Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




John O. Koehler - Stasi. Fata ascunsa a politiei secrete est germane

Stiinte politice


John O. Koehler - Stasi. Fata ascunsă
a polit
iei secrete est-germane Bucuresti, Editura Omega, 2001, 2 volume, 239 + 251 p.



De la bun început cartea lui John O. Koehler surprinde. Pe lânga stilul accesibil practicat de autor, cititorul familiarizat cu realitatea româneasca de dupa 1989 are parte de trei mari surprize: prima ca disputele stârnite în Germania reunificata de mostenirea Stasi (pre­zentate pe larg în primul capitol al cartii) sunt asemanatoare uneori, pâna la identitate, cu ce s-a întâmplat în România postde­cem­brista, a doua consta în faptul ca rememorând originile si activitatea Stasi cititorul avizat are sentimentul ca vede, în realitate, secvente din isto­ria Securitatii din România comunista si a treia surpriza este aceea ca, adesea, în timpul lecturii ai impresia ca nu citesti o carte semnata de John. O. Koehler, ci de I.M. Pacepa, cunoscutul general din Secu­ri­tatea româneasca fugar în Occident (1978).

Biografia autorului explica în parte subiectul cartii. John O. Koehler 838p152i a debutat în "câmpul muncii" ca ofiter de informatii în ar­mata ame­ricana. Apoi si-a continuat "munca de informatii" timp de 28 de ani în cele doua capitale ale Germaniei dezbinate - Bonn si Berlin, în calitate de corespondent de presa al agentiei Associated Press. Ca orice american ce se respecta, a refuzat sa iasa la pensie dupa 1990 si, în amintirea vremurilor de demult, a început sa inves­tigheze, cu mult patos, activitatea Stasi.

John O. Koehler este pentru spatiul german ceea ce pentru spa­tiul românesc este, de pilda, Dennis Deletant, ambii, cercetatori din afara, interesati însa de un fenomen sau o institutie care, pâna în 1990, a fost un subiect tabu si despre care, desi au încercat sa gaseasca unele in­for­matii, nu au obtinut decât foarte putine.

Angajatii de astazi ai Comisiei Gauck, care investigheaza acti­vi­tatea Stasi functionari care cunosc destul de bine istoricul institutiei re­presive, refuza în mod discret sa aduca elogii cartii semnate de John. O. Koehler. Pentru noi, însa, multe din subiectele prezentate în carte au o semnificatie deosebita datorita legaturii lor cu una din temele care framânta si azi societatea româneasca sau macar o parte a ei, înfierbântând adesea mass-media si o parte a intelectualitatii din România. Este vorba de mostenirea comunismului, în general, si cea a Securitatii, în special.

Mai multi politicieni, juristi si ziaristi liberali din Germania reu­ni­­ficata au pledat, dupa 1990, pentru amnistierea generala a delic­telor comise de liderii fostei RDG si de functionarii Partidului Comunist. Un fost judecator de la Curtea Suprema vest-germana, Ernst Mahrenholz, a afirmat chiar ca "spada taioasa a justitiei îm­piedica reconcilierea". Schafgen, procurorul general din Berlin, a dat fostei Înalte Curti cu Juri si altor sustinatori ai amnistiei urma­torul ras­puns: "Nu sunt de acord. Noi nu ridicam în mod special o spada taioasa împotriva est-germanilor. Trebuie sa urmarim în jus­titie ne­dreptatile comise de stat în acelasi mod în care o facem când un hot fura sau când o fiinta umana ucide alta fiinta umana. Daca cineva vrea sa schimbe acest lucru, atunci trebuie schimbat întregul sistem judiciar, deoarece pedeapsa aduce întotdeauna suferinta. Nu acuzam de crima un întreg popor, ci numai o parte, din ce în ce mai mica" (vol. I, p. 17).

Ministrul german de Externe, Klaus Kinkel, care în momentul unificarii era ministrul Justitiei în Germania de Vest, a sustinut, în septembrie 1991, la o sesiune a Parlamentului, ca: "Trebuie sa-i pe­depsim pe faptasi. Nu este o problema de justitie a învingatorului. Dato­ram acest lucru atât idealului justitiei, cât si victimelor. Toti aceia care au ordonat nedreptati si cei care au executat ordinele tre­buie pedepsiti: oamenii de vârf ai Partidului Socialist Unit si cei care au împuscat oameni la zid. [.] În orice caz, violenta si raz­bu­narea sunt incompatibile cu legea. Totodata, nu putem tolera ca pro­blemele sa fie ascunse sub covor, ca mod de a trata un trecut odios, deoarece mai târziu rezultatele vor fi dezastruoase pentru societate. Noi, germanii, stim din propria experienta unde duce acest lucru. Filozofia iudaica caracterizeaza aceasta situatie astfel: «Secretul izbavirii sta în puterea de a-ti aminti»" (vol. I, p. 18).

În consecinta, la multe luari de pozitie de acest gen, în Germania unificata, s-au deschis o serie de anchete si procese care au avut ca obiectiv sa clarifice mostenirea comunista a RDG si sa faca drep­tate, chiar daca numai simbolic, tuturor celor care au suferit în urma represiunii comuniste. Cu toate acestea, problemele nu au întârziat sa apara.

Plini de mânie dupa pierderea puterii si a privilegiilor, someri si cu reduceri substantiale ale pensiilor, fostii ofiteri Stasi s-au constituit într-un grup social cu potential instabil. Mai multi fosti ofiteri Stasi care au cooperat cu autoritatile au fost amenintati cu moartea, ca si fostii prizonieri politici, care au dezvaluit numele persecutorilor.

Fostii membri ai Stasi s-au grupat în Organizatia Ofiterilor din Minister (ODOM). Manfred Kittlaus, director al unitatii guver­na­men­tale din Berlin pentru investigarea crimelor, a declarat în 1993, în fata unei comisii parlamentare care audia fosti comunisti, ca acest grup este "o forma clasica a crimei organizate". Unul din spe­cialistii lui Kittlaus, Uwe Schmidt, a relatat comisiei, sondând tre­cutul RDG, ca fostii ofiteri Stasi lucreaza mâna în mâna cu mafia ruseasca. "Este o problema de securitate interna de prim rang" a declarat Schmidt (vol. I, p. 36).

În acelasi timp tot mai mult s-au auzit vocile fostilor angajati ai Stasi care au pretins ca nu au facut decât sa asculte ordinele date de autoritatea politica, respectând Constitutia RDG. Abordând aceas­ta chestiune a puterii politice, John O. Koehler aduce în prim-plan de­talii foarte interesante despre legatura existenta între liderii RDG si cei ai Uniunii Sovietice.

Relatia de completa subordonare este evidenta si din prezentarea unor momente precum cel al înlaturarii lui Walter Ulbricht de la conducerea partidului comunist est-german.

W. Ulbricht a sustinut, dupa 1965, ca relatiile de comert trebuiau întarite cu Germania de Vest pentru a impulsiona propria economie. Secretarul general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Leonid Brejnev, fiind deranjat de o asemenea abordare care putea stirbi autoritatea Moscovei, s-a decis sa fie mai direct. Pe 28 iulie 1970, dupa o întâlnire a tarilor membre ale Pactului de la Varsovia, liderul de la Kremlin l-a convocat pe Erich Honecker, membru al Biroului Politic al SED (Partidul Socialist Unit Est-German) din 1959, la o întâlnire la Moscova, la care a fost prezent numai un trans­lator. Brejnev i-a spus lui Honecker sa ia initiativa si sa-l înla­ture pe Ulbricht din functia de sef al partidului si statului. "Vom reac­tiona la orice miscare din partea lui Walter în ceea ce priveste unitatea si conducerea partidului", a afirmat Brejnev. "Va spun foarte deschis ca nu va fi posibil sa se întreprinda nici o miscare împotriva dumneavoastra si a altor tovarasi din Biroul Politic. Pâna la urma, avem trupele noastre acolo, cu dumneavoastra" (vol. I, p. 78).

Chiar numai si aceasta secventa a relatiilor dintre Berlin si Moscova poate ilustra importanta retragerii trupelor sovietice din România anului 1958, putând fi înteleasa astfel si insistenta cu care liderii PMR au cerut îndeplinirea acestui obiectiv.

Ceea ce aflam în continuare este si mai semnificativ pentru rolul politiilor politice în cadrul regimului comunist.

La întoarcerea la Berlin, Honecker s-a întâlnit cu Erich Mielke, seful Stasi, pentru a-l informa cu privire la cele discutate cu Brejnev. Honecker, care detinea functiile de secretar pe probleme de secu­ri­ta­te si de secretar al Consiliului Apararii Nationale, stia ca Erich Mielke era elementul esential pentru succesul rasturnarii lui Ulbricht: nici un lider sovietic nu fusese îndepartat din functie fara sprijinul activ al politiei secrete.

În urma acestei "colaborari", în mai 1971, Ulbricht a fost "pro­mo­vat" presedinte al Consiliului de Stat, o functie onorifica, lipsita de orice putere.

Problema colaborarii cu serviciile sovietice de spionaj, care activau intens pe teritoriul fostei RDG, este prezentata în amanunt de J.O. Koehler în culori, adesea, destul de sumbre.

În timpul desfasurarii unor operatii comune, ofiterii Stasi au des­coperit ca informatiile provenite de la Stasi si transmise la sediul KGB din Germania de Est erau prezentate conducerii de la Moscova drept produse obtinute de agentii sovietici (de retinut ca la în­ce­putul anilor '60 ministrul român al Afacerilor Interne Al. Draghici se plân­gea în Biroul Politic de aceleasi probleme). Prin 1986, cei de la Stasi se saturasera atât de mult de "minciunile si înselatoriile" so­vie­ticilor, încât acest lucru începuse sa afecteze moralul est-ger­ma­nilor si Erich Mielke fusese fortat sa se plânga sefului KGB, Victor M. Cebrikov. Mai multi ofiteri KGB aflati în Germania de Est au fost retrogradati si chemati la Moscova. De asemenea, Cebrikov a adre­sat o scrisoare tuturor unitatilor KGB din RDG, în care i-a aver­tizat apasat pe ofiteri "sa nu-si mai însele, pe viitor, colegii din Stasi. Ei sunt buni specialisti si ar trebui ca ofiterii KGB sa-si foloseasca mai bine proprii ochi" (vol. I, p. 107).

Era, de asemenea, suparator pentru est-germani faptul ca ofiterii operativi ai KGB recrutau în mod regulat cetateni ai RDG sub "steag strain" - fiind lasati sa creada ca lucreaza pentru Stasi.

Un alt aspect interesant este cel referitor la faptul ca, începând cu 1970, organele operative ale KGB întâmpinau dificultati în des­fa­su­ra­rea operatiilor în unele tari comuniste. Acest lucru era mai evident în Polonia - sustine John O. Koehler, unde sentimentele antirusesti si antisovietice erau destul de raspândite în rândul populatiei si patrunsesera si în organele securitatii poloneze. "Voi, germanii si bulgarii, sunteti în regula, dar nu putem sa-i uitam pe altii si nu putem sa-i uitam mai ales pe polonezi" li se repeta ofiterilor Stasi care îsi vizitau colegii de la Moscova. Prin "altii", cu siguranta, se putea înte­lege ca în aceasta categorie a "infidelilor" erau încadrati si românii. Când faceau vizite omologilor polonezi, germanilor li se spunea: "KGB-ul nu scoate nimic de la noi" (vol. I, p. 89).

Concluzia lui John O. Koehler este una destul de abrupta si se­vera: Stasi a fost o organizatie criminala fondata si condusa de un partid monopolist - o combinatie de Gestapo "rosu" si Mafie - în care Erich Mielke a jucat rolul dublu de Heinrich Himmler si Don Corleone (vol. I, p. 38).

Ca si KGB (ori Securitatea româna, am adauga noi), Stasi nu a fost o aberatie a istoriei, ci "scutul si spada" partidului, arma care im­pu­nea pretentia acestuia la suprematie. Aceasta pretentie se baza pe teoria generala a lui Lenin referitoare la lupta de clasa, impe­ria­lism, socialism legitim si dictatura proletariatului. Stasi nu era stat în stat (desi uneori autorul se contrazice afirmând sau lasând sa se înteleaga contrariul). Aceasta institutie era controlata de partid care se asigura ca "stapânul nu poate fi muscat de câine". Tuturor mem­brilor Stasi le-a fost inoculata disciplina. De aceea dupa 1990 fostii lucratori Stasi, ca si fostii securisti din România, si-au moti­vat ac­tiunile declarând ca ei doar au îndeplinit ordinele.

Experienta din Germania reunificata se constituie într-un model pentru toate celelalte tari ex-comuniste asupra modului cum a fost rezolvata, fie si partial, problema mostenirii represiunii comuniste. Este limpede ca nu mai trebuie redescoperita roata, chiar daca în fiecare tara comunismul a avut particularitatile sale. Mecanismele au fost însa aceleasi, iar încercarea de a ascunde trecutul "sub covor" nu reprezinta o solutie viabila. Din nefericire, se pare ca în România spre aceasta solutie se tinde, cu efecte devastatoare pentru societatea actuala. Asertiunile lui John O. Koehler nu sunt decât argumente su­plimentare în aceasta directie.

Dincolo de toate acestea, cartea lui John O. Koehler se adreseaza atât specialistului, cât si celui interesat de servicii de spionaj, politie politica sau istorie recenta. Stilul concis si alert, ironia subtila, carac­terizarile scurte, dar sugestive, observatia de buna calitate cap­teaza si mentin interesul cititorului. Este o carte care, în unele parti, se citeste cu sufletul la gura.

Liviu Ţaranu


Document Info


Accesari: 2075
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )