Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























Potrivit lui McLuhan istoria omenirii se īmparte īn patru etape mari care vorbesc despre evolutia mijloacelor de comunicare

Comunicare




Potrivit lui McLuhan istoria omenirii se īmparte īn patru etape mari care vorbesc despre evolutia mijloacelor de comunicare. Cronologic aceste etape sunt:

era tribalismului;




era scrisului (Grecia antica dupa Homer);

era tiparului (1500-1900);

era electronica (epoca moderna). La acestea am adauga īnca una:

era informatica si a GSM-ului (epoca post moderna). 24524e48y

Īn opinia altor autori aceste etape corespund cu trei tipuri fundamentale de cultura distincte īn functie de tehnicile de comunicare folosite. Acestea sunt:

cultura orala, mitica (organul de simt privilegiat este urechea);

cultura vizuala sau Galaxia Gutemberg (ochiul organ de simt privilegiat);

cultura electronica, audiovizuala sau Era Marconi.

Primele elemente de gāndire teoretica īn domeniul comunicarii interumane apar o data cu inventarea scrierii. Īn aceasta situatie, autorii s-au vazut confruntati cu problemele transpunerii limbajului articulat īntr-un cod vizual. Exista modalitati diferite de abordare īn tratarea comunicarii interumane, de-a lungul timpului. Una dintre ele ar fi aceea care tine cont de etapa istorica ce a marcat momentul respectiv.

Astfel, putem vorbi de o perioada clasica (500 ī.e.n.-40 e.n.); perioada evului mediu si Renasterea (400-1600); perioada moderna (1600-1900) si perioada postmoderna (1900 anii 2000).

Perioada clasica. Interesul omului pentru cunoasterea naturii comunicarii se poate descifra īnca din Vechiul Testament, dar dovada unor preocupari precise īn acest sens este semnalata abia īn secolul al V-lea ī.e.n., o data cu aparitia lucrarii "Arta retoricii", elaborata conform afirmatiilor lui Aristotel, de Corax din Siracuza. Lucrarea avea menirea de a indica cetatenilor diferite moduri de comunicare eficienta reclamate de introducerea unor reguli de convietuire democratica.

Autori precum M. J. Cary si J. J. Haarhoff (Life and Thought in the Greek and Roman World, 1940) au aratat ca studierea comunicarii a aparut īn antichitate ca o necesitate practica determinata de exigentele sociale. Teoria lui Corax a fost ulterior introdusa la Atena de Tisias fiind apoi dezvoltata de sofisti. Initial, retorica (gr. rhetorika) a fost definita de creatorii sai ca "stiinta si arta de a convinge" pentru a fi considerata azi "arta exprimarii alese utilizata īn scopul convingerii unui auditoriu, (Fl. Marcu, C. Maneca, Dictionar de neologisme, 1978) deci, a comunicarii cu succes. Cel care a contribuit esential la dezvoltarea studiului comunicarii, īn acea perioada, a fost Platon (428-348 ī.e.n.) care a introdus retorica īn viata academica greaca. J. H. Marrow (A History of Education in Antiquity, 1956) afirma ca retorica era specifica īnaltei culturi grecesti. Platon a fost primul care a considerat (studiul comportamentului uman), organizarea (studiul aplicarii practice) si realizarea (studiul instrumentelor de influentare a oamenilor). Īn retorica drept stiinta a comunicarii. Conform teoriei sale, comunicarea umana parcurge cinci etape: conceptualizarea (studiul cunoasterii), simbolizarea (studiul sensului cuvintelor), clasificarea aceeasi directie, Isocrate (436-338 ī.e.n.) īn "Antidosis" concepe retorica drept teoria generala a comportamentului uman si expresie a celei mai īnalte culturi umane. Aristotel (384-322 ī.e.n.) continua dezvoltarea teoriei, lucrarea sa "Rhetorike" cuprinzānd aspecte pragmatice referitoare la sistemul de comunicare interumana. Pāna īn anul 100 ī.e.n. se poate consemna si contributia filosofilor romani la dezvoltarea teoriei sistemului; astfel acum apare prima oara distinctia īntre teoria comunicarii (retorica) si practica (oratoria), elaborarea paradigmei sistemului fiind atribuita de istorici lui Cicero (106-43 ī.e.n.) cu lucrarile "De inventione" (86 ī.e.n.) si "De oratore" (55 ī.e.n.). Īn pragul erei noastre, Quintilian (35-95) are meritul de a fi sintetizat īn lucrarea "De institutione oratoria".
Perioada medievala si renascentista. Dupa interesul manifestat īn antichitate fata de teoria comunicarii, īn lunga perioada care urmeaza nu se īnregistreaza preocupari deosebite īn domeniu. Aceasta perioada se caracterizeaza printr-o stagnare, īn care ideile ramān cantonate īn formulari scolastice, confundāndu-se īn teologie. Singurele preocupari ce se pot constata au un vadit caracter pragmatic si se manifesta prin exersarea retoricii īn scrisori, discursuri iar īn epoca medievala prin "jocul miraculos" - forma a teatrului modern.
Perioada moderna. Īncepānd cu secolul al 17-lea se poate constata reaparitia interesului pentru studierea teoriei comunicarii, poate si ca urmare a unei noi atmosfere de deschidere spre democratizare si libertate de expresie, caracteristica pentru Europa acelei perioade.



Īn studiul sau ("Dominant Trends in English Rhetorical Thought", 1952), Douglas Ehniger identifica patru directii de abordare specifice pentru aceasta perioada: clasica, psihologica, beletristica si elocutionista. Abordarea clasica consemneaza aparitii ale unor lucrari ce reprezinta sinteze ale doctrinei clasice de "retorica ciceroniana" (Vossius, Institutes of Oratory, 1622; Farnby, Index Rethoricus, 1625; Lawson, Lectures Concerning Oratory, 1752; Ward, A System of Oratory, 1759). De o importanta a parte este lucrarea lui Fenelon "Dialogues on Eloquence" 1679, care se remarca prin adaptabilitatea teoriei clasice la cerintele lumii moderne. Autorul poate fi considerat ca primul teoretician important din epoca moderna īn domeniul comunicarii umane.

Studiul cercetarii comunicarii, īn special, al cercetarii formelor de comunicare umana a īnceput sa prinda contur īncepānd cu a doua jumatate a secolului trecut prin activitatea Institutului de Cercetare Mentala (Institute of Menthal Research). Nume precum Paul Watzlawick si Don D. Jackson si-au adus contributia la aprofundarea dimensiunii non-verbale a comunicarii. Acestia au ajuns la o serie de teorii ce caracterizeaza comunicarea interumana:

Comunicarea este inevitabila, respectiv non-comunicarea este imposibila.

Comunicarea se desfasoara la doua niveluri: informational si relational, cel din urma ofera indicatii de interpretare a continutului primului.

Comunicarea este un proces continuu, ce nu poate fi tratat īn termeni de cauza -efect sau stimul - raspuns.

Comunicarea īmbraca fie o forma digitala, fie o forma analogica.

Comunicarea este o forma ireversibila.

Comunicarea raspunde raporturi de forta si ea implica tranzactii simetrice si complementare.










Document Info


Accesari: 3410
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2021 )