PERSPECTIVE DESCHISE PRIN ANALIZA SISTEMELOR.
Dupa ce am aratat relevanta conceptului de sistem pentru drept si am nominalizat caracterele generale ale sistemului, trebuie de precizat perspectivele epistemologice in care este posibil de studiat sistemul juridic. Autorii acestor perspective sunt Hans Kelsen si H-L.A. Hart
1. Distinctia intre punctul de vedere intern si extern.
Modelul epistemologic al lui Hart se bazeaza pe distinctia dintre punctul de vedere intern si cel extern, plecand de la care sistemul juridic poate fi inteles.
Punctul de vedere intern este unul care prezinta sistemul ca in oglinda, adica consta in aderarea la un discurs conform caruia institutiile juridice tin de ele insele.
Cel extern, din contra, presupune o ruptura epistemologica cu cel intern, ori doar tine cont in termeni descriptivi si explicativi de punctul de vedere intern adoptat de actorii sistemului juridic - acesta este punctul de vedere extern moderat, ori face abstractie de el (exter 919g64j n radical).
2 Adoptarea punctului de vedere intern.
Ideea de sistem se afla in inima fenomenului juridic din 2 perspective - fie sub unghiul de vedere material, adica a unei coeziuni materiale, la nivel de continut si finalitati ale regulilor, fie cea formala, adica vizind asa proprietati ca: independenta, completitudine, decidabilitate. Aceste exigente nu sunt integral satisfacute in cadrul sistemului juridic, ci doar exista tendinta spre sistematicitate.
Lipsa de sistematicitate a unui obiect nu presupune in mod necesar si lpsa de sistematicitate a teoriei dezvoltata despre acel obiect.
Teoria pura a lui Kelsen este un exemplu excelent al unei astfel de confuzii, caci a formulat principiul conform caruia 'a cunoaste dreptul - inseamna a concepe obiectul sau ca un intreg inteligibil si a-l descrie in propozitii necontradictorii'.
Alti autori (Bulygin, Alchourron 'Normative systems. New York-Vienne, Springer Verlag, 1962' confunda de asemenea, caci considera ca stiinta dreptului nu are sarcina de a elimina lacunele si contradictiile din obiectul sau, pentru ca aceasta ar insemna modificarea sistemului in vigoare, ci functia sistematizarii stiintifice ar fi eliminarea unor carente ale sistemului ca redundantele, excesul de cazuistica si formularea principiilor generale susbsecvente normelor in vigoare.
Numeroase teorii idealiste ale dreptului, fondandu-se pe consideratiuni axiologice nu rup cu exigentele interne, dar se straduie sa-i dea legitimatie rationala. Un exemplu a unei astfel de perspective este teoria lui Cl.W.Canaris 'De la maniere de constater et de combler les lacunes de la loi en droit allemand // Le probleme des lacunes en droit '(Etudes publiees sous la direction de Ch.Perelman). Bruxelles, Bruylant, 1968, p.161-165 ce prezinta sistematicitatea ca un postulat inerent ideii de drept ce satisface exigentele etice ale justitiei si securitatii juridice. Deci, s-a adoptat punctul de vedere intern, furnizandu-i ultima justificare. Hart a considerat ca o veritabila atitudine stiintifica nu se poate limita la punctul de vedere intern, dar trebuie de vazut, care punct de vedere extern, cel radical sau moderat, trebuie de adoptat.
Adoptarea punctului de vedere extern radical.
Adoptarea punctului de vedere extern radical ar insemna sa nu se tina nici intr-un fel cont de cel intern. Asa s-a intamplat in cazul marxismului, care a conceput ordinea juridica ca o simpla reflectare a sistemului economic, social. Realistii americani de asemenea nu au tinut cont de punctul de vedere intern, negand toate formele de sistematicitate juridica ori sociala si au redus dreptul la ansamblu de decizii punctuale. Teoria aceasta nu tine cont de specificul obiectului de studiu.
Adoptarea punctului de vedere extern moderat
Unica perspectiva de a intelege dreptul si de a-i furniza o teorie explicativa este cea de a adopta punctul de vedere extern moderat ce consta dupa Hart, in a tine cont de punctul de vedere intern fara a-l adopta.
Acest punct de vedere implica sarcina de a stabili un ansamblu de relatii intre fenomenul studiat si altele coextensive. Elaborarea unei astfel de teorii presupune un grad de sistematicitate, dar aceasta sistematizare a cunostintelor are alta natura decat sistematizarea obiectului studiat.
Introducerea analizei de sistem in cercetarea juridica a impus mai multe intreari, printre care prima serie de chestiuni vizeaza elementele sistemului, adica ce reprezinta elementele sistemului.
Un principiu de integrare a elementelor ii asigura unitatea ansamblului. Astfel a fost caracterizat ca sistem natural- organismul constituit din organe, ca sistem material - piese in motor. Dar cel social - din ce elemente este compus? Kelsen, Hart ca elemente au indicat normele, Santi Romano - institutiile si organizatiile.
Sistemul juridic se prezinta ca un sistem de propozitii normative, de valori, de practici, de roluri si atitudini, de institutii.
Al doilea grup de intrebari - relatiile sistemului cu mediul. De la ce grad de structurare un ansamblu de elemente se diferentiaza suficient pentru a fi conceput ca un sistem De vazut natura mediului: este o dezordine, nediferentiat, sau egal sau chiar mai bine sistematizat. Integreaza sau respinge dezordinea mediului, are raporturi de coordonare cu alte sisteme de acelasi nivel, sau de subordonare fata de un sistem mai inglobant, sau isi integreaza el insusi alte subsisteme subordonate
A treia serie de interogatii - asupra tipului de relatii ce este posibil de stabilit intre elemente, dar despre aceste grupuri de chestiuni vom dezvolta in tema urmatoare.
In calitate de moduri de structurare sunt numite: static si dinamic, formal si material, linear si circular.
Aceste chestiuni pot fi examinate numai dupa determinarea gradului de deschidere a sistemului studiat. Clasificarea in sisteme inchise si deschise presupune a rezolva chestiunea despre tipul de reglementare ce caracterizeaza sistemul.
In ceea ce priveste gradul de deschidere a sistemului dreptului prin anii 70 ai secolului XX autorii polonezi J.Wroblewski si K.Opalek au avansat ideea unui sistem inchis, consecinta a faptului ca ceea ce nu este reglementat de drept se afla intr-o sfera independenta de drept, in afara sferei de actiune a dreptului.- Sofia Popescu, Dragos Iliescu, p.40. Mai tarziu insa J.Wroblewski a calificat sistemul dreptului ca partial deschis si partial inchis. Autorul a precizat ca gradul deschiderii depinde de proprietatile normelor primare, cele constitutionale, in cazul analizat, de profunzimea cu care acestea determina continutul legilor si a altor acte normative, dar ca indiferent de gradul de determinare, constitutia stabileste cel putin limitele unei posibile reglementari prin lege. Autorul rus D.A. Kerimov a ajuns la concluzia ca sistemul dreptului poate fi considerat inchis numai in mod cu totul relativ, deoarece este determinat de sistemul economic, social, depinde de el si se dezvolta odata cu el.-Popescu, p.41.
Caracterul deschis al sistemului este totusi relativ, caci la nivel de ramura, considerau autorii A.Stemachowski si J.Wroblewski, pot exista norme de inchidere a sistemului - asa de exemplu, norma de drept penal ce consacra principiul legalitatii incriminarii si a pedepsei, sau in cazul de instituire a controlului de constitutionalitate a legilor acesta poate fi tratat ca mijloc de inchidere a sistemului.
Sistemul juridic ca si sistemele sociale este deschis strategiilor dezvoltate de actori din afara. La fiecare moment sistemul se caracterizeaza printr-o stare anumita, aceasta poate sa evoluieze sub influenta fie a modificarilor interne, fie prin interactiunea cu mediul. Aceasta evolutie poate lua 3 forme:
1. O stabilitate mereu dobandita prin mecanisme de adaptare la schimbare;
Fie prin integrare interna mai mare legata de procesele de anexiune ale mediului;
3. Fie in sensul de dezintegrare progresiva, cand sistemul nu poate face fata entropiei care il afecteaza.
Cand este vorba de sistem cibernetic, acesta se autoreguleaza, sistemele vii se autoreproduc, iar functionarea sistemului heteroregulat cum este cel juridic presupune interventia agentilor exteriori.
a/ H. Kelsen
Doi renumiti autori, Hans Kelsen si H.L.A.Hart, au facut din problema sistemului juridic nucleul stiintei juridice. Kelsen poate fi considerat teoretician de vaza al sistemului juridic. Pentru Kelsen elementele sistemului juridic sunt normele juridice, printre care o norma fundamentala suspusa (Grundnorm) asigura unitatea si validitatea sistemului. Ansamblul tuturor normelor care urca - direct sau indirect - pana la norma fundamentala din care-si trage validitatea, alcatuieste un singur sistem juridic. Sistemul juridic poate fi prezentat si sub forma unui ansamblu de organe creatoare de drept.
Referitor la relatiile intre elemente acestea au fost caracterizate de Kelsen in baza a 2 principii: static si dinamic. In baza principiului static sistemul este un ansamblu de norme ce reies unele din altele in virtutea deductiei, din norma superioara se deduce cea inferioara, dupa cum particularul se deduce din general. Norma superioara determina nu numai validitatea, dar si continutul normei inferioare.
Sistemul juridic fundamentat pe principiul dinamic contine norma fundamentala ce abiliteaza autoritatea suprema sa creeze dreptul. Din aceasta decurg 2 consecinte: una negativa - nu conteaza ce continut are dreptul, cea de-a doua - pozitiva - dreptul singur isi reglementeaza crearea si aplicarea sa. Astfel Kelsen a fost primul ce a aratat ca sistemul are aptitudinea de a se autoorganiza intr-un mod linear si ierarhic, avand convingerea ca normele nu se situiaza unele langa altele, ci constituie o piramida sau ierarhie a normelor. Legea se adopta in aplicarea Constitutiei, apoi in aplicarea lor se creeaza norme individuale prin deciziile jurisdictionale si administrative. Kelsen insista ca aceste raporturi nu se bazeaza pe observatia empirica sau comoditate practica, ci pe teoria cunoasterii. Primul postulat - orice cunoastere postuleaza unitatea obiectului sau, deci este un sistem inchis asupra sa; al doilea - tine de distinctia dintre a fi si trebuie sa fie, ceea ce antreneaza ideea ca validitatea normei este in alta norma si nu intr-un fapt ca, spre exemplu, vointa unui autor. La intrebarea: Cand se poate spune ca o norma apartine unui sistem si este valida raspunsul este: daca este creata in conformitate cu norma superioara si in final, cu cea fundamentala.
Norma superioara se prezinta ca un cadru deschis la numeroase oportunitati toate egal posibile pentru cunoasterea juridica si intre care interpretul alege in functie de un act de vointa inspirat din considerente extrajuridice. Dar acele alegeri extrajuridice, considera Kelsen, nu fac obiectul stiintei dreptului.
Sistemul juridic si mediul sau.
Raportul dintre ordinea morala si ordinea juridica in opinia lui Kelsen se bazeaza pe separarea lor. Intre ordini juridice nationala si internationala, dreptul statului si a unitatilor descentralizate, a dreptului statului si cel corporativ trebuie sa se opereze o separare, caci, sustinea Kelsen, nimeni nu poate fi supus simultan la 2 ordini ('nu se poate sa fii sluga la doi stapani').
Dar daca 2 ordini juridice sunt simultan valide, aceasta pentru ca una o include pe alta, organele sunt abilitate de cele ale ordinii superioare si pana la urma - tot la norma fundamentala ajungem. Acest monism riguros avea la baza de asemenea o piramida si cand era vorba de drept national si international, cele 2 sisteme nu se puteau impune simultan si independent. Kelsen prezenta o alternativa intre 2 versiuni a teoriei moniste, alegerea tinand de politica juridica:
1.ori dreptul international este privit ca o ordine juridica delegata de dreptul national si prin consecinta, incorporat acestuia,
ori este considerat ca o ordine juridica totala ce deleaga ordini juridice nationale, considerate ca ordini partiale.
Sistemul juridic si temporalitatea. Evolutia sistemului juridic este privita de Kelsen ca un proces continuu de adaptare. Cand are loc o revolutie, intervin organe neabilitate de vechea Constitutie, de aceea trebuie modificata norma fundamentala ca ea sa delege acelor autoritati noi putere juridica.
b/ H.L.A.Hart
Si pentru Hart notiunea de sistem este centrala.
Elementele sistemului juridic conform teoriei lui Hart sunt regulile primare si secundare. Regulile primare impun obligatii, cele secundare acorda puteri, cele primare se refera la conduita, iar secundare - la alte reguli; regulile primare privesc actiuni fizice, iar cele secundare - actele juridice. Dar acestei clasificari i s-au adus critici, caci multe reguli citate ca secundare nu confera numai puteri, dar impun si obligatii, altele - nici obligatii, nici puteri. Cele primare nu numai impuneau obligatii, dar creau si drepturi.
Relatiile intre elemente - intre reguli primare si secundare sunt caracterizate de Hart ca cele intre limbaj-obiect si metalimbaj, articularea lor este esentiala pentru sistemul juridic.
Hart este sensibil la functiile sociale realizate prin introducerea regulilor secundare, aceasta se vede din clasificarea regulilor secundare. O comunitate poate trai sub imperiul numai a regulilor primare, dar un asa regim prezinta 3 lacune:
- incertitudinea (cu ea lupta regula de recunoastere ce permite de a identifica regula in sistem),
- ineficienta (cu ea - regula de decizie ce permite indivizilor abilitati a rezolva cu autoritate o situatie cand o regula a fost incalcata),
- caracterul static ( regula de schimbare abiliteaza sa introduca reguli noi).
In cele 3 perspective regulile secundare se gasesc in relatie de complementaritate in raport cu cele primare, aceasta complementaritate ia forma a 2 functii sociale specifice. Hart mentiona ca uniunea regulilor primare si secundare este in centrul sistemului juridic si aceste remedii sunt suficiente pentru a face din regulile primare si secundare ceea ce constituie indiscutabil un sistem juridic.
Studiind raporturile dintre sistemul juridic si alte sisteme nejuridice (morala, de exemplu), Hart respinge teza iusnaturalista ca normele juridice ar fi tributare conformitatii cu principiile morale, fiindca aceasta presupune pierderea de catre drept a autonomiei sale, dar tot odata respinge si teza pozitivista conform careia dreptul poate avea 'nu conteaza ce continut', teza ce presupune irelevanta totala a moralei pentru drept si autonomia completa a dreptului fata de morala.
Situandu-se intre aceste pozitii extreme Hart evoca 2 tipuri de raporturi intre cele 2 sisteme:
Primul tip de raporturi consta intr-o relatie de necesitate naturala pentru redarea unui continut moral minim regulilor juridice si realizarea proiectului minimal de conservare pe care oamenii l-au format asociindu-se. Acest continut minim moral necesar regulilor juridice este numit de Hart 'continut minim de drept natural' ca o conditie a functionari bune a dreptului.
Al doilea tip de raporturi rezida intr-o relatie de auxiliaritate intre drept si morala si se bazeaza pe ideea ca stabilitatea sistemului juridic nu-i fondata numai pe stricta ascultare a cetatenilor ce se supun regulilor, dar presupune si o acceptare benevola de catre, cel putin, o parte din ei si aceasta acceptare este tribitara unei conformitati a dreptului la o morala conventionala, fie la nivel de elaborare sau de interpretare a dreptului. Daca aceasta conformitate nu-i pare lui Hart necesara pentru existenta oricarui sistem, ea este absolut necesara unui bun sistem, ce se bucura de o adeziune satisfacator de larga a cetatenilor si de o stabilitate suficienta.
Referindu-se la raportul dintre diferite sisteme juridice Hart a dezvoltat 2 teze : prima- raportul intre drept intern si international, dar poate fi extinsa si asupra raportului dintre drept etatic si infraetatic. Hart afirma, contrar opiniei lui Kelsen, ca pretentia unui sistem juridic de a fonda validitatea altui sistem nu-i suficienta pentru a le reduce la unitate. Trebuie inca, considera Hart, ca jurisdictiile sau alte organe ce identifca dreptul apartinand acelui sistem juridic sa recunoasca regula si s-o considere ca un temei pentru a recunoaste regulile juridice pe care pretinde a le valida.
A doua teza priveste raporturile intre diferite sisteme juridice nationale si-i permite lui Hart sa faca mai fina afirmatia tezei precedente. Aplicarea unei legi straine de o jurisdictie nationala nu face ca ambele sisteme sa ajunga la unitate, chiar daca aceasta aplicare presupune recunoasterea legii straine. In acest caz recunoasterea are un caracter derivat, caci temeiul pe care se fondeaza aceasta recunoastere sta in faptul ca acele reguli sunt recunoscute de tara straina. Dar invers - reducerea la unitate ar insemna o recunoastere 'originala', adica o recunoastere ce nu se bazeaza nici intr-un caz pe ceea ce marturisesc jurisidictiile apartinand la alt sistem juridic.
Aceasta teza a lui Hart se confirma in cazul dreptului comunitar.
Hartley, p.251-252 (Т К Хартли Основы права Европейского сообщества М Юнити 1998, total 647 p.) - In Germania si Italia dupa infrangerea in cel de-a II razboi mondial au fost adoptate constitutii ce prevedeau o protectie sporita a drepturilor omului fata de alte state-membre ale Uniunii Europene. Aceasta a dus la o situatie specifica, s-a pus intrebarea: trebuie sa aiba prioritate in fata dispozitiilor constitutionale, daca ele contravin conceptiei drepturilor fundamentale diin aceste tari In rezultatul examinarii in ordine prejudiciala a cauzei Internationale Handelsgesellsschaft v.EVCF Curtea de Justitie a Comunitatilor europene a stabilit ca validitatea dispozitiilor de drept ale Comunitatii se stabileste in conformitate cu dreptul Comunitatii, dar nu cu dispozitiile constitutionale nationale si ca dispozitiile contestate nu contravin conceptiei drepturilor omului a Comunitatii. (In speta era abordata politica agricola comuna (PAC) prin care s-a introds un sistem de export al produselor in baza unei licente, la inaintarea cererii exportatorul trebuia sa depuna o suma de bani, care urma sa fie confiscata in cazul in care exportatorul nu a exportat in perioada pentru care a fost emisa licenta. In speta concreta este vorba despre sesizarea Curtii de catre un exportator german in legatura cu aceasta prevedere, exportatorul considerand ca i se incalca dreptul de proprietate si dreptul de activitate economica libera, astfel incalcandu-se Constitutia Germana).
Pe acelasi subiect in aceiasi speta Curtea Constitutionala germana a declarat ca dreptul Comunitatii Europene nu este parte organica a sistemului de drept national, nici drept international, dar este un sistem autonom cu izvoare juridice autonome. De aici s-a facut concluzia ca sistemul national si cel al Comunitatii nu depind unul de altul.
P.255-In Italia s-a creat o situatie similara. In cauza Frontini un importator de cascaval era impotriva incasarii unei taxe in baza regulamentului Comunitatii, dand trimitere la Constitutia Italiei, in care art.23 prevdea ca impozitele se stabilesc numai prin legi si deci regulamentul nu trebuie aplicat. La adresarea in Curtea Constitutionala s-a cerut sa fie declarat neconstitutional regulamentul. Curtea a sustinut punctul de vedere conform caruia sistemul dreptului Comunitatii si sistemul dreptului national sunt 2 sisteme autonome si separate, desi sunt coordonate, tinand cont de diviziunea atributiilor. Totodata Curtea a nuantat faptul ca normele Constitutiei Italiei se aplica doar in ceea ce priveste activitatea de legiferare a organelor statului italian si nu sunt aplicabile la normele adoptate de Comunitate.
P.258- In Franta Curtea de Casatie in 1975 in decizia Jacques Vabre a enuntat principiul superioritatii dreptului comunitar asupra dreptului intern.
Curtea a declarat ca tratatele Comunitatii formeaza un sistem (ordine) juridic nou obligatoriu pentru instantele judiciare nationale. Consiliul de Stat francez in 1989 in decizia Niccolo a admis superioritatea normei europene asupra dreptului intern.
In concluzie, in toate cele 3 tari fundamentarea teoretica a fost puternic influentata de conceptia lui Hart.
Din jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene s-a facut concluzia ca normele dreptului comunitar sunt direct aplicabile fara a fi nevoie de procedura de admitere sau implementare in ordinea interna a statelor-parti. – Duculescu Victor, Dreptul integrarii europene. Tratat elementar. Bucuresti, 2003, p.197. CJCE a subliniat ca in opozitie cu tratele internationale obisnuite, Tratatul CE a creat proprul sau sistem juridic, care, la intrarea in vigoare a Tratatului, a devenit parte integranta a sistemelor juridice ale statelor-membre si pe care tribunalele lor sunt obligate sa-l aplice.
O particularitate importanta a dreptului comunitar european o constituie faptul ca acesta nu numai ca se integreaza automat in ordinea juridica a statelor membre, dar si completeaza in mod direct patrimoniul juridic al persoanelor cu noi drepturi si obligatii in raport cu alte persoane sau cu statul a caror cetatenie o au.
Raportul dintre dreptul national si international a fost obiectul unor ample controverse doctrinare ce s-au cristalizat in cele 2 teorii: monista si dualista. Pentru a putea vedea care este situatia reglementata legislativ in unele state vom face apel la normele constitutionale din aceste state. De exemplu, Constitutia Romaniei prevede „Tratatele ratificate de catre Parlament, potrivit legii fac parte din dreptul intern”.
Constitutia Spaniei are norma similara „Tratatele internationale incheiate in mod legal si publicate in Spania fac parte din legislatia interna a statului”. Similar – in Ucraina, Belarus.
Constitutia Federatiei Ruse „Principiile si normele general recunoscute ale dreptului international si tratatele internationale ale Federatiei Ruse sunt parte componeneta a sistemului propriu de drept. Daca tratatul international al F.R. stabileste alste reguli decat cele prevazute de lege, atunci se aplica regulile tratatului international” In baza acestei reglementari art. 22 al Legii F.R. „Cu privire la tratatele internationale” prevede ca daca tratatul international contine reguli ce solicita modificarea anumitor reglementari ale Constitutiei R.F., ratificarea si recunoasterea efectelor obligatorii ale acestuia sub forma unei legi federale poate fi facuta doar dupa revizuirea sau introducerea modificarilor in Constitutie”
In Franta caracterul superior al normei din tratat este conditionat de respectarea ei de catre partea sau partile semnatare – art.55 „Tratatele sau acordurile ratificate in modul cuvenit sau aprobate, dispun, din momentul publicarii lor, de o forta juridica superioara fata de cea a legilor interne cu acea conditie ca acest tratat sau acord sa fie aplicat de catre celalta parte”.
In R.M. se prevede posibilitatea sesizarii Curtii Constitutionale pentru exercitarea controlului de constitutionalitate a prevederilor tratatului international la care R.M. este parte. Tratatele recunoscute de Curte ca incompatibile cu Constitutia R.M. nu intra in vigoare si nu sunt aplicate. Prin hotarirea Curtii Constitutionale din 14.10.1999 s-a stabilit „Principiile si normele unanim recunoscute ale dreptului international, tratatele internationale ratificate si cele la care Republica Moldova a aderat, sunt parte componenta a cadrului legal al R.M. si devin norme ale dreptului ei intern”.
Exista tratate cu aplicabilitate directa atunci cand statele intentioneaza sa dea o asa forma tratatului si cind continutul normei este concret si nu necesita adoptarea unei noi norme de drept intern sau international. Art. 20 al legii din 24.09.1999 privind tratele internationale „Dispozitiile tratelor internationale, care, dupa modul formularii, sunt susceptibile de a se aplica in raporturile de drept fara adoptarea de acte normative speciale, au un caracter executoriu si sunt direct aplicabile in sistemul juridic si judiciar ale R.M.” Actualmente dobandeste tot mai mult teren practica prioritatii dreptului international, statele tinzand sa se alinieze la normele si standardele internationale nu numai prin elaborarea a unor norme noi, dar si prin interpretarea celor existente, a principiilor dreptului international- A.Burian, O.Balan, E.Serbenco Drept international public, Cisinau, 2005, p.120.
Sistemul juridic si temporalitatea.
Ideea evolutiei sistemului juridic se structureaza, in opinia lui Hart, in jurul a trei idei:
Realizarea unui sistem se face progresiv, introducerea regulilor secundare este un pas intre lumea juridica si prejuridica.
Sunt sisteme dinamice, pentru ca au reguli de schimbare ce asigura aceasta functie sociala esentiala.
Avatarurile pe care le poate cunoaste sistemul juridic pe parcursul existentei sale. Unitatea si continuitatea sistemului presupune, dupa Hart, reunirea a 2 conditii: regulile de conduita valide sa fie respectate de toti, iar regulile secundare sa fie efectiv admise de agentii sistemului.
Sistemul poate avea o patologie sau o instabilitate specifica din momentul in care una dintre conditii este lipsa. La limita, patologia duce la dezvoltarea unui sistem nou, plecand de la cel vechi.
|
