COMUNITATEA EUROPEANA A CARBUNELUI SI OTELULUI (CECO)
Cel ce a facut primele demersuri in scopul realizarii unei noi unitati europene a fost Jean Monnet.
Avand functia de de sef al Organizatiei Nationale a Planificarii din Franta, fostul functionar de stat a propus ca productia de carbune si de otel a Frantei si a Germaniei sa fie administrata de catre un organism supranational.
Planul pentru Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CE 949j93j CO), a anuntat la 9 mai 1950 de catre ministrul de externe al Frantei, Robert Schuman, a constituit un nou inceput pentru Europa.
“Planul Schuman”, menit sa evite o noua conflagratie, punand ramurile de baza ale industriei de armament sub control international prin intermediul unui tratat inviolabil, a constituit primul pas pe calea constituirii Europei unite.
CECO si Adunarea sa parlamentara au fost infiintate la 10 august 1952, iar Jean Monnet a devenit primul presedinte al Inaltei Autoritati a Carbunelui si Otelului.
Prima experienta de integrare europeana originala, CECO, instituita prin Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951, pe o durata de 50 de ani, a reunit sase tari (Belgia, Franta, Italia, Luxemburg, Olanda, Republica Federala Germana). Tratatul a intrat in vigoare la 23 iulie 1952 si a incetat in iulie 2002 .
Originea acestei experiente se regaseste in declaratia lui Robert Schuman, ministrul Afacerilor externe, facuta la 9 mai 1950 (Anexa 1). Trebuia reglementata problema productiei de carbune si otel in Europa, deoarece unele tari (Belgia, R.F.G., Olanda) erau dezavantajate in privinta primului produs, iar celelalte (Franta, Italia, Luxemburg) in privinta celui de-al doilea. Dincolo de o cautata complementaritate economica, trebuia rezolvata o problema mai generala : cea a includerii Germaniei in Europa. Cancelarul Adenauer isi multiplica propunerile de cooperare cu alte tari, mai ales cu Franta, pentru a sterge antagonismele seculare dintre cele doua tari.
Organismele CECO erau de trei feluri :
executivul era bicefal, compus din Inalta Autoritate, care avea ca misiune sa realizeze obiectivele Tratatului luand decizii sau formuland avize ori recomandari, si Consiliul Special al Ministrilor, organism colegial cu caracter politic (rezolvarea problemelor comune) si diplomatic (protejarea susceptibilitatilor nationale);
un organsim de control constituit din Adunarea Comuna (Parlamentul statelor membre), cuprindea reprezentanti ai “Popoarelor statelor” (articolul 20 din Tratatul de la Paris). Exercitand un control a posteriori, aceasta instanta cu rol redus discuta si evalueaza raportul general anual prezentat de Inalta Autoritate, pe care putea sa-l cenzureze;
ordinea judiciara era asigurata de catre Curtea de Justitie a CECO, institutie ce trebuie sa vegheze la o buna functionare in ansamblu, intervenind pentru rezolvarea tuturor diferendelor.
Conform termenilor Tratatului, CECO avea sapte misiuni importante :
sa promoveze dezvoltarea schimburilor intre tarile membre;
sa vegheze la aprovizionarea regulata a Pietei Comune;
sa modernizeze productia;
sa asigure in mod egal utilizatorilor accesul la sursele de productie;
sa amelioreze conditiile de munca si de viata in aceste doua sectoare;
sa se straduiasca din toate puterile sa obtina cele mai scazute preturi, fara sa modifice calitatea produselor;
sa exploateze rational zacamintele pentru a evita epuizarea lor.
Rezultatele
spectaculoase obtinute au justificat continuarea experientei . Din
punct de vedere juridic, CECO a permis garantarea unei concurente cu
tarife rezonabile si s-a opus tuturor intelegerilor sau
comasarilor abuzive. Din punct de vedere economic, ea a contribuit,
pana in 1958, la dezvoltarea productiei de carbune, mai ales in
Franta si Luxemburg. Din punct de vedere tehnic, CECO a participat la
modernizarea industriei siderurgice prin favorizarea implantarii unor unitati
de productie pe litoral (faimoasa “siderurgie pe apa” la Dunkerque,
Anvers,
Protocoale anexate Tratatului de constituire a Comunitatii Europene, Protocol asupra consecintelor financiare ale expirarii Tratatului CECO si a Fondului de cercetare pentru carbne si otel.
Articolul I
Toate bunurile si obligatiile C.E.C.O., astfel cum se afla ele la data de 23 iulie 2002, sunt transferate Comunitatii Europene incepand cu 24 iulie 2002.
Valoarea neta a acestor bunuri si obligatii, asa cum apar ele in bilantul CECO din 23 iulie 2002, sub rezerva oricarei cresteri sau scaderi care poate sa apara in urma operatiunilor de lichidare, este considerata ca patrimoniu destinat cercetarii in sectoarele industriei carbunelui si otelului, denumite „CECO in lichidare”. Dupa incheierea lichidarii, patrimoniul va fi denumit: „Bunuri ale Fondului de cercetare pentru carbune si otel”.
Veniturile provenite din acest patrimoniu, denumite „Fondul de cercetare pentru carbune si otel”, sunt folosite exclusiv pentru cercetare, in afara programului-cadru de cercetare, in sectoarele industriei carbunelui si otelului in conformitate cu dispozitiile prezentului Protocol si ale actelor adoptate pe baza acestuia.
art.4. Prezentul protocl intra in vigoare in data de 24 iulie 2002.
|
