'UNIVERSITATEA TRANSILVANIA' BRASOV
FACULTATEA DE ALIMENTATIE SI TURISM
SPECIALIZAREA: INGINERIE SI MANAGEMET IN TURISM
GRUPA: 16284
IZVOARELE DREPTULUI COMERCIAL
1.Notiuni generale
2. Izvoarele normative ale dreptului comercial
2.1. Precizari prealabile
2.2. Constitutia
2.3. Codul comercial.
2.4. Legile comerciale speciale
2.5. Codul civil si legile speciale
3. Izvoarele interpretative ale dreptului comercial
3.1. Precizari prealabile
3.2. Uzurile comerciale
3.3. Doctrina
3.4. Practica judiciara
4. Spiritul reglementarii dreptului comercial
4.1. Precizari prealabile
4.2. Autonomia de vointa
4.3. Rolul aparentei
4.4. Ordinea publica
4.5. Principiile dreptului comercial
5. Bibliografie
Notiuni generale
Art. 1 Cod comercial dispune: „In comert se aplica legea de fata. Unde ea nu dispune se aplica Codul civil”. Din aceste dispozitii legale rezulta ca dreptul comercial are ca izvoare formale Codul comercial si Codul civil. In realitate, izvoarele dreptului comercial sunt mai numeroase.
2. Izvoarele normative ale dreptului comercial
2.1. Precizari prealabile
Sub aspect formal, izvoarele dreptului comercial sunt: Constitutia Romaniei, Cod comercial, legile comerciale speciale si, cu caracter subsidiar, Codul civil si legile civile speciale.
2.2. Constitutia
Ca lege fundamentala a tarii, Constitutia reglementeaza principiile de organizare a activitatii economice.
Potrivit art.134 din Constitutie, economia Romaniei este o economie de piata. Statul trebuie sa asigure libertatea comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie.
Avand in vedere ca raporturile juridice, in general, si raporturile comerciale, in special, se bazeaza pe raporturile de proprietate, Constitutia prevede ca statul ocroteste proprietatea in cele doua forme ale sale, proprietatea publica si proprietatea privata (art.135). Totodata, dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului sunt garantate, in conditiile legii (art.41).
Codul comercial.
Normele dreptului comercial se afla, in principal, in codul comercial. Acest act normativ constituie reglementarea de baza a activitatii comerciale.
Acest rol al Codului comercial cunoaste, in prezent, o anumita diminuare, datorita inlocuirii unor dispozitii ale sale cu reglementari noi; de exemplu, regimul societatilor comerciale, tratamentul legal aplicat comerciantilor in dificultate etc. El cuprinde norme juridice care reglementeaza institutiile fundamentale ale dreptului comercial: faptele de comert, comerciantii si obligatiile comerciale etc.
In legatura cu normele cuprinse in Codul comercial se impun anumite precizari.
Normele juridice din Codul comercial sunt norme specifice reglementarii activitatii comerciale. Specificitatea acestor norme se asigura prin procedee diferite.
Unele norme juridice reglementeaza institutiile proprii ale dreptului comercial; de exemplu, faptele de comert (art. 3, art. 4, art. 56 C.com.), calitatea de comerciant (art.7 si art. 8 C.com.), contractul de comision (art. 405-412 C.com.) etc.
Anumite norme ale Codului comercial consacra derogari de la reguli ale Codului civil; de exemplu, solidaritatea codebitorilor (art. 42 C.com.), termenul de gratie (art.44 C.com.), retractul litigios (art. 45 C.com.) etc.
Alte norme ale Codului comercial dezvolta reglementarea unor institutii din Codul civil, adaptandu-le nevoilor activitatii comerciale; de exemplu, contractul de vanzare-cumparare (art. 67-73 C.com.), contractul de mandat (art. 374-391 C.com.), contractul de gaj (art. 478-489 C.com.).
In Codul comercial sunt surprinse si anumite norme privind incheierea contractelor intre absenti (art. 33-39 C.com.). Aceste norme apartin, in realitate, dreptului civil. Ele au fost incluse in Codul comercial pentru a acoperi o lacuna a Codului civil. Dar, asa cum este in general admis, ele sunt aplicabile, deopotriva, in materie comerciala si in materie civila.
Trebuie aratat ca, in principiu, normele cuprinse in Codul comercial au caracter supletiv; ele se aplica numai cand partile nu au convenit altfel. Exista insa si anumite norme cu caracter imperativ, care asigura protejarea intereselor generale, motiv pentru care ele sunt obligatorii pentru parti.
2.4. Legile comerciale speciale
Codul comercial cuprinde numai normele juridice principale privind activitatea comerciala; alte norme privind aceasta activitate se gasesc in legile comerciale speciale.
Intrucat nu tot dreptul comercial se afla in Codul comercial, art. 1 C.com. trebuie redactat in sensul ca principalul izvor al dreptului comercial il reprezinta legile comerciale, intelegand prin acestea Codul comercial si legile comerciale speciale.
Prin legi comerciale avem in vedere: legile adoptate de parlament, (lege stricto sensu), decretele-legi, hotararile si ordonantele guvernului, precum si actele normative emise de alte organe ale statului.
a) Legile (stricto sensu). O serie de aspecte ale activitatii comerciale sunt reglementate prin lege. Cu titlu de exemplu mentionam: Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale; Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului; Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale; Legea nr. 58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin; Legea nr. 59/1934 asupra cecului.
b) Decretele-legi. Puterea existenta anterior Constitutiei a adoptat o serie de acte normative care intereseaza activitatea comerciala. In acest sens mentionam: Decretul-lege nr. 54/1990 privind organizarea si desfasurarea unor activitati economice pe baza liberei initiative; Decretul-lege nr. 139/1990 privind infiintarea camerelor de comert si industrie si functionarea Camerei de Comert si Industrie a Romaniei etc.
c) Hotararile si ordonantele guvernului. Unele aspecte ale activitatii comerciale sunt reglementate prin acte ale guvernului; de exemplu, Hotararea Guvernului nr. 201/1990 pentru aprobarea normelor de aplicare a Decretului-legea nr. 54/1990; Hotararea Guvernului nr. 394/1995 privind obligatiile ce revin agentilor economici – persoane fizice sau juridice – in comercializarea produselor de folosinta indelungata; Ordonanta Guvernului nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor; Ordonanta Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit etc.
d) Normele, regulamentele si ordinele adoptate de organele competente. Prin lege, hotarare sau ordonanta, anumite organe pot fi investite cu puterea de a emite norme, regulamente si ordine de aplicare a acestor acte normative; de exemplu: Normele privind modul de tinere si de completare a registrului comertului, aprobate de Camera de Comert si Industrie a Romaniei si Ministerul Finantelor nr. 3021/1994; Regulamentul privind ordinul de plata nr. 8/1994, aprobat de Banca Nationala a Romaniei; Ordinul guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei nr. 138/1995 privind punerea in aplicare a Regulamentului nr. 8/199 , a normelor-cadru nr. 6,7 si 15/1994 si a normelor tehnice nr. 9,10 si 18/1994 emise de Banca Nationala a Romaniei.
In incheiere, trebuie aratat ca pentru a determina caracterul comercial al unei legi speciale este necesar sa raportam aceasta lege la Codul comercial. Intr-adevar, Codul comercial constituie reglementarea de baza, care jaloneaza sfera activitatii comerciale aflate sub incidenta legilor comerciale.
2.5. Codul civil si legile speciale
Potrivit art. 1 C.com., in absenta unor norme in Codul comercial se aplica dispozitiile Codului civil. Deci, Codul civil constituie un izvor subsidiar al dreptului comercial.
Asa cum am mai aratat, anumite aspecte ale activitatii comerciale fac obiectul reglementarii unor legi comerciale speciale. Aceasta inseamna ca numai in absenta unor norme in Codul Comercial si in legile comerciale speciale se aplica dispozitiile Codului civil.
Intrucat Codul civil cuprinde normele generale aplicabile dreptului privat, dispozitiile sale servesc in mare masura la fundamentarea institutiilor dreptului comercial. Ca izvor subsidiar al dreptului comercial o importanta deosebita o au dispozitiile Codului civil in materia obligatiilor, in special cele referitoare la izvoarele si efectele obligatiilor, precum si cele privind contractele speciale (contractul de vanzare-cumparare, contractul de mandat etc.).
Trebuie observat ca, deoarece nu tot dreptul civil se afla in Codul civil, ci si in legile civile speciale, in realitate, izvorul subsidiar al dreptului comercial il constituie Codul civil si legile civile speciale. De aceea, art.1 C.com. trebuie redactat in sensul ca in absenta unor dispozitii in legile comerciale se aplica legile civile, intelegand prin acestea Codul civil si legile civile speciale.
Dintre legile civile speciale, care prezinta un interes deosebit pentru materia dreptului comercial, mentionam Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice si Decretul nr. 167/1958 privind prescriptia extinctiva.
3. Izvoarele interpretative ale dreptului comercial
3.1. Precizari prealabile.
Pe langa izvoarele normative, exista si izvoarele interpretative ale dreptului comercial. Rolul acestor izvoare este de a ajuta la interpretarea vointei manifestate in raporturile comerciale, ca in cazul uzurilor comerciale, sau la interpretarea actelor normative comerciale, in vederea aplicarii lor, ca in cazul doctrinei si practicii judiciare.
3.2. Uzurile comerciale.
Uzul (obiceiul sau cutuma) este o regula de conduita nascuta din practica sociala, folosita vreme indelungata si respectata ca o norma juridica obligatorie.
In dreptul comercial roman, uzurile comerciale nu sunt izvoare normative. Concluzia se intemeiaza pe faptul ca art. 1 C.com., care reglementeaza izvoarele dreptului comercial, nu le mentioneaza. Solutia se impune cu atat mai mult cu cat in Codul comercial roman nu au fost reproduse dispozitiile Codului comercial italian, care consacrau uzurile comerciale ca izvor normativ.
Daca in dreptul nostru comercial nu exista uzuri normative, doctrina si practica judiciara recunosc uzurile interpretative (conventionale). Acestea rezulta din vointa prezumata a partilor si sunt menite sa lamureasca sensul si limitele acestei vointe.
Existenta uzurilor (obiceiurilor) cu caracter interpretativ este dedusa din anumite dispozitii ale Codului civil, care, in temeiul art. 1 C.com., sunt aplicabile si in dreptul comercial.
Astfel, potrivit art. 970 C.civ., conventiile trebuie executate cu buna-credinta. Conventiile obliga nu numai la ceea ce este prevazut expres in ele, ci si la toate urmarile pe care obiceiul sau legea le da obligatiei dupa natura sa. In temeiul acestor dispozitii, obligatiile din contractele comerciale trebuie executate cu buna-credinta, cu diligenta unui bun comerciant. Aceste contracte cuprind si obligatiile rezultate din obiceiurile activitatii comerciale, chiar daca nu exista o stipulatie expresa.
Apoi, art. 980 C.civ. prevede ca dispozitiile indoielnice se interpreteaza dupa obiceiul locului unde s-a incheiat contractul. Deci, daca anumite clauze ale contractului comercial sunt indoielnice ori echivoce, pentru a li se stabili sensul, trebuie sa se apeleze la obiceiul activitatii comerciale existent la locul incheierii contractului.
In sfarsit, potrivit art. 981 C.civ., clauzele obisnuite intr-un contract se subinteleg, desi nu sunt prevazute expres in contract. Aceasta dispozitie se bazeaza pe anumite obiceiuri. Aceste obiceiuri sunt considerate de lege ca fiind acceptate tacit de catre partile contractante.
3.3. Doctrina.
Se admite, in general, ca doctrina nu este izvor de drept. Concluzia este deopotriva valabila si pentru dreptul comercial. Dar, doctrina dreptului comercial este un instrument important de interpretare a legilor comerciale si, deci de aplicare a acestora. Ea este un factor de progres al dreptului, deoarece, de multe ori, solutiile ei sunt preluate de legiuitor si transpuse in actele normative. Desigur, noua doctrina a dreptului comercial, bazata pe reglementarea legala adoptata in perioada postrevolutionara se afla in curs de formare. Dar, in timp, ea isi va spori contributia la dezvoltarea dreptului comercial.
3.4. Practica judiciara.
In mod traditional in dreptul nostru, practica judiciara nu a fost recunoscuta ca izvor de drept. Potrivit principiului separatiilor puterilor, instantele judecatoresti sunt competente sa aplice legea. Dar, solutiile date de instantele judecatoresti, fara sa aiba puterea precedentului judiciar, contribuie la interpretarea legilor comerciale.
Asa cum s-a spus, practica judiciara este „laboratorul” unde se verifica soliditatea conceptiei si, implicit, eficienta legii. Semnalele practicii judiciare pot sa constituie un izvor de inspiratie pentru legiuitorul comercial.
Un anumit rol in interpretarea legilor comerciale tinde sa-l dobandeasca deciziile Curtii Supreme de Justitie (sectiile unite), date de judecarea recursurilor in interesul legii (art.329 C.pr.civ.). Mentionam in acest sens, decizia nr. II, din 8 mai 1995 cu privire la instanta competenta sa solutioneze cererile privind autorizarea functionarii societatilor comerciale.
4. Spiritul reglementarii dreptului comercial
4.1. Precizari prealabile.
La inceputurile sale, dreptul comercial aparea mai putin formalist decat dreptul civil; el era impregnat cu un larg spirit de echitate, mai sensibil la buna-credinta a contractantilor decat la exigentele vointei contractuale si cu inclinare spre solutionarea litigiilor pe calea arbitrajului.
Cu timpul insa cerintele dezvoltarii comertului si practica raporturilor comerciale au forjat un spirit un spirit propriu dreptului comercial. Acest spirit s-a manifestat mai cu seama in privinta autonomiei de vointa, a rolului aparentei si a ordinii publice. In configurarea acestui spirit nou, un rol important l-a avut definirea principiilor dreptului comercial, care guverneaza sistemul raporturilor comerciale.
4.2. Autonomia de vointa.
Dreptul civil recunoaste libertatea contractuala, care are ca fundament autonomia de vointa. Ca o consecinta, in interpretarea actelor juridice, prevaleaza vointa interna a contractantilor.
In activitatea comerciala, datorita multitudinii si celeritatii perfectarii raporturilor juridice, comerciantii folosesc tot mai mult inscrisurile imprimate. O serie de contracte privind operatiunile comerciale curente si de o larga raspandire au devenit contracte de adeziune sub forma unor contracte-tip. Aceasta inseamna ca, in dreptul comercial, vointa declarata primeaza asupra vointei interne a contractantilor.
Rolul pe care il are vointa declarata in actele comerciale determina o restrangere a campului de actiune al bunei-credinte, care, in dreptul civil, asigura corijarea stipulatiilor contractuale si, implicit, o atenuare a exercitiului drepturilor subiective. Drept urmare, reglementarea comerciala are in vedere regularitatea obiectiva a unei operatiuni, iar nu aspectele subiective care au determinat aceasta operatiune.
4.3. Rolul aparentei.
In dreptul civil, in anumite cazuri, aparenta este producatoare de efecte juridice. Ea este justificata prin eroarea comuna si invincibila ori prin necesitati de publicitate (error communis facit jus).
In dreptul comercial, necesitatile creditului determina o recunoastere mult mai larga a efectelor aparentei cu sacrificarea, uneori, a realitatii. In multe cazuri, dreptul comercial nu este preocupat de cunoasterea realitatii drepturilor, multumindu-se cu aparenta de valabilitate a acestora. In materia titlurilor comerciale de valoare ( de exemplu cambia, biletul la ordin, cecul) legea impune anumite conditii de forma foarte riguroase pentru valabilitatea titlurilor si, pe aceasta baza admite regularitatea lor, fara a se preocupa de cauza lor juridica.
Gratie recunoasterii de efecte juridice aparentei, pe scara larga, circulatia bunurilor si drepturilor este mult usurata, in favoarea desfasurarii activitatii comerciale.
4.4. Ordinea publica
In dreptul civil, libertatea contractuala este tarmuita de normele privind ordinea publica ( art. 3 C.civ.).
In dreptul comercial, ordinea publica, ca limita a libertatii contractuale, cuprinde domenii mai largi decat in dreptul civil. Acest lucru se explica prin necesitatea asigurarii de catre stat a unei orientari a activitatii comerciale, in vederea ocrotirii unor interese generale, cat si a protejarii intereselor consumatorilor. In acest sens, trebuie mentionat controlul judiciar al constituirii societatilor comerciale, verificarea indeplinirii conditiilor cerute pentru desfasurarea activitatilor comerciale etc.
Respectarea normelor de ordine publica este asigurata tot mai mult prin sanctiuni represive ( contraventionale si penale) ducand chiar la aparitia unui drept penal comercial.
4.5. Principiile dreptului comercial.
Spiritul dreptului comercial isi gaseste o desavarsita expresie in principiile dreptului comercial.
Asa cum am aratat, dreptul comercial are ca principal izvor normativ legile comerciale ( Codul comercial si legile comerciale speciale). Prin acest izvor trebuie sa intelegem nu numai dispozitiile exprese pe care le contin legile comerciale, ci si principiile care se degaja din aceste norme.
Doctrina recunoaste drept principii ale dreptului comercial urmatoarele: in comert, actele juridice sunt acte cu titlu oneros; in comert, intotdeauna banii sunt fructiferi ( produc dobanzi); in contractele comerciale, in caz de dubiu, se aplica regula care favorizeaza circulatia; contractarea in favoarea celui de-al treilea este obisnuita etc.
R.Petrescu „Subiectii de drept comercial” Bucuresti 1993
Monitorul Oficial nr. 20 din 6 februarie 1990
Stanciu D. Carpenaru „Drept comercial roman”
|
