Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























ACTUL JURIDIC

Drept




ACTUL JURIDIC

4.1. Definitia si clasificarea actelor juridice civile




Definitia actului juridic

Actul juridic civil reprezinta o manifestare de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice, respectiv de a da nastere, modifica sau 18318l116s stinge un raport juridic civil concret.

Actul juridic civil are doua sensuri:

- primul sens desemneaza tocmai manifestarea de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice (negotium iuris) care are semnificatia de operatiune juridica.

- al doilea sens desemneaza înscrisul constatator al manifestarii de vointa, adica suportul material care consemneaza manifestarea de vointa exprimata.

4.1.2. Clasificarea actelor juridice civile

Clasificarea actelor juridice se face avându-se în vedere urmatoarele criterii:

1. Dupa numarul partilor, actele juridice civile se împart în:

acte unilaterale;

acte bilaterale;

acte multilaterale.

Actul unilateral este rezultatul vointei unei singure parti (ex. testament, acceptarea succesiunii, renuntarea la mostenire etc.).

Actul bilateral este acela care reprezinta vointa concordanta a doua parti: contractul de vânzare-cumparare, donatia, împrumutul etc.).

Actul multilateral reprezinta rodul de vointa între trei sau mai multe parti (ex. societati comerciale etc.)

2. Dupa scopul urmarit la încheierea lor, actele juridice civile se împart în:

acte cu titlu oneros;

acte cu titlu gratuit

Actul cu titlu oneros este acela în care în schimbul folosului patrimonial procurat de o parte celeilalte, se urmareste obtinerea altui folos patrimonial.

Actele cu titlu oneros se împart la rândul lor în:

acte comutative;

acte aleatorii.

Sunt comutative acele acte juridice cu titlu oneros la a caror încheiere partile cunosc existenta si întinderea obligatiilor lor (ex. contractul de vânzare-cumparare).

Sunt aleatorii acele acte juridice cu titlu oneros în care partile nu cunosc întinderea obligatiilor, existând sansa unui câstig sau riscul unei pierderi (ex. vânzarea cu clauza de întretinere, contractul de renta viagera).

Actul cu titlu gratuit este acela prin care se procura un folos patrimonial fara a se urmari în schimb obtinerea unui alt folos patrimonial (ex. mandatul gratuit, donatia, comodatul etc.).

Actele cu titlu gratuit se împart la rândul lor în:

liberalitati;

acte dezinteresate.

Liberalitatile sunt acele acte juridice cu titlu gratuit prin care dispunatorul îsi micsoreaza patrimoniul prin folosul patrimonial procurat (ex. donatii, legate).

Actele dezinteresate sunt acelea prin care dispunatorul procura un avantaj patrimonial (ex. mandatul gratuit, depozitul neremunerat).

3. Dupa efectul lor, actele juridice se clasifica în:

acte constitutive;

acte translative;

acte declarative.

Actele constitutive sunt acele acte care dau nastere la un drept subiectiv civil ce nu a existat anterior (ipoteza conventionala). Ex. instituirea unui uzufruct, conventia de ipoteca.

Actele translative sunt actele juridice care au ca efect stramutarea unui drept subiectiv civil dintr-un patrimoniu în altul (ex. contractul de vânzare-cumparare, donatia).

Actul declarativ este actul juridic care are ca efect consolidarea sau definitivarea unui drept subiectiv preexistent (ex. conventia de partaj, tranzactia etc.)

4. Dupa importanta lor, actele juridice civile se împart în:

acte de conservare;

acte de administrare;

acte de dispozitie.

Actele de conservare sunt acele acte juridice ce au ca efect preîntâmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil. Acest act este întotdeauna avantajos pentru autorul sau deoarece cu o cheltuiala mica se salveaza un drept de o valoare mai mare (ex. întreruperea unei prescriptii printr-o actiune în justitie, somatie, înscrierea unei ipoteci etc.)

Actele de administrare sunt acele acte juridice prin care se realizeaza o normala punere în valoare a unui bun sau a unui patrimoniu (ex. închirierea unui bun, asigurarea unui bun etc.)

Actele de dispozitie sunt acele acte care au ca rezultat iesirea din patrimoniu a unui bun sau drept ori grevarea unui bun cu o sarcina reala (ex. ipoteca, gaj).

5. Dupa continut, actele juridice civile se împart în:

acte patrimoniale;

acte nepatrimoniale.

Actele patrimoniale sunt acele acte juridice care au un continut evaluabil în bani, acestea fiind în principiu actele care privesc drepturile reale si drepturile de creanta (ex. contractele de vânzare-cumparare, împrumut etc.)

Actele nepatrimoniale sunt acele acte juridice care nu au un continut evaluabil în bani (ex. conventia parintilor unui copil din afara casatoriei privind numele pe care acesta urmeaza sa-l poarte).

6. Dupa modul de încheiere, actele juridice civile se împart în:

acte consensuale;

acte solemne;

acte reale.

Actele consensuale sunt acelea care se încheie prin simpla manifestare de vointa si de aceea actul consensual constituie regula din punct de vedere al formei în care se încheie actele juridice civile (ex. vânzarea, cumpararea).

Actele solemne sunt acele acte la a caror încheiere este nevoie ca manifestarea de vointa sa fie încheiata într-o anumita forma (ex. ad solemnitatem sau ad validitatem: contractul de ipoteca, testamentul etc.)

Actele reale sunt acele acte juridice care nu se pot încheia decât daca manifestarea de vointa este însotita de remiterea lucrului (ex. împrumutul, darul manual, depozitul).

7. Dupa momentul producerii efectelor, actele juridice civile se împart în:

acte între vii (inter vivos);

acte pentru cauza de moarte (mortis cauza).

Actele între vii sunt acele acte care-si produc efectele neconditionat de moartea autorului lor (acestea sunt cele mai numeroase).

Actele pentru cauza de moarte sunt acele acte care nu îsi produc efectele decât la moartea autorului lor (ex. testamentul).

8. Dupa rolul vointei partilor, actele juridice civile se împart în:

acte subiective;

acte conditie.

Actele subiective sunt actele juridice al caror continut este determinat prin vointa autorului. Marea majoritate a actelor intra în aceasta categorie.

Actul juridic-conditie reprezinta actul juridic civil la a carui încheiere partile îsi exprima vointa doar în privinta nasterii actului, continutul lui fiind predeterminat de norme de la care partile nu pot deroga (ex. contractul de închiriere).

9. Dupa legatura lor cu modalitatile, actele juridice civile de împart în:

acte pure si simple;

acte afectate de modalitati.

Actele pure si simple sunt acele acte care nu cuprind o modalitate, respectiv termen, conditie, sarcina. Conditia este rezolutorie si suspensiva.

Actele afectate de modalitati sunt acele acte care cuprind modalitati, adica termen, conditie sau sarcina. Unele acte juridice sunt afectate esentialmente de modalitati (ex. contractul de vânzare-cumparare, contractul de asigurare).

10. Dupa raporturile dintre ele, actele juridice civile se împart în:

acte principale;

acte accesorii.

Actele juridice principale sunt acele acte care au o existenta de sine statatoare, soarta lor nedepinzând de un alt act juridic. Majoritatea actelor juridice civile sunt principale.

Actele juridice accesorii sunt acelea care depind de soarta unui alt act juridic care este principal (accesorium sequitur principale) ex. clauza penala, contractul de gaj etc.

11. Dupa legatura lor cu cauza, actele juridice civile se împart în:

acte juridice cauzale;

acte juridice abstracte.

Actele juridice cauzale sunt acelea a caror valabilitate implica analiza cauzei, a scopului sau. Astfel, daca scopul este imoral, ilicit ori lipseste, însusi actul este lovit de nulitate (ex. jocurile de noroc).

Actele juridice abstracte sunt acele acte a caror valabilitate nu implica analiza cauzei. Acestea sunt detasate de elementul cauza (ex. titlul de valoare care poate fi la purtator, nominativ sau la ordin).

12. Dupa modalitatea încheierii, actele juridice civile se împart în:

acte juridice strict personale;

acte juridice facute prin reprezentant.

Actele juridice strict personale sunt acelea care nu pot fi încheiate decât personal, fara a putea fi încheiate prin reprezentare (ex. testamentul).

Actele juridice facute prin reprezentant sunt acele acte care pot fi încheiate atât personal cât si prin reprezentant. Majoritatea actelor juridice civile pot fi încheiate prin reprezentant.

13. Dupa reglementare si denumire, actele juridice civile se împart în:

acte juridice numite;

acte juridice nenumite.

Actele juridice numite tipice sunt acele acte care au o denumire stabilita de legea civila si o reglementare proprie (tipica). Majoritatea actelor civile este formata din acte numite (tipice).

Actele juridice nenumite (atipice) sunt acele acte care nu au nici reglementare, nici denumire proprie (ex. testamentul, ipoteca conventionala).

14. Dupa modul de executare, actele juridice civile se împart în:

acte cu executare dintr-o data;

acte cu executare succesiva.

Actele cu executare dintr-o data (uno ictu) sunt acele acte care presupun o singura prestatie din partea debitorului (ex. darul manual). Acesta se mai numeste si act de executare instantanee.

Actele cu executare succesiva sunt acele acte a caror executare presupune mai multe prestatii esalonate în timp (ex. arendarea, închirierea).

4.2. Conditiile actului juridic civil

4.2.1. Definitia conditiilor actului juridic civil

Conditiile actului juridic civil reprezinta elementele din care este alcatuit un act juridic civil.

Terminologie:

Legea foloseste termenul de "conditii" în art. 948 din Codul Civil. Potrivit acestui articol, conditiile esentiale pentru valabilitatea unei conventii sunt:

capacitatea de a contracta;

consimtamântul valabil al partii ce se obliga;

un obiect determinat;

o cauza licita.

Termenul "conditie" poate fi înlocuit cu expresiile "elementele actului juridic civil" sau "cerintele actului juridic civil".

4.2.2. Clasificarea conditiilor actului juridic civil

Conditiile actelor juridice civile se clasifica dupa mai multe criterii astfel:

1. În functie de aspectul la care se refera, distingem între conditii de fond (numite si intrinseci) si conditii de forma (numite si extrinseci).

Conditiile de fond sunt cele care privesc continutul actului juridic civil, iar conditiile de forma se refera la exteriorizarea vointei.

2. în functie de criteriul obligativitatii, conditiile actelor juridice se împart în: conditii esentiale si conditii neesentiale sau întâmplatoare.

Conditiile esentiale sunt cele cerute pentru valabilitatea actelor juridice, iar conditiile neesentiale sunt cele care pot fi prezente sau pot lipsi din actul juridic, fara a fi afectata valabilitatea acestuia.

3. Dupa sanctiunea nerespectarii lor, putem vorbi despre: conditii de valabilitate si conditii de eficacitate.

Conditiile de valabilitate sunt acele conditii a caror nerespectare duce la nulitatea actului juridic civil, iar nerespectarea conditiilor de eficacitate nu atrage sanctiunea nulitatii actului juridic civil, ci de sanctiuni (ex. inopozabilitatea).

4.2.3. Capacitatea de a încheia acte juridice civile

4.2.3.1. Definitie. Sediul materiei

Capacitatea de a încheia acte juridice civile reprezinta acea conditie de fond si esentiala care consta în aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi si obligatii civile prin încheierea actelor de drept civil.

Capacitatea de a încheia acte juridice este de o parte a capacitatii civile, reunind în structura sa o parte din capacitatea de folosinta a persoanei fizice sau juridice, precum si capacitatea de exercitiu a acesteia[1].

Dispozitii privind capacitatea de a încheia acte juridice mai pot fi gasite si în alte acte normative: Codul familiei (ex. art. 105 alin. 1, art. 133 alin. 3), Decretul nr. 31 / 1954 etc.

4.2.3.2. Principiul capacitatii de a încheia acte juridice civile

Acest principiu este prevazut de art. 6 alin. 1 din Decretul nr. 31 /1954 privitor la persoanele fizice si juridice potrivit caruia "nimeni nu poate fi îngradit în capacitatea de folosinta si nici în tot sau în parte de capacitatea de exercitiu decât în cazurile si conditiile legii". Cu alte cuvinte, regula este capacitatea, iar exceptia incapacitatea. Trebuie sa retinem ca aceasta capacitate este o stare de drept - de jure în timp ce discernamântul reprezinta o stare de fapt - de facto, acesta din urma putând exista izolat chiar si la o persoana incapabila dupa cum o persoana pe deplin capabila se poate gasi trecator într-o situatie în care nu are discernamânt.

Exceptia incapacitatii de a încheia acte juridice civile

De retinut ca exceptiile trebuie sa fie prevazute în mod expres de lege deoarece ea este de stricta aplicare si interpretare (exceptio est strictissimae interpretationis).

Incapacitatile de a încheia acte juridice civile pot fi clasificate în functie de mai multe criterii[2]:

- Dupa natura lor, distingem între incapacitati de folosinta si incapacitati de exercitiu.

Incapacitatile din prima categorie constau în inaptitudinea de a avea drepturi si obligatii si deci de a savârsi personal sau printr-un reprezentant legal sau cu încuviintarea prealabila a unui ocrotitor legal, acte juridice ce implica acele drepturi sau obligatii. Categoria a doua cuprinde incapacitatile care lipsesc persoanelor în cauza de posibilitatea de a-si exercita personal si singure drepturile si de a-si asuma astfel obligatiile, pe calea încheierii de acte juridice .

În raport de continutul sau întinderea lor, distingem: incapacitati generale si incapacitati speciale.

Incapacitatile generale privesc în principiu toate actele juridice, în timp ce incapacitatile speciale sunt instituite pentru anumite acte juridice.

Dupa izvorul lor, incapacitatile civile pot fi clasificate în incapacitati instituite de legea civila si incapacitati civile stabilite de legea penala.

Incapacitatile instituite de legea civila sunt incapacitatile de exercitiu si majoritatea incapacitatilor de folosinta.

În functie de modul în care opereaza, deosebim între: incapacitati ce actioneaza de drept (ope legis) si incapacitati ce opereaza ca efect al unei hotarâri judecatoresti (decaderea din drepturile parintesti).

În raport de opozabilitatea lor distingem: incapacitati absolute si incapacitati relative.

Incapacitatile absolute împiedica încheierea valabila a actului juridic de catre incapabil cu orice alta persoana, iar incapacitatile relative împiedica încheierea valabila a actului juridic de catre incapabil cu o anumita persoana sau cu anumite persoane.

Dupa finalitatea lor, incapacitatile civile se împart în: incapacitati cu caracter de sanctiune si incapacitati cu caracter de protectie sau de ocrotire.

4.2.4. Consimtamântul

4.2.4.1. Corelatia dintre consimtamânt si vointa juridica

Din definitia data actului juridic civil rezulta ca vointa juridica reprezinta un element fundamental al acestuia.

Vointa este un obiectiv special de natura psihologica, dar care din punct de vedere juridic se manifesta sub doua laturi: consimtamânt si cauza (scop). Din aceasta rezulta ca între consimtamânt si vointa exista corelatia de la parte la întreg.

4.2.4.2. Formarea vointei si principiile vointei juridice în dreptul civil

A. Formarea vointei juridice

Formarea vointei juridice are loc în cadrul unui proces psihologic complex în care punctul de pornire îl reprezinta nevoia omului pe care tinde sa o satisfaca, reflectata în mintea sa. Etapa urmatoare o reprezinta reflectarea mijlocului de satisfacere a nevoii, dobândind contur dorinta satisfacerii acesteia. În acest moment, ea se poate întâlni cu alte dorinte si tendinte ale omului.

Cea de-a doua faza este deliberarea, care reprezinta cântarirea avantajelor si dezavantajelor dorintei si mijloacelor de realizare a lor aflate în concurs. Ca urmare a aparitiei unui motiv deliberat de la deliberare, se trece la luarea hotarârii.

Ultima faza o reprezinta luarea hotarârii de a încheia un anumit act juridic civil, aceasta hotarâre având un caracter intim (intern).

B. Principiile vointei juridice în dreptul civil

În Codul civil sunt consacrate doua principii care cârmuiesc vointa juridica:

principiul libertatii actelor juridice civile (numit si principiul autonomiei de vointa);

principiul vointei reale (numit si principiul vointei interne)

a) Principiul libertatii actelor juridice civile este consacrat în art. 969 alin. 1 din Codul Civil conform caruia "conventiile legal facute au putere de lege între partile contractante". Totusi, prin art. 5 din Codul Civil se prevede ca : "nu se poate deroga prin conventie sau dispozitii particulare de la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri".

b) Principiul vointei reale (interne)

Când între elementul intern (psihologic) si cel extern (social) exista concordanta, identitatea nu ridica probleme deoarece vointa persoanei este aceeasi. În situatia în care nu exista concordanta între vointa interna si cea externa se ridica întrebarea cui acordam prioritate. În dreptul nostru trebuie sa retinem ca legea civila da prioritate vointei interne sau reale.

În aceasta privinta exista doua conceptii : conceptia subiectiva si conceptia obiectiva.

Conceptia subiectiva acorda prioritate vointei interne, în timp ce conceptia obiectiva acorda prioritate vointei declarate.

De la principiul vointei interne se desprind urmatoarele exceptii:

- în caz de simulatie, tertele persoane de buna credinta nu le poate fi opus actul juridic secret, ci actul juridic aparent deoarece doar acesta este cunoscut de terte;

- a doua exceptie se desprinde din dispozitiile art. 1191 alin. 2 Cod Civil, conform caruia "Nu se va primi niciodata o dovada prin martori în contra sau peste ceea cuprinde actul, nici peste ceea ce se pretinde ca s-ar fi zis înaintea, la timpul sau în urma confectionarii actului, chiar cu privire la o suma ce nu depaseste 250 de lei".

Aceasta exceptie opereaza în materie de probe, privind raportul dintre înscris si marturie.

4.2.4.3. Definitia consimtamântului

Într-un prim sens, consimtamântul reprezinta acea conditie esentiala de fond a actului juridic civil care consta în hotarârea de a încheia un act juridic civil, manifestata în exterior.

Într-un al doilea sens, mai apropiat de semnificatia sa etimologica (cum sentire) termenul de consimtamânt desemneaza acordul de vointe al partilor, în actele bilaterale sau multilaterale[4].

4.2.4.4. Conditiile de valabilitate a consimtamântului

Pentru a fi valabil, consimtamântul trebuie sa îndeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:

sa provina de la o persoana cu discernamânt;

sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice;

fie exteriorizat;

sa nu fie alterat de vreun viciu de consimtamânt.

1. Consimtamântul sa provina de la o persoana de la o persoana cu discernamânt

Aceasta înseamna ca persoana de la care provine trebuie sa aiba puterea de a aprecia efectele juridice care se produc în baza manifestarii sale de vointa. Persoana fizica cu capacitate de exercitiu este prezumata ca are discernamânt juridic pentru a încheia acte juridice.

Persoanele juridice cu vârsta între 14 si 18 ani au discernamânt în curs de formare, iar persoanele lipsite de capacitate de exercitiu (minorii sub 14 ani si interzisii judecatoreste) sunt prezumate ca nu au discernamânt.

În afara incapacitatilor legale mai exista si incapacitati naturale, adica persoane cu capacitate, dar temporar, sunt lipsite de discernamânt (ex. betia, hipnoza, somnambulismul etc.)

2. Consimtamântul sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice (onimo contrahendi negotii)

Aceasta conditie nu se considera a fi îndeplinita în urmatoarele cazuri:

- când consimtamântul a fost dat în gluma (jocandi causa), din prietenie, curtoazie sau pura complezenta;

- când manifestarea de vointa este prea vaga;

- când manifestarea de vointa s-a facut sub conditie pur potestativa (art. 1010 Cod Civil: "ma oblig daca vreau");

- când manifestarea de vointa s-a facut cu o rezerva mentala (reservatio mentalis), cunoscuta de contractant.

3. Consimtamântul trebuie sa fie exteriorizat

În dreptul nostru, principiul este acela al consensualismului, adica partile sunt libere sa aleaga forma exteriorizarii.

Manifestarea de vointa poate fi expresa sau tacita.

Manifestarea de vointa este expresa când ea este exteriorizata si este facuta cunoscuta contractantilor si tertilor.

Manifestarea de vointa este tacita (implicita) atunci când ea se deduce (ex. acceptarea tacita a mostenirii: daca succesibilul face un act de dispozitie privind un bun succesoral, se considera ca a acceptat în mod tacit mostenirea).

Exceptia de la acest principiu o reprezinta actele autentice unde se cere o anumita forma de exteriorizare pentru acceptarea consimtamântului.

Consimtamântul poate fi exteriorizat: în scris, verbal, în gesturi, în fapte concludente.

În ceea ce priveste valoarea juridica a tacerii, în dreptul nostru, în principiu, tacerea nu valoreaza consimtamântul exteriorizat.

Prin exceptie, tacerea valoreaza consimtamântul în urmatoarele situatii:

- când legea prevede expres aceasta;

- când prin vointa expresa a partilor se atribuie o anumita semnificatie juridica a tacerii;

- când tacerea are valoare de consimtamânt potrivit obiceiului;

4. Consimtamântul sa nu fie alterat printr-un viciu de consimtamânt

Aceasta conditie negativa este impusa de caracterul liber al actului juridic civil.

Viciile de consimtamânt sunt acele împrejurari care afecteaza caracterul constient si liber al vointei de a face un act juridic civil.

În aceste situatii, manifestarea de vointa este alterata în continutul sau intelectual sau (ex. eroare, dol) sau în caracterul sau liber (ex. violenta, leziune).

Sunt vicii de consimtamânt: eroarea, dolul (viclenia), violenta si leziunea.

4.2.4.5. Viciile de consimtamânt

EROAREA

A. Definitie

Eroarea reprezinta falsa reprezentare a realitatii la încheierea unui act juridic civil.

Potrivit art. 954 din Codul Civil: "eroarea nu produce nulitate decât când cade asupra substantei obiectului conventiei. Eroarea nu produce nulitate când cade asupra persoanei cu care s-a contractat, afara numai când consideratia persoanei este cauza principala pentru care s-a facut conventia".

B. Clasificare

Din dispozitiile art. 954 din Codul Civil se deduce ca eroarea este de mai multe feluri:

Dupa criteriul consecintelor, distingem:

- eroarea obstacol (distructiva de vointa);

- eroarea - viciu de consimtamânt;

- eroarea indiferenta.

Eroarea obstacol, denumita si distructiva de vointa este cea mai grava forma a erorii, aceasta deoarece falsa reprezentare cade asupra actului juridic (error in negotio) - ex. o parte doreste sa dea cu împrumut o suma de bani, iar cealalta parte crede ca îi primeste cu titlu de donatie.

Eroarea - viciu de consimtamânt. Prezinta o gravitate mai redusa decât eroarea - obstacol.

Aceasta consta în falsa reprezentare ce cade fie supra calitatilor substantiale ale obiectului actului (error in substantiam), fie asupra persoanei cocontractante (error in personam).

Eroarea indiferenta consta în falsa reprezentare a unor împrejurari mai putin importante si care nu afecteaza valabilitatea actului juridic civil încheiat.

Dupa natura realitatii fals reprezentate, distingem între:

- eroare de fapt;

- eroare de drept.

Eroarea de fapt consta în falsa reprezentare a unei situatii faptice la încheierea actului juridic civil care priveste: obiectul actului, valoarea, persoana cocontractanta.

Eroarea de drept este falsa reprezentare la încheierea actului juridic civil, a existentei sau continutului unei norme de drept civil.

C. Conditiile cerute erorii pentru a fi viciu de consimtamânt

Pentru ca eroarea sa fie viciu de consimtamânt trebuie întrunite cumulativ urmatoarele conditii:

- elementul asupra careia cade falsa reprezentare sa fi fost hotarâtor determinant pentru încheierea actului, în sensul ca, daca ar fi fost cunoscuta realitatea, actul nu

s-ar fi încheiat; daca eroarea cade asupra valorii economice a contraprestatiei, este vorba despre o eroare lezionara care cade sub incidenta regulilor ce guverneaza leziunea ca viciu de consimtamânt;

- în cazul actelor bilaterale cu titlu oneros este necesar ca co-contractantul sa fi stiut sau sa fi trebuit sa stie ca elementul asupra caruia cade falsa reprezentare este determinant hotarâtor pentru încheierea actului juridic civil; aceasta conditie se cere a fi îndeplinita în scopul asigurarii stabilitatii si certitudinii operatiunilor juridice din circuitul civil.

În actele unilaterale cu titlu oneros nu se impune aceasta conditie deoarece lipseste "cocontractantul" sau "cealalta parte".

În cazul actelor bilaterale nu este necesar ca fiecare parte sa se gaseasca în eroare pentru a ne afla în prezenta viciului de consimtamânt, care sa atraga anulabilitatea actului juridic civil; daca totusi fiecare parte a fost în eroare atunci, fiecare, separat, poate cere anularea actului pentru eroarea careia îi este victima.

DOLUL SAU VICLENIA

A. Definitie

Dolul reprezinta acel viciu de consimtamânt ce consta în inducerea în eroare a unei persoane prin mijloace viclene sau dolosive pentru a o determina sa încheie un act juridic civil.

Cu alte cuvinte, dolul este o eroare provocata si nu spontana, cum este în cazul erorii propriu-zise.

B. Clasificarea dolului

În dreptul privat roman se facea distinctie între dolus malus (dolul grav) si dolus bonus (dolul usor).

- Dupa consecintele pe care acesta le are asupra actului juridic se face distinctie între: dolul principal si dolul incident.

Dolul principal - dolus dans causaum contractui - este dolul care cade asupra unor elemente principale determinante la încheierea actului juridic si care atrage nulitatea actului.

Dolul incident (dolus incidens) numit si dol secundar, cade asupra unor împrejurari nedeterminante pentru încheierea actului juridic. Acesta nu este sanctionat cu nulitatea actului, se poate cere o reducere a prestatiei daca este cazul.

C. Structura dolului

Dolul, ca viciu de consimtamânt, are doua elemente:

- primul element este un element obiectiv material ce consta în utilizarea de mijloace viclene, masinatiuni, siretenii, manopere dolosive pentru a induce în eroare.

Acest element poate consta într-o actiune pozitiva (fapt comisiv) sau într-o actiune negativa (fapt omisiv).

În materia liberalitatilor, faptul omisiv se poate realiza în sugestie sau captatie, adica specularea afectiunii unei persoane pentru a o determina sa faca o donatie sau un legat testamentar.

- cel de-al doilea element este subiectiv si consta în intentia de a induce o persoana în eroare pentru a o determina sa încheie un act juridic civil.

D. Cerintele dolului

Pentru ca dolul sa fie viciu de consimtamânt trebuie îndeplinite cumulativ doua conditii:

- sa fie determinant pentru încheierea actului juridic;

Aceasta conditie se desprinde din textul dat art. 960 alin.1 din Codul Civil, conform caruia dolul constituie o cauza de nulitate doar daca "este evident ca fara aceste masinatii cealalta parte n-ar fi contractat". Este necesara existenta raportului de cauzalitate între mijloacele viclene folosite de autor si consimtamântul dat de victima.



- sa provina de la cealalta parte;

Aceasta cerinta se deduce din textul art. 960 alin. Cod Civil, conform caruia în conventii, mijloacele viclene trebuie sa fie "întrebuintate de una din parti".

- dolul provine de la reprezentantul cocontractantului.

Nu este necesar ca dolul sa fie comun (sa existe pentru fiecare parte a actului bilateral), dar daca exista reciprocitate de dol, fiecare poate cere anularea actului pentru dolul a carui victima este.

VIOLENŢA

A. Definitie

Violenta este acel viciu de consimtamânt care consta în amenintarea unei persoane cu un rau care îi produce o temere ce o determina sa încheie un act juridic pe care altfel nu l-ar fi încheiat.

B. Clasificare

Violenta poate fi clasificata dupa doua criterii si anume:

- Dupa natura raului, violenta poate fi:

- violenta fizica (vis);

- violenta morala (metus).

Este violenta fizica atunci când amenintarea cu raul priveste integritatea fizica ori bunurile persoanei.

Violenta morala este atunci când amenintarea cu raul priveste onoarea, cinstea ori sentimentele persoanei.

C. Structura violentei

Ca structura, violenta este alcatuita din doua elemente:

- un element obiectiv (exterior), care consta în amenintarea cu raul;

- un element subiectiv (intern), care consta în insuflarea unei temeri persoanei amenintate care îi altereaza consimtamântul.

Potrivit art. 954 alin. 1 din Codul Civil, temerea trebuie sa fie insuflata autorului actului prin amenintarea cu un "rau considerabil si prezent".

Cel de-al doilea element, cu caracter subiectiv este dat de starea psihologica insuflata autorului actului de constrângere exercitata asupra sa.

D. Conditiile cerute violentei pentru a fi viciu de consimtamânt

Pentru ca violenta sa constituie viciu de consimtamânt trebuie îndeplinite cumulativ urmatoarele conditii:

- sa fie determinanta, adica violenta sa fie de natura a determina o persoana sa încheie un act juridic civil.

- sa fie injusta (nelegitima, ilicita).

LEZIUNEA

A. Definitie

Leziunea reprezinta acel viciu de consimtamânt care consta în disproportia vadita de valoare între cele doua prestatii.

B. Structura leziunii

Structura leziunii difera în functie de conceptia care sta la baza reglementarii ei, astfel:

- prima conceptie, subiectiva, retine pentru existenta leziunii doua elemente: unul obiectiv ce consta în disproportia de valoare dintre contraprestatie si unul subiectiv ce consta în profitarea de starea de nevoie în care se afla cealalta parte.

- a doua conceptie, obiectiva, retine pentru existenta leziunii un singur element si anume paguba egala cu diferenta de valoare a celor doua prestatii.

C. Conditiile de existenta a leziunii ca viciu de consimtamânt

Pentru anularea actului juridic civil pentru leziune trebuie întrunite cumulativ urmatoarele conditii:

- leziunea sa fie o consecinta directa a actului respectiv.

- leziunea sa existe în raport cu momentul încheierii actului juridic;

- disproportia de valoare între contraprestatie sa fie vadita.

D. Domeniul de aplicare al leziunii

Din punct de vedre al persoanelor care pot invoca leziunea ca viciu de consimtamânt, acestia nu sunt decât minorii între14 si 18 ani, deci pe cei cu capacitate de exercitiu restrânsa. În acest sens, art. 1165 din Codul Civil prevede ca "majorul nu poate, pentru leziune, sa exercite actiunea în resciziune".

De la aceasta regula exista doua exceptii[5] în care majorul poate invoca leziunea astfel:

- în cazul conventiilor de salvare maritima (art. 60 din Ordonanta nr. 42 / 1997 privind navigatia civila);

- în cazul în care, dupa data acceptarii succesiunii expres sau tacit, succesiunea este absorbita sau micsorata cu mai mult de jumatate, prin descoperirea unui testament, necunoscut în momentul acceptarii (art 694, teza a II-a Cod Civil).

4.2.5. Obiectul actului juridic civil

4.2.5.1. Definitia obiectului actului juridic civil

Prin obiectul actului juridic civil întelegem conduita partilor actului juridic civil, respectiv actiunile sau inactiunile la care sunt îndreptatite sau de care sunt tinute.

Consacrarea juridica a definitiei cu referire doar la conventii o întâlnim în art. 962 care prevede ca "obiectul conventiilor este acela la care partile sau numai una din parti se obliga".

4.2.5.2. Corelatia dintre obiectul si continutul actului juridic civil

Corelatia dintre obiectul si continutul actului juridic civil este asemanatoare cu aceea dintre obiectul si continutul raportului juridic civil. Asadar, nu trebuie confundate actiunile sau inactiunile partilor actului juridic civil (care constituie obiectul actului juridic civil) cu drepturile subiective si obligatiile la care da nastere actul juridic si care constituie continutul sau efectele actului juridic civil.

4.2.5.3. Conditiile de valabilitate a obiectului actului juridic civil

Pentru a fi valabil, obiectul oricarui act juridic civil trebuie sa îndeplineasca urmatoarele conditii:

- sa existe;

- sa fie în circuitul civil;

- sa fie determinat sau determinabil;

- sa fie posibil;

- sa fie licit si moral.

Pe lânga aceste conditii generale mai sunt si unele conditii speciale, si anume:

- cel care se obliga sa fie titularul dreptului civil subiectiv;

- sa existe autorizatie administrativa prevazuta de lege;

- obiectul sa constea într-un fapt personal al debitorului.

A. Obiectul sa existe

Aceasta este cea mai importanta cerinta pentru valabilitatea actului juridic civil.

Aceasta conditie se regaseste în prevederile art. 1311 din Codul civil, potrivit carora: "Daca în momentul vânzarii, lucrul vândut era pierit de tot, vinderea este nula. Daca era pierit numai în parte, cumparatorul are alegerea între a se lasa de contract sau a pretinde reducerea pretului."

Un bun viitor poate forma obiect valabil al actului juridic civil, exceptie fac succesiunile viitoare care nu pot forma obiectul actului juridic civil, potrivit art. 965 alin. 2 din Codul Civil.

B. Obiectul sa fie în circuitul civil

Potrivit art. 963 din Codul civil "numai lucrurile ce sunt în comert pot fi obiectul unui contract". Prevederi pentru aceasta conditie se regasesc si în art. 1310 din Codul Civil, potrivit carora "toate lucrurile care sunt în comert pot sa fie vândute, afara numai daca vreo lege a oprit aceasta".

C. Obiectul sa fie determinat sau determinabil

Aceasta conditie este prevazuta de art. 948 punctul 3 si de art. 964 din Codul civil, conform caruia "obligatia trebuie sa aiba de obiect un lucru determinat, cel putin în specia sa. Cantitatea obiectului poate fi incerta, dar este posibila determinarea sa."

Astfel, când obiectul actului juridic priveste un bun individual determinat (res certa), conditia este îndeplinita prin ipoteza.

Daca obiectul actului juridic priveste un bun generic determinat (res genera), cerinta este îndeplinita prin stabilirea precisa a cantitatii si valorii bunului sau prin stabilirea doar a unor criterii d determinare care vor fi folosite în momentul executarii actului.

D. Obiectul sa fie posibil

Nimeni nu poate fi îndatorat la o obligatie imposibila - nulla imposibilium obligatio est.

Imposibilitatea trebuie sa fie absoluta, adica prestatia sa nu poata fi îndeplinita, daca imposibilitatea este relativa (subiectiva), aceasta nu afecteaza validitatea actului deoarece imposibilitatea este numai pentru un anumit debitor, iar pentru neexecutarea culpabila din partea debitorului este angajata raspunderea sa civila.

Imposibilitatea poate fi de ordin material (când prestatia nu poate fi adusa la îndeplinire datorita unei stari de fapt) sau de ordin juridic (daca se datoreaza unei cauze juridice), aceasta fiind apreciata în raport de momentul încheierii actului juridic.

E. Obiectul sa fie licit si moral

Aceasta conditie se desprinde din prevederile art. 5 din Codul Civil: "nu se poate deroga prin conventii sau dispozitii particulare la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri".

În cazul nerespectarii acestei conditii actul juridic civil astfel încheiat este lovit de nulitate absoluta sau relativa, dupa cum norma imperativa încalcata este de ordine publica sau de ordine privata.

F. Cel care se obliga sa fie titularul dreptului civil subiectiv

Aceasta cerinta este necesara în actele constitutive sau translative de drepturi si se bazeaza pe principiul de drept conform caruia nimeni nu se poate obliga valabil la ceva ce nu are sau la mai mult decât are - nemo dat quod non habet sau nemo plus iuris ad alium transferre potest, quam ipse habet.

Aceasta conditie este ceruta doar daca prin natura sa actul juridic respectiv transfera imediat dreptul real.

G. Existenta autorizatiei administrative prevazute de lege

Actele juridice care au ca obiect anumite bunuri, pentru a fi valabil încheiate, trebuie îndeplinita cerinta autorizatiei administrative, sub sanctiunea nulitatii absolute.

H. Obiectul sa constea într-un fapt personal al debitorului

Aceasta conditie se impune datorita caracterului personal al unor acte juridice care se încheie intuitu personae, fiind avute în vedere de cocontractant anumite calitati ale debitorului (ex. mandatul).

Astfel, promisiunea faptei altuia este lipsita de fapte juridice în privinta persoanei a carei fapta a fost promisa, dar este valabila[6] promisiunea de porte-fort, prin care o persoana se angajeaza sa obtina fapta altei persoane ori ca aceasta sa ratifice actul juridic încheiat pe seama sa. Aceasta, deoarece în acest caz, cel ce face promisiunea de porte-fort se obliga personal, fara ca tertul al carui consimtamânt este fagaduit sa fie obligat în vreun fel.

Daca însa tertul ratifica actul, obligatia retroactiveaza de la data când s-a facut promisiunea de porte-fort si nu de al data ratificarii actului.

4.2.6. Cauza actului juridic civil

4.2.6.1. Definitie. Reglementare. Trasaturi

Cauza este acel element al actului juridic civil care consta în obiectivul urmarit la încheierea unui asemenea act.

Trasaturile cauzei

- împreuna cu consimtamântul, formeaza vointa juridica;

- ca element esential al actului juridic civil, cauza nu se confunda nici cu obiectul si nici cu consimtamântul;

- nu se confunda nici cu izvorul raportului juridic civil deoarece s-ar confunda partea cu întregul.

Reglementare

Art. 948 pct. 4 din Codul Civil, atunci când se refera la conditiile esentiale ale conventiilor, se refera la "o cauza licita".

Mai întâlnim dispozitii privitoare la cauza si în art. 966 din Codul Civil, care prevede ca "obligatia fara cauza sau fondata pe o cauza falsa sau ilicita nu poate avea nici un efect".

Art. 967 din Codul Civil dispune: "Conventia este valabila, cu toate ca cauza nu este expresa.

Cauza este prezumata pâna la dovada contrarie".

Art. 968 prevede "cauza este ilicita când este prohibita de legi, când este contrarie bunelor moravuri si ordinii publice".

4.2.6.2. Elementele cauzei actului juridic civil

În doctrina se admite ca în structura cauzei intra doua elemente: scopul imediat si scopul mediat.

Scopul imediat, numit si causa proxima, care se refera la scopul obligatiei este abstract si invariabil, fiind stabilit pe principalele categorii de acte juridice civile, astfel:

- în contractele sinalagmatice, scopul imediat reprezinta prefigurarea mentala a contraprestatiei;

- în actele cu titlu gratuit scopul imediat îl reprezinta intentia de a gratifica;

- în actele reale, scopul imediat este reprezentat de prefigurarea emiterii lucrului;

- în contractele aleatorii, scopul imediat reprezinta riscul, adica unele împrejurari viitoare si incerte de care depinde sansa câstigului sau riscul pierderii.

Scopul mediat sau causa remota, care se refera la scopul actului juridic civil, este concreta si variabila, ea reprezentând motivul determinant al încheierii actului juridic civil.

Conditiile de valabilitate a cauzei actului juridic civil

Pentru a fi valabila, cauza actului juridic civil trebuie sa îndeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:

a) sa existe

Aceasta conditie este ceruta expres în art. 966 din Codul Civil care dispune ca "obligatia fara cauza nu poate avea nici un efect."

b) sa fie reala

Aceasta conditie este consacrata expres de prevederile art. 966 din Codul Civil, potrivit carora "obligatia fondata pe o cauza falsa nu poate avea nici un efect".

Cauza nu este reala, ci falsa atunci când exista eroare asupra motivului determinant al actului juridic civil, care este scopul mediat.

c) sa fie licita si morala

Aceasta conditie este prevazuta expres de acelasi articol 966 din Codul Civil, potrivit caruia "obligatia ilicita nu poate avea nici un efect".

Continutul acestei conditii ne este aratat prin art. 968 care prevede ca : "cauza este nelicita când este prohibita de legi, când este contrara bunelor moravuri si ordinii publice".

4.2.6.4. Rolul si proba cauzei actului juridic civil

A. Rolul cauzei

Prin mijlocirea cauzei, partile dau valoare de element esential unei împrejurari sau aspect care altfel nu ar avea relevanta juridica.

Prin cele trei conditii pe care trebuie sa le îndeplineasca cauza sau scopul actului juridic civil, se constituie instrumentul juridic prin care jurisprudenta asigura restabilirea legalitatii si respectarea bunelor moravuri, precum si concordanta actelor juridice si ordinea publica.

B. Proba cauzei

Potrivit art. 967 alin. 1 Cod Civil "conventia este valabila cu toate ca cauza nu este expresa, iar conform alin. 2 "cauza este prezumata pâna la dovada contrarie".

Prin aceasta dispozitie se reglementeaza în realitate doua prezumtii:

prezumtia de valabilitate a cauzei, indiferent ca se mentioneaza ori nu acest element în instrumentum probationis;

prezumtia de existenta a cauzei, asadar cauza nu trebuie dovedita deoarece ea este prezumata de lege.

4.3. Forma actului juridic civil

4.3.1. Definitie si terminologie

Forma actului juridic reprezinta acea conditie care consta în modalitatea de exteriorizare a manifestarii de vointa cu intentia de a crea, modifica sau stinge un raport juridic civil concret.

Din punct de vedere terminologic, forma actului juridic civil are doua sensuri;

- stricto sensu, prin forma actului juridic civil se întelege tocmai modalitatea de exteriorizare a vointei juridice care este substanta actului juridic civil, acest sens este guvernat de principiul consensualismului.

- lato sensu, prin forma actului juridic civil se înteleg trei cerinte de forma impuse actului juridic civil: forma ceruta pentru chiar valabilitatea actului juridic civil (forma ad validitatem) sau ad solemnitatem); forma ceruta pentru probarea actului juridic (forma ad probationem); forma ceruta pentru opozabilitatea actului juridic fata de terti.

4.3.2. Principiul consensualismului

Prin acest principiu, întelegem ca simpla manifestare de vointa este nu numai necesara, ci si suficienta pentru ca actul juridic sa ia fiinta în mod valabil din punct de vedere al formei, care îmbraca manifestarea de vointa facuta în scopul de a produce efecte juridice.

Într-o alta formulare, prin principiul consensualismului nu este consacrat expres cu caracter general de catre Codul civil. Existenta sa neîndoielnica este dedusa din doua împrejurari:

- prima ar fi aceea ca principiul consensualismului este reglementata pentru anumite acte juridice civile (contractul de vânzare-cumparare reglementat în art. 1295 din Codul Civil):

- a doua împrejurare ar fi aceea ca legea civila consacra expres exceptiile de la principiul consensualismului si care, în esenta, sunt cele trei cerinte ale formei actului juridic civil, adica forma ad validitatem, ad probationem si forma ceruta pentru opozabilitatea fata de terti.

4.3.3. Clasificarea conditiilor de forma ale actului juridic civil

A. În functie de consecintele juridice ale nerespectarii conditiilor, distingem:

forma ceruta ad validitatem, a carei nerespectare atrage nulitatea actului;

forma ceruta ad probationem, a carei nerespectare atrage imposibilitatea dovedirii cu alt mijloc de proba;

forma ceruta pentru opozabilitatea fata de terti a carei nerespectare atrage inopozabilitatea actului;

B. Dupa criteriul izvorului, care cere o anumita forma actului juridic civil concret, distingem:

forma impusa de legea civila;

forma conventionala impusa de acordul parintilor pentru a exterioriza o anumita forma de vointa.

4.3.4. Forma ceruta ad validitatem

A. Notiune

Prin forma ad validitatem întelegem acea conditie esentiala ceruta de lege pentru valabila încheiere a unui act juridic si care consta în exteriorizarea manifestarii de vointa a partilor cu o anumita solemnitate, de obicei forma scrisa, autentica, sub sanctiunea nulitatii absolute.

Actele juridice, care necesita îndeplinirea anumitor conditii de forma pentru a fi valabile, se numesc acte solemne sau formale (ex. testamentul, revocarea expresa a legatelor, acceptarea succesiunii sub beneficiu de inventar etc.).

B. Caracterele juridice ale formei ad validitatem

este un element esential al actului juridic civil si a carei nerespectare este sanctionata cu nulitatea absoluta;

este incompatibila cu manifestarea tacita de vointa, nefiind admis un act juridic solemn savârsit în mod tacit;

este exclusiva, partile neavând posibilitatea sa adopte o alta modalitate de exteriorizare a vointei lor si numai pe aceea prevazuta de lege;

este abstracta si invariabila pentru acelasi tip de act solemn.

C. Conditii care trebuie respectate pentru asigurarea

formei ad validitatem

întregul continut al actului juridic civil (si clauzele esentiale si cele neesentiale), trebuie sa îmbrace forma ceruta pentru validitatea sa, nefiind admis asa-numitul act per relationemîn care pentru determinarea continutului sau se face trimitere la o sursa externa;

actul aflat în interdependenta cu actul solemn trebuie sa îmbrace si el forma solemna (ex. mandatul dat pentru încheierea unui act juridic solemn trebuie sa fie dat prin procura autentica);

uneori actul care determina ineficacitatea actului solemn, trebuie în principiu sa îmbrace si el forma solemna (exceptie face legatul care poate fi revocat si tacit).

D. Aplicatii ale formei ad validitatem

Principalele acte solemne pentru care forma ad validitatem este ceruta de lege sunt:

contractul de donatie (art. 813 din Codul Civil dispune ca donatia se poate face doar prin act autentic);

testamentul (art. 858 dispune ca un testament poate fi sau olograf (scris de mâna) sau facut prin înscris autentic);

contractul de societate comerciala, reglementat de Legea nr. 31 / 1990;

casatoria;

conventia de constituire a unui drept de ipoteca (art. 1172 Cod Civil);

actul juridic între vii de înstrainare a unui titlu, indiferent daca acesta este situat în intravilan sau extravilan (Legea nr. 54 / 1998);

exprimarea consimtamântului parintilor la adoptia copilului de o persoana sau o familie propusa de Comisia pentru Protectia Copilului (Ordonanta nr. 25 / 1997) etc.

4.3.5. Forma ceruta ad probationem

A. Notiune

Prin forma ceruta ad probationem se întelege acea cerinta care consta în întocmirea unui înscris care sa probeze actul juridic civil. Sanctiunea nerespectarii formei cerute de art. 1180 din Codul Civil nu consta în nevalabilitatea actului, ci numai în imposibilitatea dovedirii actului cu alt mijloc de proba.

B. Caracterele juridice ale formei ad probationem

este obligatorie, iar nu facultativa;

nerespectarea ei atrage sanctiunea inadmisibilitatii dovedirii actului cu alt mijloc de proba;

reprezinta o exceptie de la principiul consensualismului.

C. Aplicatii ale formei ad probationem

În Codul Civil nu exista un text care sa enumere situatiile în care forma scrisa este ceruta ad probationem, însa exista o serie de dispozitii legale care fac aplicatii acestei cerinte:

- contractul de locatiune (art. 1416 Cod Civil);

- tranzactia (art. 1705 Cod Civil);

- depozitul voluntar (art. 1597 Cod Civil);

Forma ad probationem mai poate fi instituita pentru o anumita categorie de acte juridice civile, si anume cele care au ca obiect o suma mai mare decât cea prevazuta de art. 1191 alin. 1 din Codul Civil.

4.3.6. Forma pentru opozabilitate fata de terti

A. Notiuni si trasaturi

Forma ceruta pentru opozabilitatea fata de terti consta în acele formalitati care sunt necesare potrivit legii pentru a face actul juridic opozabil si persoanelor care nu au participat la încheierea actului juridic civil, în scopul ocrotirii drepturilor ori intereselor lor.

Forma ceruta pentru opozabilitatea fata de terti prezinta urmatoarele trasaturi:

- se justifica ideea de protectie a tertilor;

- este obligatorie si nu facultativa;

- nerespectarea acestei forme atrage sanctiunea inopozabilitatii actului juridic, astfel, actul produce efecte între parti, dar este ineficace fata de terti, ceea ce înseamna ca partile nu pot invoca în fata tertilor drepturile izvorâte din acel act.

B. Aplicatii ale formei cerute pentru opozabilitatea fata de terti

Mentionam, cu titlu de exemplu, câteva din principalele aplicatii ale formei cerute pentru opozabilitatea fata de terti:

publicitatea imobiliara prin cartile funciare (art. 21 din Legea nr. 7 / 1996);

publicitatea constituirii gajului si a oricarei garantii reale mobiliare (Legea nr. 99 / 1999);

înregistrarea prevazuta de lege în materia inventiilor, desenelor si modelelor industriale (Legea nr. 64 / 1991 si Legea nr. 129 / 1992);

înregistrarile si publicitatea prevazuta de Legea nr. 31 / 1990 la Registrul Comertului);

înregistrarea contractelor de arendare în conditiile prevazute de legea arendarii nr. 16 / 1994 etc.

4.4. Modalitatile actului juridic civil

4.4.1. Definitie

Prin modalitatea actului juridic civil întelegem acel element cuprins într-un act juridic care consta într-o împrejurare ce are influenta asupra efectelor pe care le produce sau trebuie sa le produca actul respectiv.

4.4.2. Termenul

A. Definitie. Reglementare. Caractere

Termenul este un eveniment viitor si sigur ca realizare pâna la care este amânata fie începerea, fie încetarea exercitiului drepturilor subiective si executarii obligatiilor civile corelative.

Termenul este indicat în mod obisnuit printr-o data calendaristica.

Principalele dispozitii privitoare la termen sunt reglementate în Codul Civil prin art. 1022 - 1025. Pe lânga aceste articole, mai exista si alte reguli speciale din Codul Civil (ex. art. 1079, art. 1101 etc.) sau din alte acte normative (ex. art. 7 din Legea nr. 16 / 1994).

Din definitie rezulta ca termenul prezinta urmatoarele caractere:

- este un eveniment viitor, fara a se tine seama daca este suspensiv sau extinctiv;

- realizarea acestui eveniment este sigura.

B. Clasificare

Se diferentiaza mai multe categorii de termene, în functie de mai multe criterii de clasificare, astfel:

- Dupa criteriul efectului sau, termenul poate fi suspensiv sau extinctiv.

Termenul suspensiv este acel termen care amâna începutul exercitiului subiectiv si executarii obligatiei corelative pâna la îndeplinirea lui (ex. data la care trebuie restituit lucrul împrumutat comodatarului ).

Termenul extinctiv este termenul care amâna stingerea exercitiului dreptului subiectiv si executarii obligatiei corelative pâna la împlinirea lui (ex. data la care trebuie retrocedat lucrul închiriat).

- Dupa criteriul beneficiarului termenului, distingem între: termen în favoarea debitorului, termen în favoarea creditorului, termen în favoarea ambelor parti.

Termenul stabilit în favoarea debitorului reprezinta regula, asa cum reiese din art. 1024 Cod Civil; debitorul poate plati de buna voie înainte, dar nu poate fi silit de creditor la aceasta.

Termen stabilit în favoarea creditorului - în acest caz, creditorul poate cere executarea obligatiei la împlinirea termenului, fara ca debitorul sa se poata opune (ex. termenul stipulat în contractul de depozit).

Termen în favoarea ambelor parti - în acest caz, executarea anticipata a obligatiilor este posibila cu acordul ambelor parti (ex. termenul într-un contract de asigurare).

- În functie de izvorul lor, distingem trei categorii de termene: termen voluntar sau conventional, termen legal, termen jurisdictional.

Termenul voluntar sau conventional este stabilit prin vointa partii sau a partilor din actul juridic civil unilateral sau bilateral.

Termenul voluntar se subclasifica în: termen expres si termen tacit. Este termen expres atunci când partile l-au prevazut în mod explicit si este termen tacit când este dedus din natura raportului juridic concret sau din alte împrejurari.



Majoritatea termenelor intra în categoria termenelor conventionale.

Termenul legal este acel termen stabilit printr-un act normativ si care face parte de drept din actul juridic civil.

Termenul jurisdictional sau judiciar este acel termen care este acordat debitorului de instanta judecatoreasca, potrivit art. 1583 Cod Civil (ex. art. 1101 alin. 2 potrivit caruia judecatorii, luând în considerare pozitia debitorului, pot acorda mici termene pentru plata si sa opreasca executarea urmaririlor- este ceea ce se numeste termen de gratie.

- Dupa criteriul cunoasterii sau nu a datei împlinirii sale la momentul încheierii actului juridic, distingem între: termen cert (dies certus anct quano) si termen incert (dies certus anct incertus quano).

Termenul cert este termenul a carei împlinire este cunoscuta (ex. contractul de închiriere încheiat pâna la 1 ianuarie 2003).

Termenul incert este acel termen a carui data de împlinire nu este cunoscuta în momentul încheierii actului juridic, dar împlinirea lui este sigura (ex. renta viagera).

C. Efecte

Efectele termenului afecteaza numai efectuarea actului juridic civil, nu si existenta sa.

Termenul suspensiv întârzie exercitarea termenului subiectiv, respectiv respectarea obligatiei. Dreptul subiectiv si obligatia au o existenta certa si de aici decurg urmatoarele consecinte:

- daca debitorul executa obligatia înainte de termen, el face o plata valabila (art. 1023 Cod Civil);

- pâna la împlinirea termenului, creditorul poate lua masuri de conservare a dreptului sau;

- în actele translative de drepturi reale asupra bunurilor certe, termenul suspensiv nu amâna transferul acestor drepturi, afara de cazul în care s-a prevazut expres contrariul;

creditorul nu poate cere plata înainte de împlinirea termenului;

pâna la împlinirea termenului suspensiv, prescriptia extinctiva nu începe sa curga;

în actele juridice translative de proprietate, riscul pieirii fortuite a bunului individual determinat înainte de împlinirea termenului suspensiv este suportat de dobânditor, cu exceptia situatiei când partile au prevazut expres ca transferul dreptului de proprietate se va face la împlinirea termenului;

În ceea ce priveste termenul extinctiv, acesta are ca efect încetarea dreptului subiectiv si obligatiei corelative.

Dupa împlinirea termenului extinctiv, raportul juridic civil concret nu îsi mai produce efectele (ex. expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul de locatiune).

D. Proba termenului

Dovada faptului ca actul este afectat de termen revine celui ce îl invoca. Daca proba a fost facuta, împlinirea termenului suspensiv trebuie probata de partea care cere executarea obligatie, iar împlinirea termenului extinctiv trebuie probata de cel care întelege sa se prevaleze de stingerea obligatiei.

4.4.3. Conditia

A. Definitie. Reglementare. Caractere

Conditia este un eveniment viitor si nesigur ca realizare de care depinde însasi existenta actului juridic.

Reguli generale privind conditia sunt stabilite în Codul civil prin art. 1004 - 1019, iar reguli speciale se gasesc în alte acte normative (ex. Legea nr. 136 / 1995 privind asigurarile si reasigurarile).

Ca modalitate a actului juridic civil, conditia prezinta urmatoarele caractere:

este un eveniment viitor. Daca, fara ca partile sa stie, evenimentul avusese loc pâna în momentul încheierii actului, deci nu mai era viitor, ci trecut, actul trebuie considerat neafectat de conditie (pur si simplu) sau total ineficace dupa cum evenimentul reprezenta o conditie suspensiva sau rezolutorie ;

este un eveniment nesigur ca realizare. Prin aceasta, conditia se deosebeste de termen, eveniment a carui realizare este nesigura;

stipularea conditiei trebuie sa fie rodul vointei partilor.

B. Clasificare

În functie de criteriul efectului, conditia poate fi: suspensiva si rezolutorie.

Este suspensiva acea conditie de a carei îndeplinire depinde nasterea actului juridic civil (ex. îti voi da casa mea, cu conditia sa fi mutat rapid).

Este rezolutorie acea conditie de a carei îndeplinire depinde desfiintarea actului juridic civil, partile fiind obligate sa-si restituie în principiu obligatiile executate (ex. contractul de vânzare-cumparare se va desfiinta daca vânzatorului i se naste un copil într-o anumita perioada de timp).

În functie de legatura cu vointa partilor, a realizarii sau nerealizarii ei, conditia poate fi: conditie cauzala, conditie potestativa, conditie mixta.

Conditia este cauzala când realizarea sau nerealizarea evenimentului depinde de întâmplare, de hazard, fiind independenta de vointa partilor (ex. daca va ploua).

Conditia este potestativa când realizarea sau nerealizarea evenimentului depinde de vointa uneia dintre parti (art. 1006 Cod Civil).

Conditia poate fi potestativa pura când realizarea sau nerealizarea evenimentului depinde exclusiv de vointa uneia dintre parti (ex. daca vreau) sau potestativa simpla când realizarea sau nerealizarea evenimentului depinde în acelasi timp de vointa uneia dintre parti, dar si de împrejurari obiective sau fapta unui tert nedeterminat (ex. proprietarul unei case se obliga sa închirieze o camera cu conditia sa nu fie transferat).

Conditia este mixta când realizarea sau nerealizarea evenimentului depinde atât vointa uneia dintre parti, cât si de vointa unei terte persoane determinate (ex. un locatar se obliga sa închirieze o camera din casa în care locuieste, cu conditia ca proprietarul sa i-o doneze).

În functie de realizarea sau nerealizarea evenimentului nesigur, conditia poate fi pozitiva si negativa.

Conditia pozitiva afecteaza existenta drepturilor subiective civile si a obligatiilor corelative printr-un eveniment ce urmeaza sa se îndeplineasca (îti vând casa mea, daca voi pleca din oras).

Conditia negativa afecteaza existenta drepturilor civile si a obligatiilor corelative printr-un eveniment ce urmeaza sa se produca (ex. vând casa mea daca în termen de un an nu voi pleca din tara).

C. Efectele conditiei

Efectele conditiei sunt guvernate de doua principii si anume:

- conditia afecteaza însasi existenta drepturilor subiective civile si a obligatiilor civile corelative (art. 1004 Cod Civil);

- conditia îsi produce efectele retroactiv (ex tunc) (art. 1015 teza I Cod Civil).

Este necesara distinctia atât între conditia suspensiva si cea rezolutorie, cât si între perioada anterioara îndeplinirii conditiei (pendente conditione) si cea ulterioara îndeplinirii conditiei (eveniente conditione).

Pendente conditione, conditia suspensiva are urmatoarele efecte: actul juridic nu îsi produce efectele , acestea fiind sub semnul întrebarii.

- Eveniente conditione, daca conditia suspensiva s-a realizat, se considera retroactiv ca actul a fost pur si simplu.

De la retroactivitatea efectelor conditiei suspensive, eveniente conditione se desprind urmatoarele exceptii:

- prescriptia extinctiva curge doar de la împlinirea conditiei;

- fructele culese de înstrainator ramân ale sale;

- actele de administrare facute de înstrainator ramân valabile;

- riscurile sunt în sarcina înstrainatorului.

În cazul neîndeplinirii conditiei suspensive, partile sunt în situatia în care ar fi fost daca nu ar fi încheiat actul juridic:

- prestatiile executate trebuie restituite;

- garantiile constituite se desfiinteaza;

- drepturile constituite de debitor se consolideaza.

- Pendente conditione, conditia rezolutorie nu îsi produce efectele, actul comportându-se ca pur si simplu.

Eveniente conditione, daca conditia rezolutorie nu s-a realizat, actul juridic se consolideaza retroactiv, fiind socotit ca pur si simplu de la nasterea sa.

- Daca conditia rezolutorie s-a realizat, actul se va desfiinta retroactiv

De la caracterul retroactiv al conditiei rezolutorii exista urmatoarele exceptii:

- riscurile realizate pendente conditione sunt suportate de dobânditor, ca proprietar sub conditie rezolutorie;

- actele de administrare facute de dobânditor sub conditie rezolutorie sunt valabile;

- fructele ramân în proprietatea dobânditorului;

- în cazul actelor juridice cu executare succesiva, efectele se produc doar pentru viitor (ex. nunc).

D. Proba conditiei

Ca si în cazul termenului, proba conditiei trebuie facuta de acela care se prevaleaza de ea potrivit regulilor din dreptul comun.

4.4.4. Sarcina

A. Definitie. Reglementare. Caractere

Sper deosebire de celelalte modalitati (termen sau conditie ) care pot sa afecteze orice act juridic, sarcina poate sa apara numai la actele cu titlu gratuit si anume în cazul liberalitatilor, ea costând în obligatia de a face sau a nu face ceva, stabilita de catre dispunator si pe care gratificatul trebuie sa o îndeplineasca daca accepta liberalitatea respectiva (ex. donatia, legatul cu sarcina).

Asadar, valabilitatea liberalitatilor este conditionata de îndeplinirea de catre donator sau legator a obligatiei respective impuse de catre donator sau testator.

În Codul Civil nu se regaseste o reglementare cu caracter general a sarcinii, însa aplicatii ale acesteia se regasesc în materia donatiei (art. 823 - 830) si în materia legatului (art. 930).

Din definitie se desprind urmatoarele caractere ale sarcinii:

- este o obligatie de a da, a face sau a nu face;

- poate sa apara doar la actele cu titlu gratuit (mai precis, în cazul liberalitatilor;

- este stabilita de dispunator în sarcina gratificatului;

- valabilitatea liberalitatii este conditionata de îndeplinirea de catre donator sau legator a obligatiei impus de donator sau testator.

- neexecutarea sarcinii nu atrage revocarea de drept a donatiei, ci cel nul revocarea judiciara (art. 832 Cod Civil pentru donatii si art. 930 Cod Civil pentru legate), afara de cazul în care dispunatorul a stipulat altfel.

B. Clasificare

În functie de persoana beneficiarului distingem între:

- sarcina în favoarea dispunatorului (ex. plata unei datorii a acestuia);

- sarcina în favoarea gratificatului (ex. daca accepta donatia are obligatia de a-si termina facultatea);

- sarcina în favoarea unei terte persoane (ex. donatorul sau legatorul sa plateasca avansul pentru cumpararea unui apartament pe numele unui tert).

C. Efecte

Sarcina nu afecteaza continutul actului juridic în caz de neexecutare a ei, însa afecteaza eficacitatea acestuia.

Daca avem în vedere faptul ca sarcina da oarecum actului juridic care o contine caracter oneros, practic, ea îndreptateste în cazul neexecutarii ei la rezolutiune pentru neexecutare sau la dreptul de a cere executarea ei silita.

4.5. Efectele actului juridic civil

4.5.1. Definitie. Reglementare

Prin efecte ale actului juridic civil se înteleg drepturile subiective civile si obligatiile corelative care se nasc, se modifica sau se sting prin actul juridic civil.

Codul Civil cuprinde principala reglementare a actului juridic civil. Desi nu cuprinde o reglementare a actului juridic civil în general, Codul Civil cuprinde doua categorii de norme juridice (dupa sfera lor de aplicare) care privesc pe de o parte efectele conventiilor sau contractelor în general (art. 969 - 985 Cod Civil), iar pe de alta parte efectele diferitelor contracte civile (vânzarea - art. 1294 - 1404; schimbul - art. 1405 - 1409; locatiunea - art. 1410 - 1490; societatea - art. 1491 - 1531; mandatul - art. 1532 - 1559; comodatul - art. 1560 - 1575; împrumutul - art. 1576 - 1590; depozitul - art. 1591 - 1634; jocul si prinsoarea - art. 1636 - 1638; renta viagera - art. 1639 - 1651; fidejusiunea - art. 1652 - 1684; amanetul - art. 1685 - 1696; tranzactia - art. 1704 - 1717; donatia art. 800 - 855; testamentul - art. 856 - 931).

Mai gasim reglementari privind efectele altor contracte civile si în alte acte normative precum: Legea nr. 16 / 1994, pentru contractul de arendare; Legea nr. 32 / 1994 cu modificarile ulterioare pentru contractul de sponsorizare; Legea nr. 8 /1996 pentru contractul de valorificare sau exploatare a drepturilor patrimoniale de autor si a altor drepturi conexe etc.

4.5.2. Determinarea efectelor actului juridic civil

Prin "determinarea efectelor actului juridic civil" întelegem stabilirea sau fixarea drepturilor subiective civile si a obligatiilor corelative, generate, modificate sau stinse de un astfel de act.

Pentru aceasta este necesara aplicarea anumitor reguli de determinare a continutului actului juridic civil astfel:

Prima regula reprezinta faza prealabila si obligatorie a stabilirii efectelor actului juridic civil, care este aceea a dovedirii existentei actului juridic civil.

Daca nu se poate dovedi existenta actului juridic civil, nu se mai pune problema determinarii efectelor sale - idem est non esse et non probari.

În situatia în care exista mijloace de proba suficiente, odata cu dovedirea existentei actului juridic se stabilesc si efectele sale, însa pot exista si situatii în care, desi existenta actului juridic este neîndoielnica, în ceea ce priveste efectele sale exista unele rezerve, acestea fiind neclare.

În aceasta situatie este necesara aplicarea celei de-a doua reguli a determinarii efectelor actului juridic civil, respectiv interpretarea clauzelor actului juridic civil.

- Potrivit art. 982, "toate clauzele conventiilor se interpreteaza unele prin altele, dându-se fiecarei întelesul ce rezulta din actul întreg";

- Potrivit art. 979 "termenii susceptibili de doua întelesuri se interpreteaza în sensul ce poate avea un efect, iar nu în acela ce n-ar produce nici unul";

- Art. 978 consacra regula potrivit careia actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat;

- Daca sunt îndoieli, dispozitiile respective "se interpreteaza dupa obiceiul locului unde s-a încheiat contractul" (art. 980);

- Potrivit art. 983, clauzele îndoielnice "se interpreteaza în favoarea celui ce se obliga - in dubio pro reo;

- Art. 984 prevede "conventia nu cuprinde decât lucrurile asupra carora se pare ca partile si-au propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii cu care s-a încheiat, iar potrivit art. 985 "Când într-un contract s-a pus anume un caz pentru a se explica obligatia, nu se poate sustine ca printr-acestea s-a restrâns întinderea ce angajamentul ar avea de drept în cazurile neexprese"- qual dubitationis tollondaecausa, contractibus inseruntur ius commune non laedunt.

4.5.3. Principiile efectelor actului juridic civil si exceptiile lor

4.5.3.1. Notiuni introductive

Principiile efectelor actului juridic civil sunt acele reguli de drept civil care arata cum si fata de cine se produc aceste efecte.

Principiile efectelor actelor juridice civile sunt consacrate legislativ de art. 969 si art. 973 di Codul Civil, însa doar pentru conventii (contracte); însa aceste principii se aplica prin analogie si actelor juridice unilaterale.

4.5.3.2. Principiul fortei obligatorii

pacta sunt servanda

A. Definitie si fundament

Principiul fortei obligatorii este exprimat prin adagiul pacta sunt servanda, este acea regula a efectelor actului juridic civil potrivit careia actul juridic civil legal încheiat se impune partilor sau partii, întocmai ca legea.

Actul juridic încheiat cu respectarea prevederilor legii are putere obligatorie fa-a de parti (care sunt tinute sa respecte art. 969 Cod Civil), dar si fata de organul de jurisdictie investit cu solutionarea unui litigiu ce decurge dintr-un astfel de act.

B. Exceptii

Se constituie cu titlu de exceptie de la principiul fortei obligatorii acele situatii în care efectele actului juridic nu se produc asa cum au dorit partile, ci acestea sunt mai restrânse, mai întinse independent de vointa partilor sau a unei parti.

Cazurile de restrângere a fortei obligatorii sunt situatiile prevazute în mod expres de lege, în care actul juridic îsi înceteaza efectele înainte de termen, datorita disparitiei unui element al sau.

Cazuri de extindere a fortei obligatorii sunt:  

- prorogarea (prelungirea) efectelor actului juridic prin efectul legii, peste termenul stipulat de parti (ex. prelungirea contractelor de închiriere la care face referire art. 1 din Legea nr. 17 / 1994, art. 7 alin. 1 din Legea nr. 112 / 1995 etc. în care se reglementeaza prorogarea din 5 în 5 ani sau la late intervale de timp a unor contractate de închiriere);

- prelungirea efectelor actului cu executare succesiva datorita suspendarii temporare a executarii lui atâta timp cât dureaza cauza de suspendare (ex. în caz de conflicte militare);

- revizuirea efectelor actului juridic datorita ruperii echilibrului contractual în urma schimbarilor împrejurarilor avute în vedere de parti la data încheierii actului juridic este ceea ce se numeste teoria impreviziunii (rebus sic non stantibus), adica a împrejurarilor "lucrurilor care nu mai stau asa);

Ca aplicatie a acestei teorii mentionam prevederile art. 43 alin. 3 din Legea nr. 8/ 1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe: "în cazul unei disproportii evidente între remuneratia autorului operei si beneficiile celui care a obtinut cesiunea drepturilor patrimoniale, autorul poate solicita organelor jurisdictionale competente revizuirea contractului sau marirea convenabila a remuneratiei."

Nu se aplica teoria impreviziunii si nici exceptia de la principiul fortei obligatorii în situatia în care partile actului juridic stabilesc prin clauze exprese posibilitatea revizuirii ulterioare încheierii actului juridic.

4.5.3.3. Principiul irevocabilitatii actului juridic civil

A. Definitie si fundament

Art. 969 alin. 2 din Codul Civil prevede irevocabilitatea conventiilor, care nu pot fi revocate doar prin vointa uneia dintre parti, ci numai prin acordul partilor.

Pentru actul unilateral nu exista un text cu caracter general, cum este cazul conventiilor, însa legea civila prevede expres exceptiile de la irevocabilitatea actului juridic unilateral.

Principiul irevocabilitatii decurge din principiul fortei obligatorii, fiind deci o consecinta a acestora si totodata o garantie a acestora si, prin urmare, ratiunile ce constituie fundamentul principiului "pacta sunt servanda" sunt în acelasi timp si ratiunile care stau la baza principiului irevocabilitatii.

B. Exceptii

Exceptiile de la principiul irevocabilitatii sunt acele situatii în care actului bilateral i se pune capat prin vointa doar a uneia dintre parti, iar actului unilateral, prin vointa autorului lui.

De aici rezulta împartirea exceptiilor în: exceptii în categoria actelor bilaterale si exceptii în categoria actelor unilaterale.

Principalele exceptii de la irevocabilitate în categoria actelor juridice civile bilaterale sunt urmatoarele:

revocarea donatiei între soti (art. 937 alin. 1 din Codul Civil prevede "orice donatiune facuta în timpul maritagiului între soti este revocabila");

încetarea societatii civile în conditiile prevazute de art. 1523 pct. 5 din Codul Civil : "societatea înceteaza prin vointa expresa de unul sau mai multi asociati de a nu continua societatea" si art. 1527 Cod Civil care precizeaza : "Desfacerea societatii prin vointa unei parti urmeaza numai atunci când durata ei este nemarginita; ea se efectueaza prin renuntare notificata tuturor partilor, întrucât se face cu buna credinta si la timp";

încetarea contractului de depozit la cererea deponentului (art. 1616 Cod Civil dispune "Depozitul trebuie sa se restituie deponentului îndata ce s-a reclamat, chiar când s-ar fi stipulat prin contract un anume termen pentru restitutiunea lui; se excepta însa cazul când în formele legale s-a notificat depozitorului un act de sechestru sau de opozitie la restitutiunea sau la stramutarea lucrului depozitat");

revocarea contractului de mandat de catre mandant (art. 1553 - 1555 Cod Civil) si renuntarea mandatarului la mandat (art. 1556 Cod Civil);

denuntarea contractului de închiriere a unei suprafete locative, la cererea proprietarului sau a chiriasului, cu obligatia notificarii în termen de 60 de zile (art. 24 lit. a, b din Legea nr. 114 / 1996, republicata);

denuntarea contractului de comanda a unei opere viitoare (art. 46 alin. 2 din Legea nr. 8 / 1996);

denuntarea contractului de asigurare (art. 21 din legea nr. 136 / 1995);

încetarea contractului de concesiune prin denuntarea unilaterala a concedentului, cu plata unei despagubiri de catre concesionar, în cazul în care se impune o asemenea încetare pentru interesul national sau local (art. 35 lit. b din legea

nr. 219 / 1998);

denuntarea unilaterala a contractului de contractului de voluntariat (art. 14 din legea nr. 195 / 2001)).

Exceptiile de la irevocabilitate în categoria actelor juridice civile unilaterale sunt urmatoarele:

- testamentul este esentialmente revocabil (art. 922 Cod Civil dispune: "revocarea facuta prin testament posterior va avea validitatea ei cu toate ca acest act a ramas fara efect din cauza necapacitatii eredelui sau a legatarului sau din cauza ca acestia nu au voit a primi ereditatea");

- retractarea renuntarii la mostenire, care potrivit art. 701 Cod Civil poate avea loc numai daca nu a expirat termenul pentru exercitarea dreptului de optiune succesorala (6 luni de la data deschiderii succesiunii) si daca mostenirea nu a fost acceptata între timp de alti succesori ai defunctului;

- oferta poate revocata pâna în momentul ajungerii ei la destinatar, în conformitate cu prevederile art. 37 din Codul comercial.

4.5.3.4. Principiul relativitatii efectelor actului juridic civil -

res inter alios acta, aliis neque nocere, neque prodesse potest

A. Definitie si fundament

Acest principiu este reglementat în art. 973 Cod Civil care prevede ca: "conventiile nu au efect decât între partile contractante".

Astfel, principiul relativitatii efectelor actului juridic civil poate fi definit ca fiind regula potrivit careia actul juridic produce efecte numai fata de autorii sau autorul actului, fara a putea sa profite sau sa dauneze altor persoane.

Continutul acestui principiu este exprimat de adagiul res inter alios acta, aliis neque nocere, neque prodesse potest.

B. Notiunea de: parte, având-cauza si tert

Pentru o buna întelegere a acestui principiu se impune precizarea notiunilor de parti, avânzi-cauza si terti, deoarece în raport cu un anumit act juridic civil, toate subiectele sunt incluse în una din aceste trei notiuni.

Prin parte se întelege acea persoana care încheie actul juridic civil personal sau prin reprezentare si în patrimoniul sau persoana careia se produc efectele actului juridic respectiv.

Având cauza (habetens causam) este acea persoana fata de care actul juridic produce efecte, desi nu a participat la încheierea actului respectiv. Aceste efecte sunt suportate datorita legaturii sale juridice cu partile actului.

Exista trei categorii de avânzi-cauza, si anume:

- succesori universali si succesori cu titlu universal;

- succesori cu titlu particular;

- creditori chinografari.

Este succesor universal persoana care dobândeste un patrimoniu, adica o universalitate (universitas bonorum). Este situatia mostenitorului legal unic, legatorului universal, persoanei juridice dobânditoare a unui patrimoniu prin efectul comasarii sau al transformarii[8].

Este succesor cu titlu universal persoana care dobândeste o fractiune dintr-un patrimoniu. Sunt succesori cu titlu universal, mostenitorul legal, legatorul sau legatorii cu titlu universal, persoana juridica dobânditoare a unei parti din patrimoniul unei persoane juridice divizata (total sau partial).

Calitatea de avânzi-cauza a succesorilor universali si cu titlu universal consta în aceea ca actul juridic încheiat de autorul lor îsi produce efectele si de fata cu acestia, ei preluând toate drepturile si obligatiile autorului, cu exceptia acelora strâns legate de persoana autorului, precum si cele declarate de parti ca fiind intransmisibile.

Succesorii cu titlu particular sunt persoanele care dobândesc un anumit drept, privit individual (ut singuli). Sunt succesori cu titlu particular: cumparatorul unui bun, donatorul, cesionarul, legatorul cu titlu particular etc.

Succesorul cu titlu particular dobândeste bunul în situatia juridica în care acesta se afla în patrimoniul autorului sau, în raport cu actele anterioare ale autorului, aceasta deoarece s-a luat în considerare principiul ca nimeni nu poate transmite mai mult decât are (nemo plus iuris in alienum tranferre potest quam ipse habet). Un exemplu elocvent îl constituie prevederile art. 1441 Cod Civil, care îl privesc pe cumparatorul unui bun ce formeaza obiectul unui contract de locatiune anterior.

Dobânditorul unui anumit drept are calitatea de având-cauza (deci poate exercita drepturile si este tinut sa execute obligatiile autorului sau si care decurg din actul juridic respectiv), doar daca sunt îndeplinite urmatoarele conditii:

- sa fie vorba de drepturi si obligatii strâns legate de dreptul subiectiv dobândit;

- sa fie vorba de acte juridice anterioare încheiate de autorul lui cu alte persoane si referitoare la acelasi drept sau bun;

- sa fi fost respectate formalitatile de publicitate prevazute de lege pentru acel act juridic sau înscrisul ce consta actul juridic respectiv sa fi dobândit data certa (actul juridic fata de care urmeaza a se stabili calitatea de având-cauza sau de tert a succesorului cu titlu particular sa îndeplineasca cerintele privitoare la forma pentru opozabilitatea fata de terti).

Daca una din aceste conditii nu este îndeplinita, dobânditorul cu titlu particular se va afla în pozitia de tert.

Creditorii chirografari sunt acei creditori care nu se bucura de nici o garantie reala pentru creanta lor. Potrivit art. 1718 din Codul civil, acestia au un drept de "gaj general" asupra patrimoniului debitorului care raspunde cu toate bunurile prezente si viitoare.

Creditorii chirografari sunt considerate avânzi-cauza ai debitorului lor. Actele încheiate de catre debitorul lor, în urma carora activul patrimonial se poate mari sau micsora, le sunt opozabile creditorilor chinografari .

Tertii (penitus extranei) sunt persoanele straine de actul juridic care nu au participat nici direct si nici prin reprezentant la încheierea acestuia. În concluzie, actul juridic civil încheiat nu produce nici un efect fata de terti.

B. Exceptii de la principiul relativitatii

În literatura de specialitate, exceptiile de la acest principiu sunt împartite în: exceptii aparente si exceptii reale.

Exceptiile aparente sunt cazurile în care doar la prima vedere s-ar putea vorbi despre o abatere de la principiul relativitatii, în realitate, efectele respectând exigentele principiului.

Singura exceptie reala de la principiul relativitatii efectelor actului juridic este "stipulatia pentru altul" sau "contractul în favoarea unei a treia persoane".

Stipulatia pentru altul este actul bilateral prin care o parte (promitentul) se obliga fata de cealalta parte (stipulantul) sa efectueze o prestatie în favoarea unei a treia persoane (tertul beneficiar) fara ca acesta sa participe la încheierea conventiei respective nici direct si nici prin reprezentare.

Prin stipulatia pentru altul, dreptul subiectiv civil se naste direct si în puterea conventiei dintre stipulant si promitent, însa exercitiul dreptului subiectiv nascut în acest fel depinde doar de vointa tertului beneficiar.

Daca partile nu au stabilit altfel, dreptul tertului ia fiinta de al data încheierii conventiei dintre stipulant si promitent, indiferent de acceptarea tertului beneficiar sau chiar daca acesta nu a stiut despre existenta stipulatiei.

Aplicatii de stipulatii pentru altul sunt prevazute în codul Civil, în materie de renta viagera (art. 1642) si donatie cu sarcina (art. 828 si 830).

Sunt exceptii aparente de la principiul relativitatii efectelor actului juridic civil: situatia avânzilor-cauza, promisiunea faptei altuia, simulatia, reprezentarea, actiunile directe.

Situatia avânzilor-cauza

Aceasta nu constituie o exceptie reala de la principiul relativitatii efectelor actului juridic deoarece:

- succesorii universali si cei cu titlu universal sunt persoane asimilate partilor, luând locul partilor initiale în privinta efectelor actului juridic. De cele mai multe ori, producerea efectelor nu este straina de vointa succesorilor;

- succesorii cu titlu particular, daca sunt îndeplinite cele trei conditii aratate ia locul partii actului juridic, dobândirea calitatii de având-cauza facându-se cu voia acestuia;

- creditorii chinografari nu dobândesc drepturi subiective sau obligatii din actul încheiat de debitorul lor, iar dreptul de a ataca actul fraudulos izvoraste din lege si nu din actul încheiat de catre debitor cu tertul. Prin urmare, nici acestia nu constituie o exceptie reala de la principiul relativitatii efectelor actului juridic civil.

Promisiunea faptei altuia (numita si conventia de porte-fort)

Aceasta este conventia prin care o parte (promitentul) se obliga fata de cealalta parte (creditorul promisiunii) sa determine o a treia persoana (tert) sa ratifice un act juridic.

Promisiunea faptei altuia constituie doar în aparenta o exceptie de la relativitate deoarece promitentul promite propria lui fapta (de a determina pe cineva sa faca ceva în folosul creditorului promisiunii), obligarea unui tert fara consimtamântul sau prin vointa altei persoane nefiind o exceptie de al relativitate.

Tertul va fi obligat doar daca se obliga personal sau prin reprezentant, acesta devenind parte în actul juridic respectiv doar prin voia sa; în cazul în care tertul refuza, promitentul este obligat sa-l despagubeasca pe creditorul promisiunii.

Simulatia este acea operatiune juridica în care printr-un act juridic public, aparent, nereal, se creeaza o alta situatie juridica decât cea stabilita printr-un act ascuns, adevarat. Actul juridic ascuns trebuie încheiat concomitent sau înainte de încheierea actului public.

Simulatia poate îmbraca trei forme:

- actul fictiv - actul public este încheiat numai de forma, nefiind contrazis de actul secret, denumit si "contraînscris";

- actul deghizat - în actul public se indica un anumit act juridic (ex. contractul de vânzare-cumparare), iar în actul secret se arata adevaratul act juridic (ex. contract de donatie).

Deghizarea este totala, daca aceasta are ca obiect natura juridica a operatiei si este partiala când are ca obiect numai un element sau o clauza a actului încheiat (ex. pret, conditii etc.)

interpunerea de persoane - pręte-nom. Actul public este încheiat între anumite persoane, iar în actul secret sunt determinate adevaratele "parti" ale actului juridic, altele decât cele care apar în actul public.

Simulatia constituie o exceptie aparenta de la relativitate, deoarece dreptul tertului de a invoca actul public sau de a alege între actul public si cel secret nu izvoraste din conventia partilor care au încheiat simulatia, ci din lege, sanctiunea specifica a simulatiei fiind inopozabilitatea fata de tertii de buna credinta a situatiei juridice create prin actul juridic secret, iar daca este cazul, chiar înlaturarea simulatiei pe calea actiunii în simulatie.

Reprezentarea este procedeul prin care o persoana numita reprezentant încheie un act juridic în numele si pe seama altei persoane numita reprezentat, astfel încât efectele actului se produc direct si nemijlocit în persoana reprezentatului.

Prin reprezentare, manifestarea de vointa a reprezentatului care devine parte în raportul juridic este înlocuita de manifestarea de vointa a reprezentantului. Asadar, reprezentantul care participa la încheierea actului juridic este un simplu intermediar în operatiunea respectiva deoarece nici nu este parte în raportul juridic si efectele actului încheiat se produc în persoana reprezentatului.

Reprezentarea constituie o exceptie aparenta de la principiul relativitatii efectelor actului juridic civil în sensul ca efectele actului juridic încheiat prin reprezentare se produc fata de reprezentat, iar nu fata de reprezentant, desi acesta din urma este cel care în realitate încheie actul juridic civil.

În functie de izvorul împuternicirii de a reprezenta, reprezentarea în sistemul nostru de drept este de doua feluri:

- Reprezentarea legala - atunci când reprezentatul este împuternicit de lege sa savârseasca anumite acte în numele si pe seama altei persoane.

Sunt reprezentanti legali: parinti sau tutorii, sfera împuternicirii lor fiind prevazuta de lege în mod expres.

- Reprezentarea conventionala - îsi are izvorul în vointa partilor atunci când împuternicirea se acorda de catre reprezentat reprezentantului printr-un contract (mandat). În acest caz, sfera împuternicirii este data de catre reprezentat.

În functie de întinderea puterii de a reprezenta, reprezentarea poate fi totala (generala) si partiala (speciala).

- Reprezentarea totala priveste toate actele juridice pe care o persoana le poate savârsi prin reprezentant sau toate bunurile acestei persoane (ex. reprezentarea minorului pâna la 14 ani).

- Reprezentarea partiala are ca obiect o anumita categorie de acte (actele de administrare).

Pentru a ne afla în prezenta reprezentarii este necesara întrunirea cumulativa a urmatoarelor trei conditii:

împuternicirea de a reprezenta - aceasta vine fie din partea reprezentatului, fie din lege;

intentia de a reprezenta, care consta în cunoasterea si acceptarea de catre reprezentant si de catre persoanele cu care se încheie actul juridic, ca actul juridic se încheie prin procedeul reprezentarii;

vointa libera si neviciata a reprezentantului, aceasta deoarece prin intermediul vointei se încheie actul juridic.

Actiunile directe sunt acele situatii în care, potrivit legii, o persoana (reclamantul) cheama în judecata o alta persoana (pârâtul) cu care nu se afla în raporturi contractuale, reclamantul fiind în raporturi contractuale cu alta persoana[10].

4.6. Nulitatea actului juridic civil

4.6.1. Notiuni generale

4.6.1.1. Definitia nulitatii. Sediul materiei. Functiile nulitatii

A. Definitia nulitatii

În legislatia civila nu exista o definitie a nulitatii actului juridic civil însa în literatura de specialitate au fost formulate mai multe definitii.

Nulitatea este o sanctiune civila care intervine în cadrul încheierii unor acte juridice cu nerespectarea conditiilor de validitate (de fond sau de forma) impuse de lege.

Actul juridic sanctionat cu nulitate este lipsit de efectele juridice în vederea carora a fost încheiat. Actul în sine exista în mod material, însa nu poate produce efecte juridice deoarece legea nu îi recunoaste valabilitatea.

B. Sediul materiei

Normele juridice care reglementeaza institutia nulitatii efectelor actului juridic civil se gasesc raspândite în tot Codul Civil (ex. art. 966 Cod Civil care prevede ca "obligatia fondata pe o cauza falsa sau nelicita nu poate avea nuci un efect"; art. 1311 Cod Civil prevede ca "daca în momentul vânzarii lucrul era pierit în tot, vinderea este nula"; art. 5, art 790 alin. 1, art. 803, art. 822 - 823, art. 839, art. 1156, art. 886, art. 910 alin. 1, art. 953, art. 961, art. 965 - 966, art. 1008, art. 1010, art. 1067, art. 1167 - 1168, art. 1190, art. 1308 - 1309; art. 1211, art. 1689 alin. 1; Decretul nr. 31 / 1954 (art. 20 si 34); legea nr. 18 / 1991 art. 105 alin. 3; Legea nr. 16 / 1994 art. 24 alin. 24 alin. 1; Legea nr. 190 / 1999 art. 5 etc.



C. Functiile nulitatii

Nulitatea actului juridic civil are o functie preventiva, functie sanctionatorie si functie de mijloc de garantie a principiului legalitatii.

Functia preventiva a nulitatii consta în efectul inhibitoriu pe care-l exercita asupra subiectelor de drept civil care sunt tentate sa încheie actul juridic civil fara a respecta conditiile de valabilitate.

Functia sanctionatorie se aplica în situatia în care prima functie nu a fost eficienta si consta în înlaturarea efectelor contrare legii.

Functia de mijloc de garantie a principiului legalitatii ne apare ca o sinteza a celorlalte doua functii. Prin aceasta functie se asigura respectarea normelor de drept civil care reglementeaza conditiile de valabilitate a actului juridic civil.

4.6.1.2. Delimitarea nulitatii de alte sanctiuni de drept civil

Delimitarea institutiei nulitatii actului juridic civil fata de alte cauze de ineficacitate a actului juridic civil este necesara pentru o mai buna întelegere a acestuia, dar si pentru evitarea confuziei nulitatii actului juridic civil cu alte sanctiuni de drept civil.

A. Nulitatea si rezolutiunea

Rezolutiunea este acea sanctiune de drept civil care consta în desfiintarea retroactiva a unui contract sinalagmatic, cu executare uno ictu, pentru neexecutarea culpabila a obligatiilor de catre una din parti.

Asemanarile dintre nulitate si rezolutiune sunt dupa cum urmeaza:

- ambele cauze de ineficacitate a actului juridic civil;

- atât rezolutiunea cât si nulitatea produc efecte retroactiv;

- ambele presupun o hotarâre a organului de jurisdictie, fiind judiciare;

Principalele deosebiri dintre nulitate si rezolutiune sunt:

- nulitatea presupune un act juridic nevalabil, în timp ce rezolutiunea presupune un act juridic valabil încheiat;

- nulitatea se aplica oricarui act juridic civil, iar rezolutiunea se aplica doar în cazul contractelor sinalagmatice cu executare uno ictu;

- cauzele de nulitate exista în momentul încheierii actului juridic, în timp ce la rezolutiune cauzele sunt ulterioare momentului încheierii actului juridic civil;

- prescriptia extinctiva este supusa unor reguli diferite, dupa cum este vorba despre nulitate sau rezolutiune.

B. Nulitatea si rezilierea

Rezilierea este acea sanctiune de drept civil care intervine în cazul neexecutarii culpabile a obligatiilor de catre una din partile unui contract sinalagmatic cu executare succesiva.

Sanctiunea rezilierii consta în încetarea efectelor contractului respectiv numai pentru viitor.

Între nulitate si reziliere exista aceleasi asemanari si deosebiri ca si între nulitate si rezolutiune, cu mentiunea ca rezilierea produce efecte doar pentru viitor - ex. nunc.

C. Nulitatea si caducitatea

Caducitatea este acea cauza de ineficacitate care consta în lipsirea actului juridic civil de orice efecte datorita încheierii unor cauze ulterioare încheierii sale si independent de vointa autorului lor.

tât nulitatea cât si caducitatea sunt cauze de ineficacitate.

Deosebirile dintre acestea doua sunt urmatoarele:

- nulitatea presupune un act juridic nevalabil încheiat, în timp ce caducitatea presupune un act juridic valabil încheiat;

- nulitatea este retroactiva (ex. tunc), iar caducitatea produce efecte doar pentru viitor (ex. nunc);

- nulitatea exista în momentul încheierii actului juridic, iar caducitatea presupune o cauza ulterioara actului juridic, fiind straina de vointa autorilor actului.

D. Nulitatea si revocarea

Revocarea este acea sanctiune de drept civil care consta în înlaturarea efectelor actului juridic civil datorita ingratitudinii gratificatului ori neexecutarii culpabile a sarcinii.

Asemanarea dintre acestea doua consta în faptul ca ambele sunt cauze de ineficacitate a actului juridic civil.

Deosebirile dintre nulitate si revocare sunt urmatoarele:

- nulitatea presupune un act nevalabil, iar revocarea presupune un act valabil încheiat;

- cauzele de nulitate exista în momentul încheierii actului juridic, iar revocarea presupune cauze ulterioare încheierii actului juridic;

- nulitatea este aplicabila oricarui act juridic, iar revocarea se aplica, în principiu , liberalitatilor;

- prescriptia extinctiva este supusa unor reguli diferite, dupa cum este vorba despre nulitate sau revocare.

E. Nulitatea si inopozabilitatea

Inopozabilitatea este sanctiunea ce se aplica în cazul nesocotirii unor cerinte de publicitate fata de terti sau a depasirii limitelor puterii de a reprezenta.

Deosebirile dintre nulitate si inopozabilitate sunt urmatoarele:

- nulitatea presupune un act nevalabil, iar inopozabilitatea presupune un act valabil încheiat;

- efectele nulitatii privesc atât partile actului juridic, cât si tertii, iar în caz de inopozabilitate, efectele actului juridic se produc fata de parti, dar nu si fata de terti;

- la nulitate, cauzele sunt contemporane încheierii actului , pe când inopozabilitatea presupune neîndeplinirea unor formalitati ulterioare încheierii actului juridic;

- nulitatea relativa se poate acoperi prin confirmare, iar inopozabilitatea poate fi înlaturata în materie de reprezentare, prin ratificare.

F. Nulitatea si reductiunea

Reductiunea este acea sanctiune de drept civil care se aplica actelor juridice încheiate cu nesocotirea unor interdictii stabilite de lege pentru ocrotirea unor persoane sau pentru restabilirea echilibrului contraprestatiilor într-un contract sinalagmatic cu titlu oneros si comutativ[11].

Principalele deosebiri dintre nulitate si reductiune sunt urmatoarele:

- nulitatea se aplica tuturor actelor juridice, iar reductiunea se aplica fie liberalitatilor excesive, fie contractelor cu titlu oneros si comutative;

- nulitatea presupune un act nevalabil încheiat, iar reductiunea presupune acte juridice încheiate în mod valabil;

- cauza nulitatii o reprezinta nerespectarea unei dispozitii legale privind încheierea valabila a actului juridic civil, în timp ce reductiunea este determinata de încalcarea rezervei succesorale sau de existenta în momentul încheierii actului juridic a unei disproportii vadite între contraprestatii.

4.6.1.3. Clasificarea nulitatilor actului juridic civil

A. Criteriile de clasificare si categoriile de nulitati în functie de aceste criterii

Criteriile de clasificare si categoriile de nulitati în functie de aceste criterii sunt:

a)   în functie de natura interesului ocrotit prin dispozitia legala încalcata la încheierea actului juridic civil, nulitatea poate fi: absoluta si relativa;

b)   în functie de întinderea efectelor sale, distingem între: nulitate totala si nulitate partiala;

c)   în functie de modul de consacrare legislativa distingem nulitatea expresa si nulitatea virtuala;

d)   dupa felul conditiei de validitate încalcate la încheierea actului juridic civil, nulitatile sunt de fond sau de forma;

e)   dupa modul de valorificare, nulitatile se împart în nulitate judiciara si nulitate amiabila.

B. Nulitatea absoluta si nulitatea relativa

Nulitatea absoluta este acea nulitate care sanctioneaza nerespectarea, la încheierea actului juridic a unei norme care ocroteste un interes general, obstesc.

Nulitatea relativa este aceea care sanctioneaza nerespectarea, la încheierea actului juridic civil a unei norme care ocroteste un interes particular, individual sau personal.

C. Nulitatea partiala si nulitatea totala

Nulitatea partiala este acea nulitate care desfiinteaza numai o parte din efectele actului juridic civil, celelalte efecte urmând sa se produca deoarece acestea nu contravin legii.

Nulitatea totala sau integrala este acea nulitate care desfiinteaza actul juridic civil în întregime.

n sistemul nostru de drept, nulitatea partiala reprezinta regula, iar nulitatea totala reprezinta exceptia, ceea ce înseamna ca o clauza nu atrage, în principiu, nulitatea întregului act, asadar va fi nula doar clauza care încalca dispozitia legala sau este contrara regulilor de convietuire sociala, restul actului ramânând, în principiu, neafectat.

D. Nulitatea expresa si nulitatea virtuala

Nulitatea este expresa când este prevazuta ca atare într-o dispozitie speciala. Din aceasta categorie fac parte cele mai multe nulitati, acestea fiind reglementate de Codul Civil sau de alte acte normative.

Nulitatea este virtuala când nu este prevazuta în mod expres de lege, dar rezulta din modul în care este reglementata o conditie de validitate a actului juridic civil (ex. art. 813 Cod Civil, art. 858 - 859 Cod Civil).

E. Nulitati de fond si nulitati de forma

Nulitatile de fond intervin în caz de lipsa ori nevalabilitate a unei conditii de fond a actului juridic civil: consimtamânt, capacitate, obiect, cauza.

Nulitatile de forma intervin nerespectarii formei ceruta ad validitatem (ex. art. 886 Cod Civil care prevede ca "Formalitatile la care sunt supuse deosebitele testamente. se vor observa sub pedeapsa de nulitate").

În practica, cele mai numeroase sunt nulitatile de fond.

4.6.2. Cauzele de nulitate

Prezentare generala

Nulitatea are drept cauza generica nerespectarea dispozitiilor legale care reglementeaza conditiile sale de valabilitate.

Sunt cauze de nevalabilitate a actului juridic civil:

- încalcarea dispozitiilor legale privind capacitatea de a face actul;

- lipsa ori nevalabilitatea consimtamântului;

- nevalabilitatea actului juridic civil;

- nevalabilitatea formei cerute ad validitatem;

- nesocotirea limitelor libertatii actelor juridice;

- lipsa ori nevalabilitatea autorizatiei administrative;

- fraudarea legii.

Unele dintre aceste cauze atrag nulitatea absoluta, iar altele, nulitatea relativa; când legea nu precizeaza felul nulitatii, interpretul urmeaza sa stabileasca acest aspect, în raport de natura interesului ocrotit prin dispozitia legala încalcata la încheierea actului juridic civil.

4.6.2.1. Cauzele de nulitate absoluta

Cauzele care atrag nulitatea absoluta a actului juridic civil sunt urmatoarele:

- încalcarea regulilor privind capacitatea civila a persoanelor în urmatoarele cazuri: nerespectarea unei capacitati speciale impusa pentru ocrotirea unui interes obstesc; lipsa capacitatii de folosinta a persoanelor juridice; nerespectarea principiului specialitatii capacitatii de folosinta a persoanei juridice;

- lipsa totala a consimtamântului, cum este cazul erorii - obstacol (error in negotioi si error in corpore);

- nevaliditatea obiectului actului juridic civil;

- când cauza lipseste ori este ilicita sau imorala;

- nerespectarea formei ceruta ad validitatem;

- nerespectarea dreptului de preemtiune în conditiile art. 52 din Codul silvic;

- încalcarea ordinii publice;

- fraudarea legii.

4.6.2.2. Cauzele de nulitate

Atrag nulitatea relativa a actului juridic civil, urmatoarele cauze:

- viciile de consimtamânt (eroarea grava, dolul, violenta si leziunea);

- lipsa discernamântului în momentul încheierii actului juridic civil;

- nerespectarea dreptului de preemtiune în cazul prevazut de art. 14 alin. 1 din legea nr. 54 / 1998 privind circulatia juridica a terenurilor si în cazul prevazut de art. 15 alin. 2 si art. 30 alin. 3 din legea nr. 16 / 1996 a Arhivelor Nationale;

- nerespectarea regulilor privind capacitatea de exercitiu a persoanei: actul juridic este încheiat de persoana lipsita de capacitate de exercitiu (minor sub 14 ani); actul juridic de administrare s-a încheiat fara încuviintarea ocrotitorului legal si este lezionar pentru minorul între 41 - 18 ani; actul juridic de dispozitie s-a încheiat fara încuviintarea prealabila a ocrotitorului legal sau a autoritatii tutelare; actul juridic s-a încheiat în lipsa ori cu depasirea puterilor pentru persoana juridica sau cu nerespectarea unor incapacitati speciale de folosinta, instituite în vederea protejarii unor interese individuale.

4.6.3. Regimul juridic al nulitatii

Precizari prealabile

Prin regim juridic al nulitatii se înteleg regulile care guverneaza nulitatea absoluta sau nulitatea relativa.

Interesul clasificarii nulitatii în nulitate absoluta si nulitate relativa consta în regimul juridic deosebit ce însoteste fiecare categorie de nulitate.

Regimul juridic al nulitatii vizeaza în esenta urmatoarele trei aspecte: cine poate invoca nulitatea, cât timp poate fi invocata nulitatea; daca nulitatea poate fi sau nu acoperita prin confirmare.

4.6.3.1. Regimul juridic al nulitatii absolute

Regimul juridic al nulitatii absolute se exprima prin urmatoarele reguli:

- nulitatea absoluta poate fi invocata de oricine are interes, adica de oricare din parti, de avânzi - cauza ai partilor, de procurori si chiar din oficiu de instanta judecatoreasca (ex. potrivit art. 32 alin. 1 din Legea nr. 18 / 1991 nulitatea absoluta poate fi invocata potrivit art. 32 alin. 2 din aceeasi lege de catre primarie, prefectura, procuror si de orice persoana interesata). Aceasta, deoarece nulitatea absoluta ocroteste interesele obstesti si, prin urmare, ea poate fi invocata de un numar mare de persoane sau organe.

- actiunea în nulitate absoluta este imprescriptibila; actul nu poate deveni niciodata valabil, oricât timp ar trece, deoarece nu se poate admite ca ceea ce este oprit de lege sa devina valabil prin scurgerea timpului. Asadar, nulitatea poate fi invocata oricând în justitie, atât pe cale de actiune cât si pe cale de exceptie.

De la aceasta regula exista o exceptie prevazuta în art. 46 alin. 5 din Legea nr. 10 / 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, potrivit caruia "prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la actiune se prescrie în termen de un an de al data intrarii în vigoare a prezentei legi". Deoarece în text nu se face distinctie între nulitatea absoluta si nulitatea relativa, se considera ca sunt supuse prescriptiei extinctive atât actiunea în declararea nulitatii relative cât si actiunea în declararea nulitatii absolute a actelor juridice care intra sub incidenta acestei legi.

- nulitatea absoluta nu poate fi acoperita prin confirmarea ulterioara de catre parti decât în cazuri exceptionale si nici o ratificare ulterioara nu-i poate de valabilitate.

În lege sunt prevazute si unele exceptii de la aceasta regula, si anume:

- prevederile art. 1167 alin. 3 Cod Civil potrivit carora "Confirmarea sau ratificarea sau executarea voluntara a unei donatiuni, facuta de catre crezi sau reprezentanti donatorului, dupa moartea sa tine loc de renuntare, atât în privinta viciilor de forma cât si în privinta oricarei alte exceptii".

- prevederile art. 20 din Codul familiei, potrivit carora "casatoria încheiata împotriva dispozitiilor privitoare la vârsta legala nu va fi declarata nula daca între timp, acela dintre soti care avea vârsta ceruta pentru casatorie a împlinit-o ori daca sotia a dat nastere unui copil sau a ramas însarcinata".

4.6.3.2. Regimul juridic al nulitatii relative

Regimul juridic al nulitatii relative se exprima prin urmatoarele reguli:

- nulitatea relativa nu poate fi invocata decât de persoana interesata a carei vointa a fost viciata sau de catre persoana incapabila în momentul încheierii actului ori de catre reprezentantii ei legali.

- nulitatea relativa este prescriptibila în termenul general de prescriptia extinctiva care este de 3 ani; începutul prescriptiei acestei actiuni este reglementat în art. 9 din decretul nr. 167 /1958.

- nulitatea relativa poate fi acoperita prin confirmarea expresa sau tacita de persoana în drept sa ceara anularea actului. În acest caz, actul va deveni activ (valabil) retroactiv;

4.6.3.3. Comparatie între regimul juridic al nulitatii

absolute si regimul juridic al nulitatii relative

Între nulitatea absoluta si nulitatea relativa nu exista deosebiri de efecte deoarece în ambele cazuri, actul juridic lovit de nulitate este lipsit de efectele în vederea carora a fost încheiat datorita nerespectarii dispozitiilor legale privind conditiile de validitate, însa exista urmatoarele deosebiri de regim juridic:

- nulitatea absoluta poate fi invocata de oricine are interes, chiar si din oficiu, în timp ce nulitatea relativa poate fi invocata doar de persoana al carui interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic;

- nulitatea absoluta este imprescriptibila, în schimb nulitatea relativa este prescriptibila extinctiv;

- daca nulitatea absoluta nu poate fi acoperita prin confirmare, nulitatea relativ poate fi confirmata expres sau tacit.

4.6.4. Efectele nulitatilor

4.6.4.1. Consideratii generale

A. Definitia efectelor nulitatii

Prin efectele nulitatii trebuie sa întelegem consecintele care intervin în urma constatarii sau pronuntarii nulitatii totale sau partiale a unui act juridic civil. Indiferent de caracterul ei (absoluta sau relativa), nulitatea, odata constatata sau pronuntata de catre instanta, produce aceleasi efecte, drept urmare, daca actul juridic nu si-a produs înca efectele, deci nu a fost executat deloc sau a fost executat doar în parte pâna în momentul anularii, el nu si le va produce nici dupa acest moment.

B. Enumerarea principiilor efectelor nulitatii

Din precizarile enuntate mai sus rezulta ca efectele nulitatii sunt cârmuite de urmatoarele principii:

- principiul retroactivitatii;

- principiul repunerii în situatia anterioara prin restituirea prestatiilor efectuate în baza actului anulat - resolutio in integrum;

- principiul conform caruia anularea actului initial atrage anularea actului subsecvent - resoluto iure dantis, resolitur ius occipientis;

Aceste principii se afla într-o strânsa legatura în sensul ca principiul retroactivitatii impune celelalte doua principii, iar acestea din urma sunt mijloace de organizare efectiva a retroactivitatii, orice exceptie de la cele doua principii fiind si o exceptie de la principiul retroactivitatii.

Principiile efectelor nulitatii sunt consecinte ale principiului mai larg quod nullum est, nullum producit efectum, care se manifesta si se realizeaza tocmai prin cele trei principii mentionate mai sus. Rezulta ca exceptiile de la principiile efectelor nulitatii constituie, în acelasi timp, si limitari ale principiului quod nullum est, nullum producit efectum[12].

C. Reglementarea efectelor nulitatii

În legislatia civila nu exista dispozitii legale de principiu privitoare la efectele nulitatii, însa exista dispozitii legale privitoare la nulitatea în anumite cazuri, precum si la exceptiile de al principiile efectelor nulitatii.

4.6.4.2. Principiile efectelor nulitatii si exceptiile lor

A. Principiul retroactivitatii efectelor nulitatii. exceptii

a) Notiune

Principiul retroactivitatii efectelor nulitatii reprezinta regula potrivit careia nulitatea nu produce efecte doar pentru viitor - ex nunc - ci si pentru trecut - ex tunc, aceste efecte producându-se chiar din momentul încheierii actului juridic civil.

b) Exceptii de la retroactivitatea nulitatii

Sunt situatii în care efectele produse între momentul încheierii actului si momentul anularii acestuia sunt mentinute. Aceste situatii reprezinta exceptiile de la retroactivitatea nulitatii , ceea ce înseamna ca efectele nulitatii se produc numai ex nunc nu si ex tunc.

Sunt exceptii de la principiul retroactivitatii efectelor nulitatii actului juridic:

- pastrarea fructelor culese anterior anularii actului juridic de catre posesorul de buna credinta. Aceasta exceptie rezulta din prevederile art. 485 din codul Civil: "Posesorul nu câstiga proprietatea fructelor decât când poseda cu buna credinta".

- cazul casatoriei putative (art. 23 alin. 1 din Codul familiei). Potrivit acestui articol, sotul care a fost de buna credinta la încheierea unei astfel de casatorii pastreaza calitatea de sot dintr-o casatorie valabila, efectul retroactiv al declararii nulitatii casatorie fiind înlaturat.

- mentinerea efectelor produse de contractele cu executare succesiva, retroactivitatea efectelor nulitatii fiind imposibila;

- modificarea numelui de familie; aceasta modificare are efecte doar pentru viitor (ex. anularea recunoasterii de filiatie, anularea adoptiei), purtarea numelui de familie pâna la data modificarii acestuia fiind ireversibila;

- cazul copiilor dintr-o casatorie anulata (art. 23 alin. 2 din Codul familiei), copiii dintr-o asemenea casatorie nefiind atinsi de efectele anularii casatoriei.

A. Principiul repunerii în situatia anterioara

Restitutio in integrum. Exceptii

a) Notiune

Acest principiu este o consecinta a principiului retroactivitatii efectelor nulitatii.

Principiul restitutio in integrum este acea regula de drept potrivit careia tot ce s-a executat în temeiul unui act juridic anulat trebuie restituit în asa fel încât partile actului juridic sa fie puse în situatia anterioara încheierii actului, ceea ce înseamna ca ele trebuie sa-si restituie reciproc prestatiile efectuate.

b) Exceptii de la repunerea partilor în situatia anterioara

Sunt situatii în care, pentru anumite ratiuni, nu sunt supuse restituirii prestatiile efectuate în temeiul actului juridic anulat.

Sunt exceptii de la principiul restitutio in integrum, urmatoarele:

persoanele lipsite de capacitate de exercitiu sau capacitate de exercitiu restrânsa restituie prestatia primita în temeiul unui act juridic nul, doar daca le-a profitat acestora, constituindu- le avantaje patrimoniale (art. 1164 Cod Civil). Aceasta exceptie este justificata de principiul ocrotirii minorilor si a persoanele puse sub interdictia judecatoreasca în raporturile juridice civile;

în cazul aplicarii principiului nemo auditur propriam turpitudinem (nimanui nu îi este îngaduit sa se prevaleze de propria incorectitudine sau imoralitate pentru a obtine protectia unui drept), actelor juridice care au o cauza imorala;

în cazul în care a intervenit prescriptia extinctiva a actiunii în restituirea prestatiilor executate în temeiul actului juridic lovit de nulitate;

în cazul în care persoana care a dobândit un drept de proprietate sau un alt drept real în baza unui act juridic nul, invoca uzucapiunea.

C. Principiul anularii actului subsecvent ca urmare a anularii

actului initial - resolutio jure dantis resolvitur jus occipientis.

Exceptii

a) Notiune

Principiul resolutio jure dantis resolvitur jus occipiens reprezinta cel de-al treilea principiu care sta la baza nulitatii actului juridic si consta în aceea ca, constatarea sau pronuntarea nulitatii actului initial atrage desfiintarea actului subsecvent. Acest principiu este o aplicatie a principiului de drept mai general potrivit caruia nimeni nu poate transmite un drept pe care nu îl are.

b)  Exceptii de la principiul resolutio jure dantis resolvitur jus occipientis

Sunt exceptii de la acest principiu cazurile în care, pentru anumite ratiuni, anularea actului juridic initial nu determina si anularea actului juridic subsecvent, acesta din urma fiind mentinut.

Sunt exceptii de la principiul resolutio jure dantis resolvitur jus occipientis urmatoarele:

cazul posesorului de buna credinta a unui bun mobil (art. 1909 Cod Civil), coroborat cu art. 972 Cod Civil. În ipoteza în care un tert a dobândit un bun mobil cu buna credinta de la un detentor precar caruia proprietarul i l-a încredintat de buna-voie, acesta (tertul) pastreaza bunul;

cazul actelor de conservare si de administrare a bunului care, cu îndeplinirea anumitor conditii, se mentin valabile dat fiind interesul economic al utilitatii mentinerii unor asemenea acte;

cazul actelor de dispozitii cu titlu oneros încheiate cu un subdobânditor de buna credinta, având ca obiect un bun imobil.

cazul aplicarii art. 20 din Decretul nr. 31 / 1954, potrivit caruia "daca cel declarat mort este în viata, se poate cere oricând anularea hotarârii prin care s-a declarat moartea".

D. Principii de drept care înlatura regula

quad nullum est, nullum producit effectum

În dreptul nostru civil se cunosc si alte principii care în conflict cu nulitatea o înlatura într-un mod specific. Acestea sunt mult mai eficiente decât exceptiile de la celelalte trei principii enuntate deoarece înlatura în întregime nulitatea si nu numai unele efecte ale acestora.

Principiile de drept, care în concurs cu regula quad nullum est, nullum producit effectum o înlatura, sunt : principiul conversiunii actului juridic; principiul validitatii aparentei în drept - error communis facit jus; principiul raspunderii civile delictuale.

a)       Principiul conversiunii actului juridic

Principiul conversiunii actului juridic înseamna substituirea unui act juridic valabil, unui act juridic nul. Conversiunea reprezinta acea operatiune în care un act juridic nul nu mai produce efecte, dar dobândeste semnificatia unei manifestari de vointa a unui alt act juridic, cu conditia ca acea manifestare sa nu fie viciata.

Institutia conversiunii rezulta din conceptia dreptului nostru a salvarii pe cât posibil a actului juridic în vederea realizarii scopului urmarit de terti. Pe aceasta linie putem aminti dispozitiile art. 978 din Codul Civil care prevede: "când o clauza este primitoare de doua întelesuri, ea se interpreteaza în sensul ca poate avea un efect, iar nu acela ce n-ar putea produce nici unul".

Din acest text rezulta ca ori de câte ori manifestarea de vointa este susceptibila sa fie interpretata în sensul în care sa constituie un act juridic valabil, va fi interpretata în acest sens si nu în sensul în care ar rezulta un act juridic ce ar trebui desfiintat ca lovit de nulitate.

Pentru a ne afla în prezenta unei conversiuni este necesar sa fie îndeplinite urmatoarele conditii:

- sa existe un element de diferenta între actul nul sau anulabil care poate consta în natura diferita a celor doua acte, forma diferita, continutul acestora, efectele lor;

- actul care se socoteste a fi valabil sa îndeplineasca toate conditiile de fond si de forma cerute de lege pentru acea categorie de acte, iar aceste conditii sa existe în chiar actul nul sau anulabil.

Cu alte cuvinte, actul lovit de nulitate sa cuprinda elementele constitutive ale actului în care este convertit.

- din manifestarea de vointa a partilor sau a partii sa nu rezulte imposibilitatea conversiunii;

- actul juridic pentru care s-a emis manifestarea de vointa sa fie anulat efectiv si total.

Putem vorbi despre conversiune în urmatoarele cazuri:

- actul juridic se bucura de prezumtia de validitate, nefiind înca desfiintat;

- cazul manifestarii de vointa care, desi este nula ca si vânzare-cumparare, valoreaza ca antecontract de vânzare-cumparare;

- în cazul în care unele clauze sunt anulate, iar altele sunt mentinute (aflându-se astfel în prezenta nulitatii partiale;

- cazul în care dintre doua acte juridice încheiate de aceleasi parti se desfiinteaza numai unul;

- refacerea actului juridic;

- validarea actului juridic prin confirmare sau prin îndeplinirea ulterior încheierii acestuia a unei conditii legale ce nu a fost respectata la data încheierii;

- cazul în care un mostenitor înstraineaza un bun din masa succesorala; desi actul de înstrainare este nul, manifestarea de vointa exprimata în el valoreaza ca acceptare a succesiunii (ex. art. 689 din Codul Civil);

- cazul testamentului autentic, care nul fiind pentru vicii de forma, are valoarea unui testament olograf valabil, daca este scris în întregime, datat si semnat de catre testator.

b)  Principiul error communis facit jus

Denumit si "principiul validitatii aparentei în drept" înlatura nulitatea actului juridic care a fost încheiat ca urmare a unei erori comune, obsteste.

O aplicatie a acestui principiu se regaseste în prevederile art. 7 din legea nr. 119 / 1996 privind actele de stare civila si anume: "actele de stare civila întocmite de o persoana care a exercitat în mod public atributiile de ofiter de starea civila, cu respectarea prevederilor prezentei legi, sunt valabile, chiar daca acea persoana nu avea aceasta calitate".

c) Principiul raspunderii civile delictuale

Potrivit acestui principiu sunt mentinute efectele unui act juridic civil lovit de nulitate în anumite situatii.

În dreptul nostru, principiul raspunderii civile delictuale priveste cazul minorului.

Potrivit acestui principiu, minorul care a savârsit un delict civil la încheierea actului juridic civil nu poate cere anularea acelui act deoarece cealalta paarte ar fi prejudiciata, cel ce a savârsit fapta ilicita (minorul) fiind nevoit sa-l despagubeasca pe cel prejudiciat prin savârsirea acelei fapte.

Prin urmare, între principiul ocrotirii minorului consacrat în art. 1159 din Codul civil potrivit caruia "Minorul ce face o simpla declaratie ca este major are actiunea în resciziune" si principiul raspunderii civile delictuale (nomini laedere) are întâietate cel de-al doilea principiu prin care se mentine actul anulabil, fiind considerat o anulare a prejudiciului cauzat co-contractantului prin fapta ilicita a minorului. Astfel, potrivit art. 1162 din Codul Civil "Minorul n-are actiunea în resciziune contra obligatiilor ce rezulta din delictele sau cvasidelictele sale."



A se vedea G. Boroi, op. cit., p. 152

Doru Cosma, Teoria generala a actului juridic civil, Editura stiintifica, Bucuresti, 1969, p. 187

Ibidem, p. 153

A se vedea Doru Cosma, op. cit., p. 117

A se vedea Gabriel Boroi, op. cit., p. 172

A se vedea Doru Cosma, op. cit., p. 218

A se vedea Doru Cosma, op. cit., p. 275

A se vedea Ion Deleanu, op. cit., p. 25

Din actele încheiate de catre debitor nu se nasc drepturi subiective si obligatii în favoarea sau în sarcina creditorilor chirografari.

A se vedea Gabriel Boroi, op. cit., p. 219

A se vedea Ghe. Beleiu, op. cit., p. 227

A se vedea Gabriel Boroi, op. cit., p. 242










Document Info


Accesari: 9365
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2021 )