Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























In munti cu arma in mana. Dialog cu Ion Gavrila Ogoranu

Stiinte politice




În munti cu arma în mână.
Dialog cu Ion Gavril
ă Ogoranu




Despre informatori

Iuliu Cracana: Domnule Gavrila, marea majoritate a grupurilor înarmate care au luptat în munti împotriva comunismului au fost anihilate din cauza tradarii si a informatorilor. Securitatea se folo­sea de informatori cu prisosinta, acestia fiind principala ei arma. stiati cine erau informatorii? Corespund informatiile pe care le aveati atunci cu cele din dosar?

Ion Gavrila Ogoranu: Informatorii sunt de multe feluri. Eu nu am fost de acord cu Ticu Dumitrescu si altii, care voiau sa pu­blice imediat o lista cu informatorii; ar fi fost cea mai mare gresala care s-ar fi putut face. Nu conteaza faptul ca cineva a dat informatii Securitatii. La vremea respectiva n-a existat om, cu exceptii foarte mici, care sa refuze, care sa îndrazneasca sa refuze, colaborarea cu Securitatea, pentru ca daca nu acceptai sa informezi despre sau sa urmaresti o anumita persoana nu îti era prea bine. Am întâlnit doua cazuri: un paznic de vânatoare a spus asa: eu am fost angajat sa ocro­tesc vânatul, nu sa vând oamenii; ca urmare a fost arestat si dus. O preoteasa în vârsta, sotia unui preot militar, a declarat: nu voi fi nicio­data în stare sa-i vând pe Gavrila si pe Metea pe care îi cunosc de mici si mi-s dragi ca si copiii mei.

I.C.: Au vrut sa fie prea corecti pentru timpurile acelea. Era, în ultima instanta, o mare naivitate.

I.G.O.: Au vrut sa fie corecti pâna în pânzele albe.

I.C.: Puteai sa-i duci de nas pe securisti?

I.G.O.: De exemplu: daca ma trimiteau sa te spionez si eu aveam încredere în dumneata, eu îti spuneam si ne întelegeam amândoi ce sa scriem. Se puteau da informatii banale de genul pe care l-am întâlnit în dosare: am vazut familia Metea la ora cutare, se ducea la bi­serica, i-am pândit si la ora cutare, s-au întors de la biserica. Un paz­nic de vânatoare declara: am vazut seara cinci indivizi care au iesit din padure si au luat-o în directia cutare; mi-a fost frica sa ma apropii de ei pentru ca erau înarmati s.a. Acuma, citind, îmi dau sea­ma ca la ora respectiva si la locul respectiv noi n-am fost. Aceste informatii noua ne foloseau pentru ca puneau Securitatea pe piste false. Erau, pe de alta parte, informatori care erau în stare de orice. În dosar, într-un loc scrie asa: îl propunem pe cutare la scoala de informatori, este inteligent, curajos, materialist si pentru bani este în stare sa-si puna viata în pericol.

I.C.: În ce medii sociale ati întâlnit cei mai multi informatori?

I.G.O.: În primul rând erau aceia care erau compromisi. Dupa asta, erau informatori prin meseria pe care o practicau padurarii, paznicii de vânatoare, paznicii de câmp, cabanierii, vânzatorii de bilete, cârciumarii, cei angajati la Caile Ferate. Daca refuzau cola­bo­ra­rea cu Securitatea, nu mai erau, în cel mai bun caz, nici cabanieri, nici învatatori. Erau în pericol de a fi trimisi la Canal pentru ca acolo aveau nevoie de oameni si, din sase în sase luni, se împrospatau efec­tivele. Cei ce practicau aceste meserii se învoiau si dadeau in­for­matii. O alta categorie erau rudeniile noastre sau oamenii care erau prinsi ca ne-au ajutat si nu mai puteau nega. Atunci acceptau, noi aveam legatura cu ei si le spuneam câteva lucruri care sa fie credibile la Securitate. De exemplu: "Spuneti ca ne-ati auzit ca noi mer­gem în Mun­tele Herme­neasa". Acolo noi avusesem o lada cu alimente, pe care ursul, care alta treaba n-are prin padure, o gasise si o devastase, mâncând ali­men­­tele, împ 17317x235r rastiind în jur resturile. Noi des­coperisem acest fapt. Era în jur numai fasole, singurul aliment care ursului nu-i place. I-am spus unui om de-al nostru, care era în legatura cu Secu­ri­tatea si nu mai stia ce sa le spuna, ca ne-a auzit pe noi, sa-i informeze ca ne-a dat niste fasole si ca noi am spus ca ne ducem în Muntele Hermeneasa. Imediat ei s-au dus acolo, acesta este un munte mic, si au gasit lada. Deci, ceea ce a spus el a fost cre­dibil. Acesti infor­ma­tori ai nostri erau verificati de alti infor­ma­tori. Apare în dosar: te duci la cutare si aduci discutia despre cutare lu­cru care ne intereseaza pe noi. Din 1955 pâna în 1976, infor­ma­torul era pus de obicei în preajma altuia sa îl traga de limba ce stie despre mine. Vai de cel care a zis ca el crede ca eu sunt viu si nu mort. Era luat la Secu­ritate, întrebat de unde stie, pai eu l-am auzit pe cutare si, printr-un lant întreg, se ajungea la interogarea foarte multora.

I.C.: Din partea calugarilor de la Sâmbata ati primit ajutor?

I.G.O.: Noi am luat hotarârea urmatoare: nu avem nici o legatura cu manastirea, nici directa, nici indirecta. Nu voiam sa le dam ocazia sa o închida, caci era singura manastire din regiune. Cu toate astea, au avut atât de îndurat si Securitatea a banuit tot timpul.

În captivitate la Rahova

I.C.: În dosarul pe care îl avem noi la CNSAS, desi apar infor­matii si dupa anul 1976, nu reiese filiera pe care a mers Secu­ri­tatea pentru a va captura. În cartea dumneavoastra de memorii apare ca v-au înhatat, practic, de pe banca, la Cluj, în timp ce în­cer­cati sa vizitati un fost prieten.

I.G.O.: Eu banuiesc ca poate voi gasi informatii în celelalte volume neconsultate înca.

I.C.: Nu cred ca va veti edifica deoarece sunt informatii din anii '60. Dumneavoastra ati consultat ultimele volume ale dosarului. Ofi­terii care se ocupau de obiectivul "Fagaras" mergeau pe dru­muri înfundate. Nu pare ca ati fost capturat de cei care au confec­tio­nat acest dosar. Sa fi fost o alta Directie sau sa va fi prins Secu­ritatea din Bucuresti, pentru ca dumneavoastra povestiti la un mo­ment dat în Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc ca, dupa ce v-au prins, în ma­sina cu care va transportau spre Capitala, în timp ce treceati prin dreptul Securitatii din Alba, generalul Gergely a afirmat cu ironie: "Ăstia studiaza cazul Gavrila".

I.G.O.: Dupa ce m-au prins la Cluj si m-au transportat la Bu­cu­resti, ei sustineau ca ma tin ascuns fara sa stie nimeni de mine, nici macar altii din Securitate în afara de zece ofiteri. Ei îmi explicau ca vor sa testeze Securitatea. Dumneata ai sa te plimbi prin zona, îmi spuneau, m-au trimis la Hunedoara si în alte orase, si vroiau sa vada, deoarece eram dat în urmarire pe toata tara, daca cineva îsi va da seama ca sunt eu.

I.C.: Banuiesc ca cei ce v-au confectionat dosarul pe care îl studiati acum, adica Securitatea regionala din Fagaras si Alba, nu stiau ca ati fost prins; mai ales ca reiese din dosar ca va cautau si dupa 1976.

I.G.O.: Desi eu am impresia ca urmareau altceva. Daca eu nu am avut legatura si cu altii în afara celor pe care ei îi stiau. As fi curios sa gasesc declaratiile mele din timpul detentiei în Rahova.

I.C.: Povestiti în cartea de memorii ca, dupa ce ati fost eliberat, ati fost trimis la un bun prieten sa culegeti informatii: Vlad Manole.

I.G.O.: Da, si în dosar l-am gasit pe Vlad Manole interogat des­pre mine.

I.C.: Dupa ce ati fost prins, a trebuit sa faceti jocul Securitatii. Ati semnat vreun angajament?

I.G.O.: As fi scris orice la vremea respectiva. Asteptam sa ies afara, daca pot sa joc, sa nu ma compromit, sub o forma oarecare, iar daca observ ca nu merge treaba, sa intru iar în ilegalitate, cu mijloacele si cu experienta pe care le aveam.

I.C.: Tocmai de aceea sunt sigur ca mai aveti cel putin un dosar de urmarire care înca nu ne-a parvenit de la SRI. Continuati sa fiti foarte periculos pentru regim si dupa ce ati fost prins.

I.G.O.: Daca am sa epuizez dosarul acesta si nu gasesc infor­ma­tiile de care stim, atunci este sigur ca trebuie sa mai fie un dosar. La urma-urmei, pe cine sa urmareasca în continuare? Doi ofiteri de Se­cu­ritate care înainte de '89 m-au urmarit douazeci de ani, acum, ca s-a schimbat legea, pe cine sa mai urmareasca? Trebuie sa fi fost urmarit si dupa ce am fost prins, deoarece seful fermei unde eram angajat mi-a spus limpede ca este informator pus pe lânga mine si ca Securitatea este interesata de persoana mea. Datorita faptului ca era informator, a reusit sa plece în Suedia si a ramas acolo. A corespuns, a avut slujba buna si Securitatea a avut încredere în el sa-i dea drumul în strainatate. Eu nu am stiut ce cuprinde dosarul meu. Când am facut cerere la CNSAS, am crezut ca sunt infor­ma­tii despre perioada de dinainte de Revolutie si nu despre cea din ilegalitate, pe când eram urmarit.

Lucruri nestiute

I.C.: Ati aflat, citind dosarele, lucruri pe care nu le-ati stiut înainte?

I.G.O.: Da, sunt actiuni militare pe care le întâlnesc la ei si de care stiam, sunt actiuni militare de care nu stiam. Noi stiam ca am fost urmariti cu cai, dar aici aflu ca ne-au cautat cu escadroane. Dar exista si actiuni militare care au avut loc si de care nu se pomeneste. Cea mai mare actiune militara a Securitatii împotriva noastra a fost în 1952. Atunci s-au întrebuintat avioane si elicoptere.

I.C.: Dumneavoastra credeti ca a fost implicat Nicolae Ceausescu?

I.G.O.: Când am fost la Securitate, timp de cinci luni am stat în aceeasi camera cu un ofiter de Securitate, colonel, mai rar maior. si povesteam, asa cum povestesc cu dumneavoastra. Ce poti sa faci daca stai opt ceasuri cu un om, si iar revine, si iar revine... te împrie­tenesti. si îi zic, o data, "Domnul meu - eram a doua sau a treia luna - când aveti oameni în cazul meu, cât îi tineti pâna îi executati, îi omorâti ca pe Foris, într-un fel oarecare, îi iradiati sau le dati dru­mul." "stiu eu, zice, o luna, doua, trei, patru, cinci, sase. Dar, cum revine, dupa sase luni, aaa dupa sase luni, aaa, zice, eu zic sase luni asa ca o vorba...", dar într-adevar pe el l-a scapat gura pe dinainte, caci sase luni era prevazut sa ma tina acolo, apoi înca sase luni sub alt tip de observatie si asa mai departe. Zice: "Dar problema dumi­tale se rezolva sus". Zic: "Sus, sus, cât de sus?" "Mai sus de atât nu se poate". "Atunci e grav", am zis eu catre el. si el râzând catre mi­ne: "Cine dracu' te-a pus, zice, sa te bati cu sefu'!" Zic: "Când m-am batut cu sefu'?" Zice: "Adu-ti aminte bine când s-a putut face lucrul asta." si-atunci a fost practic înconjurat cel mai mare numar de munti cu cel putin trei cercuri concentrice de paza. Noi am vazut, la poalele muntelui unde eram, însirate câte cincizeci de camioane unul lânga altul, tabara, telefoane... Alt exemplu, ciocnirile pe care le-am avut în regiunea Argesului. Nu le gasesc în dosar.



I.C.: Trebuie sa le cautam în dosarul de urmarire al fratilor Arnau­toiu. Existau alte unitati ale Securitatii care se ocupau de ei.

I.G.O.: Noi cautam, tot timpul, sa-i împrastiem pe o suprafata cât mai mare pentru a putea sa ne întâlnim cu forte oarecum compa­ra­bile. Asta ne-a ajutat pe noi, care credeam ca este un co­man­dament unic si sunt coordonati. Dar întâlnesc proteste serioase. De exemplu, cei din Arges i-au trimis pe cei trei ofiteri de Securitate aco­periti împreuna cu Motrescu în regiunea Brasov. Sunt cei trei pe care i-am împuscat în Piscul Netotului. si astia nu stiau ce se în­tâmpla. Ei intrasera acolo si, ca sa-si manifeste prezenta unei bande care actioneaza împotriva comunismului, primul lucru pe care l-au facut a fost sa-l bata pe un cabanier, si-au batut joc de el, l-au pus sa execute comanda culcat si alte lucruri de-astea, ca sa stie lumea. Dupa aceea au trecut în Arges si au împuscat un cioban. Noi eram pe vremea aceea în partea rasariteana a muntilor, dar am auzit de aces­tea. Culmea este ca ei îsi închipuiau ca în felul acesta, noi aflând, avem încredere în ei. Batusera ciobanii despre care aveau informatii ca-s comunisti. Noi ne-am mirat. Ciobanii ne spuneau. Batusera pe unul de la o stâna caruia toti îi ziceau "comunistul". Un biet om, ama­rât, cu sapte copii. si îi zic ciobanului: ma, nene cutare, si noi am stiut ca-i comunist. Dar acum ce sa-i faci, este vinovat ala de situatia din tara? Da, dar, domnul capitan zicea ca-i vinovat si ca trebuie sa fie batut. si Securitatea din Brasov se plângea ca au trecut pe la ei si ei n-au stiut nimic. Cabanierul se plânsese la ei ca au venit unii care au facut cu mine asa si ei aflasera târziu, si le cereau ca atunci când fac vreo actiune si au de gând sa treaca prin parohia lor, sa faca bine sa-i anunte si sa ceara voie.

I.C.: Ati avut vreodata superioritatea numerica necesara pentru a va putea confrunta cu trupele de Securitate?

I.G.O.: Am avut alt fel de superioritate. N-am sa uit o întâmplare de la stâna Dangarescu. Veneau în camasa, cu arma-n banduliera. Noi asteptam, spre seara, sa vina niste frati de-ai nostri. Eram la vreo cincizeci de metri de stâna si auzim niste pasi pe o carare. si au aparut, s-au aliniat acolo, le-a ordonat ceva, si-au asezat armele în piramida, ofiterul s-a culcat cu fata în sus, caci era cald...

I.C.: Prada usoara!

I.G.O.: De departe. si pe ei i-a trimis, era o arsura acolo, o pa­dure arsa, sa aduca lemne ca sa-si faca pentru noapte corturi. si erau toti dusi. Daca te-ai fi apucat numai sa alergi, sa ajungi lânga arme, si cu armele... Puteai sa tragi si asa caci ei erau departe de arme. Ca sa te apuci numai sa tragi asa, sa-i sperii... ma rog la noi era si pro­ble­ma ca-i asteptam pe ceilalti. Erau numai cincisprezece insi. Alta data eram pe chei. Noi asteptam pe cineva sa vina, un cioban si în vale au aparut vreo 15-16 soldati, cam doua grupe. Puteai trage în ei fara sa patesti nimic. Ar fi fost un carnagiu. Practic, noi nu ne întâl­neam nici cu Craciun, nici cu Ana Pauker, nici cu...

I.C.: Erau soldati în termen care aveau 18-20 de ani.

I.G.O.: Asa este, îi trimisese mama la armata si nimerisera acolo. În acelasi timp si ei s-au comportat la rândul lor la fel. Am impresia ca si noi am trecut pe lânga ei astfel. Chiar cred ca au existat ofiteri de Securitate care n-ar fi vrut sa se întâlneasca cu noi.

I.C.: Ce parere aveti de afirmatia generalului Plesita care spune ca "pe Gavrila l-au facut scapat chiar securistii care-l urma­reau"? Lasa sa se înteleaga ca v-au folosit.

I.G.O.: Se gaseste în dosar ordinul lui Craciun. Imediat dupa arestarea lor, el ordona sa se creeze urmatoarea diversiune: sa se raspândeasca prin agenti vorba ca, atunci când au fost condamnati la moarte, au scris fiecare câte o scrisoare pe care au dat-o unui sergent care a fost dat afara din armata. Acesta le-a pastrat si acum le trimi­tea parintilor. În scrisori se regasea aceasta legenda: Gavrila ne-a vândut pe noi... Numai ca ei au facut si o mica gresala. Au dat nu nu­mai celor care au fost condamnati la moarte, dar si parintilor unuia care murise cu un an înainte, în data de 6 august, în lupta, sigur. Toata lumea a stiut de atunci, si parintii si fratii au fost dusi sa-l re­cunoasca. Or, un om nu poate scrie scrisori decât pâna în ajunul mortii lui, mai departe nu poate sa scrie. si asta l-a pus pe gânduri pe fratele lui, care a fost foarte atent. Dar ei au trimis scrisoarea ca si când ar fi fost scrisa cu trei ani în urma. La vremea respectiva când i-a murit fratele, eu ma aflam cu altul care acum traieste. si s-a dus si a vorbit cu el. Eu am fost cu Gavrila pâna în data de 19 august, deci la data când a fost scrisa scrisoarea eram în munte cu el.

Oamenii de sprijin

I.C.: Au fost multi dintre cei care v-au sprijinit si au avut de suferit de pe urma acestui fapt?

I.G.O.: Pentru mine, enigma este alta: ca informatiile nu sunt în ordine cronologica. În ultimul dosar gasesc date din 1952. Secu­ri­ta­tea stia în urma anchetelor dure asupra camarazilor arestati în '55 cam 60-70% din oamenii de sprijin. Faptul ca n-am fost prins a fost spre norocul lor, caci, sperând sa ma prinda pe mine, nu i-au arestat, asteptând sa intru în contact cu ei.

I.C.: V-a marturisit cineva faptul ca a semnat un angajament la Securitate?

I.G.O.: Noi am locuit la oameni care aveau un astfel de anga­ja­ment. În afara de lichele, oameni care dadeau informatii pentru bani, pentru care gasesc chitante în dosare, lucruri pe care eu le-am stiut si acum nu fac decât sa-mi completez informatiile pe care le aveam sau le banuiam, sunt declaratii, inclusiv ale celor anchetati, date nu numai ca sa se scape pe sine, ci ca sa-i scape pe ceilalti. Eu am de­cla­ratia primului cazut ranit, a lui Ilioi. El a spus ca ne întâlneam la fân­tâna cutare, de exemplu, dar noi nu ne-am întâlnit niciodata acolo. El i-a pus pe o pista falsa, sa-si salveze camarazii, atât cât îi statea în putinta. Dupa un an de zile, au ajuns si altii în ancheta. Confruntari, pedepse, i-au chinuit foarte mult. În cele din urma, Securitatea a aflat adevarul, dar nu mai erau valabile acele locuri de întâlnire.

I.C.: În urma consultarii dosarului, puteti sa ne dati un procent al "lichelelor"?

I.G.O.: Nu informatorul, nu numele lui conteaza, ci informatia care a facut victime.

I.C.: Se pare ca, daca ati rezistat atâta fara a fi prins, ati avut no­ro­cul de a nu avea "lichele" printre apropiatii dumneavoastra.

I.G.O.: Nici macar printre oamenii straini. Va dau un caz clasic: Subtirelu', un tigan. Am iernat într-o padure, în dreapta Oltului, la Colun. Nu aveam iesire din bordei decât printr-o scorbura si ne-am trezit iarna ca a venit un tigan rudar. Am auzit zgomot. Iesim afara si el s-a speriat. Îsi adusese el aminte ca-n locul respectiv, cu un an înainte, erau doua nuiele de alun numai bune pentru el sa lucreze la cosuri. Cum te cheama? Subtirelu'. Era îmbracat destul de sumar, plo­ua pe zapada, zapada era mare pâna la genunchi, iar el era în galosi, descult. Avea copii, deci intra în categoria celor mai saraci oameni din regiune. L-am întrebat daca a facut armata si el ne-a marturisit ca a facut-o la Securitate. Ei, ce încredere puteai sa ai în el? "Ma, omule, daca tu te duci si pârasti acuma, ai doi morti pe constiinta toata viata." "Nu ma duc, nu vorbesc, fiti pe pace." A plecat. Nu ne-am bazat pe el, am mai luat ce s-a putut lua din bordei si am plecat pe urmele lui, sa nu lasam alte urme. Ne-am dus în sat, ne-am bagat în tiganie si ne-am urcat într-un pod. Or, noi gândeam asa: Subtirelu' asta nu se duce la Militie, poate. În cel mai rau caz, se duce la nanasu-sau în sat si-i spune. Acela îi spune altui tigan. Ei bine, tiganul acesta, cel putin un an de zile n-a vorbit. Bordeiul a fost descoperit de vânatori în alt mod. Alt caz, anume când plecam dintr-un loc, tineam sa ne vada cineva ca sa raporteze. De obicei oamenii nu raportau, nu erau agenti. Puteai foarte bine sa te bazezi pe un om cu care te-ai întâlnit în câmp si care pleca acasa, de obicei se si ofereau sa îti aduca mâncare. Puteai avea încredere suta la suta ca nu toarna. Dar nu puteai garanta nici unu la suta ca, odata ajunsi acasa, femeia nu-i spune barbatului si barbatul nu-i spune nevestei, aceasta spune vecinilor si dupa trei-patru zile se auzea. Atunci era luat si batut la Securitate ca de ce n-a spus.

I.C.: Cât de mult a avut de suferit familia în urma faptului ca dumneavoastra erati fugar în munti si va luptati cu regimul?

I.G.O.: Cel putin doua volume din dosar cuprind informatii nu­mai despre familia mea. Au asezat un post de ascultare, microfon în camera s.a. Actiunea "Negoiul": în seara de 30 a fost o reuniune de familie, membrii acesteia purtând o discutie fara importanta. La ora 15, o femeie a venit în vizita sa ceara nu stiu ce, dar din timp în timp, mai venea câte cineva si se discuta si despre mine. Noroc ca nu stia nici mama si nici surorile unde sunt.

I.C.: Care vi se pare a fi interesul opiniei publice fata de Rezis­tenta din munti?

I.G.O.: Am tinut o conferinta la Alba-Iulia pe tema aceasta.

I.C.: La Facultatea de Istorie?

I.G.O.: Nu, în Aula Magna a Universitatii. Au venit studenti, oa­me­ni interesati din oras, cu exceptia profesorilor de istorie si a studentilor de la istorie în mare masura. Este un lucru constatat de mine.



În Miscarea Legionara

I.C.: Care este latura teologica a vietii dumneavoastra?

I.G.O.: Eu sunt greco-catolic. Am crescut de mic în spiritul reli­giei, am avut la liceu un preot care ne punea în tema cu comunismul în vremea razboiului civil din Spania. Dumneavoastra ati învatat ca se luptau democratii cu fascistii. A ajutat foarte mult Germania, dar nu se mai spune ca acolo au venit si voluntari catolici din Irlanda, deoarece comunistii aproape pusesera mâna pe Spania. Acolo s-a jucat practic soarta Europei. Daca Spania devenea comunista, Euro­pa ar fi fost înclestata între doi poli comunisti: Uniunea So­vie­tica si Spania. Am fost si sub influenta revistei Tinerimea noua a pro­fe­so­rului d­e la Blaj, de la Teologie si la liceu, viitorul episcop Ioan Suciu, care a murit la Sighet în închisoare. În aceasta revista se dadeau informatii despre cursul razboiului din Spania, cum ar fi sa­cri­ficiul generalului Moscardo s.a. În afara de asta, faceam parte din organizatia tineretului legionar, "Fratia de Cruce", care func­tiona în toate liceele din tara si unde eu mi-am facut educatia. Cei mai buni elevi ai liceului erau legionari.

I.C.: În cartea de memorii evitati sa spuneti ca ati fost legionar, începând istorisirea vietii dumneavoastra cu greva studentilor de la Cluj. Pentru a lamuri aceasta dihotomie între fortele democratice si organizatiile de dreapta, va rog sa povestiti putin despre trecutul dum­neavoastra legionar.

I.G.O.: La vremea respectiva, în Cluj, exista o miscare de dreap­ta foarte puternica. Aici este problema. Însasi rezistenta din tara, co­munistii o împart în: o rezistanta fascista (ofiterii) si una legio­nara. Acuma lucrurile s-au mai nuantat putin. S-ar vrea o rezistenta tara­nista, una liberala si una legionara. Dar noi, când ne aflam în munti, nu mergeam la oameni sa ne ajute pe considerentul ca a fost legio­nar sau nu a fost legionar, sau ca a fost taranist. În majoritatea cazu­rilor nici nu mai stiam, pentru ca noi am fost copii si ne duceam poate la oameni în vârsta. Primeam informatii de la altcineva ca e om cum­secade. Asta este o inventie comunista: s-a cerut sa se spuna din fiecare sat care au fost legionari, care au fost taranisti, care au fost libe­rali. Un sef de post si-a permis sa spuna si sa le dea si numele ca atâtia au fost legionari, atâtia au fost taranisti si atâtia au fost libe­rali, iar despre unii ca nu stie. Primeste ordin sa se apuce sa cerce­teze înca o data si sa-i încadreze neaparat pe oameni într-un partid. Deci fiecare trebuia sa fie la "casuta" lui.

I.C.: Pentru a iesi din paradigma lor, trebuie mai întâi sa intram în ea. Apare la acelasi general de Securitate Plesita sintagma "le­gio­­narul Gavrila", ca si cum a avea, la un moment, aceeasi optiune politica cu Nae Ionescu, Crainic, Eliade, Cioran sau Noica ar fi ceva de neiertat, chiar si acum, dupa Revolutie.

I.G.O.: Eu vreau sa va întreb altceva. Razboiul din 1877 a fost liberal sau a fost conservator? Razboiul de Rasarit a fost legionar? În 1940, la un moment dat, în organizatiile de tineret legionare erau pe la începutul lui ianuarie înscrisi cam un milion de tineri. Nu pu­teai sa-l opresti pe tânarul care dorea aceasta. La liceu. "Ce facem?", ne puneam întrebarea, ca toti voiau sa se înscrie în Fratie. Am pus niste conditii grele. A primit fiecare un biletel: daca vrei sa intri în Fratie, sa fii la noapte la ora 3 la crucea de pe un deal îndepartat. Era iarna, era noroi, conditii grele. Noi care eram în Fratie îi astep­tam acolo. Ne gândeam ca vor veni vreo zece. Când colo, a venit întreg liceul. Practic, dimineata tot liceul a venit cântând de pe acest deal, care era la vreo 6 km, în padure. Au fost deci cam un milion de tineri. Sa le eliminam pe fete si pe cei mici, care nu au facut ar­mata. Cei care au trecut, însa, de vârsta de 20 de ani au facut armata si au facut Frontul de Est neaparat. Sa spunem ca acestia erau în jur de 300 de mii. La vremea respectiva, Armata româna avea 500-600 de mii de soldati. Atunci ne permitem sa spunem ca au murit pe capete legionari. Cel putin toata conducerea, profesori, absolventi, cei cu scoala militara, au fost foarte multi cei care au murit asa ca mustele pentru Basarabia. Razboiul de Rasarit a fost legionar de vreme ce cei mai multi care au murit au fost legionari. Acelasi lucru se pe­trece si cu rezistenta. Nicaieri nu se va gasi ca am urmarit idealurile unei miscari, ale unui partid, sa ajunga Garda de Fier la putere, sau lucruri din acestea. Noi am luptat pentru idealurile dem­ni­tatii româ­nesti. Drapelul sub care ne-am încadrat a fost tricolorul. În Iugosla­via, pe vremea lui Tito, într-adevar a existat o rezistenta militara si una comunista. Imbecilii astia l-au ajutat pe Tito în defavoarea lui Mihailovici.

I.C.: Cum ati intrat în vizorul autoritatilor comuniste?

I.G.O.: În 1947 s-a ajuns la un comandament unic: partidele is­torice, Miscarea Legionara, armata, studentimea, muncitorimea din fabricile din Brasov etc. Eu sunt fagarasean si, la vremea respectiva, Nicolae Petrascu, secretarul Miscarii Legionare, avea domiciliul obligatoriu la Sâmbata de Sus. Cine se ducea la el, daca s-ar fi dus pe drumuri, ar fi fost filat si probabil arestat. seful judetului, legio­nar, colegul meu Gheorghe Toader, care a fost ucis la Închisoarea Gherla, îi trimitea la mine. Nu stiu, poate i-o fi trimis si în alta parte când nu am fost eu acasa. si eu trebuia sa-i duc prin padure, pe scur­tatura, la Nicolae Petrascu. Odata, de exemplu, au venit trei oameni în jurul vârstei de cincizeci de ani; dupa comportare si dupa mers mi-am dat imediat seama ca sunt ofiteri. S-au prezentat "Brân­co­veanu". În mod normal, daca te-ai fi grabit sa raspunzi, ai fi spus "Constantin". Dar parola de raspuns era "Cantemir". Oamenii aceia nu au vorbit nici un cuvânt pe drum. Când am intrat în paduricea de lânga manastire, au spus ca de acum cunosc locul. Or, acolo i-a asteptat cineva si mie acum îmi pare rau ca n-a zis nimeni "Fii bun si da-te deoparte si nu asculta ce spunem noi aici". Obtinându-se acel comandament unic, a fost anuntat în Franta Consiliul National Român condus de generalul Radescu. Acesta a anuntat guvernele apusene, iar acestea au dat problema în studiul serviciilor lor spe­ciale, numai ca ele erau întesate de agenti sovietici care au anuntat Moscova. Moscova a anuntat guvernul comunist român si au înce­put arestarile. Pentru ca cercul era larg si acest Consiliu National Român nu a dezvaluit numele importante din România, comunistii au gândit în felul urmator: îi arestam pe presedintele Partidului National Ţaranesc, inginerul Pop de la Resita, întâmplator e fagara­sean, pe inginerul Bujoi de la liberali. Ia sa vedem, de la armata care sunt mai suspecti? Îl luam pe amiralul Horia Macellariu, ca asta sigur a fost acolo, îl luam pe profesorul Margineanu, care vorbeste cam multe, pe Nicolae Petrascu, ca e secretarul Miscarii Legionare. Îl luam si pe profesorul de fizica atomica Manu, seful Miscarii Legio­nare din tara, în ilegalitate din 1941 pâna în 1948 si înca vreo câtiva. Au facut un proces. Drept garnitura l-au bagat pe Auschnitt, care era în strainatate, pe consulul englez din Cluj, nuntiul papal, niste studenti, si ma mir eu cum de m-au trecut si pe mine, deoarece eu nu am avut functie în centrul studentesc din Cluj, nici macar sef de an nu am fost. Eu am facut parte din "Fratia de Cruce", având un post mic. Eram vreo cinci sau sapte, dar nu-l cunosteam decât pe cel din Timi­soara, cu cei din Iasi, din Brasov si din Bucuresti, de exemplu, nu avusesem nici o legatura. Nistor Dareanu, care a fost implicat, po­ves­teste ca acuzele erau fara acoperire: ca s-au întâlnit în cutare loc, ca au pus la cale un anumit lucru, desi nici macar nu se cu­nosteau între ei. Nu au condamnat pe nimeni la moarte, pe Auschnitt puteau sa-l condamne. Retezându-se astfel capul unic al Rezistentei româ­nesti, au aparut alte grupuri locale, care au fost si ele repede ani­hilate: în Oltenia cel condus de generalul Carlaont, apoi cel condus de generalul Aldea. Un caz special, bietul Aldea. În toamna anului 1944 a dat ordin ca toti legionarii sa fie adunati în lagare, ca vino­vati de razboi. Adica jumatate statusera în puscarie pe timpul lui Antonescu, iar cealalta jumatate facusera Frontul de Est si tot ei erau vinovati. Nelu Munteanu, un camarad de-al nostru, s-a eliberat din închisoare pe 22 si în noaptea de 23 l-au arestat si l-au bagat în lagar ca vinovat de razboi.

O viata de om revoltat

I.C.: Ati fost, cea mai mare parte a vietii, în conflict cu auto­ri­tatile: legionar, membru al Rezistentei, fugar în munti. La vârsta respectabila pe care o aveti nu regretati ca nu ati fost un adaptabil si nu v-ati predat, de exemplu, în 1948? Daca ati lua-o de la capat, ati face acelasi lucru?

I.G.O.: Când l-au dus pe fratele lui Dejeu sa-l execute, ultimul care a vorbit cu el, doctorul Gheorghe Cornea, detinut si el, a fost adus sa-l barbiereasca, ca vezi, draga Doamne, nu-l puteau ucide daca nu era ras proaspat. El nu avea voie sa vorbeasca nimic, dar plu­tonierul care era de fata l-a întrebat: "Domnule - pâna atunci nu-i zisese domn - nu-ti pare rau ca esti asa de tânar si acum trebuie sa mori?" Dejeu a raspuns: "Peste cincizeci de ani n-are sa se stie care este mormântul meu si care este mormântul dumitale." Suntem condamnati la moarte înca de la nastere. Ceea ce ne deosebeste unul de altul e ca în aceasta perioada dintre nastere si moarte facem ceva, gândim ceva si ne ducem cu o zestre. Eu sunt credincios si sunt convins ca lucrurile stau astfel. Eu cred ca asta e însusi rostul nostru pe acest pamânt, sa facem anumite lucruri. Orice lucru si orice fiinta are un scop. În privinta minunilor, eu sunt foarte sceptic. Nu sunt dintre cei care vad în toate lucrurile minuni, dar sunt obligat logic sa constat ca sunt anumiti pasi pe care voiam sa îi fac, dar am fost împiedicat si daca îi faceam acum eram mort.

I.C.: Daca v-ati fi predat sau v-ar fi prins în '48-'49, cu Facul­tatea de Agronomie absolvita, poate ati fi facut câtiva ani de pusca­rie. Ajungeati, poate, presedinte de CAP.

I.G.O.: În 1948 daca m-ar fi arestat, eram închis la Pitesti. Cei care au fost acolo mi-au spus ca s-a discutat mult de mine, deoarece erau cei cu care am fost în toata conducerea "Fratiei de Cruce", inclusiv cu asistentul lui Blaga, Oprisan, si de acolo nu au scapat foarte multi.

I.C.: Dumneavoastra aveti o constitutie solida.

I.G.O.: Eu am facut pe timpul lui Antonescu trei ani de închisoare pentru ca am facut o cruce în Muntii Fagarasului, dar mi s-a parut enorm. Nu stiu cum as fi rezistat înca patru-cinci, d'apai douazeci de ani. Pentru mine a fost un noroc faptul ca nu am fost acolo.

I.C.: Acum, dupa ce s-a schimbat regimul, fostii detinuti politici au primit diverse drepturi. Dumneavoastra sunteti o celebritate în Ardeal, socotit al doilea Horea, dupa cum semnala Securitatea în dosarul de urmarire. Ati fost persecutat politic.

I.G.O.: Dintre persecutatii politici, sunt cei care au facut închisoare, cei cu domiciliu obligatoriu, deportatii, prizonierii din Uniunea Sovietica si nu se gaseste o categorie: aceea a luptatorilor anticomunisti din munti. N-ai sa gasesti nici o lege în România postdecembrista care sa ne favorizeze. Abia acum vor sa ne deco­reze cu ordinul Rezistentei împotriva Comunismului. Dar câti mai suntem la zece ani dupa Revolutie?

Despre români si eroism

I.C.: Dumneavoastra, atunci, nu aveati toate datele problemei si ati sperat în rasturnarea comunismului cu ajutorul americanilor. Daca ati fi pus în situatia de a o lua de la capat stiind ca regimul va tine cincizeci de ani, ati proceda la fel?

I.G.O.: Noua, românilor, ne-a mers rau întotdeauna. Nu zicem noi mereu când am fost sub unguri ne-a mers asa, când am fost sub turci ne-a mers asa, când am fost sub rusi ne-a mers asa, acuma îi cautam pe americani. Acum, nu stiu cum va fi, bine sau rau, nu con­teaza, dar, mai frate, noi tot sub cineva trebuie sa fim? Sunteti isto­rici. Când au venit turcii si i-a întâmpinat stefan la Razboieni, si a intrat cu armata de patru mii de oameni împotriva puhoiului turcesc, a stiut el ca învinge acolo, a avut, credeti, vreo speranta în directia aceasta? Dar eu cred ca, si aici ajung la întrebarea dumneavoastra daca as proceda la fel, ca în istoria unui popor se simte nevoia la un moment dat ca într-un anumit loc sa se lupte si sa se moara, pentru a avea dreptul sa calci pe pamântul acela. si noi am socotit ca noi suntem aceia sortiti sau poate blestemati sa fim aceia. Toata lupta noastra poate fi rezumata în câteva pagini. Am lasat un testament în 1964, nu se gaseste în dosarele de la CNSAS deoarece mi l-au dat. Securitatea a gasit caietul la Remus Budac în perete si acesta n-a mai putut sa nege. Acum l-am recuperat si acolo gasim scris: acest caiet a fost primit de mine de la banditul Gavrila. Era un testament lasat tinerilor în care aratam ce simteam si pentru ce am luptat.



I.C.: Sperati într-o rasturnare grabnica a regimului comunist? La un moment dat, Motrescu si Vatamaniuc pariau. Unul sustinea ca va cadea comunismul în 1955 si, daca nu se întâmpla aceasta, urma sa îi dea celuilalt doua oi. Celalalt paria ca acest eveniment va avea loc abia în 1956, urmând sa îi dea celuilalt o vaca. Dar nici unul nu-si punea problema ca regimul va mai rezista câtiva zeci de ani.

I.G.O.: Pentru ca a venit vorba de Motrescu, daca eu mai sunt aici, se datoreaza bunei-credinte si sacrificiului sau. Poate ca n-am zece oameni în viata mea fata de care sa fi avut asa o veneratie deoa­rece îl socotesc ca pe ceva cu totul superior celorlalti oameni. Baiatul acesta a fost partizan de dinainte de 23 august si a fost în lupta pâna în 1958. El si-a pus viata salvându-ne pe noi.

I.C.: Prin ce s-a deosebit gruparea condusa de dumneavoastra de alte grupari de rezistenta?

I.G.O.: Este, în mod sigur, o mare deosebire între dosarele mele si ale bandei mele de dosarele celorlalte bande. Nu este mai putin frumoasa rezistenta din Muntii Apuseni condusa de maiorul Dabija. A fost bine organizata. Singura deosebire a fost urmatoarea: ca a avut vânzatorul lânga el, pe maiorul Oniga.

I.C.: Din cauza fricii de tradare ati evitat contactul cu alte grupuri de rezistenta? De exemplu cele de pe versantul sudic al Fagarasului.

I.G.O.: Situatia aceasta era în special în atentia Securitatii, si într-o vreme ne-au servit cu niste Arnautoi. Acestia, la vremea res­pec­tiva, erau cinci barbati si o femeie. Au aparut la Sâmbata cinci barbati si o femeie. Noi suntem Arnautoii, daca întâlniti banda lui Hasu si Gavrila, spuneti-le sa vina, sa luam legatura. Securitatea stia ca noi îi cautam. Numai ca întâmplarea a facut sa fie adevaratii Arnautoi în zona, si un cioban s-a dus la ei si le-a spus: "Nene Toma, eu va stiu pe dumneavoasra de când erati mic, sunteti feciorul înva­ta­torului nostru, dar, uite, sunt unii aici care zic ca ei sunt Arnautoii". Normal ca s-au dus acolo si, dupa o lupta care s-a dat, i-au ucis; afara de unul pe care l-au trimis jos la Securitate sa le spuna sa nu mai umble cu dracii de-astea. Pentru ca, în anul urmator, Securitatea sa mai trimita o ban­da, tot pentru ei mai mult, si am nimerit noi în ea. Din aceasta facea parte Vasile (Motrescu) si el ne-a salvat, deconspirându-i.

Puterea obisnuintei

I.C.: Am remarcat faptul ca folositi expresia "banda" atunci când va referiti la grupul condus de dumneavoastra. Acesta era ter­menul folosit de Securitate în dosare. Vi-l însusiti?

I.G.O.: Atât m-am obisnuit cu termenul, ca m-as mira ca într-o buna zi sa nu ma prezint ca atare! Într-un volum de documente despre Arnautoiu scrie ca atunci când l-au prins l-au întrebat: când ai alcatuit banda? Eu nu recunosc cuvântul banda, scrie el, eu am avut o grupare de rezistenta armata împotriva comunismului. Daca va uitati la declaratia din data urmatoare veti gasi ca si el foloseste cuvântul banda. Când m-au prins pe mine, în 1976, mi s-a întâmplat urmatorul lucru: m-au întrebat despre cum am organizat banda si eu am spus ca noi n-am avut banda, am fost un grup asa... Nu m-au batut, n-au zis nimic, dar a doua zi a venit un ofiter. Zice: fi bun dumneata si nu scrie asa, ca noi nu putem sa dam asa mai departe. si îti dau si un sfat, pâna la urma tot vei scrie. Au venit a doua zi. Am scris în cele din urma banda între ghilimele; nici asa n-a fost bine. si dupa aceea am terminat scriind într-un loc "banda", în alt loc "gru­pul nostru", în altul "noi"... În ziua în care noi am atacat Cabana Bâlea, pe 17 august, Arnautoiu a atacat cabana din Muntii Bucegi, Padina. O luna de zile eu am fost întrebat întruna despre cum ne-am înteles cu Arnautoii ca în aceeasi zi sa atacam. Nu am stiut si nici ei n-au stiut, saracii.

I.C.: Viata dumneavoastra s-a desfasurat sub semnul luptei îm­po­triva comunismului. Sunteti unul dintre foarte putinii supra­vie­tuitori ai rezistentei din munti si, totodata, cel mai important. Ce fel de recompensa ati primit din partea statului democrat de astazi?

I.G.O.: Când s-a pus problema în ce categorie sa ma bage, doamnele de la Prevederi Sociale m-au întrebat: "Domnule Gavrila, dumneavoastra, cu închisoarea - nu sunteti, caci eu la Rahova cât am stat, n-am fost nici condamnat, nici arestat; în domiciliu obliga­toriu - nu; deportat - n-ati fost." si atunci m-au încadrat în una din categoriile acestea, rasplatindu-ma cu jumatate din ceea ce se da unui detinut politic. Din pacate, nu mi se socoteste din 1948, se so­co­teste numai de la data condamnarii, ca si când eu as fi condamnat pe nimica. Am lucrat si eu zece ani dupa ce am fost prins si am un ajutor social. În al treilea rând, întâmplându-se sa fiu casatorit cu o nevasta care a mai avut si ceva pamânt, lucrez pamântul respectiv.

I.C.: În Galtiu?

I.G.O.: Da, în satul din care a fost fotograful Unirii.

I.C.: Sunteti înca în putere.

I.G.O.: Slava Domnului!

CNSAS si istorie

I.C.: Ce parere aveti despre CNSAS, în ce masura cores­pun­de nevoilor societatii actuale, si prin ce am putea veni în întâm­pi­narea acestora în continuare?

I.G.O.: Domnul meu, dumneavoastra faceti istorie, adica dati posi­bilitatea de a se cunoaste istoria acelor vremuri. Ceea ce ma supa­ra, într-un fel, este putinul interes pe care societatea româneasca îl manifesta pentru cunoasterea acelei perioade.

I.C.: Poate nu mai intereseaza acum, oamenii sunt interesati de cu totul altceva.

I.G.O.: Cei ce îsi reneaga parintii vor fi renegati la rândul lor de urmasi. Peste câtva timp va veni alta generatie care-i va dispretui pe cei care nu s-au interesat acum. Traiesc numai popoarele care îsi respecta istoria, care-si citesc istoria, care-si iubesc istoria.

I.C.: Numai ca, vedeti, exista în istoria oricarui popor perioade cu care ne mândrim si despre care cunoaste toata lumea câte ceva, iar istoricii se înghesuie sa scrie, sa comenteze în talk-show-uri, perioade în care poporul si liderii sai politici s-au comportat demn si inteligent, si perioade în care aceste calitati se pare ca au adormit. Aceste zone gri ale trecutului sa fie evitate de memoria selectiva a popoarelor?

I.G.O.: Noi îi iubim si pe cei care au luptat pentru neamul acesta, si pe cei care au scris despre ei, pe istorici.

I.C.: Despre grupul dumneavoastra s-a scris foarte putin în com­paratie cu altele, cu toate ca a fost foarte important. Sa fie aceas­ta o consecinta a faptului ca dumneavoastra sunteti în viata?

I.G.O.: Se poate.

I.C.: Interpretarea informatiilor din dosare este foarte anevo­ioasa si presupune o experienta si o cunoastere a modului cum functiona si lucra Securitatea apreciabila. Ofiterul introducea mult balast pentru a-si impresiona superiorul, de multe ori inventa poate informatori si note informative, poate chiar actiuni de filaj. Pe de alta parte, este clar ca multe actiuni ale Securitatii nu apar în dosare din anumite motive. Despre declaratiile din ancheta ce sa mai vorbim?

I.G.O.: Trebuie sa tii seama de urmatorul lucru: ca a declarat poate chiar mama un anumit lucru; ea a fost dusa dimineata la ora 7 în ancheta si ancheta s-a terminat la ora 11.30, noaptea; si tot ce a scris ea poate fi scris în cinci minute. Dar nu a scris ea. A scris ofiterul de Securitate si ea numai a iscalit. Dar acuma, întrebarea este urmatoarea: le poti lua pe acelea ca adevarate, ce s-a în­tâmplat în atâtea ore de ancheta? Securitatea folosea diverse metode. Mi-a spus mie, zice: v-am agatat tinichele de coada si, de vei supra­vietui, nu vei putea scoate capul în lume. Eu am fost condamnat la moarte, si dupa condamnarea la moarte m-au mai condamnat la sase ani închisoare corectionala. si, zice, daca n-avem alte mijloace, va acuzam ca ati taiat lemne, fara autorizatie, în padure.

I.C.: Cel ce purcede la investigarea acestor materiale întâmpina numeroase dificultati. Dumneavoastra traiti si ne puteti corecta. Peste douazeci de ani, când cineva va lua dosarul acesta va putea la fel de bine gresi. Atunci când am scris acel articol pentru revista Magazin Istoric am avut frica de a nu gresi. Dumneavoastra ati fost participant activ la acele evenimente, ati scris despre ele, desi eu aduceam date noi din dosare. Am avut sentimentul ca intru nepermis în istoria dumneavoastra, desi nu era numai istoria dumneavoastra. Vreau sa vorbiti putin despre curaj. Sunteti cel mai în masura sa ne vorbiti despre acest lucru. Cum sa avem curaj? În tot ceea ce facem.

I.G.O.: Domnul meu, trebuie foarte putin. Numai un pic de bun-simt. Sa iubesti un pic demnitatea ta si a poporului tau. Sa avem curajul sa spunem ca ne-a fost bine sau ne-a fost rau sub români. Sa fim noi însine si sa ne comportam ca atare. N-am fost un popor numai de lasi, n-am fost un popor numai de lichele, n-am fost un popor numai de fricosi.



Ochii si urechile poporului. Convorbiri cu generalul Nicolae Plesita, Bucu­resti, Editura Ianus Inf SRL, 2001, p. 138.










Document Info


Accesari: 2845
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2022 )