Aspecte comune ale infractiunilor contra patrimoniului

Aspecte comune ale infractiunilor contra patrimoniului

Obiectul juridic al infractiunilor contra patrimoniului il constituie relatiile sociale a caror formare, desfasurare si dezvoltare sunt asigurate prin apararea patrimoniului, mai ales sub aspectul drepturilor reale 555c22f privitoare la bunuri si implicit sunt aspectul obligatiilor de a mentine pozitia fizica a bunului in cadrul patrimoniului, acesta facand parte din gajul creditorilor chirografari.[1]

Spre deosebire de dreptul civil (art.480) unde patrimoniul reprezinta un ansamblu de drepturi si obligatii ale unei persoane privite ca o universalitate sau ca o totalitate de bunuri independente, patrimoniul nu se transmite decat prin moartea subiectului, in momentul cand vointa si puterea celui care a conferit caracter de unitate si universalitate patrimoniala se stinge.[2] In dreptul penal notiunea de patrimoniu are caracter mai restrans si se refera la bunuri nu ca universalitate ci la individualitatea lor suspectibila de a fi apropiate de faptuitor prin mijloace frauduloase.

Legea penala a considerat, ca pentru a ocroti patrimoniul si drepturile legate de acesta se impune, sa fie aparate mai intai situatiile de fapt existente, in sensul ca acestea sa fie mentinute in starea in care se aflau pana la interventia ilicita a faptuitorului intrucat orice modificare a lor prin fapte ilicite, duce la o imposibila sau dificila ocrotire reala a entitatilor patrimoniale, care fac obiectul drepturilor subiective.

Asadar schimbarea pe cai ilicite a situatiei entitatilor patrimoniale constituie specificul infractiunilor prevazute in Titlul III Cod penal. Sub denumirea globala de infractiuni contra patrimoniului se ascund doua forme de proprietate asa cum sunt expuse in art.135 alin 2 Constitutie, atat proprietatea publica cat si cea privata sunt susceptibile de a fi ocrotite prin incriminarea faptelor care aduc atingere patrimoniului. Insa, desi Constitutia face referire la proprietatea privata fara a exemplifica ce cuprinde, putem constata indirect care elemente intra in ansamblul ei; asadar, tot ceea ce nu se afla in proprietate publica (marea teritoriala, fasia de protectie a frontierei, terenuri afectate de utilitatea publica etc.) intra in proprietatea privata. O caracteristica esentiala a proprietatii publice este si caracterul inalienabil , adica bunurile din aceasta categorie nu pot iesi din sfera proprietatii publice, insa, evident ca pentru o buna administrare a acestora ele sunt date regiilor autonome, institutiilor publice sau sunt concesionate ori inchiriate.[4]

Obiectul material al infractiunii contra patrimoniului il constituie bunul asupra caruia a fost indreptata fapta incriminata; in momentul comiterii faptei de regula, bunul se afla in patrimoniul persoanei fizice/juridice. Pentru infractiunile de delapidare, abuz de incredere, furt, insusirea bunului gasit, obiectul material este intotdeauna un bun mobil. In cazul infractiunii de distrugere, gestiune frauduloasa, obiectul material poate fi constituit atat din bunuri mobile cat si imobile. Tot astfel infractiunea de tulburare de posesie are ca obiect material un imobil sau o parte din imobil.

Subiectii infractiunii- subiectul activ poate fi de regula orice persoana, insa exista infractiuni unde legea cere ca subiectul sa indeplineasca anumite calitati,de exemplu: delapidarea, unde faptuitorul trebuie sa aiba calitatea de functionar cu atributii de gestionare sau administrare .

Participatia penala este posibila, de regula in toate formele sale, exemplu: in cazul infractiunii de gestiune frauduloasa, coautorat va exista numai daca faptuitorii aveau obligatia comuna de a administra sau conserva bunurile. Subiectul pasiv este persoana fizica sau juridica. De obicei, infractiunile contra patrimoniului nu cuprind conditii speciale de loc si timp. In mod exceptional la unele infractiuni (de exemplu: furt) timpul sau locul pot constitui circumstante agravante a infractiunii.

Latura obiectiva : elementul material al infractiunii contra patrimoniului consta dintr-o actiune sau inactiune. In raport de specificul fiecarei actiuni care constituie elementul material, infractiunile contra patrimoniului se impart in 3 grupe: fapte de sustragere (furt; talharia; pirateria si tainuirea) art.208-212Cod penal; fapte de frauda (gestiunea frauduloasa; abuzul de incredere, inselaciunea, delapidarea) art. 213-216 Cod penal; samavolnicie (distrugere si tulburare de posesie) art.217-220Cod penal.[5]

Urmarea periculoasa consta de regula, la infractiuni contra patrimoniului, prin producerea unei pagube in patrimoniul unei persoane. Tot referitor la infractiunile contra patrimoniului pe langa consecintele care formeaza urmarea imediata pot exista si consecinte subsecvente care vor fi cuprinse in continutul agravant art.219alin.3; art.211alin.2,3.

Legatura de cauzalitate la unele infractiuni (exp: distrugerea) rezulta din materialitatea faptei, iar la altele este necesar sa se dovedesca aceasta legatura. Latura subiectiva la infractiunile contra patrimoniului este de regula intentia directa/indirecta; in mod exceptional infractiunea de distrugere poate fi comisa din culpa.

Toate infractiunile prevazute in Titlul III Cod penal sunt susceptibile de a trece prin faza actelor pregatitoare( tentativa; consumarea; epuizarea). Tentativa este posibila la majoritatea infractiunilor si sanctionata potrivit dispozitiilor art.222 Cod penal. Consumarea are loc in momentul in care actiunea faptuitorului este dusa pana la capat, evident producandu-se si urmarea periculoasa. In cazul infractiunii in forma continua sau continuata va exista si faza epuizarii in momentul savarsirii ultimei actiuni.

Dispozitiile de incriminare a faptelor, descriu modalitatile sub care s-ar putea prezenta infractiunea respectiva. Fiecareia dintre modalitatile normative poate sa-i corespunda o varietate de modalitati faptice.

Dupa adoptarea noii Constitutii, legiuitorul a intervenit in continutul incriminarilor contra patrimoniului modificand substantial limitele speciale ale pedepsei inchisorii, la majoritatea dublandu-se ori chiar mai mult, de exemplu: talharia, se pedepseste cu inchisoare de la 2-7 ani, s-a majorat la pedeapsa inchisorii de la 3-18 ani; inselaciunea pedepsita cu inchisoarea de la 3 luni la 2 ani, s-a majorat la pedepsa inchisorii de la 6 luni -12 ani.[6]