CONSILIUL UNIUNII EUROPENE

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE

Consiliul Uniunii Europene (inainte de Maastricht, al Comunitatilor Europene) este cunoscut si sub numele de Consiliul de ministri.

In ce ne priveste, vom opta in aceasta lucrare pentru denumirea oficiala, de Consiliul U.E.[1]., pentru a familiariza cititorul cu notiunile folosite in documentele oficiale ale Uniunii Europene, desi consideram ca denu­mirea informala Consiliu de ministri este mai adecvata, in primul rand pentru a-1 deosebi de Consiliul european, organism paracomunitar cu care Consiliul Uniunii Europene se confunda foarte usor, si apoi, pentru a 636e43g sugera componenta sa . De altfel, chiar in documentele oficiale, Consiliul Uniunii Europene este deseori amintit sub titulatura simpla de „Consiliul', inclinam sa credem ca din aceleasi ratiuni.

Structura Consiliului Uniunii Europene

Consiliul Uniunii Europene este format din reprezentantii guvemelor statelor membre. Institutia poate lua forma unui „Consiliu general', atunci cand este compus din ministrii de externe ai statelor membre, sau a unor „Consilii speciale', ,specializate' sau ,sectoriale', cand este compus din ministrii specializati intr-un domeniu sau altul (agricultura, industrie, comert etc.)[3].

Conducerea institutitiei este formata dintr-un presedinte, desemnat prin rotatie, la fiecare 6 luni[4], dintre reprezentantii statelor membre, intr-o ordine prestabilita⁴.

Dupa unele opinii, termenul de 6 luni este prea scurt, deoarece nu permite statului care detine presedintia sa-si finalizeze proiectele incepute, si, in consecinta, se propune marirea lui; aceasta propunere se loveste insa de opozitia statelor mici, care se tem ca, aplicandu-se o formula de calcul a termenului care sa tina sema de ponderea voturilor in Consiliu, ar putea fi tinte prea mult timp departe de presedintia Uniunii .

De asemenea, presedintele Consiliului U.E este eel care reprezinta efectiv Uniuea in relatiile externe, exprimand opinia acesteia la conferintele internationale .

In domeniul politicii externe si de securitate comuna, presedintele are atributia de a duce la indeplinire deciziile comunitare luate de Consiliul U.E., devenind prin urmare organ executiv. De altfel, in acest domeniu este instituta o conducere tripartita, asa numita „troica', cuprinzand fostul presedinte, presedintele in exercitiu si viitorul presedinte, structura avand menirea de a asigura continuitatea in ceea ce priveste gestionarea afacerilor externe ale Uniunii Europene[6].

Consiliul dispune si de un Secretariat general, condus din 1999 de Javier Solana Madariaga (fost Secretar general al NATO).

Functionarea Consiliului Uniunii Europene

Consiliul general se intruneste lunar, pentru a asigura continuitatea activitatii, necesara functionarii Uniunii in bune conditii. Consiliile spe­cializate insa, se reunesc atunci cand se impune discutarea unor aspecte concrete din domeniul de activitate respectiv, fie odata cu Consiliul gene­ral, fie intre intalnirile acestuia[7] .

Membrii Consiliului actioneaza la instructiunile statelor membre. Guvernele nationale pot imputernici mai multi membri sa participe la dezbaterile Consiliului, insa numai unul va avea drept de vot - dispozitiile tratatelor fiind clare in acest sens[8].

Consideram util sa subliniem faptul ca, spre deosebire de Consiliul european, care lucreaza pe baze interguvernamentale, Consiliul Uniunii Europene este o institutie comunitara[9] (alaturi de Comisie, Parlament si Curtea de Justitie), care isi desfasoara activitatea in mod permanent, pe principii comunitare.

In interiorul Consiliului Uniunii Europene se realizeaza echilibrul intre interesul comunitar (pe care trebuie sa-1 apere ca organ colegial si ca institutie comunitara), si interesul national al statelor membre, care dau instructiuni ministrilor ce-1 compun. Tendinta de a pune interesul national mai presus de interesul comunitar, care totusi exista, este contracarata prin plasarea monopolului initiativei legislative in mainile Comisiei europene.

Presedintele Consiliului U.E. are indatorirea de a organiza, in tara sa de origine, una din cele doua intalniri anuale ale sefilor de stat si de guvern, cunoscute sub denumirea de Consiliul european. In timp ce Con­siliul european discuta problemele de strategie viitoare ale Uniunii, Con­siliile U.E. specializate se intalnesc in localitati de provincie, intr-un cadru informal si relaxat, pentru a schimba opinii despre probleme concrete.

Lucrarile Consiliului U.E. sunt convocate de presedintele acestuia, de unul dintre membri sau de Comisia europeana, si la ele participa presedintele Comisiei europene si/sau comisarul insarcinat cu problema in discutie; sedintele se desfasoara in principiu cu usile inchise, insa cu unanimitate de voturi se poate decide ca sedinta sa fie transmisa in direct pe posturile de televiziune.

In prezent, fiecare stat are un anumit numar de voturi, stabilit propor­tional cu numarul populatiei. Astfel, cele patru state mari - Germania, Franta, Italia, Marea Britanie, au 29 de voturi in Consiliul U.E., Spania si Polonia 27, Olanda 13, Ungaria, Portugalia, Grecia si Belgia cate 12, Austria si Suedia cate 10, Lituania, Slovacia, Irlanda, Finlanda si Danemarca cate 7 voturi, Cipru, Letonia, Estonia, Slovenia, Luxemburg 4 voturi, Malta 3 voturi.Romania are 14 voturi, iar Bulgaria 10.

Atributiile Consiliului Uniunii Europene

a) atributii legislative. Spre deosebire de un stat national, unde legislatia este adoptata de Parlament, rolul legislativ in Uniunea Europeana apartine in primul rand Consiliului U.E. In ultimul timp insa, aceasta atributie este partajata cu Parlamentul european, caruia i se da o tot mai mare importanta in ansamblul institutional al Uniunii.

In exercitarea atributiilor legislative, Consiliul U.E. adopta acte normative cu forta juridica obligatorie (regulamente, directive), care se impun statelor membre, celorlalte institutii comunitare si insusi Consiliului U.E.

De asemenea, Consiliul poate revizui tratatele comunitare si sa ia decizii de natura constitutionala, cum a fost decizia privind alegerea parlamentarilor europeni prin sufragiu universal (sub rezerva ratificarii acestei decizii de catre parlamentele nationale).

b) politica externa si de securitate comuna, politica in justitie si afaceri interne. Cei doi „piloni' interguvemamentali ai Uniunii Europene sunt in sarcina Consiliului U.E., institutia care reprezinta interesele statelor membre in Uniune.

Consiliul este cel care autorizeaza deschiderea negocierilor cu statele asociate, in vederea aderarii, sau cu alte state sau organizatii internationale, in scopul incheierii unor acorduri internationale[10], iar ulterior aproba acordurile intenationale incheiate de Comisie.

c) atributia de coordonare a politicilor economice ale Uniunii Europene, in special pentru asigurarea functionarii uniunii economice si monetare.

d) atributia de aprobare a bugetului comunitar, al carui proiect este depus de catre Comisie, atributie pe care o imparte cu Parlamentul european.

e) atributia de propunere a membrilor unor organe comunitare, cum ar fi Comitetul Economic si Social, Curtea de conturi.

COREPER

Sub denumirea de COREPER este cunoscut Comitetul reprezentantilor permanenti de pe langa Consiliul U.E.

Intrucat Consiliul U.E. are o activitate periodica, intermitenta - de altfel singura compatibila cu calitatea de ministri in guvernele nationale a membrilor acestuia - iar integrarea comunitara necesita tot mai mult existenta unor organe cu activitate continua, zilnica, prin Tratatul de fuziune a fost creat COREPER.

Acest organ comunitar reuneste inalti functionari si experti din fiecare stat membru, condusi de un Reprezentant permanent al acelui stat pe langa Uniune, cu rang de ambasador. El este subordonat Consliului U.E. si are rolul de a ajuta Consiliul in activitatea sa, de a pregati lucrarile acestuia, si, ulterior, de a-i executa deciziile. In acelasi timp, COREPER realizeaza o dubla legatura: intre reprezentantii statelor membre, si apoi intre fiecare reprezentant si guvernul sau[11].