DESPRE INFRACTIUNEA DE VIOL

DESPRE INFRACŢIUNEA DE VIOL

CAPITOLUL I

CONŢINUTUL LEGAL sI CONDIŢII PREEXISTENTE

I.1 Continutul legal

Din toate timpurile legislatiile penale au acordat o foarte mare atentie fintei umane si ocrotir 20420j924u ii acesteia atât în ceea ce priveste existenta sa fizica cât si în privinta drepturilor si libertatilor fundamentale. Diversitatea fatelor cu caracter penal îndreptate împotriva omului sunt numerose, printre ele se numara si încalcarea dreptului la libertate ca un drept esential si cu caracter absolut al persoanei.

Ca un atribut esential al persoanei, dreptul la libertate, cu atât mai mult dreptul la libertea sexuala, este un drept fara de care personalitatea omului nu-si poate gasi afirmarea.

Daca cu mult timp în urma, reglementarile privind delictele sexuale aveau ca principiu de baza protejarea virginitatii femeii, a legitimitatii urmasilor precum si a intereselor patrimoniale ale femeii, în prezent marea majoritate a legislatiilor penale asigura persoanei libertatea sexuala, dar impun si niste restrictii, în sensul ca aceasta libertate sa nu fie exercitata oricând si oriunde.

În legislatia penala româna, reglementarile în materie, au suferit numeroase modificari la fel cum conceptia societatii despre viol a evoluat în timp. Codul penal din 1936 spunea: "comite delictul de viol barbatul care prin violenta sau amenintare constrânge o persoana de orice sex, sa aibe cu el raport sexual.", cel din 1968 întelegea prin viol: " raport sexual cu o persoana de sex feminin prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apara ori de a-si exprima vointa." Dupa aceasta reglementere continutul infractiunii de viol a suferit numeroase modificari prin diverse acte normative, astfel prin legea numarul 197 din luna noiembrie a anului 2000, cât si prin O:U:G numarul 89 din iunie 2001 modificarile au constat în definirea violului într-un sens mai larg si introducerea unor circumstante noi care au dus la anumite modalitati agravate ale acestuia.

Cât despre noua reglementare, aceasta aduce modificari esentiale infractiunii de viol largind sfera faptelor incriminate care pot fi comise atât de barbati cât si de femei, împotriva unor persoane de aclasi sex ori de sex diferit.

Societatea moderna îsi manifesta tot mai mult interesul ca fiecare persoana sa poata dispune în mod liber asupra vietii sale intime si este interesata în elaborarea unor strategii si norme prin care sa îsi protejeze membrii care convietuiesc în interiorul ei.

Violul este una dintre cele mai grave infractiuni contra vietii sexuale si are o puternica semnificatie antisociala.

Violul constituie cea mai brutala atingere adusa libertatii si inviolabilitatii sexuale a persoanei, întrucât actul sexual de orice natura, savârsit prin constrângerea persoanei sau profitând de imposibilitatea ei de ase apara ori de a-si exprima vointa, aduce semnificative atingeri inviolabilitatii sexuale, fizice, demnitatii si libertatii persoanei, având uneori drept consecinte vatamarea integritatii corporale, sanatatii sau chiar moartea persoanei, punând în pericol dezvoltarea normala psihica si fizica a victimei.

Pericolul social pe care îl reprezinta aceasta infractiune consta în generarea unor consecinte deosebit de grave contra victimei dar si în plan social contra desfasurarii normale a vietii sexuale a oamenilor.

Astfel constituie infractiune de viol, potrivit art. 217 alin. (1) Cod penal, actul sexual, de orice natura, cu o persoana de sex diferit, sau de acelasi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea de a se apara ori de a-si exprima vointa. Fapta este mai grava daca a fost savârsita de doua sau mai multe persoane împreuna, daca victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, paza, educarea sau tratamentul faptuitorului, daca victima este membru de familie, daca s-a cauzat victimei o vatamare grava a integritatii corporale sau a sanatatii, ori daca victima nu împlinise vârsta de 15 ani.

Fapta prezinta maximum de gravitate daca a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei.

I.2 Conditii preexistente

A.     Obiectul infractiunii

A. 1  Obiectul juridic

Articolul 217 din Codul Penal al României incrimineaza infractiunea de viol, infractiune a carui obiect juridic îl constituie relatiile sociale referitoare la libertatea si inviolabilitatea vietii sexuale a persoanei, adica dreptul pe care orice persoana îl are de a dispune în mod liber si dupa bunul plac de corpul ei în materia vietii sexuale, atâta timp cât aceasta nu cade sub incidenta legii penale. Acesta este obiectul juridic principal, însa infractiunea de viol are si un obiect juridic secundar care poate consta în relatiile sociale referitoare la integritatea corporala si sanatatea persoanei în cazul în care a avut ca urmare o vatamare corporala grava a victimei, de asemenea poate consta în relatiile sociale care reglementeaza cadrul familial de convietuire în cazul violului savârsit în conditiile prevazute de textul de lege în cadrul alin.2 lit. c) sau obiectul juridic secundar poate îmbraca forma relatiilor sociale privitoare la dreptul la viata a persoanei în cazul în care violul s-a soldat cu moartea ori sinuciderea victimei.

A.2 Obiectul material

Obiectul material al acestei infractiuni este reprezentat de corpul persoanei în viata asupra careia se savârsesc atât actele cu caracter sexual cât si actele de constrângere care pot fi de natura fizica sau psihica.

Este vorba despre savârsirea actelor de natura sexuala asupra unei persoane aflate în viata deoarece, în caz contrar, actele sexuale savârsite asupra unui cadavru vor avea potrivit Codului penal încadrarea juridica a infractiunii de profanare de morminte art. 247 Cod penal.

B. Subiectii infractiunii

B.1 Subiectul activ

Subiect activ al infractiunii de viol poate fi orice persoana, atât de sex masculin cât si de sex feminin, care prin constrângere sau profitând de imposibilitatea victimei de a se apara ori de a-si exprima vointa, o supune unui act sexual. Subiect activ al infractiunii poate fi si minorul care întruneste conditiile raspunderii penale.

Vointa legiuitorului se pare ca a fost de a largii sfera actelor de natura sexuala prin care se poate savârsii infractiunea introducând în norma de incriminare expresia acte sexuale "de orice natura". Din aceasta expresie reiese ca actul sexual de orice natura presupune o mare varietate de actiuni prin care acesta se poate realiza, de aceea în contextul acestei formulari cuprinse în norma juridica, participatia penala este posibila sub toate cele trei forme: coautorat, complicitate si instigare.

Aceasta reglementare are în viziunea legiuitorului posibilitatea savârsirii actelor de natura sexuala concomitent de mai multi autori asupra aceleiasi persoane, devenind astfel posibil coautoratul spre deosebire de vechea reglementare conform careia aceasta forma a participatiei penale nu era posibila.

B.2 Subiect pasiv

Subiect pasiv, de asemenea, poate fi orice persoana indiferent de sex. Nu intereseaza daca subiectul pasiv a mai întretinut sau nu raporturi sexuale cu faptuitorul ori cu o alta persoana.

Subiect pasiv este chiar si sotul faptuitorului, în modalitatea în care acesta îl constrânge pentru a întretine o relatie sexuala . Astfel, în prezent violul conjugal se pedepseste, el constituind o forma agravanta a delictului prevazuta în alin (2) lit. c) al art.217 Cod penal.

CAPITOLUL AL II - LEA

CONŢINUTUL CONSTITUTIV

II.1 Latura obiectiva

Elementul material al laturii obiective se realizeaza printr-un act sexual, de orice natura, cu o persoana de sex diferit sau de acelasi sex care are loc fara ca victima sa fi consimtit la acel raport sexual.

Din redactarea normei juridice se observa ca elementul material al acestei infractiuni consta întotdeauna într-o actiune si niciodata într-o inactiune.

Legea are în vedere atât raportul sexual normal între doua persoane de sex opus cât si orice alta actiune de satisfacere a nevoilor sexuale cu o alta persoana indiferent de sexul acesteia. Astfel prrin dispozitiile alin. 1, legiuitorul a incriminat nu numai raportul sexual ci si orice alt act sexual savârsit potrivit alin. 1 prin constrângerea victimei sau profitând de imposibilitatea acesteia de a se apara ori de a-si exprima vointa, aspect sub care infractiunea de viol se deosebeste de relatiile sexuale între persoane de acelasi sex, fapte care în noua reglementare au fost dezincriminate, precum si de actele de perversiune sexuala incriminate în art. 220 Cod penal, acte care presupun spre deosebire de viol consimtamântul partilor si care dupa noua reglementare pentru a constituii infractiune trebuie sa întruneasca doar conditia de a fi savârsite în public nu si pe cea prevazuta în vechea reglementare ci anume aceea de a provoca scandal public.

Legea penala nu defineste termenul de act sexual iar literatura de specialitate nu a adus înca o clarificare în acest sens. Totusi, în doctrina s-a sustinut ca sub incidenta textului incriminator ar intra atât actele sexuale firesti, cât si cele nefiresti, asa încât nu numai prin actul sexual cu o persoana de sex feminin, ci si prin actul sexual cu o persona de acelasi sex, de orice natura ar fi acesta, s-ar putea savârsi delictul de viol, daca sunt îndeplinite si celelalte conditii prevazute de lege .

Prin notiunea de "act sexual" nu se întelege si actul de perversiune sexuala, deoarece acesta din urma chiar daca se înfatiseaza ca un mod nefiresc de satisfacere a instinctului sexual, nu face parte din categoria actelor sexuale, întrucât pe de o parte, prin actele de perversiune sexuala se urmareste numai provocarea excitatiei sexuale si satisfacerea instinctelor sexuale prin procedee artificiale, iar pe de alta parte, prin act sexual se urmareste satisfacerea dorintei sexuale prin folosirea organelor sexuale, astfel ca în context nu este vorba de o pluralitate de texte între cele de la delictul de viol si delictul de perversiune sexuala . Cele doua norme au sfera lor proprie de aplicare, distincta, aspect ce rezulta atât din mentinerea incriminarii perversiunii sexuale si noua reglementare la art. 220 Cod Penal, cât si din împrejurarea ca, daca la infractiunea de viol avem de-a face cu un act sexual fiziologic, la infractiunea de perversiune sexuala avem de-a face cu acte nefiresit, anormale în legatura cu viata sexuala asa cum apar ele in art 220 alin.6 Cod Penal.

Prin notiunea de "act sexual de orice natura" se întelege satisfacerea instinctului sexual în orice mod, prin contactul organelor sexuale sau prin atingerea numai a unuia dintre aceste organe astfel rezultând un raport sexual realizat printr-un contact anal, bucal ori manual, folosind constrângerea acelei persoane sau profitând de imposibilitatea ei de a se apara ori de a-si exprima vointa.

Nu poate exista infractiunea de viol daca nu a avut loc un act sexual "de orice natura" ci numai o simpla atingere a organelor sexuale, în cel mai rau caz în aceasta situatie daca subiect pasiv este o minora, atunci fapta va avea încadrarea juridica a infractiunii de Coruptie sexuala prevazute la art. 221 Cod penal.

Pentru existenta infractiuni nu intereseaza nici vârsta pe care o are victima, doar în situatia în care aceasta nu împlinise vârsta de 15 ani, situatie în care se va retine forma agravanta din alin. 3 lit.d) . Situatia în care victima mai mica de 15 ani este chiar fiica faptuitorului iar infractiunea de viol se realizeaza printr-un act sexual normal fapta va constituii atât infractiunea de viol cât si cea de incest care sunt în concurs ideal datorita savârsirii lor prin aceeasi actiune.

Infractiunea necesita realizarea unui act sexual, de orice natura, cu o persoana de orice sex fara consimtamântul acesteia. Lipsa consimtamântului se poate realiza în doua modalitati: una care îmbraca forma constrângerii, care la rândul ei poate fi de natura fizica sau psihica, si o a doua modalitate care presupune profitarea faptuitorului de neputinta victimei de a se apara ori de a-si exprima vointa.

Constrângerea fizica trebuie sa fie efectiva iar nu aparenta. Ea presupune întrebuintarea unor acte de violenta si nu numai, poate fi vorba de orice alt fel de acte care presupun forta fizica care trebuie sa paralizeze total sau partial rezistenta victimei. Aceasta forta fizica trebuie sa ramâna în limita unor actiuni manifestate prin violenta care sa nu depaseasca încadrarea juridica prevazuta la art. 185 Cod penal, loviri sau alte violente, precum si cea prevazuta la art. 186 Cod penal, vatamare corporala, pentru ca în cazul în care i s-au provocat victimei vatamari corporale grave în sensul art. 187 Cod penal se va retine forma agravanta a violului prevazuta la alin. 2 lit. e).

Forta fizica de constrângere se apreciaza în fiecare caz în parte în functie de împrejurarile în care s-a exercitat asupra victimei alaturi de analiza posibilitatilor reale pe care victima le-a avut în vederea opunerii de rezistenta .

Exista însa constrângere exercitata prin forta fizica a faptuitorului chiar si atunci când victima nu a depus nici un fel de rezistenta dându-si seama ca nu ar putea face fata fortei fizice exercitate asupra ei sau ca o eventuala opunere i-ar putea agrava situatia ducând chiar pâna la decesul acesteia.

Este important ca din comportamentul victimei care nu a opus rezistenta sa rezulte refuzul categoric de a avea relatii sexuale cu faptuitorul. Daca însa, opunerea victimei a fost doar de circumstanta si nu una efectiva si categorica, constrângerea nu poate fi retinuta ceea ce atrage neexistenta infractiunii, nefiind îndeplinita conditia ca actul sexual, de orice natura, sa fie savârsit prin constrângere. Daca victima opune rezistenta iar faptuitorul nu reuseste realizarea actului sexual fapta va constituii tentativa la infractiunea de viol.

Rezulta ca actele de violenta, forta fizica, trebuie sa preceada sau sa fie concomitente cu actul sexual, deoarece daca ar fi exercitate asupra victimei dupa savârsirea actului sexual, nu poate fi vorba de infractiunea de viol deoarece nu a întrunit conditia constrângerii însa acestea în functie de gravitatea lor vor putea fi încadrate ca vatamari corporale simple ori grave, infractiuni care nu pot intra în concurs cu cea de viol deoarece nefiind îndeplinita conditia constrângerii aceasta infractiune nu exista, ele fiind savârsite ca infractiuni distincte.

Constrângerea morala presupune savârsirea de catre faptuitor a unor acte de amenintare a victimei cu producerea unui rau îndreptat în mod nemijlocit asupra ei sau a altuia si care sa nu poata fi înlaturata decât prin acceptarea de catre victima a raportului sexual. Nici legea si nici literatura de specialitate nu arata sfera de întindere a notiunii "a altuia" lucru care ne determina a aprecia ca aceasta sintagma care desi nu este prevazuta în norma de incriminare, dar care poate fi dedusa, trebuie apreciata de la caz la caz, având de cele mai multe ori semnificatia data de prevederile articolului 164 Cod penal referitor la rudele apropiate si a articolului 165 Cod penal referitor la membrul de familie si, nu în ultimul rând, de raporturile de afectiune existente între victima si terta ori tertele persoane. .

La fel ca si în cazul constrângerii fizice si în cazul constrângerii morale aptitudinea actelor de amenintare, de a constrânge se vor aprecia în functie de rezistenta morala a victimei nefiind necesar ca victima sa opuna rezistenta ci ca ea sa se expuna la posibilitatea producerii raului care a facut obiectul amenintarii.

Daca victima a ajuns la concluzia ca pentru evitarea raului care a facut obiectul amenintarii este necesar ca ea sa accepte raportul sexual, si nu a opus nici un fel de rezistenta, atunci cerinta referitoare la constrângerea morala a fost îndeplinita si deci ne aflam sub incidenta infractiunii de viol.

Constrângerea fizica sau morala poate fi exercitata de barbat sau de femeie, de autorul violului ori de catre un complice al acestuia.

Cea de a doua modalitate normativa de încalcare a libertatii sexuale a unei persoane, indiferent de sex, presupune ca autorul sa profite de imposibilitatea victimei de a se apara ori de a-si exprima vointa.

Aceasta modalitate se refera la starea, situatia în care victima se afla. Astfel face referire la situatia în care victima se afla datorita unei infirmitati fizice, a unei stari maladive, a unei oboseli excesive datorita oricaror alte împrejurari (spre exemplu intr-o stare de betie completa, de lesin, de somn hipnotic) nu-si da seama de ceea ce se petrece si nu-si poate manifesta acordul sau dezacordul cu privire la actiunea faptuitorului .

De regula atât imposibilitatea de a se apara cât si cea de a-si exprima vointa se întâlnesc concomitent la victima, asta însemnând ca victima care se afla în imposibilitate de a-si exprima vointa se afla si în stare de imposibilitate de a se apara. Sunt însa si situatii în care o persoana, desi lipsita de posibilitatea de a-si exprima vointa aceasta are totusi capacitatea de a se apara, cum ar fi, de exemplu, o persoana aflata în stare de alienatie mintala .

Întrucât, imposibilitatea victimei de a-si exprima vointa, presupune lipsa aptitudinilor de a întelege si de a voi, fapta nu constituie infractiunea de viol, în cazul în care victima sufera de debilitate mintala, dar are totusi semnificatia faptelor pe care le împlineste.

Conditia care prezinta importanta este ca faptuitorul sa profite pur si simplu de imposibilitatea victimei de a se apara ori de a-si exprima vointa.

Prin intermediul urmarii imediate se produce o grava încalcare a libertatii vietii sexuale a persoanei, a dreptului acesteia de a dispune de corpul sau dupa bunul plac în materia vietii sexuale. În plan secundar se poate produce si o încalcare a dreptului persoanei la viata sau cauzarea unor vatamari corporale simple sau grave.

Între actiunea inculpatului si urmarea imediata trebuie sa existe o legatura de cauzalitate, care va fi demonstrata în fiecare caz în parte.

Infractiunea de viol absoarbe în continutul sau, în mod natural, lipsirea de libertate în mod ilegal prevazuta la art. 201 Cod penal, necesara realizarii actului sexual prin constrângere. Daca dupa consumarea violului victima este retinuta în continuare, atunci infractiunea de lipsire de libertate în mod ilegal va intra în concurs cu infractiunea de viol.

II.2 Latura subiectiva

Infractiunea de viol se comite cu intentie directa. Autorul violului are reprezentarea ca prin actiunea sa va avea loc un act sexual, prin constrângere, cu victima, persoana de sex opus sau de acelasi sex, sau profitând de neputinta acesteia de a se apara si urmareste acest rezultat.

În cazul violului savârsit asupra unei persoane aflate în imposibilitate de a se apara ori de a-si exprima vointa, autorul trebuie sa cunoasca starea victimei dinainte nu ca victima sa fi ajuns în acea stare datorita actinuilor de violenta ale autorului supra ei.

Eroarea asupra acestei împrejurari înlatura incidenta legii penale . Daca faptuitorul a luat hotarârea de a avea un raport sexual cu victima mai târziu si indipendent de constângerea pe care a exercitat-o asupra acesteia anterior, va exista concurs între infractiunea de viol si cea realizata prin actul de constrângere, lovire sau alte violente, vatamare corporala sau vatamare corporala grava.

CAPITOLUL AL III - LEA

FORME. MODALITĂŢI

III.1 Forme

Chiar daca pot fi concepute toate formele imperfecte ale infractiunii doar unele sunt pedepsite, spre exemplu actele de pregatire savârsite de autorul violului nu se pedepsesc. Tentativa infractiuni de viol se pedepseste conform art. 224 Cod penal.

Exista tentativa când faptuitorul a început executarea actelor de constrângere, dar, datorita unor împrejurari independente de vointa sa, actul sexual nu a avut loc, de asemenea exista tentativa când faptuitorul, urmarind realizarea actului sexual, pune victima în situatia de a nu se putea apara ori de a-si exprima vointa sau când victima aflându-se într-o asemenea stare, savârseste asupra ei acte de natura sa conduca la realizarea actului sexual .

Infractiunea de viol se consuma în momentul în care ca urmare a actiunii de constrângere exercitate de faptuitor sau datorita starii de imposibilitate de a se apara ori de a-si exprima vointa, în care se afla victima, raportul sexual s-a produs.

În cazul repetarii actului sexual cu aceeasi ocazie, fara a se exercita alte acte de constrângere asupra victimei, faptuitorul va raspunde pentru infractiunea simpla de viol, unitate naturala, iar daca s-au exercitat acte repetate de constrângere vor fi aplicabile dispozitiile privind infractiunea continuata. Aceeasi solutie se impune si atunci când actul sexual initial s-a realizat prin constrângere fizica, iar actele sexuale subsecvente s-au înfaptuit prin constrângere morala .

III.2 Modalitati

În forma sa simpla infractiunea de viol se poate comite prin doua modalitati normative prevazute de lege: prin constrângere si prin imposibilitatea victimei de a se apara ori de a-si exprima vointa.

În forma agravanta violul se comite în împrejurarile prevazute la alin. 2 lit. a) - e) si alin. 3 ale art. 217 Cod penal.

Prima forma agravanta prevazuta în alin.2 lit. a) este atunci când fapta este savârsita de doua sau mai multe persoane împreuna.

Pentru ca aceasta agravanta sa fie posibila este necesar ca locul în care se comite infractiunea de viol sa fie prezente doua sau mai multe persoane, indiferent de participatia fiecaruia. Ratiunea este aceea ca fiind mai multe persoane sansele de aparare ale victimei sunt mult mai scazute pot fii chiar si nule, iar invers proportional cu sansele victimei de a se apara creste posibilitatea savârsirii infractiunii. Exista agravanta chiar daca nu au întretinut fiecare raporturi sexuale cu victima ci o parte dintre faptuitori se aflau în încaperi diferite dar au actionat împreuna pentru intimidarea victimei.

Daca toti faptuitorii au avut succesiv acte sexuale cu victima, fiecare ajutând si fiind la rândul sau ajutat de ceilalti, raspunderea lor penala se stabileste pentru o singura infractiune de viol în forma agravanta, în calitate de autori, nu si pentru complicitate la aceasta infractiune.

În legatura cu instigatorii si complicii care nu au participat la executarea violului se impune a se face dovada, pentru a se putea retine agravanta prevazuta la art. 217 alin. 2 lit. a) Cod penal, ca au cunoscut ca delictul de viol se va savârsi de doua sau mai multe persoane, deoarece circumstantele referitoare la fapta se resfrâng asupra participantilor numai în masura în care acestia le-au cunoscut sau le-au prevazut coform art. 42 alin. 2 Cod penal .

Daca instigatorul sau complicele stie ca determina sau ajuta doua sau mai multe persoane sa întretina un act sexual, de orice natura, cu o persoana de sex diferit sau de acelasi sex, vor raspunde pentru instigare sau complicitate la delictul de viol, cu retinerea acestei agravante; daca n-au cunoscut aceasta împrejurare, vor raspunde pentru instigare sau complicitate la infractiunea de viol, modalitatea simpla prevazuta în art. 217 alin. 1 Cod penal; se poate retine aceasta agravanta si în situatia în care fapta a ramas în faza tentativei .

În jurisprudenta s-a aratat ca acostarea si amenintarea mai multor femei de catre patru inculpati, dupa care fiecare a dus câte o femeie pe câmp savârsind violul în locuri apropiate, dar separate, constituie infractiunea de viol savârsita de mai multe persoane iar nu cea de viol neagravat prevazuta în art 217. alin. 1 Cod penal.

Daca mai multi faptuitori realizeaza succesiv acte sexuale cu o aceeasi persoana dar fara sa fi existat o întelegere între ei si fara sa se fi ajutat reciproc, pluralitatea de fapte nu realizeaza forma agravanta, iar fiecare dintre faptuitori va raspunde independent pentru savârsirea infractiunii de viol în forma simpla.

Cea de a doua circumstanta agravanta este cea prevazuta în alin. 2 lit. b) când victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul faptuitorului.

Astfel, victima se afla în îngrijirea faptuitorului când acesta are obigatia de a-i acorda asistenta.

Calitatea de tutore sau curator presupune obligatia de ocrotire a victimei.

Educarea presupune obigatia faptuitorului de a desfasura cu victima o munca educativa.

Paza victimei presupune obligatia faptuitorului de a o pazi si supraveghea.

Tratamentul victimei presupune aflarea acesteia în tratamentul faptuitorului, la spital sau la domiciliu.

Violul în acest caz constituie o fapta mai grava deoarece este savârsita de o persoana care se afla într-o situatie speciala în raport cu victima, adica aceea persoana are o anumita calitate: parinte, tutore, profesor, medic curant, calitate ce îi confera posibilitatea sa preseze psihologic asupra victimei pentru a o determina la un raport sexual.

Aceste fapte fiind savârsite de persoana care prin calitatea sa avea obligatia de a îngriji, ocroti, educa, pazi sau trata medical victima prezinta un pericol deosebit datorita încalcarii grave a obligatiilor care îi reveneau.

Cea de-a treia agravanta prevazuta în alin. 2 lit c) este atunci când victima este un membru de familie.

Prin membru de familie se întelege potrivit art 165. Cod penal sotul sau ruda apropiata, daca aceasta din urma locuieste si gospodareste împreuna cu faptuitorul.

Prin urmare, agravanta ia în considerare calitatea speciala dintre faptuitor si victima rezultând din împrejurarea ca fac parte din aceeasi familie. Aceasta agravanta are ca scop apararea mai eficenta a persoanelor cad victime violentei în familie printre care se numara nu numai persoane de sex feminin ci si persoane de sex masculin, cu precadere copiii, batrânii si persoanele cu handicap.

Aplicarea agravantei din art .217 alin. 2 lit. c) Cod penal nu înlatura concursul cu infractiunea de incest prevazuta în art. 222 Cod penal, având în vedere ca sunt încalcate si relatiile sociale privind apararea si conservarea fondului biologic al societatii omenesti, prin prevenirea pericolului unei procreeri nefiresti.

Delictul de incest nu poate fi retinut întotdeauna, deoarece în relatia sexuala de orice natura între homosexuali, nu mai exista pericolul unei procreeri nefiresti .

Când agravanta legala prevazuta în art. 89 lit. f) Cod penal "savârsirea infractiunii asupra unei persoane aflate în imposibilitate de a se apara sau de a-si exprima vointa, asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 15 ani ori asupra unu membru de familie" vine în concurs cu agravanta prevazuta la art. 217 alin. 2 lit c) Cod penal, se va aplica cea de a doua deoarece specialul are întâietate în fata generalului.

A patra circumstanta agravanta este prevazuta în alin. 2 lit. d) si consta în aceea ca "victima este un minor care nu împlinise vârsta de 15 ani".

Aceasta agravanta face referire la victima infractiunii, persoana de acelasi sex ori de sex opus, în vârsta de pâna la 15 ani. Fapta savârsita în aceasta modalitate este mai grava deoarece comiterea ei asupra unei asemenea persoane constituie o mare primejdie pentru dezvoltarea ei fizica si psihica.

Din analiza continutului agravantei se distinge faptul ca pentru a putea fi retinuta este necesara îndeplinirea a doua conditii: victima sa aiba vârsta sub 15 ani si faptuitorul sa fi cunoscut aceasta vârsta. Cunoasterea nesigura, indoiala asupra acestei împrejurari, nu înlatura raspunderea penala, subiectul actionând mai departe înseamna ca a acceptat si aceasta eventualitate. Daca autorul s-a aflat în eroare cu privire la vârsta victimei având convingerea ca aceasta avea o vârsta mai mare de 15 ani el va fi sanctionat cu pedeapsa prevazuta de lege pentru varianta simpla a infractiunii, conform art.33 alin. 2 Cod penal.

Din practica judiciara a rezultat ca fapta unui barbat de a avea raport sexual cu o persoana în vârsta de 9 ani constituie infractiunea de viol prevazuta la art. 197 alin. 1 si 3 Cod penal ( art. 217 alin.1 si alin. 2 lit. (d) noul cod penal ) precum si situatia în care inculpatul a savârsit infractiunea de viol asupra ficei în vârsta de 14 ani, a sotiei sale dintr-o alta casatorie, care locuiau în domiciliul comun atrage aplicarea acestei agravante .

Savârsirea infractiunii de viol asupra unei persoane care nu a împlinit vârsta de 15 ani este o circumstanta reala. În cazul în care violul este savârsit în participatie, în aceasta modalitate, atunci aceasta circumstanta se rasfrânge potrivit art. 42 alin. 2 Cod penal asupra participantilor care au cunoscut-o sau au prevazut-o.

Cea de a cincea circumstanta agravanta consta în aceea ca " s-a cauzat victimei o vatamare grava a integritatii corporale sau a sanatatii" si este prevazuta în alin. 2 lit. e).

Agravanta se refera la producerea unui rezultat, în afara celor specifice infractiunii de viol, constând într-o vatamare corporala grava în acceptiunea art. 187 Cod penal, care necesita pentru vindecare îngrijiri medicale de peste 60 de zile.

Pentru ca aceasta agravanta sa fie retinuta trebuie sa îndeplineasca doua cerinte:

Prima cerinta este aceea ca vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii sa fie consecinta violentelor exercitate asupra victimei pentru a o constrânge pe aceasta la act sexual de orice natura.

Cea de a doua cerinta este ca vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii sa-i fie imputabila faptuitorului pe baza vinovatiei sub forma praeterintentiei, faptuitorul savârsind violul a prevazut vatamarea corporala grava a victimei, dar a crezut fara temei ca aceasta urmare nu se va produce, sau daca nu a prevazut vatamarea corporala grava a victimei, ca rezultat al activitatii sale, desi putea si trebuia sa o prevada. În practica judiciara agravanta a fost retinuta în situatia în care, dupa ce a fost violata, pentru a se salva, victima a escaladat balconul, dar s-a dezechilibrat si a cazut, suferind leziuni pentru a caror vindecare au fost necesare îngrijiri medicale de 75 de zile .

Daca faptuitorul a urmarit vatamarea grava a victimei atunci va exista un concurs real de infractiuni potrivit art. 47 alin 1 Cod penal între infractiunea de viol si cea de vatamare corporala grava prevazuta în art. 187 cod penal.

În cazul tentativei de viol, agravanta exista daca vatamarea corporala grava s-a produs ca urmare a violentei folosite de faptuitor pentru constrângerea victimei la act sexual care însa nu a avut loc datorita unor împrejurari independente de vointa sa.

Ultima modalitate agravanta a infractiunii de viol este prevazuta în art. 217 alin. 3 si consta în aceea ca fapta "are ca urmare moartea sau sinuciderea victimei.

Agravanta din acest aliniat face referire la producerea pe lânga urmarile specifice violului a unui alt rezultat care consta în moartea ori sinuciderea victimei.

Pentru existenta agravantei este necesar ca, sub aspect obiectiv, moartea ori sinuciderea victimei sa fie consecinta violentelor exercitate asupra ei pentru a o constrânge la raport sexual de orice natura iar sub aspect subiectiv moartea ori sinuciderea victimei, sa-i fie imputabila faptuitorului pe baza praeterintentiei.

Infractiunea de viol savârsit în aceasta modalitate presupune existenta a dpua urmari, pe de o parte, vatamarea inviolabilitatii si libertatii sexuale a victimei, persoana de sex diferit sau de acelasi sex, prin savârsirea actului sexual de orice natura si, pe de alta parte, moartea sau sinuciderea victimei ca o consecinta a activitatii desfasurate de autor .

Aceasta modalitate agravanta a infractiunii de viol constituie o circumstanta reala care potrivit art. 42 alin. 2 Cod penal se rasfrânge asupra participantilor numai în masura în care acestia au cunoscut-o sau au prevazut-o.

Daca autorul a actionat cu intentie în privinta mortii sau sinuciderii victimei, vom avea un concurs de infractiuni între infractiunea de viol si cea de omor, sau dupa caz, delictul de determinare sau înlesnire a sinuciderii. Modalitatea agravanta din aliniatul 3 este o unitate infractionala creata prin vointa legii, este o infractiune complexa temeiul agravarii constituindul, tocmai, gravitatea deosebita a faptei prin care se aducere atingere valorii sociale fundamentale, reprezentata de viata victimei .

Sub sanctiunea neexistentei acestei modalitati agravante raportul de cauzalitate dintre viol si moartea ori sinuciderea victimei trebuie sa fie dovedit, el nu dededuce din materialitatea faptelor ci acest raport trebuie demonstrat de anchetator, întrucât sub aspectul laturii subiective, cerinta esentiala o constituie existenta praeterintentiei în provocarea mortii ori în determinarea sinuciderii. Daca moartea ori determinarea sinuciderii a fost provocata cu intentie, indiferentde modalitate, se vor aplica regulile concursului de infractiuni.

CAPITOLUL AL IV - LEA

VIOLENŢA SEXUALĂ FAMILIALĂ

IV.1 Notiunea de violenta sexuala familiala

Violenta intrafamiliala îsi are originea în structura sociala, în traditii, obiceiuri si mentalitati care subânteleg superioritatea barbatului asupra femeii. Societatile moderne continua sa fie societati patriarhale, ce acorda mai multa muncii efectuate de barbati decât celei efectuate de femei. Inegalitatile dintre femei si barbati se manifesta în legatura cu fragilizarea pozitiei femeilor pe piata muncii, cu cresterea diferentelor între câstigurile salariale ale femeilor si ale barbatiolr. Feminizarea somajului si a violentei împotriva femeilor culmineaza cu violenta în familia fiind o forma acuta de discriminare. Pe lânga cele mentionate mai sus, mai exista o serie de factori agravanti ai manifestarilor violente în familie, cum ar fii mutatiile intervemite la nivelul relatiilor interfamilile, aparatia unor puternici factori de deteriorare a raporturilor dintre parteneri, starea de stres, cresterea consumului de alcool, infidelitatea, gelozia, lipsa de programe de promovare a conceptului de parteneriat familial.

Notiunea de violenta familiala reprezinta, conform art. 2 alin. (1)din legea 217 din 22.05.2003, orice actiune fizica sau verbala savârsita cu intentie de catre un membru al familiei împotriva altui membru al aceleiasi famili, care provoaca o suferinta fizica, psihica, sexuala sau un prejudiciu material.

Violenta familiala poate fi exercitata de orice persoana aflata pe o pozitie de putere fata de ceilalti membri. Ca si arie de cuprindere, violenta domestica se refera la abuzul copilului în familie, violenta la nivelul relatiei de cuplu, violenta între frati, abuzul si violenta asupra parintilor au membrilor vârstnici ai familiei.

Forme ale violentei în familie:

a) abuzul fizic. Orice act sau omisiune comisa în interiorul familiei de catre unul din membrii acesteia, care aduce atingere vietii, integritatii corporale sau psihologice ori libertatii altui membru al aceleiasi familii, pericliteaza în mod serios dezvoltarea personalitatii lui sau a familiei. Exemple de agresiune fizica: lovirea cu palma, cu pumnii, obiecte contondente, trasul de par, ruperea oaselor, arsuri, zgâriere, izbirea victimei de pereti sau de mobila, aruncarea de obiecte si folosirea armelor albe sau de foc. Constituie de asemenea agresiune fizica negarea trebuintelor de baza, deprivarea de somn si/sau alimentatie.

b) abuzul sexual reprezinta orice contact sexual nedorit de catre partener. Violenta sexuala în familie este considerata o forma de violenta domestica. Contactul sexual fara consimtamânt este considerat atac sexual. Atacul sexual nu presupune neaparat folosirea fortei fizice, el poate fi realizat prin metode de intimidare, amenintare, hartuire si constrângere. Atacul sexual poate fi îsotit de intimidari sau abuzuri verbale, de amenintari facute la adresa altor peroane semnificative pentru victima, inclusiv a copiilor. În prezent raportul sexual prin constrângere asupra unuia dintre soti constituie infractiunea de viol prin introducerea agravantei "asupra unui membru al familiei" si reprezinta o forma a violentei conjugale. Abuzul sexual poate fi savârsit si asupra copilului si reprezinta obligarea sau îndemnarea acestuia, de catre o persoana adulta, sa participe la activitati sexuale care servesc placerii adultului. În acest caz abuzul sexual cuprinde atragerea, convingerea, coruperea, fortarea si obligarea minorului sa participe la activitati de natura sexuala sau asistarea unei alte persoane în timpul unor activitati care srvesc obtinerea de catre adulti a placerii.

c) abuzul psihologic cuprinde, ca si comportamente manifestate de catre abuzator, degradarea continua si umilirea partenerei, sarcasme, luarea în derâdere a acesteia, amentari, dispret, insulte în public, observatii umilitoare. Acest tip de comportament este în general resimtit ca o atingere la identitate si la încrederea în sine, mai ales daca este persistent. În cele mai multe cazuri agresiunea emotionala este adesea cea mai distructiva, deoarece are repercursiuni asupra mândriei personale si a încrederii în sine.

d) abuzul economic poate fi definit drept exercitiu unui control inechitabil asupra resurselor comune, fie ca se refera la controlul accesului la buget pentru menaj, fie la împiedicarea partenerei de a-si lua o slujba sau de a-si continua educatia, fie chiar denegare a drepturilor femeii asupra bunurilor comune.

e) abuzul social este una din cauzele cele mai frecvente care duc la izolarea victimei si incapacitatea ei de a iesi din situatia de violenta. Aceasta forma de violenta este strâns legata de abuzul economic si contine obstacolele invizibile si intangibile care se opun la realizarea oportunitatilor potential oferite victimelor si la exercitiul drepturilor fundamentale.

Majoritatea cazurilor de violenta se prezinta ca o combinatie de violenta fizica, psihologica si sexuala, sustinuta de o violenta de origine relationala si incuzând uneori o violenta economica si morala.

Exista anumiti factori de risc ai aparitiei violentei familiale, întâlniti foarte frecvent în astfel de situatii: statut educational scazut; lipsa unui loc de munca; dificultati materiale, financiare, venituri reduse; existenta unor abuzuri în copilaria agresorului; stima de sine scazuta; consumul cronic de alcool sau substante nocive; prezenta copiilor în familie; dependenta materiala a unuia dintre soti fata de celalalt; toleranta fata de violenta; insuficenta informare a victimei cu privire la existenta alternativelor si-a posibilitatilor de sprijin.

IV.2 Despre obligatia conjugala si infractiunea de viol

Între soti, casatoria da nastere la efecte cu privire la relatiile personale si la capacitatea de exercitiu. De asemenea, casatoria produce efecte cu privire la relatiile patrimoniale dintre soti .

Îndatorirea conjugala este o obligatie distincta de cea privind locuinta comuna si exista fie ca sotii au locuinta comuna, fie ca locuiesc separat. Întreruperea în fapt a vietii conjugale, daca sotii traiesc despartiti, prezinta interes sub aspect penal, în sensul ca urmarirea penala nu poate începe pentru adulterul sotului savârtit în asemenea conditii conform art.

În România doctrina este unanima în a respinge ideea existentei violului marital. Astfel s-a spus ca nu poate fi subiect pasiv la viol sotia agentului pentru ca raporturile ei sexuale cu acesta sunt o îndatorire conjugala, a carei îndeplinire sotul o poate obtine chiar prin constrângere si fiindca prin casatorie sotia si-a dat consimtamântul la aceasta îndatorire pe toata durata casatoriei. Tot astfel, s-a spus ca nu savârseste viol barbatul careare raport sexual cu sotia prin constrângere pentru ca acestea tin de esenta casatoriei sau ca actul casatoriei implica o restrângere consimtita a femeii, a libertatii sale sexuale.

La nivel legislativ însa, prin legea 197/2000 s-au modificat dispozitiile art. 197 Cod Penal precum si prin legea 301/2004 privind noul cod penal care urmeaza sa intre în vigoare, prin introducerea unor noi agravante a infractiuni de viol, asupra unui membru al familiei, prin aceasta întelegânduse sotul sau rude apropiate. În plus, a fost abrogata prevederea alineatului 5 care consacra impunitatea faptuitorului care se casatorea cu victima, astfel încât la ora actuala este indubitabil faptul ca violul conjugal nu numai ca se pedepseste, dar este chiar o forma calificata a infractiunii. Mai mult, data fiind noua formulare a art. 217 Cod Penal care se refera la orice act de natura sexuala si înlatura existenta unui subiect pasiv special, trebuie admisa si posibilitatea sanctionarii violului comis de sotie asupra sotului.

Între persoanele casatorite exista obligatia reciproca de a întretine raporturi sexuale, însa, în acelasi timp, sanctiunea neexecutarii obligatiei consta în obtinerea de catre sot a divortului din culpa sotiei, si nu fortarea prin violenta la executarea îndatoririi conjugale. Obligatia la acte sexuale nu este susceptibila de executare silita. De altfel, e chiar greu de sustinut ca exista o încalcare a obligatei atunci când sotia refuza la un anumit moment, deoarece obligatia maritala nu se refera la dreptul sotului de a obtine oricând întretinerea de relatii sexuale. Legea nu prevede nici numarul, nici intervalele de timp la care trebuie întretinute raporturi sexuale, astfel ca s-ar putea vorbii despre neexecutarea acestei obligatii doar atunci când refuzul vizeaza mai multe situatii pe o perioada de timp rezonabila. Nu trebuie uitat nici faptul ca sotii au si obligatia de respect reciproc. Or, e greu de spus, cum îsi îndeplineste aceata obligatie cel care-si violeaza sotia.

Nici ideea ca sotia si-a dat consimtamântul în momentul încheierii casatoriei nu poate fi acceptata. Consimtamântul în acest caz este unul general, acordul sotiei vizând raporturi sexuale pe o perioada nedeterminata, si nu în orice moment i se cere. Tot astfel, sotii consimt sa foloseasca bunurile, inclusiv cele proprii, în comun, dar nimeni nu contesta existenta furtului între soti.

Daca comparam, din punct de vedere al consimtamântului, situatia sotilor cu cea a concubinilor, se poate usor constata ca diferenta de tratament ar fi lipsita de orice fundament. si în situatia celor din urma exista un consimtamânt general, fiind greu de presupus ca, atunci când concubinii decid sa traiasca împreuna, acestia nu consimt la a avea pe viitor raporturi sexuale. Esenta consimtamântului nu consta în consemnarea acestuia într-un act în scris, ci într-un acord implicit sau explicit si de aceea, ar fi ilogic ca cele doua situatii sa atraga solutii diferite în materie de viol. Daca legea consfinteste anumite drepturi suplimentare pentru soti în raport cu concubinii, în materie de filiatie succesiuni, aceasta are drept justificare încurajarea crearii de legaturi durabile, care sa conduca la stabilitate, nasterea copiilor, securitate. Lipsirea femeii de libertatea sa sexuala în timpul mariajului contravine acestor scopuri si de aceea nu poate fi luata în calcul.

Pe de alta parte, daca se afirma ca sotia si-a dat acordul prin încheierea casatoriei, este ilogic sa consideram drept moment al revocarii acestuia intervenirea unei hotarâri judecatoresti de desfacere a casatoriei, act care nu îi apartine si prin care se poate cel mult constata retragerea consimtamântului care a intervenit la o data anterioara.

Violul conjugal exista pur si simplu, iar dreptul penal nu opereaza cu fictiuni, cea mai buna dovada a existentei violului între soti fiind tocmai recenta incriminare a sa.

Ceea ce s-ar putea sustine, sub imperiul formularii anterioare a art. 197, este nepedepsirea violului între soti, în baza alineatului 5 care prevedea impunitatea participantului care s-a casatorit ulterior cu victima. Trebuie însa retinute doua aspecte. Pe de o parte, prevederile alineatului 5 nu se refereau la toate ipotezele violului, astfel încât, daca erau întrunite dispozitiile alin. 2 lit. a sau a alin 3 teza II, sotul putea fi condamnat. Pe de alta parte, data fiind natura juridica de situatie speciala de împacare a partilor, ea ar fi operat doar atunci când autorul si victima nu s-ar fi împacat. Astfel, daca, spre exemplu, ulterior violului sotia ramânea pasiva, se poate presupune ca cei doi s-ar fi împacat, iar cauza de înlaturare a raspunderii ar fi functionat. În schimb, daca sotia ar introduce actiune de divort în considerarea violului sau ar depune plângere penala, ar fi o fictiune sa se presupuna ca sotii s-au împacat doar pentru ca mariajul a ramas valabil.

IV.3 Impactul psihologic al abuzului sexual asupra victimei si asupra altor membri de familie

În functie de tipul de abuz exercitat asupra lor, victimele prezinta anumite efecte la nivel psihic, fizic si social.

Efectele psihologice au fost identificate ca apartinând sindromului femeii batute, sub numele de posttraumatic. Stresorul care produce acest sindrom poate fii extrem de dureros pentru aproape oricine, si de regula este experimentat cu o frica intensa, teroare si neajutorare. Cele mai comune traume implica o amenintare serioasa fie a vietii, fie a integritatii corporale proprii sau amenintare si vatamare serioasa a propriilor copii. Unii stresori produc frecvent tulburarea pe când altii o produc numai ocazional.

Evenimentul traumatic poate fi reexperimentat într-o varietate de moduri. De regula, persoana are amintiri recurente si intrusive ale evenimentului sau vise terifiante recurente în timpul carora evenimentul este retrait. În afara de reexperimentarea traumei, exista o evitare permanenta a stimulilor asociati cu ea sau o diminuare a reactivitatii generalecare nu era prezenta înainte de trauma. Diminuarea reactivitatii la lumea exterioara, denumita "insensibilitate psihica" sau "anestezie emotionala" începe de regula curând dupa evenimentul traumatic. Persoana se poate plânge de faptul ca se sinte detasata sau înstrainata de ceilalti oameni, ca si-a pierdut capacitatea de a mai fi interesata de activitatile placute anterior sau ca i-a scazut considerabil capacitatea de a simtii emotii de orice tip, în special pe cele asociate cu intimitatea, tandretea si sexualitatea.

Simptomele persistente de alerta crescuta care nu erau prezente înaintea traumei includ dificultatile de adormire sau în a ramâne adormit, hipervigilenta si reactia de alarma exagerata. Unele victime se plâng de dificultatea în concentrare sau în realizarea sarcinilor.

Asociata acestui sindrom sunt simptomele de depresie si anxietate, iar în unele cazuri pot fi suficent de severe pentru a fi diagnosticate ca tulburare anxioasa sau tulburare depresiva. Pot exista simptome de tulburare mentala organica ca de exemplu scaderea memoriei, dificultatea de concentrare, abilitatea emotionala, cefalee si vertij.

Deteriorarea pe care o implica acest sindrom poate fi usoara sau severa si afecteaza aproape fiecare aspect al vietii. Labilitatea emotionala, depresia si culpa pot conduce la un comportament autodistructiv sau la actiuni suicidare. Se dezvolta o hipersenzitivitate la violenta potentiala si victima, daca nu gaseste modalitati de aparare, atunci adopta mecanisme prin care sa faca fata si sa mentina potentialul violentei la un nivel minim. Unele victime se simt incapabile de a face acest lucru si atunci adopta o atitudine pasiva, de neajutorare. Acest comportament este numit "neputinta învatata". Acest concept a fost folosit pentru a explica reactiile femeii abuzate, sau mai de graba lipsa de reactii la repetatele abuzuri fizice, psihice si sexuale. Victimele declara ca se simt coplesite de aceste acte violente si de aceea le este dificil sa reactioneze altfel decât asteptând sa treaca "furtuna". Unele victime renunta la orice aparare si se asteapta oricând sa moara. Multe dintre ele, însa, se adapteaza la ceea ce se întâmpla în viata lor si îsi schimba modul de a gândii, de a simtii si de a reactiona pentru a fi cât mai în siguranta.

La nivel fizic victimele pot prezenta: rani, leziuni, fracturi, probleme de auz, probleme ginecologice, dinti sparti, vaginism, amenoree, tulburari de alimentatie si palpitatii.

La nivel social, în ceea ce priveste munca si sarcinile cotidiene apar: probleme de concentrare a atentiei, multe zile de concediu medical senzatia ca nu poate face fata, gândul ca nu ar trebui sa lucreze, minciuna, izolarea, dificultati în a se ridica din pat, a se spala, a se îmbraca, a mânca sau a face cumparaturi.

În relatia cu partenerul apar urmatoarele manifestari: sunt foarte atente la schimbarile de dispozitie, dau întotdeauna dreptate partenerului pentru a se proteja, îi ascund acestuia anumite lucruri, încep sa minta pentru a se proteja pe sine si copii, devin distante, îsi pierd interesul sexual, fac sex cu el ca sa-i schimbe dispozitia.

Comportamentul lor în societate si familie au urmatoarele caracteristici: inhibare, simt ca au dezamagit pe toata lumea, le este frica sa nu afle ceilalti si sa fie judecate, pot pierde familia si prietenii, nu mai au dispozitie pentru socializare.

si relatia cu copiii are de suferit deoarece victimele se simt inadecvate ca parinti, neajutorate si vinovate, ei fiind etichetati ca parinti rai, se simt judecati si devin agresivi cu ei.

Ca urmare a agresiunilor, victimele dezvolta anumite modele comportamentale, dupa cum urmeaza:

1. Sindromul Stockholm. În acest caz victimele violentei domestice au un comportament asemanator cu cel al ostaticilor. Acest sindrom apare în urmatoarele conditii:

- viata victimei este în pericol

- victima nu poate scapa sau crede ca nu are scapare

- abuzatorul este prietenos la un moment dat

- victima este izolata de lumea de afara

Modelul comportamental corespunzator acestui sindrom consta în preluarea de catre victima a perspectivei abuzatorului, se identifica cu acesta si ajunge chiar sa îi ia partea, distorsionarea perceptiei victimei.

2. Atasament traumatic. Ca rezultat al izolarii si cresterii dependentei, victimele adera tot mai mult catre singura relatie pe care o au: aceea cu abuzatorul.Sub impactul acestui "atasament traumatic", propriile interese ale victimelor, nevoile si parerile lor ajung sa fie influentate si controlate de agresor. Supunerea victimei poate fi atât de puternica încât dorintele lor pot fi anihilate. Doar amenintarea cu violente asupra copiilor va induce victimei dorinta de a lupta. Oricum, daca abuzul continua o perioada mai lunga, cele mai multe victime nu-si vor mai putea proteja pentru mult timp copiii. Complet demoralizate, vor renumta. Unele pot avea tentative de suicid.

Efecte asupra copiilor. Copiii care traiesc într-o familie violenta ajung sa dezvolte aceleasi comportamente ca si parintii lor. Indiferent de vârsta, copii sunt învatati ca violenta este o metoda eficenta de a controla alti oameni. În general adolescentii care traiesc într-un mediu violent sunt urmatoarea generatie de agresori si victime. Copiii din familiile violente învata ca este acceptabil ca un barbat sa loveasca o femeie sau ca violenta este modul de a obtine ceea ce vor si ca exprimarea sentimentelor înseamna slabiciune.

Exista numeroase efecte principale la copiii martori ai violentei domestice si unele efecte subtile. Cele mai notabile efecte sunt cresterea agitatiei si comportament agresiv, depresia si anxietatea. Astfel în primul caz copiii care au fost martori ai violentei în familie deseori devin agresivi cu colegii, prietenii, si profesorii. Ei tind sa fie neobedienti, iritabili si usor de înfuriat. Copiii care distrug obiectele si au tendinta de a se implica în conflicte, pot dezvolta o personalitate delicventa în adolescenta. Aceste comportamente sunt mai pronuntate la baieti dar au fost identificate în numar semnificativ si la fete. În cel de al doilea caz, problemele emotionele interioare cum ar fi anxietatea, depresia, stima de sine scazuta, închiderea în sine si letargia, au fost identificate la copiii expusi la violenta domestica.

Copiii martori ai violentelor sunt influientati si din punct de vedere al nivelului de dezvoltare sociala si educationala. Acei copii care sunt sau au fost implicati în incidente familiale violente sunt preocupati de aceasta problema si nu se pot concentra asupra cerintelor educationale. Dezvoltarea lor sociala poate fi afectata pentru ca ei sunt foarte tristi, anxiosi sau prea preocupati ca sa se implice, sau tendinta lor de a folosi strategii violente în rezolvarea problemelor interpersonale îi fac nepopulari si se simt respinsi.

În mod frecvent sunt si multe simptome ascunse la copiii expusi violentei în familie, cum ar fi atitudinile improprii fata de folosirea violentei în rezolvarea conflictelor; atitudini improprii fata de folosirea violentelor împotriva femeii; acceptarea violentei în relatiile intime; hipersenzitivitate fata de problemele din mediul familial; sentimentul ca sunt vinovati pentru violente.

Trebuie accentuat faptul ca, chiar daca nu exista dubiu ca copiii martori si/sau victime ale violentei domestice sunt afectati în plan comportamental, cognitiv si emotional, cercetarile nu sunt foarte concuzive în ceea ce priveste efectele definitive la nivelul sexului, vârstei sau stadiului de dezvoltare. Inconsistentele sugereaza ca sunt multi factori care trebuie luati în considerare: durata si frecventa violentelor, rolul copilului în familie, numarul separarilor si mutarilor, dezavantajele sociale si economice.