Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




Evolutia Trupelor de Securitate in cadrul structurilor MAI (1949-1989)

Stiinte politice


Evolutia Trupelor de Securitate în cadrul structurilor MAI



Istorii ale Jandarmeriei Române au fost scrise, dupa 1990, în mai multe rânduri, în general, de catre autori care au facut parte din struc­­tura acestei institutii si care, nu rareori, au aratat lipsurile im­por­tante existente în prezent sau în trecutul apropiat la nivelul acestui sector din cadrul Ministerului de Interne. Din cauza însa a unor nerealizari personale sau marginalizarii lor, ei au imprimat si o nuanta mai mult sau mai putin subiectiva lucrarilor proprii, ceea ce a diminuat din consistenta unor judecati de o valoare incontestabila.

Daca istoria Jandarmeriei pentru perioada de dinaintea primului razboi mondial si apoi a celei interbelice este privita într-un an­samblu omogen, fara controverse sau neclaritati, epoca delimitata de anii 1948-1989 devine una tulbure, în care Jandarmeria a fost trans­for­mata într-o structura represiva cunoscuta sub titulatura Trupelor de Securitate, despre care cei ce au scris &# 22522j912w 351;i reflectat asupra acestui su­biect si cadrele de conducere din actuala structura a Jandarmeriei intra în aprige controverse.

Evolutia Trupelor de Securitate reprezinta astazi pentru istoric o incursiune în zona unor nisipuri miscatoare, în parte subliniate si prin aceea ca se lucreaza în continuare cu paradigme mai vechi, iar revizuirea unor segmente din istoria Trupelor de Securitate întârzie. În acest cadru se înscriu actiunile împotriva grupurilor de rezistenta din munti din perioada anilor '50 si apoi cele din deceniul opt si noua împotriva asa-zisilor teroristi, cetateni români care din cauza re­gi­mului totalitar au încercat sa fuga, folosind diverse modalitati de evaziune, în Occident.

Studiul de fata îsi propune sa creioneze traseul parcurs de acest seg­ment al ordinii interne socialiste, Trupele de Securitate, de-a lun­gul a cinci decenii de existenta, insistând asupra anilor '70 si '80 apoi a participarii acestor trupe la evenimentele din 1989. Sursele utilizate în acest sens sunt îndeosebi documentele existente în fon­dul constituit de fostul Comandament al Trupelor de Securitate (CTS) aflat în arhiva Comandamentului National al Jandarmeriei; alaturi de acestea importante sunt pentru construirea unei imagini generale asupra subiectului si monografiile aparute dupa 1989[1], dar si volumele aniversare ale Comandamentului Trupelor de Secu­ritate sau ale Consiliului Securitatii Statului din ultimele doua de­cenii ale regimului comunist din România.

Încercarea de a schita o periodizare a evolutiei acestor trupe are la baza nevoia de a sublinia cele doua faze principale ale cresterii si descresterii rolului si importantei structurii în cadrul Mini­sterului de Interne: prima etapa de consolidare si apogeu a traiectoriei Trupelor de Securitate este localizata în primele doua decenii ale regimului comunist din România. Perioada delimitata de anii 1949-1970 poate fi considerata ca fiind cea mai "rodnica" atât din punct de vedere al actiunilor de amploare cât si ca nivel de instructie si dotare caracte­ristic Trupelor de Securitate. A doua etapa, egala ca durata cu prima, este reprezentata de deceniile opt si noua, acestea înregistrând, pen­tru institutia vizata, un intens proces de degradare atât în ce pri­veste misiunile încredintate, cât mai ales a locului ei în cadrul celorlalte structuri represive ale regimului comunist.

De facto, înfiintarea Trupelor de Securitate are loc în a doua parte a anului 1948 în conditiile în care regimul comunist instalat pe deplin la putere îsi punea în aplicare primele masuri din "programul de guver­nare". În principal, misiunile trupelor MAI în aceasta pe­ri­oa­da au vizat neutralizarea si lichidarea unor "actiuni dus­ma­noase" puse în sce­na de membrii fostelor partide istorice sau de alte "ele­men­te înraite" si misiuni de paza a obiectivelor economice nationalizate.

De jure, înfiintarea Trupelor de Securitate are loc prin Decretul nr. 163 din 7 februarie 1949, act care confirma o formulare intrata deja în uz, termenul fiind utilizat chiar în decembrie anul anterior, într-un decret al prezidiului Marii Adunari Nationale, care la arti­co­lul 1 stipula: "Trupele de Securitate, Trupele de graniceri si pom­pieri fac parte integranta din Ministerul Afacerilor Interne, depin­zând în întregime de acest Departament" . Prin Decizia ministeriala nr. 84 din 24 martie 1949, Secretariatul General pentru Trupe era trans­format în Comandamentul Trupelor MAI. În cadrul acestuia, atributiile fostei Jandarmerii erau preluate de Comandamentul Tru­pelor de Securitate (CTS) în fruntea caruia a fost numit generalul Eremia Popescu. Unitatile care s-au subordonat CTS au fost: un regiment de Securitate si un batalion de Securitate garzi în Bucuresti, 11 batalioane de Securitate interventie dislocate în întreaga tara si 17 centre de instructie. Începând din octombrie 1949 "zonele terito­riale" au fost transformate în brigazi de Securitate .

Perioada imediat urmatoare înfiintarii acestor trupe marcheaza începutul unei experiente fara precedent pentru poporul român. Primele misiuni ale Trupelor de Securitate au fost cele care vizau depistarea si arestarea "bandelor de teroristi" din muntii României, cunoscutele grupuri de rezistenta anticomuniste[5] din anii '50. În­treaga operatiune a durat aproape 10 ani, ea finalizându-se cu prin-de­rea sau lichidarea celor în cauza; pentru aceasta au fost desfa­su­rate forte impresionante ca numar.

Desi echipate prost si formate din soldati fara experienta, aceste trupe au fost împinse de cadrele superioare din MAI în fata gloan­telor cu care ripostau cei din gruparile de rezistenta prinsi în încer­cuire. Atât cadrele de conducere, cât si ofiterii de Securitate care ras­pun­deau de activitatea informativa, cu o calificare adesea îndoiel­ni­ca[6], supli­neau lipsa rezultatelor muncii prin utilizarea fortei brute pen­tru a se reusi depistarea si prinderea "teroristilor". Lipsa de inteli­genta si calificare în conceperea si executarea celor mai multe actiuni de lupta a condus la pierderea de vieti omenesti atât din partea "ele­men­telor înraite", cât si a soldatilor din Trupele de Securitate.

În cadrul acestui subiect, din 1990 si pâna astazi, ne confruntam cu o situatie paradoxala prin specificul ei. În timp ce pâna în 1989 membrii gruparilor de rezistenta au fost catalogati mereu ca dus­ma­ni ai poporului, elemente înraite, degradate, iar soldatii si cadrele cazute, drept eroi, dupa 1990 ambele categorii intra în una si aceeasi galerie - a eroilor.

Pentru istoriografia de dupa 1990, membrii gruparilor de rezis­tenta sunt considerati adevaratii români datorita luptei lor pâna la sacrificiul suprem împotriva comunismului[7] - de remarcat ca acest fapt se regaseste si în istoriografia occidentala care trateaza aspecte legate de regimul comunist din România.

Pentru autorii studiilor mai recente asupra istoriei Jandarmeriei, se mentin paradigme mai vechi - soldatii si gradatii cazuti în lupta cu cei din Rezistenta sunt glorificati si prezentati în continuare ca eroi de calibru ai acestui popor[8].

Nu încercam sa clarificam aceasta contradictie în termeni, dar semnalam tendinta actuala de a se contura pentru aceasta perioada, a anilor '50, un conflict de tipul "eroi contra eroi". Limpezirea unor aspecte legate de istoria înnegurata a epocii în discutie va conduce, speram, la o mai mare coerenta a discursului istoric, pentru ca altfel riscam sa constatam o fractura între "eroii nostri" si "eroii vostri".

Prin succesul asupra gruparilor de rezistenta, Trupele de Securitate si-au câstigat o reputatie deosebita si o atentie speciala din partea regimului. Chiar dupa 1956 - dupa evenimentele din Ungaria - efec­tivele acestora au fost largite si repartizate pe regiuni administrative bine delimitate.

S-a dat, începând cu 1960, o importanta deosebita dotarii acestor trupe cu aparatura, tehnica de lupta si mijloace de transport. Rolul lor a fost reconfigurat si misiunile CTS au intrat tot mai mult în  sfera economicului - paza uzinelor, fabricilor, combinatelor, IAS-urilor, într-un cuvânt a întregii proprietati socialiste. Ampla dezvoltare eco­no­mica din anii '60, noile obiective industriale cons­truite necesitau forte apreciabile de paza din cauza si unei realitati tragice: populatia, confruntându-se cu multe lipsuri, încerca sa le acopere îndeosebi prin sustragerea de bunuri din interiorul acestor obiective.

De asemenea, misiunile legate de înlaturarea efectelor unor ca­tas­trofe naturale, cutremure sau inundatii au început sa detina un rol tot mai important în portofoliul actiunilor de lupta ale Trupelor de Securitate.

În afara de aceste misiuni, un rol tot mai important, mai ales dupa 1965, era socotit acela de combatere a oricaror actiuni tero­ris­te ale unor cetateni sau grupari teroriste straine. În acest sens au fost formate în cadrul CTS si al Consiliului Securitatii Statului mai multe comandamente pentru operatiuni si supraveghere antiterorista.

Conform atributiilor stabilite în cadrul Ministerului de Interne, Trupelor de Securitate le reveneau ca misiuni asigurarea securitatii obiectivelor de importanta exceptionala, în care-si desfasura acti­vitatea conducerea de partid si de stat, asigurarea ordinii pe timpul desfasurarii unor manifestatii, cu ocazia sarbatorilor nationale, a vizitelor unor conducatori de partid si de stat din alte tari, precum si a unor activitati protocolare si adunari populare, paza si apararea per­manenta a unor sectoare cu destinatie speciala, comunicatii si trans­porturi de importanta exceptionala, paza si apararea unor obiec­tive si persoane vizate de elementele extremist-teroriste, la men­ti­nerea ordinii si linistii publice, în zona aerogarilor si a punctelor de control-trecere frontiera, însotirea trenurilor de marfa specializate si executarea serviciului de paza si ordine în gari si triaje de cale ferata, capturarea sau distrugerea grupurilor de cercetare-diversiune, par­ticipa la actiunile de limitare si lichidare a urmarilor unor cala­mitati naturale sau catastrofe etc.

Deceniul sapte si prima jumatate a anilor '70 marcheaza practic vârful de glorie al Trupelor de Securitate care, în toata aceasta pe­ri­oada, puteau rivaliza cu oricare alta structura similara din Europa de Est. Declinul însa va fi abrupt si dureros pentru ca sfârsitul anilor '70 si de­ceniul noua vor însemna pentru aceasta forta a Ministerului de Interne o continua perioada de degradare[10] atât ca pozitie între cele­lalte structuri ale ministerului, cât si ca dotare, calitate a cadrelor si a instructiei generale. De altfel si evolutia economiei românesti în aceeasi perioada a reprezentat un factor în masura sa afecteze nece­sitatile Trupelor de Securitate, o structura cu efective supra­di­men­sionate si care continua sa consume resurse importante din bugetul statului comunist.

La acestea se adauga si conflictul mocnit între structurile Minis­te­rului de Interne - Securitate, Militie si CTS - care se va finaliza cu sur­clasarea Trupelor de Securitate în ierarhia nevazuta a acestui mi­nis­ter. Conform unui raport al comandantului Brigazii 60 Aparare Te­ri­to­riala, colonelul Vasile Mihalache, trimis presedintelui Ion Iliescu, în 14 februarie 1990, "aceste trupe cât au fost în subordinea Ministerului de Interne au suportat multe vitregii: de aici s-au luat functii si cadre; de aici s-au luat bani pentru alte scopuri; au fost desfiintate unele co­mandamente de mari unitati si chiar unitati; de multe ori ni s-au lezat demnitatea si onoarea. Situatia s-a înrautatit din toamna anului 1986, când am fost trecuti în subordinea fostului Departament al Securitatii Statului. În acest context organizatoric, jignirile si afronturile care ni s-au adus permanent au fost dintre cele mai dure"[11].

Misiunile impuse de conducerea Departamentului Securitatii Statului angajau personalul Trupelor de Securitate în culegerea de informatii din zona de responsabilitate, din obiectivele avute în paza si aparare, ceea ce a accentuat starea de nemultumire a majoritatii cadrelor. Acestea erau frecvent schimbate din functii si mutate în alte unitati, avansarea în grad la termen a ofiterilor superiori se efec­tua pe baza unor criterii arbitrare si, în plus, masurile de supra­ve­ghe­­re si urmarire a acestora de catre serviciile de contrainformatii mi­litare s-au intensificat, creându-se un climat de puternica suspiciune.

Apoi, dupa cum relateaza acelasi colonel, "starea morala a efec­tivelor a fost afectata de nedreptatile si inechitatile politico-sociale si militare din societatea de dinaintea revolutiei, concretizate prin neavansarea la gradul urmator la termen a 22 cadre; «marirea» re­tri­butiei prin introducerea în solda a unor drepturi banesti existente; sistemul defectuos de repartizare a locuintelor si aprovizionare; sup­rasolicitarea cadrelor în munca, ca urmare a introducerii si­tuatiilor spe­ciale pe perioade foarte mari; slaba calitate a hranirii si echiparii ostasilor, reducerea cotelor de energie electrica si a combustibilului pentru încalzire etc." .

Concluzia pe care o prezenta comandantul fostei Brigazi de Secu­ritate Cluj era una elocventa: "De fapt, trebuie sa va raportez, dom­nule presedinte ca trupele au fost «Cenusareasa» acestor orga­nis­me, noi fiind socotiti categoria de personal cea mai inferioara, asa cum se exprimau la adresa noastra ca suntem «trupetii»"[13].

Revenind la misiunile pe care le-au îndeplinit Trupele de Securitate în anii '70, trebuie spus ca actiunile antiteroriste au fost si atunci, ca si astazi, de o acuta actualitate. Momentul care delimi­teaza începutul declinului trupelor este legat strâns de esecul în depistarea si zadar­ni­cirea unei astfel de actiuni, considerata terorista.

În România socialista acest termen generic, de terorist, a fost atribuit succesiv pentru luptatorii din munti, pentru persoanele pa­ra­sutate pe teritoriul românesc si, începând din deceniul sapte, pentru diferite persoane de origine araba care studiau în România. În mod paradoxal, desi la nivel mondial organizatiile arabe erau socotite ca fiind principala amenintare terorista, în România deceniilor opt si noua, unele din cele mai însemnate actiuni "teroriste" au fost or­ga­ni­zate de etnici români. În ciuda unor masuri de supraveghere a popu­­latiei extrem de riguroase, specifice unui sistem totalitar, grupuri de români au reusit sa planifice si sa execute actiuni ce aveau ca prin­cipal scop parasirea raiului comunist al "epocii de aur" .

Un prim caz care a produs un important seism în cadrul Minis­terului Afacerilor Interne l-a reprezentat "Cazul Oradea".

În primavara anului 1971 a avut loc deturnarea avionului Ora­dea-Bucuresti de catre "sase infractori din Marghita, sub 30 ani, care s-au constituit într-un grup, s-au deplasat cu un autoturism Getax, au patruns pe aeroport înarmati, au dezarmat paznicul contractual si sub amenintare, au fortat copilotul sa decoleze, plecând spre Viena" .

Actiunea ferma si absolut surprinzatoare într-o tara precum Ro­mânia a gasit nepregatite organele de Securitate si Militie cu res­ponsabilitati în prevenirea unor astfel de acte. Ofiterul de Securitate si cel de Militie "au dovedit lasitate, au fost încalcate regulile si atri­butiunile stabilite". Timp de 10 minute nu a alarmat nimeni unitatea de interventie, telefonul fiind blocat[16].

Aceasta evaziune reusita a echivalat cu un dus rece pentru au­to­ritatile române, dovada fiind o întreaga serie de masuri care au fost luate dupa 1971 în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Adau­gându-se la acest eveniment si o intensificare la nivel mondial a ac­tiunilor de deturnare a aeronavelor, factorii politici de decizie au hotarât înfiintarea, la nivel central si local, a unor unitati anti­te­ro­riste si de însotire a aeronavelor în zbor (UIAZ).

Nicolae Ceausescu a fost extrem de iritat de acest esec al orga­nelor de Securitate, dispunând trecerea pazei aeroporturilor si ae­ro­navelor la sol în sarcina Ministerului Apararii Nationale, în vreme ce atributiile Ministerului de Interne erau reduse doar la asigurarea ordinii în aerogari si a securitatii navelor în zbor[17].

Generalul Doicaru arata, ulterior, într-o sedinta de analiza a acti­vi­tatii Comandamentului Arta în problema antiterorista, tinuta pe data de 6 octombrie 1973, ca "daca în Cazul Oradea de acum câtiva ani masurile s-au terminat numai cu ceea ce stiti, de aceasta data ele vor fi mult mai necrutatoare, daca, din lipsa unuia sau a altuia, nu se intervine la timp, nu se transmite o informatie la timp, nu se orga­ni­zeaza masurile în chip unitar"[18].

Referindu-se la unele din consecintele cazului de la Oradea si anume ordinul lui N. Ceausescu prin care se diminuau unele atri­butii ale structurilor Ministerului de Interne, acelasi general preciza ca "atunci (1971, n. ns. L.Ţ.), s-au luat masuri si trupele noastre de Securitate nu s-au mai ocupat si nu se mai ocupa nici acum de paza acestor aeroporturi. Una era aceasta paza, însa erau atributii ale organelor Ministerului de Interne în interiorul aeroporturilor (care au trecut însa la Ministerul Apararii Nationale, n. ns. L.Ţ.)"[19].

O alta actiune care a cumulat o serie de elemente ce îndreptatesc catalogarea sa drept act terorist, chiar dupa standardele in­ter­na­tio­nale, avut loc în anul 1981. Acest eveniment a fost denumit de organele Ministerului de Interne Operatiunea "Autobuzul" Mij­loa­cele folosite si turnura pe care au luat-o evenimentele au im­pri­mat acestei tentative de evaziune un caracter deosebit de violent. Asupra acestui eveniment mai exista o serie de nelamuriri în ceea ce priveste desfasurarea exacta si consecintele sale. Vom prezenta mai jos datele regasite în dosarul de ancheta realizat de organele de Securitate imediat dupa eveniment.

În ziua de 23 august 1981, seful de Stat-Major al Batalionului 38 Securitate Orastie, locotenent-colonel Ion Bute, a raportat ca, în noaptea de 22/23 august, de la Postul de Militie al comunei Pui, ju­detul Hunedoara, au fost sustrase armament si munitie de catre un grup de trei indivizi. Locotenent-colonelul Gheorghe Pintilie de la Ins­pec­toratul Judetean al Ministerului de Interne Hunedoara a con­fir­mat informatia si a mai precizat ca s-au sustras din postul de Militie doua pistoale-mitraliera calibru 7,62 mm si un pistol calibru 7,65 mm. Nu se stia daca s-a sustras munitie, dar s-a precizat ca cei trei in­frac­tori au deturnat autobuzul de calatori Hateg-Hunedoara-Orastie nr. 31 HD 6116 de culoare galbena, în localitatea Calan, obligând so­fe­rul sa schimbe itinerarul în directia Deva-Faget-Lugoj-Timisoara.

Pentru misiune au fost pregatite subunitatile de lupta împotriva terorismului si subunitatile de interventie de la resedinta Brigazii de Securitate Timisoara împreuna cu cele doua ABI-uri (Auto­ve­hi­cule Blindate de Interventie) din dotare precum si Batalionul 33 Secu­ri­tate-Militie, Batalionul 37 Securitate Lugoj si Batalionul 38 Secu­ritate Orastie.

La ora 11.10 s-a realizat dispozitivul ambuscadei pe traseul ur­mat de autobuz. Întreaga operatiune a fost condusa de ins­pec­torul-sef al IJMI Timis, colonel Constantin Nica.

La ora 11.25, autobuzul în care se aflau ostatecii si teroristii a in­trat în dispozitivul ambuscadei, iar teroristii au deschis foc în sus cu pistoalele-mitraliera.

În momentul în care autobuzul s-a apropiat la 100 m de ABI-ul în care se gasea comandantul ambuscadei, acesta a somat cu for­mula: "Predati-va, sunteti încercuiti!" la care teroristii au raspuns cu foc în rafale de pistol-mitraliera în sus si orizontal, iar autobuzul a continuat sa mearga cu viteza redusa.

În aceasta situatie, comandantul ambuscadei a ordonat deschi­de­rea focului de intimidare în plan vertical. S-a încercat dupa aceea convingerea elementelor teroriste sa renunte la cererile si pretentiile lor si sa elibereze ostaticii, sa depuna armele si sa se predea întrucât numai asa au sanse de reabilitare.

Cu toate insistentele facute de la microfonul statiei de am­pli­fi­ca­re de pe ABI-ul comandantului ambuscadei, teroristii nu au re­nuntat la cererile lor si, mai mult, de fiecare data când se faceau ase­me­nea apeluri acestia amenintau ca îi împusca pe cei din dispozitiv, tra­gând focuri de pistol (în cinci-sase rânduri) în sus.

Refuzând sa coboare din autobuz, teroristii au trimis un cetatean, apoi o femeie si, alternativ, soferul, la 20-30 de metri în fata auto­bu­­zului sa transmita revendicarile teroristilor: punerea la dispozitie a unui elicopter al Crucii Rosii precum si a sumei de 30 000 de dolari.

Precizându-li-se ca aceste cereri depasesc competenta organelor locale si ca trebuie sa astepte raspunsul, s-a trecut la acceptarea for­mala a tratativelor pentru derutarea teroristilor si câstigarea de timp.

Astfel, de la ora 11.30 pâna la ora 13.30, teroristii au fost atrasi într-un dialog de uzura prin negocieri formale si "înselatoare", la care acestia au raspuns negativ si cu focuri de arma trase în sus si orizontal si au înaintat cu autobuzul în trei rânduri pâna la 15-20 de metri de ABI-ul în care se gasea comandantul ambuscadei.

La ora 13.30, dupa ce au amenintat ostaticii, care au început sa tipe, teroristii au deschis un foc puternic, în rafale, cu pistoalele-mitra­­liera asupra dispozitivului ambuscadei, inclusiv asupra ABI-urilor, obligând soferul sa porneasca autobuzul si sa forteze iesirea din dispozitiv.

Autobuzul, mergând cu viteza de aproximativ 10­-15 km/h, a izbit cu partea din fata dreapta în bara de protectie si grilajul fa­rului ABI-ului, în care se gasea comandantul am­bus­cadei, împin­gându-l catre sant si înapoi pe o distanta de circa 7 m, pentru a-si face loc de trecere.

În acest moment, comandantul ambuscadei, colonelul Teodorescu Stoica, a ordonat maistrului militar Marin Vladescu sa deschida foc asu­pra cauciucurilor, autobuzul continuând sa mai ruleze catre stânga 20 de metri, dupa care s-a oprit într-un pom de pe marginea soselei, întrucât teroristii au împuscat soferul si, tragând în ostatici, a început lupta între acestia si teroristi. În momentul deschiderii focului asupra cauciucurilor si opririi autobuzului, din acesta au început sa sara osta­ticii prin geamurile laterale deoarece usile erau închise.

Cei trei teroristi, continuând sa traga asupra trupei de captura si asupra ostaticilor care paraseau autobuzul, au coborât din autobuz si, încercând sa iasa din dispozitivul ambuscadei, au fost somati sa se predea. La somatia facuta, teroristii au raspuns cu foc si, vrând sa iasa din dispozitivul ambuscadei, au fost lichidati.

La terminarea luptei, corpurile teroristilor au fost predate IJMI Timis, împreuna cu pistoalele si munitia gasite asupra lor[21].

Cei trei teroristi erau: Andrei Draganescu - seful teroristilor, 29 de ani, domiciliat în comuna Pui, jud. Hunedoara, casatorit, un co­pil, fara ocupatie, condamnat de 26 de ori (?!); Viorel Butincu - 32 de ani, necasatorit, domiciliat în municipiul Hunedoara, de profesie zi­dar, fara ocupatie, 16 condamnari; Emil Munteanu, 23 de ani, do­mi­ciliat în muni­cipiul Hunedoara, fara ocupatie si antecedente penale. A fost stu­dent la Medicina, facultatea din Timisoara, exmatriculat în anul II.

Din materialele studiate nu rezulta bilantul victimelor din rândul ostaticilor si nici daca au existat raniti sau morti dintre membrii unitatii de captura[22].

Principala caracteristica a acestor actiuni este aceea ca au fost orga­nizate de grupuri de cel putin trei persoane, în general tine­re (între 20-30 de ani), cu un plan bine stabilit si care s-a dovedit eficace în doua din trei cazuri. O alta caracteristica a reprezentat-o absenta oricaror revendicari de ordin politic sau religios, fapt ce scoate în evidenta lipsa oricarei sperante într-o posibila ameliorare a sistemului astfel încât o salvare individuala aparea ca singura alternativa.

În aceasta actiune si în cele care vor urma, de-a lungul anilor '80, Trupele de Securitate vor prezenta serioase inabilitati în confruntarea cu noul tip de "terorism". Din cauza deficientelor aparute pe fon­dul înmultirii acestui gen de actiuni, statutul trupelor s-a înrau­tatit, pre­siunile din partea factorilor de putere au crescut în timp ce disponi­bilitatile, în special cele de ordin material, au scazut. Cu toate acestea, în timpul manifestarilor din decembrie 1989, unitatile Trupelor de Securitate au fost, cu rare exceptii, cele mai pregatite pentru a face fata acestui tip de evenimente. Desi nu au avut parte de un coman­dament unitar, Trupele de Securitate s-au comportat mai bine[23] decât unitatile Armatei, neantrenate pentru astfel de evenimente.

În acest sens consideram ilustrativ un raport al comandatului Brigazii de Securitate Cluj, din 9 aprilie 1990, în care se prezenta situatia din municipiul Cluj-Napoca: "S-a tras foc de arma în public de catre subunitatile MApN în P-ta Libertatii în zona Hotel Con­tinental si Libraria Universitatii, în jurul orei 15,40, când în acest loc nu existau Trupe de Securitate. Raportez ca în nici un loc din acest municipiu, unde au fost victime, nu au existat ostasi din subor­dine. În aceasta localitate cinci militari din Pl. Mitr. a.c. au executat foc de avertisment cu 61 cartuse în ziua de 21 decembrie la ora 18,30, fara comanda, luându-se dupa subunitatea MApN ce se afla în fata lor în zona str. 30 Decembrie, fara a semnala victime sau raniti. La ora 1,00, subunitatile s-au retras în cazarma fara pro­ble­me deo­sebite. [.] Deci în ziua de 21 decembrie 1989, la solicitarea se­filor IJMI, au participat la misiuni de mentinere a ordinii si linis­tii B. 15 si 18 Se­cu­ritate. În aceasta zi s-au consumat 61 cartuse trase de cinci ostasi din Pl. Mitr. A.A" .

Comandantul Brigazii 60 de Paza si ordine (fosta Brigada de Se­cu­ritate Cluj), colonelul Vasile Mihalache sustinea, în primavara anu­lui 1990, ca "dupa 23 decembrie 1989 asupra efectivelor marii unitati si a unitatilor au planat si s-au abatut atacuri foarte grave, neconforme cu realitatea, s-au încalcat în mod abuziv onoarea si demnitatea militara de catre unele cadre de conducere ale Armatei a 4-a în frunte cu comandantul acesteia general-colonel Iulian Topli­ceanu, astfel: s-a ordonat si s-a publicat si în presa ca Brigada de Securitate se dezarmeaza si depune armamentul si toate mijloacele din dotare fortelor armate ale MApN; comanda marii unitati si a unor unitati au fost supravegheate în perioada 24-29 decembrie 1989 de grupe de ofiteri, urmarind activitatea comandantilor si a în­tre­gului efectiv de cadre si ostasi; s-au instalat tancuri, TAB, precum si ostasi în pozitia de tragere în jurul comandamentului brigazii, Bata­lio­anelor 15 Cluj, 51 Oradea; s-au controlat tot armamentul, munitia si mijloa­cele de transmisiuni, toata tehnica de transport si toate înca­perile; s-au cerut structurile organizatorice si s-au verificat acestea, s-au facut presiuni dure asupra cadrelor de comanda"[25].

În ziua de 25 decembrie 1989, între orele 10,30-12,30, colonelul Miha­lache a fost chemat la Comandamentul Armatei a 4-a, perche­zitionat si, însotit de doi ofiteri si doi soldati înarmati, a fost introdus într-o încapere si interogat de general-colonelul Iulian Topliceanu despre faptul ca: "Are informatii ca Brigada de Securitate va ataca Comandamentul Armatei a 4-a pentru a prelua comanda acesteia; ce forte speciale am în munti? Ce dotare speciala am în tancuri, MLI, ABI si armament? Ce efective are brigada si unde sunt dislocate? Unde am depozitata munitia si tehnica militara? Ce statii de ascul­tare are brigada si Securitatea [...]. La acestea am raportat ca sunt probleme ce constituie secrete militare care nu pot fi transmise si ca nu am competenta si aprobarea pentru a le transmite. S-a insistat si am relatat ca acestea sunt abuzuri si ca se încalca onoarea si dem­ni­tatea militara. Am raportat ca Brigada de Securitate înca din ziua de 22 decembrie a fraternizat cu revolutionarii si începând cu noaptea de 22 decembrie a luat în paza principalele obiective economice, iar eu am fost primul comandant care m-am prezentat la FSN Cluj, trecând în sprijinul revolutiei. Am precizat ca brigada nu are cu ce forte sa atace Armata, întrucât subunitatile sunt în dispozitive, iar în jurul unitatilor noastre sunt amplasate tancuri si alte mijloace blin­date. Vazând ca prezint argumente ferme, comandantul Armatei a 4-a, general-colonel Topliceanu Iulian, mi-a adus la cunostinta ca dum­nealui, subsemnatul, inspectorul-sef si seful Securitatii judetului Cluj am fost în pericol, deoarece unele cadre ale Armatei în frunte cu colonel Seretianu au vrut sa organizeze un puci militar, sa puna mâna pe comanda Armatei, în care sens cei de mai sus trebuiau sa fie ares­tati. Am respins aceasta afirmatie si am raportat ca eu si efec­tivele din subordine nu au nici un amestec" .

În perioada 22-26 decembrie 1989, unele subunitati ale fostelor Trupe de Securitate au fost dezarmate si introduse în unitati ale Ar­ma­tei (cazul Zalau si Baia Mare), comandantul Batalionului 51 Secu­ri­tate Oradea a fost amenintat de comandantul diviziei, general-maior schiopu, ca va fi calcat cu tancuri, iar Divizia Mecanizata Dej a pre­gatit un detasament militar pentru a ocupa cazarma de la Tasnad.

Situatii similare s-au înregistrat în întreaga tara. Sfârsitul Trupelor de Securitate a fost, asadar, unul fara glorie. Acestea au revenit însa, dupa 1990, la titulatura si rolul pe care le-au avut înainte de 1948.

Analiza evolutiei Trupelor de Securitate, într-o epoca pentru care istoricii sunt deocamdata la început în ceea ce priveste studierea si prezentarea ei, este o sarcina dificila. Ramâne de vazut când si cât au fost de implicate Trupele de Securitate în actele de politie poli­tica ale regimului comunist din România, precum si care au fost aspec­tele benefice ale activitatii acestei structuri în momentele difi­cile ale societatii românesti.



Gl.-bg. (r) Mihalache D. Vasile, Gl.-bg. (r) Suciu P. Ioan, Istoria Jandar­me­riei Române, 1850-2000, Bucuresti, 2000, p. 361. 

Ministerul de Interne, În slujba patriei socialiste. File din istoria Trupelor de Securitate, Bucuresti, 1980, p. 141. 

Ibidem, p. 32.

Ibidem, p. 34.

Vezi Ioana Raluca Voicu-Arnautoiu, Luptatorii din munti. Toma Arnautoiu. Grupul de la Nucsoara, Bucuresti, 1997; Miodrag Milin (ed.), Rezistenta anti­co­munista din Muntii Banatului în documente, Bucuresti, 2000; Adrian Brisca, Radu Ciuceanu, Rezistenta armata din Bucovina. 1944-1950, vol. I, Bucuresti, 1998; Adrian Brisca, Rezistenta armata din Bucovina. 1950-1952, vol. II, Bucu­resti, 2000.

Revista Memoria, editata de Fundatia culturala Memoria, a publicat o serie de astfel de marturii dintre care amintim: Gheorghe Urdea-Slatinaru, Între spe­ranta si moarte, în nr. 9, pp. 79-85; Lucretia Jurj-Costescu, Patru ani de rezis­tenta cu arma în mâna în Muntii Apuseni, nr. 26, pp. 98-107; Mihai Timaru, Am fost ofiter al armatei regale române si nu puteam sa absentez de la lupta anti­co­munista din Muntii Vrancei, nr. 20, pp. 112-123.

Liviu Ţaranu, Problema cadrelor în MAI (1948-1965), în Totalitarism si rezistenta, teroare si represiune în România comunista, Bucuresti, CNSAS, 2001, p. 28.

Un fost detinut politic afirma: "Aceasta împotrivire a fost o reactie de autoaparare, nu a fost o cruciada anticomunista; deci ei (taranii, n. ns.) au vrut sa-si salveze existenta de la ei de acasa, cu regulile, obiceiurile, pamânturile si cu propria lor rânduiala taraneasca", apud Miodrag Milin, Rezistenta anti­co­munista din Muntii Banatului în documente, Bucuresti, 2000, p. 11.

 Gl.-bg. (r) Mihalache D. Vasile, Gl.-bg. (r) Suciu P. Ioan, op. cit., pp. 267-270.

Ibidem, pp. 296-298.

Într-un raport al ministrului de Interne, George Homostean, cu privire la stadiul pregatirii de lupta si a îndeplinirii misiunilor de catre Trupele de Securi­tate în anul 1978, adresat lui Nicolae Ceausescu se arata ca: "Din cauza neajun­surilor manifestate în procesul de instruire si educare a efectivelor, a lipsei de fermitate din partea unor comandanti, State-Majore si organe de partid, s-au mai produs încalcari ale ordinelor si prevederilor regulamentare, iar la unele cadre si militari în termen s-a manifestat lipsa de raspundere în îndeplinirea îndatoririlor ostasesti. În anul 1978, în Trupele de Securitate si de Pompieri s-au înregistrat 39 eveni­mente negative soldate cu 16 morti din care 9 sinucideri" (vezi ACNJ, fond CTS, Sectia operatii, dosar nr. 1/1978, ff. 75-77).

ACNJ, fond CTS, dosar nr. 7/1989, ff. 6-9.

Ibidem.

Ibidem.

Florian Banu, Liviu Ţaranu, Terorismul în România socialista, în Historia, nr. 3, 2002, pp. 45-49.

ACNJ, fond CTS (CTP - operatii), dosar nr. 32/1971, vol. 1, ff. 180-183.

Ibidem.

Idem, fond CTS, dosar nr. 32/1973, vol. 4, ff. 235-245.

Ibidem.

Ibidem.

Florian Banu, Liviu Ţaranu, op. cit., pp. 45-49.

ACNJ, fond CTS - Sectia Operatii, dosar nr. 46/1981, ff. 296-298.

Ibidem.

Conform unui raport al colonelului Vasile Mihalache, evenimentele din luna decembrie 1989 au gasit efectivele din subordine "cu un grad bun de pre­gatire militara, o stare morala si de lupta satisfacatoare, cu o încadrare de 95% la ofiteri, maistri militari si subofiteri si 76% la militari în termen. Din efectivul total existent: 1 828, 50% (925) se aflau în îndeplinirea misiunilor de lupta perma­nente, 15% (262) specialisti si 35% (641) constituiau efectivele de interventii din care 68,4% (439) încorporati la 1 octombrie 1989" (ACNJ, fond CTS, dosar nr. 7/1989, ff. 15-21).

Acelasi colonel relata în continuare: "În ziua de 22 decembrie 1989, uni­ta­tile si-au continuat misiunile permanente, în special paza si apararea obiectivelor, de paza si ordine în localitati. În localitatea Tg. Mures, din ordinul sefului IJMI în ziua de 22 decembrie, 6,00 unitatea a participat, în cooperare cu subunitati ale M.Ap.N., Militie, pompieri si organele de Securitate la blocarea strazilor si pietei din fata Comitetului Judetean PCR. În jurul orei 12,30 ca urmare a eve­ni­mentelor de la Bucuresti si a amplorii manifestatiei din Tg. Mures, dispozitivele au fost penetrate, sediul comitetului judetean ocupat, iar ostasii au fraternizat cu popu­latia. Pe fondul acesta de bucurie si la insistenta fortata a demonstrantilor, 17 ostasi din 3/Cp. 3 au tras salve de foc, consumând 235 de cartuse. În ziua de 22 decembrie 1989, în municipiul Tg. Mures nu au mai fost raniti sau victime. La ora 13,30, fortele si mijloacele unitatii s-au înapoiat în cazarma". Celelalte unitati nu au iesit din cazarmi decât cu militari din subunitatile de Securi­ta­te-Mi­litie. În seara zilei de 22 decembrie, dupa ora 21,30, comandantii unitatilor au luat lega­tura cu Fronturile Judetene de Salvare, care la solicitarea acestora au ac­tio­nat cu efective în sprijinul actului revolutionar, îndeplinind misiuni de paza si aparare a unor sedii, obiective economice, participarea la mentinerea ordinii si linistii publice. Aceste misiuni au fost executate pâna la 27 ianuarie 1990 (Ibidem, f. 22).

Ibidem.

Ibidem.


Document Info


Accesari: 10569
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )