Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




Aderarea Romaniei la Uniunea Eurropeana

Stiinte politice


Aderarea Romaniei la Uniunea Eurropeana



Pentru a deveni un stat membru al Uniunii Europene, Romania trebuie sa indeplineasca criteriile de aderare stabilite la Copenhaga si sa se alinieze la legislatia si piliticile Uniunii Europene ( ceea ce cunoastem sub denumirea de Aquis comunitar ).

In 1997 Consiliul a cazut de acord asupra procedurilor de negociere in cazul celei de-a cincea largiri a UE cu 12 tari, aici fiind cuprinsa si Romania. Conferintele Interguvernamentale de Aderare pentru fiecare tara candidata au reunit in sedinte ministrii sau adjunctii lor, adica reprezentantii permanenti pentru fiecare stat  membru si negociatorii sefi pentru tarile candidate.

Tratatul de aderare a fost semnat la Luxembourg in 25 aprilie 2005, dupa aprobarea Parlamentului European , 13 aprilie.

Dupa semnarea Tratatului, in calitate de stat in curs de aderare, Romania beneficiaza de statut de observator activ in Consiliul Uniunii Europene si in comitetele si grupurile de lucru de 242h72c la Comisia Europeana. Statutul de observator activ ii permite Romaniei sa detina o pozitie in institutiile Uniunii Europene si sa fie implicata in procesul decizional al Uniunii in aceeasi masura ca si statele membre chiar daca fara drept de vot. Pana la aderare, Romania isi va continua pregatirile interne, conform angajamentelor asumate in timpul negocierilor, concentrandu-se asupra partilor sensibile, Concurenta si Afaceri Interne , strans legate de cauza de salvgadare inclusa in pachetul de negocieri.

Indeplinirea angajamentelor de negociere este atent monitorizata de catre Comisia Europeana in colaborare cu Guvernul Romaniei. Un raportul complet de monitorizare al Comisiei Europene a fost prezentat la 26 septembrie 2006.

La 1 Ianuarie Romania a devenit stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene.

Putem spune ca Uniunea Europeana este o entitate politica, sociala si economica, dezvoltata in Europa, ce este compusa din 27 tari. Data de 9 mai a fost aleasa ca Zi a Europei de Consiliul European de la Milano, din 1985, apreciindu-se ca punctul de pornire al constructiei Europei unite a fost declaratia prin care, la 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de Externe al Frantei, a propus Germaniei, vechi inamic al tarii sale, dar si altor state, sa contribuie la realizarea 'unei solidaritati de facto' si sa puna 'bazele concrete ale unei federatii europene indispensabile pentru mentinerea pacii'.

Concluzii

De pe vremea lui Montesquieu si pana in zilele noastre, teoria separatiei puterilor a constituit o sursa permanenta de conflicte in discutia cu privire la o structurare cat mai potrivita a sistemelor politice.

Atunci cand incercam identificam elementele care stau astazi la baza principiului separatiei puterilor dintr-un sistem politic, nu trebuie sa ne limitam doar la domeniul institutionale. Trebuie sa ne amintim ca la Montesquieu, nivelul institutional nu exista de unul singur, pe langa el mai se afla si nivelul social al separatiei puterilor. Unele dintre ideile lui Montesquieu mai sunt valabile si astazi. Societatea impartita pe clase care s-a aflat in centrul intereselor lui Montesquieu apartine trecutului, astazi au aparut alte elemente menite sa limiteze puterile. Vom aminti aici doar unele dintre ele, mentionate pentru prima oara in Constitutia americana: constituirea statului federal, importanta drepturilor fundamentale si partidele si grupurile de interese moderne, cu totul necunoscute de Montesquieu. Factorii de separatie, amalgamare si limitare a puterilor s-au inmultit in mod considerabil de la Montesquieu incoace. Acest lucru era foarte necesar, pentru ca statul modern se caracterizeaza printr-o sporire a puterii si a sarcinilor ce ii revin. Iar la toate acestea, ganditorii secolului XVIII nici nu indrazneau sa viseze. Winfried Steffani a formulat un catalog cuprinzator al acelor factori care joaca astazi un rol important in vederea realizarii ideilor lui Montesquieu garantarea libertatii si demnitatii umane precum si evitarea abuzurilor statului.

Lista elementelor care depasesc granita dintre puteri [in sistemele liberal-democratice] este nesfarsita. In ansamblu, putem retine faptul ca in democratiile occidentale, nici o Constitutie nu ar reusi sa supravietuiasca fara aceste elemente comune puterilor. Aceasta afirmatie este valabila si pentru Constitutia SUA, considerata in Occident Constitutia care prevede cel mai clar principiul separatiei puterii. Americanii vorbesc arareori despre separatia puterilor ('separation of powers'), ei promoveaza mai degraba principiul 'checks and balances', plasand elementele de amalgamare a puterilor la acelasi nivel cu cele de separatie a puterilor.

Putem spune ca afirmatia conform careia toate democratiile occidentale contin elemente de amalgamare a puterilor nu este un argument suficient impotriva vocilor care sustin o separatie mai riguroasa a puterilor. Trebuie sa mai amintim in acest sens doua pericole fara sa luam in considerare puterea juridica, a carei autonomie este incontestabila.

In primul rand, cererea de pastrare, respectiv de amplificare a separatiei puterilor, care este deseori folosita doar pentru a favoriza o anumita institutie ().

In acest caz trebuie sa avem in vedere faptul ca democratiile occidentale de astazi se caracterizeaza printr-o putere superioara - mai mult sau mai putin evidenta - a guvernelor fata de parlamente. Transformarea statului liberal al secolului XIX intr-un stat modern axat pe principiul performantei a dus la o inmultire considerabila a sarcinilor care revin statului, sarcini care cad in primul rand in competenta guvernelor.

'Internationalizarea politicii statale' (Wilhelm Hennis), importanta tot mai mare a organizatiilor internationale si supranationale constituie o problema din ce in ce mai spinoasa pentru parlamente, de cele mai multe ori ele neputand sa indeplineasca, in contextul relatiilor internationale, functia de partener al guvernului. Si planificarea politica din ce in ce mai larga consolideaza mai ales guvernele si administratiile.

O dovada certa a acestei cresteri a puterii guvernelor sunt aparatele functionaresti, de proportii incomensurabile, care inlocuiesc si depasesc serviciile parlamentelor chiar si in SUA, unde Congresul beneficiaza de cea mai buna sustinere umana, altfel decat in multe ale parlamente occidentale. Argumentele care vin in favoarea unei separari mai riguroase a puterilor atrag mai ales atentia asupra faptului ca guvernul , cea mai puternica institutie in sistem , este protejat de interventiile din parlament.

Un parlament caruia nu i se permite sa participe si sa ia decizii in ceea ce priveste politica externa sau planificarea politica si care este limitat la functia de ratificator al deciziilor guvernamentale, nu mai dispune, intr-un sistem parlamentar, nici macar de posibilitatea de a contesta aceste decizii, pentru ca majoritatile parlamente sustin guvernul. Aici nu este vorba doar de a proteja cat mai bine puterea de decizie a guvernului in domeniul politicii externe, al planificarii s.a.m.d. de eventualele interventii ale parlamentului care actioneaza in virtutea principiului separatiei puterilor. Este mai important insa de a constitui o contragreutate cat mai eficienta la puterea detinuta de guvern, acest lucru fiind posibil doar daca hotararile cele mai importante sunt luate la comun de guvern si parlament.

Un argument decisiv, care ar veni sa contrazica afirmatia de mai sus, subliniaza faptul ca prin aceasta metoda, raspunderea pentru aceste decizii politice s-ar imparti si ea. Si pentru ca aceste decizii sunt luate de organe diferite din stat, este neclar cine poarta raspunderea finala pentru o anumita decizie. Pe cat de justificata a putea parea aceasta ipoteza, ea nu a fost lipsita de contraargumente.

O delimitare clara a puterilor din stat si a raspunderii pentru deciziile politice ar conduce in statul modern, industrial si social la o crestere de proportii a puterii detinute de guverne, astfel incat, ideea de baza a lui Montesquieu limitarea reciproca a puterilor s-ar narui. In plus, electoratul este cel care alege, dar nu intre parlamentul si guvernul dintr-un sistem parlamentar si stat partinic modern, ci, asa cum trebuie, intre majoritatea parlamentara si guvern pe de o parte si opozitie, pe de cealalta. In cazul multor decizii importante, alegatorului i se pun la dispozitie alternative clare. Majoritatea parlamentara si guvernul sustin sa zicem o reforma a sistemului fiscal, pe cand partidele o contesta. Alegatorii vad foarte bine cine poarta raspunderea pentru aceasta reforma, ei avand posibilitatea in cazul in care atitudinea partidului pe care l-au preferat pana in acel moment nu reuseste sa ii convinga  - sa penalizeze acel partid la urmatorul scrutin.

Atribuirea responsabilitatii este, in mod interesant, un proces cu mult mai complicat in sistemul prezidential al SUA, marcat mai puternic de elementele tributare principiului separatiei puterilor. Insusi sistemul prezidential este o cauza importanta a faptului ca reprezentantii din Congresul american voteaza netinand cont de granitele dintre partide. Deciziile politice sunt luate de majoritati de fiecare data diferite. In sistemul de partide din Statele Unite, electoratul nu poate trage la raspundere democratii sau republicanii pentru o anumita decizie. El nu se poate orienta atunci cand isi exprima optiunea decat dupa felul in care s-a comportat reprezentantul circumscriptiei la luarea unor hotarari importante. De aceea, nu este de mirare ca discutiile cu privire la reformele necesare unei mai bune delimitari a responsabilitatii politice, incepute in anii cincizeci in Statele Unite, mai continua si astazi.

Sistemul parlamentar nu aduce nici o atingere autonomiei parlamentului. Dar ideea care se afla la baza tuturor teoriilor despre separatia puterilor, ca unui parlament autonom i se opune un guvern independent de acesta, este pura fictiune. Liniile de demarcatie politica nu se mai situeaza intre parlament si guvern, ci intre guvern si majoritatea parlamentara, pe de o parte, si opozitie, pe de cealalta parte. Majoritatea careia ii revine astazi asumarea guvernarii si nominalizarea primului ministru, nu poate sa se prefaca mai tarziu ca nu are nimic de a face cu guvernul si seful sau. In fond, daca ar refuza sa coopereze cu premierul pe care el insusi l-a desemnat, ea ar recunoaste ca a facut o greseala si ca a ales liderul nepotrivit (). Partidele constituie puntea de legatura care uneste majoritatea parlamentara cu guvernul din sistemul parlamentar curent. Asta nu inseamna neaparat ca guvernul si majoritatea parlamentara sunt o entitate absolut unitara. Intensitatea diferita a relatiilor dintre aceste organisme depinde in primul rand de numarul partidelor necesare pentru formarea unui guvern.


Document Info


Accesari: 628
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )