale ar fi a) exista identitate nationala ca esenta unica, relativ constanta; b) nu exista identitate nationala ca esenta unica, relativ constanta. Primul raspuns are doua variante: identitatea nationala este esenta metafizica, identitatea nationala este un construct social-istoric adecvat unei etape istorice din progresul omenirii; al doilea raspuns are la rāndu-i, doua variante: nu exista nici un fel de identitate (deci nici nationala), exista identitate, dar nu una nationala.

Dar fragmentul suscitat nu e a-subiectual; semnatarul lui vrea sa convinga, nu sa ofere o solutie probabila la problema. Despre (a) el afirma ca "sustine", despre (b) ca "pretinde". Pe asumatorii lui (b) el īi califica direct "cosmopoliti si internationalistii fara scrupule", insinueaza direct "īnsarcinati", foloseste figuri retorice, utile pozitiei sale opinabile.

Datorita faptului ca ideile sunt totdeauna īn constiinta cuiva, la relevanta cognitiva, a-subiectuala a termenilor, propozitiilor, frazelor gasim o anumita tensiune interioara si o anumita intentie (lat. intentio - a tinde catre). Sigur, nu toate expresiile lingvistice au aceasta caracteristica, mai ales īn domeniul teoriilor formalizate, dar unde sunt angajate evaluarile, opiniile, recomandarile, sfaturile, marturisirile, motivele, justificarile, valorificarile, principializarile, starile respective sunt prezente īntr-o masura mai mare sau mai mica:

a) Revolutia din Romānia din decembrie 1989 este efectul unui sistem, cel comunist, totalitar politic si absurd economic;

b) Evenimentele din Romānia din decembrie 1989 au fost produsul unui complot international īmpotriva unei orānduiri lipsite de exploatare si de incoerenta social-economica;

c) Revolutia din Romānia din decembrie 1989 a fost manifestarea plenara a poporului romān īmpotriva regimului ceausist, ineficient si dictatorial.

Toate trei formularile dau informatii, dar fiecare le īnsoteste de o anumita apreciere, īn care introduce termeni puternic colorati afectiv, cu o intentie lesne de retinut.

Cānd rostim cuvintele din care sunt alcatuiti termenii, dāndu-le un sens, altul decāt sensul lor propriu, luat cu īmprumut, zice Fontanier, pentru a persuada un public concret, realizam figurile retorice numite tropi. Cuvāntul lege are relevanta cognitiva ce i-o confera notiunea pe care o poarta, ca sens al lui; de aceea si īntrebam "ce īnseamna cuvāntul lege? La ce te referi cānd spui ca legea e lege?" Or, prin cuvāntul lege numim trei notiuni, adica el poarta trei sensuri: legi ale naturii, lege logica, norma. Dar cānd spun "Legea identitatii nu ne permite" am acordat unei legi (a identitatii) calitatea de subiect legislator sau calitate de norma, adica alt sens decāt al ei propriu si am facut un trop. Care e scopul retoric al tropilor? Cum īl utilizam? Sunt īntrebari la care putem īncerca raspunsuri.

Chestiunea este sa fie folosit limbajul nu numai cu īncarcatura sa cognitiva, ci si cu aceea afectiva, fara de care actul de convingere nu poate fi realizat; autorul fragmentului de mai sus exprima unghiul sau de vedere, īsi arata optiunea sa cu intentii vadite de a realiza comunicarea, asumarea comunitara. Īn acest scop ideile pe care le argumenteaza trebuie sa capete o anumita īntrupare prin cuvānt, astfel īncāt sa se stabileasca īn constiinta destinatarului.

Cercetarile contemporane asupra discursului retoric sunt ferm angajate īn spatiul semiotic, cautānd sa desvrajeasca vrajile constructiilor de cuvinte, cu ajutorul instrumentelor semantice si al organonului sintactic. Pentru ele satisfactia e deplina cānd stabilesc ca figura anacolutului are structura M -Cb (SxIndsSx-y i ProbM). Cu aceasta structura programat, un calculator nu are nici o sansa, totusi, sa cāstige un loc īn Parlamentul Romāniei, la alegerile viitoare.

Materia discursului retoric nu poate fi decāt semnificatia cognafectiva, transferata persuasiv, seductiv sau incitativ de la un S (subiect) la altul, īn scopul unei asumari reale sau aparente; principalul mijloc - limbajul, toate celelalte fie īi servesc nemijlocit, fie sunt reductibile la el, traduse la el. De aceea si īn aceasta masura vorbim despre figuri ca tehnici retorice.

Figura ocupa un loc de prima īnsemnatate īn Retorica traditionala, de la Aristotel īncoace; daca, pentru a-si realiza intentia, utilizatorul discursului retoric trebuie "sa instruiasca, sa emotioneze (sa intensifice sau/si sa diminueze stari afective, pe un fond emotiv anume) si sa placa" - ceea ce e valabil numai īn persuasiune, caci seductia accentueaza pe placere, iar incitarea pe emotia difuza - atunci figura constituie un sine quan non, tinānd ea de gāndirea īn limbajul adresativ. Īntr-adevar, cuvintele, purtatoare ale ideilor, instruiesc, dar daca mimeaza idei atunci restul lor e pasional si stārnesc stari afective sau chiar mai putin, trezesc pulsiuni primare, rupte de orice control. Cicero povesteste despre «figurile» pe care grecii, de parca acestea ar fi «atitudini» ale discursului, le numesc scheme". Dupa Fontanier figurile ar fi īntorsaturile mai mult sau mai putin deosebite si de efect mai mult sau mai putin izbutit, de exprimare a ideilor fata de exprimarea lor banala. Complicatia consta, din definitie rezulta, īn stabilirea riguroasa a liniei de referinta - exprimarea banala. Or, tinānd seama de recomandarea ciceroniana "nu trebuie vorbit totdeauna, nici īn fata tuturor, nici contra tuturor, nici pentru toti īn acelasi fel" exprimarea banala se diferentiaza dupa clase de public.

Dar de ce sa nu ne exprimam banal? Īn literatura e de īnteles sa formulam cāt mai frumos o idee; asta place. Īn discursul retoric frumusetea se subordoneaza eficientei - convingerea si instruirea mai mult sau mai putin vadita. Exprimarea nonbanala īnseamna stilizare si "Consecinta inevitabila a acestei slefuiri a stilului este ca discursurile, devenind din ce īn ce mai frumoase, nu īsi īndeplinesc mai bine functia (cea veche) care este aceea de convinge, de a influenta adica se transforma, tocmai, īn literatura. Pentru a decide ca banalitatea nu serveste discursului retoric, poate nici poeziei, ar fi cazul sa o definim; un mod comun de a zice o idee? Daca zicerea cuprinde cu claritate acea idee, ea nu are de ce sa fie banala, adica sa refuzam ideea, din cauza ca nu ne plac cuvintele īn monotonia lor. Sub aspect retoric nu fuga de banalitate e cheia succesului, ci gasirea de cuvinte potrivite care sa indice ideile, īn raport cu publicul si cu tema tratata, īn vederea scopului - influentarea.

Cred ca ostilitatea lui Kant fata de Retorica sta īn eroarea de a o trata global; cel care "se sluteste de slabiciunile oamenilor pentru propriile scopuri" - cum apreciaza Filosoful Criticilor - nu e discursul strict persuasiv, fundat pe structuri cognafective, orientate spre comunicare, ci discursul seductiv, īn care accentul e pus pe ferrrcecare sentimentala si discursul incitativ, īn care accentul e pus pe provocare emotionala. Fermecarea si provocarea, īntr-adevar, valorifica "slabiciunile omenesti" si nu sunt demne de respectul filosofului. Numai ca aceste critici nu diminueaza mareea manipularii (fermecarii sau provocarii). Confirmāndu-l pe Todorov ca puterea este astazi pe vārful limbii (cine detine informatia - politica, juridica, economica, stiintifica - trebuie sa stie cum, cui, cānd, cāt s-o adreseze pentru a consensualiza sau disensualiza, pentru a vinde sau a cumpara convenabil, pentru a uni sau īnvrajbi), redau si eu īntrebarea realista a sfāntului Augustin" (Retorica) are marea putere de a convinge fie de rau, fie de bine (si) pentru ca oamenii cinstiti sa nu depuna toata rāvna spre a (o) dobāndi, cu scopul de a se īnrola īn serviciul adevarului, din moment ce ticalosii o pun īn slujba nedreptatii si a pacatului, cu scopul de a face sa triumfe cauze corupte si mincinoase?"

De aceea, definitia figurii data de Fontanier ne duce la stilistica, pe cānd aceea a lui Quintilian - "Forma, oricare ar fi ea, data unui gānd, asa cum corpurile au o atitudine diferita, dupa felul īn care sunt conformate" conduce la concluzia fireasca, normala ca "nu este nimic (īn limbajul natural) care sa nu fie figurat". Cu alte cuvinte nu exista, obiectiv, un nivel banal al limbajului; cuvintele spun clar si direct acolo unde si atunci cānd e nevoie de claritate si nemijlocire si spun: neclar si indirect acolo unde si atunci cānd e nevoie de neclaritate si mijlocire.

Īntr-adevar, īn loc de Dumnezeu putem zice "Tatal ceresc" sau "Atotputemicul. Parinte" sau "Atotcreatorul", ceea ce nu īnseamna ca Dumnezeu e banal, iar "Tatal Ceresc" e o īntorsatura cu efect placut īn exprimarea ideii.

Īntr-adevar, īn loc de "Saracul, bogatul, tānarul, batrānul, copilul, femeia,­ barbatul, puternicul, umilul, orice om, filosof sau putin la minte īnaintea mortii se vadeste acelasi muritor" putem zice "Sarac lipit sau putred de bogat, tānar vioi sau batrān decrepit, femeie neasemuit de frumoasa sau barbat sclipitor, dictatorul omenirii sau cel de pe urma slujitor al lui, toti sunt deopotriva īnaintea mortii", ceea ce nu īnseamna ca prima formulare e banala, iar a doua nonbanala, ca mai degraba a doua convinge pentru ca ar avea mai multe īntorsaturi cu efect placut īn exprimarea ideii; placutul nu e cauza comunicarii, ci o conditie necesara ei.

Vorbind īntr-o limba naturala, noi vorbim mai mult sau mai putin figurat (numai limbajele formalizate nu poseda figuri, desi se cladesc pentru figuri), niciodata figurat-zero. Orice idee are un mod normal de exprimare pentru o comunitate de vorbitori. "A murit" e normal spus īn orice comunitate de vorbitori; "A īnceta din viata" e tot normal spus īn anumite īmprejurari, "si-a sfārsit zilele" e tot normal spus īn alte īmprejurari, pentru alt public peste tot e figurat spus.

Afirmam ca este retorica orice figura, instrumentalizata sa influenteze publicul prin limbajul discursului. Aceasta instrumentalizare tine seama de tripla functionare a figurii: sa placa - sa instruiasca - sa emotioneze. Acum, e un mod foarte general de a constata, caci exista, desigur, nivele de sublimare a placerii, instruirii, emotiei. "Ucideti, ucideti, ucideti napārca fascista!", "Ucideti fara mila orice bandit bolsevic! unde "napārca fascista" si "bandit bolsevic" sunt figuri, destinate emotiilor de un nivel primitiv, spre deosebire de "articulatiile esentiale ale Conceptiei heidggeriene scapa oricarei analize triumfaliste", unde figurile "articulatii esentiale", "analiza care scapa", "analiza triumfalista", "conceptia articulata" sunt productive pentru un īnalt nivel de emotie intelectuala.

Figurile retorice sunt utile acolo unde un sens trebuie ajutat sa fie mai relevant scos īn evidenta, īn raport de scopurile argumentative ale autorului, īntr-o circumstanta auditoriala concreta. Figura "violarea corespondentei" nu schimba sensul termenului viol, ci īl plaseaza īntr-o expresie mai vie īn asociere cu termenul corespondenta.

Figura, valorificata īn toate functiunile ei, o vom numi persuasiva si, īn chip natural, contribuie la argumentarea psiho-logica; daca figura e utilizata sa stimuleze delectarea estetica sau sa farmece (īn aceptiunea romānescului "sa īmbrobodeasca"), atunci ea e de stil. Fara īndoiala, nu putem decide dinainte daca e structura determinata de limbaj, daca e sau nu figura, iar daca e, e luata persuasiv sau stilistic; de aceasta ne dam seama numai īn context. "Drum umilitor", "drum catre viza", "om de rānd" sunt figuri devenite retorice (nu de stil) īn titlul "Drumul umilitor al omului de rānd catre viza" si devenite de stil (nu retorice) īn versurile "Un om de rānd mereu, mereu īnvata din orice drum umilitor īn viata". Īn concluzie, daca o figura nu contribuie la retinerea mai pregnanta a semnificatiei cognitive a unui argument, ea īndeplineste un rol stilistic, nu unul de persuasiune; figura de stil revendica rolul de argument, figura persuasiva sluteste argumentul: "Care e obsedantul scop al majoritatii oamenilor? Banii. Ce clatina īn vrednicie pāna si pe īntelepti? Ce corupe pāna si pe cei mai aprigi politicieni? Banii." Se observa ca īntrebarea retorica, repetitia, epitetul slujesc argumentatia, nu tin locul vreunui argument, cum am spus. "Te iubesc pentru dulceata inimii tale" subīntelege "orice inima dulce merita iubita", formula stilistica seductiva, dar lipsita de forta argumentativa: farmeca, nu convinge. Faptul ca noi cadem adeseori īn capcana seductiei, crezānd ca suntem convinsi reprezinta tocmai victoria seductorului asupra-ne.

Nimeni - fara a fi amendat - nu are a subpretui formulele stilistice care, cu cāt sunt mai rare, mai surprinzatoare, mai elegante, mai subtile cu atāt procura o placere estetica mai elevata. Figurile de stil originale intensifica valenta psihologica a expresiei ideilor, conferind limbajului natural o expresivitate particulara, specifica pentru o comunitate lingvistica. De unde si dificultatea traducerilor; numai romānul traieste placerea estetica a versurilor "prin lumea aievelor cāntecul Evelor, Prin zvonul conului bocetul omului" (Blaga) si numai un englez versurile "How like Eve's apple doth thy beauty If thy sweet virtue answer not thy show!" (Shakespeare). Dar si īn limbajul juridic un stil al legiuitorului, prezent prin actele lui normative, stilul hotarārilor judecatoresti, unii judecatori fiind adevarati maestri ai elegantei verbului, stilul avocatial, īn care au stralucit mari personalitati, īn Romānia, īn orice tara.

Figurile, s-a spus, sunt scheme de miscare (a sensurilor de la un cuvānt la altul, de la un cuvānt la o expresie; a semnificatiilor de la o propozitie la alta, de la o fraza la alta; a tonului, a timbrului, a ritmului vocii; a privirii, a corpului, a māinilor etc) subordonate psiho-logic de eficienta retorica: cāstigarea publicului (persuadat, sedus, incitat). Compararea lor cu schemele de miscare ale discobolului e sugestiva); pentru a arunca discul cāt mai departe orice discobol are la dispozite un numar de scheme de miscare, abstracte, dar fiecare discobol le valorifica īn felul sau, da continutul propriu unei sau altei miscari, astfel īncāt fiecare are eficienta sa. si dansatorul are scheme de miscare, unele poate aceleasi ca ale discobolului - numai ca valorificarea lor are o ratiune estetica, nu una de eficienta. Discobolul cutare nu este obligat sa urmeze toate schemele de miscare, ci este liber sa le aleaga pe acelea sau pe celelalte, astfel īncāt exprimarea sa sa conduca la rezultat.

De pilda, metafora este o schema de miscare a sensurilor, o figura, dar fiecare este liber sa o foloseasca sau nu, sa o foloseasca īntr-un loc sau īn altul, sa-i dea continutul pe care īl socoteste mai util īn argumentarea sa. Ca schema de miscare, figura are o structura, lesne reperabila si aplicabila unor continuturi foarte diferite: politice, juridice, religioase, stiintifice etc. Daca metafora cutare e folosita īn scopuri estetice, vom numi literara, daca e folosita īn scopuri argumentative, o vom numi retorica. Distinctia o facem numai īn planul practicului, cānd suntem īn situatie.

S-au efectuat numeroase clasificari, s-au īntocmit cataloage de figuri, dupa variate criterii; la un moment dat īntreaga Retorica s-a redus la o trecere īn revista a lor. Nu prezinta un interes deosebit sa procedam si noi la fel. Totusi, macar sa amintim ca pot fi grupate īn a) figuri de cuvinte, care privesc rostirea lor sonora sau scrierea lor; b) figuri de sens (scheme de miscare a sensului), carora li s-au spus tropi, precum metafora, sinecdoca, metonimia; c) figuri de constructie, care privesc ordinea psiho-logica a propozitiilor si frazelor īn discursul retoric; d) figuri de gāndire, care privesc raportul enuntului cu subiectul, cu oratorul, cu referentul.

Īn legatura cu orice figura, s-ar putea formula cinci reguli de baza, utile īn discursul retoric psiho-logic:

R - 1F - pentru a fi considerata ca sprijina argumentarea, o figura trebuie luata sub aspectul eficientei ei īn influentare;

R - 2F - orice figura sta la dispozitia cunoasterii adevarului si a recunoasterii acestuia de catre publicul destinatar;

R - 3F - pentru a retine utilizarea argumentativa a unei figuri trebuie observata miscarea de la obisnuit la neobisnuit si īntoarcerea la un obisnuit de rang superior, produsa de argumentul care o controleaza;

R - 4F - o figura recognoscibila īn structura sa nu produce īn chip necesar, īn orice situatie, acelasi efect retoric;

R - 5F - pentru a mijloci comunicarea retorica o figura trebuie sa aiba disponibilitati de reflectie rezonabila;

Īncalcarea acestor reguli - a uneia sau a cātorva sau a tuturor - schimba rostul figurilor. Astfel, nerespectarea primei reguli conduce la transformarea figurii din retorica īn de stil. Nerespectarea regulii a doua duce la ascunderea adevarului, la deformarea lui, ceea ce comporta instaurarea seductiei sau incitarii. Nerespectarea regulii a treia conduce la subordonarea rationalitatii factorului emotiv sau afectiv, subordonarea utila manipularii. Īncalcarea regulii a patra genereaza rigiditatea, dogmatismul, formalismul anteretoric. Nerespectarea regulii a cincea conduce la ruptura de public.

Cu aceste precizari, ne vom referi la cāteva figuri, socotite de noi ca deosebit de interesante pentru discursul juridic si cel politic.


Document Info


Accesari: 2122
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )