CONDIŢII PREVĂZUTE DE LEGE PENTRU ĪNCEPEREA URMĂRIRII PENALE
Sectiunea I
Īnceperea urmaririi penale
§1.Stadiul procesual al īnceperii urmaririi penale
1.Īnceperea urmaririi penale si importanta ei procesuala
Īntre actul de īncepere a urmaririi penale si actul prin care aceasta este finalizata se īncadreaza, efectuarea urmaririi penale, faza care cuprinde īntreaga activitate desfasurata de organele de cercetar 111g61b e penala si de procuror[1].
Urmarirea penala cuprinde īntr-o prima etapa cercetarea penala si o a doua intitulata rezolvarea cauzei de catre procuror.
Cercetarea penala are ca prim stadiu īnceperea urmaririi penale care consta īn actul de dispozitie procesual prin care organul de urmarire penala constata ca s-a savārsit o infractiune si este necesara interventia sa pentru identificarea faptuitorului si tragerea lui la raspundere penala.
Organul de urmarire, īn cazul īn care dispune īnceperea urmaririi penale, se investeste cu toate drepturile pe care i le confera legea pentru efectuarea urmaririi penale, atāt īn ceea ce priveste strāngerea probelor pentru lamurirea cauzei sub toate aspectele cāt si īn legatura cu masurile de constrāngere care pot fi luate fata de persoana urmarita[2].
Procedura īnceperii urmaririi penale trebuie sa fie simpla pentru ca activitatea de urmarire sa īnceapa imediat ce sunt īntrunite conditiile legale. īnceperea urmaririi penale poate fi justificata numai de existenta temeiurilor raspunderii penale, adica savārsirea unei infractiuni. Organul care dispune īnceperea urmaririi penale trebuie sa verifice īndeplinirea conditiilor necesare deoarece raspunde pentru activitatea pe care o declanseaza[3].
Art. 228, C. pr. pen., prevede pentru īnceperea urmaririi penale o a doua conditie, anume inexistenta vreunui caz de īmpiedicare a punerii īn miscare a actiunii penale, fapt ce ocroteste persoanele nevinovate īmpotriva actelor de urmarire penala.
2.Conditii necesare pentru īnceperea urmaririi penale
Sunt cazuri cānd īnceperea urmaririi penale se reduce, ca activitate procesuala, la redactarea actului de dispozitie a īnceperii urmaririi penale (rezolutie, proces verbal) sau sunt cazuri cānd se poate desfasura o activitate de investigatie mai vasta.
Pentru a se putea īncepe urmarirea penala sunt necesare doua conditii, una pozitiva si una negativa[4].
a)Conditia pozitiva, care este exprimata īn mod expres īn art. 228, C. pr. pen., dar care decurge din reglementarea adiacenta, consta īn existenta acelui minim de date care permite organului de urmarire penala sa considere ca s-a savārsit īn mod cert o infractiune. Informatiile detinute de organul de urmarire penala pot fi obtinute din sesizarea facuta sau din actele premergatoare desfasurate ulterior sesizarii.
b)Conditia negativa, īnscrisa īn art. 228, alin. 1, C. pr. pen., este necesara īnceperii urmaririi penale si consta īn inexistenta cazurilor de īmpiedicare a punerii īn miscare a actiunii penale prevazute de art. 10, exceptie facānd lit.b. Atunci cānd, īn urma sesizarii si a efectuarii eventualelor acte premergatoare, suntem īn cazul art. 10, lit. b, organul de urmarire penala īncepe urmarirea dupa care īnainteaza dosarul procurorului.
Procurorul, la propunerea organului de urmarire penala, dispune prin ordonanta scoaterea de sub urmarirea penala si īnstiinteaza, atunci cānd este cazul, persoana care a facut sesizarea (art, 230, C. pr. pen.). īn cazul īn care procurorul apreciaza ca propunerea de scoatere de sub urmarire nu se justifica, restituie dosarul organului de cercetare penala pentru continuarea cercetarii (art. 231, C. pr. pen.)[5].
§2.Modurile de sesizare a organelor de urmarire penala
1.Modurile de sesizare a organelor de urmarire penala si clasificarea lor
Prevederile art. 221-227 reglementeaza modurile de sesizare a organelor de urmarire penala si conditiile pe care trebuie sa le īndeplineasca actul de sesizare. Dispozitiile art. 221, alin. 1, C. pr. pen., precizeaza ca organul de urmarire penala este sesizat prin plāngere sau denunt, ori se sesizeaza din oficiu cānd se afla pe orice cale ca sa savārsit o infractiune. Din acest text de lege rezulta urmatoarele moduri de sesizare :
A.Modurile de sesizare generala ale organelor de urmarire penala:
a)plāngerea, reglementata de prevederile art. 222, C. pr. pen.;
b)denuntul, reglementat de prevederile art. 223, C. pr. pen.;
c)alte moduri de sesizare a organului de urmarire penala, la cererea organului competent, conform cu art. 225, 226 si 227, C. pr. pen.
B.Modurile de sesizare speciale ale organelor de urmarire penala: sesizarea din oficiu sau interna a organelor de cercetare penala, conform cu art. 224, privind procedura efectuarii actelor premergatoare de catre organele de urmarire penala īn vederea īnceperii urmaririi penale. Acest mod de sesizare este obligatoriu pentru organele de urmarire penala. Sesizarile din oficiu pot fi :
a)primare, atunci cānd pricina a fost adusa pentru prima data īn fata unui organ de urmarire penala;
b)complimentare, cānd un organ de urmarire a fost sesizat dupa ce anterior cauza a trecut prin fata unui alt asemenea organ (art. 210)e.
Sesizarea, indiferent de natura sa, trebuie sa cuprinda datele prevazute īn art. 222, alin. 2, respectiv : nume, prenume, calitatea si domiciliul petitionarului, descrierea faptei care formeaza obiectul plāngerii, indicarea faptuitorului daca este cunoscut si a mijloacelor de proba.
Īn cazul plāngerii prealabile (art. 228, C. pr. pen.), termenul īn care poate fi facuta sesizarea de organele care au asemenea obligatii (art. 170, 262 C. pen. si art. 227 C. pr. pen.) este de trei zile de la descoperirea faptei penale, conform art. 214, ori a deciziilor īn cazurile prevazute de art. 215.
Organele de urmarire penala au dreptul sa efectueze actele premergatoare īn cazul tuturor modurilor de sesizare, dar numai īn vederea īnceperii urmaririi penale.
2.Modurile generale de sesizare a organelor de urmarire penala
Prevederile art. 221-227, C. pr. pen., reglementeaza modurile de sesizare a organelor de urmarire penala cāt si conditiile pe care trebuie sa le īndeplineasca aceste sesizari. Organele de urmarire penala nu-si pot īncepe activitatea de cercetare fara sa fi fost sesizate legal despre savārsirea unei fapte penale. Sesizarea legala provine de la un organ sau de la o persoana īndreptatita sa o faca si trebuie sa īndeplineasca conditiile de fond si de forma cerute de lege[6].
Modurile generale de sesizare a organelor de urmarire penala sunt (art. 221, C, pr. pen.): plāngerea, denuntul si sesizarea din oficiu. Modurile speciale de sesizare prevazute īn art. 221, alin. 2, sunt: plāngerea prealabila, sesizarea sau autorizarea organului prevazut de lege etc. Pentru īnceperea urmaririi penale este necesara o sesizare fara de care organul de urmarire penala nu este autorizat sa īnceapa si sa efectueze o asemenea actiune. Lipsa plāngerii, a denuntului sau a sesizarii vreunuia din modurile generale de sesizare nu īmpiedica īnceperea urmaririi penale, deoarece organul de urmarire se poate oricānd sesiza din oficiu. Unele din modurile de sesizare sunt facultative (īn cazurile plāngerii sau denuntului), altele sunt obligatorii, adica organele si persoanele care au luat cunostinta despre savārsirea unor infractiuni au obligatia legala sa sesizeze organele de urmarire penala[7]. Plāngerea si denuntul sunt moduri de sesizare personale.
Dupa sesizarea prin plāngere, denunt sau din oficiu, organul de urmarire penala are obligatia sa verifice sesizarea atunci cānd are dubii sau sa īntrerupa orice fel de investigatie procedānd la efectuarea actelor premergatoare. Daca din cuprinsul sesizarii sau din actele premergatoare rezulta vreunul din cazurile de īmpiedicare a īnceperii urmaririi penale prevazute īn art. 10, C. pr. pen., conform art. 228, alin. 4, C. pr. pen., se va propune procurorului sa nu īnceapa urmarirea penala indicānd impedimentul legal, fara a mai efectua cercetari. īn cazul īn care din sesizare sau din actele premergatoare nu rezulta existenta vreunuia din cazurile de īmpiedicare a punerii īn miscare a actiunii penale, organul de urmarire penala are obligatia, conform prevederilor art. 228, alin. 1, C.pr. pen., sa īnceapa urmarirea penala si sa efectueze cercetari īn ceea ce priveste cauza, luānd toate masurile pentru desfasurarea legala a acesteia.
A.Plāngerea este reglementata de art. 222, C. pr. pen., si consta īn īnstiintarea organelor juridice de catre persoana vatamata despre savārsirea unei infractiuni. Prin plāngere, persoana vatamata īsi manifesta vointa de a īncepe urmarirea penala īn vederea tragerii la raspundere a faptuitorului[8].
Plāngerea se face personal {art. 222, alin. 3, C. pr. pen.) de catre cel legat prin fapta penala savārsita sau prin mandatar, situatie īn care procura se ataseaza la plāngere. Se mai poate face de catre unul din soti pentru celalalt sot sau de oricare din copiii majori pentru parinti (substituiti procesului). Persoana vatamata, sotul sau parintele poate sa declare ca nu-si īnsuseste plāngerea facuta īn numele sau, contestānd-o sau retragānd-o.
Īn cazul persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu, plāngerea se face de catre reprezentantul legal (tutore, curator, etc). Persoanele cu capacitate de exercitiu restrānsa (minorul care a īmplinit 14 ani) pot face plāngere cu īncuviintarea persoanelor prevazute de legea civila (parinte, tutore sau curator, conform art. 105, 124, 133 C. fam.).
Potrivit art. 222, alin. ultim, C. pr. pen., persoana cu capacitati restrānse de exercitiu poate face plāngere cu īncuviintarea persoanelor prevazute de legea civila. Minorul de 16 ani, fiind o persoana cu capacitate de exercitiu restrānsa, poate introduce plāngerea prealabila cu īncuviintarea persoanelor prevazute de legea civila īn cazul īn care sa comis īmpotriva sa o infractiune pentru care legea penala se pune īn miscare la o atare plāngere.
Daca plāngerea prealabila a fost facuta, pentru un astfel de minor persoana vatamata, de catre mama acestuia si nu de catre minor cu īncuviintarea mamei sale, instanta urmeaza sa constate ca nu sunt īndeplinite conditiile pentru punerea īn miscare a actiunii penale si sa se pronunte īncetarea procesului penal īn baza art. 11, pct. 2, Ut. b si art. 10, lit. f, C. pr. pen[9].
Art. 222, alin. 1, C. pr. pen., prevede ca plāngerile pot fi facute si de catre organizatiile prevazute de art. 145, C. pr. pen. īn alin. 2 se prevad mentiunile pe care trebuie sa le cuprinda plāngerea: numele, prenumele, calitatea si domiciliul persoanei fizice sau juridice care intereseaza, descrierea faptei care formeaza obiectul plāngerii, indicarea faptuitorului, īn cazul īn care acesta este cunoscut, si a mijloacelor de proba. Atunci cānd plāngerea se face oral, se īntocmeste un proces verbal care va cuprinde datele cerute de art. 222 si art. 91, C. pr. pen.
B.Denuntul este o modalitate de sesizare a organelor de urmarire penala si este reglementat prin dispozitiile art. 223, C. pr. pen. Consta īn īncunostiintarea facuta de persoane sau organizatii din cele prevazute īn art. 145, C. pr. pen., despre savārsirea unei infractiuni, chiar daca nu este vorba de un interes personal īn cadrul cauzei respective[10].
Īn unele cazuri deosebit de importante denuntul este obligatoriu. Nedenuntarea infractiunii respective poate atrage raspunderea penala. Art. 170, C. pr. pen., incrimineaza fapta aceluia care omite sa īnstiinteze de īndata savārsirea vreuneia din infractiunile prevazute īn art. 155-165 si īn art. 167, C. pen. De asemenea, art, 262, C. pen., incrimineaza omiterea de a denunta de īndata savārsirea vreuneia dintre infractiunile prevazute īn art. 174, 175, 176, 211, 212, 223-226, 229, 231 alin. 2-4 si art. 276 alin. 3, C. pen. Drept urmare, persoanele care au luat cunostinta de savārsirea unei infractiuni din cele enumerate, īn scopul īnlaturarii propriei raspunderi penale, au obligatia de a le anunta autoritatilor[11].
Sesizarea facuta de persoana vatamata, īn cazul īn care nu sunt īntrunite cerintele legale pentru a considera īncunostiintarea ca o plāngere poate fi socotita denunt.
Denuntul poate fi facut din proprie initiativa de persoana care a savārsit fapta penala sau, īn cazul persoanei cercetate sau ascultate īntr-o cauza penala, atunci cānd se aduc la cunostinta fapte care nu formeaza obiectul urmaririlor pentru care este cercetata, ori īn cazul faptuitorului care face declaratii sincere cu privire la savārsirea unei fapte penale de catre o alta persoana.
Organele de urmarire penala sunt obligate sa primeasca denuntul chiar daca īnceperea urmaririi penale īn cazurile respective ar fi de competenta altor organe de urmarire penala, aplicāndu-se prevederile art. 210, C. pr. pen.
Īn principiu, denuntul cuprinde aceleasi date pe care le cuprinde si plāngere: numele, prenumele, calitatea si domiciliul celui care-1 face, descrierea faptei, indicarea faptuitorului īn cazul īn care este cunoscut, mijloacele de proba1.
Denuntul, fata de plāngere, este irevocabil īn sensul ca plāngerea poate fi retrasa. Atunci cānd organele de urmarire penala primesc denunturi anonime, nu apare obligatia īnceperii urmaririi penale decāt dupa ce se va verifica si consemna realitatea celor semnalate, fapt care echivaleaza cu o sesizare din oficiu.
Conform prevederilor art. 228, C. pr. pen., organul de urmarire penala sesizat prin denunt (art. 223, C. pr. pen.) va dispune prin rezolutie īnceperea urmaririi penale numai daca din continutul sesizarii sau din actele premergatoare efectuate nu rezulta vreunul din cazurile de īmpiedicare a punerii īn miscare a actiunii penale, situatie īn care va propune reānceperea urmaririi penale.
Conform art. 227, C. pr. pen., se prevede ca orice persoana cu functie de conducere īntr-o organizatie sau cu atributii de control si care a luat cunostinta de savārsirea unei infractiuni īn cadrul organizatiei respective are obligatia sa sesizeze de īndata pe procuror sau organul de cercetare penala, sa ia masuri pentru ca urmele infractiunii, corpurile delicte sau orice alte mijloace de proba sa nu dispara. Obligatiile prevazute īn aliniatul precedent revin si oricarui functionar sau salariat care a luat cunostinta despre savārsirea unei infractiuni īn legatura cu serviciul īn cadrul caruia īsi īndeplineste sarcinile. Conform art. 221-227, se reglementeaza modurile de sesizare a organelor de urmarire penala si conditiile pe care trebuie sa le īndeplineasca actele de sesizare.
A.Modurile de sesizare
Dupa aspectul sursei informative se disting :
1.Sesizare din afara (externa).Textul prevede īn acest sens plāngerea si denuntul. Enumerarea nu este limitativa (conform cu art. 227, C. pr. pen.) deoarece mai apar forme de sesizare īn afara de plāngere sau denunt si o forma noua de referinta obligatorie īn ipoteza īn care pricina a fost adusa pentru prima oara īn fata unui organ de urmarire penala. Deci sesizarile externe au caracterul unor sesizari primare.
2.Sesizarea interna reprezinta tot o sesizare primara (complimentara). Īn cazul īn care un organ de urmarire penala a fost sesizat dupa ce cauza, a trecut, deci anterior, prin fata altui organ de urmarire penala, este vorba de o sesizare complimentara. Sesizarea complimentara apare īn urmatoarele situatii:
a)cānd un organ de urmarire penala īsi declina complet competenta īn fata altui organ (art. 210, alin. 1 combinat cu art. 42 si 45, alin. 1, C. pr. pen.);
b)cānd un organ de urmarire penala este investit cu cercetarea unei cauze conexe sau indivizibile ce se afla īn cercetarea altui organ de urmarire penala (art, 45, alin. 1 combinat cu art. 32-36, C. pr. pen.);
c)cānd este necesar ca īntr-o cauza īn care cercetarea penala trebuie efectuata de un anumit organ de cercetare, aceasta sa fie efectuata de un asemenea organ (art. 217, alin. 1 si art. 265, alin. 1, C. pr. pen.)
d)cānd se constata ca vreuna din Infractiunile sau infractorii aratati īn art. 206-208 si 209 alin. 4, urmarirea penala s-a facut de un alt organ decāt cel prevazut īn aceste texte (art. 268, alin. 2 si art. 332, alin. 1, C. pr. pen.) Organul de urmarire penala poate fi resesizat prin restabilirea cauzei īn vederea reluarii urmaririi penale atunci cānd: din adunarea probelor sau din dezbateri rezulta ca urmarirea penala nu este completa si ca īn fata instantei nu s-ar putea face completarea acesteia decāt cu mare īntārziere (art. 333, alin. 1, C. pr. pen.); īn cursul judecatii se extinde actiunea penala pentru alte acte materiale sau se extinde procesul penal pentru alte acte sau persoane (art. 335 si art. 337, C. pr. pen.); se datoreaza unui conflict de incompetenta (art, 45, alin. 6, C. pr. pen.).
B.Actele de sesizare
Sesizarea externa se realizeaza prin mijlocirea unui act de sesizare, atunci cānd actul poate proveni de la un organ sau o persoana instruite, fiind neīntocmit īn conditiile de forma si fond prevazute de lege.
Principalele acte de sesizare primara sunt:
1.Plāngerea, definita de art. 222, alin. 1, C. pr. pen.
2.Denuntul, definit de art. 223, alin. 1, C. pr. pen.
C.Verificarea sesizarii (art. 300, C. pr. pen.)
Īn virtutea rolului activ, organul de urmarire penala nu poate ramāne indiferent fata de modul īn care a intervenit sesizarea.
D.Continutul verificarii
Unele acte de sesizare se pot substitui altora, ceea ce nu este posibil īn cazul sesizarii instantelor de judecata. Acestea exista daca plāngerea nu īndeplineste vreo conditie de fond, educatia de exemplu, ea este facuta de minorul cu capacitate de exercitiu restrānsa, fara īncuviintarea persoanelor prevazute de legea civila, poate avea valabilitatea unui denunt, daca sunt īndeplinite conditiile esentiale ale denuntului. Īn cazul īn care denuntul nu este semnat, atunci acest act poate constitui punctul de plecare pentru efectuarea unor acte premergatoare īn vederea sesizarii din oficiu (art. 224, alin. 1), 2. Rezultatele verificarii :
a)sesizarea regulata;
b)sesizarea neregulata-inexistenta.
Sesizarea regulata a organului de urmarire penala are drept consecinta punerea acestui organ īn situatia de a īncepe si desfasura activitatea care este proprie, deci de a proceda la īnceperea si desfasurarea urmaririi penale[12].
Unele acte de constatare a faptelor penale pot fi efectuate sl de alte organe īn afara celor de urmarire penala cum ar fi cele prevazute de art. 214 si 215, C. pr. pen. Aceste organe prevazute īn art. 214, atunci cānd constata savārsirea unei fapte penale, au obligatia de a efectua acte procesuale cum ar fi: luarea de declaratii de la faptuitori si de la martorii prezenti la comiterea infractiunii, īntocmirea procesului verbal despre īmprejurarile concrete ale savārsirii acesteia, sa retina corpuri delicte, sa evalueze pagubele si sa īntocmeasca orice alte acte prevazute de lege. Actele trebuie sa fie īnaintate īn cel mult trei zile de la descoperirea faptei, iar īn cazul infractiunii flagrante, imediat si, daca este posibil, īmpreuna cu faptuitorul.
Comandantii de nave si aeronave, subofiterii de graniceri, īn afara obligatiilor mentionate mai sus, mai pot: efectua perchezitii corporale asupra faptuitorului si verifica lucrurile pe care acesta le are cu sine; prinde pe faptuitor, predāndu-1 de īndata procurorului sau organului de cercetare penala, īmpreuna cu dosarul īntocmit.
Organul de urmarire penala sau procurorul, atunci cānd primeste sesizarea legala, are obligatia, daca constata ca nu exista impedimente dintre cele prevazute de art 10, sa īnceapa urmarirea penala si sa efectueze cercetari īn cauza.
E.Sesizarea din oficiu
Reprezinta un alt mod de sesizare a organelor de urmarire penala despre savārsirea unei fapte penale, adica obtinerea de date despre comiterea unei infractiuni pe alte cai decāt denuntul sau plāngerea[13].
Acest mod de sesizare se poate realiza prin mai multe cai, cum ar fi: īncunostiintarea organelor de urmarire penala prin denunturi anonime (scrise, verbale-telefonice), prin intermediul presei, radioului, televiziunii sau cu ocazia dezbaterii publice a unor aspecte negative ce constituie fapte penale ori din constatarile proprii (īn cazul infractiunii flagrante, zvon public, cercetari efectuate, etc.)
Organele de urmarire penala, īn cazul sesizarii din oficiu, au obligatia de a verifica cele sesizate, dispunānd īnceperea urmaririi penale numai atunci cānd constata ca faptele au caracter penal si cānd nu exista vreunul din cauzele prevazute de īmpiedicare a punerii īn miscare a actiunii penale.
§3. Modurile speciale de sesizare a organelor de urmarire penala
Sunt urmatoarele: plāngerea prealabila (art. 279-286, C.pr. pen.); sesizarea la cererea organelor prevazute de lege (art. 278, 337, 355, C. pen.); autorizarea de catre organul competent (art.5, C. pen.); sesizarea prin exprimarea dorintei unui guvern strain[14].
Modurile generale si speciale de sesizare a organelor de urmarire penala au drept scop sesizarea despre savārsirea unei fapte prevazute de legea penala, obligānd organul de urmarire sa īnceapa urmarirea penala atunci cānd nu este īndeplinita conditia negativa. Modurile speciale de sesizare trebuie sa cuprinda aceleasi date esentiale prevazute de dispozitiile art. 222, alin. 2, C. pr. pen.
Sesizarile speciale pot fi īntocmite numai de persoane anume desemnate cu o calitate speciala, acestea conditionānd punerea īn miscare a actiunii penale, respectiv īnceperea urmaririi penale. Modurile speciale de sesizare se refera la un numar redus de fapte penale, ca de exemplu cele care intereseaza un grup restrāns de persoane si nu īntreaga colectivitate, fapte penale pentru care trebuie sa existe o dispozitie expresa a legii.
Īn cazul īn care sesizarea speciala adresata organelor de urmarire penala este conforma cu dispozitiile legale (priveste infractiunile prevazute de lege si este intentata de organul competent) si din cuprinsul sau nu degaja vreun impediment stipulat de art. 10, C. pr. pen., organul de urmarire penala are obligatia de a dispune īn cauza īnceperea urmaririi penale si efectuarea cercetarilor.
Atunci cānd sesizarea speciala nu īndeplineste cerintele prevazute de lege, aceasta trebuie considerata nevalabila. Cānd se refera la o alta infractiune se transforma īntr-o sesizare generala, iar daca nu provine de la organul competent sau persoana competenta, organul de urmarire poate invita organul sau persoana īndrituita sa-si precizeze pozitia[15].
Existenta unei sesizari care mi īntruneste conditiile pentru a fi sesizare speciala atrage obligatia de a fi solutionata prin propunerea de a nu īncepe urmarirea penala pentru motivul prevazut la art., lit. f.
Lipsa sesizarii speciale nu conduce nici la propunerea de a nu īncepe urmarirea penala.
1.Plāngerea prealabila a persoanei vatamate
Reprezinta situatia īn care partea vatamata este titularul exclusiv al dreptului de a dispune asupra tragerii la raspundere penala a infractorului. Art. 279-286 reglementeaza modul de promovare a actiunii penale pe baza plāngerii prealabile a persoanei vatamate, recunoscāndu-i dreptul, pentru anumite infractiuni, de a sesiza direct instanta de judecata fara a mai fi necesara interventia organelor de urmarire penala, iar pentru alte infractiuni, de a īmpiedica īnceperea urmaririi penale.
Īn cazul infractiunilor de gravitate si pericol social mai redus si care afecteaza, īn principal, interesele persoanei lezate prin fapta penala savārsita, plāngerea prealabila este considerata o conditie sine qua non pentru punerea īn miscare a actiunii penale, constituind un drept exclusiv si totodata personal al partii vatamate, careia i se lasa īn felul acesta facultatea si latitudinea de a hotara daca cel vinovat trebuie sa fie tras la raspundere penala[16].
Urmarirea penala nu se poate desfasura īmpotriva vointei celui vatamat deoarece suportul sau juridic - actiunea penala - se caracterizeaza īn acest caz prin disponibilitate, organele juridice neputānd exercita din oficiu atributiile lor. Īn literatura juridica de specialitate, unii autori sustin ca plāngerea prealabila ar avea caracter mixt deoarece este reglementata atāt de Codul penal cāt si de Codul de procedura penala[17].
Conform dispozitiilor de drept penal (art. 131, C. pen.), plāngerea prealabila este reglementata ca o conditie de pedepsibilitate deoarece lipsa plāngerii prealabile īnlatura raspunderea penala. īn cazul īn care partea vatamata nu intervine prin plāngere prealabila, faptuitorul nu poate fi tras la raspundere penala iar, dupa trecerea termenului īn care aceasta poate fi introdusa, este īnlaturata definitiv raspunderea penala. Desi fapta poate constitui infractiune, faptuitorul nu mal poate fi pedepsit.
Atunci cānd s-a savārsit o infractiune la care au participat mai multe persoane, plāngerea prealabila introdusa sau mentinuta numai īmpotriva unuia dintre participanti va atrage raspunderea tuturor participantilor (art. 131, alin. 2, C. pen.), īn cazul infractiunilor pentru care legea prevede ca actiunea penala se pune īn miscare la plāngerea prealabila, urmarirea penala nu poate īncepe īn lipsa unei asemenea plāngeri (art. 221, alin.l, C. pr. pen.).
Dispozitia legii este necesara deoarece punerea īn miscare a actiunii penale nu se suprapune cu īnceperea urmaririi penale, fiind uneori mult diferentiata īn timp .
Urmarirea penala nu poate īncepe nici īn cauzele penale īn care legea pretinde pentru punerea īn miscare a actiunii penale o sesizare sau o autorizare penala. Pentru infractiunile contra sigurantei circulatiei pe caile ferate (art. 273-275, C. pen.) este nevoie de sesizarea organelor competente ale cailor ferate. Pentru infractiunile savārsite de militari contra ordinii si disciplinei militare (art. 331-337, C. pen.) si cele savārsite de civili contra capacitatii de aparare a tarii (art. 353-355, C. pen.) se cere sesizarea comandantului. Pentru infractiunile prevazute de art. 5, C. pen., se impune autorizatia prealabila a procurorului general. Dispozitiile art. 75, alin. 2 din Legea nr. 92/1992 prevad ca magistratii nu pot fi cercetati, retinuti sau arestati fara avizul ministrului justitiei. Punerea sub acuzare a Presedintelui Romāniei pentru īnalta tradare se hotaraste īn sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului (art. 84, alin. 3 din Constitutie). Īn cazul infractiunilor prevazute de art. 171, C. pen,, anume infractiuni contra vietii, integritatii corporale, sanatatii, libertatii sau demnitatii reprezentantului unui stat strain, urmarirea penala nu poate īncepe fara exprimarea dorintei guvernului strain[19].
Plāngerea prealabila, conform dispozitiilor art. 131, alin, 1, C. pen., se depune numai de catre persoana vatamata prin fapta penala, aceasta fiind singura titulara a dreptului de a cere tragerea la raspundere penala a faptuitorului. Acest drept este personal, indivizibil si netransmisibil. Plāngerea prealabila poate fi facuta de catre substituitii procesuali : de unii dintre soti pentru celalalt sot sau de catre copilul major pentru parinti (art. 222, alin. 5). īn cazul persoanelor lipsite de capacitatea de exercitiu, aceasta poate fi facuta de reprezentantul legal, iar persoana cu capacitate de exercitiu restrānsa poate face plāngere cu īncuviintarea persoanelor prevazute de legea civila (art. 226, alin. 6, C. pr. pen.).
Īn cazul īn care termenul de introducere a plāngerii prealabile nu a fost depasit, persoana vatamata o poate ratifica producāndu-se īntr-o astfel de situatie efectele unei sesizari speciale. Īn cazul infractiunilor pentru care legea penala conditioneaza punerea īn miscare a actiunii penale prin interventia unei plāngeri, aceasta trebuie facuta de īnsasi persoana vatamata. īncunostiintarea facuta organelor judiciare de catre copilul martor pentru parinti constituie o plāngere īn īntelesul legii de procedura penala, dar nu are caracterul unei plāngeri prealabile[20].
Īn literatura de specialitate se poarta discutii cu privire la efectul decesului persoanei vatamate intervenit īnainte de introducerea plāngerii prealabile, cāt si dupa ce si-a exercitat vointa de a fi urmariti si judecati faptuitorii[21]. Lipsa plāngerii prealabile (datorita decesului partii vatamate, dar nu ca urmare a faptei penale pentru care era īndreptatit sa faca plāgerea prealabila) constituie cauza de īmpiedicare a punerii īn miscare a īnceperii urmaririi penale, urmāndu-se sa se pronunte īncetarea urmaririi penale (art. 11, pct. 2, Ut. b, C. pr. pen.)25.
Pentru a produce efecte juridice, plāngerea trebuie introdusa īn termen de 2 luni din ziua īn care persoana vatamata a stiut cine este faptuitorul. Atunci cānd persoana vatamata este un minor sau un incapabil, termenul de 2 luni decurge de la data cānd persoana īndreptatita a reclama a stiut cine este faptuitorul26.
Īn cazul īn care plāngerea prealabila a fost introdusa dupa epuizarea termenului legal, procurorul va dispune, dupa caz, neānceperea urmaririi penale sau īncetarea procesului penal pentru lipsa plāngerii prealabile27.
Organele carora se adreseaza plāngerea prealabila sunt prevazute de art. 279, alin. 2, C. pr. pen. :
a)Instanta de judecata, īn cazul infractiunilor prevazute de Codul penal, īn art. 180, 184 alin.l, 193, 205, 206, 210, 213 si 220, daca faptuitorul este cunoscut.
Cānd faptuitorul este necunoscut, persoana vatamata se poate adresa organului de cercetare penala pentru identificarea lui.
Prevederile se aplica si īn cazul infractiunilor prevazute de art. 193, 205, 206 C. pen., savārsite prin presa sau prin orice alte mijloace de comunicare īn masa.
b)Organul de cercetare sau procurorul, īn cazul altor infractiuni decāt cele de la lit. a.
c)Organul competent sa efectueze urmarirea penala cānd plāngerea prealabila este īndreptata contra unui judecator, procuror, notar de stat, militar sau controlor financiar de la Camera de conturi judeteana sau a uneia din persoanele aratate de art. 29, pct, 1, C. pr. pen.
Este posibil uneori ca o persoana mai putin initiata sa adreseze plāngerea prealabila altor organe decāt celor īn masura a o solutiona.
Potrivit prevederilor art. 285, plāngerea prealabila gresit īndreptata la organul de urmarire penala sau la instanta de judecata se trimite organului competent. īn aceste cazuri, plāngerea se considera valabila daca a fost introdusa īn termen la organul necompetent.
Īn practica judiciara au fost cazuri īn care, dupa sesizarea organului judiciar competent, s-a ajuns la schimbarea īncadrarii juridice a faptei penale īntr-o infractiune pentru care plāngerea prealabila nu mai este necesara si care nu a fost introdusa īn cauza sau sunt cazuri, conform art. 286, cānd, īntr-o cauza, s-au facut acte de cercetare penala si s-a considerat ulterior ca fapta a primit o īncadrare juridica pentru care era necesara plāngerea prealabila, organul de cercetare va chema partea vatamata, īntrebānd-o daca īntelege sa faca plāngere. īn caz afirmativ, organul de cercetare penala, dupa caz, continua cercetarea sau trimite dosarul instantei competente. Īn caz contrar, transmite actele procurorului īn vederea īncetarii urmaririi penale. Cānd schimbarea īncadrarii juridice se face īn instanta, aceasta cheama persoana vatamata si o īntreaba daca īntelege sa faca plāngere pentru infractiunea respectiva si, dupa caz, continua sau īnceteaza procesul penal.
Īn cazul termenelor de judecata pentru infractiunile prevazute de art. 279, alin. 2, lit.a, lipsa nejustificata a partii vatamate la doua termene consecutive īn fata primei instante este considerata drept retragere a plāngerii prealabile (art, 284, C. pr. pen.).
Prevederile art. 280, C. pr. pen., reglementeaza procedura plāngerii prealabile īn cazul īn care o infractiune pentru care se cere o asemenea plāngere este flagranta. Procedura speciala de urmarire si judecare a infractiunilor, conform dispozitiilor art. 479, lit. b, nu se aplica infractiunilor pentru care plāngerea persoanei vatamate trebuie sa fie supusa procedurii de reconciliere[22]. O exceptie reprezinta prevederile art. 280, care stabileste ca organul de urmarire penala este obligat sa constate savārsirea acesteia chiar īn lipsa plāngerii prealabile.
Art. 281, C. pr. pen., reglementeaza procedura īn caz de conexitate sau indivizibilitate īntre infractiunile aratate de art. 279, lit.a-c. Daca disjunctia nu este posibila, se aplica procedura prevazuta īn art. 35. Aceeasi procedura se aplica si īn cazul cānd conexitatea si indivizibilitatea priveste infractiunea pentru care punerea īn miscare a actiunii penale se face la plāngerea prealabila si o alta infractiune pentru care nu se cere plāngere prealabila daca disjunctia nu este posibila[23].
Dupa primirea plāngerii si fixarea termenului de judecata se trece la cercetarea judecatoreasca conform dispozitiilor art. 321, C. pr. pen.
2.Sesizarea organului competent
Art. 221, alin. ultim si art. 227, C. pr. pen., prevad obligatii de sesizare pentru anumiti subiecti[24].
Atunci cānd, prin infractiunea savārsita s-a produs o paguba avutului public, unitatea pagubita este obligata sa sesizeze de īndata organul de urmarire penala, sa prezinte situatii explicative cu privire la īntinderea pagubei, date cu privire la faptele prin care paguba a fost pricinuita si sa se constituie parte civila. Īn cazul unei infractiuni contra proprietatii publice, lipsa sesizarii din partea unitatii pagubite nu īmpiedica īnceperea urmaririi penale īn caz de sesizare din oficiu[25].
§4.Efectele pe care le produce existenta unei sesizari legale
Īnceperea urmaririi penale este un act procesual care marcheaza declansarea procesului penal, creānd drepturi si obligatii atāt pentru organul de urmarire cāt si pentru faptuitor. Luarea hotarārii de īncepere a urmaririi penale, atunci cānd sunt īntrunite conditiile legale, nu constituie o chestiune de libera apreciere pentru organul de urmarire, ci o obligatie a carei nerespectare este sanctionata. Caracterul este determinat de prevederile art. 228, C. pr. pen., conform caruia organul de urmarire penala sesizat īn vreunul din modurile prevazute īn art. 221, C. pr. pen., dispune prin rezolutie īnceperea urmaririi penale, constituind īn acest fel o dispozitie imperativa si nu facultativa[26].
Se īntālnesc cāteva exceptii de la regula amintita, legate de neīndeplinirea uneia dintre cele doua conditii:
a)Cānd din cuprinsul sesizarii se desprind cazuri de īmpiedicare a punerii īn miscare a actiunii penale - neīndeplinirea conditiei negative - situatie prevazuta īn partea a doua, alin. 1, art. 228, C. pr. pen. īn unele din aceste cazuri nu se poate preciza decāt dupa administrarea de probe, deci dupa īnceperea urmaririi penale.
b)Cānd se apreciaza necesitatea efectuarii de acte premergatoare īn vederea confirmarii īndeplinirii celor doua conditii ale art. 224, C. pr. pen.
c)Cānd lipsesc plāngerea prealabila a persoanelor vatamate, autorizarea sau sesizarea organului competent (cazuri expres prevazute de lege) ori o alta conditie ceruta de dispozitiile legale pentru punerea īn miscare a actiunii penale. Dispozitiile art. 221, C. pr. pen., prevad īn mod special, ca o īmpiedicare formala, lipsa sesizarii legale, fapt ce constituie un obstacol peremptoriu pentru īnceperea urmaririi penale. Īn afara acestor cazuri, organul de urmarire penala are obligatia de a īncepe urmarirea penala imediat ce este sesizat despre savārsirea unei infractiuni.
§5.Rolul sesizarilor complimentare
Sesizarile prevazute īn art. 221, C. pr. pen., au īn vedere faptul ca pricina a fost adusa pentru prima data īn fata organelor de urmarire penala, fapt ce le atribuie caracterul unor sesizari primare[27]
Sunt cazuri īn care un organ de urmarire penala a fost sesizat dupa ce cauza a trecut anterior pe la alt organ de urmarire penala, caz īn care, pentru primul organ, avem o sesizare primara, iar pentru al doilea o sesizare complimentara, cum ar fi: declinarea si regulatorul de competenta, reunirea īn caz de indivizibilitate si conexitate, cercetari efectuate de un organ de urmarire penala necompetent si restituirea cauzei de catre instanta de judecata pentru completarea urmaririi penale.
A.Declinarea de competenta (art. 210, C. pr. pen., cu referire la art. 42 si 45, alin.l, C. pr. pen.). Acest articol face referire la verificarea competentei din oficiu sau īn urma ridicarii exceptiei de catre parti ale organului de cercetare penala īnaintea īnceperii oricarei activitati. Atunci cānd constata ca nu este competent este obligat sa trimita cauza de īndata procurorului care exercita supravegherea activitatii de cercetare a acestui organ si sa sesizeze pe cel competent[28].
Dupa īnceperea urmaririi penale, actul procesual prin care se dispune declinarea competentei este ordonanta, concluzie trasa prin analogie din dispozitiile art. 42, 45, 262, 266 si 311 C. pr. pen.
Procurorul, dupa īnceperea urmaririi penale, trimite cauza la organul de cercetare competent pentru efectuarea urmaririi - sesizare secundara - printr-o dispozitie care va cuprinde si mentiunea īnceperii urmaririi penale īn baza art. 42, C. pr. pen., aplicabil competentei organelor de urmarire penala; actele efectuate pot fi mentinute.
Procurorul poate sesiza prin rezolutia organul competent īn cazul īn care organul de cercetare care a constatat ca nu este competent a trimis sesizarea procurorului fara a īncepe urmarirea penala.
B.Regulatorul de competenta. Este posibil ca īntre doua sau mai multe organe de urmarire penala sa se nasca conflicte de competenta: pozitive, atunci cānd ambele organe īsi revendica competenta, si negative, atunci cānd organele competente īsi declina reciproc competenta. īnceperea urmaririi penale se face de catre organul de urmarire penala īn favoarea caruia s-a stabilit competenta prin regulator. Regulatorul de competenta este dispozitia procurorului care rezolva conflictul de competenta a organelor de urmarire penala.
C.Cercetari efectuate de un organ de urmarire penala necompetent:
a)trecerea cauzei de la un organ de urmarire penala la altul. Procurorul, conform prevederilor art. 217, alin. 1, C. pr. pen., are calitatea, de pe pozitia sa de organ care exercita supravegherea asupra actelor de urmarire penala, sa dispuna, daca apreciaza necesar, ca īntr-o cauza cercetarea penala sa fie efectuata de un alt asemenea organ. Actul de sesizare are caracterul unei sesizari complimentare, iar problemele puse au valabilitate;
b)trimiterea cauzei de catre procuror la un alt organ de urmarire penala īn vederea completarii sau refacerii urmaririi penale (art. 265, alin.l, C. pr. pen.). Un alt caz similar este prevazut de art.268,C. pr. pen., atunci cānd procurorul constata ca pentru vreuna din infractiunile sau infractorii aratati īn art. 207, 208 si 209 alin.3 si 4, C. pr. pen., urmarirea penala s-a facut de un alt organ decāt cel prevazut īn textele mentionate, ia masuri ca urmarirea sa fie facuta de organul competent; ramān valabile masurile asiguratorii luate, actele sau masurile procesuale confirmate sau īncuviintate de procuror, precum si actele procesuale care nu pot fi refacute.
c)instanta de judecata poate restitui cauza procurorului pentru completarea urmaririi sau pentru refacerea ei de catre organul competent īn baza art. 332, alin. 1 si art. 333, C. pr. pen[29].
Sesizarile complimentare au efecte deosebite cu privire la īnceperea urmaririi penale, fie ca ele se refera la stabilirea īnainte de īnceperea acestuia, fie la reluarea urmaririi, dupa īnceperea ei[30].
Sectiunea a II-a
Inexistenta vreunui caz de īmpiedicare a urmaririi
penale
§1.Cazurile īn care īnceperea urmaririi penale este īmpiedicata
1.Cazuri de īmpiedicare la care se refera art 228, C. pr.
Actiunea penala are ca obiect tragerea la raspundere penala a persoanei care a savārsit o infractiune. Sunt cazuri īn care actiunea penala poate fi īmpiedicata sau, daca a fost pusa īn miscare, nu mai poate fi exercitata deoarece īi lipseste temeiul raspunderii penale, adica infractiunea.
Conform art. 228, C. pr. pen., organul de urmarire penala sesizat īn vreunul din modurile prevazute īn art. 221, C. pr. pen., dispune prin rezolutie īnceperea urmaririi penale cānd, din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergatoare efectuate, nu rezulta vreunul din cazurile de īmpiedicare a punerii īn miscare a actiunii penale prevazute īn art. 10, cu exceptia celui de la lit. b[31].
a)Cazurile care rezulta din sesizarea facuta si īn raport de dispozitiile art. 10, C. pr. pen., pot fi: fapta nu este prevazuta de legea penala - lit. b; faptei īi lipseste vreunul din elementele constitutive ale infractiunii - lit. d; au intervenit amnistia, prescriptia ori decesul faptuitorului - lit. g
b)Cazurile care nu pot rezulta decāt din verificarile facute de catre organele de urmarire penala: fapta nu exista - lit. a; exista vreuna din cauzele care īnlatura caracterul penal al faptei - lit.e; a fost retrasa plāngerea prealabila sau partile s-au īmpacat - lit. h; exista autoritatea de lucru judecat - lit. j; cazuri de nepedepstre prevazute expres de legea penala sau de alte legi cu dispozitii penale.
2.Legatura dintre cazurile de īmpiedicare a punerii īn miscare a actiunii penale si īmpiedicarea īnceperii urmaririi penale
Urmarirea penala are ca obiect strāngerea probelor necesare cu privire la existenta infractiunii, la identificarea faptuitorului si la stabilirea raspunderii acestora pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea īn judecata. Pentru ca trimiterea īn judecata a faptuitorului sa fie posibila, trebuie sa fie pusa īn miscare actiunea penala īmpotriva sa[32]. Deosebirile dintre cazurile de īmpiedicare a punerii īn miscare a actiunii penale si īmpiedicarea īnceperii urmaririi penale apar atunci cānd :
fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni - lit.
-fapta nu a fost savārsita de īnvinuit sau inculpat - lit. c;
-lipsa avizului prealabil al comandantului anume desemnat īn cazul infractiunilor savarsite de militari īn exercitiul atributiilor de serviciu sau īn legatura cu serviciul - lit. e;
-īnlocuirea raspunderii penale - lit. i.
3.Cazuri de īmpiedicare a punerii īn miscare a actiunii penale ca moduri speciale de sesizare a organelor de urmarire penala
Printre cazurile de īmpiedicare a punerii īn miscare a actiunii penale prevazute de art. 10 fac parte: lipsa plāngerii prealabile, a sesizarii si autosesizarii organului prevazut de lege, acestea fiind tratate īn art. 221, C. pr, pen., ca moduri speciale de sesizare a organelor de urmarire penala, avānd ca efect, īn lipsa lor, de īndeplinire a īnceperii urmaririi penale. Din examinarea art 10, C. pr. pen., se constata ca unele din ele nu pot, de regula, sa fie constatate din continutul sesizarii, fiind necesara efectuarea unor verificari cum ar fi inexistenta faptei, existenta unei cauze care īnlatura caracterul penal al faptei, unele cazuri de īnlaturare a raspunderii penale sau de nepedepsire[33].
Este posibil ca organul de urmarire sa nu aiba date din continutul sesizarii sau din actele premergatoare pentru a constata existenta vreunuia din cazurile prevazute de art. 10; daca din probele administrate dupa īnceperea urmaririi penale rezulta totusi existenta unui caz de īmpiedicare a punerii īn miscare a actiunii penale, organul de urmarire īi va da eficienta cuvenita, dispunānd, dupa caz, scoaterea de sub urmarire sau īncetarea urmaririi penale (art. 242 si 249, C. pr. pen.).
§2.Cazuri de īmpiedicare a punerii īn miscare a actiunii penale care īmpiedica si īnceperea urmaririi penale
Cazuri care pot rezulta din sesizarea facuta
a)Fapta nu este prevazuta de legea penala, art 10, lit. b. Daca fapta reclamata nu este prevazuta de legea penala[34], ea nu constituie infractiune "nullum crimen sine lege" si, pe cale de consecinta, nu exista nici un temei
pentru tragerea la raspundere penala, iar actiunea penala nu poate fi pusa īn miscare, respectiv nici īnceputa urmarirea penala si, īn acest caz, procurorul dispune īn cauza neānceperea urmaririi penale[35].
b)Faptei īl lipseste unul din elementele constitutive ale infractiunii (art. 10, lit).
c)Impediment ce poate apare la punerea īn miscare a actiunii penale, cāt si la īnceperea urmaririi penale, deoarece este stiut ca īn raspunderea penala este antrenata existenta elementelor constitutive ale infractiunii referitoare la latura obiectiva, subiectiva, obiect si subiect, solutia fiind neānceperea urmaririi penale.
d)Au intervenit amnistia, prescriptia sau decesul faptuitorului (art. 10, lit. g, C. pr. pen.). Amnistia (art. 119, C. pen.) si prescriptia (art. 121-124, C. pen.) fac parte din cauzele care īnlatura raspunderea penala;fapta, īn ambele cazuri, īsi pastreaza caracterul penal, īnlaturāndu-se doar raspunderea penala.
Īn practica judiciara se īntālnesc urmatoarele cazuri: cānd apar īnainte de īnceperea urmaririi penale, atāt amnistia cāt si prescriptia īmpiedica īnceperea urmaririi penale, cānd sunt constatate īn timpul desfasurarii procesului penal, īnvinuitul poate, conform prevederilor art. 13, sa ceara continuarea acestuia pentru a-si dovedi nevinovatia.
§2.Cazuri care nu pot rezulta decāt din verificarile facute de organele de urmarire penala
a)Fapta nu exista - art. 10 lit. a, C. pr. pen. Atunci cānd o sesizare se dovedeste neīntemeiata, inexistenta faptei duce la inexistenta infractiunii si a temeiului tragerii la raspundere penala, iar actiunea penala nu poate fi pusa īn miscare si nici īnceperea urmaririi penale nu poate avea loc.
Īn caz de īndoiala asupra existentei faptei, organul de urmarire penala procedeaza la verificari si, daca din continutul actelor premergatoare efectuate, constata inexistenta acesteia, propune procurorului sa nu īnceapa urmarirea penala.
b)Existenta uneia din cauzele ce īnlatura caracterul penal al faptei (legitima aparare, starea de necesitate, constrāngerea fizica sl morala, cazul fortuit, iresponsabilitatea, betia completa si involuntara, minoratul faptuitorului pāna la vārsta cānd nu raspunde penal, eroarea de fapt - art. 44-51, C. pen.) impedimente prevazute de art. 10, lit. e.
Sunt si alte cazuri speciale īn Codul penal sau īn alte legi speciale pentru anumite infractiuni care īnlatura caracterul penal al faptei, cum ar fi: efectuarea probei veriditatii īn caz de insulta si calomnie - art. 207, C. pen; constrāngerea mituitorului prin orice mijloace - art. 255, alin. 2, C. pen.; cānd adulterul este savārsit la īndemnul sau īncurajarea celuilalt sot sau cānd viata conjugala este īntrerupta īn fapt si sotii traiesc despartiti - art. 304, alin. 6, C. pen.
c)A fost retrasa plāngerea prealabila sau partile s-au īmpacat - art. 10, lit.h, īn cazul infractiunilor pentru care retragerea plāngerii prealabile sau īmpacarea partilor īnlatura raspunderea penala - art. 180, 181, 184, 193, 195, 196, 199 ... C. pen.
d)Exista autoritate de lucru judecat - art.10,lit. j. O noua declansare a actiunii penale dupa pronuntarea unei hotarāri definitive īntr-o cauza pentru aceeasi fapta penala si persoana nu mai este posibila, fapt ce confera hotarārii respective autoritate de lucru judecat .
e)Cazuri speciale de nepedepsire, neprevazute de art. 10, C. pr. pen.: desistarea si īmpiedicarea rezultatului īn caz de tentativa - art. 22, C. pen.; īmpiedicarea consumarii infractiunii īn caz de participatie - art. 30, C. pen.; denuntarea faptei mai īnainte de a fi descoperita - art. 167 alin. 5, art. 170 alin. 2 si 3, art. 255 alin. 3 si art. 262 alin. 3, C. pen. si īnlesnirea arestarii celorlalti participanti - art. 170, alin. 3, art. 172 alin. 2 si art. 262 alin. 3. C. pen.; retragerea īn termen util a marturiei mincinoase - art. 260 alin. 2, C. pen.; tainuirea, favorizarea sau omisiunea de a denunta unele infractiuni savārsite de soti sau rude apropiate - art. 221 alin. 2, art. 234 alin. 2, art. 262 alin. 2 si art. 264 alin. 4, C. pen.; anularea unei casatorii īn caz de bigamie pentru alt motiv decāt bigamia - art. 303 alin. 3, C. pen.; casatoria īntre participant si victima īn caz de viol si raport sexual cu o minora - art. 197 alin. 5 si art. 198 alin. 5, C. pen.; omisiunea de a īncunostiinta organele judiciare din partea persoanei care si-ar produce un prejudiciu - art. 265 alin. 2, C. pen.; reluarea de bunavoie a īndatoririlor de catre cel care are īn īngrijire o persoana īn neputinta de a se īngriji - art. 314 alin. 2, C. pen.; situatii reiesite īn caz de īncaierare - art. 322 alin. 4, C. pen.; denuntarea, īn caz de asociere, pentru savārsirea unei infractiuni - art. 323 alin. 3, C. pen.; īn cazul infractiunii de adulter, iertarea de catre sotul nevinovat, moartea acestuia precum si anularea casatoriei sotului vinovat - art. 304 alin. 5, C. pen.; imunitatea de jurisdictie - art. 8, C. pen[37].
Toate cazurile de nepedepsire analizate, prin natura lor, sunt cauze de īnlaturare a raspunderii penale cu incidenta restrānsa, fiind aplicabile la situatiile prevazute expres de Codul penal.
Procurorul, constatānd cauza, īn temeiul dispozitiilor art. 11 lit. e, C. pr. pen. combinat cu textul din Codul penal, prevede cauza de nepedepsire si va dispune īncetarea urmaririi penale.
La primirea sesizarii din care rezulta, daca nu este dovedit, un asemenea impediment, organul de urmarire penala nu are obligatia sa īnceapa de īndata urmarirea penala.
§3.Cazuri de īmpiedicare a punerii īn miscare a actiunii penale care nu īmpiedica īnceperea urmaririi penale
Īn art. 228, alin. 1, C. pr. pen., se prevede ca organul de urmarire, sesizat printr-unul din modurile legale de sesizare, dispune īnceperea urmaririi penale atunci cānd nu exista vreunul din cazurile prevazute de art. 10 cu exceptia celui de la lit. b. Atunci cānd procurorul constata lipsa de pericol social a faptei penale, poate aplica sanctiunea administrativa prevazuta īn art. 18, C. pen., īn cadrul urmaririi penale si nu īnafara ei. īn cazul art. 10, lit. i, trebuie admisa aceeasi derogare, deoarece īnlocuirea raspunderii penale nu poate avea loc decāt īn cadrul procesului penal, deci dupa īnceperea urmaririi penale[38].
Printre cauzele de īmpiedicare a punerii īn miscare a actiunii penale este si lipsa avizului comandantului anume desemnat atunci cānd cauza are ca obiect o infractiune savārsita de militari īn exercitiul atributiilor de servici sau īn legatura cu serviciul (art. 226, C. pr. pen.), aceasta cauza nu este prevazuta de art. 10 deoarece, desi īmpiedica punerea īn miscare a actiunii penale nu īmpiedica si īnceperea urmaririi penale.
|
