ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA CONSILIULUI UNIUNII EUROPENE

2.1. Rolul si atributiile Consiliului Uniunii Europene

Consiliul U.E., ca institutie, are rolul principal de a reprezenta toate statele membre ale Uniunii Europene, exprimand, de altfel, legitimitatea statala a Comunitatilor.

Are caracter colegial, in sensul ca, potrivit articolului 1 din Tratatul de la Bruxelles,   fiecare guvern deleaga pe unul dintre membrii sai, chiar daca, uneori, in mod exceptional, unele guverne sunt reprezentate printr-un inalt functionar.

Daca ministrul Afacerilor Externe este considerat, uneori, ca principalul reprezentant al tarii sale in Consiliu, practica a consa­crat participarea la reuniuni si a altor ministri, cum ar fi: ministrul agriculturii, cel al transporturilor, al finantelor, al industriei s.a., in functie de problematica analizata pe ordinea de zi. Acestia din urma participa fie alaturi de ministrii Afacerilor Externe, fie, de cele mai multe ori, singuri. Generalizarea Consiliilor Sectoriale - denumite 'Consilii Specializate' - care au, firesc, tendinta de a elabora o politica proprie, se straduieste sa-si pastreze o autonomie maxima, provocand o lipsa de unitate si coerenta cu grave prejudicii (contradictiile se manifesta intre politica agrara comuna si politica afacerilor externe sau politica bugetara, in special).

in ceea ce priveste organizarea si functionarea Consiliului, trebuie mentionat faptul ca, in urm 737h77h a Consiliului European de la Sevillia, din 21 - 22 iunie 2002, Regulamentul intern al Consiliului Uniunii Europene urmeaza a fi modificat, potrivit masurilor adoptate la acest Summit, pana cel tarziu la data de 31 iulie 2002.

Discutii se impun, de asemenea, si cu privire la restaurarea rolului de coordonator al Consiliului general¹ (al Afacerilor externe).

Consiliul Comunitatilor Europene (Consiliul de ministri) nu se confunda, deci, cu ceea ce numim Consiliul European. Acesta din urma fiind format din sefii de stat si de guvern (ca institutie poli­tica), creat prin Actul unic european (articolul 2) si, cu atat mai mult, nu se confunda cu ceea ce, deja, stim ca este organizatia Consiliului Europei.

Atributiile Consiliului sunt definite de catre Tratatele institutive intr-o maniera generala.

Articolul 202 al Tratatului, instituind CE. (fostul art. 145), prevede ca institutia Consiliului asigura coordonarea politicilor generale ale statelor membre si ca el dispune de puterea de decizie in vederea asigurarii conditiilor necesare realizarii obiectivelor sta­bilite prin Tratat si in conditiile prevazute de acesta. Articolul con­fera Comisiei, in temeiul unui alineat adaugat la articolul 145 de Actul Unic European, competenta de executare a regulilor pe care Consiliul le adopta. Exercitarea acestei competente poate fi supusa unor restrictii-limitari. Potrivit acestui articol, Consiliul isi poate rezerva, in situatii speciale, posibilitatea de a exercita direct unele competente in materie executiva.

Intr-o maniera succinta, articolul 115 din Tratatul, instituind EURATOM dispune: Consiliul isi exercita atributiile si puterile de decizie in conditiile prevazute de prezentul Tratat.

Acesta adopta toate masurile care releva competenta sa in vederea coordonarii actiunilor dintre statele membre si Comunitate'.

Potrivit articolului 26 din Tratatul C.E.C.O., Consiliul isi exer­cita atributiile in situatiile prevazute si in maniera indicata de prezentul Tratat, in special in vederea armonizarii actiunii Comisiei cu cea a guvernelor responsabile de politica generala din tarile lor.

In acest scop, Consiliul si Comisia procedeaza la schimburi de informatii si la consultari reciproce.

Consiliul poate cere Comisiei sa procedeze la studiul tuturor propunerilor si masurilor pe care le considera oportune sau nece­sare realizarii obiectivelor comune.

Rolul consultativ al Consiliului in Tratatul CE.CO. se traduce prin adoptarea de avize care, in functie de situatie, trebuie sa fie sau nu, conforme. Consiliul C.E.C.O. este abilitat, in cazuri rare, sa adopte decizii.

Intr-o maniera generala, Consiliul apare in sistemul comunitar ca legiuitor de drept comun. Articolul 207 din Tratatul CE. (fostul art. 151), §3, in redactarea sa stabilita de Tratatul de la Amsterdam, evoca situatiile in care Consiliul actioneaza in calitate de legiuitor.

Consiliul detine in sistemul comunitar puterea de decizie.

Uniunea monetara impune Consiliului o interventie importanta in coordonarea politicilor economice si sociale ale statelor membre in interiorul zonei Euro.

Tratatul de la Lisabona aduce o schimbare importanta in procesul de decizie. In primul rand, Consiliul va decide cu majoritate calificata, cu exceptia cazurilor in care tratatele prevad o alta procedura, cum ar fi votul in unanimitate. In practica, odata cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona, votul cu majoritate calificata va fi extins la numeroase domenii de actiune (de exemplu, imigrarea sau cultura).
Ulterior, introducerea, in 2014, a votului cu dubla majoritate al statelor membre ale UE (55%) si al populatiei (65%), care reflecta dubla legitimitate a Uniunii, va conduce la consolidarea transparentei si eficientei. Noua modalitate de calcul va fi completata de un mecanism similar compromisului de la Ioannina, care ar trebui sa permita unui numar mic de state membre (apropiate de minoritatea de blocare), sa-si manifeste opozitia fata de o decizie . Intr-o asemenea situatie, Consiliul trebuie sa faca tot ce-i va sta in putinta pentru a obtine, intr-un interval de timp rezonabil, o solutie satisfacatoare pentru ambele parti.

Rolul Consiliului este esential si in cadrul P.E.S.C

Sintetizand, retinem ca atributii ale Consiliului pe urmatoarele:

se ocupa (in conformitate cu prevederile tratatelor initiale) cu coordonarea generala a actiunilor comunitare cu actiunile statelor membre, avand in vedere faptul ca politicile economice nationale nu sunt de competenta exclusiv nationala;

in economia Tratatului de la Maastricht, cooperarea tinde sa imbrace si un caracter politic, vorbindu-se din ce in ce mai insistent despre realizarea Uniunii Europene, Uniune care intruchipeaza tre­cerea de la stadiul economic catre cel politic;

Consiliul este veritabilul suprem legislativ comunitar (iar nu Parlamentul, asa cum ar fi posibil sa se inteleaga la prima vedere), cel putin in spiritul prevederilor Tratatelor, elaborand regulamente si directive;

unele atributii, in materie normativa, au fost delegate de catre Consiliu Comisiei, prin procedura delegarii de putere, procedura acceptata prin Actul Unic European (acest lucru se intampla deoarece Consiliul este supus unor permanente fluctuatii politice existente in statele membre, iar Comisia are o mai mare stabilitate);

in cadrul Tratatului C.E.C.A., Consiliul isi pastreaza un rol neobisnuit pentru el ca institutie consultativa si de tutela a Comisiei (inalta autoritate). Astfel, in anumite cazuri, el este doar consultat, alteori, insa, el este chemat sa-si expuna parerea conforma (de exemplu, pentru a constata stadiul crizei manifeste, art. 58) _,uneori pentru unanimitate. El este cel ce poate autoriza Comisia sa fixeze dobanda imprumutului plecand de la 1 % (art. 50). In afara initiativei Comisiei, el poate prescrie punerea in aplicare a unui regim de cote de productie (art. 58) sau de preturi maxime sacu minime (art. 61).

2.2. Componenta si organizarea Consiliului Uniunii Europene

Consiliul este compus din cate un reprezentant pentru fiecare stat membru, respectiv 27 de reprezentanti. Tratatul de la Maastricht (iar formula este preluata si in cel de la Amsterdam) precizeaza ca reprezentantii statelor sunt la nivel ministerial si trebuie sa fie abilitati sa angajeze guvernul tarii pe care o reprezinta (articolul 146 TCE). Aceasta formula are rolul de a permite participarea si a mem­brilor guvernelor si colectivitatilor intrastatice, cum ar fi regi­unile Belgiei sau landurile germane. Acestia asistau la lucrarile Consiliului, in cadrul delegatiilor statului respectiv, si inainte de aparitia Tratatului de la Maastricht, dar nu era sigur ca un membru al unui guvern regional avea si calitatea de membru al guvenului in sensul dat de articolul 146 TCE, ceea ce permitea contestarea dreptului sau de vot in numele unui stat membru. Noua formulare a articolului 146 permite acest lucru fara nici un dubiu.

Cu toate acestea, pentru a evita pierderea de eficienta in luarea deciziei, Tratatul prevede ca orice vot sau pozitie expri­mata de un stat membru angajeaza guvernul tarii respective chiar daca cel care l-a reprezentat este ministrul unei colectivitati regionale. Apartine deci statului in cauza de a-si defini pozitia inainte de reuniunea Consiliului, eventual de comun acord cu colectivitatile regionale, caci, odata luata decizia in sanul Consiliului aceasta nu va mai putea fi pusa in discutie pe motiv ca un ministru a exprimat o pozitie ce nu apartine guvernului, ci va trebui aplicata.

In cazul in care un membru al Consiliului nu poate participa la reuniunea Consiliului, el poate fi reprezentat de un functionar national de rang inalt, de reprezentantul permanent sau de adjunctul acestuia (reprezentantul permanent este ambasadorul tarii respective la Uniunea Europeana). Functionarul respectiv poate lua parte la dezbaterile din Consiliu insa nu are drept de vot, acesta putand fi delegat doar unui alt membru al Consiliului. Prin aceasta formula s-a dorit pastrarea puterii de decizie la nivel ministerial, pentru a se mentine caracterul politic al Consiliului si a se evita o deriva tehnocratica, in practica insa, reprezentantul ministrului absent voteaza sub acoperirea unui alt membru al Consiliului prezent la reuniune.

Membrii Consiliului pot fi insotiti de functionari care ii asista[1]. Numarul acestora din urma este fixat de catre Consiliu, iar numele si cali­tatea lor trebuie comunicate in avam Secretarului General al Consiliului, pentru a li se da permise de acces in sala de Con­siliu, in practica, ministrul este insotit la masa de reuniune de catre doi functionari, unul dintre ei fiind, de regula, repre­zentantul permanent sau adjunctul acestuia, in plus, fiecare delegatie dispune de alte trei locuri la un sir de mese aflate in spatele mesei oficiale. In fine, alti functionari pot fi prezenti intr-o sala alaturata in care dezbaterile se transmit prin televiziune cu circuit intern (asa numita « salle d'ecoute »).

Articolul 4.2 din Regulamentul Interior al Consiliului permite Comisiei sa participe la reuniunile Consiliului, insa este posibil ca acesta sa se reuneasca si in absenta Comisiei atunci cand discuta chestiuni interne (contencios, numirea unor inalti functionari in aparatul sau, probleme de buget propriu).

Prezenta Comisiei permite acesteia sa explice, sa apere sau sa-si modifice pozitiile exprimate in propunerile in baza carora se iau deciziile. Aceasta prezenta a unui reprezentant al Comisiei, care nu era prevazuta in Tratatul originar, a contribuit la cresterea influentei institutiei datorita posibilitatii de a dialoga direct cu Consiliul.

La reuniunile Consiliului participa, fiind asezat la stanga presedintelui in exercitiu, si secretarul general al Consiliului, insotit eventual de unul sau mai multi directori generali. El asista presedintia Uniunii Europene in conducerea lucrarilor, ia masurile necesare bunei derulari a dezbaterilor si stabileste proiectele de procese-verbale. Directorul general al Serviciului Juridic sau un reprezentant al acestuia clarifica, la cererea Consiliului sau din proprie initiativa, chestiunile de ordin juridic ce pot aparea in cursul dezbaterilor.

2.3. FUNCTIONAREA CONSILIULUI UNIUNII EUROPENE

§ 1. Presedintia Consiliului Uniunii Europene

Primul aspect care trebuie prezentat, atunci cand se analizeaza functionarea Consiliului, este presedintia sa. Astfel, ea este exercitata timp de sase luni de catre fiecare stat membru, intr-un ciclu de sase ani, intr-o ordine stabilita de tratate^[2].

In functie de tara care detine, 6 luni, fotoliul de presedinte al Consiliului U.E., se vorbeste despre presedintia daneza, presedintia greaca, presedintia italiana a Uniunii Europene.

Presedentia Consiliului ofera avantaje, dar si dezavantaje. Un avantaj este corelat prestigiului si statutului detinut de aceasta functie: pe durata a sase luni, tara presedintelui este centrul relatiilor UE; ministrii, in special primul ministru si ministrul de externe, sunt reprezentantii UE. Un alt avantaj este acela ca pe durata mandatului, Presedentia are o putere mai mare si poate coordona  prioritatile si viteza politicii UE. Cu toate acestea, potentialul Presedentiei de a dezvolta politici nu trebuie exagerat; chiar daca la preluarea mandatului isi stabileste prioritatile, nu porneste la drum doar cu probleme noi; sunt de rezolvat cele ramase in desfasurare si, de multe ori, ele consuma energie si timp. Apoi, sase luni nu este o perioada suficienta pentru a realiza politici ambitioase, mai ales daca sunt necesare si legislatii.

Presedintele Consiliului Uniunii are urmatoarele atributii^[3]:

a) stabileste calendarul presedintiei;

b) convoaca Consiliul;

c) stabileste ordinea de zi provizorie;

d) urmareste realizarea consensului in sanul Consiliului;

e) reprezinta Consiliul in relatiile cu alte institutii comunitare, indeosebi cu Parlamentul;

f) conduce actiunile externe ale Comunitatii.

In a doua parte a anului 2008, la presedintia Consiliului s-a aflat Franta. Calendarul de succedare a tarilor in cadrului acestei pozitii este, conform concluziilor intalnirii ministrilor de externe ai statelor membre UE, din 12 decembrie 2005:

- 2006: Austria, Finlanda^[4];

- 2007: Germania, Portugalia;

- 2008: Slovenia, Franta;

- 2009: Republica Ceha, Suedia;

- 2010: Spania, Belgia;

- 2011: Ungaria, Polonia;

- 2012: Danemarca, Cipru;

- 2013: Irlanda, Lituania;

- 2014: Grecia, Italia;

- 2015: Letonia, Luxemburg;

- 2016: Olanda, Slovacia;

- 2017: Malta, Marea Britanie;

- 2018: Estonia, Bulgaria;

- 2019: Austria, Romania;

- 2020: Finlanda.

Tratatul si Regulamentul Interior al Consiliului nu definesc de o maniera abstracta functiile Presedintiei, insa enumera sarcinile acesteia. Astfel, presedintia este responsabila pentru aplicarea acestui regulament de procedura si asigura buna derulare a dezbaterilor. In acest scop, presedintia poate, cu exceptia cazurilor in care Consiliul decide altfel, sa adopte orice masura adecvata necesara pentru ca timpul disponibil in cursul reuniunilor sa fie folosit in cel mai bun mod posibil, in special^[5]:

(a) sa limiteze, pentru dezbaterea unui anumit punct, numarul de persoane din fiecare delegatie prezente in sala de reuniune si sa decida daca sa autorizeze sau nu deschiderea unei sali suplimentare;

(b) sa stabileasca ordinea in care se trateaza punctele si durata discutiilor care le sunt consacrate;

(c) sa organizeze timpul alocat pentru dezbaterea unui anumit punct, in special limitand timpul in care participantii pot lua cuvantul si stabilind ordinea interventiilor lor;

(d) sa solicite delegatiilor sa prezinte in scris propunerile lor pentru modificarea unui text in discutie inainte de o anumita data insotite, daca este cazul, de o scurta explicatie;

(e) sa solicite delegatiilor care au pozitii identice sau similare privind un anumit punct, text sau parte a unui text sa o aleaga pe una dintre ele pentru a exprima pozitia lor comuna in cadrul reuniunii sau in scris inainte de reuniune.

§ 2. Secretariatul general.

Consiliul este asistat in sarcinile sale de un Secretariat general care asigura bunul mers al multiplelor activitati ale Institutiei insasi. Acest organism joaca si rolul de grefier, pregateste procesele-verbale ale sesiunilor Consiliului si le semneaza impreuna cu presedintele acestuia, gireaza procedura votului scris, semneaza impreuna cu presedintele actele adoptate de Consiliu si indeplineste functia de depozitar al acordurilor incheiate de catre UE.

Secretariatul general dispune si de un serviciu juridic si 8 directii generale:

a        Personal, administratie, protocol, organizare, securitate, infrastructuri, traducere si producere de documente;

a        Agricultura si pescuit;

a        Piata interioara, uniune vamala, politica industriala, dreptul de stabilire si libera prestare de servicii, dreptul societatilor;

a        Proprietate intelectuala;

a        Cercetare, energie, transport, mediu si protectia consumatorilor;

a        Relatii externe, cooperare si dezvoltare;

a        Politica externa si de securitate comuna;

a        Relatii cu Parlamentul European si Comitetul economic si social, cauze institutionale, reglementari bugetare si de personal;

a        Cauze economice, sociale si financiare;

a        Cooperare in domeniile justitiei si ale afacerilor interne.

§ 3. Comitetul reprezentantilor permanenti ai statelor membre UE (COREPER)

Comitetul reprezentantilor permanenti ai statelor membre (COREPER) isi are originea in delegatiile trimise la Bruxelles de catre statele membre, in momentul in care tratatele au intrat in vigoare.
El a fost constituit in baza art. 16 al Regulamentului interior al Consiliului si a fost ulterior confirmat prin Tratatul de fuziune, care stipula, conform art. 4, ca un comitet format din reprezentantii permanenti ai statelor membre are sarcina de a pregati lucrarile Consiliului si de a executa mandatele care ii vor fi incredintate de catre acesta, dispozitie prevazuta si in Tratatul de la Maastricht in art. G-46.

Cum functionarea Consiliului este o activitate complexa care nu poate fi limitata numai la perioadele limitate in care diferitele sale configuratii se intrunesc, pe langa Consiliu, functioneaza si un Comitet al Reprezentantilor Permanenti ai statelor membre (COREPER) care are sarcina de a pregati lucrarile Consiliului si de a executa mandatele care le sunt incredintate de acesta. Acesti reprezentanti permanenti sunt de fapt ambasadori ai statelor respective pe langa comunitate. La fel ca si in cazul Consiliului, membrii Coreper au o dubla alteritate :

pe de o parte, sunt numiti si platiti de catre statele membre;

pe de alta, fac parte dintr-un organ comunitar auxiliar avand functii proprii, reglementate prin dreptul comunitar.

Numarul membrilor Coreper difera de la un stat la altul, singurele constante reprezentandu-le prezenta, din partea fiecarui stat, a unui Reprezentant Permanent si a unui Reprezentant Permanent Adjunct.

Desi exista un singur Coreper, acesta se reuneste la doua nivele. Coreper l reuneste reprezentantii permanenti adjuncti, in timp ce Coreper 2 include sefii misiunilor diplomatice ale statelor membre le langa UE. Repartizarea atributiilor intre cele doua formule poate varia insa, ca regula generala Coreper 2 urmareste dosarele ce vor fi examinate de catre Consiliile afaceri generale, economie si finante, buget, dezvoltare, justitie si afaceri interne, in timp ce Coreper l examineaza celelalte chestiuni, cu precadere piata interna, politica sociala, protectia consumatorilor, transporturi, cercetare, sanatate, educatie, pescuit, probleme veterinare, protectia mediului si cultura .

Lucrarile Coreper sunt sprijinite de o serie de grupuri de lucru . Secretariatul general actualizeaza si publica lista organismelor de pregatire. Numai comitetele si grupurile de lucru din aceasta lista se pot intruni in calitate de organisme de pregatire ale Consiliului.

Coreper este prezidat, in functie de punctele de pe ordinea de zi, de catre reprezentantul permanent sau de catre reprezentantul permanent supleant al statului membru care detine presedintia Consiliului. Cu exceptia cazului in care Consiliul decide altfel, diversele comitete prevazute in Tratate sunt de asemenea prezidate de un delegat al statului membru respectiv.

§ 4. Alte organe auxiliare ale Consiliului Uniunii Europene

Consiliul Uniunii Europene hotaraste, dupa cum prevede art. 153 din TCE, in urma avizului Comisiei, statutul comitetelor prevazute de Tratat, inclusiv pentru acele comitete instituite pe langa Comisie.

TCE instituia un Comitet monetar consultativ insarcinat sa promoveze coordonarea politicilor statelor membre in materie monetara, in masura necesara functionarii Pietei comune, si compus din membri numiti de state[10] si de Comisie .

Statutul Comitetului a fost adoptat de Consiliu la 18 martie 1958. Comitetul monetar este instituit prin art. 109 C inserat prin Tratatul de la Maastricht, dar a fost inlocuit la inceputul celei de-a treia faze a Uniunii Monetare de Comitetul economic si financiar.

Acest Comitet era prevazut cu urmatoarele atributii:

q       urmarirea situatiei monetare si financiare a statelor membre si a Comunitatii, precum si a regimului general de plati din statele membre si efectuarea in mod regulat de rapoarte pe aceasta tema catre Consiliu si Comisie;

q       formularea de avize, fie la cererea Consiliului, fie din proprie initiativa pentru aceste institutii;

q       fara sa afecteze atributiile COREPER, contributia la pregatirea lucrarilor Consiliului in situatiile specificate in care, desigur, sunt in discutie probleme de natura financiara si monetara;

q       examinarea, cel putin odata pe an a situatiei in materie de circulatie a capitalurilor si de libertate a platilor, asa cum rezulta din prevederile Tratatului si din masurile luate de Consiliu; aceasta examinare poarta asupra tuturor masurilor relative la circulatia capitalurilor si platilor si asupra rezultatelor ei, urmand a se raporta Consiliului si Comisiei.

Comitetului economic si financiar, care a inlocuit Comitetul monetar, din punctul de vedere al atributiilor, difera, intr-o anumita masura, fata de cele ale acestuia din urma numai cu privire la pregatirea lucrarilor Consiliului si in alte situatii specifice si cu excluderea unor cazuri pentru care era activ Comitetul monetar, precum si cu privire la urmarirea situatiei economice si financiare a statelor membre si Comunitatii, cand trebuie avute in vedere, in special, relatiile financiare cu tari terte si cu institutiile internationale.

Tratatul de la Maastricht asupra Uniunii Europene prevede si inlocuirea Comitetul guvernatorilor bancilor centrale, prin noi institutii ale Uniunii Monetare.

Mai trebuie amintit si Comitetului politic, compus din directorii din ministerele afacerilor externe. Potrivit par. 5 al art. J 8 din Tratatul asupra Uniunii Europene Comitetul politic:

q       contribuie la definirea politicilor, emitand avize la cererea Consiliului sau din proprie initiativa;

q       supravegheaza punerea in aplicare a politicilor convenite, fara prejudicierea competentelor presedintelui si ale Comisiei.

Printr-o declaratie a conferintei interguvernamentale se prevedea ca articularea lucrarilor dintre Comitetul politic si COREPER urmeaza sa fie examinata ulterior. Aceasta declaratie se referea, de asemenea, la examinarea modalitatilor practice ale fuziunii Secretariatului cooperarii politice, creat prin Actul Unic European (AUE) si Secretariatul unic al Consiliului si colaborarea intre acesta din urma si Comisie.

Totodata, amintim aici si Comitetul regiunilor, constituit pe baza prevederilor art. 4 par. 2 si art. 198 A, 198 B si 198 C din Tratatul de la Maastricht. Acesta este alcatuit din 222 de membri titulari si tot atatia supleanti, reprezentanti ai colectivitatilor regionale si locale.

Numirea membrilor Comitetului regiunilor se face de Consiliu prin vot unanim, la propunerea statelor membre pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reinnoit. In exercitarea mandatului lor ei se bucura de independenta, in interesul general al Comunitatii. Comitetul regiunilor isi desemneaza presedintele si biroul pentru o perioada de 2 ani.

Prin statutul aprobat de Consiliu, convocarea Comitetului se face la cererea Consiliului sau a Comisiei, dar se poate intruni si din proprie initiativa. Avizele sunt discutate in 8 comisii, dupa care sunt discutate in plenul Comitetului. In cadrul Comitetului activeaza 4 grupuri politice - Partidul Popular European, Partidul Socialistilor Europeni, Partidul European al Liberalilor si Radicalii - dar apartenenta la un grup politic nu depinde strict de apartenenta la partidul national corespunzator.

Rolul Comitetului Regiunilor este de a reprezenta interesele colectivitatilor locale si regionale si de a asigura participarea acestora la procesul de integrare. El are natura unui organ consultativ al Consiliului si al Comisiei, trebuind sa fie consultat in mod obligatoriu in anumite domenii ale politicii regionale - promovarea pregatirii generale si profesionale, promovarea culturii, sanatatii, reteaua transeuropeana, politica structurala si regionala (art. 126, 128, 129, 129 D, 130 B, 130 D si 130 E din Tratatul C.E.). De asemenea, poate fi consultat, cu titlu facultativ sau poate emite avize din proprie initiativa.

Tratatul de la Amsterdam a marit numarul cazurilor in care Comitetul Regiunilor trebuie consultat, stabilind, in acelasi timp ca el poate fi ascultat in orice domeniu de catre Consiliu, Comisie sau Parlamentul European.

Remarcam faptul ca avizele Comitetului regiunilor nu leaga organele de decizie si nu au efect suspensiv cu privire la hotararile acestora. El nu beneficiaza de dreptul de a se adresa Curtii de Justitie.

Prin Tratatul de la Nisa, numarul membrilor Comitetului Regiunilor a fost limitat la 350. De asemenea, Tratatul de la Nisa solicita ca membrii Comitetului sa aiba mandat electoral de la autoritatile pe care le reprezinta sau conditia sa le fie responsabili din punct de vedere politic. Prin Tratatul de la Nisa Romaniei i-au fost acordate 15 locuri in Comitetul Regiunilor[12].

Comitetul Economic si Social este un alt organ consultativ,   reprezentand diferitele categorii ale vietii economice si sociale, fiind instituit pe baza prevederilor art. 4 par. 2 si art. 193-198 TCE. Conform art. 193 TCE, in acest Comitet sunt reprezentati producatorii agricoli, transportatorii, muncitorii, negustorii si artizanii, profesiunile liberale; acestia sunt grupati in 3 categorii:

q       muncitori, functionari si activitati diverse;

q       profesiuni liberale;

q       agricultura, cooperatie, camere de comert si consumatori.

Art. 194 TCE stabileste la 222 numarul membrilor Comitetului economic si social, fiecare stat dispunand de un anumit numar de reprezentanti, dupa cum urmeaza: Anglia, Franta, Germania, Italia - 24 fiecare, Spania - 21, Belgia, Grecia, Olanda, Portugalia, Austria si Suedia - 12 fiecare, Danemarca, Finlanda, Irlanda si Luxemburg - cate 6.

Numirea membrilor Comitetului se face de Consiliu cu unanimitatea voturilor, pe baza listelor care contin un numar dublu de candidati, prezentate de fiecare stat pe o perioada de un an. Ei isi exercita atributiile in mod independent, in interesul general al Comunitatii. Presedintele si cei 30 de membri ai biroului sunt desemnati de catre Comitet pe o durata de 2 ani. Comitetul isi elaboreaza regulamentul de functionare - care nu mai trebuie aprobat de Consiliu si se intruneste din proprie initiativa.

In cadrul C.E.S sunt constituie sectiuni specializate pe domenii de activitate (probleme economice, financiare si monetare; relatii externe, probleme sociale; protectia mediului inconjurator si sanatate public; agricultura si pescuit; dezvoltarea regionala; industrie si comert; transporturi si comunicatii; energie, probleme nucleare si cercetare) si, daca este necesar, chiar subcomitete.

Comitetului Economic si Social are rolul de a reprezenta interesele diferitelor categorii economice si sociale, in care scopul este consultat de catre Comisie sau Consiliu inainte de adoptarea unor acte.

In situatia in care e omisa consultarea, cand aceasta este obligatorie aceasta constituie un viciu de procedura care duce la anularea actului[13].

Daca Comisia sau Consiliul a stabilit un termen pentru emiterea avizului, nerespectarea acestuia da dreptul Comisiei sau Consiliului sa adopte actul respectiv, chiar fara avizul Comitetului. De asemenea, Consiliul si Comisia pot solicita avizul CES in materii in care prevederile Tratatul nu le obliga.

Consultarea obligatorie a Comitetului are loc in legatura cu libera circulatie a muncitorilor (art. 49 TCE), colaborarea in domeniul social (art. 118 si 121 TCE), educatie (art. 126 si 127 TCE), sanatate publica si protectia consumatorilor (art. 129 si 129 A TCE), mediul inconjurator (art. 130 S TCE) si dezvoltarea regionala (art. 230 TCE).

Numarul cazurilor cand CES-ul trebuie consultat de Consiliu si Comisie, a fost marit de Tratatul de la Amsterdam,acesta statuand in plus si posibilitatea ca acesta sa fie consultat si de Parlamentul European.

Art. 198 TCE da Comitetului posibilitatea initiativei emiterii avizului cand considera oportun acest lucru.

Chiar daca natura lui este aceea a unui organ consultativ, Comitetul exercita influente in domeniul luarii deciziilor comunitare, mai ales asupra Comisiei. El se intruneste, in medie, de 10 ori pe an si adopta pe baza propunerilor prezentate de sectiunile specializate in jur de 180 de avize, din care 10% din proprie initiativa. Dupa transmiterea lor Consiliului si Comisiei, avizele sunt publicate in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene.

Tratatul de la Nisa sporeste rolul si influenta Comitetului Economic si Social. Ca si Comitetul Regiunilor, Comitetul Economic si Social va avea, potrivit Tratatului de la Nisa[14], un numar de cel mult 350 de reprezentanti. Romaniei i-au fost alocate 15 locuri .

Un rol destul de important il joaca si Comitetul pentru vize, Comitet ce pregateste lucrarile Consiliului Uniunii in domeniul politicii vizelor, conform prevederilor art. K 4 TUE. Alcatuit din inalti functionari, Comitetul pentru vize formuleaza avize pentru Consiliu la cererea acestuia sau din proprie initiativa si pregateste lucrarile Consiliului in domeniile care tin de cooperarea si armonizarea politicii in domeniul vizelor prevazuta de art. 100 al Tratatului Comunitatii Europene.