BUNURILE
Definitia bunului in dreptul civil
Dintre toate distinctiile juridice, cea mai importanta este cea
care este facuta intre persoane si bunuri.1
In limbajul obisnuit, cuvantul "bunuri" desemneaza "lucrurile"
care sunt destinate folosirii de catre oameni; lucrul este distinct de
persoana. Din acest punct de vedere, bunurile sunt lucruri corporale,
adica obiecte pe care le putem percepe prin simturile noastre, cu alte
cuvinte ceea ce putem atinge cu mana.
In sens juridic, Codul civil foloseste termenul de "bun" cu doua
sensuri.
Lato sensu, prin bunuri sunt desemnate atat lucrurile cat si
drepturile privitoare la acestea. Astfel, art. 475 alin. 1 Cod civil
prevede ca "oricine poate dispune liber de bunurile ce sunt ale lui."
Stricto sensu, prin bunuri sunt desemnate numai lucrurile asupra
carora pot exista drepturi patrimoniale. De exemplu, conform art. 470
Cod civil " poate avea cineva asupra bunurilor, sau un drept de
proprietate, sau un drept de folosinta, sau numai servitute."
In legislatia civila nu exista o definitie a bunului, astfel ca
aceasta sarcina a revenit doctrinei.
Pornind de la ce doua sensuri, bunul a fost definit ca fiind
valoarea economica ce este utila pentru satisfacerea nevoii materiale
ori spirituale a omului si este susceptibila de apropriere sub forma
dreptului patrimonial.2
1 Philippe Malaurie, Laurent Aynes, Les Biens, LDGJ - Montchrestien,
2 Gh. Beleiu, Drept civil roman. Introducere in dreptul civil Subiectele
dreptului civil, Casa de editura si pres 444j94e a "SANSA" S.R.L., Bucuresti, 1994,
p. 90
Pentru ca un lucru sa devina bun, in sens juridic, este necesar ca
acesta sa fie util omului, adica sa aiba valoare economica si sa fie
susceptibil de apropriere sub forma unor drepturi.3
De exemplu, lucrurile comune, care nu apartin niciunei
persoane, iar folosirea este comuna pentru toate persoanele, cum ar fi
aerul, nu sunt bunuri in sens juridic.
Clasificarea bunurilor
Dupa natura bunurilor si calificarea data de lege
Dupa natura bunurilor si calificarea data de lege, bunurile se
clasifica in bunuri imobile si bunuri mobile.
Potrivit art. 462 Cod civil, bunurile imobile - numite si bunuri
nemiscatoare - sunt de trei feluri:
1. imobile prin natura lor;
2. imobile prin destinatie;
3. imobile prin obiectul la care se aplica, numite si imobile prin
determinarea legii.
Bunurile imobile prin natura lor sunt reglementate in
art. 463,464 si art. 465 alin. 1 Cod civil.
Art. 463 Cod civil prevede ca "fondurile de pamant si cladirile
sunt imobile prin natura lor"; art. 464 dispune ca "morile de vant sau
de apa, asezate pe stalpi, sunt imobile prin natura lor", iar conform
art. 465 alin. 1 " recoltele care inca se tin de radacini si fructele de pe
arbori, neculese, sunt asemenea imobile".
Bunurile imobile prin destinatie sunt enumerate in art. 468 -
470 Cod civil.
Potrivit art. 468 alin. 1 Cod civil, "obiectele ce proprietarul unui
fond a pus pe el pentru serviciul si exploatarea acestui fond sunt
imobile prin destinatie", iar alin. 2 prevede ca "sunt imobile prin
destinatie, cand ele s-au pus de proprietar pentru serviciul si
exploatarea fondului:
animalele afectate la cultura;
instrumentele aratoare;
3 Aspazia Cojocaru, Drept civil. Partea Generala. Editura Lumina Lex,
Bucuresti, 2000, p. 99
semintele date arendasilor sau colonilor partiari4;
porumbii din porumbarie;
lapinii tinuti pe langa casa5;
stupii cu roi;
pestele din izlaz (helesteie);
teascurile, caldarile, alambicurile, cazile si vasele;
instrumentele necesare pentru exploatarea fierariilor, fabricilor
de hartie si altor uzine;
paiele si gunoaiele".
Imobile prin destinatie sunt si toate efectele mobiliare ce
proprietarul a asezat catre fond in perpetuu, respectiv cand aceste
bunuri sunt intarite cu ghips, var sau ciment, sau cand ele nu se pot
scoate fara a se strica sau deteriora partea fondului catre care sunt
asezate.
Oglinzile unui apartament se presupun asezate in perpetuu cand
parchetul pe care ele stau este una cu lemnaria camerei, situatie care se
aplica si in cazul tablourilor sau a altor ornamente.
Precizam faptul ca dispozitiile inscrise in art. 468 alin. 2 Cod
civil trebuie sa fie interpretate in raport de data adoptarii lor, cu
distinctia ca un bun imobil prin destinatie trebuie sa indeplineasca
doua conditii:
1. sa existe un raport de accesorietate (de afectare) de natura
fizica sau volitionala intre bunul mobil si cel imobil prin natura lui, la
care serveste;
2. ambele bunuri sa aiba acelasi proprietar.
Bunurile imobile prin obiectul la care se aplica sunt, potrivit
art. 471 Cod civil, "uzufructul lucrurilor imobile, servitutile, actiunile
care tind a revendica un imobil".
Bunurile mobile numite si bunuri miscatoare sunt si ele de trei
feluri, dupa cum prevede art. 472 Cod civil:
1. bunuri mobile prin natura lor;
2. bunuri mobile prin determinarea legii;
3. bunuri mobile prin anticipatie.
4 Dijmasi
5 Iepurii de casa
Bunurile mobile prin natura lor sunt, potrivit art. 473 Cod civil,
"corpurile care se pot transporta de la un loc la altul, atat cele care se
misca de sine, precum animalele, precum si cele care nu se pot
stramuta din loc decat prin o putere straina, precum sunt lucrurile
neinsufletite."
Bunurile mobile prin determinarea legii sunt, conform
art. 474 Cod civil, "obligatiile si actiunile care au de obiect sume
exigibile sau efecte mobiliare6, actiunile sau interesele in companii de
finante, de comert sau de industrie, chiar si cand capitalul acestor
companii consta in imobile. Aceste actiuni sau interese se socot ca
mobile numai in privinta fiecarui din asociati si pe cat timp tine
asociatia. Sunt asemenea mobile prin determinarea legii, veniturile
perpetuee sau pe viata asupra statului sau asupra particularilor."
Bunurile mobile prin anticipatie nu au reglementare legala,
dar in doctrina se admite ca mobilele prin anticipatie sunt acele bunuri
care, prin natura lor, sunt imobile, dar pe care partile unui act juridic le
considera ca mobile in considerarea a ceea ce vor deveni. In aceasta
categorie de bunuri se includ: fructele si recoltele neculese inca,
arborii, materialele care rezulta din demolarea unei constructii; etc.
Importanta juridica a clasificarii bunurilor in imobile si mobile
se concretizeaza in regimul juridic diferit:
cu privire la efectele posesiei: in cazul bunurilor imobile
posesia poate conduce la dobandirea dreptului de proprietate prin
uzucapiune, iar in cazul bunurilor mobile, posesia de buna - credinta
valoreaza proprietate (art. 1909 Cod civil);
drepturile reale accesorii: ipoteca are ca obiect numai un bun
imobil, iar gajul poate avea ca obiect numai un bun mobil;
publicitatea instrainarilor se aplica, in principal, in materia
bunurilor imobile;
in cazul bunurilor comune ale sotilor: in cazul instrainarii sau
grevarii unui bun imobil se cere, in mod expres, consimtamantul
celuilalt sot, in timp ce in cazul instrainarii de bunuri mobile, prin
lege, se prezuma existenta mandatului tacit reciproc (art. 35 Codul
familiei);
6 Lucruri mobile
competenta teritoriala in actiunile avand ca obiect un bun
imobil apartine instantei in a carei raza teritoriala se afla bunul imobil
(art. 14 Cod procedura civila), iar daca actiunea are ca obiect un bun
mobil, competenta este instanta in a carei raza teritoriala domiciliaza
paratul (art. 5 Cod procedura civila);
in dreptul international privat, bunurile imobile sunt carmuite
de legea locului situarii imobilului (lex rei sitae),in timp ce bunurile
mobile sunt guvernate de legea personala (lex personalis) care poate fi
legea nationala (lex patriae) sau legea domiciliului (lex domicilii).
Dupa regimul circulatiei juridice
Dupa regimul circulatiei juridice, bunurile se clasifica in:
bunuri aflate in circuitul civil;
bunuri scoase din circuitul civil.
Bunurile aflate in circuitul civil sunt acele bunuri care pot fi
dobandite sau instrainate prin acte juridice.
In materie de circulatie juridica aceste bunuri reprezinta regula,
ceea ce inseamna ca legea trebuie sa prevada, in mod expres,
exceptiile.
La randul lor, bunurile aflate in circuitul civil se pot clasifica in
doua subdiviziuni:
bunuri care pot circula liber, neingradit;
bunuri care pot fi dobandite, detinute sau instrainate cu
respectarea unor conditii, cum ar fi armele de foc si
munitia, materialele explozive, produsele si substantele
toxice, obiectele de cult.
Bunurile scoase din circuitul civil, numite si bunuri inalienabile,
sunt acele bunuri care nu pot forma obiectul unor acte juridice
constitutive sau translative de drepturi reale. Mentionam, cu titlu de
exemplu, bunurile din domeniul public, care potrivit art. 11 din Legea
nr. 213/1998, legea proprietatii publice si regimul juridic al acesteia,
sunt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile.
Importanta juridica a acestei clasificari se analizeaza sub
aspectul valabilitatii actelor juridice cu privire la obiectul lor.
Dupa cum sunt determinate
Dupa cum sunt determinate, bunurile se clasifica in:
bunuri determinate individual;
bunuri determinate generic.
Bunurile determinate individual (res certa) sunt acele bunuri
care, potrivit naturii lor sau vointei exprimate in actul juridic, se
individualizeaza prin insusiri proprii. De exemplu, un teren
individualizat prin locul situarii, suprafata, laturi si vecinatati sau un
autoturism individualizat prin serie de motor, capacitate cilindrica,
numar de inmatriculare, an de fabricatie.
Bunurile determinate generic (res genera) sunt acele bunuri
care se individualizeaza prin insusirile speciei sau categoriei din care
fac parte; individualizarea facandu-se prin cantarire, masurare, etc.
De exemplu, daca partile convin sa incheie un contract de
vanzare - cumparare avand ca obiect un autoturism marca Renault,
care in anul 2005 a castigat raliul
unui bun determinat individual. Daca partile convin sa vanda,
respectiv sa cumpere, un autoturism marca Renault, an de fabricatie
2005, obiectul contractului este un bun determinat generic.
Importanta juridica a acestei clasificari se analizeaza sub mai
multe aspecte:
momentul transmiterii dreptului real, daca obiectul unui act
translativ de proprietate sau alt drept real este un res certa, dreptul
real se transmite in momentul realizarii acordului de vointa, conform
art. 971 si 1295 Cod civil, iar daca obiectul este un res genera, dreptul
real se transmite in momentul individualizarii sau al predarii bunului,
in lipsa de stipulatie contrara;
suportarea riscului contractului opereaza diferit: daca
obiectul actului juridic este un bun individual determinat si acesta
piere fortuit inainte de predare, debitorul obligatiei este liberat de
obligatie, dar daca obiectul actului juridic este un bun determinat
generic, daca acesta piere in mod fortuit inainte de predare, debitorul
nu va fi liberat de obligatia de predare, conform regulii genera non
pereunt, cea ce inseamna ca debitorul va trebui sa procure alte bunuri
de gen;
locul predarii bunului este diferit, dupa cum este un res certa
sau un res genera. Astfel, bunul individual determinat trebuie sa fie
predat in locul in care se gasea la data contractarii (art. 1319 Cod
civil), in timp ce predarea unui bun determinat generic se face la
domiciliul debitorului (art. 1104 Cod civil).
Dupa cum pot fi inlocuite sau nu, unele cu altele, in executarea
unei obligatii civile
Dupa cum pot fi inlocuite sau nu, unele cu altele, in executarea
unei obligatii civile, bunurile se clasifica in:
- bunuri fungibile;
- bunuri nefungibile.
Bunul fungibil este acel bun care, in executarea unei obligatii,
poate fi inlocuit cu un alt bun, fara ca aceasta sa afecteze valabilitatea
platii.
Bunul nefungibil este acel bun care, in executarea unei
obligatii, nu poate fi inlocuit cu un alt bun, debitorul nefiind liberat de
obligatie decat prin predarea bunului.
Importanta juridica a acestei clasificari se analizeaza din punct
de vedere al valabilitatii platii. De exemplu, conform art. 1584 Cod
civil "imprumutatul este dator sa restituie lucrurile imprumutate in
aceeasi calitate si cantitate, si in timpul stipulat", iar art. 1585 Cod
civil prevede ca.. "daca nu s-a determinat nici timpul, nici locul
platii imprumutului, plata urmeaza a se face de catre imprumutat dupa
valoarea curenta din timpul in care si in locul unde s-a contractat".
Dupa cum folosirea bunurilor implica sau nu consumarea
substantei ori instrainarea lor
Dupa cum folosirea bunurilor implica sau nu consumarea
substantei ori instrainarea lor, bunurile se clasifica astfel:
bunuri consumptibile;
bunuri neconsumptibile.
Bunul consumptibil este acel bun care nu poate fi folosit fara ca
prima lui intrebuintare sa implice consumarea substantei sau
instrainarea; cum ar fi, de exemplu, banii sau produsele alimentare.
Bunul neconsumptibil este acel bun care poate fi folosit in mod
repetat, fara ca prin aceasta, sa se consume substanta sau sa implice
instrainarea lui, cum ar fi, de exemplu, un teren, o casa sau un
autoturism.
Importanta juridica a acestei clasificari se analizeaza sub
aspectul contractului de imprumut si al uzufructului.
Astfel, obiectul imprumutului de folosinta (comodat) este un
bun neconsumptibil, in timp ce obiectul imprumutului de consumatie
(mutuum) este un bun consumptibil.
In materie de uzufruct, daca obiectul acestui dezmembramant al
dreptului de proprietate este un bun neconsumptibil, uzufructuarul are
obligatia sa restituie nudului proprietar chiar acel bun, dar daca
obiectul uzufructului este un bun consumptibil, ne aflam in prezenta
unui cvasiuzufruct, deoarece uzufructuarului i se transmite chiar
dreptul de proprietate, astfel ca el are obligatia sa restituie bunuri de
aceeasi cantitate, calitate si valoare.
Dupa cum sunt sau nu producatoare de fructe
Dupa cum sunt sau nu producatoare de fructe, bunurile se
clasifica in:
- bunuri frugifere;
- bunuri nefrugifere.
Bunurile frugifere sunt acele bunuri care produc, in mod
periodic, fara consumarea substantei lor, alte bunuri ori produse,
numite fructe.
Bunurile nefrugifere sunt acele bunuri care nu au insusirea de a
produce fructe, fara consumarea substantei lor.
In dreptul civil, fructele sunt de trei feluri: naturale, industriale
si civile.
Potrivit art. 522 Cod civil "fructele naturale sunt acelea ce
pamantul produce de la sine; productia si prasila (sporul animalelor)
sunt asemenea fructe naturale. Fructele industriale ale unui fond sunt
acelea ce se dobandesc prin cultura."
Conform art. 523 Cod civil "fructele civile sunt chiriile caselor,
dobanzile sumelor exigibile, venitul rentelor; arendele intra in clasa
fructelor civile."
Clasificarea fructelor prezinta importanta juridica sub aspectul
modului lor de dobandire. Astfel, fructele naturale si fructele
industriale se dobandesc prin percepere (culegere), in timp ce fructele
civile se dobandesc zi cu zi (prin simpla scurgere a timpului).
Intre fructe si producte exista deosebiri, in sensul ca productele
sunt foloasele trase dintr-un bun cu consumarea substantei sale, cum
ar fi, de exemplu, piatra dintr-o cariera sau nisipul extras din albia
unui rau.
1.2.7. Dupa modul de percepere
Dupa modul de percepere, bunurile se clasifica in:
bunuri corporale;
bunuri incorporale.
Bunurile corporale sunt acele bunuri care au o existenta
materiala, fiind usor perceptibile simturilor omului.
Bunurile incorporale sunt acele bunuri care au o existenta
ideala, abstracta. In aceasta categorie sunt incluse:
drepturile reale, altele decat dreptul de proprietate;
proprietatile incorporale (fondul de comert, drepturile de
proprietate industriala, dreptul de autor);
titlurile de valoare (actiunile, obligatiile, instrumentele
financiare derivate sau titlurile de credit incadrate de Comisia
Nationala a Valorilor Mobiliare, precum si cambia, biletul la ordin,
cecul);
drepturile de creanta.
Importanta juridica a acestei clasificari priveste urmatoarele
aspecte:
dobandirea proprietatii asupra bunurilor mobile ca efect al
posesiei de buna - credinta se aplica numai in cazul bunurilor mobile
corporale;
dobandirea proprietatii prin traditiune se aplica numai in
privinta bunurilor mobile corporale.
1.2.8. Dupa cum pot fi sau nu impartite
fara sa-si schimbe destinatia
In raport de acest criteriu, bunurile se clasifica astfel:
bunuri divizibile;
bunuri indivizibile.
Bunul divizibil este acel bun care poate fi impartit fara sa-si
schimbe destinatia sa economica. De exemplu, o bucata de stofa sau o
suprafata de teren.
Bunul indivizibil este acel bun care prin impartire isi schimba
destinatia economica.
Aceasta clasificare prezinta importanta juridica in materia
partajului. Astfel, daca partajul are ca obiect un bun indivizibil, cum ar
fi de exemplu un autoturism, intrucat bunul nu poate fi fractionat, el
va fi atribuit unuia dintre copartasi sau va fi scos la vanzare prin
licitatie publica, iar pretul se va imparti intre copartasi.
|
