Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




Aspecte ale politicii PCR privind crearea de sciziuni in interiorul PNT

Stiinte politice


Aspecte ale politicii PCR privind
crearea de sciziuni în interiorul PN



Imediat dupa 23 august 1944, eforturile comunistilor români, pu­ternic sustinuti de armata sovietica, s-au îndreptat spre obtinerea controlului asupra întregii tari. În plan politic, în conditiile în care Partidul Comunist Român (PCR) avea un numar infim de membri si o influenta extrem de redusa în rândul populatiei, actiunile comu­nis­tilor, desfasurate dupa un scenariu elaborat la Moscova, au vizat distrugerea opozitiei democratice. Liderii PCR au trecut la crearea de disensiuni în rândul partidelor democratice, cu scopul de a determina slabirea acestora prin desprinderea din rândul lor a cât mai multor grupuri, ce urmau a fi atrase la colaborarea cu Frontul National Democratic (FND). Ulterior, aceste grupari urmau a fi folosite drept nuclee la care sa se alature si alti eventuali nemul­tu­miti sau arivisti din rândurile opozitiei. Totodata, prin înfiintarea unor partide cu o titulatura aproape identica, se urmarea si crearea unei confuzii în rândul electoratului. Pentru a favoriza aceste ple­cari, comunistii le-au propus diverse functii în stat liderilor unor astfel de grupari, beneficiind de oportunismul acestora (cum a fost ca­zul lui Gheorghe Tatarescu, Anton Alexandrescu si P. Bejan, care au fost cooptati în guvern). În mod special, aceste actiuni au vizat Partidul National Ţaranesc (PNŢ), partid care în acea perioada avea o mare influenta în tara, beneficiind de simpatia majoritatii popu­latiei. Bine structurat si organizat, cu un lider, Iuliu Maniu, care avea o mare popularitate, PNŢ reprezenta în ochii comunistilor un obs­tacol în calea preluarii puterii, fiind firesc asadar ca majoritatea actiunilor lor sa urmareasca distrugerea acestui partid.

Primul pas în vederea realizarii sciziunilor în interiorul PNŢ a avut loc la 23 februarie 1945, în plina campanie de rasturnare a Guvernului Radescu. La acea data, Anton Alexandrescu, fost secre­tar general al Tineretului National Ţaranesc, a redactat un apel prin care s-a dezis de politica promovata de Iuliu Maniu si a cerut mem­brilor PNŢ sa adere la FND[1]. Printre ceilalti semnatari ai apelului se numarau Aurel Potop, Tiberiu Tomescu, Ioan D. Ioan, I. Raiciu, Mir­cea Nicolescu etc., în general persoane putin cunoscute. Mo­mentul adresarii apelului a fost foarte bine ales, accentele sale critice la adresa conducerii PNŢ fiind foarte folositoare comunis­tilor, în contextul în care partidul condus de Iuliu Maniu se numara printre sprijinitorii Guvernului Radescu. Drept rasplata pentru actiu­nea sa, în guvernul nou constituit, condus de Petru Groza, Anton Alexandrescu a primit functia de ministru al Cooperatiei, functie pe care a detinut-o pâna la 29 noiembrie 1946.

La 5 iulie 1945 a avut loc o adunare a unor membri din 20 de organizatii judetene tara­niste, care au hotarât crearea unui nou Partid National Ţaranesc, con­dus de Anton Alexandrescu. În plan doc­tri­nar, noul lider reafir­ma programul PNŢ din 1934. În plan moral, efectul a fost de sub­stanta, acreditându-se ideea existentei disen­siu­nilor în interiorul PNŢ si a incapacit 16316j913q atii conducerii partidului. În luna februarie 1945, într-un comunicat privind programul de guver­nare al FND, con­ducerea PNŢ a dezvaluit aceasta tactica a comunis­tilor, aratând ca acestia "nu cruta nici un mijloc, utilizând chiar si pe acelea obis­nuite sub regimul hitlerist, devenite deja odioase opiniei publice - în special calomnierea figurilor reprezentative si tendinta de farâ­mitare a partidelor politice" . De asemenea, la 1 august 1945, într-o mo­tiune adoptata de Delegatia Permanenta a PNŢ se specifica faptul ca "guvernul a luat câtiva membri ai Partidului National Ţaranesc, i-a calificat drept disidenti si i-a introdus în sânul sau ca repre­zen­tând acest partid" . În plan politic, influenta noului partid a fost sca­zuta, având aderenti doar în unele judete din Muntenia si Oltenia , fapt semnalat si de liderii comunisti în documentul pre­zentat mai jos.

În vara anului 1945, Nicolae Lupu, unul din liderii PNŢ cu o pro­­­nuntata nuanta de stânga, a aderat si el la ideea cochetarii cu FND. În acest sens, o nota informativa a Serviciului Special de In­formatii aminteste discutiile avute de acesta cu Lucretiu Patras­canu, la 22 iunie 1945, dar si cu unele cercuri sovietice, privind par­ti­ci­parea sa la o posibila colaborare cu guvernul comunist. În urma acestor contacte, Nicolae Lupu a început sa fie considerat în inte­riorul PNŢ drept o persoana manevrata de comunisti si subordonata sovieticilor[5].

La 21 august 1945, regele Mihai I i-a cerut lui Petru Groza sa-si prezinte demisia din functia de prim-ministru, pentru a permite formarea unui guvern reprezentativ, care sa includa si membri ai PNŢ si PNL, guvern care sa poata fi recunoscut de toate cele trei mari puteri aliate. Noul guvern urma sa încheie tratate de pace cu Aliatii si sa obtina sprijinul acestora pentru admiterea României în Organi­zatia Natiunilor Unite. Având sustinerea Moscovei, care se opunea categoric demiterii guvernului, comunistii i-au cerut lui Petru Groza sa nu dea curs cererii regelui. În fata acestui esec, Mihai I a refuzat sa mai sanctioneze orice hotarâre emisa de puterea comu­nista, intrând în "greva regala".

În exterior, mesajele regelui si ale principalilor lideri ai opozitiei, Iuliu Maniu si Constantin Bratianu, adresate SUA si Marii Britanii nu au ramas fara rezultat. La Conferinta de la Londra a ministrilor de Externe ai celor trei mari puteri (11 septembrie-2 octombrie 1945), reprezentantii acestor doua puteri au declarat ca statele lor nu vor încheia tratate cu regimurile din România si Bulgaria si nu le vor recunoaste, considerându-le a fi impuse de URSS. Pentru a obtine date despre situatia politica din cele doua tari, secretarul de stat pentru Afaceri Externe al SUA, James Byrnes, l-a trimis într-o misiune de observare în aceste state pe Mark Ethridge, directorul ziarului Louisville Courier-Journal. Mark Ethridge a sosit în Bulgaria la sfârsitul lunii octombrie 1945 si a purtat discutii cu membrii gu­ver­nului si cu liderii opozitiei din aceasta tara. Fiind constient de faptul ca rezolvarea situatiei putea veni numai din URSS, la 9 no­iem­brie 1945 Ethridge a plecat la Moscova pentru tratative cu liderii sovietici, dar actiunea sa a esuat . Mark Ethridge a sosit în România la 20 noiembrie 1945, fiind primit de generalul Schuyler (repre­zen­tantul american în Comisia Aliata de Control pentru România) si de Roy Melbourne . La 24 noiembrie, Ethridge s-a întâlnit cu Iuliu Maniu si Nicolae Penescu, apoi cu Nicolae Lupu, Ion Mihalache si Ioan Hudita , parasind Bucurestiul la 29 no­iembrie 1945. În raportul depus la 6 decembrie 1945 la Depar­ta­men­tul de Stat, ziaristul ame­rican a confirmat nereprezentativitatea Guvernului Groza, care era dominat de comunisti si excludea de la putere principalele forte politice din tara .

În tara, o data cu începerea vizitei lui Ethridge în Balcani, par­ti­dele democratice, si în mod special PNŢ, au actionat pentru a de­monstra opozitia românilor fata de Guvernul Petru Groza si spri­jinul acestora fata de regele Mihai I. La 8 noiembrie 1945, de ziua Sfintilor Mihail si Gavril, onomastica regelui, în Piata Palatului din Bucuresti a fost organizata o mare manifestatie, în timpul careia zeci de mii de persoane si-au exprimat devotamentul fata de Mihai I si partidele istorice, cerând totodata demisia guvernului. Pentru a con­tracara aceasta demonstratie, comunistii au adus în piata mai multe camioane cu simpatizanti, ceea ce a generat declansarea unor cioc­niri între cele doua tabere. Din cladirea Ministerului de Interne s-au tras focuri de arma: 11 persoane au decedat, multe altele fiind ranite. Puterea a prezentat toate aceste incidente ca având un ca­racter huliganic si fascist, acuzând PNŢ si PNL de pre­me­dita­rea lor. Co­munistii au trecut la organizarea în întreaga tara a nume­roa­se adunari de protest, în care se cerea dizolvarea partidelor isto­rice si arestarea liderilor acestora .

Evenimentele de la 8 noiembrie 1945 au fost folosite de comu­nisti pentru a-i demonstra lui Mark Ethridge faptul ca PNŢ si PNL duc o politica fascista, incitând la dezordine. Mai mult, la doar doua zile dupa sosirea ziaristului american în România, Scânteia pu­bli­ca pe prima pagina un articol nesemnat, intitulat Framântari natio­nal-taraniste, în care erau prezentate fragmente dintr-o scri­soare a unui grup de taranisti condus de I. Vasilescu-Notara, docu­ment prin care acestia îsi exprimau dezicerea de conducerea PNŢ[11]. Dupa cum vom vedea în documentele de mai jos, plecarea lui Notara din PNŢ fusese hotarâta cu mult timp înainte, acesta dân­du-si chiar adeziunea la PCR, fiind asteptata doar venirea în tara a lui Ethridge pentru ca despartirea sa devina publica . Comunistii urmareau astfel sa-i demonstreze acestuia faptul ca partidele de opozitie ar fi în pragul destramarii, astfel încât singura forta politica apta sa guverneze ar fi FND.

Pentru aplanarea situatiei, reprezentantii SUA si Marii Britanii au aratat la Conferinta de la Moscova a ministrilor de Externe ai Natiunilor Unite (16-26 decembrie 1945) ca vor recunoaste Gu­vernul Petru Groza doar daca în acesta vor intra si câte un membru al PNŢ si PNL si daca va trece la organizarea de alegeri libere. În acest sens, la 3 ianuarie 1946 a avut loc o sedinta a Delegatiei Per­manente a PNŢ ce urma sa desemneze reprezentantul acestui partid în guvern. Biroul partidului l-a propus în aceasta functie pe Ion Mihalache, propunere adoptata de participanti "într-o impre­sio­nanta unanimitate" . La 4 ianuarie 1946, în conditiile în care, dupa cum am vazut, comunistii interpretau dupa propriul interes hotarâ­rile Conferintei de la Moscova, Consiliul de Ministri a respins par­ticiparea în guvern a lui Ion Mihalache, astfel încât acesta a fost înlocuit cu Emil Hatieganu, acceptat de regim la 8 ianuarie 1946. Totodata, la aceasta data regele Mihai I a încetat "greva regala".

Revenind însa la sedinta Delegatiei Permanente a PNŢ din 3 ianuarie 1946, trebuie sa mentionam faptul ca Nicolae Lupu, ale carui contacte cu noua putere deja le-am amintit, nu a fost de acord cu propunerea conducerii partidului, cerând ca el sa fie cel inclus în guvern, "date fiind meritele mele mari si actele mele pe drumul de­mo­cratiei din ultimul sfert de veac". El a continuat, aratând faptul ca "lupta mea merita o recompensa. Fiind batrân, eu nu mai am mult timp de asteptat. Dl. Mihalache, cu care am vazut ca sunteti de acord spre a fi desemnat ca reprezentant al partidului în guvern, mai poate astepta. Va rog deci sa ma desemnati pe mine, mai cu seama ca na­daj­duiesc ca, datorita aprecierilor de care ma bucur în cercurile politice sovietice, cred ca as putea realiza mai mult decât altii" . Deoarece membrii PNŢ, constienti de faptul ca acesta face jocul comunistilor, l-au refuzat categoric, Nicolae Lupu a parasit partidul, declarând ca "Iuliu Maniu a încurajat infiltrarea elemen­telor reac­tio­nare în rândurile partidului, iar prin atitudinea sa a creat nedumerire în rândurile Aliatilor" . La 18 ianuarie 1946, Nicolae Lupu a anuntat înfiintarea unui nou partid, Partidul Ţara­nesc-Democrat (PŢD), al carui manifest-program a fost publicat în primul numar al ziarului Aurora, oficiosul partidului. În acest document, pe lânga câteva sumare precizari doctrinare (recunoas­terea monarhiei constitutionale, reluarea traditiei taranismului - de dinainte de fuziunea Partidului Ţaranesc cu Partidul National Român - etc.), erau prezentate mai multe atacuri la adresa conducerii PNŢ si în special a lui Maniu[16]. În grupul celor care l-au urmat pe Nicolae Lupu s-au aflat Ionel Vladescu (vicepresedinte al PŢD), D.R. Ioani­tescu (secretar general al PŢD), Ilie Marinescu, N.N. Stoika, George Budisteanu etc. Trebuie amintit faptul ca, dupa cum vom vedea în documentele de mai jos, si sciziu­nea provocata de N. Lupu a fost organizata de PCR cu câteva luni înainte de acest eveniment.

În continuare, prezentam câte un extras din stenogramele sedin­telor Biroului Politic al CC al PCR din 4 mai 1945 si 30 octombrie 1945, sedinte în cursul carora liderii comunisti au discutat moda­li­tatile de distrugere a PNŢ. Nu putem sa nu remarcam atât rolul cen­tral detinut de Dej în timpul discutiilor, cât si modul în care comu­nistii "manevrau" toate aceste grupari disidente, transformându-le în simple marionete în mâinile lor.

Stenograma sedintei Biroului Politic al CC al PCR
din 4 mai 1945

Participanti: Ana Pauker, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Vasile Luca, Teohari Georgescu, Iosif Rangecz (mai târziu), Lucretiu Patrascanu, Iosif Roitman (mai târziu), Gheorghe Apostol, Miron Constantinescu.

Iosca : Eu cred ca noi am slabit în ultima vreme una din orga­ni­zatiile pentru care noi am luptat: Partidul National Ţaranesc al lui Anton Alexandrescu. Anton Alexandrescu nu se manifesta si natio­nal-taranistii si liberalii au început sa activeze destul de intens. si prin aparitia unor ziare. Aceasta organizatie, acest partid, nu se mani­festa printr-o munca organizata, nici macar prin comunicari în ziare. Când a aparut, s-a facut putina vâlva cu aparitia acestui partid.

Apostol: Nu s-ar putea schimba numele?

Iosca: Dimpotriva, trebuie sa ramâna.

Dej: Am face o mare greseala daca l-am schimba. Sa nu-i suba­pre­ciem pe national-taranisti, influenta lor.

Iosca: Poate ca de când este ministru, poate ca acesta a deter­mi­nat aceasta situatie. Dar tocmai pentru ca este ministru ar trebui folosit aceasta. Trebuie sa punem foarte serios aceasta chestiune. Nu este vorba sa faca o organizatie national-taranista noua, dar sa atraga organizatii national-taraniste de peste tot. si aceasta trebuie s-o pre­lu­cram cu tovarasii din Frontul Plugarilor, ca sa nu se iveasca certuri între ei, ci sa-i ajute sa poata lucra. Trebuie pus aceasta în fata membrilor de partid din organizatia national-taranista si în gene­ral din organizatiile de masa. Depinde de felul cum vor sti ei sa lucreze, cum vor sti ei sa organizeze acest partid, ca sa distruga organizatiile lui Maniu si ale celorlalti. Pentru ca acestia nu sunt dizolvati si nefiind dizolvati încep sa se manifeste din ce în ce mai mult. si nu putem merge numai pe linia unei reprimari administrative. Nu se poate distruge un partid de masa în felul acesta (subl. ns.).

Dej: [...] este bine ca a ridicat tovarasul Iosca chestiunea aceasta a PNŢ-ului. Noi am stabilit înainte ca linia noastra este sa distru­gem PNŢ si PNL activând procesul de radicalizare, grupând fortele national-taraniste în jurul unui sâmbure (subl. ns.). Noi suntem lamuriti în privinta aceasta, am fixat linia, dar nu este activitate. Nu au nici o gazeta. si nu este numai vina lor, ci si a noastra. Ce fac national-taranistii? De ce nu au gazeta? De ce nu au mers pe linia aceasta, de a organiza întruniri, de a organiza congresul national taranesc si alegerea Delegatiei Permanente, a Comitetului Executiv al PNŢ, izolând clica reactionara national-taranista?

În ultimul timp se observa un lucru foarte interesant: încercarea lui Maniu de a lua contact cu Groza în legatura cu memoriul înaintat regelui. Ei nu au renuntat la ideea de a reveni într-un nou guvern. Am primit si eu propunerea din partea lui Mihalache de a avea o întrevedere cu dânsul. Tu, tovarasa Ana, ai spus atunci, fara sa te gândesti mult, sa mergem sa vorbim cu ei.

Ana Pauker: Nu noi trebuie sa vorbim cu ei.

Dej: Nu trebuie. Chiar daca vom lua contact conspirativ cu ei, ei vor populariza aceasta si vor provoca o confuzie mare, vor indis­pune pe colaboratorii nostri din guvern. Pentru ca acestia vor spune ca exista tendinte de spargere în guvern. si ei ce vor? Sa ne izoleze pe noi. Deci, tovarasi, trebuie întarita gruparea national-taranista disidenta si aceasta cade în sarcina resortului acesta pentru orga­ni­zatiile de masa, asa ca tovarasul Luca va trebui sa se ocupe de aceasta. Trebuie dat dispozitie lui Anton Alexandrescu.

Vasile Luca: Aceasta pot si ca secretar al FND.

Ana Pauker: Nu, e mai bine pe linie de partid.

Dej: si sa-l popularizam pe Anton Alexandrescu ca figura cen­trala. Sa nu subapreciem influenta national-taranistilor, sa nu uitam ca în curând vom trebui sa mergem în alegeri. În alegeri vom face un bloc, dar nu al comunistilor cu social-democratii si mai stiu eu cu cine, ci judecând dupa dezvoltarea miscarii politice într-un viitor mai mult sau mai putin apropiat, cu Frontul Plugarilor, cu Uniunea Patriotilor - daca va mai ramâne[19] - cu PNŢ al lui Anton Alexan­drescu, cu Uniunea Populara Maghiara. Deci, câteva forte populare si cu manevrarea national-taranistilor. stiti ce încurcatura va pro­duce aceasta chiar în cadrele activistilor national-taranisti? Sa înva­tam sa manevram si noi. Cu atât mai mult ca national-taranistii mai exista si noi nu îi putem desfiinta printr-un ucaz.

Stenograma sedintei Biroului Politic al CC al PCR
din 30 oct. 1945

Prezenti: Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu, Gheorghe Vasilichi, Miron Constantinescu, Chivu Stoica.

Se discuta asupra situatiei de la national-taranistii manisti.

Tov. Ana Pauker: informeaza ca este în perspectiva în PNŢ des­par­tirea lui Lupu, cu un grup, si a altui grup de taranisti, în frunte cu Vasilescu-Notara.

Tov. Teohari: atrage atentia asupra diferitelor manevre facute înainte de Lupu. Trebuie sa fim atenti, ca daca el iese din PNŢ cu stirea noastra, sa nu iasa ca unul deasupra tuturor, care-l ataca si pe Maniu si pe noi. Eu cred ca e bine sa iasa amândoua grupurile si gru­pul Lupu înainte, deoarece iesirea grupului Notara ar putea avea ca efect o regrupare a fortelor de dreapta, o împacare în lagarul reac­tionar, care sa împiedice iesirea lui Lupu.

Tov. Gheorghiu-Dej: Din experienta cu Anton Alexandrescu, s-a vazut ca el n-a fost figura cea mai potrivita pentru regruparea ele­men­telor nemultumite de politica lui Maniu si Mihalache, n-a fost figura în jurul careia sa se produca deplasarea categorica. Au mai contribuit la aceasta si stângaciile noastre. Evenimentele au lucrat însa asupra partizanilor lui Maniu si Mihalache, care îsi dau seama ca PNŢ e pe duca si ca Maniu si Mihalache nu mai pot juca un rol hotarâtor. Notara este un om cu influenta în rândul elementelor tinere (dupa cum rezulta din informatiile capatate). El este gata sa intre la noi. Sa-i dam anumite însarcinari, despre care el sa stie ca sunt legate de Comitetul de Partid. Sa stie ca interesul partidului este ca el sa lucreze în rândurile PNŢ pentru largirea grupului si sa as­tepte sa vina Ethridge, ca atunci sa se produca iesirea, ca o bomba care sa micsoreze elanul acelora care îsi închipuie ca vor putea crea o anumita atmosfera. Cred ca e justa parerea tovarasului Teohari ca Lupu sa iasa întâi, ca sa nu apara ca o forta politica ce sta deasupra, ci ca o forta politica cu atitudine critica. Ar fi un mare succes, daca îl hotarâm ca, în momentul venirii lui Ethridge, sa ia atitudine pu­blica contra lui Maniu si Mihalache. Între Maniu si Mihalache exista identitate de vederi si solidaritate, Lupu are importanta ca figura si nu ca om. El trebuie sa-l demaste ca antidemocratic si atitudinea antisovietica ca un rezultat al atitudinii antidemocratice.

Sa iasa întâi Lupu si apoi Notara. Dupa iesirea celor doua grupe, sa înceapa tratative cu partidul lui Anton Alexandrescu pentru uni­ficare. Sa iasa cu un manifest împotriva atitudinii reactionare ma­niste. Sa apara ca aparatori ai proprietatii private, pentru monarhie constitutionala, pentru democratie, pentru ca toate categoriile so­ciale care vad interes în programul initial national-taranist sa se cata­lizeze aici. Notara ar putea fi una dintre figurile conducatoare ale partidului regrupat în jurul elementelor democratice.

Trebuie însarcinat cineva din Biroul Politic sau din Secretariat ca sa-i ajute sa-si îndeplineasca obligatiile.

Tov. Vasilichi: arata ca elementele reactionare se grupeaza în di­fe­rite organizatii (organizatia sinistratilor etc.). De asemenea, so­cial-democratii au declarat în Valea Prahovei ca primesc elemente reactionare, ca sa le educe, dar ca nu le permit sa se manifesteze.

În privinta lui Lupu. Nu se poate pune încredere în el, pentru tre­cutul lui, dar iesirea lui de la manisti ar produce dezbinarea PNŢ manist. Ar fi bine daca Lupu ar face public iesirea lui, prin de­mas­ca­rea cu fapte concrete, care sa confirme atitudinea continuu reactio­nara a lui Maniu, presiunea din strainatate si asupra Coroanei.

În Valea Prahovei, manistii si liberalii au sate întregi, Frontul Plu­garilor patrunde greu, iar PNŢ-Anton Alexandrescu este aproape ine­xistent. Trebuie întarita organizatia lui, ca sa poata face unificarea.

Se discuta compozitia acestor grupari:

Grupul Lupu: Gheorghe Zane (profesor de economie politica - nu e sigur), Gica Macarescu (conducatorul organizatiei Neamt), Adam si Botez (secretarii lui Lupu), Georgescu Sihlea, Stambulescu (organizatia Bucuresti).

În afara de grupul lui Lupu, mai este si grupul tinerilor, în frunte cu Visa, care grupeaza 40 de tineri. Ei au redactat si un memoriu, pe care l-au pus în circulatie (combat lipsa de loialitate fata de Uniunea Sovietica).

Notara a primit însarcinarea sa lucreze cu elementele nemul­tu­mite din PNŢ. A redactat un memoriu si a strâns iscalituri.

Grupul Notara se compune din: Petre V. Jorcanu (conferentiar uni­versitar), Adonis Popov (seful organizatiei din Ardeal), Arion si altii.

Tov. Miron Constantinescu: Are câteva zeci de semnaturi pe memoriu, dar i s-a pus ca sarcina sa strânga pâna la o suta (de catre tovarasul Miron).

si-a dat adeziunea la partid, dar i-am spus ca nu e public (subl. ns.). Ruptura la national-taranisti se va face public când va veni Ethridge.

Tovarasul Miron Constantinescu este de parere ca e mai bine sa iasa întâi Notara si apoi iesirea lui Lupu sa fie lovitura de maciuca.

Tov. Ana Pauker: crede ca e mai bine sa iasa întâi Vasilescu-Notara, caci daca el iese dupa Lupu nu va fi efectul politic, caci galagia mare se va face la grupul Lupu. Ei (grupul Notara) sunt un grup mai serios ca grupul lui Lupu, care e un grup de politicieni; în al doilea rând: efectul de maciuca si apoi pentru ca astfel pentru gru­pul Lupu nu ar mai avea efectul de monopol. Tovarasa Ana Pauker nu este însa convinsa ca asa trebuie lucrat, deoarece Lupu cu toata banda lui sunt indivizi care manevreaza si nu este exclus ca Maniu îl trimite. Cu Lupu nu putem fi siguri ca o sa iasa, dar chiar daca de data aceasta ar vrea sa iasa, sa nu-i dam noi un pretext, prin iesirea lui Notara, ca el sa sovaie. N-ar strica daca am putea amâna iesirea lui pâna la iesirea lui Ethridge sau chiar cu o saptamâna înainte, înca ar fi bine. Daca ar vrea sa iasa acum, sa-l lasam, si pe Vasilescu-Notara îl tinem pâna la venirea lui Ethridge.

Tov. Gheorghiu-Dej: crede ca efectul iesirii lui Notara nu va fi diminuat cu nimic daca Lupu va iesi înainte. Depinde de noi ca efec­tul iesirii lui Notara sa fie mai mare decât efectul iesirii lui Lupu.

Se hotaraste ca tovarasul Bodnaras sa continue sa se ocupe de aceasta chestiune. Lupu sa iasa când vrea si apoi Notara la venirea lui Ethridge.



În apel erau aduse grave acuze conducerii taraniste: "Partidul Natio­nal Ţa­ra­nist, organ politic al intereselor taranimii, prin legiferarile celor doua gu­vernari (Sanatescu si Radescu, n.n.), s-a departat de masele populare. [...] Minis­trii guvernelor partidului nostru au organizat si au finantat din fondurile secrete înjghebarea Garzii de Fier, miscare odioasa care a constituit instrumentul principal al înscaunarii dictaturilor în România. [...] În loc sa se ia o atitudine fatisa pentru apropierea de URSS, atitudine care ne-ar salva existenta si liber­tatea nationala, atitudine care ne-ar asigura o cât mai grabnica refacere econo­mica, conducerea partidului nostru a primit în cadre elemente legionare, a past­rat colaborationistii regimului antonescian, iar pe unii i-a ridicat la cele mai înalte ranguri ierarhice. [...] Conducerea partidului nostru s-a întovarasit cu reactionarii conducatori ai Partidului Liberal, care ne-au umilit, ne-au terorizat si ne-au schingiuit douazeci de ani. [...] Toate cadrele national-taraniste, toti lup­ta­torii cinstiti si onesti [...] au ajuns acum sa fie solidarizati si facuti raspun­zatori - pentru fapte ce nu le apartin, pe care nu si le însusesc - alaturi de con­du­cerea care a însarcinat în fruntea partidului cea mai penibila si mai regre­tabila dictatura a unei case de mosieri, latifundiari si beneficiari ai consiliilor de ad­mi­nistratie. [...] Aderam la un program de guvernare, ca minimal, al par­tidelor grupate în Frontul National Democrat si întelegem sa luptam în cadrul aces­tui Front ca organizatie national-taranista, pastrându-ne independenta, fiinta de partid, programul si steagul partidului. Facem apel la toate organi­zatiile judetene si la toti membrii credinciosi idealurilor noastre sa se alature luptei noastre - singura care poate salva viata Partidului National Ţaranesc, singura care ne poate solidariza pe linia reactionara si prolegionara pe care staruie conducerea actuala, singura care va mentine steagul taranismului pe culmile pe care merita sa fâlfâie" (Ioan Scurtu [coord.], România. Viata politica în documente. 1945, Bucuresti, Arhivele Statului din România, 1994, pp. 144-147).

Ibidem, p. 157.

Ibidem, p. 312.

I. Scurtu, Istoria Partidului National Ţaranesc, Bucuresti, Editura Enci­clo­pedica, 1994, p. 425.

Nota mentioneaza faptul ca Nicolae Lupu, într-o discutie avuta cu Iuliu Maniu la 14 iulie 1945, i-ar fi spus acestuia textual: "Trebuie data mâna cu Par­tidul Comunist, care se bucura de încrederea conducatorilor sovietici, si trebuie luptat, împreuna cu acest partid, pentru apropierea si cimentarea definitiva a raporturilor intime între poporul român si sovietic" - I. Scurtu (coord.), România..., p. 300.

Reuben Markham, un alt ziarist american, prezent în România în acea pe­rioada, este de parere ca "Ethridge si-a ratat cu vârf si îndesat misiunea la Mos­cova. N-a avut nici o întâlnire cu vreun lider sovietic, nici o discutie importanta, nici un rezultat pozitiv, dar eforturile sale au probat faptul ca, în ceea ce priveste Balcanii, Kremlinul se arata dur si implacabil" (Reuben H. Markham, România sub jugul sovietic, Bucuresti, Fundatia Academia Civica, vol. II, 1996, p. 171).

Scânteia, 21 noiembrie 1945.

Ibidem, 25 noiembrie 1945.

I. Scurtu, Istoria..., p. 438.

Desfasurarea acestor adunari si exprimarea unor pozitii asemanatoare au fost pe larg prezentate de Scânteia în toate numerele din perioada noiembrie 1945-ianuarie 1946.

Articolul începea prin a arata cum "asasinatele si manifestatiile huliganice ale fascistilor grupati în jurul lui Maniu si Bratianu au avut darul sa deschida ochii unora dintre acei care l-au urmat pâna acum pe batrânul huligan si sa provoace anumite reactiuni contra politicii fasciste a lui Maniu". În scrisoare, într-o nota identica, grupul condus de I. Vasilescu-Notara si Petre Vilforeanu mentiona faptul ca "Partidul National Ţaranesc s-a abatut de la principiile sale de baza si a devenit adapostul elementelor care, pastrându-si mentalitatile dinainte de 23 august, si-au schimbat numai firma politica. Abaterea de la principiile de baza ale partidului si transformarea lui în adapost al elementelor huliganice este desigur opera conducerii partidului. [...] Ţinem sa precizam în fata opiniei publice ca noi, si ca noi fiecare membru al PNŢ atasat principiilor democratiei si taranismului, ne desolidarizam ferm de politica de complicitate cu elementele huliganice, ca si de politica reactionara si antisovietica". În final, autorul artico­lului nu uita sa sublinieze: "Este aici o demascare facuta de oameni care au avut prilejul sa constate înauntrul organizatiei maniste ceea ce toata lumea a putut observa din manifestatiile ei publice" (Scânteia, 22 noiembrie 1945).

Ulterior, în timpul sedintei Biroului Politic al CC al PMR din 28 decembrie 1945, când s-a discutat problema intrarii în guvern a unor ministri taranisti si liberali, conform hotarârii Conferintei de la Moscova, Ana Pauker si-a exprimat regretul pentru iesirea lui Notara din PNŢ, deoarece ar fi fost mult mai util în acel moment: "Tov. Ana Pauker: Mie mi se pare ca noi am mers mai departe decât este intentia comunicatului (Conferintei de la Moscova - n.n.) si anume cred ca tovarasii nostri sovietici au avut în vedere ca tocmai aceste doua partide (PNŢ si PNL - n.n.) sa ramâna, ca si pâna acum, în afara de reala conducere a tarii. Deci, ches­tiunea care a fost pusa, ca sa ia si ei o parte din raspundere, mi se pare ca nu îsi are locul. În comunicat se spune «elemente potrivite si care sa colaboreze leal». Prin aceasta, guvernul sovietic a avut în vedere sa ne lase noua latitudinea de a alege noi care sa fie acei oameni, adica sa putem avea astfel de oameni care sa colaboreze mai curând cu noi decât sa asculte de Maniu. De acest avantaj trebuie sa tinem serios seama. si avem si noi posibilitatea de a alege. Sa nu fie Penescu, nu Hudita, nu Ghilezan, eventual Zane sau Lupu. De aceea, trebuie sa avem câtiva candidati, ca sa putem alege. Pacat ca au plecat Notara si ceilalti, au plecat prea devreme din partid. Tov Miron Constantinescu: Nu au iesit din partid. Tov. Ana Pauker: Ei, dar se stie ce-i cu ei" (AMR, fond microfilme, rola AS1-399, c. 462).

I. Scurtu, România. Viata politica în documente. 1946, Bucuresti, Arhivele Statului din România, 1996, pp. 74-75.

Ibidem, p. 75.

Scânteia, 6 ianuarie 1946.

Oferim câteva fragmente, pe care le consideram edificatoare: "Declaratia d-lui Iuliu Maniu, ca rezultatul conferintei de la Moscova este o «DEZA­MĂ­GIRE» pentru domnia sa, este însasi marturisirea falimentului practicilor sale politice, pline de echivoc si întortocheri. [...] Partidul National Ţaranesc, prin miopia conducatorilor sai, a scapat frâna guvernului de concentrare demo­cra­tica la care avea dreptul întâietatii, prin imensul capital politic pus în functia actului revolutionar de la 23 august 1944. Prin manevre de echivoc, lipsite de cea mai elementara ratiune politica, partidul si-a pierdut o pozitie eminenta cucerita în noua constelatie politica, pentru ca astazi sa apara în pozitie de grupare militanta la periferia guvernului, dupa ce a fost supus la umilinte peni­bile, care erau de prevazut. Am încercat sa salvam demnitatea partidului si sa scutim de umilinte pe conducatorii lui" (Aurora, 2 februarie 1946).

AMR, fond microfilme, rola AS1-399, c. 120-121.

Iosif Roitman, numele real al lui Iosif Chisinevschi.

La 18 noiembrie 1945, Conferinta Regionala Bucuresti a Uniunii Patrio­tilor a hotarât transformarea acestei formatiuni în partid politic (Scânteia, 19 noiembrie 1945).

AMR, fond microfilme, rola AS1-399, cadrele 266-268.


Document Info


Accesari: 3406
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )