Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
upload
Upload






























RAPORTUL JURIDIC CIVIL

Drept


RAPORTUL JURIDIC CIVIL

Definitie. Caracteristic raportului juridic - fiind relatia sociala reglementata de norma juridica[1], raportul juridic civil este relatia sociala cu caracter patrimonial sau personal nepatrimonial reglementata de norma de drept civil .



Din aceasta definitie rezulta mai intai faptul ca raportul juridic civil este o relatie sociala, deoarece se stabileste intre oameni, fie individual (ca persoane fizice), fie in colectivitati de persoane fizice asa cum sunt persoanele juridice. Mai apoi pentru a intra in sfera raportului juridic civil, relatia sociala trebuie sa fie reglementata de o norma de drept civil,[3] care ii confera in acest fel "haina juridica".

Dar, fiind reglementata prin norma de drept civil, relatia sociala nu-si pierde calitatea sa primordiala - aceea de a fi un raport social - adica o legatura intre oameni.

Structural raportul juridic civil este alcatuit din trei elemente constitutive:

a)                 subiectele sau partile intre care se statorniceste raportul juridic civil, adica persoanele fizice si persoanele juridice;

b)                continutul care este constituit din drepturile si obligatiile partilor care participa la raportul juridic civil;

c)                 obiectul, adica actiunile si inactiunile pe care le vizeaza drepturile si obligatiile partilor.

2.1. Subiectele raportului juridic civil

Raportul juridic civil fiind un raport social, adica stabilit intre oameni, subiectele sale nu pot fi decat fiintele umane, privite fie in mod individual, in calitate de persoane fizice, fie grupate in anumite colective, in postura de persoane juridice.

Cum subiectele sau partile raportului juridic civil sunt purtatoarele drepturilor si obligatiilor care constituie continutul acestui raport, este posibila definirea subiectele raportului juridic civil ca fiind persoanele care au calitatea de a fi titularele drepturilor si obligatiile civile.

De regula, raportul juridic civil se stabileste intre doua persoane: cea care este titulara drepturilor 18518g67s civile se numeste subiect activ, iar persoana care si-a asumat obligatiile civile se numste subiect pasiv.

Subliniem ca in raporturile juridice civile nascute din contractele bilaterale sau sinalagmatice[5], drepturile subiective sunt insotite de obligatiile corelative, motiv pentru care in asemenea raporturi de drept fiecare parte are atat calitatea de subiect activ, cat si calitatea de subiect pasiv.

Asa cum am precizat de la bun inceput, oamenii pot participa la raporturile juridice civile atat individual cat si ca subiecte colective, in calitate de persoane juridice.

Prin persoana juridica se intelege un colectiv de oameni care, avand o organizare de sine statatoare si un patrimoniu propriu afectat realizarii unui scop in acord cu interesele obstesti, dobandeste potrivit legii, calitatea de subiect distinct de drept.[6]

Din aceasta definitie rezulta ca trei conditii fundamentale trebuie sa indeplineasca un colectiv de oameni pentru a alcatui o persoana juridica:

a)                o organizare de sine statatoare, care sa exprime unitatea acestui colectiv, detasat de individualizarea fiecarui membru al lui, cu o functionalitate organizatorica bine stabilita prin: structura interna, organele de conducere, modul de infiintare si modul de incetare;

b)               un patrimoniu propriu, care sa fie distinct de alte patrimonii atat ale persoanelor juridice, cat si ale persoanelor fizice membre ale colectivului alcatuitor, fiind indiferenta natura drepturilor patrimoniale in temeiul carora sunt stapanite bunurile aflate in patrimoniu: drept de proprietate, drept de administratie directa, drept real de folosinta, etc. Important este ca patrimoniul distinct sa-i dea posibilitatea persoanei juridice sa participe in nume propriu la raporturile juridice si sa-si angajeze raspunderea proprie;

c)               un anumit scop in acord cu interesele publice, care explica utilitatea si ratiunea existentei persoanei juridice, precum si necesitatea satisfacerii intereselor personale in acord cu cele publice. De altfel, scopul crearii persoanei juridice este avut in vedere si la dimensionarea capacitatii de folosinta.

2.2. Continutul raportului juridic civil

Notiune. Continutul raportului juridic civil poate fi definit ca fiind totalitatea drepturilor civile si a obligatiilor pe care le au partile in acest raport. Drepturile si obligatiile civile ce apartin subiectelor raportului juridic se afla intr-o relatie de interdependenta, intrucat drepturilor subiectului activ le corespund obligatiile corelative ale subiectului pasiv si invers, obligatiilor subiectului pasiv le corespund drepturile subiectului activ. De asemenea, continutului dreptului subiectiv ii corespunde un continut al obligatiei, dupa cum continutului obligatiei ii corespunde un continut al dreptului subiectiv.

Interdependenta corelativa a continutului drepturilor si al obligatiilor caracterizeaza toate raporturile de drept civil, indiferent ca este vorba de un raport real sau de un raport obligational. Insa dimensiunile continutului drepturilor si obligatiilor variaza in functie de natura raportului de drept civil. Astfel, raportul juridic real este intotdeauna un raport simplu, intrucat subiectul activ are in principiu numai drepturi, iar subiectul pasiv, care este nedeterminat, are numai obligatia negativa de a nu stanjeni exercitiul acestor drepturi (ca de pilda, in raportul de proprietate, subiectul activ, proprietarul, are dreptul de a poseda, folosi si dispune de bun, in vreme ce toate celelalte subiecte pasive, nedeterminate, au obligatia negativa sa nu faca nimic de natura sa lezeze dreptul proprietarului).

Raportul obligational poate fi insa si unul complex, atunci cand ambele subiecte au atat drepturi, cat si obligatii ( de pilda in raportul de vanzare-cumparare, dreptului vanzatorului de a obtine pretul lucrului vandut ii corespunde obligatia cumparatorului de a-i plati pretul, iar obligatiilor vanzatorului de a transmite proprietatea si de a preda si garanta lucrul vandut le corespund drepturile cumparatorului de a i se face transferul proprietatii si de a i se preda si garanta bunul cumparat).

Asa cum am precizat "de plano" continutul raportului juridic civil este dat de drepturile subiective pe care le au si de obligatiile obligatiile pe care si le asuma partile participante. Ce sunt insa drepturile subiective si ce inseamna obligatiile civile?

Dreptul subiectiv civil poate fi definit ca fiind posibilitatea juridica a titularului unui drept sa desfasoare, in limitele legii, o anumita conduita in virtutea careia poate pretinde persoanei obligate sa aiba o comportare corespunzatoare, ce poate fi impusa, in caz de necesitate prin forta coercitiva a statului.

Definitia dreptului subiectiv civil ne ingaduie sa-i desprindem caracteristicile, care sunt:

a)                    confera titularului dreptului posibilitatea juridica de a desfasura o anumita conduita, dar numai in limitele legii;

b)                   conduitei titularului dreptului ii corespunde corelativ o comportare corespunzatoare din partea subiectului pasiv;

c)                   conduita subiectului activ si comportarea corespunzatoare a subiectului pasiv se desfasoara intr-un anumit cadru juridic, care nu este altceva decat raportul social reglementat de norma de drept, adica raportul juridic;



d)                   ofera titularului dreptului putinta de a pretinde subiectului pasiv sa aiba o comportare corespunzatoare, deci sa-si indeplineasca obligatia;

e)                    in caz de opunere, confera titularului dreptului posibilitatea de a recurge la forta coercitiva a statului;

f)             dreptul subiectiv ia fiinta la data nasterii raportului juridic, chiar daca titularul sau inca nu-l exercita, intrucat el se defineste ca fiind posibilitatea juridica a unei conduite, pe cand exercitiul dreptului este posibilitatea concretizata in savarsirea unor acte.

Obligatia civila. in dreptul civil, termenul de obligatie este intrebuintat intrun triplu sens: in sens larg, pentru a configura raportul juridic de obligatie; in sens restrans, pentru a desemna obligatia subiectului pasiv si in sens de inscris constatator al unei obligatii. În sfera continutului raportului juridic civil ne intereseaza termenul de obligatie in sens restrans, adica de obligatie a debitorului, corelativa dreptului subiectiv.

Obligatia civila poate fi definita ca fiind indatorirea subiectului pasiv al unui raport juridic de a avea o anumita conduita, pretinsa de subiectul activ, adica de a da, de a face sau a nu face, conduita care poate fi impusa, in caz de necesitate, prin forta coercitiva a statului.

Definitia obligatiei civile ne ofera prilejul sa-i desprindem caracteristicile, care sunt: a) consta intr-o indatorire si intr-o posibilitate juridica, in antiteza cu caracteristica dreptului subiectiv al subiectului activ; b) indatorirea subiectului pasiv rezida intr-o conduita pretinsa subiectului activ; c) conduita subiectului pasiv se caracterizeaza printr-o prestatie pozitiva (de a da, de a face) sau o abstentiune (a nu face); d) daca subiectul pasiv nu-si indeplineste de buna voie obligatia, subiectul activ poate recurge la forta coercitiva a statului.

2.3. Obiectul raportului juridic civil

Prin obiect al raportului juridic civil se intelege actiunea sau abstentiunea la care este indrituit subiectul activ si de care este tinut subiectul pasiv, in alti termeni conduita subiectelor acestui raport. De altfel, este firesc ca obiectul acestor raporturi sa fie actiunile sau abstentiunile partilor, atata timp cat raporturile juridice sunt raporturi intre oameni, privitoare la actiunile lor. Facem aceasta subliniere avand in vedere ca problema obiectului raportului juridic civil a format obiect de controversa in literatura de specialitate[7]. Avand insa in vedere caracterul indeobste patrimonial al obiectului raportului juridic civil care nu poate fi separat de existenta obiectiva a lucrurilor perceptibile ca si bunuri cu valoare economica, se foloseste de regula exprimarea potrivit carei obiectul raportului juridic l-ar constitui un anumit bun. In aceasta acceptiune, bunul este privit ca si un obiect derivat al raportului juridic civil.

Bunurile si clasificarea lor

Desi sunt numeroase textele care folosesc cuvantul "bun" ori cel de "de lucru", in legislatia civila nu se gaseste o definitie a "bunului". in aceste conditii i-a revenit sarcina doctrinei juridice sa incerce definirea acestei notiuni. Ne raliem definitiei date recent in literatura de specialitate[8] si vom spune ca prin "bun" se intelege o valoare economica ce este utila pentru satisfacerea nevoiii materiale ori spirituale a omului si este susceptibila de apropierea sub forma dreptului patrimonial.

În practica, doctrina si chiar legislatie[9], termenul "bunuri" este folosit in doua sensuri ori acceptiuni. intr-un prim inteles, termenul "bun" desemneaza orice lucru cu privire la care pot exista drepturi si obligatii patrimoniale "stricto senso".

Într-un al doilea inteles "lato senso" termenul "bun" desemneaza orice element al activului patrimonial al unei persoane; cu alte cuvinte "bunul" - in sens larg - se refera nu numai la lucruri, ci si la drepturile privitoare la acele lucruri.

Codul civil foloseste termenul "bun" in ambele intelesuri. El foloseste, de pilda, termenul "bun" in primul dintre cele doua intelesuri, in art. 479 care prevede ca "poate avea cineva asupra bunurilor, sau un drept de proprietate, sau un drept de folosinta, sau numai servitute". În al doilea inteles, termenul "bun" este folosit de Codul civil in art. 475 potrivit caruia "oricine poate dispune liber de bunurile care sunt ale lui, cu modificarile stabilite de legi". E un inteles pe care il regasim, de altfel, si in art. 462[10] si in art. 471[11].

O alta notiune, des folosita in dreptul civil si in stransa legatura cu cea de "bunuri", este aceea de patrimoniu.

Prin patrimoniu se intelege totalitatea drepturilor si obligatiilor patrimoniale care apartin unei persoane fizice ori juridice[12].

Dupa cum se poate observa, intre bun si patrimoniu, exista corelatia de tipul parte-intreg.

Bunul poate fi privit asadar atat inidividual, "ut singuli", cat si ca element activ al patrimoniului. Rezulta, din cele de mai sus, ca termenii "bunuri" si "patrimoniu" au in dreptul civil un sens tehnic-juridic, specific, iar nu cel din vorbirea obisnuita (cand se desemneaza si valoari spirituale prin acesti termeni).

Clasificarile mai importante ale bunurilor in dreptul civil roman sunt facute dupa mai multe criterii, dupa cum urmeaza[13];

1. În functie de natura lor si de calificarea data de lege, bunurile se impart in mobile si imobile.

La randul lor, bunurile mobile (miscatoare) sunt evidentiate in trei categorii si anume:

- mobile prin natura lor[14];

- mobile prin determinarea legii[15];

- mobile prin anticipatie[16];

Categoriile de bunuri imobile sunt urmatoarele:

- imobile prin destinatia lor[17];

- imobile prin obiectul la care se aplica[18];



- imobile prin destinatia lor[19];

2. Dupa regimul circulatiei lor juridice, distingem intre bunuri care se afla in circuitul juridic civil si bunuri scoase din circuitul civil.

Din prima caegorie (care constituie regula) fac parte bunurile care sunt dobandite ori instrainate printr-un act juridic, pe cand din cea de a doua fac parte acele bunuri numite inalienabile, neputand face obiectul unui asemenea act[20].

3. Dupa modul in care sunt determinate deosebim intre bunuri individual determinate (res certa) si bunuri determinate generic (res genera).

Sunt individual determinate acele bunuri care, potrivit naturii lor sau vointei exprimate in act juridic se individualizeaza prin insusiri proprii, specifice. Prin excelenta, sunt individual determinate acele bunuri care sunt unicate.

Sunt determinate generic acele bunuri care se individualizeaza prin insusirile speciei ori categoriei din care fac parte. Individualizarea se face prin cantarire, masurare, numarare, etc.

4. O alta clasificare este facuta dupa cum pot fi sau nu inlocuite in executarea unei obligatii civile, distingandu-se intre bunurile fungibile si cele nefungibile.

Este fungibil acel bun care, in executarea unei obligatii, poate fi inlocuit cu un altul, plata fiind perfect valabila. Sunt astfel de bunuri banii, titlurile de valoare si indeobste bunurile generice.

Este nefungibil acel bun care nu poate fi inlocuit cu altul in executarea unei obligatii. Au aceasta caracteristica, tablourile de valoare, sculpturile si in general bunurile individual determinate.

Caracterul fungibil ori nefungibil al unui bun este dat atat de natura bunului, cat si prin vointa partilor unui act juridic civil.

Ca regula, bunurile individual determinate sunt nefungibile, iar cele determinate generic sunt fungibile.

5. Dupa cum folosirea lor implica ori nu consumarea lor materiala sau juridica, distingem bunurile in comsumptibile si necomsumptibile.

Este comsumptibil acel bun care nu poate fi folosit fara ca prima lui intrebuintare sa nu implice consumarea ireversibila a substantei lui. Au o asemenea insusire, sub titlu de exemplu, alimentele, combustibilul sau banii.

Este necomsumptibil bunul care ori de cate ori ar fi folosit el nu-si cunsuma substanta nici material si nici. Din aceasta categorie, fac parte terenurile, cladirile, hainele, autoturismele etc.

6. Dupa cum sunt sau nu producatoare de fructe, bunurile se impart in frugifere si nefrugifere.

Este frugifer acel bun care poate produce periodic, fara consumarea substantei sale, alte bunuri ori produse numite fructe.

Este nefrugifer bunul care nu are insusirea de a da nastere, periodic, la produse fara consumarea substantei sale.

Art. 483 C. civ. distinge trei categorii de fructe si anume: fructe naturale sau industriale ale pamantului, fructele civile si sporul animalelor (prasila)[21].

7. Dupa cum pot fi ori nu impartite fara sa-si schimbe destinatia lor, bunurile se impart in divizibile si indivizibile.

Este divizibil acel bun care poate fi impartit fara sa-si schimbe prin aceasta, destinatia sa economica.

Este indivizibil acel bun care nu poate fi impartit, fara a nu-si schimba prin aceasta destinatia sa economica.

De exemplu, o bucata de stofa poate fi impartita, fiind bun divizibil, pe cand o haina, desi este confectionata tot din stofa nu poate fi impartita intre doua sau mai multe persoane fara sa-si piarda identitatea.

8. Dupa corelatia dintre ele, bunurile pot fi principale si accesorii.

Este principal acel bun care poate fi folosit independent, fara a servi la intrebuintarea altui bun dar la folosirea caruia servesc alte lucruri accesorii.

Este accesoriu bunul care este destinat sa serveasca la intrebuintarea unui alt bun de care este legat prin destinatia sa economica[22]

9. Dupa modul lor de percepere, bunurile se impart in corporale si incorporale.

Este corporal acel bun care are o existenta materiala, fiind usor perceptibil simurilor omului.

Este incorporal valoarea economica ce are o existnta ideala, abstracta, putand fi perceputa cu "ochii mintii". Drepturile patrimoniale sunt asemenea bunuri.

10. Bunurile mai pot fi impartite in sesizabile si insesizabile, dupa cum sunt sau nu supuse urmaririi si executarii silite pentru plata datoriilor[23].



A se vedea I. Ceterchi si M. Luburici, Teoria generală a statului si dreptului. T.U.B., 1993, p. 35 Gh. Bobos,

Teoria generală a statului si dreptului E.D.P. Bucuresti, 1983, p. 207; N. Popa, Teoria generală a dreptului, Ed.

Actami Bucuresti 1994, p. 277; V. Daghie si I. Apostu, op. cit. Elemente de drept. p.103

Cu privire la alte definitii, a se vedea A. Ionascu, Drept civil, Partea generală (citat în continuare Drept civil)

E.D.P., 1963 , p. 32 si Tratat de drept civil, Partea generală, (citat în continuare Tratat ... ), Ed. Academiei,

Bucuresti, 1967, p. 155; Gh. Beleiu, op. cit. p. 61

Într-adevăr, sunt raporturi juridice numai acele relatii sociale pe care norma de drept le reglementează (în alti ter-

meni, cărora legea le cunoaste posibilitatea de a produce efecte juridice si le asigură executarea prin forta de con -

strângere a statului)

A se vedea pe larg Stanciu Cărpenaru si Paul Cosmovici, op. cit., p. 57 si următoarele

Cu privire la clasificarea contractelor civile vezi Civil 3-Contracte



Pentru alte definitii, a se vedea A. Ionascu, Drept civil, op. cit., p. 159; Yolanda Eminescu s.a. Subiectele

colective de drept în România, Ed. Academiei, Bucuresti, 1980, p. 39; M. Costin, Marile institutii ale dreptului

civil român, vol. II, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1984, p. 13;

Pentru expunerea mai recentă, a opiniilor formulate, a se vedea T. Pop în Tratat de drept civil, vol. I, Partea

generală, Bucuresti, 1989, p. 7.

Gh. Beleiu, op. cit p. 87., V. Daghie si I. Apostu op. cit. Elemente de drept. p. 107.

Pentru alte definiții a se vedea T. Ionascu, .Tratat, op. cit., p. 209; G. Luțescu, Teoria generală a drepturilor

reale, Bucuresti, 1947, p. 81-82; J. Mazeaud, Lecon de droit civil, Ed. Montchrestien, Paris, 1959, p.207; M. Planiol

et G. Ripert, Traité pratique de droit civil francais, Paris 1926, p. 57; J. Carbonier, Droit civil, Paris, 1956, p. 51.

Art. 462 C. civ. Prevede că bunurile sunt imobile "sau prin natura lor sau prin destinatia lor, sau prin obiectul la

care ele se aplică

Art. 471 C. civ. Prevede că "sunt imobile prin obiectul la cre se aplică: uzufructul lucrurilor mobile, servitutile,

actiunile care tind a revendica un imobil

Cu privire la notiunea si functiile patrimoniului, vezi infra Cap. III Sect.3.1

Gh. Beleiu, op. cit., p. 88-94. V. Daghie si I. Apost, op. cit. Elemente de drept. p.108

În definirea legală conținută de art. 473 C. civ.: "Sunt mobile prin natura lor, corpurile care se pot transporta de

la un loc la altul, atât cele care se miscă de sine precum sunt animalele, precum si cele care nu se pot strămuta

din loc decât printr-o putere străină, precum lucrurile neînsufletite

Acestea sunt precizate de art. 474 C. civ. astfel: "Sunt mobile prin determinarea legii obligațiile si actiunile care

au de obiect sume exigibile sau efecte mobiliare(adică bunuri mobile prin natura lor),actiunile sau interesele prin

companii de finanțare, de comert sau de industrie, chiar si când capitalul acestor companii constă în imobile"

Codul civil nu prevede această categorie de bunuri mobile; în doctrină, însă, se admite că mobilele prin anticipatie

sunt acele bunuri care, prin natura lor, sunt imobile, dar pe care părtile unui act juridic le consideră ca mobile în

considerarea a ceea ce vor deveni; sunt asemenea bunuri fructele si recoltele neculese încă, dar înstrăinate prin act

juridic cu anticipatie.

Această categorie de imobile este precizată în art. 462, 464 si 465 alin. 1 din Codul civil; art. 463 prevede că

"Fondurile de pămând si clădirile sunt imobile prin natura lor; potrivit art. 464: "Morile devânt, sau de apă, asezate pe stâlpi, sunt imobile prin natura lor"; alin. 1 al art. 465 prevede: "Recoltele care încă se tin de rădăcini, si fructele de pe arbori, neculese încă, sunt asemenea imobile".

Potrivit art. 471 C. civ.: "Sunt imobile prin obiectul la care se aplică: uzufructul lucrurilor mobile, servitutile,

actiunile care tind a revendica un imobil

Acestea sunt enumerate în art. 468-479 din Codul civil; astfel, art. 468 prevede: "Obiectele ce proprietarul unui

fond a pus pe el pentru serviciul exploatarea acestui fond sunt imobile prin destinatie

Un asemenea bun este teritoriul României (art. 3(1) din Constitutie). O aplicatie, mai recentă, a acestei clarificări se găseste în Legea fondului funciar, nr. 18/1991. Bunăoară, potrivit art. 5 alin. 2: "Terenurile care fac parte din

domeniul public sunt scoase din circuitul civil, dacă prin lege nu se prevede altfel", iar potrivit art. 45: "Terenurile proprietate privată, indiferent de titularul lor, sunt si rămân în circuitul civil. Ele pot fi dobândite si înstrăinate prin

oricare dintre modurile stabilite de legislatia civilă, cu respectarea dispozitiilor din prezenta lege". O dispozitie

asemănătoare este cuprinsă în art. 135 din Constitutie.

Potrivit art. 522 C. civ.: "Fructele naturale sunt acelea ce pământul produce de la sine: productia si prăsila (sporul animalelor) sunt asemenea fructe naturale. Fructele industriale ale unui fond sunt acelea ce se dobândesc prin cultură", iar potrivit art. 523: "Fructele civile sunt chiriile caselor, dobânzile sumelor exigibile, venitul rentelor:

arendele intră în casa fructelor civile

Ca bunuri accesorii pot fi mentionate: cureaua pentru ceas, antena pentru televizor, husa pentru autoturism, betele

pentru sky, cutia pentru vioară. Această clasificare este importantă juridic, în executarea obligatiilor civile; când se datorează un bun, debitorul trebuie să predea atât bunul principal, cât si pe cel accesoriu (în lipsă de stipulatie contrarie expresă), căci, "accesorium sequitur principale".

Pentru dezvoltări a se vedea Gh. Beleiu op. cit., p. 95-95, unde se fac si alte propuneri de clasificare a bunurilor

potrivit unor alte criterii, valorificându-se si noutătile din legislatia intervenită după decembrie 1989.





Document Info


Accesari: 7637
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )