Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




Regimuri politice dictatoriale

Stiinte politice


Regimuri politice dictatoriale

Termenul de 'dictatura' provine din latinescul 'dictatura', derivat din 'dictare - a afirma, a porunci', insemnand dominatia nelimitata a unui grup social, a unei persoane.

Dictatorul (lat. 'dictator') este persoana care exercita conducerea fara nici un control al statului, avand puteri discretionare.



In Roma antica, dictatura insemna puterea absoluta a unui despot (autocrat, tiran). Notiunea era atribuita magistratilor superiori, investiti cu puteri nelimitate in imprejurari exceptionale - razboaie, rascoale populare - pentru o perioada, in principiu, de 6 luni. Exprimand, initial, 949c24j o putere legal instituita, la sfarsitul republicii romane prin dictatura se intelege puterea celui care a acaparat-o prin mijloace ilegale.

In politologie, termenul de dictatura este identificat cu cel de totalitarism, absolutism, despotism, autocratie, existand o diversitate de pareri cu privire la trasaturile definitorii ale dictaturii, printre care mentionam: caracterul absolut al autoritatii supreme; absenta unor norme de succesiune; lipsa unor legi sau cutume in virtutea carora dictatorii sa raspunda pentru faptele lor; concentrarea puterii in mana unei singure persoane s.a.

In definirea conceptului de dictatura, politologia evidentiaza mijloacele si metodele proprii guvernarii dictatoriale, de la cele legale pana la cele ilegale, de la manipularea 'pasnica' la violenta deschisa, in functie de evolutia concret istorica.

Dictatura reprezinta, asadar, caracteristica principala a oricarei dominatii, modul si formele ei de exercitare, in raport cu toate conditiile concrete ale momentului istoric.

De-a lungul istoriei, au existat mai multe regimuri dictatoriale, indeosebi in epocile sclavagista si feudala, sub forma monarhiilor absolutiste. O data cu epoca moderna, regimurile absolutiste au primit puternice lovituri, prin aparitia regimurilor democratice. Cu toate acestea, istoria moderna si, in mod deosebit, cea contemporana, au inregistrat si regimuri politice dictatoriale. Mare amploare au avut dictaturile de tip fascist (Moussolini, Hitler, Horty etc.) si comunist (Stalin, Mao Tzedun etc.). In afara de aceste regimuri dictatoriale de mare amploare se cunosc si alte regimuri dictatoriale militare, personale etc.

Dictaturile totalitare sunt regimuri politice fundamentate pe ideologia si partidul politic de extrema dreapta sau de extrema stanga, ale caror mijloace si practici de guvernare au atins formele cele mai arbitrare ale puterii absolute discretionare, exercitate prin teroare, propaganda si asasinat. Regimurile totalitare au unele trasaturi comune: la baza aparitiei si mentinerii lor au stat: existenta unui singur partid, fapt ce a determinat inlaturarea statului de drept; ideologii singulare, absolutiste, cu caracter mesianic, care la fascism s-a manifestat in exterminarea popoarelor si indivizilor apartinand altor comunitati, rase sau conceptii, iar ideologia comunista, prin misiunea 'istorica' a clasei muncitoare si a tezei 'luptei de clasa', care a distrus drepturile si libertatile natiunilor, ale indivizilor, ale tuturor comunitatilor sociale care s-au aflat sub comunism; mitul dominatiei charismatice, mitologia sefului predestinat sa conduca, creandu-se cultul sefului (personalitatii) intretinut prin mijloacele propagandei si ideologiei partidului, impuse pana la dimensiunile unei isterii colective.

Regimurile totalitare comuniste au aparut in timpul primului razboi mondial (in fostul imperiu tarist) si dupa al doilea razboi mondial in unele tari din centrul si estul Europei, in Asia si America Latina si au disparut, in buna parte, ca urmare a revolutiilor anticomuniste din anii 1989-1990. Regimurile totalitare fasciste au aparut dupa primul razboi mondial si au fost inlaturate la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial, ca urmare a victoriei Natiunilor Unite.

Dupa primul razboi mondial, indelungat si pustiitor, comunitatea europeana s-a aflat in fata unei profunde framantari socio-politice. Criza sociala puternica, razboiul, saracia maselor au produs perimarea idealurilor si valorilor umaniste afectate profund de mizerie si agresiune.

In cadrul procesului de eliberare nationala, s-a produs destramarea si prabusirea vechilor structuri institutionale dominatoare ale marilor imperii, realizandu-se o noua configuratie national-statala in Europa.

Fascismul si comunismul, sisteme ale dictaturii si absolutismului, au aparut, mai ales, in unele state foste imperiale, continuand si dezvoltand pe alte planuri traditiile de dominatie antidemocratica.

In fostul imperiu tarist, in Ungaria si, in parte, in Germania, s-au produs revolutii politice comuniste (bolsevice).

Dupa prabusirea marilor imperii, la scurt timp, se observa ca s-a trecut de la tarism la comunism, de la austro-ungarism si imperiul militarist german la comunismul stangii extremiste, ca, in final, sa se instaureze, in Ungaria si Germania, regimuri de extrema dreapta, ceea ce, in ansamblu, a demonstrat disponibilitatea acestor societati, mostenitoare ale fostelor structuri imperiale agresoare, pentru asezarea regimurilor totalitare. Italia, dupa primul razboi mondial, prezenta un imperialism sarac, neimplinit in tendintele sale de expansiune economica si teritoriala, unde criza sociala interna a declansat mari actiuni revendicative. Gruparile de extrema stanga, puternice in centrele industriale din nordul tarii, se orienteaza spre modelul sovietelor[1]), ca modalitate a declansarii revolutiei comuniste.

Miscarea politico-fascista, condusa de B. Mussolini (fost director al ziarului socialist 'Avanti', el insusi socialist in prima parte a vietii), reuseste, datorita slabiciunii si fricii fortelor politice liberale, amenintate de valul revendicarilor sociale si de o posibila revolutie bolsevica, sa impuna dictatura gruparii fasciste, venita si ea din miscarea agresiva si violenta a strazii[2]), ca 'alternativa' in solutionarea crizei de 'autoritate politica' si 'obtinerea echilibrului social'.

Revolutia democratica din Rusia, din februarie 1917, ar fi putut permite dezvoltarea unei societati democratice, pluraliste, proces insa oprit prin lovitura de stat a bolsevicilor din luna octombrie 1917.

De remarcat ca o societate rusa, democratica, nu s-a putut dezvolta si maturiza in cateva luni cand, din punct de vedere economic si social, se afla in stadiul unui imperialism feudal primitiv si autocratic, ale carei traditii absolutiste si represive au fost perfectionate de noul tarism al partidului bolsevic.

Pendularea sistemului politic intre extremismul de dreapta si cel de stanga (sau invers) este specific societatilor tributare structurilor autoritare si de dominatie (exceptand in parte statele supuse fortei, din afara dictatului si dictaturii), in care procesele dezvoltarii in general si ale echilibrului social intern s-au desfasurat in absenta sau palida manifestare a valorilor si normelor democratice (lipsa libertatii nationale, sociale, a pluralismului, parlamentarismului, votului universal etc.).


Document Info


Accesari: 2539
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )