PROCEDURA FISCALA
1. Competenta autoritatilor fiscale (Aparatul fiscal)
Aparatul fiscal reprezinta organele de stat care au atributii în
aplicarea legislatiei fiscale, conform Codului de procedura fiscala.
Conducerea generala a activitatii executive în domeniul finantelor
publice este exercitata de Guvern, în cadrul atributiei sale constitutionale de
a realiza "conducerea generala a administratiei publice".
Ministerul Finantelor Publice, ca organ de specialitate al
administratiei publice centrale, raspunde de realizarea bugetului de stat, de
luarea masurilor pentru asigurarea echilibrului bu 12412c216m getar si aplicarea politicii
financiare a statului.
Consiliile locale si judetene, ca autoritati administrative autonome,
asigura administrarea finantelor comunelor, oraselor si judetelor, conform
principiului autonomiei locale.
Trezoreriile teritoriale ale finantelor publice au importante si largi
atributii în executarea bugetului de stat, bugetului asigurarilor sociale de
stat, bugetelor locale si a
celorlalte categorii de bugete publice.
189
Directiile generale ale finantelor publice judetene si a Municipiului
Bucuresti au, printre altele, atributii pentru stabilirea, controlul si încasarea
impozitelor.
2. Principiile de conduita în administrarea impozitelor, taxelor,
contributiilor si altor venituri publice sunt stabilite de Codul de procedura
fiscala. Este vorba de: aplicarea unitara a legislatiei; exercitarea dreptului de
apreciere; rolul activ; limba oficiala în administratia fiscala; dreptul de a fi
ascultat; obligatia de cooperare; secretul fiscal; buna-credinta.
3. Raportul juridic fiscal cuprinde drepturile si obligatiile ce revin
partilor, potrivit legii, pentru îndeplinirea modalitatilor prevazute pentru
stabilirea, exercitarea si stingerea drepturilor si obligatiilor partilor din
raportul de drept material fiscal.
Subiectele raportului juridic fiscal sunt: statul, unitatile administrativteritoriale,
contribuabilul si alte persoane care dobândesc drepturi si
obligatii în cadrul acestui raport. Sunt stabilite reguli privind împuternicitii,
curatorul fiscal si obligatiile lor.
4. Raportul de drept material fiscal se bucura de numeroase
prevederi în noul Cod de procedura fiscala. Sunt definite creantele fiscale,
obligatiile fiscale, nasterea si stingerea acestora, creditorii si debitorii,
platitorul, raspunderea solidara cu debitorul, drepturile si obligatiile
succesorilor, domiciliul fiscal.
5. Competenta organului fiscal este reglementata prin prevederi
referitoare la competenta generala, competenta teritoriala, competenta
speciala, conflictul de competenta, acordul asupra competentei.
6. Actele emise de organele fiscale. Sunt definite ca acte
administrative fiscale, ca notiune, continut si motivare, comunicarea si
opozabilitatea lor, inclusiv desfiintarea sau modificarea, precum si
îndreptarea erorilor.
7. Aprecierea si administrarea probelor sunt amplu reglementate.
Sunt definite mijloacele de proba, reprezentând solicitarea de informatii,
expertizele, înscrisurile si cercetarea la fata locului si conditiile de
administrare si interpretare a acestora; se stabilesc modalitatile de
colaborare între autoritatile publice, sarcina probei si aspectele privind
calcularea termenelor ce se aplica în materie.
Serviciile fiscale ale unitatilor administrativ-teritoriale raspund
pentru administrarea creantelor fiscale datorate bugetelor locale si judetene.
8. Înregistrarea fiscala si evidenta contabila si fiscala
Contribuabilii au obligatia sa întocmeasca si sa depuna unele
declaratii în legatura cu
activitatea efectuata si documente însotitoare prin
190
care aduc la cunostinta organelor fiscale anumite informatii în legatura cu
activitatea lor producatoare de venituri sau obtinerea de bunuri impozabile.
Subiectii obligatiei sunt, în principal: a) persoanele juridice;
b) asociatiile familiale si asociatiile fara personalitate juridica, autorizate;
c) reprezentantii fiscali ai persoanelor straine care realizeaza operatiuni
impozabile pe teritoriul României.
Dovada si depunerea declaratiei. Informatiile înscrise în declaratia
de înregistrare fiscala trebuie dovedite cu documente, cum sunt, spre
exemplu: a) încheierea instantei de judecata de înmatriculare a contribuabilului;
b) pentru comercianti, certificatul de înmatriculare; c) dovada
detinerii sediului, respectiv act de proprietate, contract de închiriere etc.
Înregistrarea se face atât la înregistrare, cât si la scoaterea din evidenta. Se
înscrie codul de identificare fiscala si se emite certificatul corespunzator.
Evidenta contabila si fiscala este obligatorie.
9. Declaratia fiscala
Notiune. În literatura de specialitate, declaratia de impunere a fost
definita ca fiind înscrisul întocmit de contribuabil, în care se declara datele
privitoare la veniturile sale impozabile realizate, de regula, într-un an,
necesar organelor fiscale pentru calcularea impozitului pe venit, avere,
succesiuni, meserii etc.
Un element nou îl reprezinta natura înscrisului, si anume:
a) "declaratia" venitului sau bunului, care se depune la organul fiscal în
vederea stabilirii, de catre acel organ, a impozitului datorat; b) "decont" sau
"situatie financiara", în care nu numai ca se declara impozitul, taxe,
contributia sau alt venit public, dar se si determina de catre platitorul
obligatiei fiscale cuantumul sumei datorate bugetului public.
Obiectul declaratiei de impozite si taxe îl formeaza: a) impozitele si
taxele datorate în cazul în care, potrivit legii, obligatia calcularii impozitelor
si taxelor revine platitorului; b) bunurile si veniturile impozabile, în cazul în
care, potrivit legii, stabilirea impozitului si a taxei se face de catre organul
fiscal; c) impozitele colectate prin stopaj la sursa, în cazul în care platitorul
are obligatia de a calcula, retine si varsa impozite si taxe.
10. Asezarea (stabilirea) impozitelor
Notiune. În notiunea de asezare a impunerii se includ toate
operatiunile necesare pentru stabilirea sumei de plata cu titlu de venit
public.
Elemente pentru stabilirea impunerii: subiectul impunerii, platitorul
de impozite, obiectul veniturilor
publice, cota de impunere si înlesnirile.
191
Subiectul impozabil este persoana fizica sau juridica în sarcina careia
sunt fixate obligatii de plata catre bugetul public.
Platitorul de impozit este persoana obligata sa efectueze calcularea,
retinerea si plata impozitului, taxei sau altui venit public (spre exemplu:
angajatorul, mostenitorul etc.).
Obiectul venitului public, denumit si materia impozabila sau obiectul
impunerii, îl constituie fenomenul economic de a carui existenta legea face
sa depinda nasterea obligatiei fiscale.
Determinarea bazei impozabile se realizeaza prin doua operatiuni:
identificarea obiectului impunerii si stabilirea acestuia (calitatea) si
evaluarea pe o perioada, de obicei, de un an.
Cota de impunere arata suma fixa sau procentul care se aplica asupra
obiectului si cu ajutorul careia se calculeaza venitul public.
Cotele fixe sunt determinate în suma egala (fixa) pe o anumita
marime a venitului sau bunului impozabil.
Cotele procentuale reprezinta un anumit procent din venitul sau
valoarea bunului impozabil. Aceste cote sunt de 3 feluri: proportionale,
progresive si regresive.
Înlesnirile sunt masuri de politica economica, fiscala si sociala, luate
de stat, si constau din: înlesniri acordate la stabilirea obligatiei de plata
(reduceri sau scutiri) obligatiei fiscale, înlesniri în cursul realizarii venitului
public (esalonari, amânari la plata).
Titlul de creanta fiscala. În doctrina fiscala, titlul de creanta fiscala
este definit ca fiind "actul juridic prin care se constata si individualizeaza
obligatia baneasca a fiecarui platitor de venituri bugetare". Trasaturile
caracteristice ale acestui titlu: este un act juridic de natura declarativa de
drepturi si obligatii; are caracterul unui "titlu de creanta", întrucât constata
existenta unei creante a bugetului public; reprezinta un titlu executoriu
Principalele titluri de creanta fiscala sunt: declaratia fiscala si decizia
emisa de organul fiscal, adica decizia de impunere. Acte administrativfiscale
asimilate deciziilor de impunere sunt: deciziile privind rambursari de
TVA si restituiri de impozite; decizii privind bazele de impunere; decizii
referitoare la obligatii de plata accesorii.
11. Inspectia fiscala. Codul de procedura fiscala defineste amplu
sfera inspectiei formale si întinderea acesteia, procedurile de control,
perioada supusa inspectiei. Totodata, se reglementeaza competenta,
selectarea contribuabililor, avizul de inspectie si comunicarea lui, reguli
privind realizarea inspectiei, obligatia de colaborare, dreptul
contribuabilului de a fi informat si raportul privind rezultatul inspectiei
fiscale.
192
12. Unele moduri specifice de stingere a obligatiilor fiscale
Plata. Principalul mod de stingere a obligatiilor fiscale îl constituie
plata. Platitor al obligatiei fiscale este debitorul sau o alta persoana în numele
debitorului. Neplata la termen da nastere la dobânda si penalitati de întârziere.
Contribuabilul este debitorul obligatiei fiscale.
Compensarea. Un mod specific de stingere a obligatiilor fiscale îl
reprezinta compensarea.
Anularea obligatiei fiscale. Un alt mod de stingere a obligatiei fiscale
este anularea obligatiei fiscale. Acest mod de stingere a obligatiei fiscale
poate interveni, în general, pe doua cai: a) prin norme cu caracter general se
poate dispune, în mod exceptional, anularea unor categorii de obligatii
fiscale; b) prin decizii ale organelor administratiei publice competente a
aproba anularea obligatiilor fiscale.
În caz de insolvabilitate a debitorului, obligatiile fiscale urmarite de
organele fiscale pot fi scazute din evidenta acestora.
Prescriptia extinctiva. Termenele de prescriptie extinctiva a dreptului
de a stabili obligatii fiscale sunt de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului
urmator celui în care s-a nascut creanta fiscala. Prescrierea dreptului de a
cere executarea silita este tot de 5 ani si curge de la 1 ianuarie a anului
urmator nasterii dreptului respectiv. Termenul se poate întrerupe sau
suspenda, conform legii.
Executarea silita. În domeniul obligatiilor civile, notiunea de
executare este sinonima cu cea de plata. Procedura generala de executare
silita: Reglementare Codul de procedura fiscala. Procedura de executare
silita se aplica, pentru prima data, dupa mai bine de 40 ani, în mod unitar
pentru persoanele juridice si cele fizice. Organele de executare silita.
Executarea prin poprire, executarea bunurilor mobile si imobile.
Contestatia la executare. Persoanele interesate pot face contestatie la
executare. Termenul pentru a face contestatie la executare este de 15 zile.
Pâna la judecarea contestatiei, instanta, la cerere, prin încheiere motivata,
poate suspenda executarea silita. Instanta, admitând contestatia, poate
dispune anularea ori încetarea executarii, anularea sau lamurirea titlului
executoriu ori efectuarea actului de executare a carui îndeplinire a fost
refuzata.
13. Solutionarea contestatiilor împotriva actelor administrative
fiscale. Prin Codul de procedura fiscala s-a introdus o procedura unica,
indiferent de natura sau categoria obligatiilor fiscale. Cel lezat în drepturi
poate face contestatie în 30 de zile de la data comunicarii actului
administrativ fiscal. Competenta
de solutionare apartine DGFP sau
193
organului fiscal local pâna la valoarea de 5 miliarde lei, iar peste 5 miliarde
lei organului central sau autoritatii publice locale, dupa caz. Sunt prevazute
solutii specifice asupra contestatiei.
|
