DEFINIREA PARTIDULUI POLITIC SI A SISTEMULUI DE PARTIDE

DEFINIREA PARTIDULUI POLITIC SI A SISTEMULUI DE PARTIDE

Partidele politice reprezîntă componente functionale esentiale în sistemele politice, începând cu

epoca modemă. În calitate de înstitutii sau structuri ale universului politic, partidele politice au

apărut si s-au dezvoltat ca urmare a extinderii votului universal .si a prerogativelor parlamentare ce

decurgeau din regimurile democratice reprezentative pentru anumite grupuri politice. Din bogata

literatură privind geneza partidului politic câstigă tot mai mult teren ideea că partidul politic este

copilul legitim al modernizării politice prin jntermediul democratiei reprezentative.

Teoria suveranitătii poporului din secolul al XVIII-lea, reprezen-tată mai ales de Montesquieu si

Rous seau, respingea ideea legiferării prin reprezentanti .si, cu atât mai mult, a reprezentării

intereselor par-

ticulare: nu sunt deci , pot fi reprezentantii

"Delegatii poporului si nu

lui; ei nu sunt decât mandatarij lui si nu pot să hotărască nimic defini-tiv. Orice lege pe care n-a

ratificat-o poporul în persoană este nulă; nici nu e lege". Evident, modelul de democratje directă

avut în vedere, ca posibilitate de manifestare nemijlocită a suveranitătii populare, impingea pe un al

dojlea pian problema votului si a coagulării intere-selor particulare. Dar evolutia spre scrutînul

universal, "ca lege fun-damentală a democratiei" a demonstrat "imposibilitatea mecanică .si tehnică

a guvemământului direct al maselor". Odată demonstrată (.si con.stientizată) imposibilitatea

guvemării directe în epoca modemă, ideea de desemnare a reprezentantilor în sediul puterii

legislative prin vot popular, în urma competitiei dinire partidele politice, a devenjt o trăsătură

constantă a democratiei. In această perspectivă, partidele

J. J. Rousseau, Contractul social, Bucurestj, Edjtura siiintifică, 1957, p. 222.

2 Robert Mjchels, Les partis politiques. Essais sur les tendances oligaichiques des

dsmocraties, Paris, Flammarion, 1919, p. 8.

reprezintă "veriga de legătură dintre guvern .si opinia publică. Deoarece democratiile reprezintă

piramide construite de jos în sus, legătura djnire conducători .si adeptii lor devine o necesitate în

cadrul mi.scării în ambele sensuri, speciflcă democratiei. Functia m ajoră a partidului este aceea de

a asigura ca aceste linii de comunicare să rămână deschis 131f59b e .si clare. Aceasta face ca într-o

democratie reprezen-tativă partidele, dacă nu .si guvemantii, să devină cel putin organizatii de

control asupra activitătii omului".

De.si au o istorie scurtă (de aproximativ două sute de ani) partidele politice .si- au câstigat un loc

esential în functjonarea sistemelor politice modeme. De aceea, o scurtă retrospectivă în formarea

par-tidului politic va încerca să clarifice câteva puncte sensibile din lite-ratura extrem de bogată

dedicată lui: modul de agregare (.si reprezentare) a intereselor sociale înaînte de constituirea

partidelor; deosebirea dinire partid .si alte grupuri .si asociatii social-politice; argu-mente a1e

adversarilor partidului politic în perioada luj de pionierat; raportul dinire regimul parlamentar .si

afirmarea partidelor ca institutii politice. Dacă regimurile democratiei reprezentative evidentiază

geneza .si evolutia partidelor politice prin concurenta pentru cucerirea puterii în cadrul

pluralismului .si al participării extinse, regimul parla- mentar aruncă o lumînă revelatorie asupra

preistoriei partidelor sau protopartidelor. O distinctie utilă în această privintă este activitatea

extraparlamentară a partidului modern, cu pretentia de a reprezenta în Parlament interesul national

în forma speciflcă a doctrinei si ideolo- giei sale .si activ itatea infraparlamentară a sirămosul ui său,

grupul par- lamentar si comitetele electorale de sprijin care, la limită, sunt factiuni în cadrul

Parlamentelor, create mai mult din interese proprii si legături afective decât prin vointa al egătorilor.

Pe măsura extinderii regimului reprezentativ, a dreptului de vot si a fenomenelor de modemizare,

fac-torul organizatoric capătă preponderentă, iar necesitatea reprezentării intereselor unor categorii

sociale din ce în ce mai largi duc la trans formarea grupurilor parlamentare .si a comjtetelor

electorale în organizatii politice stabjle. Însă partidul politic apare numai când între grupurile

parlamentare sj comitetele electorale s-a stabilit o legătură permanentă, numaj atunci când

comitetele electorale au creat o

s Sigmund Neumann, Towăi-d a Comparative Studv of Political Parties, îns S.

Neumann (ed.), Modern Political Parties, Universitv Chicago Press, Chicago, 1965, p. 397.

organizatie permanentă la njvel nation al, fără să dispară după alegeri. În acest sens, "partidul"

"cavalerilor", al presbiterienilor, al "nivelato-rilor" în Anglia; "partidul" federalistil or si al

republicanilor în S.U.A.; "partidul" iacobinilor, al girondinilor .si "turbatilor" în Franta pot fi

considerate bunicij partidului politic modem.

Ca în multe alte domenii ale sociologiei politice, abordarea sociolo-gică a studierii partidului

apartine lui Max Weber. Acesta considera par-tidul politic o "asociatie" de oameni liberi,

"voluntar" constituitâ, nece-sară societătii, cu un anumit program, cu obiective ideale .si/sau materiale.

Spre deosebire de definitiile anterioare ale lui D. Hume si B. Constant , de pildă, Max Weber

pune accentul pe latura institutională si organizatională în explicarea partidului, dar neglijează

dimensiunile socială, culturală .si psihologică. Pe de altă parte, o serie de asociatii care au existat .si

în Antichitate si în Evul Mediu, aveau, de regulă, scopuri politico-sociale bine determinate, dar nu

întruneau atributele partidului propriu- zis, acesta reprezentând, după cum se va vedea în cele ce

urmează, o realitate speciflcă epocilor modemă .si contemporană.

Tot dîn perspectivă sociologică, definitiile postbelice date par-tidului politic pun accentul pe

ideea de organizatie, cu functji si roluri specifice, dîntre care cucerirea si exercitarea puterii este una

esentială. Evj dentierea elementelor structurale sj organizationale se înscrie acum ca o constantă în

defînirea partidului. "Partidele actuale

- apreciază Maurice Duverger - deja un clasjc al stasiologiei - se definesc mult maj putîn prin

programul lor sau prin clasa aderentilor lor, decât prin natura organizării: un partid este o

comunitate cu o structură particulară. Partidele modeme se caracterizează, înainte de orice, prin

anatomia lor...".

O a treia etapă în definirea pariidului politic este aceea de sjnteză dintre ideea de asociere .si

cucerirea puterii prin mijlocirea factorului ideologic. Pentru A. Gramsci, de pildă, peniru un partid

este nevoje

Maurice Duverger, Les partis politiques, Paiis, A. Colin, 1951, p. 2-3.

5. Anna oppo, Părtiti politici, în: Dizionario di politica (Editat de Norberto Bobbio si Nicollo

Matteuci Pasquino), Torino, UTET, 1976, p. 705-712.

D. Hume (1760): In faza initială, programul joacă un rol esential în defmirea partidului,

organizaiea trecând apoi pe primul plan" (Essay on Parties).

B. Constant: "Un partid este o reuniune de oameni caie profesează aceeasi doc-ttină pohtică".

8 M. Duverger, Les partis politiques, p. IX-X.

Antonjo Gramscj, Opere alese, Bucuresti, Editura Politică, 1969, p. 154-155.

de trei elemente fundamentale: 1. un element difuz de oameni comu- ni, medii, a căror participare

vine dîn disciplină .si fldelitate; 2. ele- mentul principal, de coeziune pe plan nationa1 al unui

ansamblu de forte; 3. un element mediu care leagă primul element de a1 doilea, le pune în contact.

Din această identjficare a elementelor care compun structura unui partid politic si diferentiere, care

le separă de alte asociatii sau grupări politice, Sigmund Neumann a dat o definitie cuprinzătoare a

partidului politic: "Partidul politic este organizatia închegată a fortelor politice active ale societătii,

preocupate de con- irolul asupra puterii guvernamentale .si care luptă deschis pentru câstigarea

maselor, luptă în care se înirec cu o altă grupare sau cu mai multe grupări având conceptii djferite;

ca atare, el reprezintă acea verigă mare care leagă fortele socia1e .si ideologiile de instjtutii1e

guvemamentale oficiale sj le angajează în activitatea politică, într-un cadru mai larg al comunitătii

politice".

Printre pionierii studierii sistematice a partidelor politice s-au numărat - .si faptul ni se pare

demn de sublinjat - si oameni de .stiintă din România, precum A.D. Xenopol, D. Gusti, P.P.

Negulescu, D. Drăghicescu, M. Manoilescu .s.a.. Ace.stia .si- au adus, în perioada dintre cele două

războaie mondiale, contributij de referintă în plan intemational, ce rămân semnificative în unele

privinte până în zilele noastre. Peire P. Negulescu - sustinând că gruparea cetătenilor în partide

este un fenomen social care materializează "curente mai mult sau mai putin putemice ale opîniei

publice" - ne propune această defînitie: "Ca să merite însă numele de partide politice, grupările

de cetăteni trebuie să reprezinte părti ale masei nationale - .si ca să 1e reprezinte, trebuie să se

găsească în comunitate de idei cu ele. Numai această comunitate dă partidelor puterea să învingă, pe

căi legale, în luptele politice .si, prin urmare, autoritatea necesară ca să guvemeze". Dimitrie Gusti

încearcă să surprindă tipul ideal de par-tid politic, care să corespundă realjtătjlor extrase din

experienta natională .si universală. "Partidul politic - apreciază el - este o asociatie liberă de

cetăteni, uniti în mod permanent prin interese sj

10 Sigmund Neumann, Toward a Comparative Study of Political Parties, în:

S. Neumann (ed.), Modern Political Partjes, 1966.

P. P. Negulescu, Partidele politice, Edjtura Cultura Natională, Bucuresti,

1926, p. 33.

12 Ibidem, p. 251.

idei comune, de caracter general, asociatie ce urmăreste, în plină lumină publică, a ajunge la puterea

de a guvema peniru realizarea unui ideal etic si social". Societatea, .si anume sistemul său economic

si so cial, din care derivă cu necesitate anumite interese .si psi-hologia fortelor sociale ale

poporului, exprimată în anumite idei, constituie mediul sau "rădăcinile" adânci ale oricărui partid.

"Sunt partide - subliniază acela.si autor - care pun în evidentă mai mult interesele economice,

alteie mai mult ideile politice, religioase ori filosofice; în realitate, însă, ideea pentru a avea putere

este întot-deauna întovărăsită de un interes, iar interesul nu se poate satisface fără idee".

Realizările cercetării .stiintiflce românesti din perioada interbelică sunt sugestive .si instructive în

multe privinte, deoarece apreciază par-tidul politic ca pe o uimitoare "personalitate colectivă", ce

dispune de gândire proprie si de unitate de actiu ne în viata politică.

În această ordine de idei, sociologia contemporană a fixat princi-palele caracteristici ale

partidului politic, în special prîn opera lui Joseph La Palombara .si Myron Weiner

1. partidul este o organizatie relativ stabilâ care rezistă rnai mult decât viata membrilor

săi. Prîn aceasta partidul se deosebe.ste de alte grupuri sau asociatii politice care, de regulă, îsi

încetează activitatea când obiectivele social-politice pentru care ele s-au format sunt atinse.

Totodată, prin această caracteristjcă partidul capătă o aură de impersonalitate, specifică institutijlor

autentice;

2. organizarea perfectionatâ I a toate esaloanele. Nu poate exista partid politic fără o

organizare ramjficată, pe pla n local (filiale, organizatii) care întretin raporturi permanente cu

structurile de con-ducere la nivel national. Acest aspect deosebe.ste, de asemenea, par-tidul politic

modern de grupările sau asociatiile politice mai vechi sau mai recent organizate, de regulă, în jurul

unui interes local sau geografic. Totusi, în lumina noilor clivaje (etnice, religioase sau sec-

13 Dimjtrie Gusti, Partidul politic. Sociologia unui sistem al partidului politic,

in: Doctrinele partidelor politice, Editura Cultura Natjona lă, Bucuresti, 1925, p. 4. 14 Ibidem,

p.

15 Joseph La Palombaia: Myron Weiner, The Origin and the Development of

Political Parties, în: J. La Palombaia, M. Weiner (eds.), Political Parties and PoliticaJ

Development, Princeton Universitv Press, Princenton, New Jersey, 1972, p. 6.

toria1e), în ultimul timp cunosc o relativă dezvoltare partidele locale (regionale);

3. vointa mărturisită a cadrelor de Ia toate esaloane1e respec-tivei organizatii de a prelua si

ex ercita puterea, fle prin interme-diul exclusiv al propriilor actiu ni, fie recurgând la aliante si

colaborări cu alte forte. Este cea mai clară linie de demarcatie dintre partid si grupurile de presiune,

care nu urmăresc să cucerească pute-rea, ci doar să o influenteze;

4. preocuparea de a-si asigura un sprijin cât mai Iarg, îndeosebi cu prilejul alegerilor, dar

si în alte împrejurări, în diverse forme.

Sistemul de partide. Una dîntre caracteristicile fundamentale ale sistemelor politice din cele

mai multe tări ale lumii o reprezintă existenta legală a unei pluralităti de partide, care se

structurează în sisteme de partide. De aceea, eforturile de a descifra contin utul par-tidului politic au

fost însotite de preocupări statomice orientate spre deflnirea sistemului de partide.

Notiunea a fost folosită explicit pentru prima oară în perioada înterbelică, în deceniul al pairulea,

pomindu-se de la numărul si natu-ra partidelor dinir-o tară, de la specificul luptei lor peniru putere

sau de la modul de exercitare a acesteia. In toate societătile în care pu-terea politică este detjnu tă de

partide - s-a apreciat la acea dată -,acestea formează sisteme de partide, înclusiv acolo unde nu

este institutionalizată competitia peniru putere. "Sistemul în care un sin-gur partid controlează

guvemul, chiar dacă tolerează sau nu existenta de partide minuscule (...), trebuie să fie considerat ca

o formă speci- fică de sistem de partid. Celelalte sisteme de partide - se precizează în continuare -

pot fi reduse foarte comod la două tipuri distincte:

acela în care două partide uneon sunt în competitie cu sanse aproape egale de a controla guvemul;

acela în care un mare număr de partide politice participă la lupta peniru putere în asemenea conditij

încât nici unul dintre acestea nu poate, în mod natural, să sconteze că îi va reve- ni dreptul de

guvernare" . Deflnitia combină maj multe criterjj, dar

16 Arthur N. Ho[combe, Political Parties Theory în Encyclopedia ofthe Social Sciences, vol.

11, The MacMillan, New York, 1933, p. 190, apud, Jean Chailot, Les parties politiques, ed. a II-a,

Librairie Astmand Colin, Paiis, 1971, p.199.

unul - cel a1 numârului - este precumpănitor pentru a distinge sis-temele cu partid unic de

sistemele pluripartide.

În deceniile postbelice, cre.sterea interesuluj speciali.stilor fată de acest subject se concretizează

în analjze si contributji care consacră în aparatul conceptual "sistemul" - conferindu- i diverse

acceptiuni - .si evidentiază importanta configuratiei pluralismului politic de partide dintr-o tară

sau alta pentru întelegerea particularitătilor si dinamicii întregii vieti politice nationale. Unele studii

par să consjdere sistemul de partide sinonimul partidelor, deoarece este folosit curent, în con-texte

variate, fără să i se consemneze vreo explicatie, fără să i se cir-cumsctie sensul. De regulă, însă, în

cele mai multe lucrări întâlnim ten-tative de a oferi definirea strictă .si riguroasă a sistemuluj de

partide.

În sociologia politică vest-europeană, printr-o investigatie de referintă, un adevă rat model al

genului, Maurice Duverger a explicat, în anul 1951, sistemul de partide prin "formele .si

modalitătile de coexistentă a maj multor partide dinir-o anumită tară". În această acceptie,

prezenta sistemelor de partide era exclusă în societătjle cu partid unic. Aprecierea că partidele

formează un ansamblu de forte politice, specializate în lupta pentru putere, care se confruntă .si se

sustin reciproc este motivată prin numărul partidelor, dimensiunile lor, localizarea geografică,

distributia politică a electoratului si aliantele dintre partide.' Ulterior, Maurjce Duverger va reveni

asupra viziunjj initiale si va defini sistemul de partide .si prin prisma altor factori - îndeosebi

"importanta relativă a partidelor", bazele lor ideologice, caracteristicile organizării sj conducerii în

cadrul partide-lor, natura aliantelor dîntre partide .s.a. .sj va oferi o perspectivă mai completă, care

pune accentul pe stabiiitatea partidelor înir-o etapă dată. "In flecare tară, înir-o perioadă maj lungă

sau maj scurtă, numărul partidelor, structurile lor inteme, ideologiile, inclusiv dimensiunile,

aliantele, tipurile lor de opozitie prezintă o anumită sta-bilitate. Astfel se poate descrie «sistemul de

partide» al acestej tări în intervalul de timp avut în vedere".

O serie de cercetători aveau să jnsiste frecvent doar pe numărul partidelor peniru a defîni si

descrie sjstemul de partide. Absolutizarea acestui element nu s-a dovedit fecundă, înirucât - asa

cum s-a subli-

17 Maurice Duverger, Les partis politiques, p223.

18 Ibidem.

19 Maurice Duverger, Socioiogie politique, ed.a II-a revăzută, PUF, Paiis, 1967, p.37O.

niat pe drept - "se recurge la un mod de numărătoare fără a exista reguli de numărare".

Astfel, punctul de vedere conform căruia "contează" nu numărul total de partide dintr-o tară, ci

"numărul celor importante", a fost con-testat prin întrebări de genul: pe ce bază poate fi precizată

"lipsa de importantă" a unor partide?; cum poate fi determînată relevanta par-tidelor care

"contează"? .s.a.. Sugestia de a se stabili o cotă minimă în privînta influentei în ele ctorat nu este

operatională, deoarece acest "prag" se poate schimba si de cele mai multe ori se schimbă, ori de

câte ori au loc alegeri parlamentare. De asemenea, nu există nici un etalon pe deplin corespunzător

pen1ru a aprecia ce pondere electorală a unui partid sau a altuia este mai mult sau mai putin

relevantă, întrucât un partid care obtine 20% din voturi si o cotă aproximativ egala de mandate de

deputati poate să rămână în opozitie, iar altul cu doar 5-7-9% poate inira adesea în aliantă de

guvemare. Tentativele de a stabili criterii de însemnătate si de lipsă de importantă pentru a include

sau exclude un partid sau altul din sistemul de partide nu sunt nici motivate, njci operationale.

,tj

Alti analis au combinat ctiteriile sirict cantitative - în principal,

numărul partidelor si mărimea acestora - cu elemente ce conirjbuie mai substantial la descifrarea

continutului sistemuluj de particle. In acest sens a fost evidentiată necesitatea ordonării partidelor

"în jurul unui nucleu de doctrine, de programe, de iraditii si de sensibiljtăti politice". Prjn

programe politice, partidele propun maselor sau le impun, prin manipulare, reprezentări electorale

despre linia politică spre care se orientează, structurând vointele politice ale cetătenilor în jurul unor

valori. Prin asocierea acestor factori cu legăturile inevitabile dinire partide s-a apreciat că sistemul

de partide este for-mat din partidele ce actionează într-o tară într-o perioadâ dată si din

relatiile acestora, prin care se urmăreste preluarea puterii politice.2s Raporturile necesare pe care

flecare partid le întretine cu celelalte sunt călăuzjte, în principal, de interese precise. Totu.si, o

20 Sartori Giovanni, Tipologia dei sistemi partitici, în Partiti e gruppi di pres.

sione (A cura dj Domenico Fischella), Societa editrice 11 Mulino, Botogna, 1972, p. 197. 21

Georges Lavau, Rsflexions sur le rsgime politique de la France, în Revue

fransăise de science politique, anu[ XII (1962), no. 4, p.

22 Aristjde Cjoabă, Functia ideologică a partidelor politice din societatea

capitalistâ actuală, Editura Politică, Bucuresti, 1988, p. 80.

Harrv Eckstein, Political Parties. Party Systems, în International

Encyclopedia of the Social Sciences (editor: David L. Shills), vol. XI, The

MacMjllan and the Free Press, New York, 1968, p. 436-437.

serie de analjze ocolesc dependentele în care trebuie să se afle par-tidele fată de factorii care le

determină existenta .si influenta în socie-tate .si în stat etc., concentrându-se aproape exclusiv

asupra irăsă-turilor sj intensitătii competitiei pentru puterea politică. Această deta.sare conduce spre

prezentarea sistemului de partide ca ansamblu de "actori" autonomi ai vietii politice.

Pnn sisteme de partide, constituite în orice tară în care î.si des- făsoară activitatea fie un singur

partid, fie mai multe, întelegem totalitatea partidelor care actionează într-o perioadă dată si

raporturile functionale fundamentale dintre acestea, ce vizeaza

asumarea responsabilitătilor ce le sunt speciflce într-o anumită etapă în sistemul politic .si în

societate. Sistemul de partide include toate partidele existente la un moment dat într-o tară, deoarece

toate -indiferent de dimensiuni electorale sau parlamentare, de influenta în sfera puterii politice -

se definesc printr- un număr de trăsături esentiale comune, jar activitatea fiecăruia se reflectă în

intensităti diferite asupra vietii politice. De asemenea, partidele dinir-o tară formează în totalitatea

lor un sistem, deoarece fiecare partid - prin optiunile sale doctrinare si programatice, prin

raporturile în care iniră în lupta pentru putere, pentru exercitarea sau influentarea acesteja -î.si

concepe si desfăsoară actiunile tînând seama de particularitătile celorlalte partide, de necesitatea ca

sistemul politic să functioneze astfel încât să asigure echilibrul societătii.

Esenta partidului politic .si continutul sjstemelor de partide se dezvăluie .si mai deplin din

prezentarea principalelor tipologii si clasificări ale acestora.