Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




George Balandier- Antropologia politica

Stiinte politice


George Balandier- Antropologia politica

I.Construirea antropologiei politice.

Antropologia politica se defineste ca proiect (īncearca sa fondeze o stiinta a politicului) si ca specialitate a cercetarii antropologice (se ocupa cu analiza sistemelor politice proprii societatilor primitve/arhaice).



1. Semnificatia antropologiei politice- ca disciplina ce īncearca sa dobāndeasca statut stiintific, se impune ca mod de cunoastere sau recunoastere a formelor 18318w223s politice diferite. Montesquieu se afla printre primii fondatori ai antropologiei politice prin clasarea societatilor īn functie de traditii. Antropologia a īncercat sa determine succesiunile culturale pe baza criteriilor tehnico-economice a elementelor de civilizatie si a formelor strucuturilor politice. Studieaza societati "arhaice", īn care statul nu este clar constituit sau prezinta configuratii deosebite.

Scopurile antropologiei politice: a) o determinare a politicului care nu īl leagp nici de singurele societati istorice, nici de existenta aparatului statal; b) elucidarea proceselor de formare si transformare a sistemelor politice cu ajutorul unei cercetari paralele cu cea a istoricului; c)un studiu comparativ care sa perceapa diferitele expresii ale realitatii politice nu īn limitele unei istorii anume, ci īn toata īntinderea ei istorica si georgrafica.

2. Elaborarea antropologiei politice. a) Precursorii: Aristotel (prin cautarea cauzelor care produc degradarea guvernelor instaurate), Machiavelli (prin distinctia facuta īn Principele īntre doua tipuri de guvernare- republica si principat- prefigureaza sociologia lui Weber- sultanism si patrimonialism), Montesquieu (Spiritul legilor este prima īncercare de inventariere si clasificare a tipurilor de societati), Marx si Engels (schita de antropologie economica si politica, īsi elaboreaza teoriile pornind de la documentatie exotica- descrieri ale calatorilor, opere ale etnografilor); b) Primii antropologi: Henry Maine (Ancient Law, 1861), L.H. Morgan (Ancient Society, 1877); c) Antropologii politici: W.C MacLoad, R.H. Lowie- trateaza rolul factorilor interni si externi ai formarii statului, Sir James G. Frazer- studieaza raportul magie-religie-regalitate; majoritatea studiilor sunt facute pe societatile africane;

3. Metode si tendinte ale antropologiei politice: a) demersul genetic- pune problema originii si evolutiei, poate fi comparativ; b) demersul functionalist- identifica institutiile politice īn societatile primitive dupa functiile asumate, permite definirea relatiilor politice; c) demersul tipologic- vizeaza determinarea tipurilor de sisteme politice, organizarea si clasificarea lor; d) demersul terminologic- elaborarea categoriilor fundamentale (sarcina foarte dificila, pentru elaborarea conceptelor de cele mai multe ori este nevoie de apel la lingvistica); e) demersul structuralist- politicul este vazut sub aspectul relatiilor formale, care explica raporturile de putere instaurate īntre indivizi/grupuri; f) demersul dinamist- sesizeaza dinamica structurilor si sistemul relatiilor ce le constituie(continuare a celui structuralist).

II. Domeniul politicului

Atāt antropologia politica, cāt si filosofia politica vor sa studieze esenta politicului, iar relatia dintre ele este ambigua. Antropologii moderni opun caracterul stiintific al cercetarii lor, caracterului normativ al filosofiei politice.

1.Maximalisti si minimalisti. Informatia etnografica dezvaluie o mare varietate de forme politice primitive, asadar este necesara clasificarea si tipologia lor. Dar īnainte de acest demers, este nevoie de descoperirea si delimitarea domeniului politicului. Aici apar doua tabere: a) maximalistii- cei care sustin ca nu exista societate fara guverbare; viziunea lui Aristotel cu omul ca animal politic si anterioritatea statului fata de individ; b) minimalistii- se arata sceptici fata de aceasta abordare; W. C. MacLeod analizeaza popare pe care le considera lipsite de organizare politica, traind īn anarhie. Cel mai adesea, aceasta abordare nu exprima decāt absenta institutiilor politice comparabile cu cele care exista īn statul modern. Este nevoie īnsa de stabilirea unui prag de la care sa existe politicul. Majoritatea autorilor considera ca acesta īncepe, acolo unde se sfārsesc relatiile de rudenie.

2. Confruntarea metodelor. Definiri diferite ale politicului: a) definirea prin modurile de organizare spatiala- criteriu teritorial: domeniul politic ca sistem de organizare ce opereaza īn cadrul unui teritoriu delimitat; b) definirea prin functii- functia de conservare, de decizie, de organizare a treburilor publice; G. Almond defineste sistemul politic ca īndeplinind functii de integrare si adaptare, prin recurgerea/amenintarea cu recurgerea legitima la constrāngere fizica; c) definire prin modalitatile actiunii politice- actiunea sociala este actiune politica atunci cānd īncearca sa controleze/inlfluenteze deciziile privind treburile publice; M.G. Smith opune actiunea politica celei administrative( prima se refera la decizii, iar cea de-a doua la executie si organizare, prima este putere, cea de-a doua autoritate); guvernarea unei societati implica īntotdeauna aceasta forma dubla de actiune; d) definirea prin caracteristicile formale- metoda comparativa care justifica cercetarea antropologica impune apelul la unitati si procese abstracte; cercetarile structuraliste (nivel īnalt de formalizare si abstractizare) nu sunt aproape deloc consacrate asupra sistemului politic, sunt adecvate mai mult "sistemului ideilor"; e) evaluarea- acest inventar arata ca delimitarile ramān imprecise/contestabile cu efect asupra dificultatii definirii politicului;

3. Putere politica si necesitate. Puterea este capacitatea de a produce efecte asupra persoanelor/lucrurilor sau capacitatea de a actiona efectiv asupra persoanelor/lucrurilor recurgānd la mijloace ce varieaza īntre persuasim si coercitie; Puterea este recunoscuta īn orice societate, indiferent cāt de rudimentara este, pentru ca nu exista nici o societate īn care regulile sa fie respectate automat. Puterea apare ca urmare a depasirii sferei de rudenie, pentru a limita efectele competitiei aparute īntre indivizi, puterea este vazuta ca necesitate, ca disimetrie (existenta inegalitatilor o face posibila), ca sacralitate, ca ambiguitate (puterea tinde sa se dezvolte ca raport de dominatie, dar consimtamāntul care o legitimeaza tinde sa-i reduca autoritatea).

4. Relatii si forme politice. Definirea relatiilor politice independent de formele de guvernare pe care le organizeaza: sunt relatiile prin care persoane/grupuri exercita putere sau autoritate pentru mentinerea ordinii sociale īntr-un cadru teritorial. Max Weber porneste de la relatia fundamentala, aceea de comanda-supunere, pentru investigatia politicului.

III. Rudenie si putere

Pentru majoritatea autorilor, categoria rudeniei o exclude pe cea a politicului, una evoca structurile de reciprocitate iar cealalta structurile de subordonare. Antropologia politica dezvaluie legaturile īntre cele doua sisteme si le analizeaza raporturile.

1. Rudenie si lignaje. Societatile lignajere sunt cele īn care functiile si institutiile politice sunt mai putin diferentiate. Criterii pentru determinarea domeniului politic: 1)   Lingajele se bazeaza pe oamenii care sunt legati uniliniar de un stramos unic; īn functie de numarul de generatii si extinderea lor varieaza numarul de segmente care īl compun. Din acest motiv grupurile lignajere se numesc segmentare. Semnificatia politica a acestor grupuri este derivata din faptul ca folosesc simboluri comune, rolul politic fiind determinat de ordonarea generala a segmentelor lignajere. 2) principiul descendentei si principiul teritorial- MG Smith considera relatiile externe ale unui lignaj (fie ele de razboi sau schimburi matrimoniale) ca fiind relatii politice, iar pe cele interne ca relatii administrative bazate pe ierarhie. Īn societatile segmentare, legea care determina pozitiile politice este structura genealogica.

2. Dinamica lignajera. Se ocupa cu studiul conditiilor necesare expresiei vietii politice, a cailor si mijloacelor ei. A) conditii- societatile lignajere nu sunt egalitare, clanurile si lignajele nefiind echivalente; dinamica lignajera rezulta din inegalitatile ce tin de diferentele de rang. Societatile fac din dezechilibru si confruntare un factor producator de coeziune sociala si de ordine, folosind ca instrument politicul. B) manifestarile si mijloacele- īn societatile segmentare, viata politica difuza se manifesta mai mult prin situatii politice decāt prin institutii politice (luarea deciziilor determina aparitia oamenilor cu rang superior, antagonismele pun īn evidenta mediatorii si detinatorii puterii). Raporturile de putere (superioritate numerica si potential militar) determina relatiile dintre clanuri si lignaje. Rangul unul lignaj depinde de 3 factori: capacitatea sa economica, calitatea sa de centru integrator al activitatilor economice desfasurate de vecini, pozitia sa īn retelele de aliante.

3. Aspecte ale puterii segmentare. Tipologia sistemelor segmentare ramāne o problema delicata din doua categorii de motive: instabilitatea lor fundamentala (puterea ramāne difuza, institutii politice schimbatoare, aliante precare) si variantele pe care le prezinta uneori un acelasi ansamblu etnic. J. Middletan si D. Tait construiesc 3 modele de clasificare: 1) societati cu geneaologie unitara si lignaje integrate īntr-un singur sistem piramidal; 2) societati formate din mici grupuri de descendenta devenite interdependente; 3) societati constituite din lignaje asociate care nu se pot situa īn acelasi cadru genealogic.

IV. Stratificare sociala si putere

Nu exista societate fara putere politica (īnteleasa ca forta de ordine prin excelenta) si nici putere fara ierarhii si fara raporturi inegale instaurate īntre indivizi si grupuri sociale.

1.Ordine si subordonare. Exista dezbateri nesolutionare īn antropologia politica pe baza ierarhiei- unele teorii sustin ca manifestarea raporturilor de ierarhie si dominatie se gasesc īn natura, iar altele sustin ca stratificarea sociala este īnradacinata īn cultura. Exista o multitudine de stratificari si ierarhii, care face dificila reducerea la un numar limitat de tipuri. Este legitim īnsa, sa se restrānga aplicarea conceptului de stratificare la societatile care satsfac cel putin doua conditii: 1) inegalitatile dominante se formuleaza pe alte criterii decāt cele de vārsta, sex, rudenie, descendenta; 2) rupturile īntre grupuri ierarhizate se produc la scara societatii globale sau a unitatii politice nationale.

2. Forme ale stratificarii sociale si putere politica. Notiunea de statut este definita ca pozitia personala a unui individ fata de ceilalti, īn cadrul unui grup; ea permite aprecierea distantei sociale existente īntre persoane pentru ca determina ierarhiile. Notiunea de rol este definita ca statutul īn termeni de actiune, aspectul dinamic al acestuia. Oficiu (sau functie cu titlu) este un termen generic, rol si status fiind pentru el cazuri particulare. Oficiu desemneaza distinctia īntre functia detinuta si persoana care o detine pentru o vreme; conoteaza notiunile de rang/ordin/stare;

3. Feudalism si raporturi de dependenta. Feudalismul e un regim politic, o maniera de a defini rolurile de guvernanti si guvernati. Elementul specific este legatura interpersonala- relatii de protectie pe de o parte si fidelitate si aservire pe de alta parte.

VI. Aspecte ale statului traditional.

Interpretarile statului care īl identificau cu orice organizare politica autonoma sunt īn regres, īn vreme ce analiza fenomenului politic nu se mai confunda cu teoria statului.

1.Punerea īn discutie a conceptului de stat. Statul este identificat cu mijloacele ce permit crearea si mentinerea ordinii īn limitele unui spatiu determinat. Criteriile de identificare a formei statale: caracterul sau totalizant, autonomia si puterea sa de dominatie. Juristii i-au restrāns īntrebuintarea, definindu-l ca fenomen juridic- ca sistemul normelor juridice īn vigoare. Interpretarea lor este eronata, īntrucāt nu cuprinde si nivelul politic. Īntre aceste doua interpretari (una laxista si una restrictiva) se gasesc interpretarile comune ce caracterizeaza statul prin 1) teritoriu; 2) consimtamāntul populatiei ce traieste īntre respectivele granite; 3) existenta de structuri organice mai mult sau mai putin complexe care constituie baza unitatii politice. Problema cu aceste interpretari este ca nu sunt specifice, abordānd o acceptiune prea toleranta. De aceea, J. Freund introduce conceptul de rationalitate statala- ce īi permite sa opuna creatiile politice instinctive (triburile, cetatile) si strucuturile politice improvizate provenite din cuceriri, statului, care este opera ratiunii. Pentru Proudhon, statul deriva din viata sociala, īi ramāne acesteia exterior si realizeaza acapararea fortei colective. Viata sociala si statul centralizat se gasesc īn mod necesar īn raport de contradictie radicala. Viata sociala implica schimburi care implica reciprocitate, īn timp ce statul implica autoritate si constrāngere ce implica nereciprocitate.

2. Incertitudini ale antropologiei politice. examinarea criteriilor cel mai des utilizate īn definirea statului: a) legatura teritoriala- fondarea statului implica o capacitate de a concepe o unitate ce largeste limitele rudeniei si a īnvecinarii spatiale; rudenia e īnlocuita cu proprietatea ca baza a organizarii sociale. Lucrarile antropologice pun īn evidenta 3 caracteristici ale acestui proces: numarul de oameni ca determinant as stergeii rudeniei, organizarea spatiului īn scopuri politice, aparitia ideii de proprietate care intra īn concurenta cu relatiile personale;

b) Segmentar si centralizat- sub vechea forma statul īsi putea asigura puterea mult mai bine la centru, fata de periferii. Instrumentele de care dispune puterea centralizata pentru a se mentine depind mult de dezvoltarea tehnica si a mijloacelor de informare (multe imperii africane au disparut din cauza spatiului mult prea vast). Opozitia segmentar- centralizat nu exista legat doar de teritoriu, se refera chiar la organizarea statala, a carei tendinta unitara o combate. A. Southal distinge īntre stat unitar (complet dezvoltat) si stat segmentar, statul unitar realizāndu-se foarte rar. sase caracteristici ale statului segmentar: 1) suveranitate teritoriala limitata- se estompreaza pe masura ce se aplica regiunilor mai departate de centru; 2) guvernarea centralizata coexista cu puteri locale asupra carora nu exercita decāt un control relativ; 3) centrul dispune de o administratie specializata; 4) autoritatea centrala nu are monopolul absolut al utilizarii legitime a fortei; 5) relatii de tip piramidal; 6) autoritatile subordonate au cu atāt mai multe posibilitati de schimbare cu cāt ocupa o pozitie mai periferica.

c) rationalitatea statului traditional- statul rezulta din lenta rationalizare a structurilor politice existente, pe care o evidentieaza o vointa unitara, o administratie competenta, o tendinta de organizare a ansamblului vietii colective. Rationalitatea astfel definita exista īn cazuri rare de stat traditional; ea devine mai accentuata īn cazul "despotismului oriental" - acolo unde exista proprietate birocratica, capitalim birocratic, aristocratie rurala birocratica- acolo unde statul devine mai puternic decāt societatea.

d) Caracteristicile statului traditional- statul traditional privit ca o mare familie, personalizarea raporturilor sociale si politice; instabilitatea- fragilitatea bazei teritoriale, rivalitatea politica pentru putere si a rebeliunilor lipsite de eficienta revolutionara. Statul traditional nu se poate defini printr-un model sociologic ce l-ar opune radical statului modern; īn masura īn care e stat el se conformeaza caracteristicilor comune. Nu trebuie ignorat de catre antropologie anumite aspecte: statul traditional permite unei minoritati sa exercite o dominatie durabila, luptele pentru putere (care reprezinta forma de politica pe care o cunoaste statul traditional) contribuie mai mult la īntarirea dominatiei decāt la slabiciunea ei (aspecte puternic accentuate īn despotismul oriental). Trasaturi distinctive ale statului traditional: locul important acordat empirismului, se formeaza de la unitati politice preexistente, pastreaza un caracter difuz care īl diferentieaza de statul modern centralizat, ramāne amenintat de segmentarea teritoriala, corespunde tipului de "patrimonialism" definit de Weber (suveranul detine puterea pe baza unor atribute personale, actioneaza printr-un mandat primit din cer/ zei īn numele traditiei.

3. Ipoteze asupra originii statului. R. Linton- 2 mijloace de construire a statului: asocierea voluntara si dominatia impusa printr-o putere superioara; S. Nadel sustine de asemenea ca factorul de cucerire este necesar pentru formarea statului. Lowie vede doua conditii care trebuie a fi īmplinite pentru constituirea statului: existenta unor raporturi sociale exterioare rudeniei si existenta unor grupuri/asociatii care sa permita īn cadrul lor sa se desfasoare raporturi de inegalitate.

VII. Traditie si modernitate

1.Factori si aspecte ale schimbarii politice. Transformarea sistemelor politice traditionale se raporteaza īn general la colonizare/dependenta, colonizarea aparānd drept un factor modernizator. Coloniile africane prezinta 5 caracteristici ce pot fi aplicate si altor societati īn curs de modernizare: denaturarea unitatilor politice traditionale, degradarea prin depolitizare, distrugerea sistemelor traditionale de limitare a puterii, incompatibilitatea celor sisteme de putere si autoritate, desacralizarea partiala a puterii. Dinamica tranfsormarii sociale si dinamica modernizarii politice a fost analizata de catre D. Apter foarte elocvent. El sustine ca rezultatul modernizarii este aparitia de noi roluri sociale, celor traditionale li se adauga cele adaptative (transformare partiala a primelor) si cele novatoare, toate fiind īn incompatibilitate. Exista trei forme de stratificare sociala īn societatile īn curs de modernizare: sistemul castelor, al claselor si al ierarhiilor. Cele 3 tipuri de roluri se gasesc īn fiecare din cele 3 forme de stratificare, rezultānd conflice, a caror linie de rezolvare trebuie gasita pe plan politic.

2. Dinamica traditionalismului si modernitatii. Notiunea de traditionalism este definita imprecis de catre antropologi, fiind definita mai ales prin respectarea normelor imemoriale, pe care mitul sau ideologia dominanta le afirma si le justifica. Traditionalismul fundamental asigura protectia valorilor, organizarii sociale si culturale din trecut. Traditionalismul formal coexista cu cel precedent- din mostenirea trecutului sunt pastrate doar anumite mijloace, functiile si scopurile schimbāndu-se. Traditionalismul de rezistenta a servit, īn perioada de dominatie coloniala, drept ecran protector, prezentānd disimularea reactiilor de refuz; Pseudo-traditionalismul dupa perioada coloniala- traditia manipulata devine mijlocul prin care se da sens noilor realitati sau prin care se exprima o revendicare. Trebuie luat īn considerare, de asemenea, ca structurile politice rezultate īn urma formarii statelor nu pot fi interpretate īn perioada de tranzitie, decāt recurgānd la vechiul limbaj. Sugestii pentru studiul modernizarii:

a) comunitatea sateasca este unitatea de cercetarea cea mai pertinenta, pentru ca ea constituie cāmpul de confruntare īntre traditie si modernitate; b) partidul politic, instrument modernizator, avānd īn vedere ca īn societatile traditionale īn curs de modernizare, partidul īndeplineste functii multiple: orienteaza economia nationala, organizeaza suprematia politicului, participa la schimbare; este mijloc de modernizare pentru ca are avantajul, spre deosebire de autoritatile administrative, de a avea un contact direct cu comunitatea; c) ideologia, ca expresie a modernitatii- ideologia are o functie stimulata īn perioadele modernizatoare (īn cazul societatilor traditionale, ideologia apare odata cu epoca moderna, pe ruinele mitului ce garanta vechea ordine); ideologiile se prezinta īn doua versiuni: una minutioasa destinata elitelor politice si intelectuale pentru difuzarea īn exterior si una simplificata pentru taranime si clasele mai putin educate; ideologiile modernizatoare se caracterizeaza prin instabilitate- nu sunt semnificative decāt o perioada de timp scurta.

Īncheiere. Perspective ale antropologiei politice.

Antropologia politica se prezinta ca un proiect īn curs de realizare decāt ca un domeniu constituit. Ea a dus la decentrare pentru ca a universalizat reflectia (pāna si la grupurile cu putere minimala). Detine eficienta critica fata de antropologie- disciplina mama. Ea necesita luarea īn considerare a dinamicii interne a societatilor traditionale, pentru ca opereaza pe o realitate esential dinamica.


Document Info


Accesari: 9474
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )