Constructie europeana
Paul MAGNETTE, Europa, Statul și democrația. Suveranul imblanzit, Iași, Institutul European, 2005, pp. 111 - 136.
- evaluari asupra textului:
Textul propus spre analiza reprezinta integral capitolul "Oameni politici si tehnocrati" din lucrarea lui Paul Magnette, Europa, Statul și democrația. Suveranul imblanzit. Textul este impartit in mai multe etape de analiza pe care autorul le ia in calcul in scopul prezentarii rolului Comisiei Europene de la inceputurile sale pana in prezent. Fiecare etapa este mai mult sau mai putin o posibilitate pe care autorul o ofera cititorilor sai, de a intreprinde la randul lor, judecati asupra rolului Comisiei printre celelalte institutii comunitare, cat si de a deschide noi perspective de analiza. Textul este unul dens, in ceea ce priveste detaliile tehnice si istorice, care sunt legate de parcursul evolutiv al Comisiei Europene, insa relevante pentru a construi argumente in elaborarea prezentarii autorului.
- ideea generala a textului
Ideea generala care emana din text este aceea cu care se confrunta intreaga lucrare a lui Paul Magnette. Este vorba despre problematica suveranitatii statelor membre si contextul evolutiv al constructiei europene. Capitolul propus spre analiza ridica problema modului in care Comisia Europeana se pozitioneaza in raport pe de o parte, cu statele membre si, pe de alta parte, in raport cu suveranitatea nationala. Cedarea unor atribute ale suveranitatii nationale catre Comisie a dus la transformarea relatiilor cetatenilor cu statele de provenienta, o modificare a constiintei de sine si a cedarii de competente spre organisme slab definite la inceput. Tot acest proces a necesitat investirea de incredere ("trust") si proiectarea asteptarilor individuale inte-o constructie care se va valida in timp, asa cum a fost si proiectul european.
- puncte cheie in analiza:
- critica adusa de liberali, a celor care au sustinut o dezvoltare a pietei unice, in care Comisia Europeana era vazuta mai degraba drept un "guvern tipicar"(p. 112.). La fel cum autorul ne sugereaza, textul va pendula intre ideea de "avatar al etatismului" sau "cal troian al liberalismului"(p. 112.). Inca din primele randuri, autorul ridica problema suveranitatii, a erodarii acesteia prin prisma activitatilor Comisiei, lasand cititorul sa-si formeze propria opinie.
- etape istorice de evolutie pe care le-a inregistrat Comisia. Este vorba despre cele mai importante intre care vom observa diferente majore:
(1) perioada de inceput, Tratatul de la Roma, prin care Comisia este vazuta drept un organ executiv, ea va fi asezata intr-o "pozitie transversala"(p. 113.), cu scopul de a deveni punct de cooperare (detinea puterea executiva si participa si la exercitarea puterii legislative si judecatoresti). "Comisia ar fi putut juca un dublu rol de executant cotidian si de forta de impulsionare a integrarii"(p. 114.).
(2) perioada de dupa Compromisul de la Luxemburg, Comisia este redusa la rangul de secretariat al Consiliului si in baza Art. 308 (fost 235) Comisia nu va mai avea forta de a implementa politicile. Guvernele vor actiona singure. Pierde si functia de influentare a proceselor legislative: "inainte de a adopta o propunere de o importanta deosebita, este de dorit ca aceasta Comisie sa stabileasca anumite contacte cu guvernele statelor membre, prin intermediul reprezentantilor permanenti" (p. 115, una dintre cele 7 conditii din Compromisul de la Luxemburg) si de asemenea, Consiliul putea cere Comisiei "sa intreprinda orice studiu considera oportun"(p. 115, in baza Art. 208).
- relansarea Comisiei la mijlocul anilor `80. Obiectivele pietei unice care vor fi inscrise in AUE aduc Comisia intr-o pozitie privilegiata. Esista o seama de factori favorizanti: presiunile economice, crizele energetice, concurenta dintre SUA, Japonia si Europa, pierderea increderii in metodele economiei clasice, cresterea influentei liberalismului care propunea dereglementarea in interior si liberalizarea comertului in exterior. UEM va reprezenta un succes al Comisiei prin capacitatea sa de impulsionare (Consiliul avea proiectul elaborat din anii `70, cf.a.). Este ajutata si de contextul caderii blocului sovietic. Autorul considera ca "UEM nu poate fi interpretata, in ceea ce priveste rezultatele, ca o consolidare a puterii comunitare in detrimentul statelor membre. Marele val de liberalizare si de dereglementare care a insotit-o, antrenat de piata unica, consta intr-adevar intr-o pierdere a puterii statelor, dar beneficiarii acesteia sunt pietele, si nu comunitatea"(p. 121.).
- imapctul UEM: Comisia are urmatoarele atributii destul de restranse: emite recomandari catre statele membre, asista Consiliul care supravegheaza respectarea liniilor directoare. Odata intrate in UEM, statele transfera competentele monetare Bancii Centrale, mecanism numit de autor "contragreutate tehnocratica"(p. 122.). Gradatia transferurilor de competente ne arata urmatoarele: aparitia in plan juridic a "dreptului suplu", "soft law"(p. 123.), a lasat statelor un spatiu larg de actiune, incadrat doar de obiective generale fixate de comun acord.
- liberalizarea si dereglementarea: de regula multe dintre politicile comune au fost propuneri ale statelor, autorul ne da exemplu politica de concurenta (p. 126.), care se pare ca "este deci o alegere a statelor cea care, la inceput, fondeaza aceasta politica. Le-a scapat ea oare, pe parcursul dezvoltarii ei?"(p. 126.). In domeniii precum: telecomunicatii, transport, gaz, apa, electricitate, Comisia a promovat un program de armonizare a legislatiilor nationale care favorizeaza dereglementarea activitatilor de servicii publice. Acest model este modelul de dereglementare promovat de UK (p. 126.). Guvernele nu se opun acestor proiecte, din contra, ele se bucurau de acordul statelor: "ele au utilizat procedurile si instrumentele normative care le erau recunoscute de tratate pentru a promova difuziunea regulilor liberei concurente in domeniile care ramasesera pana atunci in afara acestei logici"(p. 127.). Comisia se transforma astfel, intr-un aliat. Politicile de convergenta sunt prin urmare nu succesul Comisiei, cat "rezultatul unei convergente progresive a elitelor politico-economice in jurul acestor obiective"(p. 128.). Se pare ca "elitele nationale convertite la crezul liberal au uzitat Comisia pentru a duce politici pe care nu se simteau capabile sa le impuna"(p. 128.).
- imaginea de "birocratie tentaculara"(p. 129.): prin vastele activitati de dereglementare. Procesul Comisiei este unul complicat: exemplificat in pp. 133-134. Multiplicitatea dezbaterilor, complexitatea procesului, diversele momente ale consultarii, "este vorba mai degraba de degajarea unui compromis care sa satisfaca in acelasi timp interesele actorilor economici si pe cele ale cetatenilor-consumatori, vointa guvernelor si pe cea a PE, pentru ca, la finalul procesului, [] sa aproximeze vointa tuturor"(p. 134.). Este vorba de stabilirea "unei amicitii tehnocratice intre administratiile nationale si cea comunitara"(p. 135.).
- consideratii finale:
Dincolo de aspectele tehnice si istorice cu care se confrunta textul, cat si dincolo de exprimarea de cele mai multe ori metaforica a autorului, textul transmite in substratul sau o dezbatere care a iscat polemici, fiind vorba despre suveranitate. Suveranitata inteleasa nu numai sub aspectele ei ideatice, cat mai ales sub aspectele ei practice, din perspectiva intrebarii: "ce s-a intamplat?". A diminuat sau nu Comisia suveranitatea nationala, a fost ea sau nu la randul ei un agent care a intampinat obstacole, autorul ne lasa sa elucidam pe cont propriu, insa este adevarat faptul ca elaborarea in paralel a constiintei europene cu cedarea de suveranitate catre organismele Uniunii a dus la regandirea realtiilor interumane si la modul in care cetatenii statelor membre isi percep statul si se autopercep la randul lor. Autorul considera ca aspectul tehnocratic nu reduce politicul, pentru ca rolul expertilor este favorizat atat de Comisie cat si de statele membre, prin administratiile nationale. Echilibrul institutional nu a favorizat supranationalul, instantele nationale fiind in concert cu cele comunitare. In cele din urma, ultimul echilibru, cel de continut al politicilor, a fost cel care s-a rupt, pentru ca in acest spatiu a predominat viziunea liberala asupra celei dirijiste.
|
