Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























FAPTELE DE COMERT

Drept




Faptele de comert

2.1. Definirea notiunilor de: fapte juridice, act juridic, operatiunea juridica




si faptele de comert

Codul comercial român, spre deosebire de Codul comercial italian din 1882 si Codul francez din 1807, reglementeaza în art.3 faptele de comert, iar nu actele de comert.

Codul comercial român nu defineste nici "fapta de comert", nici "operatiunile comerciale" si nici "actul de comert". El se limiteaza doar la enumerarea unor "acte" si "operatiuni" pe care le califica drept "fapte de comert", prin savârsirea carora se nasc raporturi juridice ce sunt reglementate prin legile comerciale.

Pentru a se evita orice confuzie, consideram necesar sa definim "faptele juridice", "actele juridice" si operatiunile juridice.

Faptele juridice sunt evenimente si actiuni savârsite fara intentia de a produce efecte juridice (M. Costin, M. Muresan, V. Ursa - Dictionar de drept civil, Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1980, pag. 16).

Actul juridic este o manifestare de vointa a uneia sau mai multor persoane, fizice sau juridice, savârsite în scopul de a crea, modifica sau stinge raporturi juridice civile.

Operatiunea juridica este un mijloc si o tehnica juridica prin care se realizeaza în mod concret un act juridic.

Fapta de comert a fost definita în literatura de specialitate ce fiind actul prin care se realizeaza producerea de marfuri, executarea de lucrari sau servicii ori o interpunere în circulatia marfurilor, cu scopul de a obtine profit.

2.2. Reglementarea actelor si faptelor de comert

Art. 3 Cod comercial prevede ca: "legea considera fapte de comert":

Cumpararile de producte sau de marfuri 18218k1016s spre a se revinde, fie în natura, fie dupa ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea si cumpararea spre a se revinde de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit circulând în comert;

Vânzarile de producte, vânzarile si închirierile de marfuri în natura sau lucrate si vânzarile de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit circulând în comert, când vor fi cumparate cu scop de revânzare sau închiriere;

Contractele de report asupra obligatiunilor de stat sau altor titluri de credit circulând în comert;

Cumpararile sau vânzarile de parti sau actiuni ale societatilor comerciale;

Orice întreprindere de furnituri;

Întreprinderile de spectacole publice;

Întreprinderile de comisioane, agentii si oficiuri de afaceri;

Întreprinderile de constructii;

Întreprinderile de fabrici, manufactura si imprimerie

Întreprinderile de editura, librarie si obiecte de arta, când altul decât autorul sau artistul vinde;

Operatiuni de banca sau schimb;

Operatiuni de mijlocire în afaceri comerciale;

Întreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri, pe apa sau pe uscat;

Cambiile si ordinele de producte si marfuri;

Constructiunea, cumpararea, vânzarea si revânzarea de tot felul de vase pentru navigatiunea interioara si exterioara si tot ce priveste la echiparea, armarea si aprovizionarea unui vas;

Expeditiunile maritime, închirierile de vase, împrumuturile maritime si toate contractele privitoare la comertul pe mare si la navigatie;

Asigurarile terestre, chiar mutuale, în contra daunelor si asupra vietii;

Asigurarile, chiar mutuale, contra riscurilor navigatiunii;

Depozitele pentru cauza de comert;

Depozitele în docuri si antrepozite, precum si toate operatiunile asupra recipiselor de depozit (warante) si asupra scrisorilor de gaj eliberate de ele;

În afara acestor acte (fapte) de comert, Art..4 din Codul comercial dispune ca se socotesc ca fapte de comert celelalte contracte si obligatiuni ale unui comerciant," daca nu sunt de natura civila sau daca contrariul nu rezulta din însusi actul".

Art. 56 Cod comercial prevede "Daca un act este comercial numai pentru una din parti, toti contractantii sunt supusi, încât priveste acest act, legii comerciale, afara de dispozitiile privitoare la persoana chiar a comerciantilor si de cazurile în care legea ar dispune altfel".

De remarcat ca, Codul comercial român stabileste în Art. 3 care sunt actele si operatiunile considerate ca fapte de comert si le supune legilor comerciale, indiferent de calitatea persoanei care le savârseste (comerciant sau necomerciant).

Spre deosebire de sistemul obiectiv, adoptat de codul nostru comercial, în sistemul subiectiv, dreptul comercial este un drept rezervat persoanelor care au calitatea de comerciant.

2.3. Caracteristicile faptelor de comert

În doctrina dreptului comercial au fost propuse mai multe criterii pentru caracterizarea faptei de comert, si anume:

1. Criteriul definirii actului de comert ca fiind un "act de speculatie" care se face în scopul realizarii de beneficii (profit), speculându-se asupra transformarii ori schimbarii de produse (cumpararea unor produse la un anumit pret si revânzarea lor la un pret mai mare). Acest criteriu corespunde unei realitati, comerciantul nu actioneaza dezinteresat, ci pentru a obtine PROFIT.

Acest criteriu a fost contestat în literatura de specialitate aratându-se ca este prea larg, existând operatiuni speculative care au caracter civil (activitatea mestesugareasca sau agricola), dar si prea îngusta, existând operatiuni comerciale care nu sunt speculative, cum este , de exemplu, vânzarea în pierdere sau fara profit pentru atragerea clientului, reclama sau pur si simplu pentru a evita o pierdere mai mare prin degradarea marfii cu vânzare lenta.

S-a mai remarcat ca acest criteriu al speculatiei ar fi dificil de aplicat deoarece se are în vedere "intentia de a realiza profit" nu si realizarea sa efectiva.

2. Teoria circulatiei - un alt criteriu propus pentru definirea faptei de comert a fost acela potrivit caruia actul de comert este "un act de circulatie", mai exact, un act de interpunere între producator si consumator. Acest criteriu nu are în vedere scopul, ci obiectul sau, retinându-se în sfera dreptului comercial numai actele de intermediere, situate între productie si consumatie.

Aplicarea acestui criteriu prezinta inconveniente întrucât este inexact, deoarece exista si acte comerciale care sunt straine circulatiei marfurilor; de exemplu, actele agentiilor si oficiilor de afaceri, activitatea de productie, etc.

3. Într-o alta opinie, teoria întreprinderii - actul de comert ar fi actul îndeplinit într-o întreprindere (în sensul Codului comercial, nu cel uzual).

Acest criteriu vizeaza o activitate metodic organizata, iar nu un act juridic sau o operatiune cu caracter izolat si criteriul (teoria întreprinderii) a fost supus unor critici - în sensul ca nu toate actele de comert implica întreprinderea, de exemplu, actele agentilor de bursa.

4. Teoria mixta. Având în vedere ca nici unul din criteriile mentionate nu este îndestulator pentru caracterizarea actului de comert, jurisprudenta n-a adaptat un criteriu unic pentru a determina comercialitatea actelor de comert, ci a dat preferinta folosirii mai multor criterii, în special cel al profitului si cel al circulatiei (St. D. Carpenaru - Drept comercial român).

2.4. Natura juridica a unor acte si operatiuni

În doctrina dreptului comercial s-a discutat asupra naturii juridice a unor acte juridice si operatiuni cu caracter special: activitatea de educatie si învatamânt, activitatea unei profesii liberale si jocurile de întrajutorare.

Activitatea de educatie si învatamânt nu este o activitate comerciala, chiar daca în H.G. 201/1990 se prevede ca "întreprinzatorii particulari pot organiza si desfasura servicii de educatie" (aceste dispozitii vizeaza numai acele servicii solicitate pentru completarea cunostintelor - meditatii ori învatamântul prescolar).

Activitatea de învatamânt constituie prestari de servicii cu caracter intelectual de natura civila, nu comerciala (în virtutea acestei conceptii, nici una dintre universitatile particulare, organizate ca societate comerciala nu a primit autorizatie de functionare).

Activitati care constituie obiectul unei profesii liberale

Doctrina dreptului comercial a admis, traditional, ca activitatea care face obiectul unei profesii liberale (activitatea avocatiala, activitatea medicala) nu are caracter comercial.

Activitatea care constituie obiectul unei profesii liberale consta în punerea la dispozitia celor interesati a cunostintelor si competentei persoanelor care exercita asemenea profesii. În schimbul acestei activitati persoanele în cauza primesc onorarii si, deci, nu urmaresc obtinerea de PROFIT.

Jocurile de întrajutorare - nu sunt fapte de comert si nu pot face obiectul de activitate al unei societati comerciale. Jocurile de întrajutorare se bazeaza pe realizarea de câstiguri de catre participantii din prima parte a listei si pe posibilitatea determinarii matematice a perioadei de blocare jocului multiplicarii în progresie geometrica (H.G. 137/1997 pentru aprobarea. Regulamentului cadru privind autorizarea, organizarea si exploatarea jocurilor de noroc, precum si actualizarea licentelor percepute acestora).

Clasificarea faptelor de comert

- fapte de comert obiective, care sunt determinate si produc efecte în temeiul legii, independent de calitatea persoanei (comerciant sau necomerciant);

- fapte de comert subiective, care dobândesc caracter comercial datorita savârsirii lor de catre o persoana care are calitatea de comerciant.

2.5. Analiza faptelor de comert prevazute în Art. 3 Cod comercial

Punctele 1 si 2 ale art.3 cod comercial. Sunt comerciale:

1."Cumpararile de producte sau de marfuri 18218k1016s spre a se revinde, fie în natura, fie dupa ce vor fi puse în lucru sau vor fi lucrat, ori numai spre a se închiria; asemenea si cumpararea spre a se revinde, de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit circulând în comert";

2. "Vânzarile de producte, vânzarile si închirierile de marfuri în natura sau lucrate si vânzarile de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit circulând în comert, când vor fi fost cumparate cu scop de revânzare sau închiriere".

Cumpararea - vânzarea comerciala este cel mai frecvent act de comert. Din textul Art. 3, pct. t. 1 si 2 rezulta ca trasaturile specifice cumpararii - vânzarii comerciale sunt urmatoarele:

limitarea obiectului la bunurile mobile corporale si incorporale (fiind excluse bunurile imobile);

intentia de revânzare sau închiriere;

atât cumpararea, cât si revânzarea genereaza obligatii comerciale (Art. 42 - 59; 60 - 73 cod comercial).

Bunurile mobile

Potrivit Art. 3 Cod comercial, atât cumpararea cât si vânzarea comerciala pot avea ca obiect urmatoarele categorii de bunuri mobile:

a). Producte;

b). Marfuri;

c). Obligatiuni ale statului;

d). Alte titluri de credit;

e). Orice alte bunuri ce sunt în comert.

Productele sunt produse naturale ale pamântului care se obtin prin cultura sau exploatare directa (cereale, legume, lemne), precum si produsele animalelor (lapte, lâna).

Marfurile -sunt produse realizate din activitatea de productie, destinate schimbului, dar si devizele.

Obligatiunile statului sunt valori mobiliare emise de stat pentru contractarea de împrumuturi interne si externe, de la persoane juridice sau persoane fizice, în vederea asigurarii resurselor banesti necesare acoperirii deficitului bugetar sau altor cheltuieli publice de interes national.

Totalitatea obligatiilor banesti, la un moment dat, rezultate din împrumuturile interne si externe, contractate de stat în nume propriu sau garantate de acesta alcatuiesc datoria publica (Legea nr.91/1993 privind datoria publica).

Împrumuturile de stat se realizeaza prin emisiuni de valori mobiliare: obligatiuni, bonuri de tezaur, titluri de renta sau alte înscrisuri de stat. Titularii înscrisurilor (titlurilor de credit) au calitatea sa exercite drepturile specificate în cuprinsul lor.

Alte titluri de credit în întelesul art. 3 Cod comercial sunt documente care confera:

a.     fie dreptul la o suma de bani (cambie, biletul la ordin, cecul, politele de asigurare pe viata la ordin, obligatiunile emise de societatile comerciale, obligatiunile emise de judet, oras sau comuna - Art. 20 lit. "e", Legea nr.61/1991);

b.     fie dreptul la o cantitate de marfuri aflate în depozite (recipise - warant, Legea nr.137/1937 - pentru magazinele generale si warantarea marfurilor si cerealelor), conosament, polita de încarcare, etc. .

c.      fie drepturi complexe: actiuni ale societatilor comerciale care confera dreptul la vot, dreptul la dividend, dreptul la suma ce va rezulta din lichidarea patrimoniului.



Pot face obiectul vânzarii - cumpararii comerciale orice alte bunuri ce sunt în comert (art.963 Cod civil), având valoare de schimb, inclusiv universalitatile de fapt: un fond de comert (art..21 lit. a, Legea nr.26/1990), o turma de animale, o biblioteca si bunuri incorporale: firma comerciala (Legea nr. 26/1990), embleme, clientela, brevete de inventii, marcile de fabrica sau de comert, etc.

Întrucât numai bunurile mobile pot constitui obiectul cumpararii - vânzarii comerciale, sunt civile si nu comerciale operatiunile cu imobile (exceptie facând doar operatiunile cu imobile înglobate într-un fond de comert).

Sunt civile si nu comerciale închirierea unei pravalii de catre un comerciant pentru propriul sau comert, precum si contractul de arendare a unei fabrici de spirt. Sunt civile si exploatarea maselor de roci comune sau a creantelor, fiind operatiuni asupra drepturilor reale imobiliare.

Sunt civile de asemenea activitatile agricole fiind operatiuni legate de exercitarea drepturilor reale imobiliare asupra terenurilor agricole (Art..5 Cod comercial).

Intentia de revânzare sau închiriere

Intentia de revânzare sau închiriere trebuie sa întruneasca în mod cumulativ trei conditii:

a) Sa existe în momentul cumpararii;

b) Sa fie manifestata sau prezumata legal;

c) Sa se raporteze la obiectul cumparat.

Revânzarea bunurilor "dupa ce se vor fi lucrat sau pus în lucru"

Ponderea manoperei, ca si natura acesteia, difera de la o situatie la alta. Sub acest aspect jurisprudenta a distins între manopera meseriasului si cea a artistului. Astfel s-a decis în mod statornic ca daca meseriasul prelucreaza materialul procurat de client, ne aflam în prezenta unei locatii de servicii. Operatiunea este civila si nu comerciala, deoarece nu este un act de interpunere în circulatie.

Daca însa meseriasul cumpara materialul si, dupa prelucrarea lui, vinde produsele realizate, aceasta operatiune reprezinta o fapta de comert (de exemplu, cofetarul cumpara materiile prime necesare, le prelucreaza si le revinde sub forma articolelor de cofetarie).

O situatie discutata în doctrina priveste cazul în care transformarea materialului cumparat reprezinta o activitate de creatie. În acest caz, materialul cumparat (pânza, blocul de marmura) are o valoare cu mult inferioara fata de opera realizata si care se vinde (tabloul, sculptura), materialul are un rol accesoriu fata de activitatea de creatie, care are rolul principal. De aceea, unui atare act de vânzare - cumparare a operei realizate nu îi sunt aplicabile Art..5 pct.t..1 Cod comercial.

Doctrina si practica judiciara considera însa ca fotografii obisnuiti, zugravii de firme ori constructorii de monumente funerare savârsesc fapte de comert.

Închirierea bunului cumparat. Leasing-ul

Art..3 pct.1 si 2 Cod comercial considera ca "fapte de comert" atât cumpararile de bunuri mobile "numai spre a se închiria", cât si închirierile de marfuri în natura sau lucrate . când vor fi fost cumparate cu scop de închiriere. În aceasta situatie se afla si cumpararile de automobile, masini agricole, casete video, biciclete de agrement, echipament sportiv, vestimentatie pentru ocazii speciale, etc. destinate închirierii.

O aplicatie a cumpararii comerciale în scop de închiriere este contractul de leasing reglementat de O.G. 51/1997, modificata de Legea 99/1999.

Prin operatiunile de leasing, o parte, denumita locator / finantator transmite pentru o perioada determinata dreptul de folosinta asupra unui bun al carui proprietar este, celeilalte parti, denumita utilizator, la solicitarea acestuia, contra unei plati periodice, denumita rata de leasing, iar la sfârsitul perioadei de leasing, locatorul / finantatorul se obliga sa respecte dreptul de optiune al utilizatorului de a cumpara bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a înceta raporturile contractuale.

Utilizatorul poate opta pentru cumpararea bunului înainte de sfârsitul perioadei de leasing, daca partile convin astfel si daca utilizatorul achita toate obligatiile asumate prin contract.

În cadrul operatiunii de leasing poate avea calitatea de finantator o societate de leasing, persoana juridica româna sau straina. Calitatea de utilizator o poate avea orice persoana fizica sau juridica, româna sau straina.

Un contract de leasing poate fi încheiat si în situatia în care o persoana juridica îsi vinde echipamentul industrial unei societati de leasing, pentru a-l utiliza în operatiuni de leasing, dupa care i-l preia ca utilizator, cu obligatia de a-l rascumpara.

Poate fi obiect al unui contract de leasing :

- utilizarea echipamentului industrial;

- utilizarea unor bunuri imobile cu destinatie comerciala sau industriala, achizitionate sau construite de o societate de leasing, denumita societate imobiliara pentru comert si industrie (SICOMI);

- utilizarea fondului de comert sau a unuia dintre elementele sale necorporale;

- utilizarea bunurilor de folosinta îndelungata si a imobilelor cu destinatie de locuinta, pentru persoanele fizice, cu respectarea prevederilor legale privind protectia consumatorului.

Nu pot fi utilizate în sistem de leasing:

a) Bunurile care fac obiectul unei concesiuni;

b) Înregistrarile pe banda audio si video, piesele de teatru, manuscrisele si brevetele si drepturile de autor.

Mecanismul juridic al operatiunii de leasing este urmatorul. Locatorul, societate de leasing, cumpara echipamentele de care are nevoie utilizatorul, conform indicatiilor acestuia, pentru a-i preda acest echipament în locatiune. Cumpararea se face de la un furnizor, cu exceptia cazului în care societatea de leasing are si calitatea de furnizor. Anumite contracte de leasing lasa utilizatorului atât libertatea alegerii echipamentului si a furnizorului cât si deplina împuternicire de a negocia cu acesta caracteristicile tehnice ale echipamentului.

Durata contractului este, de regula, corelata cu durata amortismentului fiscal al bunului. Contractul prevede asumarea de catre locator a unei promisiuni unilaterale de vânzare a echipamentului catre utilizator.

La expirarea duratei contractului, utilizatorul are optiunea între:

a) Cumpararea bunului la valoarea reziduala;

b) Reînnoirea locatiunii pentru o noua perioada de timp;

c) Restituirea bunului catre locator. 

Bunul care constituie obiectul contractului trebuie sa fie asigurat, de catre utilizator, la o societate de asigurari aleasa de utilizator, cu acordul societatii de leasing.

Prin contract, locatorul / finantatorul îsi asuma urmatoarele obligatii (art.4):

a) Sa asigure utilizatorului posibilitatea de a negocia cu furnizorul contractului de vânzare - cumparare a bunului care va fi utilizat;

b) Sa încheie cu furnizorul desemnat de utilizator contractul de vânzare - cumparare a bunului, în conditiile expres formulate de utilizator;

c) Sa încheie contractul de leasing cu utilizatorul, sa predea utilizatorului bunul si sa-i confere toate drepturile asupra bunului pe care le-a dobândit prin contractul de vânzare - cumparare, cu exceptia dreptului de dispozitie;

d) Sa confere utilizatorului un drept de folosinta asupra bunului;

e) Sa respecte, la expirarea duratei contractului de leasing, dreptul de optiune al utilizatorului între cumpararea bunului, restituirea acestuia sau prelungirea contractului de leasing;

f) Sa garanteze pe utilizator, în privinta bunului, de orice evictiune.

Utilizatorul are urmatoarele obligatii:

a) Sa preia bunul la termenul stipulat în contractul de vânzare - cumparare si în contractul de leasing, asumându-si raspunderea pentru verificarea tehnica a materialului (sa efectueze receptia);

b) Sa nu subînchirieze bunul fara acordul locatorului;

c) Sa efectueze platile cu titlul de rata de leasing în cuantumul valoric stabilit si la datele fixate în contractul de leasing;

d) Sa suporte cheltuielile de întretinere si sa plateasca primele de asigurare în legatura cu bunul utilizat;

e) Sa-si asume toate riscurile în caz de distrugere sau avariere a bunului utilizat prin fapta proprie sau a prepusilor sai, ori din cauze fortuite, si sa continue platile cu titlul de rata de leasing pâna la achitarea integrala.

f) Sa apere, în raport cu terte persoane, dreptul de proprietate al societatii de leasing asupra bunului, în baza mandatului conferit prin contractul de leasing. Acest drept este opozabil si judecatorului sindic, în situatia în care utilizatorul este supus unei proceduri de reorganizare sau lichidare conform Legii nr. 64/1995, republicata în 1999, precum si lichidatorului, daca utilizatorul este societate comerciala care se lichideaza conform procedurii Legii nr.31/1990, republicata în 1998.

Societatea de leasing are dreptul sa rezilieze contractul si sa ceara despagubiri daca utilizatorul refuza sa preia bunul la termenul stipulat sau în situatia în care se afla în stare de lichidare juridica daca nu plateste redeventa.

Daca societatea de leasing vinde utilizatorului bunul, ea va avea fata de cumparator obligatiile asumate de vânzator în contractul cu locatorul.

Contractele de leasing se înscriu pentru a fi opozabile tertilor, dupa caz, în cartea funciara sau în registrul special al judecatoriei în raza careia îsi are sediul societatea de leasing.

Contractul de report asupra obligatiunilor de stat sau altor titluri de credit circulând în comert (art. 3 pct.3 si art. 74 - 76 Cod comercial)

Este o fapta obiectiva de comert. Contractul de report consta în cumpararea, cu plata imediata a pretului, a unor titluri de credit circulând în comert si revânzarea simultana, la un termen si pe un pret determinate, de catre acelasi cumparator a unor titluri de aceeasi specie (gen).

Contractul de report este un act complex care consta într-o dubla vânzare si o dubla cumparare; una se executa imediat, atât în privinta predarii titlurilor de credit, cât si a pretului, iar a doua este o vânzare cu termen, la un pret determinat.

Partile contractului sunt reportatul si reportatorul. În temeiul contractului reportatul care poseda titlurile de credit, având nevoie de fonduri, da în report (vinde temporar, fiindca nu doreste sa le înstraineze definitiv) aceste titluri reportatorului, în schimbul unui pret, platibil imediat. În acest mod reportatul îsi asigura fondurile de care are nevoie. Totodata, partile se înteleg ca, la un anumit termen, reportatorul sa revânda reportatului titlurile de credit de aceeasi specie (nu titlurile dobândite), la pretul determinat, la care se adauga o prima, care constituie pretul serviciului prestat de reportator si nu pretul de piata al titlurilor de la data scadentei. Alaturi de contractele de report, sunt considerate fapte de comert accesorii sau conexe si operatiunile de bursa, cu respectarea conditiilor stabilite în regulamentul acesteia.

Prin contractul de report, ambele parti urmaresc obtinerea unor avantaje:

Reportatul

- poate sa obtina fondurile care-i sunt necesare fara a-si pierde definitiv dreptul de proprietate asupra titlurilor (actiuni), dorind a lasa aceste titluri mostenire sau sperând în urcarea pretului acestora.

Reportatorul are diverse avantaje si interese prin realizarea contractului de report:

- încasarea primei (reportului);

- posibilitatea de a exercita dreptul de vot în Adunarea generala a actionarilor a societatii care a emis titlul;

- executarea obligatiei de predare a unor titluri de acest fel pe care si-a asumat-o anterior într-un alt contract, fara sa posede efectiv titlurile la data asumarii obligatiei de vânzare.

Contractul de report reprezinta astfel, în unele situatii si pentru unii, o speculatie asupra diferentei între pretul de cumparare si cel de vânzare, iar în alte situatii si pentru altii, o modalitate de refinantare.

În toate situatiile, contractul de report genereaza obligatii comerciale atât pentru reportat, cât si pentru reportator.

Operatiunile de bursa se bazeaza pe un mecanism comparabil cu acela al contractului de report: cumparare si vânzare simultana pe termen. În raport cu obiectul operatiunilor bursiere, ele se împart. în doua categorii:

- operatiuni cu marfuri,

- cu valori mobiliare,

ceea ce determina si doua feluri de burse: burse de marfuri si burse de valori.

Operatiunile bursei de marfuri permit efectuarea vânzarilor si cumpararilor fara aducerea lor pe piata, marfurile ramânând în depozite, silozuri, docuri sau magazine generale. Tranzactiile bursei de marfuri se limiteaza la marfuri care exista în cantitati mari. Aceste tranzactii se încheie între comercianti care cauta sa-si procure cantitati importante de asemenea marfuri pentru a le livra consumatorilor.

Principala utilitate a bursei de marfuri este acoperirea contra riscului fluctuatiei preturilor. O societate care comercializeaza marfuri în acest fel, încheie simultan doua tranzactii: una de livrare si alta de cumparare, pentru aceeasi cantitate si la aceeasi scadenta. Cele doua contracte se deruleaza simultan si pierderile înregistrate într-unul dintre ele se compenseaza prin beneficiile rezultate în celalalt.

Piata bursiera asigura uniformitatea si regularitatea preturilor, cu unele exceptii care sunt consecinta speculatiilor neoneste.

Activitatea burselor de marfuri în România este reglementata prin Legea 357/2005 privind bursele de marfuri care, spre deosebire de Legea nr.187/1929, conform careia bursele sunt institutii publice, prevede constituirea ca societati comerciale pe actiuni a unui numar de burse de marfuri.

Capitalul social al unei societati avand ca obiect administrarea pietelor organizate este de minim 1 milion de euro , strbilit pe baza cursului de referinta al pietei valutare , comunicat de Banca Nationala a Romaniei la data subscrierii .

Capitalul trebuie sa fie integral si subscris in numerar la data infiintarii .

Obiectul activitatii acestor societati comerciale este reglementat în Art.1 al Legii 357/2005 :

a) Vânzari sau cumparari la vedere ori la termen,pe piata la disponibil , avand ca obiect bunuri fungibile (lucruri care pot fi înlocuite cu altele de aceeasi natura) sau bunuri mobile prin natura lor sau bunuri fungibile si mobile prin anticipatie , precum si orice alte bunuri calificate de bursa de marfuri ca fiind tranzactionabile ;

b) Vânzari si cumparari vedere ori la termen pe piata la disponibil avand ca obiect titluri reprezentative de marfuri ,de tipul recipisei de depozit , warantului , conosamentului si al altor asemenea titluri agreate si calificate de bursa de marfuri ;

c) Vanzari si achizitii de marfuri , servicii sau lucrari pe piata licitatiilor ;

d Vanzari si achizitii de creante comerciale , pe piata creantelor .

e) Vanzari si achizitii de marfuri si/sau produse pe o piata mixta .

.Operatiunile bursei de valori sunt reglementate de Legea nr.52/1994 privind valorile mobiliare si bursele de valori. Toate operatiunile regulat facute si înregistrate la bursa de valori sunt acte de comert si genereaza obligatii comerciale valabile carora nu li se poate opune exceptia de joc.

Regulamentele operatiunilor de bursa stabilesc regimul operatiunilor la bursa în privinta elementelor, formei, mecanismului, conditiilor, efectelor, termenelor, lichidarii si înregistrarii.

Valorile mobiliare, care constituie obiectul acestei operatiuni de bursa pot fi actiunile, obligatiunile, precum si8 instrumentele financiare derivate sau orice alte titluri de credit, încadrate în aceasta categorie de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare.

Bursele de valori sunt institutii publice, spre deosebire de bursele de marfuri.

Cumpararile sau vânzarile de parti sau actiuni ale societatilor comerciale (art. 3 pct. 4 Cod Comercial)

Sunt fapte de comert, fara a fi conditionate de existenta intentiei de revânzare, asa cum cere legea in cazul cumpararilor si vânzarilor de bunuri mobile(art. 3 pct.1 si 2).

Asa cum rezulta din dispozitiile legii, in acest caz cumpararile sau vânzarile au ca obiect partile sociale si actiunile societatilor comerciale.

Partile sociale sunt diviziuni in care este împartit capitalul social al unei societati cu raspundere limitata. Ele sunt drepturi de creanta, fara a fi incorporate in titlul de credit, care apartin societarilor.

Actiunile sunt fractiuni in care este divizat capitalul social al societarii pe actiuni sau comandata pe actiuni. Ele sunt reprezentate prin titluri de credit care circula in comert.

Cumpararile si vânzarile de parti sociale si actiuni sunt fapte de comert accesorii sau conexe, întrucât sunt legate de un fapt de comert, care este contractul de societate. Sunt fapte de comert si in cazul când intervine ulterior, in timpul functionarii societarii, nu numai la constituirea societatilor. In ambele cazuri, cumparatorul dobândeste calitatea de asociat, cu toate drepturile si îndatoririle aferente.

Întreprinderile de furnituri. (art. 3 pct. 5 Cod Com.)

In dreptul comercial, întreprinderea de furnituri consta intr-o activitate sistematic organizata, prin care întreprinza-torul, in schimbul unui pret stabilit anticipat, asigura prestarea unor servicii sau predarea unor produse la anumite termene succesive.

Întreprinderea de furnituri trebuie sa îndeplineasca urmatoarele conditii:

sa existe o organizare a factorilor de productii, in scopul asigurarii unor prestari de servicii (obligatia de a face) sau a predarii unor produse (obligatia de a da).

obiectul activitatii consta in prestarea unor servicii sau transmiterea dreptului de proprietate asupra unor produse (furnizarea de electricitate, ridicarea gunoiului menajer etc.).

prestarea serviciilor sau predarea produselor sa se faca la mai multe termene succesive.(In cazul in care se face la un singur termen, ne aflam in fata unei vânzari, iar nu a unei furnituri).

Pretul serviciilor sau produselor sa fie stabilit anticipat.

Activitatea de prestari servicii sau predarea unor produse se realizeaza in baza contractului de furnitura care este un contract sui-genesis.

Notiunea si caracteristicile întreprinderii în conceptia codului comercial

Codul comercial considera fapte de comert întreprinderile enumerându-le in art. 3 pct.: 5, 6, 7, 8, 9, 10, 13, 17, 20 fara a le defini.

Prin întreprindere in conceptia codului comercial întelegem o organizare automata a unei activitati, cu ajutorul factorilor de productie(fortele naturii, capital, munca) de catre un întreprinzator, pe riscul sau in scopul producerii de bunuri si servicii, destinate schimbului, in vederea detinerii unui profit.

În conceptia codului comercial, întreprinderea apare ca o activitate organizata pentru realizarea de bunuri si servicii, iar nu ca un subiect de drept.

Întreprinderile de spectacole publice (art.3 pct.6 Cod Com.)



Întreprinderile de spectacole publice presupune organizarea unor factori specifici, in scopul punerii la dispozitia publicului a unei productii culturale sau sportive, in vederea detinerii unui profit.

Întreprinzatorul - impresarul- de spectacole publice, speculeaza pe de o parte asupra curiozitatii publicului - producându-i distractii - iar pe de alta parte speculeaza asupra muncii si talentului artistilor. Finalitatea activitatii este detinerea unui profit.

Obiectul unei asemenea întreprinderi poate fi orice spectacol: de teatru, film, concert de muzica, circ, întreceri sportive etc.

Spectacolele publice se pot organiza si desfasura si in conditiile Decretului lege 54/90 si a M6 201/1990.

De mentionat ca au caracter comercial toate actele si faptele juridice savârsite pentru realizarea spectacolului: închirierea salii, procurarea recuzitei, contractele privind publicitatea, contractele cu artistii, etc.

In literatura juridica s-a discutat asupra comercialitatii spectacolelor publice date de artisti in mod direct.

Majoritatea autorilor considera ca spectacolele publice organizate direct de artisti nu au caracter comercial, neexistând o organizare a factorilor de productie specifici si lipsind întreprinzatorul care intermediaza intre artisti si public.

(N. Fintescu considera ca au caracter comercial întrucât se investeste capital si munca si in aceste spectacole realizate direct de artisti).

Întrucât suntem de acord cu aceasta opinie, întrucât codul comercial prevede ca sunt considerate fapte de comert, întreprinderile de spectacole si nu spectacolele publice .

Nu sunt comerciale nici spectacolele publice de binefacere - întrucât lipseste ideea de speculatie (profit).

Acelasi regim juridic îl au si spectacolele organizate de cluburile de amatori - întrucât nu urmaresc realizarea unui profit.

Întreprinderile de comision, agentii si oficii de afaceri (art. 3 pct.7 codul comercial)

In conceptia codului comercial sunt fapte de comert numai operatiunile de intermediere realizate in cadrul unei întreprinderi. Activitatile de intermediere realizate de un comisionar, agentie sau oficiu de afaceri au drept scop facilitatea încheierii tranzactiilor comerciale.

De precizat ca operatiunile de intermediere prevazute de art. 3 pct. 7 Codul Comercial sunt fapte de comert indiferent daca tranzactiile la care se refera aceste operatiuni sunt comerciale sau civile. In schimb operatiunile de intermediere realizate izolat, adica in afara întreprinderii, vor fi comerciale numai daca privesc operatiuni comerciale. Activitatile de intermediere se pot realiza si in baza Decretului-lege 54/1990.

Întreprinderile de comision au ca obiect operatiunile de intermediere care se realizeaza pe baza contractului de comision, comisionatul încheie acte de comert in nume propriu, dar pe seama comitentului care l-a împuternicit. Acest contract este folosit pentru operatiuni de vânzare, cumparare, transport.

Agentiile sau oficiile de afaceri realizeaza operatiuni de intermediere intre comercianti si clientela. Aceste operatiuni sunt realizate de agentii de turism, de voiaj, de publicitate, agentii matrimoniale.

Întreprinderile de constructii (art. 3 pct. 8 Codul Com.)

Sunt comerciale toate actele juridice i faptele juridice derivând dintr-o întreprindere, care are drept obiect construirea de edificii publice, private, de sapaturi, canale, cai de comunicatii, tuneluri, etc. Pentru a fi comerciala, activitatea de constructii trebuie sa se realizeze in mod organizat, cu ajutorul factorilor de productie, materiale, capital, munca - si in scopul obtinerii de profit.

Întreprinderea de constructii are ca obiect construirea de edificii noi, dar si lucrari de transformare, amenajare, reparatii.

Întreprinderea de constructii este socotita fapta de comert atât in cazul când antreprenorul procura materialele necesare, cat si atunci când el lucreaza cu materialele investitorului.

Sunt fapte de comert toate actele încheiate pentru realizarea lucrarilor de constructii: contracte de vânzare - cumparare a materialelor, contracte de antrepriza, subantrepriza etc.

Întreprinderile de fabrici si manufacturi (art. 3 pct. 9)

In conceptia Codului Comercial întreprinderile de fabrici si manufactura au ca obiect transformarea materiilor prime, materialelor, în produse noi.

Elementul caracteristic al acestor întreprinderi constituie organizarea factorilor de productie in scopul prelucrarii materialelor, ca natura si utilitate.

Deosebirea intre întreprinderile de fabrici si manufactura privea modalitatea sau procedeul de transformare a materiei prime si materialelor in produse noi: fabrica era socotita o întreprindere in care rolul esential in prelucrarea materiilor prime, materialelor il aveau masinile, instalatiile etc. iar manufactura presupunea o activitate realizata manual de lucratori (manufactura de portelan).

Aceasta distinctie avea un rol hotarâtor in activitatea practica de prelucrare a materiilor prime.

In conditiile actuale, se considera întreprindere de fabrica sau manufactura toate activitatile care au drept rezultat producerea de bunuri, prin transformarea materiei prime si materialelor.

Întreprinderile de editura, de imprimerie, de librarie si de vânzare a obiectelor de arta (pct. 9 si 10 din art. 3 Codul Comercial)

Acestea au ca obiect operatiunile prin care valorifica drepturile de autor izvorâte din crearea unor opere stiintifice, literare si artistice. Potrivit Legii 8/1996[1] privind dreptul de autor si drepturile conexe, crearea unor opere stiintifice, literare sau artistice da nastere unor drepturi morale si unor drepturi patrimoniale de autor.

Ca titular al acestor drepturi, autorul este indrituit sa le valorifice, în conditiile legii. Valorificarea drepturilor patrimoniale se realizeaza în principal, prin exercitarea dreptului de reproducere si difuzare a operei.[2]

Dreptul de autor poate fi valorificat direct de catre autor sau prin încheierea unor contracte.

Valorificarea directa se realizeaza prin mijloace proprii ale autorului, care îsi aduce opera la cunostinta publicului. Ea poate îmbraca forma unui contract civil[3], unde partile prin liberul acord de vointa stabilesc conditiile valorificarii.

Principalele contracte având drept obiect dreptul de autor sunt contracte de editare, contract de difuzare a unei opere, contract de reprezentare publica.

Obiectul acestor contracte îl constituie, pe de o parte, dreptul autorului de a aduce la cunostinta publicului prin reproducere, reprezentare executare si difuzare, opera sa (prin cedare temporara a dreptului sau) iar pe de alta parte dreptul recunoscut autorului a primi foloase materiale din folosirea operelor lui. Pentru a fi considerate fapte de comert, aceste operatiuni trebuie sa se realizeze organizat si sistematic in conditiile unei întreprinderi.[4]

Întreprinderile de vânzare a operelor de arta implica organizarea factorilor de productie specifici, pentru vânzarea operelor de arta, cum sunt tablourile, sculpturile, gravurile etc. Pentru a fi fapta de comert legea (Cod. com.) cere ca întreprinzatorul sa fie o alta persoana decât autorul operei. Vânzarea operei de arta direct de catre autorul ei nu este considerata un fapt de comert.

Operatiunile de banca si schimb - sunt reglementate in art. 3 pct.11 codul comercial. In conceptia codului comercial si a legislatiei actuale privind activitatea bancara . Banca si creditul pot forma obiectul circulatiei (obiectul operatiunilor comerciale) la fel cu productele si marfurile.

Societatile bancare, prin operatiunile efectuate asupra sumelor de bani in numerar, a creditelor si titlurilor negociabile îsi asuma un rol important in initierea si finantarea afacerilor. Circuitului economic ii corespunde in mod necesar si firesc circuitul banesc. Organizarea platilor intre agentii economici, efectuarea viramentelor intre conturi, transferul de fonduri, reprezinta compensarea creantelor si a datoriilor in relatiile economice interne si internationale.[6] Societatile bancare efectueaza colectarea resurselor in depozite bancare si executa ordinele acestuia de încasari si plati.

Operatiunile de depozit sunt: depozite la vedere si la termen, in cont, cu numerar si cu titluri.

Din depozitele la vedere banca executa transferuri prin instrumente traditionale cum sunt: cecul, viramentul, cambia si biletul la ordin sau prin tehnici moderne: carduri bancare si transferurile electronice de fonduri.

Banca realizeaza si operatiuni de creditare, finantând pe producatori, pe distribuitori si pe consumatori prin acordarea de credite pe: termen scurt, mediu si pe termen lung.

De asemenea banca realizeaza si alte servicii sau operatiuni accesorii: vânzare, custodie si administrarea de active monetare, transferuri, primirea de titluri in gaj sau in pastrare, operatiuni valutare, operatiuni cu metale pretioase, plasament, consulting bancar, garantii, etc.

Operatiunile de schimb sunt operatiuni de schimb valutar. Aceste operatiuni se realizeaza potrivit Regulamentului Bancii Nationale a României nr.3/23.07.1997 si numai de societatile bancare autorizata sa participe la piata valutara si casele de schimb valutar.

Operatiunile de mijlocire in afaceri comerciale (art. 3 pct. 12 Codul comercial)

Mijlocirea consta într-o actiune de intermediere intre doua persoane in scopul de a facilita încheierea unui act juridic pentru care acestea sunt interesate.

Intermediarul (mijlocitorul) este un prestator care contribuie la încheierea "afacerii comerciale" prin punerea in contact a persoanelor care doresc sa o realizeze. El nu actioneaza in baza vreunei împuterniciri nefiind un reprezentant al partilor. Sarcina intermediarului este stabilirea contactului partilor si eventual înlaturarea divergentelor la perfectarea contractului.

Pentru serviciile realizate, mijlocitorul are dreptul la o remuneratie fixa (forfetara) sau procent din afacere de la beneficiarul intermedierii. Daca tranzactia dintre parti se încheie, mijlocitorul poate primi remuneratia de la ambele parti.

Mijlocirea este un fapt de comert numai daca se refera la afaceri comerciale (de exemplu - actul mijlocit este cumpararea unui bun mobil in scop de revânzare).

Intermedierea unei conventii al carui obiect este un bun imobil este civila.

Cel mai important domeniu este intermedierea de valori mobiliare, definita de Legea 52/1994[7] ca o activitate realizata de persoane autorizate conform legii, constând în cumpararea sau vânzarea de valori mobiliare ori drepturi aferente lor sau derivând din acestea, precum si in operatiuni accesorii sau conexe autorizate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare.

Deosebirea între operatiunile de mijlocire în afaceri clasica, reglementata de art. 3 pct. 13 si intermedierea de valori mobiliare consta în aceea ca societatea de valori mobiliare executa ordinele clientilor de cumparare sau de vânzare, fara a pune in contact partile in vederea încheierii tranzactiei intre acestea.

Întreprinderile de transport de persoane sau de lucruri pe apa sau pe uscat (art. 3 pct. 12 Cod Com.)

Transportul este o operatiune de deplasare materiala a unei persoane sau a unui lucru de la un loc la altul cu mijloace diferite.

Sunt comerciale toate întreprinderile care presteaza servicii de transport sau de marfuri, pe cai rutiere sau de fier, pe apa sau pe calea aerului.

În conceptia Codului Comercial, operatiunile de transport sunt realizate într-o organizare sistematica a factorilor specifici (adica in conditiile unei întreprinderi) si în scopul obtinerii de profit.

Activitatea de transport se realizeaza in baza unui contract de transport reglementat de art. 413-414 Codul comercial, art. 1470 pct.2, art. 1473-1477 Codul Civil, regulamentul CFR aprobat prin O.G. nr.2 41/1997 , Codul aerian aprobat prin O.G.29/1997 .

Transportul maritim este reglementat prin dispozitiile art..490 si urmat c.com si prin legi speciale.

Transportul pe caile ferate romane este reglementat prin Legea 129/1996[10] iar transporturile rutiere sunt reglementate prin O. G. 44/1997 .

Serviciile postale sunt reglementate prin Legea 83/1996 iar serviciile de telecomunicatii prin Legea 74/1996.

În realizarea transporturilor de marfuri întâlnim si contractul de expeditie.

Prin contractul de expeditie, o parte (expeditionar) obliga fata de cealalta parte (expeditorul) sa încheie contractul de transport cu carasul, in nume propriu, dar pe seama expeditorului. Expeditionarul este un comisionar in afaceri de transport si nu un caraus.

Cambia si ordinul în producte de marfuri (art. 3 pct. 14 Cod Com.)

Cambia si ordinul in producte sau marfuri sunt fapte de comert obiective.

Cambia si biletul de ordin sunt efecte de comert, denumite si titluri de credit la ordin care confera dreptul la o suma de bani. Legea nr.58/1934 privind cambia si biletul la ordin distinge între cambia propriu-zisa si biletul la ordin.

Efectele de comert sunt utilizate deopotriva ca mijloace de plata si ca instrumente de credit.

Cambia este un titlu de credit prin care o persoana (tragator) da dispozitie altei persoane numita tras sa plateasca o suma de bani, la scadenta, unei a treia persoane (beneficiar) sau la ordinul acesteia.

Biletul la ordin este titlu de credit prin care o persoana numita emitent se obliga sa plateasca o suma de bani la scadenta, altei persoane (beneficiar) sau la ordinul acesteia.

Cambia poate fi utilizata ca instrument de schimb valutar, sau ca instrument de plata ori ca instrument de credit.

Dupa cum rezulta din denumirea ei, cambia serveste drept procedeu de schimb în materie monetara. Cu acest rol a si fost creata.

Cel care avea nevoie de o sumâ de bani într-o anumita moneda, în alta localitate, pe o alta piata sau în alta tara obtinea de la bancher o scrisoare catre corespondentul acestuia din urma din acea localitate, prin care bancherul îi scria sa puna la dispozitie aducatorului scrisorii suma de bani prevazuta în scrisoare. Astfel se evitau riscul si cheltuielile necesitate de transportul sumei în numerar si se realiza schimbul în alta tara sau localitate.

Functia de instrument de credit se realizeaza prin însusi faptul ca o cambie nu este platita imediat, ci se acorda un termen, timp în care debitorul foloseste suma mentionata în cambie.

Beneficiarul cambiei poate sa nu mai astepte scadenta, ci sa sconteze cambia la o banca obtinând suma mentionata în cambie mai putin o suma ce reprezinta valoarea dobânzii pâna la scadenta sau sa o transmita altui comerciant.

Cambia este un titlu de credit sa circule. Modul tipic de circulatie este girul. Girul este un act juridic prin care posesorul cambiei, numit girant, transmite altei persoane, numita giratar, printr-o declaratie scrisa si semnata pe titlu si prin predarea titlului, toate drepturile izvorând din titlul respectiv.

Girul intervine înainte de scadenta si în orice caz, el trebuie sa fie anterior protestului de neplata sau datei expirarii termenului legal pentru adresarea acestui protest.

Girul are, de asemenea, la baza un raport juridic preexistent între girant si giratar.

Prin gir, giratarul dobândeste un drept propriu si autonom, fara a i se putea opune exceptiile ce puteau fi opuse girantului. Girantul garanteaza plata catre obligatul principal, iar girul este trecut pe titlu.

Conditii de fond

Girul trebuie sa îndeplineasca conditiile generale de valabilitate ale actului juridic, dar si conditiile speciale prevazute de Legea 58/1934. Astfel, potrivit art. 14 al.1 Legea 58/1934, girul trebuie sa fie neconditionat, orice conditii ce ar putea ajuta girul fiind socotita nescrisa.



De asemenea, girul trebuie sa priveasca întreaga suma mentionata în cambie, un gir partial fiind lovit de nulitate (art. 14, al. 2 Legea 58/1934)

Conditii de forma

Din punctul de vedere al formei, girul poate fi alb sau plin.

Girul plin consta dintr-o declaratie a girantului semnata de acesta, care cuprinde ordinul adresat debitorului principal (trasul) de a plati persoanei indicate de girant suma de bani mentionata în cambie (pct. 98 din Normele Cadru privind comertul facut cu cambii si bilete la ordin de catre societatile bancare si alte societati de credit).

Girul trebuie înscris pe însusi titlul cambial sau pe un adaos al acestuia numit "allonge" lipit de titlul cambial. De obicei, mentiunea privind girul figureaza pe dosul titlului si de aceea transmiterea cambiei prin gir mai este cunoscuta si sub denumirea de andosarea cambiei. Girul poate fi scris si pe fata cambie, dar trebuie precizata operatiunea juridica la care se refera, pentru a nu fi confundata cu un aval.

Girul cuprinde o formula prin care se exprima neechivoc transmiterea drepturilor cambiale. Aceasta formula trebuie sa cuprinda si numele si prenumele, respectiv denumirea giratarului.

Mentiunea cuprinzând girul trebuie însotita de semnatura autografa a girantului. Semnatura constituie elementul esential si indispensabil pentru validitatea girului si trebui sa contina elementele cerute de lege pentru orice semnatura cambiala.

Legea nu cere indicarea datei girului sau a locului, data girului putând fi dovedita cu orice mijloace de proba admise de Codul Comercial.

Transmiterea cambiei prin gir impune si predarea catre giratar, care astfel îsi poate valorifica dreptul.

Girul în alb este girul care nu arata numele giratarului (art. 15, alin. 2, Legea nr.58/1934).

Girul în alb se scrie întotdeauna pe dosul cambiei sau pe adaos si nu pe fata, pentru a nu se confunda semnatura girantului cu a unui avalist sau a unui acceptant.

Acest gir se transmite prin simpla traditiune a înscrisului.

Art.16, alin.2 din Legea nr.58/1934 prevede drepturile posesorului în cazul unui gir alb.

Astfel, posesorul poate sa gireze din nou cambia în alb sau în ordinul unei altei persoane.

În ultimul rând, posesorul poate sa predea cambia unui tert fara sa completeze girul în alb si fara sa gireze, cambia transmitându-se prin simpla traditiune.

În afara de aceste doua tipuri de gir, legea recunoaste si girul la purtator, care potrivit art.14, alin.3 din Legea nr.58/1934 este echivalent unui gir în alb.

Efectele girului:

Efectul translativ al girului

Girul transmite toate drepturile izvorâte din cambie, adica toate drepturile specifice raportului cambial precum si drepturile accesorii acestora, în masura în care în cambie se face mentiunea despre existenta unor asemenea drepturi.

Efectul de garantie al girului

Girantul îsi asuma obligatia de a garanta acceptarea si plata cambiei de catre tras.

Obligatia girantului este solidara cu a celorlati giranti si are caracter de regres.

Girantul poate fi exonerat de raspundere daca se insereaza în cambie anumite mentiuni: "fara giranti", "fara raspundere cambiala", "fara regres" sau alte expresii echivalente.

3.Efectul de legitimare al girului

Pentru a fi socotit posesor al cambiei, detinatorul trebuie sa faca dovada dreptului sau printr-o serie neîntrerupta de giruri.

Daca dovedeste acest sir de giruri si implicit dreptul sau asupra cambiei, posesorul este legitimat în calitate de creditor al sumei si poate exercita drepturile prevazute în cambie.

În cazul în care o persoana a pierdut posesia asupra unei cambii, noul posesor care a dobândit cambia prin efectul unui gir în alb conform art. 18 al. 2 Legea 58/1934 va preda cambia numai în cazul în care a dobândit-o cu rea credinta sau a savârsit o greseala în dobândirea ei.

Au caracter comercial nu numai emisiunile de cambii si bilete la ordin, ci si toate actele juridice legate de obligatiile cambiale (girul, avalul, etc.).

Creanta tragatorului fata de tras se numeste proviziunea cambiei sau acoperirea. La rândul sau tragatorul este debitor al beneficiarului. El emite cambia pentru a stinge propria sa datorie. Creanta beneficiarului fata de tragator se numeste valoare furnizata. Daca beneficiarul este si el debitorul altei persoane si doreste sa efectueze plata cu aceeasi cambie, va scrie pe spatele cambiei ordinul de a se plati creditorului sau ori la ordinul acestuia.

În ceea ce priveste ordinul în producte sau marfuri, el este o cambie care are ca obiect marfuri. Acest gen de cambie nu a cunoscut o aplicare practica in prezent.

Costructiunea, cumpararea, vânzarea si revânzarea de tot felul de vase pentru navigatiunea interioara si exterioara si tot ce priveste la echiparea, armarea si aprovizionarea unui vas (art. 3 pct. 15 Codul Com.) precum si expeditiunile maritime si toate contractele privitoare la comertul pe mare si la navigatie (art. 3 pct. 16 Codul Com.)

Sunt fapte în scop de speculatie.

Întreprinderile de asigurari terestre, chiar mutuale, contra daunelor si asupra vietii (art. 3 pct. 17 Cod Comercial si întreprinderile de asigurari, chiar mutuale, contra riscurilor navigatiunii (art. 3 pct.18)

Activitatea de asigurare se realizeaza pe baza contractului de asigurare - numai de societatile de asigurare înfiintate potrivit Legii nr.47/1991 (Monitorul Oficial nr.151/1991).

Asigurarile au rolul de a contribui la refacerea bunurilor avariate sau distruse, precum si de a plati anumite sume de bani in cazul producerii unui eveniment privind viata si integritatea persoanelor.[14]

Activitate de asigurare se realizeaza sub firma asigurarilor facultative si a celor obligatorii, precum si a operatiunilor de reasigurare de catre societatile comerciale de asigurare, de asigurare-reasigurare si societatile de reasigurare.

Prin contractul de asigurare, asiguratul se obliga sa plateasca o prima asiguratorului, iar acesta se obliga ca, la producerea unui anume risc, sa plateasca asiguratului sau beneficiarului despagubirea sau suma asigurata. Contractul de asigurare se încheie in forma scrisa. Existenta lui nu poate fi dovedita cu martori.

Operatiunile de reasigurare completeaza activitatea de asigurare prin cedarea si primirea de riscuri pe piata interna si internationala de asigurari. Reasigurarea nu stabileste nici un raport juridic intre asigurat si reasigurator. Asigurarea obligatiei de raspundere civil pentru pagubele produse tertilor prin accidente de autovehicule este reglementata prin M. O. Nr. 32/1996.

În asigurarile mutuale, persoanele interesate se asociaza in scopul suportarii împreuna a riscurilor si împartirii intre ele a daunelor pricinuite de riscuri.

În conceptia codului comercial, operatiunile de asigurare sunt fapte de comert numai daca se realizeaza printr-o organizare sistematica a factorilor specifici, adica in conditiile unei întreprinderi. Numai intr-o astfel de organizare se poate face fata cu fondul de prime încasate masei de riscuri asumate.

Orice operatiune care nu se realizeaza in conditiile unei întreprinderi de asigurare este un act juridic civil.[15]

Depozitele pentru cauza de comert (art. 3 pct. 19 Codul Comercial)

Sunt fapte de comert, accesorii, depozitarea fiind grefata pe o alta operatiune comerciala cu caracter obiectiv (de ex. cumpararea in scop de revânzare). Jurisprudenta a stabilit ca sunt depozite pentru cauza se comert urmatoarele:

-depozitul de fonduri in cont bancar pentru a concura la licitatia organizata in vederea contractarii lucrarii de construire a unei strazi;[16]

-depozitul având ca obiect lucrurile calatorului depuse la hotel sau restaurant;[17]

-depozitul facut de spectator la garderoba teatrului[18]

Întreprinderile de depozit în docuri, silozuri, antrepozite si magazine generale precum si toate operatiunile asupra recipiselor de depozit (warante) si asupra înscrisurilor de gaj eliberate de ele(art. 3 pct. 20 Cod Comercial).

Activitatea de depozitare a marfurilor constituie fapta de comert obiectiva. Sunt considerate fapte de comert si operatiunile privind recipisele de depozit si scrisorile de gaj eliberate de întreprinzatorul depozitelor, silozurilor, magazinelor generale.

Pentru a fi considerata fapta de comert, operatiunea de depozitare trebuie sa se realizeze organizat si sistematic, in conditiile unei întreprinderi. In aceleasi conditii trebuie sa se efectueze si operatiunile asupra recipiselor si scrisorilor de gaj.

Marfurile depozitate pentru care s-a emis recipisa-warant nu pot fi nici urmarite, nici sechestrate, sub nici un motiv. Urmarirea se poate face numai asupra titlurilor reprezentând drepturile asupra marfurilor si numai daca aceste titluri se gasesc in mâna debitorului. Marfurile vor fi eliberate contra recipisei si a warantului, precum si a platii sumelor si taxelor datorate.

Întreprinderile de docuri, antrepozite, silozuri sau magazine generale ofera pe lânga depozitarea marfurilor, posibilitatea vânzarii acestor marfuri fara formalitati complicate si fara deplasarea marfurilor precum si constituirea lor in gaj pentru obtinerea unui credit bancar.



Legea 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe-publicata in Monitorul Oficial 60/1996

Yolanda Eminscu, "Dreptul de autor " Ed. Lumina lex 1994 pag 102-103

C. Statescu, "Probleme in legatura cu contractele pentru valorificarea dreptului de autor", RRD 5/1958 p 25 ,de editura, imprimerie(multiplicare) si librarie (difuzare) si sa urmareasca obtinerea unui profit.

Pentru detaliere a se vedea Stanciu Cânpeanu "Drept Comercial roman" Ed. Educational 1998, p.44-45.

Legea 58/1998 - Legea bancara publicata în Monitorul Oficial 121/23.03.1998

Ion Turcu, "Teoria si practica dreptului comercial român", Ed. Lumina Lex, 1998, pag. 66

Legea 52/1994 privind valorile mobiliare si bursele de valori publicata în Monitorul Oficial nr. 210/11.08.1994

O.G. 41/1997 publicata în Monitorul Oficial 220/29.08.1997

O.G. 29/1997 publicata în Monitorul Oficial 208/1997

Legea 129/1996 publicata în Monitorul Oficial 268/30.09.1996

O.G. 44/1997 publicata în Monitorul Oficial 222/29.08.1997

Legea 83/1996 si 74/1996 publicata în Monitorul Oficial 156/27.06.1996

Legea 58/1934 publicata în Monitorul Oficial 100/1934

Legea 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile în România, publicata în M. Of. 303/1995

Stanciu Carpenaru - Op.cit. pag. 87

Curtea de Casatie Roma din 15.03.1907

Curtea de casatie Franta 9.12.1901

Curtea de Apel Paris 23.04.1902










Document Info


Accesari: 3599
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2021 )