PARLAMENTUL EUROPEAN
Lectia 1. Formarea, componenta, organizarea si f unctionarea P.European
Pasul 1. Formarea Parlamentului European
Europa integrata nu putea fi o Europa democratica in afara
reprezentarii parlamentare care avea sa dea o Europa parlamentara la
nivelul Uniunii. Aceasta a fost cauza partidelor po litice democratice, a
miscarilor prounioniste si a sindicatelor necomuniste, angajate, deopotriva
cu statele lor, in dialogul postbelic al constructiei europene.
In fond, dincolo de proiectele politice si demersurile etatice care le
anticipau si, respectiv, le pregateau, structurile institutionale europene
urmau sa se legitimeze in ultima instanta in vointa europeneilor insisi,
exprimata democratic prin vot universal. Dezideratul avea sa se
implineasca in timp, nu insa fara dificultati. Ele se originau si i n rezistenta
(vezi indeosebi cazul Marii Britanii, dar nu numai) la ideea unei Adunari
parlamentare puternice, asociata ideii de supranationalitate. Avea sa treaca
mai mult timp pentru a se intelege ca sporirea rolului institutiei
parlamentare da masura implicarii democratice a vointei populare in
politica Comunitatilor si a UE, fara sa alimenteze, prin aceasta, pretinsa
supranationalitate a Parlamentului
Dar implicarea electorat 343i88d ui prin reprezentare, departe de a fi, ea, sursa a
Comunitatile au dispus fiecare, de la crearea lor, de cate o Adunare.
Conventia referitoare la unele institutii comune ale Comunitatilor
Europene, din martie 1957, Roma, stabilea, in locul celor trei Adunari, una
comuna, numita, prin Rezolutia din martie 1958, Adunare Parlamentara
Europeana. In 1962 ea se incununa cu titlul de Parlament European, reluat
in AUE, care il consacra oficial. Desi TCE mai foloseste si denumirea de
Adunare, TUE generalizeaza formula de Parlament European.
Pana in 1979, PE era desemnat de parlamentele statelor membre.
Din iunie 1979, acest rol a fost incredintat votului universal. Faptul
producea o noutate cu totul deosebita: o adunare parlamentara cu caracter
international (aspect el insusi novator) era aleasa prin vot universal
Pana la aceasta data, delegatii Adunarii erau desemnati dupa procedurile
specifice fiecarui stat memb ru. Astfel, in raport cu modul de desemnare,
Germania, Belgia si Tarile de Jos fixau delegatii proportional cu marimea
grupurilor parlamentare, in timp ce Franta, Italia si Luxemburgul aplicau
regula majoritatii absolute, cu consecinte asupra reprezentativ itatii. In
preajma alegerilor directe, Parlamentul devenise deja o adunare a tuturor
familiilor politice europene. Alegerea directa nu avea sa modifice prea mult
structura sa politica, daca trecem peste exceptia laburistilor si liberalilor,
"beneficiari" ai sistemului electoral britanic favorabil conservatorilor
Chemarea la urne, pentru alegerea PE, a popoarelor Europei
comunitare starnea rezerve ori temeri din partea unor orientari diferite.
Federalistii vedeau in implicarea electorat 343i88d ului nasterea unei instante de
vointa populara autorizata, susceptibila sa blocheze manevrele federaliste
pe linia cresterii puterilor si autoritatii Comisiei in cadrul Comunitatilor. La
randul lor, aparatorii valorilor etatice nationale se temeau, inaintea
supranationalitatii si a supraetatismului, este, dimpotriva, factorul prevenirii lor pentru
ca este puterea celor multi exercitata reprezentativ din interiorul structurii comunitare.
alegerilor din 1979, ca Parlamentul ales si-ar putea asuma un rol
constituant, arogandu-si competente supraetatice, opuse statului -natiune si
care sa conduca spre un fel de State Unite ale Europei. Desi asemenea
intentii nu au lipsit, totusi problema constituantei europene era o falsa
problema macar pentru ca Adunarea era chemata sa serveasca
Comunitatile, a caror scopuri erau declarat economice, nu politice, proprii
prin definitie unei Constituante. Apoi, Constituanta instituie, prin definitie,
o putere originara, ceea ce nu se regasea in alegerile pentru PE, unde nu se
contesta legitimitatea autoritatilor, a "puterilor" nationale. Pe de alta parte,
alegerile din iunie 1979 nu reusisera sa fie alegeri europene autentice,
prezentandu-se in realitate ca secvente insumate ale alegerilor nationale
pentru desemnarea delegatiilor nationale ce urmau sa alcatuiasca PE. Cum
s-a observat , ele nu au dispus de un sistem electoral comun, dupa cum
nu au autorizat candidaturile cetatenilor unui stat membru in celelalte ori
accederea la vot si la eligibilitate pentru lucratorii migranti. Cu toate
acestea, alegerile din 1979 au marcat definitiva reconciliere europeana,
concretizata spectaculos in desemnarea, prin vot universal, a Parlamentului
comun pentru popoarele Comunitatilor.
Istoria evolutiei Parlamentului European este istoria afirmarii
rolului sau in cadrul institutional comunitar. De la un simplu organ
consultativ, PE si-a marcat treptat statutul in raporturile interinstitutionale
prin revizuirile succesive ale tratatelor institutiv e. Cresterea insemnatatii
sale ca for de reprezentare populara a redus deficitul de democratie al
sistemului comunitar. Intre altele, a sporit competenta bugetara a
Parlamentului care, impreuna cu Consiliul, exercita autoritatea bugetara. In
1975 a fost convenita o procedura de conciliere intre cele doua institutii in
scopul adoptarii legislatiei bugetare.
PE a beneficiat apoi, in urma Tratatului de la Maastricht, de crearea
procedurii de codecizie; daca organul legiuitor traditional al Comunitatilor
era Consiliul, acum PE dobandea functia de colegislator. Totodata, s -a
extins procedura de cooperare si aria de manifestare a avizului conform. In
acelasi timp, sporea functia de control asupra Comisiei si Bancii Centrale
Europene. Tratatul de la Amsterdam a sim plificat procedura codeciziei si a
extins-o la noi domenii, conferind astfel Parlamentului European un statut
major in sistemul institutional comunitar
Cat priveste consemnarea si interpretarea fenomenului in cauza,
literatura problemei inregistreaza si punctul de vedere potrivit caruia, prin
faptul ca PE a dobandit o putere reala de decizie, sistemul UE ar fi devenit
asemanator aceluia bicameral clasic, in care Consiliul European ar
reprezenta statele membre, iar Parlamentul European - cetatenii . Avem
insa rezerve fata de aceasta interpretare, motivate in primul rand de faptul,
amintit si in alta ordine, ca paralela institutiilor comunitare cu cele
nationale nu poate fi decat parcimonioasa, altfel devine reductiva intrucat
compara realitati institutionale cu esenta diferita de autoritate. Totodata,
sistemul UE nu se reduce la componenta lui legislativa ca sa poata astfel fi
comparat, prin suprapunere, cu acela "bicameral clasic", deci cu unul
dintre tipurile de structurare a legislativului national. Afara de aceasta,
Consiliul are si alte functii decat aceea legislativa. Si peste toate acestea:
unde, daca nu intr-un stat federativ, statele sunt reprezentate intr -una
dintre camerele parlamentului federal, in timp ce cetatenii, in alta? Or,
cresterea competentelor PE nu confirma si nu mobilizeaza cu nimic in
spiritul ideii federaliste ca baza a Uniunii Europene. Sa mai adaugam si
faptul ca cetatenia UE nu e de extractie federalista, precum e in cazul in
SUA; ea nu apare, cum am vazut, ca o valoare politica deasupra ori alaturi
de cetateniile federate care, acolo, nu se disting intre ele dupa criteriul
nationalitatii. Cetatenia UE s -a nascut juridic si urmeaza sa se consolideze
politic si psihologic prin diferentele care unesc, care se pastreaza ca
diferente intemeietoare de convergente. Convergenta reala este numai
acolo unde diferentele nationale exista si au temei real; dincolo de ele nu
ramane decat uniformitatea entropica a vidului universalist. Avem aici
cateva motive care ne interzic sa primim necritic co mparatii si paralele de
felul celei acum discutate, facuta si ea, poate, din intentii analitic -
gnoseologice, nu neaparat ideologice, dar care induce concluzii inacceptabile.
Pe de alta parte, daca Parlamentul European a dobandit o
legitimitate directa prin evolutia naturii reprezentativitatii sale de la
desemnare la alegerea directa a parlamentarilor, legitimitatea sa nu este in
nici un caz una de ordinul puterii revendicata supranational si transetatic,
eventual federalist. Vointa politica a cetatenilor UE nu poate fi rupta de
vointa politica a cetatenilor, aceiasi, ai patriilor UE, care patrii stau sub
autoritatea publica, deopotriva politica si juridica, a fiecarui stat membru.
Este evident ca legitimitatea directa a PE nu -l autonomizeaza absolut, ca
putere primara autoinstituita in acest caz supranational, eventual federal.
Cu toate acestea, membrii PE nu pot fi mandatati de guvernele statelor cu
indeplinirea anumitor instructiuni; ei reprezinta popoarele lor si, pe
masura formarii grupurilor de partide p olitice la nivelul UE, tind sa
reprezinte optiuni politice concentrice la nivelul popoarelor Comunitatii.
Pasul 2. Componenta, organizarea si functionarea Parlamentului European
PE dispune de trei sedii de lucru, rezultat al evolutiei Comunitatilor,
dar si al compromisului statelor membre. La Strasbourg se desfasoara cele
12 perioade ale sesiunii anuale, inclusiv aceea pentru votarea bugetului
comunitar. Bruxelles este locul sesiunilor plenare aditionale iar la
Luxemburg functioneaza Secretariatul general al PE si serviciile
adiacente.Durata legislaturii PE este de 5 ani, aceeasi cu a mandatului
parlamentarilor. Dintre institutiile comunitare, PE este aceea in care
deliberarea este publica.
Pana la aplicarea Tratatului de la Nisa, numarul total al
parlamentarilor a fost fixat la 626. Tratatul de la Amsterdam hotarase ca
numarul lor maxim sa nu fie mai mare de sapte sute, din ratiuni de
eficienta. Viitoarele extinderi nu aveau sa sporeasca numarul
europarlamentarilor, ci sa duca la redistribuirea lor in limit ele fixate. TN a
fixat totusi ultima cifra la 732, in raport cu presiunile extinderii UE. Tabelul
pentru o Uniune de 27 state membre se prezinta astfel: Germania - 99;
Marea Britanie, Franta si Italia - fiecare cate 72; Spania si Polonia - cate 50;
Romania - 30; Olanda - 25; Grecia, Belgia si Portugalia - cate 22; Cehia si
Ungaria - cate 20, Suedia - 18; Bulgaria si Austria - cate 17; Slovenia,
Danemarca si Finlanda - cate 13; Irlanda si Lituania - cate 12; Letonia - 8;
Slovenia -7; Estonia, Cipru si Luxemburg - cate 6; Malta - 5.
Consiliul a recomandat in 2002 statelor membre ca alegerea
parlamentarilor sa se faca conform principiului reprezentarii proportionale,
cu sistemul de liste sau votul unic transferabil.
Calitatea de parlamentar european este incomp atibila cu aceea de
membru al oricarei alte institutii comunitare ori de functionar in institutii si
in organele lor. Odata cu alegerile pentru PE din 2004, a intervenit si
incompatibilitatea calitatii de europarlamentar cu aceea de parlamentar
national (cu derogari temporare pentru Marea Britanie si Irlanda).
Membrul PE nu e legat de un mandat imperativ; el actioneaza
independent, in interesul binelui public. Se poate insa incadra in grupurile
parlamentare ale PE; ele concentreaza optiuni politice la nivel comunitar.
Neavand caracter imperativ, mandatul parlamentarului nu poate fi revocat.
Irevocabilitatea este garantia independentei . Totodata, mandatul, fiind
personal si netransmisibil, nu poate fi cedat, inlocuit sau substituit, nici
exercitat prin corespondenta.
In baza imunitatilor care incumba calitatii lor de parlamentari,
acestia se bucura de libera circulatie, de imunitatea personala pe timpul
mandatului, si de imunitate de jurisdictie penala; membrii PE nu pot fi
cercetati, retinuti ori urmariti pe ntru opiniile si votul exprimat in exercitiul
reprezentari parlamentare. Dar imunitatea nu este operanta in situatii de
flagrant delict, dupa cum nu poate bloca ridicarea ei de catre PE, conform
procedurii adoptate.
Referitor la situatia financiara persona la, deputatii PE raman supusi
obligatiilor statului membru de care apartin. Diversitatea culturilor
parlamentare de la tara la tara a facut dificila elaborarea, altfel necesara, al
unui statut al parlamentarului european . Cu toate acestea, Parlamentul a
adoptat un astfel de statut in septembrie 2005. El insera, pe langa exigentele
amintite ale calitatii de parlamentar european (natura mandatului,
incompatibilitati, imunitati si facilitati) si o alta prevedere de mare
importanta: acordul asupra demisiei din mandat inainte de expirarea sa ori
la sfarsitul unei legislaturi este nul si neavenit
PE se organizeaza in conformitate cu Regulamentul
interior.Autoorganizarea sa a fost consfintita inca prin Tratatul de la Roma
instituind CEE. Regulamentul se adopta c u majoritatea membrilor
constituienti. In timp, el a cunoscut modificari in acord cu evolutia
institutiei parlamentare europene.
Parlamentul are ca organe de conducere Biroul Permanent,
Conferinta presedintilor, Conferinta presedintilor comisiilor si Confe rinta
sefilor tuturor delegatiilor interparlamentare.
Compus din presedinte, 14 viceresedinti si 5 chestori, Biroul
raspunde de anteproiectul bugetului Parlamentului, precum si de
problemele privind desfasurarea lucrarilor, de ordin administrativ, de
organizare si personal. Aici exista o similitudine cu atributiile birourilor
permanente ale parlamentelor nationale . Presedintele si vicepresedintii
sunt alesi pentru doi ani si jumatate. Chestorii au rol consultativ.
Presedintele este reprezentantul PE atat i n situatii oficiale, cat si in relatiile
internationale, conduce sedintele Biroului si Conferinta presedintilor.
Presedintele, pe timpul exercitiului functiei sale, nu participa la dezbateri;
in situatia cand intervine totusi, ii ia locul un vicepresedinte . Hotararile
comune ale Parlamentului cu Consiliul, adoptate in cadrul procedurii de
codecizie, sunt semnate de Presedintele PE si de acela al Consiliului UE.
Presedintele si presedintii grupurilor politice alcatuiesc Conferinta
presedintilor, angajata in organizarea activitatii PE, in planificarea
legislativa si in relatiile interinstitutionale comunitare sau cu organisme din
afara Comunitatii. La randul ei, Conferinta presedintilor comisiilor
reuneste presedintii comisiilor permanente si ai acelora tempor are. Cele 20
de comisii permanente dau continuitate vietii parlamentare intre sesiuni.
Comisiile temporare si de ancheta se instituie, potrivit TUE, la cererea unei
patrimi dintre membrii PE. Lucrarile comisiilor nu sunt de regula publice,
insa nevoia transparentei lor le pot face publice prin hotararea membrilor acestora.
Grupurile politice desemneaza delegatiile interparlamentare. Un
astfel de grup poate lua nastere daca numara membri alesi din cel putin
jumatate dintre statele membre. Un deputat nu poate face parte in acelasi
timp din diferite grupuri politice. In urma alegerilor parlamentare din 2004
pentru PE s-au configurat sapte grupuri politice, plus nealiniatii: Partidul
Popular European (democrat-crestin) si Democratii Europeni (PPE -DE);
grupul Socialist la Parlamentul European (PSE); Alianta Democratilor si
Liberalilor pentru Europa (ALDE); grupul Verzilor/Alianta Libera
Europeana (Verts/ALE); grupul Confederativ al Statelor Unite Europene/
Stanga Verde Nordica (GUE/NGL); grupul Independentei si D emocratiei
(IND/DEM); grupul Uniunii pentru Europa Natiunilor (UEN)
Grupurile politice sunt multinationale. Ele reunesc alesi din peste o
suta de partide politice. Dupa cum s -a constatat, la nivelul PE are loc un fel
de resorbtie a disputelor nationale i n favoarea regruparii ideologice
Totusi, grupurile politice nu sunt monolitice in exprimarea votului; cu
prilejul dezbaterii unor probleme vitale (buget, preturi agricole etc.), reapar
uneori clivaje nationale sau voturi "nationale"; parlamentari din ace easi
tara, desi fac parte din grupuri diferite in PE, voteaza impreuna impotriva
altora din alta tara, coagulati si ei dupa apartenenta nationala. Faptul
acesta este apreciat drept o curiozitate, ceva bizar. Credem insa ca el are o
logica imanenta, de ordinul optiunilor nationale care, in situatii anume,
devanseaza optiunile partinice si combinatiile ideologice.
Pasul 3. Atributiile Parlamentului European
Atributiile PE, asa cum se configureaza in prezent, sunt rezultatul
evolutiei sale in cadrul relatiilo r interinstitutionale comunitare. Cresterea
rolului PE nu a fost un rezultat de la sine produs; ea exprima vointa
politica a tuturor factorilor interesati de mersul integrarii auropene.
Atributiile PE sunt manifestarea functionala a rolului sau efectiv. El e
alcatuiesc un sistem de competente, reciproc conditionate, dar si
interconditionate in relatiile de autoritate, de "putere" ale PE cu celelalte institutii.
Tabloul atributiilor PE cuprinde participarea la adoptarea de acte
comunitare dupa proceduri stabi lite, elaborarea avizelor conforme si
acordarea de avize consultative.De asemenea, in baza unei prevederi a TM,
PE poate cere Comisiei, la solicitatea majoritatii deputatilor, sa -i prezinte
propuneri asupra problemelor care ar impune normarea comunitara in
scopul aplicarii Tratatului. Totodata, PE dezbate in sedinta deschisa
reportul general anual inaintat de Comisie, putand introduce o motiune de
cenzura impotriva institutiei executive. Alaturi de aceste competente
expres stabilite, PE este in masura sa ad opte rezolutii pe orice aspecte ale
vietii comunitare sau sa faca recomandari de actiune guvernelor nationale.
3.1. Atributiile normative ale PE
Desi sunt in crestere, atributiile normative ale PE sunt totusi mai
restranse decat acelea ale unui parlamen t national. Initial, PE aviza
propunerile inaintate de Comisie catre Consiliu. Avizele nu erau insa
angajante. Dar, atunci cand Curtea de Justitie a procedat la sanctionarea
Consiliului pe motivul nesolicitarii Avizelor PE ori cand actul normativ
pentru care se obtinuse Avizul suporta modificari de fond pentru care PE
nu mai era solicitat sa reavizeze, s -a putut observa cresterea rolului PE. Ca
urmare, inca din anii '70 s-a instituit ca regula practica insotirea oricarei
propuneri a Comisiei de solicitarea Avizului PE
Actul Unic European a contribuit la concertarea efectiva a
Consiliului Comisiei si PE in aceasta privinta. Desi Consiliului ii revenea
ultimul cuvant in adoptarea actelor normative cu caracter general, totusi
AUE prevedea conditia cooperarii cu PE, cu atat mai semnificativa cu cat
ea privea acele acte normative menite sa reglementeze piata interna, deci
"nucleul dur al integrarii"
TCE, in noua redactare (1992), vorbeste despre adoptarea
"impreuna", de catre Consiliu si PE, a unor categorii d e acte normative, pe
baza propunerii Comisiei, in urma careia, prin majoritate calificata si cu
Avizul PE, Consiliul o adopta ca "Pozitie Comuna". PE, hotarand cu
majoritate absoluta, poate sa-si exprime dezacordul cu Pozitia Comuna si
sa faca amendamente dupa o procedura menita sa deblocheze activitatea normativa.
Tratatul de la Amsterdam mentine cooperarea si adoptarea in
comun - PE si Consiliu - a diferitelor acte normative, largind sfera
problemelor de competenta normativa comuna.
Analistii au remarcat faptul ca, dincolo de ceea ce pare a fi doar un
rol contributiv, participativ, nu unul efectiv decizional al PE la activitatea
normativa comunitara, se manifesta propriu -zis un drept de codecizie al
Consiliului si PE, statuat prin modificarile facute de TM , la care s-a
adaugat accelerarea procedurii in cauza odata cu TA . Cu toate acestea,
PE nu are monopolul activitatii legislative comunitare. Faptul in sine e
deplans de unii autori si politicieni, fiind privit ca un deficit democratic al
Comunitatii si al UE. Dar odata ce structurile de autoritate delegata
institutiilor comunitare nu le confera acestora autoritate etatica,
competentele lor sunt instituite prin tratatele convenite de state, nu prin
autoasumare. Aceasta din urma opereaza doar in redistribui rea lor
interinstitutionala si are si ea un spatiu de joc pendinte de tratate.
Democratia nu are sens, acolo unde este, decat in raport cu organizarea
etatica, in cadrul careia, numai, poporul isi exprima vointa. Comunitatile si
UE nu sunt, repetam un lucru simplissim, state sau formatiuni de state, ci
structuri interetatice pe de o parte (pilonii doi si trei) si intraetatice
(pilonul unu, comunitar). Originalitatea lor nu este creatoare de un nou stat
in raport cu statele membre ale Comunitatii si UE. In a ceste conditii, relatul
organic al democratiei PE raman tot statele nationale; numai in raport cu
structura generativa a democratiei lor interne ca regim politic se poate
construi si defini pana la urma democratia PE. Asa -numitul deficit
democratic, existent, e drept, in alte componente ale vietii comunitare,
ascunde, asadar, un alt fenomen. Dar si o alta problema: vestejirea cu atata
energie a "deficitului democratic" parlamentar in Comunitate nu este de
fapt decat nostalgia nedeclarata, poate si neconsti entizata in unele cazuri,
dupa o supraconstructie etatica, eventual federativa, peste fiinta statelor
membre. Dar oare grupul Confederativ al Statelor Unite Europene,
prezenta politica activa in PE, este numai o nostalgie? El este efectiv o
miscare politica, cu obiective care nu au crescut, orice s -ar spune, din
consultarea democratica a vointei popoarelor UE. Cat de putina democratie
poate fi acolo unde se clameaza democratia!
3.2. Competente bugetare ale PE
Comunitatile Europene au la dispozitie surse bu getare proprii,
precum suprataxele agrare, taxele vamale, un procent din taxa pe valoare
adaugata obtinuta la nivelul statelor membre, o parte stabilita de
contributie de la fiecare stat in raport cu produsul intern brut. Exista insa si
surse constand in impozitul pe salariul functionarilor comunitari, incasarile
din amenzi si taxe
Anul bugetar se suprapune anului calendaristic. Din 1999, bugetul comunitar este cuantificat in euro.
Bugetul se adopta prin procedura de codecizie Consiliu -Parlament.
Comisia centralizeaza proiectele de buget elaborate pana la 1 iulie de
institutiile comunitare, alcatuieste un proiect preliminar de buget,
inaintandu-l pana la 1 septembrie Consiliului si Parlamentului. La randul
sau, Consiliul configureaza un proiect de buget, i naintat, pana pe 5
octombrie, PE, care in termen de 45 de zile trebuie sa -si exprime punctul de
vedere
In functie de caracterul obligatoriu ori neobligatoriu al cheltuielilor
bugetare , PE isi exercita diferentiat atributiile bugetare.Tin de cheltuielile
obligatorii (care au ponderea de 66% din buget), Fondul Agricol European
de Garantii, Fondul European de Dezvoltare si angajamentele externe ale
Uniunii. Cele neobligatorii vizeaza cheltuielile cu personalul si chiriile, dar
si Fondul Regional de Dezvolta re, Fondul Social European, mediu,
transport, cercetare s.a.
Cu majoritatea membrilor sai, PE are dreptul sa faca amendamente
la capitolele din buget privitoare la cheltuielile neobligatorii. Pentru
modificari aduse acelora obligatorii, PE are nevoie de ma joritate absoluta la
vot. Consiliul, primind proiectul de la PE, il analizeaza cu Comisia, putand
modifica un amendament al Parlamentului numai cu majoritate calificata.
In situatia in care Consiliul nu accepta modificarile cerute de PE ori
modifica vreun amendament al acestuia, proiectul de buget se intoarce la
Parlament. Acesta poate schimba ori respinge modificarile facute de
Consiliu amendamentelor sale, adoptand bugetul cu o majoritate calificata
de 3/5 din voturile exprimate. Procedura cuprinde in det aliu si alte aspecte
tehnice, comentate in amanunt in literatura problemei. E necesar insa sa
retinem ca semnificatie a minutiei procedurale ca ea constituie suportul
tehnic al asigurarii unui echilibru in difuziunea, completarea si
conditionarea reciproca a competentelor, astfel incat sa se asigure buna
functionare a institutiilor comunitare, in acord cu vointa statelor, ca vointa
originara a tratatelor institutive.
Executarea bugetului cade in sarcina Comisiei, obligata totodata sa
faca o dare de seama anuala pentru celelalte doua institutii asupra
costurilor executiei bugetare pe anul anterior.
Rolul nemijlocit al PE in adoptarea bugetului exprima dreptul sau
decizional individual in aceasta materie . Cu toate acestea, PE nu poate
aproba norme care sa reglementeze resursele comunitare; Consiliul este
acela care aproba resursele proprii Comunitatilor. Asa cum s -a observat,
Parlamentul European controleaza efectuarea cheltuielilor Comunitatilor,
dar nu-si exercita competenta asupra resurselor acoperitoare
3.3. Atributii de ancheta si de mediere
Daca PE ia cunostinta despre afirmatii si informatii privitoare la
producerea unor fapte grave, inclusiv infractiuni, in aplicarea dreptului
comunitar si daca acestea nu fac obiectul preocuparilor unei autoritati
jurisdictionale, atunci se constituie, la solicitarea unui sfert dintre
parlamentarii care s-au aratat convinsi de oportunitatea demersului, o
Comisie temporara de ancheta , chemata sa analizeze faptele prezumate si
sa comunice PE concluziile printr -un raport. PE urmeaza sa-l dezbata si sa
se pronunte. Sesizarea faptelor infractionale ori de rea administrare se
poate face, dupa cum permite interpretarea textului in cauza din TCE, in
orice modalitate si de catre orice persoana - fie fizica, juridica -, precum si
de catre institutii si organisme comunitare si, nu in ultimul rand, de catre
statele membre. Parlamentul, Consiliul si Comisia stabilesc, prin acord
comun, modul de realizare a anchetei (conform unei Decizii comune din
martie 1995). Aceasta exigenta pro cedurala, oricat de colaterala ar parea,
este menita, si ea, sa asigure echilibrul functiilor in relatiile de autoritate si
de realizare a competentelor, pentru a evita ceea ce am putea numi
depolarizarea relatiilor de autoritate ("de putere"), cu efecte perturbatoare
asupra echilibrului inter-institutional.
TCE asigura, in conformitate cu art. 194 si art. 195, si dreptul de
petitionare, revenind oricarui cetatean al Uniunii sau oricarei persoane
(fizice/juridice) rezidente sau cu sediul statutar intr -unul dintre statele
membre. Dreptul de petitionare a fost apreciat ca o noutate absoluta in
dreptul comunitar, in urma modificarilor produse prin IM . Petitiile,
inaintate Parlamentului in mod individual sau in asociere, trebuie sa vizeze
un aspect semnificativ din viata Comunitatii, care, totodata, afecteaza
nemijlocit autorul (autorii) petitiei.
Un rol important in aceasta materie joaca mediatorul (ombudsman),
imputernicit sa primeasca si sa examineze plangerile din partea
persoanelor susmentionate. Mediatoru l este desemnat dupa fiecare alegere
a PE, pe intervalul legislaturii, cu mandat reinnoibil. El isi desfasoara
activitatea in deplina independenta fata de institutiile comunitare sau
nationale. Misiunea sa este incompatibila cu orice activitate profesional a. In
iulie 1995, prin Decizie a PE, a fost desemnat primul mediator. PE fixeaza
statutul si conditiile activitatii mediatorului, luand avizul Comisiei si
aprobarea Consiliului . Acest triunghi al interconditionarii decizionale
probeaza aceeasi necesara pr eocupare, deja amintita, de a preveni depolarizarea relatiilor de autoritate dintre institutiile comunitare in favoarea uneia dintre ele.
3.4. Competente de supraveghere si control
Controlul exercitat de Parlamentul European asupra altor institutii
comunitare este de natura politica. El angajeaza asadar vointa politica.
Aceasta este pana la urma vointa alegatorilor unionali, reprezentata, prin
medieri partinice, in PE. Ceea ce face ca autoritatea Parlamentului sa fie
nemijlocit una de reprezentare politica , conferindu-i de jure atributii de control.
Controlul priveste mai ales Comisia Eureana. La cererea lor,
membrii ei pot fi audiati, in numele Comisiei, dupa procedura orala.
Eurodeputatii sau PE ca institutie adreseaza intrebari Comisiei ori
membrilor sai. Totodata, PE pune in dezbatere publica Raportul general
anual al Comisiei, supunand aprecierilor si observatiilor critice ale
deputatilor eventualele neajunsuri ale activitatii ei. O alta modalitate de
supraveghere si control o constituie "motiunea de ce nzura". Daca trece,
prin votul a 2/3 dintre membrii PE, Comisia este revocata . Revocarea
Comisiei, dincolo de ceea ce la prima vedere pare a fi un seism pentru
Comunitati, nu are, s-a constatat , un efect pe masura; Comisia nu este
executivul in sens plin, ci mai degraba Consiliul, pe care insa PE nu -l poate
demite. Demisia Comisiei nu echivaleaza cu demisia unui guvern national;
ea este de fapt un "executiv derivat", "tehnic" . Iar noua Comisie nu este
numita de PE, ci de guvernele statelor membre.Controlul politic al PE se exercita si asupra Consiliului, chemat si el sa prezinte raport de activitate.
In legatura cu functia de control a Parlamentului, orientata
indeosebi asupra Comisiei, s -a exprimat punctul de vedere ca relatia de
confruntare a priori Parlament - Comisie ar fi anormala, chiar hilara,
intrucat ambele ar reprezenta aceleasi interese ale comunitatii, opozantul
lor trebuind sa fie Consiliul, purtator al intereselor nationale . Iata si aici
concluzii discutabile sau chiar false probleme, la ca re se ajunge tot datorita
amintitei contrapuneri a intereselor comunitare celor nationale. Daca s -ar
accepta ca cele dintai sunt forma comunitar vehiculata si recunoscuta a
insesi intereselor nationale, atunci nu s -ar mai contesta opozitia dintre PE si
Comisie, reala, dar rationala in esenta sa, pentru functionarea institutiilor
comunitare. Aceasta opozitie rezida in distribuirea competentelor lor, astfel
incat sa se asigure un echilibru al conditionarilor si limitarilor reciproce,
menite sa evite polarizarea "puterilor" spre una dintre ele. Orice echilibru
este un echilibru de forte, deci al tensiunilor dintre ele . El se sustine prin
aceste tensiuni si totodata le domina intrucat se origineaza in vointa
statelor membre, in masura sa aseze "puterile" delega te institutiilor. Aici,
ar fi "hilar", dimpotriva, sa acceptam clivajul dintre Consiliu, ca
reprezentant al statelor, pe de o parte, si Comisie si Parlament, pe de alta
parte. Falsa problema este de a vedea in Consiliu opozantul celor doua pe
motiv ca interesele comunitare ar trebui sa fie in opozitie cu cele nationale,
aparate de Consiliu. Daca PE si Comisia ar contraveni prin tentatie
federalista si abuz federalizator misiunilor incredintate de tratate, abia
atunci - lucru de neadmis in raport cu interese le nationale, tutelare - am
avea de-a face cu o problema adevarata. Pe de alta parte, nu putem plasa
PE, datorita naturii sale de institutie aleasa, de reprezentare a vointei
electoratului, in sfera intereselor "pur" comunitare, daca acestea ar exista
ca atare; Parlamentul aduce cu sine in dialogul institutiilor comunitareincarcatura definitorie a intereselor alegatorilor, interese de sorginte inerent nationala, fie ca reunoasterea acestui elementar adevar place sau nu place unora sau altora.
3.5. Atributiile consultative ale PE
Tratatul de la Maastricht prevede in diferite articole situatiile in care
Consiliul European este obligat la consultarea Parlamentului. In functie de
materia reglementarii, PE da un aviz conform ori numai un aviz
consultativ. Avizul conform este dat mai rar. In cazul ca nu consulta PE,
Consiliul adopta o decizie care este lovita de nulitate. Cum rezulta,
consultarea PE nu e o formalitate. Deoarece ofera, in ordinea ei, garantiile
necesare echilibrului functional in procesul de deciz ie comunitara,
consultarea a devenit o exigenta de jure
3.6. Atributii jurisdictionale
PE poate sa-si asume si pozitia de parte intr -un litigiu, ca reclamant
(indeosebi daca reclama incalcarea unei competente atribuite, precum intr -
o actiune de anulare a unui act comunitar emis fara consultarea sa) sau ca
parat. Practica Curtii de Justitie a admis si posibilitatea sa invite PE pentru
a furniza informatii.
Statutul jurisdictional al PE prezinta importanta, intre altele, pentru
afirmarea drepturilor cetateanului european; legiuitorul este chemat sa
raspunda pentru caracterul neconstitutional al unei reglementari sau
pentru omisiunea de reglementare
Pasul 4. Parlamentul European si parlamentele nationale ale
Statelor Membre
Atributiile in extindere ale PE dovedesc rolul crescand al acestei
institutii alese de electoratul statelor UE in viata comunitara si a Uniunii. In
fond, vocea popoarelor trebuie nu numai sa fie auzita; ea are a se exprima
institutional prin PE in constructia comunitara si in procesul i ntegrativ
unional, mai larg. Asocierea crescanda a PE la ritmurile sporite ale
cooperarii si-a gasit sustinerea necesara si in vointa guvernelor nationale.
Sa ne amintim ca inca in 1974 Consiliul European imputernicea
Parlamentul la interpelarea Consiliulu i UE pe domenii ale cooperarii
politice. Pe de alta parte, largirea Comunitatii prin aderarea unor noi state,
avand sa zdruncine mitul ca ar deveni, prin ea insasi, un factor blocant al
aprofundarii sale, a oferit Parlamentului oportunitatea sa -si asume
problemele apararii . Iar intrarea a noi popoare in Uniune aduce cu sine,
noi preocupari pentru PE privind circulatia persoanelor si piata fortei de
munca, protectia mediului, securitatea muncii si aceea sociala, largirea
problematicii protectiei drepturilor omului, antiterorismul si multe altele.
Cresterea puterilor PE si alegerea sa directa la un moment dat au fost
posibile nu atat printr-o dinamica imanenta si spontana, marcand exclusiv
din sine afirmarea statutului PE, cat mai ales prin conjugarea vointei
popoarelor reunite in Comunitate; ea a impus si statelor, bazate pe
democratia parlamentara sa rezoneze cu trendul vointei colective. Aceasta
din urma, desi nu o data confuza si ezitanta pe ritmuri particulare
domenii segmentiale si neocolind contracur ente la sensul dominant, a fost
o constanta de fond si, pana la urma, factorul de coagulare a diversitatii
energiilor creative. Evolutia Parlamentului este rezultatul si masura
evolutiei Comunitatii Europene si a UE, ele insele aflate in faza in care
constructia europeana - realizata economic, cristalizata juridic si
configurata politic - tinde sa ia forma rotunjita a un camp de valori rasarite
intr-o socialitate comuna statelor si natiunilor, actori ai integrarii.
PE poate fi privit si ca o sinteza vie a e xperientei parlamentare
acumulate la nivelul statelor membre si exprimate acolo in forme tipice. PE
combina tehnici parlamentare anglo -saxone cu acelea continental-europene,
precum si temperamente parlamentare germano -britanice cu cele latine,
fapt care permite, la nivel comunitar, corijarea lor reciproca
Ne insusim opinia dupa care ascendenta politica a PE in sistemul
institutional comunitar si al UE nu antreneaza, asa cum s -a evidentiat
argumentat , riscul transformarii sale intr -un regim de adunare
europeana. Regimul de adunare este acel tip de regim democratic in care,
pe ruinele unui executiv compromis, Parlamentul face din Guvern o simpla
prelungire executiva a vointei sale puternice. Ceea ce nu se poate intampla
la nivelul UE, unde nu exista obiectu l temerei: un guvern european
propriu-zis. Tot argumentat s-a apreciat ca improbabila transformarea PE
intr-o Constituanta ; aceasta nu este orice Parlament, ci organul de putere
primara care, ca atare, isi asuma cu de la sine vointa suprema capacitate de
decizie in stat, schimband ordinea de drept pe fondul schimbarilor
revolutionare care o legitimeaza social. Or, PE nu rastoarna puterea etatica
si ordinea de drept a statelor membre, ci functioneaza in numele lor la
nivel comunitar. Apoi, votul electoratul ui Uniunii nu mai este revolutionar
ca in cazul sufragiului francez din 1789, cand inlocuia principiul ereditatii
seniorale sau regale. El este astazi elementul democrtic asezat al asigurarii
reprezentativitatii parlamentare, exprimate de PE. Revolutionara este
astazi constructia europeana care zideste Unitatea Europeana . Acceptand
pana in acest punct argumentarea opiniei comentate, ne despartim insa de
continuarile ei, care induc opozitia dintre unitatea nationala si aceea
europeana. Daca idealul unitatii nationale acapara revolutia de la 1848,
unitatea nationala realizata peste timp de popoare este o valoare castigata.
Ea nu mai este o stare revolutionara, ci una istoriceste consolidata. In
autenticitatea miscarii istorice reale care a creat natiunile si le-a indreptatit
sub soarele umanitatii sta, peste timp, si legitimitatea Unitatii europene
exprimata de Comunitati si UE. Unitatea nationala a unui popor ajuns in
aceasta faza a evolutiei sale reprezinta o valoare si un imperativ actual si
pentru ca asigura posibilitatea Unitatii Europene. Si daca popoarele
statelor-natiuni "vor fi tot atat de satule de frontiere, de obstacole la
schimbarile de tot felul etc" , asta ar insemna ca vor fi "la fel de satule" si
de calitatea lor de natiuni ca mod de a fi in is torie? Nu putem crede ca
mergand "impreuna cu federalistii europeni" vom gasi calea Europei de
maine, dupa cum nu putem fi convinsi, daca urmam exigentele elementare
ale filosofiei culturii, si nu numai, ca o constiinta europeana ("constiinta
comuna in fata pericolelor comune") se poate naste renuntand la amintirile
[] care sunt [] liantul oricarei natiuni" (citeste: memoria, sentimentul
si spiritul existentei nationale). In felul lui, federalismul este un nihilism. O
Europa unita este unita prin ceva: prin ceva castigat istoriceste, consolidat
si valorizat. Altfel nu ar avea obiect, ar fi o Europa topita, dizolvata
federalist. Este atat de evident ca ea isi sustine unitatea in ce o uneste, nu in
ceea ce o dizolva. Numai diferentele ei intemeietoare ii asigura unitatea
pentru viitor
REZUMAT
Europa integrata nu poate fi o Europa democrata in afara
reprezentarii parlamentare la nivelul UE. Incat, crearea si sporirea
permanenta a competentelor sale intrainstitutionale s -a dovedit o
necesitate obiectiva. PE reprezinta vointa popoarelor europene care au
decis sa construiasca in comun UE. In urma Tratatului de la Maastricht, PE
dobandea, prin crearea procedurii de codecizie, functia de colegislator.
Totodata, a fost extinsa procedura de cooperare si aria d e manifestare a
avizului conform. Tratatul de la Amsterdam a extins procedura codeciziei
la noi domenii. Parlamentul European a dobandit o legimitate directa prin
evolutia naturii sale de la organ desemnat la organ constituit prin alegeri
directe. Membrii PE nu sunt legati de un mandat imperativ; ei actioneaza
independent, in interesul binelui public. Tabloul atributiilor PE cuprinde
participarea la adoptarea de acte comunitare dupa proceduri stabilite,
elaorarea avizelor conforme si acordarea de avize con sultative. PE dezbate
in sedinta deschisa reportul general anual inaintat de Comisie, putand
introduce o motiune de cenzura impotriva institutiei executive. PE
coopereaza si adopta in comun cu Consiliul UE diferite acte normative,
largind sfera problemelor de competenta normativa comuna. PE dispune si
de competentele bugetare, adoptand, prin codecizie cu Consiliul, bugetul.
La acestea se adauga atributiile de ancheta si mediere, precum si
competentele de supraveghere si control, atributiile consultative si cele jurisdictionale.
Ascendenta politica a PE in sistemul institutional comunitar nu
antreneaza riscul transformarii sale intr-un regim de adunare europeana
sau intr-o Constituanta. Sistemul distribuirii competentelor si exercitarii lor
in comun intre institutiile comunitare previne orice alunecare spre
concentrarea puterii la una dintre institutiile UE.
CONCLUZII
PE poate fi privit ca o sinteza vie a experientei parlamentare
acumulate la nivelul statelor membre si exprimate acolo in forme tipice. PE
combina tehnici parlamentare anglo -saxone cu acelea continental-europene,
precum si temperamente parlamentare germano -britanice cu cele latine,
fapt care permite, la nivel comunitar, corijarea lor reciproca.
|
