Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























NORMELE DE DREPT CIVIL

Drept




NORMELE DE DREPT CIVIL

2.1. Izvoarele dreptului civil




2.1.1. Notiune

Izvoarele de drept civil sunt forme specifice de exprimare a normelor de drept civil.

Īn literatura juridica[1] se considera ca notiunea de izvor de drept are doua sensuri: unul material si unul formal .

Prin izvor, īn sens material, se īnteleg conditiile materiale de existenta care guverneaza normele dreptului civil romān.

Prin izvor, īn sens formal, se īnteleg formele specifice de exprimare a dreptului civil romān.

Sensul care trebuie retinut este cel formal deoarece, dupa aparitia legii ca atare, urmeaza a fi avute īn vedere si conditiile care i-au dat nastere.

2.1.2. Formele de exprimare a izvoarelor dreptului civil

Izvoarele dreptului sunt forme specifice de exprimare a normelor juridice.

Notiunea de lege poate fi definita īn sens larg (lato sensu) sau īn sens restrāns (stricto sensu).

Īn sens larg, notiunea de lege se refera la toate actele normative a caror respectare este asigurata prin forta de constrāngere a statului.

Īn sens strict, notiunea de lege cuprinde doar actele care sunt emise de puterea legislative a tarii: Adunarea Deputatilor si Senatul.

De aici, reiese faptul ca legile se īmpart īn legi fundamentale si legi ordinare. Un rol suprem īn ierarhia izvoarelor dreptului īn general si, implicit, a dreptului civil, īl are Constitutia, fiind considerata legea fundamentala a tarii.

Īn functie de organul de stat de la care emana si de natura lor, se disting urmatoarele categorii de acte normative, ce pot constitui izvoare ale dreptului civil: Constitutia, legile (atāt cele constitutionale cāt si legile organice si legile ordinare), ordonantele Guvernului (inclusiv ordonantele de urgenta), hotarārile Guvernului, ordinele, instructiunile si regulamentele conducatorilor organelor centrale ale administratiei de stat, actele norma 414p1524e tive emise de autoritatile administratiei publice locale, acte normative anterioare anului 1990 (legi, decrete, hotarāri ale Consiliului de Ministri, ordine si instructiuni) daca acestea sunt īn vigoare, reglementari internationale (conventii, pacte, acorduri etc.) la care Romānia este parte prin ratificare si care au devenit astfel parte integranta a dreptului nostru intern[3].

De asemenea, contractele colective de munca constituie izvoare de drept doar īn materia raporturilor de munca īntemeiata pe contracte individuale de munca.

2.1.3. Acte normative īn vigoare, care sunt izvoare de drept civil

A.               Legile

Legea este adoptata de Parlament - puterea legiuitoare a tarii. Legea se clasifica īn:

legea fundamentala (Constitutia, care sta la baza tuturor celorlalte legi);

- legea constitutionala (spre exemplu Legea de revizuire a Constitutiei, publicata īn Monitorul Oficial, partea nr. 669 din 22 septembrie 2003);

- legea organica (adoptata cu votul a doua treimi din numarul membrilor Parlamentului, īn domenii stabilite prin Constitutie);

legea ordinara (adoptata cu majoritatea voturilor parlamentarilor prezenti, īn celelalte domenii).

a.          Constitutia

Reprezinta principalul izvor de drept constitutional, dar si un izvor important pentru dreptul civil, datorita urmatoarelor considerente: unele din drepturile fundamentale ale cetatenilor sunt, īn acelasi timp, drepturi subiective civile, care au ca titular persoana fizica; principiile fundamentale ale dreptului civil au ca izvor primar todele constitutionale; normele constitutionale care reglementeaza organele statului intereseaza dreptul civil sub aspectul regimului persoanelor juridice romāne .

b. Codul Civil romān

A fost adoptat īn 1864 si a intrat īn vigoare la 1 decembrie 1865, formulat dupa modelul Codului Civil francez, de la 1804 (numit si Codul Napoleon). Codul Civil romān este principalul izvor de drept civil, deoarece guverneaza īn cuprinsul sau majoritatea normelor acestei ramuri de drept. Pentru a se realiza o armonizare a prevederilor cuprinse īn Codul Civil realitatile social-economice, a fost necesara modificarea, completarea sau abrogarea anumitor dispozitii din cod.

c.          Alte legi civile

Codul comercial de la 1887; Codul familiei, care reglementeaza relatii ce intra īn obiectul dreptului civil (spre exemplu, capacitatea civila a persoanei fizice, Legea privind raporturile de drept international privat, nr. 105 / 1992, legea arendarii, nr.16 / 1994; legea privind dreptul de autor si drepturile conexe, nr. 8 / 1996, legea cu privire la actele de stare civila, nr. 119 / 1996, legea privind societatile comerciale, nr. 31 / 1990, republicata īn 1998 etc.

B.               Decretele - legi

Decretul - lege nr. 66 / 1990, privind organizarea si functionarea cooperatiei mestesugaresti;

Decretul - lege nr. 61 / 1990, privind vānzarea de locuinte constituite din fondul statului catre populatie;

Decretul - lege nr. 100 / 1990, privind atribuirea sau schimbarea de denumiri.

C.               Decretele

Cu titlu de exemplu, mentionam:

Decretul nr. 31 / 1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice;

Decretul nr. 167 / 1958 privitor la prescriptia extinctiva;

O parte din aceste decrete urmeaza a fi īnlocuite, īntrucāt unele din dispozitiile lor contravin Constitutiei.

D.               Hotarārile si Ordonantele Guvernului Romāniei

Hotarārile se emit pe baza si īn vederea executarii legilor; sunt subordonate legilor aflate īn vigoare si cu scopul de a asigura aplicarea lor.

Ordonantele se emit īn temeiul unei legi speciale de abilitare.

Īn limitele si īn conditiile prevazute de acestea (spre exemplu, Ordonanta de Urgenta nr. 25 / 1997 cu privire la regimul juridic al adoptiei cu modificarile ulterioare.

E.               Alte acte normative ca izvoare de drept civil

Sunt emise de conducatorii organelor centrale ale administratiei de stat si acte normative adoptate de organele executive, daca acestea au caracter normativ si reglementeaza relatii sociale care intra īn obiectul dreptului civil.

Exista de asemenea si alte acte normative care au o denumire speciala: Statut- Regulament, Contract - Cadru, Contract tip, Standard, Norme, toate acestea fiind legi, hotarāri ale guvernului sau instructiuni ale ministrilor.

2.1.4. Problema altor izvoare de drept civil

Īn literatura de specialitate s-a pus problema īncadrarii īn categoria izvoarelor de drept a obiceiului, moralei, jurisprudentei, doctrinei.

Obiceiul constituie o practica īndelungata, īnradacinata si continua, pe care cei ce o aplica o considera obligatorie. Prin el īnsusi, obiceiul nu constituie izvor al dreptului civil, ci numai īn masura īn care se integreaza īn ipotezele si dispozitiile normelor juridice civile, prin trimiterea expresa facuta īn cuprinsul unui act normativ[5].

Nici practicii judiciare nu i se poate recunoaste valoarea unui izvor de drept deoarece judecatorii se supun legii si hotarasc dupa interna lor convingere, acestia aplicānd normele de drept, dar neputāndu-le crea sau īnlocui cu alte norme, prin hotarārile lor[6].



Exista, totusi, cazuri īn care s-ar putea recunoaste jurisprudentei, cel putin īn fapt, calitatea de izvor de drept.

Astfel, potrivit art. 145 alin. 4 din Constitutie, de la data publicarii deciziile Curtii Constitutionale sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor.

Art. 25 din Legea nr. 47 / 1992 reia aceasta dispozitie si pentru deciziile prin care se solutioneaza exceptiile de neconstitutionalitate a unei legi sau ordonante.

Īn concluzie, cānd Curtea Constitutionala admite exceptia de neconstitutionalitate, decizia respectiva va juca rol de izvor de drept, deoarece īn solutionarea unor litigii ulterioare, judecatorii nu vor mai putea aplica textul declarat neconstitutional.

Doctrina (literatura juridica) nu constituie izvor de drept civil. Aceasta are un rol creator.

Īn alte sisteme de drept, obiceiul si practica judiciara sunt recunoscute ca fiind izvoare de drept (spre exemplu, SUA, Marea Britanie).

Īn sistemele de drept islamice coranul constituie izvor de drept.

2.2. Clasificarea normelor de drept civil

Normele de drept civil pot fi clasificate dupa mai multe criterii, astfel:

a)   Dupa posibilitatea partilor de a deroga sau nu de la ele, normele de drept civil se clasifica īn norme dispozitive si norme imperative[7].

Normele de drept civil dispozitive suplinesc sau chiar interpreteaza vointa neexprimata sau insuficient exprimata a subiectelor de drept civil. Acestea permit derogarea de la dispozitiile pe care le contine.

Normele dispozitive se subclasifica īn norme permisive si norme supletive.

Normele dispozitive permisive dau posibilitatea subiectelor de drept sa aiba a anumita conduita. Un exemplu de astfel de norma īl constituie dispozitiile art. 1587 din Codul Civil, potrivit caruia "se pot stipula dobānzi de bani, de producte sau de alte lucruri mobile".

Normele dispozitive supletive stabilesc o anumita conduita pentru parti, care este obligatorie doar daca partile nu au prevazut o alta conduita. Cu titlu de exemplu, amintim: dispozitiile art. 1305 din Codul Civil, potrivit caruia "spezele vānzarii sunt īn sarcina cumparatorului, īn lipsa de stipulatie contrarie", art. 1615 din Codul Civil, conform caruia "restitutiunea trebuie sa se faca, daca prin contract nu se arata locul, acolo unde se afla lucrul depozitat".

Normele de drept imperative se subclasifica īn norme onerative si norme prohibitive.

Normele imperative onerative obliga partile la o anumita conduita, ex. art. 1772 din Codul Civil, conform caruia "ipoteca conventionala nu va fi constituita decāt prin act autentic".

Normele imperative prohibitive interzic īn mod expres partilor sa aiba o anumita conduita, ex. art. 1513 din Codul Civil prevede ca "este nul contractul prin care un asociat īsi stipuleaza totalitatea cāstigurilor. Asemenea, nula este conventia prin care s-a stipulat ca unul sau mai multi asociati sa fie scutiti de a participa la pierdere".

b) Dupa natura interesului ocrotit de norma civila, distingem īntre normele juridice civile de ordine publica si normele juridice civile de ordine privata.

Norma juridica civila de ordine publica este acea norma care ocroteste un interes general public. Avānd īn vedere faptul ca normele de ordine publica ocrotesc un interes general public, acestea sunt si norme imperative. Nu este obligatoriu ca toate normele de drept civil imperative sa fie si norme de ordine publica.

Norma juridica civila de ordine privata urmareste ocrotirea unui interes individual. Normele juridice civile de ordine nu sunt īntotdeauna si norme dispozitive, dar normele dispozitive sunt īntotdeauna si norme de ordine privata.

c) Dupa īntinderea cāmpului de aplicare, normele de drept civil se īmpart īn: norme juridice civile generale si norme juridice civile speciale.

Normele de drept civil generale se aplica īn toate cazurile si orice materie, daca o alta norma nu prevede altfel.

Normele de drept civil speciale se aplica doar īn cazurile expres stabilite de lege. De aici rezulta faptul ca normele generale constituie situatia de drept comun, īn timp ce normele speciale constituie exceptia, norma speciala aplicāndu-se cu prioritate fata de norma generala, fara a se lua īn considerare faptul ca norma speciala este mai veche decāt norma generala

Datorita faptului ca deroga de la dreptul comun, norma speciala este de stricta interpretare si aplicare, neputānd fi aplicata prin analogie la situatii pentru care norma speciala nu face referire, acestea fiindu-le aplicabile dispozitiile din normele generale.

2.3. Aplicarea legii civile

2.3.1. Aplicarea legii civile īn timp

Precizari prealabile

Ca orice lege si legea civila actioneaza simultan sub trei aspecte:

pe o anumita durata - aplicare legii civile īn timp;

pe un anumit teritoriu - aplicare legii civile īn spatiu;

cu privire la anumite subiecte, care sunt destinatarii legii - aplicarea legii civile asupra persoanelor.

Privite global, legile civile :

se succed - din punct de vedere al timpului;

coexista - din punct de vedere teritorial;

au determinate categoriile de subiecte la care se aplica .

Legea se publica īn Monitorul Oficial al Romāniei si intra īn vigoare la trei zile de la data publicarii ei sau de la o data ulterioara prevazuta īn textul ei (Art. 78 din Constitutie).

Iesirea din vigoare a legii se produce prin abrogarea ei, care poate fi:

expresa, atunci cānd, īn noua lege care apare, se prevede expres ca legea veche este abrogata sau atunci cānd se prevede ca dispozitiile contrare legii noi se abroga sau prin simplul fapt ca dispozitiile legii mai vechi contravin noi legi.

implicita, adica prin ajungere la termen, īn noua lege, precizāndu-se data la care ea iese din vigoare.

Desuetudinea nu poate fi privita ca mod de iesire din vigoare a legii.[10]

A. Principii si exceptii privind actiunea legii civile īn timp

Īn aplicarea legilor civile īn timp trebuie sa se tina cont de doua principii care se suprapun si se completeaza reciproc:

principiul neretroactivitatii legii civile noi;

principiul aplicarii imediate a legii civile noi.

Principiul neretroactivitatii legii civile este regula conform careia o lege civila se aplica doar acelor situatii care se ivesc īn practica dupa adoptarea ei. Potrivit acestui principiu, legea nu se aplica si situatiilor anterioare adoptarii ei, īn conformitate cu prevederile art. 1 din Codul Civil: "Legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactiva" si cu prevederile art. 15 alin. 2 din Constitutia Romāniei: "Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile."

Principiul aplicarii imediate a legii civile noi este regula de drept conform careia, de īndata ce a fost adoptata, legea noua se aplica tuturor situatiilor ivite, intrarea ei īn vigoare īnlaturānd aplicare legii vechi.

Exceptiile de la principiile aplicarii legii civile īn timp

- retroactivitatea legii civile noi; potrivit acestei exceptii, legea civila noua poate fi aplicata unor situatii juridice aparute anterior adoptarii ei. Aceasta exceptie poate fi aplicata doar daca este consacrata expres īn legea noua.

Īn prezent, este discutabila admisibilitatea exceptiei[11].

- ultra - activitatea (supravietuirea) legii civile vechi, ceea ce īnseamna aplicarea legii civile vechi īn situatii determinate, desi a intrat īn vigoare o noua lege civila.

Rationamentul pentru care a fost admisa aceasta exceptie este urmatorul: unele situatii juridice sa fie guvernate de legea aplicabila īn momentul constituirii, modificarii sau stingerii lor.

Supravietuirea legii vechi trebuie consacrata īn mod expres de lege.

2.3.2. Aplicarea legii civile īn spatiu

B. Reguli si exceptii privind aplicarea īn spatiu a legii civile

Aplicarea legii civile īn spatiu trebuie privita atāt sub aspect intern, cāt si sub aspect teritorial.

Aspectul intern vizeaza situatia raporturilor civile stabilite pe teritoriul Romāniei, īntre subiectele de drept civil de cetatenie sau dupa caz, de nationalitate romāna, si se rezolva, tināndu-se cont de urmatoarea regula: actele normative civile care emana de la organele centrale de stat se aplica pe īntreg teritoriul tarii, iar reglementarile civile care provin de la un organ de stat local se aplica doar pe teritoriul respectivei unitati administrativ - teritoriale[12].

Aspectul international se refera la raporturile civile cu element de extraneitate, raporturi care se rezolva de normele conflictuale ale dreptului international privat. Aceste norme se regasesc īn legea nr. 105 / 1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat.



Reguli de drept international privat au fost continute si īn art. 2 al Codului civil, abrogat prin legea nr. 105 / 1992:

imobilele sunt supuse legilor tarii pe teritoriul careia se afla - lex rei sitae;

starea civila si capacitatea civila ale persoanei fizice sunt supuse legii cetateniei - lex personalis este lex patriae, iar capacitatea persoanei juridice este supusa legii nationalitatii, determinate de sediul ei;

forma actului juridic este cārmuita de legea locului unde se īncheie - locus regit actum.

2.3.3. Aplicarea legii civile asupra persoanelor

A.        Categorii de legi civile care se aplica din punct de vedere al subiectelor de drept civil carora se aplica

Destinatarii legii civile sunt persoanele fizice si persoanele juridice, ca subiecte de drept civil.

Din punct de vedere al sferei subiectelor la care se aplica, legile civile pot fi īmpartite īn trei categorii:

- legi civile cu vocatie generala de aplicare, adica cele aplicabile atāt persoanelor fizice cāt si persoanelor juridice. De exemplu, art. 998 din Codul Civil , care reglementeaza raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie; Decretul nr. 31 / 1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice etc.;

legi civile cu vocatia aplicarii numai persoanelor fizice. De exemplu, Codul familiei, Legea nr. 119 / 1996 cu privire la actele de stare civila etc.;

legi civile cu vocatia aplicarii numai persoanelor juridice, de exemplu, art. 39 din Decretul nr. 31 / 1954, care reglementeaza stabilirea sediului, Legea nr. 31 / 1990 privind societatile comerciale;

2.4. Interpretarea legii civile

2.4.1. Definitia, necesitatea si clasificarea interpretarii legii civile

A.               Definitia interpretarii legii civile

Prin interpretarea legii civile se īntelege operatiunea logico-rationala de lamurire, explicare a continutului si sensului normelor de drept civil, īn scopul justei aplicari, prin corecta īncadrare a diferitelor situatii din viata practica īn ipotezele ce le contin.

Scopul interpretarii legii civile consta īn determinarea sferei situatiilor de fapt concrete la care norma civila face referire, precum si asigurarea corectei aplicari a acelei norme, iar continutul interpretarii consta īn explicarea sensului vointei legiuitorului, exprimata īntr-o anumita norma de drept civil.

B.               Necesitatea interpretarii legii civile

Īn primul rānd, oricāt de buna ar fi o lege īn momentul adoptarii ei, aceasta este depasita la un moment dat de dinamica vietii, prin aparitia unor situatii care nu au fost avute īn vedere la data adoptarii ei.

Astfel, se pune problema de a sti daca situatia nou ivita poate fi sau nu īncadrata īntr-o anumita norma de drept civil, rezolvarea problemei solicitānd stabilirea sensului si īntelesului acelei norme judiciare.

Īn al doilea rānd, interpretarea normelor de drept civil este necesara si datorita formularilor generale pe care legiuitorul le foloseste īn redactarea textelor de lege, aceasta pentru a nu scapa nereglementate anumite situatii din practica.

Īn al treilea rānd, termenii, cuvintele sau expresiile folosite de legiuitor nu apartin īntotdeauna vorbirii obisnuite, fiind necesara astfel, o explicare a acestora, pentru corecta īntelegere a normei juridice.

Īn fine, interpretarea este necesara datorita formularii neclare, imprecise ambigue a normei juridice.

C.               Clasificarea interpretarii legii civile

Īn clasificarea interpretarii legii civile de tine seama de urmatoarele criterii de clasificare:

Īn functie de forta sa, obligatorie sau neobligatorie, se distinge īntre interpretarea oficiala a legii civile si interpretarea neoficiala.

Īn functie de rezultatul interpretarii, se deosebeste īntre: interpretarea literala, interpretarea extensiva si interpretarea restrictiva.

Dupa metoda de interpretare folosita, distingem: interpretarea gramaticala, interpretarea sistematica, interpretarea istorico-teleologica si interpretarea logica.

2.4.2. Interpretarea oficiala si interpretarea neoficiala a normelor dreptului civil

Prin interpretarea oficiala īntelegem acea interpretare facuta de un organ de stat apartinānd puterii legislative, executive sau judecatoresti, īn exercitarea atributiilor ce-i revin, potrivit legii.

Interpretarea oficiala se subclasifica īn: interpretarea oficiala autentica si interpretarea oficiala jurisdictionala.

Interpretarea oficiala autentica provine de la organul de stat care a editat actul normativ supus interpretarii. Aceasta interpretare se concretizeaza īn norme interpretative care pot fi generale sau abstracte. Spre exemplu, un articol de lege este interpretat printr-o lege care emana de la Parlamentul Romāniei.

Tot autentica este si interpretarea ce provine de la un organ obstesc investit de lege cu prerogativa reglementarii anumitor relatii, la care participa organizatii obstesti din sistemul sau organizatoric.

Interpretarea oficiala autentica are caracter general obligatoriu, ca īnsusi actul normativ interpretat.

Interpretarea oficiala jurisdictionala este data de organele de jurisdictie (instanta de judecata sau alt organ care potrivit legii are si atributii jurisdictionale). Aceasta interpretare este obligatorie doar īn cazul solutionat prin hotarārea judecatoreasca definitiva, intrata īn puterea lucrului judecat.

Īn sistemul de drept romānesc, precedentul judiciar nu este izvor de drept civil distinct.

Este neoficiala interpretarea care se da legii civile īn literatura de specialitate, de catre avocat īn pledoariile sale īn fata instantei de judecata, aceasta neavānd putere juridica obligatorie.

2.4.3. Interpretarea literala, extensiva si restrictiva

Interpretarea este literala, cānd īntre formularea textului legal interpretat si cazurile din practica ce se īncadreaza īn ipoteza sa exista concordanta, nefiind motive, prin urmare, nici de a extinde si nici de a restrānge aplicarea dispozitiei īn cauza[13].

Interpretarea este extensiva daca īntre formularea textului legal interpretat si cazurile din practica la care acesta se aplica nu exista concordanta, fiind necesar ca textul sa fie extins si asupra unor cazuri care nu se īncadreaza īn formularea textului.

Interpretarea este restrictiva daca formularea unui text legal si cazurile din practica la care acesta se aplica, exista neconcordanta, īn sensul ca formularea este prea larga fata de ipotezele care se pot īncadra īn text.

2.4.4. Interpretarea gramaticala, sistematica si istorico-teleologica

Prin interpretarea gramaticala se urmareste lamurirea īntelesului unei dispozitii legale civile prin aplicarea regulilor gramaticii, tinānd seama de sintaxa si morfologia propozitiei sau frazei, de semantica termenilor utilizati īn textul interpretat, de semnele de punctuatie.

Prin interpretarea sistematica se urmareste lamurirea īntelesului unei norme juridice, tināndu-se cont de legaturile sale cu alte norme juridice, fie din acelasi act normativ, fie din alt act normativ.

Interpretarea sistematica a legii civile este frecvent īntālnita īn practica, mai ales īn ce priveste determinarea domeniului de aplicare a unei dispozitii, plecānd de la calificarea ei ca norma generala ori norma speciala, prin respectarea urmatoarelor doua reguli:

norma generala nu deroga de la norma speciala: generalia specialibus non derogant;

- norma speciala deroga de la norma generala: generalia specialibus derogant;

De aici rezulta faptul ca norma generala reprezinta regula, iar norma speciala constituie exceptia.

Prin interpretarea istorico-teleologica se stabileste sensul unei dispozitii legale, tināndu-se seama de finalitatea urmarita de legiuitor la adoptarea actului normativ din care face parte acea dispozitie, īntr-un context istoric dat.

2.4.5. Interpretarea logica a legii civile

A. Reguli de interpretare logica a normelor de drept civil



Prin interpretarea logica se realizeaza lamurirea sensului unei norme juridice pe baza legilor logicii formale.

Īn doctrina si īn practica se retin trei reguli de interpretare logica:

1) Exceptia este de stricta interpretare si aplicare - exceptio est strictissimae interpretationis. Conform acestei reguli, ori de cāte ori o norma juridica instituie o exceptie de la regula, aceasta exceptie nu poate fi extinsa la alte situatii pe care acea norma juridica nu le prevede.

Pe baza acestei reguli de interpretare logica, se ajunge la ceea ce am aratat ca este interpretare restrictiva, īn general, sunt supuse acestei interpretari:

textele legale care contin enumerari limitative;

textele legale care instituie prezumtii legale;

textele care contin o exceptie.

2) Unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie sa distinga. Aceasta regula se exprima prin adagiul - ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus[14]. Se tine seama de faptul ca unei formulari generale a textului legal, trebuie sa-i corespunda o aplicare a sa tot generala, fara a introduce distinctii pe care legea nu le contine.

3) Legea civila trebuie interpretata īn sensul aplicarii ei, iar nu īn sensul neaplicarii - actus interpretandus est potius ut valeat, quam ut pereat[15].

Aceasta regula de interpretare este continuta īn dispozitiile art. 978 din Codul Civil pentru interpretarea conventiilor, dar pentru identitatea de ratiune, ea este extinsa si la interpretarea normei de drept civil.

B. Argumente de interpretare logica

Pe lānga aceste reguli de interpretare sunt folosite si argumentele de interpretare logica, astfel:

1) Argumentul per a contrario. Conform acestui argument, atunci cānd se afirma ceva, se neaga contrariul - qui dicit de uno, negat de altero.

Valoarea practica a acestui argument de interpretare logica este relativa, acesta trebuind sa fie utilizat cu o oarecare circumspectie deoarece nu tot ce este interzis expres, este permis īntotdeauna[16].

2) Argumentul a fortiori (cu atāt mai mult). Īn baza acestui argument se ajunge la extinderea aplicarii unei norme juridice editata pentru o anumita situatie, la un caz nereglementat expres, deoarece situatiile care au fost avute īn vedere la edictarea acelei norme se regasesc si mai evident īn cazul dat.

3) Argumentul de analogie

Acest argument are īn vedere faptul ca unde exista acelasi ratiuni, trebuie aplicata aceeasi lege, aceeasi solutie - ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet sau ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet ori mai simplu, ubi eadem ratio ibi eadem solutio.[17]

Īn practica, acest argument este folosit pentru rezolvarea "lacunelor legii", fiind aplicate "prin analogie" normele de drept civil edictate pentru cazuri asemanatoare. Rationamentul acestui argument consta īn faptul ca aceeasi cauza trebuie sa produca acelasi efect.

Īn situatiile īn care urmeaza sa se foloseasca metode a analogiei trebuie avute īn vedere atāt asemanarile cāt si deosebirile dintre situatia reglementata expres de lege si situatia neprevazuta de lege, dar careia urmeaza sa i se aplice acelasi text de lege.

4) Argumentul reducerii la absurd - reductio ad absurdum

Din aplicarea acestui argument rezulta ca o anumita solutie este admisibila rational, deoarece alta solutie contrara ar fi inadmisibila, de neacceptat, absurda.

La acest argument apeleaza literatura de specialitate, īn solutionarea problemelor controversate.

Pe lānga argumentele de interpretare logica mentionate, sunt folosite si alte argumente de o valoare cel putin discutabila precum: argumentul ad populum (care se īntemeiaza pe īmprejurarea ca exista un acord al majoritatii); argumentul ad hominem (care se refera la calitatile persoanei care a formulat o anumita opinie); argumentul ex silentio (potrivit caruia, daca un lucru nu a fost negat de nimeni, īnseamna ca acel lucru este afirmat); argumentul ad ignorantiam (care se bazeaza pe imposibilitatea de a dovedi contrariul) etc.[18]



A se vedea pentru o prezentare a izvoarelor de drept īn general, Nicolae Popa, Teoria generala a dreptului, Editura Actami, Bucuresti, 1998, p. 190 - 220.

A se vedea Brāndusa stefanescu si Colectiv, op. cit., p. 29

A se vedea Gabriel Boroi, op. cit., p. 12

A se vedea Ghe. Beleiu, op. cit. , p. 52

A se vedea Gabriel Boroi, op. cit., p. 13

Art. 123 alin. 3 din Constitutie prevede "judecatorii sunt independenti si se supun numai legii". Desi acest text a urmarit īn principal afirmarea principiului independentei judecatorilor, ar putea fi utilizat si ca argument ca īn dreptul romānesc jurisprudenta nu este izvor de drept. De asemenea se opune recunoasterii ca izvor de drept a jurisprudentei si art. 4 Cod Civil care interzice judecatorilor sa se pronunte īn hotarārile pe care le da pe "cale de dispozitii generale si reglementare, asupra cauzelor ce-i sunt supuse". Pentru o opinie contrara, īn sensul recunoasterii jurisprudentei calitatea de izvor de drept, a se vedea Bentinio Diamant, Jurisprudenta ca izvor de drept īn sistemul de drept, īn Revista de Drept Comercial nr. 6 / 1998, p. 109 - 110.

A se vedea Gabriel Boroi, op. cit., p. 15 - 16.

A se vedea Ghe. Beleiu, Drept civil romān, editia a V-a, revazuta si adaugita de Marian Nicolae, Petrica Trusca, Editura "sansa" SRL, Bucuresti, 1998, p. 57.

Termenul de trei zile a fost introdus prin Legea de revizuire a Constitutiei. Reprezinta un termen de gratie, interval īn care exista prezumtia ca cetatenii si autoritatile interesate au timpul necesar sa intre īn posesia Monitorului Oficial īn care legea este publicata. Aceasta modificare (nu era prevazut termenul de trei zile īn Constitutia adoptata la 8 decembrie 1991) realizeaza asadar o distinctie foarte clara īntre publicarea legii, care coincide cu data publicarii īn Monitorul Oficial si intrarea īn vigoare a legii, care, daca nu este prevazuta expres īn continutul legii, la o data ulterioara publicarii , se realizeaza dupa īmplinirea a trei zile de la data publicarii. A se vedea comentariul de la art. 78, Mihai Constantinescu, Ioan Muraru, Antonie Iorgovan, Revizuirea Constitutiei Romāniei, explicatii si comentarii, Editura Rosetti, 2003. p. 69.

A se vedea Gheorghe Beleiu, op. cit. , p. 57

Ibidem

A se vedea Gabriel Boroi, op. cit., p. 25

A se vedea Ghe. Beleiu, op. cit., p. 63

A se vedea Felicia stefan, Dictionar de expresii juridice latine, Editura Oscar Print, 1995, p. 206

Ibidem, p. 24

A se vedea Ghe. Beleiu, Drept civil. Persoanele, 1987, p. 159

Unde este aceeasi motivatie acolo este aceeasi solutie. A se vedea Felicia stef, op. cit., p. 206

A se vedea Gabriel Boroi, op. cit., p. 38










Document Info


Accesari: 13438
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2021 )