Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




SISTEMUL MONETAR EUROPEAN

Stiinte politice


SISTEMUL MONETAR EUROPEAN



A. CREAREA sI FUNCŢIONAREA SISTEMULUI MONETAR EUROPEAN

Pentru a pune capat instabilitatii monetare de pe pietele de schimb, generalizata dupa 1971, Comunitatea Economica europeana a demarat intense negocieri în vederea realizarii unui sistem monetar mai performant. Drept urmare, la 13 martie 1979, Comunitatea Economica europeana (cu exceptia Angliei care a declarat ca va participa mai târziu) a creat un "spatiu monetar comun" .

Sistemul Monetar European, care a înlocuit "sarpele monetar" continuându-i principiile, avea ca obiectiv crearea unei zone de stabilitate în Europa de vest si realizarea unei convergente a politicilor financiare si economice ale tarilor membre, folosind un sistem complex de cursuri valutare, de forme de interventie si de noi facilitati de credit[2].

Sistemul Monetar European (S.M.E.) a fost gândit cu scopul de a stabiliza cursurile de schimb ale monedelor nationale si de a contracara inflatia.

Sistemul apartine categoriei sistemelor monetare cu flexibilitate limitata, fiind o combinatie între cursurile fixe si fluctuante.

Sistemul Monetar European a fost conceput astfel încât sa reziste presiunilor speculative exercitate pe pietele de schimb asupra monedelor comunitare,

sistemul de interventii sustinut prin mecanismele de credit vizând, în special, evitarea asa numitelor "miscari gresite" ale cursurilor de schimb. Deci, Sistemul Monetar European a fost fondat pe doua piloane : un sistem de interventii pe pietele de schimb si un acord asupra manierei de finantare a acestor interventii[3].

Conform întelegerilor stabilite (Bremen - 1978), fiecare tara declara - cu asentimentul partenerilor - un curs pivot al monedei proprii, în ECU, si acesta reprezinta cursul oficial (central) sau paritatea în ECU a monedei respective. Pe baza acestui curs pivot se declara apoi cursuri bilaterale între valutele tarilor Sistemului Monetar European, denumite cursuri - pivot bilaterale (cursuri centrale bilaterale) a caror miscare trebuie sa se înscrie în limitele marjelor de fluctuatie prezentate, fiind asigurata prin interventiile bancilor centrale .

S-au creat astfel doua mecanisme de interventie :

unul, prin care fiecare banca centrala este obligata sa intervina pe pietele externe, atunci când propria moneda atinge una din marginile de fluctuatie ;

Ţarile membre ale Sistemului Monetar European au declarat paritatile bilaterale ale monedelor lor, în jurul carora cursurile de schimb pot oscila cu ± 2,25 %, iar ca exceptie temporara, pentru unele monede (care nu au participat la "sarpe"), s-a admis o marja de fluctuatie de ± 6 % (au beneficiat sau beneficiaza de aceasta : lira italiana, pesetas spaniola, escudo portughez). Totodata, se determina cursuri centrale pivot ale monedelor lor în raport cu moneda compozita ECU[5].

altul, care se refera la definirea unui c 848g66i os de monede, cu ajutorul caruia sa se determine cursurile centrale (paritatile) monedelor individuale si limitele de fluctuatie, ca si obligativitatea actiunilor de corectie în caz de divergente. Daca o singura moneda (de exemplu, marca germana) deviaza prea mult fata de cursul central, cel de-al doilea mecanism intra în functiune si necesita o actiune corectiva solitara a Bundesbank-ului, în timp ce primul mecanism presupune o interventie a tuturor bancilor centrale.

În vederea stabilirii cursurilor reciproce ale monedelor si a determinarii conditiilor optime de interventie, s-a avut în vedere un numar de criterii de referinta care sa permita autoritatilor monetare nationale sa se implice pe pietele de schimb pentru a mentine o ordine minima. Pentru fiecare dintre monedele sistemului au fost definite tipurile de interventii obligatorii si/sau prezumtive prin raportarea la o alta moneda comunitara sau fata de unitatea compozita ECU.

Problema esentiala în legatura cu acest sistem este aceea a credibilitatii lui. Exista însa factori care ajuta sistemul sa defineasca aceasta problema si anume :

existenta benzilor de fluctuatie ;

costurile devalorizarii[6].

Benzile de fluctuatie au fost fixate la ± 2,25 % fata de paritatea oficiala (curs central), permitând o variatie a cursurilor de schimb cu 4,5 %. Pentru unele tari (Italia, Spania etc.) benzile de fluctuatie au fost fixate la ± 6 %, deci cu o variatie a cursurilor de schimb de 12 %. Existenta acestor marje largi face posibila pentru tarile respective modificarea cu regularitate a cursurilor de schimb în proportii mici, fara a trebui sa înfrunte marile crize speculative. Aceste marje largi de fluctuatie nu împiedica rate mai mari ale inflatiei din unele tari comparativ cu altele, dar elimina miscarile speculative, destructive, care pot aparea în cazul în care benzile ar fi mai mici.

În ceea ce priveste costurile devalorizarii, acestea sunt, de regula, mai mari decât costul modificarii ratei inflatiei. O tara care a anuntat un curs de schimb fix are mai putine stimulente sa devalorizeze moneda decât alta care a anuntat o anumita rata a inflatiei. Doua sunt motivele pentru care costurile devalorizarii sunt mai mari si anume :

modificarea cursului de schimb are diferite implicatii în alte spatii economice (de exemplu , daca o tara comunitara îsi devalorizeaza moneda apar implicatii pentru politica agricola comuna; acea tara trebuie sa creasca pretul extern al produselor sale agricole sau sa introduca taxe la exportul lor; acestea sunt costuri pe care tara respectiva doreste sa le evite) ;

exista si un motiv politic; cursul de schimb oficial (central) este o variabila foarte transparenta si el nu poate fi modificat fara consultari cu alte tari membre ale Sistemului Monetar European; autoritatile monetare ale unei tari care îsi devalorizeaza frecvent moneda sunt considerate, deseori, esuante în managementul macroeconomic[7].

Aceste doua motive se constituie în factori care contribuie la cresterea costurilor politice ale devalorizarii. Scad astfel stimulentele pentru devalorizare, fapt ce determina cresterea credibilitatii în sistemul cursurilor de schimb fixe.

Pentru a sesiza clar problematica legata de natura ECU, putem sa ne ajutam de urmatoarea analogie. ECU-cos nu este altceva decât un vas (amfora) imaterial. Exista mai multe posibilitati de a umple acest vas, fie cu aur si dolari, fie cu diferite monede care-l definesc. În primul caz, poarta denumire de ECU-oficial (public), fiind utilizat numai de catre autoritatile monetare. În al doilea caz, se numesc  ECU-privat. Cele trei entitati sunt distincte fiind falsa afirmatia ca exista doar un singur ECU. Desi ECU-public si cel privat au aceeasi definire si capacitate, totusi continutul lor este fundamental diferit : aur si dolari, pe de o parte, monede europene, pe de alta parte.

Exista, deci urmatoarele forme de existenta a ECU :

ECU-cos utilizat ca unitate de cont de sectorul public si privat ;

ECU-rezerva, monopolizat de autoritatile monetare si utilizat ca mijloc de plata si de rezerva ;

ECU-cos, folosit de sectorul privat ca mijloc de plata, de credit si investitii[9].

B. ECU-COs, UNITATE DE CALCUL

Cunoscuta sub denumirea uzuala de ECU, moneda europeana are ca si DST-ul, o istorie proprie. Nascut în ideea contrabalansarii inechitatilor monetare, Sistemul Monetar European si-a creat, pe lânga propriul mecanism, si propria moneda. ECU este definit ca un cos, o suma de 12 monede, fiind ca si DST-ul, o moneda compozita. Spre deosebire de DST, structura ECU este stabilita si publicata direct, sub forma contributiei cantitative la cos a monedelor comunitare.

Acordurile care au dat nastere Sistemului Monetar European au prevazut un numar de conditii în care poate avea loc revizuirea acestei definiri. Revizuirile trebuia acceptate reciproc si au avut ca efect modificarea valorii externe a ECU si se produceau numai daca are loc o modificare a ponderii mai mare de 25 %. Compozitia ECU a fost modificata de la crearea lui, doar în doua reprize : la 17 septembrie 1984 în momentul intrarii drahmei în cos si la 21 septembrie 1989, prin includerea pesetei spaniole si escudo-ului portughez.

Compozitia ECU în 1979, 1984 si 1989

Moneda

de la 1 martie 1979

dupa 17 sept.1984

dupa 21 sept.1989

DM

0,828

0,719

0,6242

LUK

0,0885

0,0878

0,08784

FF

1,15

1,31

1,332

LIT

109,00

140,00

151,8

FO

0,286

0,256

0,2198

FB

3,66

3,71

3,301

FL

0,14

0,14

0,130

CD

0,217

0,219

1,1976

LIRL

-

0,00871

0,008552

DG

-

1,15

1,44

PS

-

-

1,393

În calitate de cos monetar, ECU avea un curs de schimb rezultat din cursurile de schimb ale monedelor ce îl compun. Cursul astfel dedus a fost calificat drept un curs teoretic. El era un curs instantaneu ce rezulta din ponderea la un moment precis a cursului în ECU al unei monede, cu participarea ei la cos. Acest curs se calcula atât pentru devizele europene, cât si pentru dolarul american.

În afara cursului teoretic exista si un curs de piata al ECU si care nu se îndeparta prea mult de cel teoretic. Contravaloarea ECU într-o moneda nationala nu era în mod direct un curs de schimb, ci era determinata de conditiile pietei. Nu trebuie deci confundat cursul de piata al ECU (cotat ca si celelalte devize importante) cu contravaloarea sa în acea moneda si care nu este altceva decât un curs teoretic .

Între aceste doua notiuni trebuie sa o distingem pe a treia, si anume aceea de curs pivot. Acesta nu era un curs de piata, ci unul abstract, ales în mod arbitrar în functie de o serie de criterii legate de politica de încadrare a cursurilor de piata. Nici o tranzactie nu se efectua la cursul pivot, exceptând situatiile în care cursul de piata coincidea cu acesta.

Fiecare moneda europeana din cos avea astfel un curs pivot fata de ECU, care servea la determinarea unei grile a cursurilor pivot bilaterale.

Grila cursurilor - pivot centrale ale monedelor din Sistemul Monetar European

Amst.FO

Bruxl.

FB-L

Frank.

DM

Copenh.

CD

Dublin

LIRL

Paris

FF

Roma

LIT

Madrid

PS

Ecu 2,319

Pe de o parte si de alta a acestor cursuri pivot bilaterale se determinau marjele, care erau astfel calculate încât sa contina cursurile de piata. La rândul lor, cursurile pivot centrale erau si ele stabilite pe baza de acord, de o parte si de alta a acestora stabilindu-se ecarturile maxime si pragurile de divergenta. Existau, de fapt, doua tipuri de limite susceptibile sa declanseze interventia autoritatilor monetare si anume :

cursurile limita de interventie ;

pragurile de divergenta[11].

Pentru fiecare tara membra a Sistemului Monetar European se fixau marjele în interiorul carora moneda sa era autorizata sa fluctueze. Marjele de fluctuatie de +/- 2,25 % erau fixate de-o parte si alta a cursurilor pivot bilaterale. O data ce cursul de piata atingea aceste cursuri limita, interventia bancii centrale devenea obligatorie, declansând automat finantarea pe termen scurt.

Exista si o alta limita stabilita, de data aceasta în raport cu cursurile pivot centrale, deci în raport direct cu ECU. Aceasta limita era numita prag de divergenta. Divergentele se caracterizau prin praguri fixate la 75 % fata de ecartul maxim de divergenta. Acest ecart se calcula procentual, ca diferenta între cursul zilnic si cursul pivot al unei monede exprimate în ECU. Acest mecanism spre deosebire de primul, acest mecanism al cursurilor limita, nu comporta obligatia unei interventii, ci doar o prezumtie de actiune. În general, pragul de divergenta al unei monede era atins înainte ca aceasta sa atinga cursul limita de interventie fata de o alta moneda. Începând, de altfel, din 1989, indicatorul de divergente a cazut în desuetudine.

C. ECU-OFICIAL. INTERVENŢIILE sI FINANŢAREA LOR PE PIEŢELE DE SCHIMB

Continutul ECU-oficial era constituit din aur si dolari S.U.A. El a fost creat în contrapartida cu un depozit în aur si dolari. În acest scop, tarile Comunitatii Economice Europene s-au angajat sa depuna la FECOM 20 % din rezerva lor în aur si dolari americani. În contrapartida, ele au fost creditate în ECU prin conturile lor deschise la FECOM, fiind fixat un pret al aurului si un curs al dolarului în ECU. Pentru aur, pretul s-a fixat pe baza mediei cursurilor monedelor din cos, convertita în ECU si stabilita în fiecare zi la cele doua fixing -uri de la Londra. Pentru dolari se retinea cursul de piata cu doua zile bursiere înaintea datei când se stabilea valoarea acestuia.

ECU-oficial era utilizat numai în reglementarile între bancile centrale si care , în fapt, nu exprimau altceva decât o noua încercare de monetizare a aurului.

Desfasurate în principal pe seama resurselor FECOM, care erau evaluate în conditiile aratate mai sus, interventiile au avut de fapt scopuri pragmatice: mentinerea cursurilor în cadrul marjelor stabilite.

În cadrul unei piete nationale o moneda din cosul ECU putea tinde spre a depasi limita superioara a marjei ca expresie a raportului între cerere si oferta (C > 0). Interventia presupunea cresterea ofertei (0 + o) pentru a se ajunge la egalitatea între cerere si oferta majorata (C = 0 + o), si chiar la modificarea sensului dezechilibrului (C < 0 + o), fapt ce urma sa împingea cursul înapoi în cadrul marjei.

În acelasi fel se rezolvau si situatiile în care o moneda tindea sa coboare prin cursul sau, în jurul limitei de interventie inferioara, ca urmare a unei cereri insuficiente (C < 0). Interventia urmarea sa echilibreze initial cursul la nivelul atins prin suplimentarea cererii (C + c = 0) si apoi sa readuca cursul în cadrul marjelor îngaduite (C + c > 0).

Finantarea interventiilor cunostea trei forme :

a). finantarea pe termen foarte scurt ;

b). sustinerea monetara pe termen scurt ;

c). concursul financiar pe termen mediu[12].

a. Finantarea pe termen foarte scurt

Scopul acestei operatii era de a furniza, pentru o perioada relativ foarte scurta (în general de 75 de zile) mijloacele de finantare pentru banca centrala a unei tari, nevoita sa intervina pe piata în scopul sustinerii monedei proprii. Bancile centrale îsi acordau facilitati de credit pe termen foarte scurt fara limita de suma. Operatiile de finantare luau forma cumpararilor si vânzarilor de moneda lichida (la vedere) contra debitelor sau creditelor din conturile în ECU de la FECOM.

Finantarea pe termen foarte scurt era un mecanism instituit între bancile centrale participante la mecanismul de schimb si de interventie în vederea facilitarii interventiilor obligatorii asupra marjelor de fluctuatie. Cea mai mare parte a interventiilor erau de tip intramarginal, în sensul ca autoritatile monetare interveneau atunci când cursul de piata atingea marjele impuse de Sistemul Monetar European. Acesta a fost motivul pentru care aproape întreaga finantare corespundea operatiilor bilaterale dintre bancile centrale, FECOM jucând un simplu rol de centralizator. Perioada de finantare putea fi reînnoita de doua ori, câte trei luni ; prima data intervenea în mod automat, iar a doua oara prin acord mutual între participanti.

b. Sustinerea monetara pe termen scurt

Pentru a spori contributia la întarirea solidaritatii monetare între tarile lor, bancile centrale au instituit în 1970 acest mecanism de sustinere monetara pe termen

scurt la care pot recurge oricând. Acest mecanism a fost ameliorat treptat pâna în 1979 si a fost apoi aplicat în cadrul Sistemului Monetar European. Bancile centrale puteau face apel la acest mecanism pentru acoperirea nevoilor urgente de finantare pe termen scurt a deficitelor temporare ale balantelor de plati. Fiecarei banci centrale participante îi revenea o cota parte debitoare si una creditoare. Cotele debitoare determinau nivelul sustinerii monetare de care beneficia fiecare banca, iar cele creditoare determinau nivelul sustinerii monetare pe care consimtea sa o acorde orice banca.

În ceea ce priveste tehnica propriu-zisa a operatiilor, banca centrala beneficiara primea de la partenerii sai facilitati sub forma de depozite, swap-uri etc. Aceste facilitati erau foarte suple, iar durata utilizarii lor este de trei luni, reînnoibila de doua ori la cererea bancii centrale beneficiare. Acest mecanism consta în acordarea creditelor în moneda efectiv ceruta de catre banca beneficiara, iar aceasta putea fi moneda nationala a bancii debitoare sau o alta moneda liber convenita. Sustinerea monetara a fost foarte putin utilizata.

c.      Concursul financiar pe termen mediu

Acest mecanism de credit consta într-un ajutor financiar acordat pe o perioada medie (de la 2 la 5 ani) unui stat membru care se confrunta cu dificultati privind balanta de plati curente sau balanta miscarilor de capital. Finantarea fiecarei operatii era asigurata de tarile creditoare participante. Creantele si obligatiile nascute din folosirea acestui concurs reciproc erau exprimate în ECU, echivalentul în moneda nationala stabilindu-se pe baza cursurilor de schimb zilnice la data efectuarii fiecarei operatii. Acesta era un ajutor conditionat, tarile beneficiare trebuind sa subscrie la un anumit numar de angajamente economice si monetare[13].

D. ECU PRIVAT

Crearea ECU-privat

ECU-privat a avut si el o viata proprie. Ca si ECU-oficial, el a împrumutat de la ECU-cos doar definirea continutului sau. ECU-privat era constituit din 12 monede europene, în proportii ce respectau definirea ECU-cos si era creat prin circuitul bancar clasic. El s-a nascut din depozitele valutare ale bancilor constituite de catre institutiile comunitare, din monedele celor 12 tari membre în schimbul creditelor în ECU din conturile lor. Crearea ECU-privat a fost posibila prin operatii bancare si în contrapartida cu depozitele aflate în banca si formate din monedele care îl alcatuiau.

Pentru ca o banca sa fi creat ECU-privat trebuia sa crediteze contul unui client care la rândul lui trebuia sa-i furnizeze echivalentul în ECU a tuturor celor 12 monede. Operatiile de creare a ECU-privat erau concentrate în mâinile unui numar relativ mic de banci.

Crearea ECU-privat de catre banca

Activ

Pasiv

0,62420 marci germane

0,08784 lire sterline

1,3320 franci francezi

151,80 lire italiene

0,2198 florini olandezi

3,301 franci belgieni

0,130 franci luxemburghezi

0,1976 coroane daneze

0,00855 lire irlandeze

1,44 drahme grecesti

1,3930 pesetas spaniola

6,8850 escudo portughez

1 ecu-privat

Masa monetara în ECU corespundea diferentei între suma creantelor bancare în ECU asupra sectorului nebancar si datoriile bancilor în ECU fata de acelasi sector. Fiecare ECU-privat putea fi utilizat de mai multe ori datorita cererii viguroase si constante pentru aceasta moneda. Masa monetara în ECU circula mai mult sau mai putin rapid pe piata, trecând de la un utilizator la altul cu diferite viteze. Masa monetara derivata (M2 si M3) putea fi calculata, incluzând în structura ei si alte produse financiare (obligatiuni si alte titluri rezultate din intermedieri si exprimate în ECU) .

Ca oricare alta moneda, ECU-privat avea un curs de schimb care era calculat zilnic pe baza compozitiei cosului ECU si a cursului de schimb al monedelor componente, stabilit si el zilnic la fixing.

Determinarea cursului ECU

Nr.

Crt

Denumirea

Valutei

Compozitia

la data 21/09/89

Cursurile la

Data 21/10/92

Valoarea în dolari

a unui ECU

Cursul valutelor fata de ECU

$=nx

1x=n$

Marca DM

Lira ₤

Franc FR

Lira IT

Florin OL

Franc Belg

Franc Lux

Coroana Dan

Lira Irland

Drahma Grec

Pesetas Span

Escudo Port

1,294976 $/ECU

Fiecare moneda europeana era cotata neîntrerupt. În aceasta situatie ECU dispunea în fiecare moment de un curs teoretic de cumparare si unul de vânzare. Pe pietele de schimb, ECU se negocia însa la cursuri care puteau fi mult diferite de cele oficiale (teoretice) calculate. Ecu era cerut pentru el (ca atare ) si nu pentru cele 12 monede care îl compuneau, atât pe pietele monetare pe termen scurt, cât si pe termen mijlociu sau lung (pe piata obligatara sau a împrumuturilor). Nu mai era vorba de un ECU-cos, pur nominal, ci de unul real cotat pe toate pietele ca si celelalte devize. ECU-privat a facut obiectul unor multiple tranzactii.

2. Utilizarile ECU-privat

a. Piata interbancara în ECU.

Aceasta piata era una generica, care regrupa ansamblul operatiilor care generau înscrieri în ECU în pasivul sau/si în activul unei banci europene sau neeuropene. Trebuia insa facuta o distinctie neta între piata interbancara (ca piata dintre banci) si cea dintre banci si agentii nebancari.

Piata interbancara avea la baza doua criterii de evaluare. Un prim criteriu îl constituia volumul zilnic al tranzactiilor în ECU, acesta reprezentând mai mult de 1 % din totalul tranzactiilor cu devize. Al doilea criteriu de evaluare a pietei interbancare în ECU era mai complet si mai precis. El furniza date cu privire la stocurile si fluxurile în aceasta deviza, cea mai mare parte a pozitiilor (debitoare sau creditoare) interbancare corespunzând, în general, creditelor cu o durata între 3 si 6 luni. Statisticile Bancii Reglementelor Internationale aratau ca ECU era, îndeosebi, o piata a creditelor interbancare .

Volumul mediu al tranzactiilor pe piata interbancara

Moneda

M.I. ECU

Ecu

1.801

20,02

BRF

346

3,80

DKR

3

0,04

DM

959

10,70

ESC

86

0,90

FF

1.164

12,90

HPL

317

3,50

IRL

52

0,60

LFR

92

1,00

LIT

626

7,00

PTA

701

7,80

UKL

1.768

19,70

b. Piata dintre banci si agentii nebancari.

Depozitele în ECU ale agentilor nebancari erau înscrise în pasivul bancilor si reprezentau în 1990 mai mult de 10 % din ansamblul pasivelor bancare în ECU. Aceasta cifra trebuia corelata cu slaba utilizare comerciala a ECU, precum si cu faptul ca cea mai mare parte a împrumutatorilor nebancari (de pe piata bancara sau a obligatiunilor) cedau imediat ECU pe piata de schimb.

Pozitiile creditoare în ECU ale bancilor asupra clientilor nebancari corespundeau creditelor pe care acestea le acordau sub diferite forme (împrumuturi la termen, credite revolvind, facilitati, optiuni multiple etc.). Împrumuturile la termen detineau ponderea cea mai mare, respectiv peste 60 % între 1982 si 1990.

Este de mentionat si faptul ca depozitele în ECU ale particularilor ramâneau extrem de scazute, în ciuda înlaturarii anumitor constrângeri si a introducerii unor privilegii (de exemplu, în Franta si Spania, unde ECU putea fi depus în conturi deschise fara o autorizare prealabila pentru o perioada de trei luni. Inovatia ramânea insa inutila, în sensul ca particularii nu puteau regla nimic cu aceste depozite în ECU.

c. Piata monetara în ECU

Aceasta cuprindea piata creditelor a caror durata de viata este sub un an. Ea avea o existenta veritabila numai în masura în care era suficient de lichida. Ea îngloba atât piata interbancara, cât si bonurile de tezaur în EURO emise de un numar tot mai mare de tari si a caror utilizare s-a nascut si dezvoltat ca urmare a masurilor de dezintermediere bancara. De asemenea, biletele de trezorerie si certificatele de depozit în ECU erau produse specifice create la nivelul pietei monetare, fiind utilizate în aceeasi maniera ca si alte produse financiare si având o maturitate cuprinsa între 1 si 6 luni.

d. Piata euroobligatiilor în ECU

Aceasta s-a nascut în 1981 si a cunoscut, cu unele perioade de stagnare, o dezvoltare vertiginoasa, ECU devenind în 1991 a doua deviza pentru împrumuturi obligatare pe piata financiara internationala. Paralel cu emisiunile internationale, unele state si-au dezvoltat programe nationale de împrumuturi în ECU sau indexate în aceasta deviza[16].

Emisiuni obligatare (europene sau internationale) în devizele cele mai utilizate (milioane ECU contabilizati la data platii)

Deviza

USD

93.721

70,7

61.348

51,5

DM

8.093

6,1

23.595

13,6

YEN

6.971

5,3

21.581

12,4

Ecu

6.780

5,1

21.166

12,2

UKL

5.841

4,4

18.001

10,3

TOTAL

Spatiul financiar european se consolida astfel tot mai mult, iar disponibilitatile monetare colectate în interiorul acestui spatiu erau utilizate de intermediarii financiari fara a tine cont de frontierele nationale.

e. Utilizarile comerciale ale ECU

Cresterea sustinuta a utilizarilor financiare ale ECU nu a fost însotita de o crestere echivalenta a utilizarilor sale comerciale. Pentru relatiile intraeuropene, ECU, pe baza compozitiei sale, prezenta un tot mai mare grad de stabilitate fata de fiecare din componentele sale, atât pentru cursul de schimb, cât si pentru rata dobânzii. ECU constituia deci un mijloc de acoperire împotriva oricarui risc. De asemenea, pentru întreprinderile apartinând aceleiasi societati, cu mai multe filiale raspândite în diferite tari europene, ECU permitea o simplificare a gestiunii de trezorerie în devize, dar si în politica de preturi. Pentru comertul international ECU permitea întreprinderilor sa se degajeze de consecintele nefavorabile ale instabilitatii dolarului american.

Existau trei aspecte ale utilizarii ECU, si anume :

întocmirea bilantului în ECU; aceasta reprezenta o forma de calcul asistata de calculator; nu era o operatie monetara, ci o simpla prezentare a rezultatelor financiare si care folosea ECU ca unitate de calcul ;

facturarea în ECU; trebuie însa facuta distinctia între facturarea propriu-zisa în ECU si reglementarea în ECU ; astfel putea exista un activ facturat în ECU, dar reglementat printr-o alta moneda; în aceste cazuri, destul de rare, ECU nu era decât un mijloc de indexare ;

mijloc de plata efectiv; cu aceasta utilizare se intra, de fapt, în miezul problemei; ordinele de virament, cecurile, cartile de credit, permiteau creditarea, respectiv debitarea în ECU a conturilor detinute în aceasta deviza[17].

Au existat numeroase instrumente la dispozitia particularilor sau întreprinderilor care alcatuiesc cererea. Experientele pivot au avut ca scop familiarizarea utilizatorului cu folosirea ECU în tranzactiile cotidiene. Principala utilizare comerciala a ECU a fost aceea de mijloc de reglare între filialele aceluiasi grup european sau între diferite firme europene. Întreprinderi ca VISA, EUROCARD, EUROCHEQUE au tratat ECU ca pe oricare alta deviza. Carti de credit si cecuri în ECU erau liber utilizabile, fiind totusi, necesar acordul beneficiarului platii.

În scurt timp de la aparitia sa, ECU-privat a devenit o deviza (valuta) negociata si cotata - pe baza raportului cerere - oferta - pe majoritatea pietelor valutare ca moneda autonoma, independenta de cele care-i alcatuiesc cosul valutar, ceea ce i-a consolidat statutul de moneda internationala. ECU a patruns si a fost folosit pe toate componentele sistemului pietelor monetar-financiare internationale; astfel au existat:

piata monetara în ECU (piata creditului pe termen scurt, având la baza depozite în ECU);

piata financiara, a emisiunilor obligatare în ECU;

piata valutara în ECU .

La începutul anilor '90 ECU ocupa locul al patrulea ca moneda internationala de rezerva dupa dolar, care reprezenta 50 % din rezervele internationale, marca germana (20 %) si yenul (8 %); cu o pondere de 4 % în rezervele internationale, ECU se plasa înaintea lirei sterline, a francului francez si a francului elvetian. În 1991, ECU detinea 2 % din volumul tranzactiilor valutare de pe piata Londrei (aproximativ 5 miliarde de dolari americani zilnic) - cea mai puternica piata valutara ; toate acestea au facut ECU , pâna la introducerea EURO ,singura moneda privata din lume care avea un rol economic semnificativ fara vreo interferenta cu sectorul oficial sau cu autoritatile monetare.



C.Basno, N.Dardac, C.Floricel, op.cit., p.63-64

Conf.univ.dr.ec. Ana Cojol, op.cit., p.59

C.Basno, N.Dardac, C.Floricel, op.cit., p.64

Conf.univ.dr.ec. Ana Cojol, op.cit., p.59

Conf.univ.dr.ec. Ana Cojol, op.cit., p.59

C.Basno, N.Dardac, C.Floricel, op.cit., p.64

C.Basno, N.Dardac, C.Floricel, op.cit., p.64-65

"When Will the EURO Be in Our Pockets ?",Office For Official Publications Of The EUROpean Communities, Luxembourg, 1996

C.Basno, N.Dardac, C.Floricel, op.cit., p.65

C.Basno, N.Dardac, C.Floricel, op.cit., p.66

C.Basno, N.Dardac, C.Floricel, op.cit., p.66

C.Basno, N.Dardac, C.Floricel, op.cit., p.68

C.Basno, N.Dardac, C.Floricel, op.cit., p.68-69

C.Basno, N.Dardac, C.Floricel, op.cit., p.69

C.Basno, N.Dardac, C.Floricel, op.cit., p.70

C.Basno, N.Dardac, C.Floricel, op.cit., p.71

C.Basno, N.Dardac, C.Floricel, op.cit., p.71


Document Info


Accesari: 15025
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )