SISTEMUL PARTIDELOR POLITICE DIN ROMANIA IN EPOCA MODERNA

SISTEMUL PARTIDELOR POLITICE DIN ROMANIA IN EPOCA MODERNA

1 INCEPUTURILE PLURALISMULUI POLITIC

Geneza ideilor si curentelor politice moderne sunt strans legate de criza structurilor medievale si de cadrul geopolitic in care Tarile Romane erau constranse sa se manifeste pe scena politica interna-tionala. O particularitate inevitabila a acestora la sfarsitul sec. al XVIII-lea si inceputul sec. al XIX-lea o constituie incercarea de a se inspira sau sincroniza cu directiile dezvoltarii politice ideologice ale lumii europene, indeosebi occidentale, adoptand idei si doctrine cristalizate initial in aceasta zona. Marturiile timpului remarca cresterea interesului pentru cunoasterea revolutiei franceze cu ideile ei innoitoare si afirmarea tot mai insistenta a tendintei de emancipare de sub dominatia fanariota. Anul 1791 marcheaza inceputul elaborarii memoriilor boierimii liberale, adresate marilor imperii limitrofe: Rusia, Austria, Turcia. Ele aveau sa continue si in prima parte a secolului al XIX-lea, cand se cristalizeaza in jurul ideilor reformatoare si de emancipare expuse, primele injghebari organizatorice firave sub forma de partida sau grupari politice.

Dupa revolutia de la 1821, miscarea de idei a partidei nationale se revigora in directia accentuarii necesitatilor de schimbare nu numai in latura nationala si politica, ci si in nevoile sociale de ansamblu. Documentul cel mai relevant din acest punct de vedere era asa-numita Constitutie a carvunarilor din 1822, al carui principal autor a fost Ionica Tautu. Ea intruchipeaza spiritul inca timid, anemic exprimat, dar de netagaduit al liberalismului, care va germina in curentele liberale si nationale din perioada urmatoare, culminand cu actiunea si programele revolutiei de la 1848.

In manifestarea fenomenului politic romanesc din aceasta perioada nu va lipsi nici afirmarea ideii conservatoare strans legata de interesele marii proprietati funciare. Revelator era in acest sens memoriul lui Mihail Sturdza din februarie 1923 adresat consulului rus Minciaky. Orice schimbare operata in principiul unui guvernamant scria el este privita ca o inovare. Si orice modificare a acestor principii submineaza aproape intotdeauna institutiile consacrate de legitimitate si carora succesiunea secolelor le-a imprimat un caracter indelebil . Prin urmare, schimbarea semnifica un atentat la legitimitate, la traditie, la raporturile consacrate de acestea. Formula conservatoare exprimata de Mihail Sturdza are o nuanta categorica, radicala si de lunga durata. Era de fapt formula unui mare boier ce beneficia de toate avantajele conditiei privilegiate, pe care le apara prin insistenta ideii de legitimitate, de traditie, de consacrare istorica. Sursa privilegiilor se afla in forta marii proprietati funciare si in raporturile cladite pe ea.

In mod direct, pledoaria lui Sturdza era indreptata impotriva Constitutiei carvunarilor, prin care reprezentantii micii boierimi, urmarind egalitatea de tratament in viata politica cu marea boierime, puneau in discutie un sir intreg de idei si deziderate care semnificau o bresa in ordinea politica si constitutionala a societatii. Totodata se enuntau cu tarie principii liberale, precum: egalitatea de tratament inaintea pravilei , accesul la slujbe pe baza de merit, respectarea libertatii persoanei, introducerea unor reguli in sistemul obligatiilor taranimii etc.

Avantul liberalismului in perioada dintre cele doua revolutii este strans legat de o remarcabila dezvoltare cultural-spirituala. In acest rastimp, Tarile Romane au ajuns sa dispuna, prin preocuparea sta-ruitoare a unor patrioti luminati, de o generatie culta cu o pregatire la nivel european in diferite domenii ale stiintelor umaniste, exacte sau ingineresti. Aceasta generatie tanara, la mijlocul sec. al XIX-lea, trebuia sa fie in masura sa preia conducerea tarii in toate ramurile vietii publice. Exponenti, prin excelenta ai liberalismului, ei au pregatit si declansat revolutia de la 1848, elaborandu-i programul si motivand justetea luptei pentru cauza nationala, ca si pentru libertatea tuturor categoriilor lor sociale. Totodata, ei au fost principalii promotori ai modernitatii, oameni de cuget, de cumpanire, de initiative si actiuni bine gandite. Deviza scutului nostru afirma Ion Heliade-Radulescu va fi una si aceeasi: echilibru antitezelor. Si prin urmare: dreptul si datoria, autoritatea si libertatea, guvernul si poporul, conservatia si progresul etc., vor afla acelasi respect, din partea noastra, aceeasi aparare, acelasi cult, pe cat vor fi in echilibru, iar la intamplare de a invinge o parte, vom trece de partea acelei invinse, spre a sustine echilibrul. Cu aceeasi datorie si ardoare vom sustine si libertatea si poporul si progresul . Formati la scoli si universitati occidentale, indeosebi franceze, cu legaturi externe puternice, grupurile de fruntasi ai revolutiei in ambele Principate, s-au constituit in comitete nationale sau revolutionare. Ele au aparut in prima faza a revolutiei cu numele de partid liberal , denumire concordata cu programul de reforme adoptate, dar care in realitate nu reprezenta decat grupari politice incipiente pentru un veritabil partid modern. Calificativul de liberal, purtat de grupul de conducatori revolutionari, alterna adesea cu acela de national, pentru ca chiar in desfasurarea revolutiei sa se cumuleze ambele nume de national si liberal. Imbinarea celor doi termeni in titulatura national liberala se afirma in Tara Romaneasca in desemnarea politicii desfasurata de conducatorii revolutiei aflate la carma guvernamentala. Prin aceasta individualizare in raport cu boierimea conservatoare sau moderata era si mai pregnanta.

Anii de dupa inabusirea revolutiei de la 1848 au deschis calea unor noi afirmari a partidei nationale, alcatuita din diferite grupari politice, de la liberalii radicali, moderati si democrati, pana la conservatorii democrati, in conditiile in care natiunea romana din cele doua Principate era chemata prin Adunarile ad-hoc, sa se pronunte cu privire la viitoarea organizare interna. Alegerea deputatilor pentru aceste adunari consultative de la Bucuresti si Iasi, in cursul anului 1857, a prilejuit o apriga infruntare intre adeptii ideilor liberale si boierii conservatori preocupati ca procesul unionist sa nu le afecteze privilegiile sociale si politice. In cadrul campaniei politice pentru constituirea Adunarii ad-hoc in Tara Romaneasca au luat fiinta primele nuclee liberale la nivel central si local. Principalii lideri ai partidei nationale, desemnati ca deputati, au dominat lucrarile Adunarii ad-hoc din Moldova si Muntenia, intrunite in toamna anului 1857, care au pregatit Unirea, si prin ideile lor, au imprimat continutul de baza al documentelor adoptate. Optiunile acestor organisme au fost sintetizate de Mihail Kogalniceanu in Moldova si de I. C. Bratianu, Constantin Cretulescu si C. A. Rosetti s.a. in Tara Romaneasca. In etapa urmatoare a luptei pentru Unire din ultima parte a anului 1858, in ambele Principate, partida nationala a avut un rol insemnat in pregatirea alegerilor pentru desemnarea domnitorului. Dubla alegere a lui Al. I. Cuza a reprezentat rezultatul stralucit al generatiei pasoptiste cuprinse in gruparile politice reunite in scopul solutionarii unei probleme fundamentale a existentei istorice a romanilor: Unirea Principatelor. In Romania, de la Unirea din 1859 incep sa se cristalizeze primele structuri democratice: Parlamentul, partidele politice, separatia puterilor in stat, alegeri libere, alternanta la guvernare intre cele doua mari partide: conservator si liberal, apar primele organizatii ale societatii civile, exista o presa libera . Dupa actul istoric de la 24 ianuarie 1859, in spectrul politic romanesc se manifesta o serie de confruntari in principal intre adeptii liberalismului si ai conservatorismului, dar si tendinte divergente in randul gruparilor liberale cu privire la diferite probleme. Dar promovand nationalismul, constitutionalismul si pluralismul politic, doctrina liberala in curs de inchegare se interfereaza in aceste aspecte cu cea conservatoare. Viziunea politicii conservatoare poseda si ea unele elemente de liberalism, dar chiar in punctele de tangenta cu acestea apareau deosebiri de pondere. Astfel, in timp ce gruparile liberale doreau sa extinda principiile de libertate si egalitate pana la baza societatii, cele conservatoare vroiau sa le limiteze la varful acesteia. In mod esential, doctrina liberala se opunea ireductibil celei conservatoare, prin promovarea unei largi deschideri spre emanciparea si improprietarirea taranimii si inzestrarea ei cu drepturi politice. Disputa s-a purtat indeosebi in cadrul Corpului legiuitor unde preponderenta conservatorilor a impiedicat rezolvarea problemei statutului taranimii, ceea ce i-a determinat pe liberali sa-i infrunte prioritar in directia constructiei institutional-politice a statului. In timpul domniei lui Cuza nu s-a ajuns la o inchegare a marilor partide, continuand insa sa existe cele doua orientari generale, liberala si conservatoare ale celor implicati in activitati politice, acestia alcatuind grupari, mai mult sau mai putin inchegate si statornice. Exceptie de la aceasta situatie o facea gruparea liberalilor radicali, supranumiti si rosii in fruntea carora se situau I. C. Bratianu si C. A. Rosetti, avand o structura ierarhica mai bine definita, cu ramificatii mai ales in orasele si targurile din Muntenia si o bogata activitate publicistica, indeosebi prin gazeta Romanul si nucleul dur sau albii al conservatorilor, strans in jurul puternicei personalitati a lui Barbu Catargiu. Noul stat national era confruntat in plan politic si de contradictia fundamentala izvorata din existenta Corpurilor legiuitoare de la Iasi si Bucuresti, dominate de conservatori, adepti ai schimbarilor lente si limitate si puterea executiva dirijata de Cuza ce intruchipa ideea transformarii si modernizarii societatii romanesti din temelii. De aici si manifestarea inca de la inceput a doua tendinte opuse de guvernare: personala si parlamentara. Majoritatea gruparilor politice liberale si conservatoare erau adepte ale modelului occidental, parlamentar de guvernare, in timp ce domnitorul Cuza, infruntand numeroase greutati in formarea guvernelor si a adoptarii reformelor necesare, inclina tot mai mult spre instaurarea unei domnii personale.

Aceasta intentie a devenit si mai evidenta dupa disparitia prin asasinare in vara anului 1862 a lui Barbu Catargiu,care formase primul guvern unic al Principatelor. Folosindu-se de acest prilej, Cuza avea sa inaugureze practica aducerii la putere a unor formatiuni de centru, liberal moderate, in frunte cu Nicolae Kretzulescu si apoi cu Mihail Kogalniceanu. Intr-o atare perspectiva, in viata politica romaneasca isi face loc o coalitie de o factura aparte, formata din liberalii radicali ai lui I. C. Bratianu si C. A. Rosetti, precum si liberalii moderati ce aveau in frunte pe Ion Ghica, care au pus mai presus de orice, lupta pentru apararea regimului constitutional. Ei si-au gasit aliati in acest sens, pe conservatorii din jurul lui D. Ghica si Lascar Catargiu, punand bazele a ceea ce s-a numit in epoca monstruoasa coalitie , cu scopul impiedicarii instaurarii unei domnii personale. Aceasta alianta s-a intarit dupa lovitura de stat de la 2 mai 1864, prin care erau dizolvate institutiile create prin prevederile Conventiei de la Paris din august 1858.

Scoase din viata politica, aceste grupari opozitioniste aveau sa aduca in prim-plan necesitatea unei actiuni nemijlocite pentru rasturnarea lui Cuza si inlocuirea lui cu un principe strain, dorinta inscrisa de altfel in hotararile Adunarilor ad-hoc. Dupa inlaturarea lui Cuza la 11 februarie 1866, gruparile liberale, cu exceptia cuzistilor , in frunte cu Mihail Kogalniceanu, si o parte a conservatorilor au fost preocupate de edificarea unui regim monarhic-constitutional.

Apreciata ca una dintre cele mai avansate ale timpului sau, Constitutia din 1866 reflecta prin principiile care au inspirat-o si prin prevederile ei compromisul dintre fortele care actionau pe scena vietii politice din Romania liberalii si conservatorii. Pe de o parte se observa inscrierea unor largi drepturi si libertati individuale si cetatenesti, insotite de o multime de enunturi democratice, consemnate declarativ, dar fara o specificare a masurilor de garantare a lor. Pe de alta parte, Constitutia adopta un sistem electoral bazat pe un cens foarte ridicat, care in mod practic a scos in afara vietii politice, a reprezentarii parlamentare, masa covarsitoare a populatiei tarii.

O data cu instalarea la conducerea tarii a principelui Carol I si a adoptarii Legii fundamentale se deschideau gruparilor liberale si conservatoare perspective favorabile de guvernare si viata politica intra pe fagasul regulilor constitutionale. Dar greutatile aplicarii acestui sistem modern nu vor intarzia sa apara. Spectrul politic continua sa fie alcatuit in linii mari ca si in perioada anterioara. Cu exceptia gruparii liberal-radicale, care era cea mai activa si extinsa in doar jumatate de tara, celelalte grupari politice erau numericeste restranse si dispersate, ajungand adeseori la nivelul unor simple asociatii. Desigur ca aceasta situatie se datora in buna parte si sistemului electoral censitar care facea ca lumea politica romaneasca, sau lumea cetatenilor activi ai tarii sa se reduca la cateva zeci de mii de persoane din care nu lipseau veleitarii si ambitiosii. Viata politica agitata din primii ani de domnie a lui Carol I (1866-1871), cand la conducerea tarii se vor schimba 10 guverne si se vor efectua circa 30 de remanieri, avea sa evidentieze slabiciunile gruparilor politice ce nu erau capabile sa formeze majoritati parlamentare omogene. Ca atare, exista o lupta apriga intre puterea 212b12c executiva si cea legislativa pentru suprematie in stat. In aceste conditii s-a nascut in noiembrie 1867, ideea care a devenit, din pacate, o practica pe termen lung, de influenta morala si de presiune administrativa, in fapt, veritabile ingerinte electorale, care sa asigure guvernelor suportul legitimitatii. De acum, adevaratul centru al puterii politice era guvernul, care isi asigura mai totdeauna (dupa 1871), prin organizarea alegerilor, majoritatile convenabile in Parlament. Consultarea electoratului avea o importanta secundara si nu facea decat sa acrediteze un fapt implinit. Mecanismul politic avea o desfasurare aproape invariabila, inceputul pornea de la consultarea de catre monarh a partidelor politice, care, atunci cand intelegea ca este cazul sa schimbe formatia politica de la putere, numea un nou guvern, iar acesta organiza alegeri parlamentare pe care noua administratie le castiga cu exactitate si chiar cu mari majoritati. Aceasta realitate l-a determinat pe fruntasul junimist P. P. Carp sa afirme public ca in Romania nu erau guverne parlamentare, ci parlamente guverna-mentale, iar intr-o imprejurare politica sa se exprime foarte semnifi-cativ Dati-mi Puterea si va dau Parlamentul! . O data cu venirea la putere a guvernului conservator, condus de Lascar Catargiu in martie 1871 in Romania celei de-a doua jumatati a secolului al XIX-lea, are loc nu numai cristalizarea stabilitatii guver-namentale, dar si progresiva concentrare a marilor formatiuni care aveau sa domine viata politica pana la primul razboi mondial. Formarea partidelor politice moderne in ultimele decenii ale sec. al XIX-lea, dupa modelul Europei occidentale, devenise o necesitate pentru progresul societatii romanesti. Nici un partid politic nu se naste scria Constantin Radulescu-Motru daca nu se simte trebuinta de el, daca nu e precedat de anume conditiuni care sa-l faca necesar . In acest sens se pronunta si Ion I. C. Bratianu intr-un discurs rostit in Parlament in decembrie 1905: Partidul National Liberal a rasarit ca expresiunea unei nevoi mari si reale a statului si neamului nostru. El s-a facut, rand pe rand, organul de executie al necesitatilor vitale ale Romaniei si prima nevoie la care a trebuit sa raspunda, care pe toate le preceda si pe toate le rezuma, de la care si -a luat chiar numele lui de national liberal, a fost nevoia de a asigura existenta nationala a romanilor

11. 2. PARTIDE GUVERNAMENTALE

1. Partidul National Liberal a fost infiintat la 24 mai /5 iunie 1875, in Bucuresti. Presedintii lui au fost: Ion C. Bratianu (pana in 1882-1883 impreuna cu C. A. Rosetti si singur pana in 1891), Dimitrie C. Bratianu (1891-1892), Dimitrie A. Sturdza (1892-1909), Ion I. C. Bratianu (1909-1927), iar apoi de Vintila I. C. Bratianu, I. G. Duca si Constantin I. C. Bratianu. Membrii marcanti ai partidului pana la 1918 au fost: Anastasie Stolojan, Mihail Pherekyde, Eugeniu Statescu, Nicolae Fleva, Vasile Lascar, Petre S. Aurelian, Mihail G. Orleanu, Spiru Haret, Constantin Dissescu, Emil Costinescu, Vasile G. Mortun, Alexandru G. Radovici, Constantin Stere, George Diamandi, Toma Stelian. Ca organe centrale de presa a avut: Romanul (13 februarie 1866 9 iulie 1884), Vointa nationala (10 iulie 1884 13 aprilie 1914), Viitorul (14 aprilie 1914 martie 1938). Un rol insemnat in dezvoltarea doctrinei liberale l-a avut si revista Democratia , aparuta in 1913 prin grija Cercului de Studii al Partidului National Liberal.

Guvernele formate de Partidul National Liberal pana la Marea Unire au fost: Guvernul condus de Manolache Costache Epureanu (27 aprilie 23 iulie 1876), Guvernul condus de I. C. Bratianu (24 iulie 1876 5 aprilie 1881), Guvernul condus de Dumitru C. Bratianu (10 aprilie 8 iunie 1881), Guvernul condus de I. C. Bratianu (9 iunie 1887 20 martie 1888), Guvernul condus de Dimitrie A. Sturdza (4 oct. 1895 19 noiembrie 1896), Guvernul condus de Petre S. Aurelian (21 noiembrie 1896 26 martie 1897), Guvernul condus de Dimitrie A. Sturdza (31 martie 1897 30 martie 1899), Guvernul condus de Dimitrie A. Sturdza (14 februarie 1901 20 decembrie 1904), Guvernul condus de Dimitrie A. Sturdza (12 martie 1907 27 decembrie 1908), Guvernul condus de Ion I.C. Bratianu (27 decembrie 1908 28 decembrie 1910), Guvernul condus de Ion I. C. Bratianu (4 ianuarie 1914 11 decembrie 1916), Guvernul condus de Ion I. C. Bratianu (11 decembrie 1916 26 ianuarie 1918). Partidul National Liberal, constituit in 1875 prin perfectarea unei coalitii intre diversele curente liberale care aveau in spatele lor o experienta relativ indelungata de apropieri, contacte si colaborari, reunea in randurile sale reprezentantii noii clase a burgheziei din diverse domenii de activitate economica si intelectuala, adepti ai valorilor liberalismului, ai modernizarii societatii romanesti.

Documentele programatice ale curentelor liberale de dupa unire, cele din 1863, 1867 si apoi cel din 1875 al Partidului National Liberal au definit momentul national ca unul constitutiv al identitatii lor. Este de retinut ideea care va ocupa un loc dominant in doctrina liberala, potrivit careia partidul isi asuma o misiune nationala, iar pe de alta parte se considera purtatorul intereselor generale ale natiunii. Aceasta misiune o concepe in perspectiva progresului societatii. De aici deschiderea partidului fata de propasirea economica, de reforme inscrise pe linia de modernizare a societatii, de promovare a intereselor paturilor mijlocii prin intermediul dezvoltarii comertului, industriei, al unor organisme de credit financiar-bancare. Daca programul din 1875 avea un caracter foarte general, exceland ca expuneri de principii ce purtau urma condeiului marelui om politic Mihail Kogalniceanu, noul program adoptat la Congresul de la Iasi din noiembrie 1892 era expresia vointei noului presedinte al partidului, D. A. Sturdza de autor de acte programatice. Pasind pe urmele ilustrului inaintas fara a atinge stilul si profunzimea ideilor acestuia, D. A. Sturdza, s-a implicat substantial in elaborarea noului program. Pentru prima oara in program se inscrie sufragiul universal cu reprezentatiunea proportionala , ideal pe care partidul tindea sa-l realizeze prin reforme treptate. In problema agrara, esentiala pentru societatea romaneasca, se prevedea crearea de institutii care sa inlesneasca cumpararea de proprietati particulare si o imbunatatire a legii invoielilor agricole. In program erau preconizate o suita de masuri in directia ridicarii invatamantului, pentru organizarea armatei, pentru protejarea comertului, industriei, agriculturii, descentralizarea administrativa, inamovibilitate judecatoreasca si stabilitatea functiona-rilor publici, dezvoltarea oraselor tarii.

Dupa 1892 si pana la 1906 in practica si cugetarea Partidului Liberal se observa o stagnare a preocuparilor de innoire. Programul din 1906 relua in buna parte obiectivele inscrise in 1892, dar nu mai amintea de votul universal, deziderat indepartat, ci numai de independenta votului . Se constata in acest timp si apropierea in interiorul partidului a unor curente naratoare exprimate mai ales de tinerii liberali. Ideile lor, mai cu seama in privinta votului universal, sunt exprimate in gazeta ce purta acest nume.

Rascoalele taranesti din 1907 i-au determinat pe liberali sa- si revizuiasca programul si sa dea o atentie prioritara chestiunii agrare. Preluand puterea politica a tarii la 12 martie 1907, guvernul liberal, in numele partidului si al monarhului, a propus: desfiintarea trusturilor arendasesti, arendarea proprietatilor statului direct la tarani, care vor primi ajutor de la bancile populare, usurarea invoielilor agricole, infiintarea Casei Rurale s. a.

Suflul primenirii se pregatea si la varf, in special dupa gravele evenimente din 1907 si dupa preluarea sefiei partidului de catre Ion I. C. Bratianu. Statura impunatoare a figurii sale politice se releva convingator mai intai in asa-zisa era a reformelor din anii 1913-1914. Mai intai trebuie amintit programul din ianuarie 1911, in care chestiunea agrara era din nou considerata de capetenie . Programul anunta si intentia de a adopta Constitutia noilor necesitati ale societatii . Iar in adoptarea reformei electorale se vedea mijlocul cel mai eficace de a solidariza toate fortele natiunii si de a asigura armonia sociala . In partea finala se sublinia ideea ca adevarata democratie insemneaza carmuirea poporului prin sine insusi . La Congresul partidului din octombrie 1913 cele doua reforme electorala si agrara au fost adoptate si trecute apoi in programul de guvernare din 1914. Evenimentele razboiului aveau sa le treaca in plan secundar, pentru ca in vara anului 1917 intr-o formula mult radicalizata, votul universal si improprietarirea taranilor sa fie trecute in Constitutie. In cadrul Partidului National Liberal, in marea guvernare inceputa in 1876 si-au facut loc si unele nemultumiri care s-au soldat cu desprinderea unor grupuri ce isi vor lua titulatura de partid. Astfel la 10 ianuarie 1880 George G. Vernescu punea bazele Partidului Liberalilor Sinceri, avand ca principali colaboratori pe Vasile Boerescu, Nicolae Ionescu si Dimitrie Gianni. Purtatorul de opinie al noului partid va fi gazeta Binele public , editata in perioada 29 noiembrie 1878 17 martie 1884. El s-a sprijinit pe mosieri cu vederi liberale, comercianti, intelectuali. Fara sa aiba un program bine conturat, acest partid se pronunta asupra unor chestiuni concrete, precum: inlaturarea neajunsurilor din calea comertului, instituirea unei mai bune administratii, impiedicarea majorarii impozitelor s.a. S-a evidentiat prin luarile de pozitii in Parlament, in intruniri publice si prin articole publicate in gazeta partidului. In actiunea sa publica contra guvernului condus de I. C. Bratianu, s-a apropiat de liberalii moderati condusi de Mihail Kogalniceanu si, treptat, de Partidul Conservator. Toate aceste formatiuni se concentrau in martie 1883 in Opozitia Unita . In noiembrie 1885 s-a desprins din Partidul National Liberal fratele sefului guvernului, Dimitrie C. Bratianu care impreuna cu cateva personalitati politice insemnate: M. Kogalniceanu, Petre Gridisteanu, George Marzescu, George D. Pallade, infiinteaza Partidul Liberal Democrat. Organul de presa era Natiunea , editata in perioada 17 iunie 1882 26 septembrie 1891. Baza sociala a noului partid a fost restransa, fiind formata din elemente burgheze indeosebi din orasele Bucuresti, Iasi si Pitesti, nemultumite de guvernarea liberala a lui I. C. Bratianu. De altfel inceputul dezidentei era legata de indepartarea de la conducerea guvernului, pentru ca apoi in cadrul Partidului Liberal Democrat sa organizeze in Parlament si in afara lui actiuni contra primului ministru si a conducerii sale tot mai personale. In perioada 1885-1888 acest partid a fost deosebit de activ in actiunea opozitiei de rasturnare a guvernului. Dar n-a putut profita in urma acestei caderi, deoarece el s-a destramat, in conditiile actiunii de refacere a unitatii Partidului National Liberal, declansate dupa trecerea sa in opozitie in primavara anului 1888.

In anii de guvernare a Partidului National Liberal o mare parte a prevederilor programelor au fost concretizate in activitatea politica si legislativa. Anul 1876 a insemnat inceputul celei mai intinse in timp guvernari liberale, pana in 1888, in care s-au cuprins evenimente majore, de cea mai mare insemnatate pentru progresul societatii romanesti. Mai tarziu, I. C. Bratianu a condus tara in evenimentele complexe ale Razboiului pentru Independenta. A realizat mai multe obiective economico-sociale si politice: crearea Bancii Nationale (1880); legea invoielilor agricole (1882); revizuirea Constitutiei (1884) prin care numarul colegiilor la Camera se reduce de la patru la trei si sporeste numarul deputatilor si senatorilor; legea pentru incurajarea industriei nationale (1887). In timpul acestei guvernari, Romania s-a proclamat Regat (1881), iar in planul politicii externe s-a alaturat Triplei Aliante (1883). Dorinta consolidarii operei de infaptuiri istorice l-au impins treptat pe I. C. Bratianu la practici autoritare care erodau tot mai mult grupul de sustinatori si sporeau atacurile Opozitiei Unite. In fata energicelor manifestari ale Opozitiei dirijate de conservatori, la 20 martie 1888, I. C. Bratianu a demisionat. Intr-un manifest catre alega-tori din 11 septembrie erau invocate incontestabilele infaptuiri: Comparati Tara de mai inainte cu cea de azi. Judecati progresele ce ea a facut in doisprezece ani de guvernare a Partidului National Liberal. Intrebati-va care partid politic a mai facut in Tara Romaneasca ceea ce au facut liberalii

In opozitie, liberalii si -au refacut treptat randurile, dar dupa moartea lui I. C. Bratianu, in 1891, si scurta sefie a fratelui sau Dumitru, mort si el in anul urmator, sefia lui D. A. Sturdza, in ciuda harniciei si a devotamentului sau, a suferit o serie de slabiciuni. Guvernarea liberala din anii 1895-1899 a fost framantata, marcata si de unele insuccese in politica interna si externa, ceea ce a determinat si disensiuni interne intre care cea mai puternica a fost a drapelistilor (dupa numele ziarului Drapelul ) de sub conducerea lui P. S. Aurelian. Acesta chiar a format un guvern in perioada 21 noiembrie 1896 26 martie 1897. Aflati in opozitie dupa 1899, liberalii au revenit curand la conducere deoarece conservatorii n-au putut scoate tara dintr-o grava criza financiara. Preluand carma tarii in februarie 1901, guvernul liberal a introdus un regim sever de economii si impozite. Acum s-a practicat politica prin noi insine , formula care va defini esenta politicii economice a Partidului National Liberal. In martie 1907 din nou liberalii au fost indemnati sa preia puterea pentru a pacifica tara cuprinsa de rascoala taranilor. Inabusind revolta satenilor in randul carora s-au inregistrat mii de morti si raniti, guvernul liberal a cautat solutii pentru atenuarea nemultumirii taranilor.

La cumpana celor doua veacuri XIX si XX aripa stanga a partidului din ce in ce mai activa, se intareste prin cuprinderea in randurile sale a fruntasilor P.S.D.M.R., asa-numitii generosi . Sprijinit de Oculta si de stanga liberala, Ion I. C. Bratianu il inlocuieste pe D. A. Sturdza in decembrie 1909 la conducerea partidului. Astfel, in opozitie, in anii 1910-1913, Partidul National Liberal isi pregateste un nou program de guvernare, mai radical decat cele de pana atunci, inscriind ca prioritate cele doua reforme: electorala si agrara si evident modificarea Constitutiei. Dar procesul de reforme este oprit de izbucnirea primului razboi mondial.

Problemele externe devin acum prioritare. Dupa doi ani de neutralitate, Romania intra in razboi alaturi de Antanta pentru realizarea marelui deziderat al unitatii nationale. In conditiile insucceselor militare din toamna lui 1916, guvernul condus de Ion I. C. Bratianu s-a largit cu reprezentantii Partidului Conservator Democrat. Cele doua partide au colaborat si in Parlament in discutarea reformelor agrara si electorala si votarea revizuirii Constitutiei in iunie 1917. Dupa mai putin de o luna de la acest succes al liberalilor in plan intern, problemele militare au acaparat din nou preocuparile guvernului. Prin marile batalii de la Marasti, Marasesti si Oituz, armata romana a reusit sa salveze invadarea Moldovei de catre trupele Puterilor Centrale, dar iesirea Rusiei din razboi in octombrie 1917 a silit Romania sa porneasca pe calea pacii separate cu inamicul. In aceste imprejurari, la inceputul anului 1918, guvernul I. I. C. Bratianu a demisionat si a lasat loc unei noi formatiuni ministeriale pentru a negocia cu Puterile

Centrale si a incheia pacea. Convins ca pana la urma, victoria va fi de partea Antantei, presedintele Partidului National Liberal si-a convocat principalii colaboratori din guvern, inainte de a fi prezentat regelui demisia, pentru a le obtine sprijinul pentru viitoarea strategie, tactica politica pe care o concepuse si care consta intr-o actiune care sa salveze dinastia, fiinta de stat si armata si la momentul potrivit al desfasurarii evenimentelor, Romania sa- si poata relua locul alaturi de aliati. Acest punct de vedere a fost impartasit de toti ministri liberali.

2. Partidul Conservator

Partidul Conservator a luat fiinta sub aspect strict organizatoric la 3 februarie 1880, in Bucuresti, in realitate insa existenta gruparilor si a multor elemente ale doctrinei conservatoare se masura in decenii.

La conducerea partidului s-au aflat: Manolache Costache Epureanu (1880), Lascar Catargiu (1880-1899), Gheorghe Gr. Cantacuzino (1899-1907), Petre P. Carp (1907-1913), Titu Maiorescu (1913-1914), Alexandru Marghiloman (1914-1925). In randul membrilor marcanti se gaseau: Alexandru Lahovari, general Ioan Emanoil Florescu, Dimitrie S. Nitescu, Mihail G. Cantacuzino, Dimitrie A. Grecianu, Constantin Garoflid. Organele centrale de presa au fost: Timpul (15 martie 1876 17 martie 1884; 13 noiembrie 1889 14 decembrie 1900), Epoca (16 noiembrie 1885 14 iunie 1889; 2 decembrie 1895 13 februarie 1901), Conservatorul (15 decembrie 1900 15 noiembrie 1914), Steagul (14 noiembrie 1914 iulie 1922). Guvernele formate de conservatori au fost: Guvernul condus de Theodor Rosetti (23 martie 12 noiembrie 1888), Guvernul condus de Theodor Rosetti (12 noiembrie 1888 26 martie 1889), Guvernul condus de Lascar Catargiu (29 martie 3 noiembrie 1889), Guvernul condus de general George Manu (5 noiembrie 1889 15 februarie 1891), Guvernul condus de general Ioan Em. Florescu (21 februarie 25 noiembrie 1891), Guvernul condus de Lascar Catargiu (27 noiembrie 1891 3 octombrie 1895), Guvernul condus de Gheorghe Gr. Cantacuzino (11 aprilie 1899 7 iulie 1900), Guvernul condus de Petre P. Carp (7 iulie 1900 13 februarie 1901), Guvernul condus de Gheorghe Gr. Cantacuzino (22 decembrie 1904 12 martie 1907), Guvernul condus de Petre P. Carp (29 decembrie 1910 28 martie 1912), Guvernul condus de Titu Maiorescu (14 octombrie1912 31 decembrie 1913), Guvernul condus de Alexandru Marghiloman (5 martie 24 octombrie 1918).

Partidul Conservator s-a sprijinit indeosebi pe marii proprietari de pamant, pe burghezia comerciala si desigur pe un segment important al intelectualitatii. Ca si la liberali si la conservatori, baza sociala a manifestat o oarecare mobilitate in conditiile specifice evolutiei vietii politice romanesti in epoca moderna. Din punct de vedere organizatoric, partidul era structurat pe cluburi. Nucleul conducator era clubul politic central din Bucuresti, alaturi de care existau cluburile cu resedinta in centrele de judet. Miscarea si doctrina conservatoare a cautat sa valorifice o serie de idei, de repere comportamentale specifice conservatorismului, in general: atasamentul la traditie inteleasa ca norma comportamentala, de colectivitati cladite pe relatii consacrate de datina, de cultura, de ceea ce tine de rutina si traditie. De aici se desprindea si constatarea ca exista insemnate dificultati in asimilarea de catre societatea romaneasca a

noilor forme burgheze, in ultima instanta a neputintei fondului autohton de a incorpora noul. Titu Maiorescu a pus in circulatie teoria formelor fara fond Mobilitatii institutiilor si persoanelor prin care Partidul Liberal a crezut ca va realiza progresul se sublinia in Programul din 1880 al Partidului Conservator opunem stabilitatea institutiilor si a persoanelor si progresul masurat, dar continuu

Interventionismul de stat era calea prin care poporului trebuia sa i se dea, ca sa nu fie el nevoit sa ceara, dar sa i se dea totdeauna cu masura. Reformele moderate erau socotite cele mai potrivite pentru pastrarea armoniei sociale.

Programul Era noua , expus in 1881 de P. P. Carp in Parlament, a fost reluat si adoptat oficial de junimisti in 1888, pe care va cauta sa-l aplice in guvernarea inceputa in acel an. In plan economic, conservatorii au incurajat mai ales industria mica si meseriile, dar nu s-au opus sporirii industriei, ba mai mult au adoptat tarife vamale protectioniste si o importanta lege de incurajare a acestui domeniu in 1912. S-au preocupat cu rezultate dintre cele mai bune de administratia tarii. In plan social doctrina conservatoare sustinea ideea ca in societatea romaneasca erau doar doua clase: mosierimea si taranimea, restul burghezii, meseriasii, lucratorii, intelectualitatea nefiind decat paturi intermediare. Treptat aceasta viziune se va schimba, prin recunoasterea burgheziei si muncitorimii drept categorii sociale active.

Preocuparea de capetenie a Partidului Conservator a ramas invariabil apararea intereselor mosierimii, amenintata deopotriva de reformele liberale, si de puternica presiune taraneasca. Evolutia sociala si politica va deveni tot mai ingrijoratoare dupa rascoala din 1907, cand intregul proces reformator se radicalizeaza. Cand in 1913 liberalii aproba expropierea si votul universal, conservatorii nu opun rezistenta, dar se straduiesc sa reduca in mod substantial efectele aplicarii practice. Sub presiunea evenimentelor in vara anului 1917 ei accepta modificarea Constitutiei ce inscrie principiile de aplicare a celor doua reforme. Toata aceasta evolutie rapida si radicala evidentia faptul ca rolul si rostul Partidului Conservator se apropie de final. El va face dupa Marea Unire eforturi de adaptare la noua situatie, dar fara sanse de izbanda.

In sfera teoriei si practicii conservatoare s-a cuprins si Partidul Constitutional (Junimistii), creat la 1 mai 1891 la Bucuresti, avand ca presedinte pe Petre P. Carp, iar ca personalitati marcante pe Titu Maiorescu, Theodor Rosetti, Menelas Ghermain, Iacob Negruzzi, Alexandru Marghiloman. Organele de presa centrale au fost: Constitutionalul (15 iunie 1889 14 decembrie 1900), Era noua (8 octombrie 1889 25 iunie 1900), Epoca (13 februarie 1901 17 aprilie 1907). Nucleul acestui partid l-a constituit gruparea junimista, inchegata in ultimii ani ai domniei lui Cuza, ca o societate liberala, a unei generatii de distinsi intelectuali, care nu respingeau nici ideea accesului la nivelurile politice superioare prin cultura. De aceea, din toamna anului 1871, ea se afirma si ca o grupare politica in cadrul curentului conservator, cu reprezentanti in Parlament si in guvernul condus de Lascar Catargiu. Desi impartaseau, in linii mari, acelasi patrimoniu doctrinar conservator, gruparea junimistilor, care s-a mentinut tot timpul restransa, a inceput din 1881 sa se individualizeze prin actiuni separate de vechii conservatori si sa devina in cursul anilor un element dizolvant al Partidului Conservator. Programul lor Era noua , atat de dezbatut in discursurile rostite si in articolele publicate de Petre P. Carp si Titu Maiorescu plecau de la ideea ca modernizarea Romaniei s-a facut de sus in jos, nu de jos in sus si, prin urmare, n-a fost o democratizare reala, ci a fost o creatie a politicii elitei conducatoare. Divergentele cu vechii conservatori s-au mentinut, fara a se ajunge la o ruptura definitiva, nici cand au cultivat legaturi stranse cu liberalii in anii 1883-1886, indeosebi pe problemele politicii externe. In primavara anului 1888 sunt adusi de rege la guvern, pentru scurta perioada, ca apoi sa colaboreze la guvernele conservatoare din anii urmatori. Dar, au continuat sa ramana organizatie separat de Partidul Conservator, pana in 1907 cand ambitia lui P. P. Carp a fost satisfacuta, devenind seful tuturor conservatorilor. Prin fuziunea produsa, junimistii reintra in disidenta, adoptand titulatura de Partid Conservator. Un partid de o factura aparte aflat pentru scurt timp in coabitare cu Partidul Conservator a fost Partidul Liberal Conservator, creat la 17 martie 1884 in Bucuresti, de cei doi oameni politici, Lascar Catargiu, George Vernescu care au devenit concomitent presedintii noului partid. Alaturi de ei s-au aflat personalitati marcante, precum: general Ioan Em. Florescu, Alexandru Lahovari, general George Manu, Nicolae Blaremberg, Petre Gradisteanu, Emil Protopopescu-Pake. Organul central de presa era Romania (18 martie 1884 29 martie 1892). Programul adoptat era in fond un acord de principii intre conservatorii lui Lascar Catargiu si liberalii sinceri ai lui George Vernescu si cuprindea o serie de generalitati, precum: progres treptat si sanatos justitie si siguranta proprietatii , imbunatatirea administratiei, desfiintarea cheltuielilor de lux, incurajarea initiativei private s. a. Acest partid a fost o creatie artificiala, fara coeziune interna, menit sa sporeasca opozitia contra guvernului I. C. Bratianu. Dupa constituire, Partidul Liberal Conservator a devenit formatiunea politica in jurul careia s-a dezvoltat activitatea Opozitia Unita , pana la caderea guvernului in martie 1888. In martie 1889 si februarie 1891, Partidul Liberal Conservator a format doua guverne de scurta durata conduse de Lascar Catargiu si respectiv Ioan Em. Florescu si a participat la altele tot mai de nuanta conservatoare. Fiind creat pentru rasturnarea liberalilor de la putere, o data scopul atins, legaturile dintre partile componente au slabit pana la desprindere cand liberalii sinceri s-au apropiat de Partidul National Liberal, cu care au fuzionat in martie 1892, iar conservatorii si-au refacut propriile randuri. Partidul Conservator, dincolo de framantarile sale interne, cand s-a aflat la guvernare a realizat, in principal, o opera de consolidare a achizitiilor politice liberale, a reformelor deja infaptuite. Ceea ce se impune acum generatiei noastre se scria bunaoara in Aspectul catre alegatori din septembrie 1888 este organizarea temeinica a tarii inlauntrul cadrului constitutional . De aceea, domeniul predilect in care conservatorii legifereaza este cel administrativ, desi nu lipsesc nici legi ce vizeaza sistemul financiar, organizarea muncii industriale etc.

Alcatuirea si aplicarea doctrinei conservatoare romanesti s-a inscris in modul ei specific pe coordonatele progresului si modernizarii societatii romanesti, a afirmarii tot mai pregnante a organizarii politice a romanilor pe linie nationala in vederea implinirii marelui ideal al Unirii.

3. Partidul Conservator Democrat

Partidul Conservator Democrat este cel de-al treilea partid de guvernamant din istoria moderna a Romaniei. El a luat fiinta la 3 februarie 1908 la Bucuresti sub presedentia lui Take Ionescu, care a ramas la conducerea partidului pana la sfarsitul vietii. In randul membrilor marcanti s-au aflat: Alexandru A. Badarau, Constantin G. Dissescu, Nicolae Xenopol. Gazetele centrale ale partidului au fost:

Ordinea (27 ianuarie 1908 30 ianuarie 1913), Actiunea (31 ianuarie 1913 14 noiembrie 1916), Evenimentul (14 noiembrie 1916 1 decembrie 1918). Noul partid s-a nascut din neintelegerile din randul conservatorilor condusi de P. P. Carp, dar si din ambitiile lui Take Ionescu de a edifica o noua structura politica cu deschidere spre spectrul social si capabila sa guverneze tara. El s-a bazat pe un electorat format din avocati, profesori, medici, functionari, proprietari mici si mijlocii si chiar mari proprietari. Programul partidului a fost impus in cadrul mai multor conferinte tinute in diferite orase ale tarii si la Congresul de intemeiere. Esential era, dupa expresia lui Take Ionescu, asezarea ideilor conservatoare pe temelia democratica; inteleasa in practica

vietii politice, ca o cale de mijloc intre liberalismul avantat si conservatorismul inchistat, adica nici reactionarism, nici revolutiune . In anii urmatori programul a suferit modificari si nuantari strans legate de conjunctura politica. Dupa ce liberalii au lansat proiectul de reforme si de revizuire a Constitutiei in 1913, Partidul Conservator Democrat a inscris largirea corpului electoral si la expropiere, dar restransa la cumpararea de catre stat a tuturor mosiilor apartinand institutiilor politice si de utilitate si vanzarea catre tarani in loturi mici.

Tinand seama de evolutia evenimentelor, dupa declansarea marelui razboi, in septembrie 1914, Take Ionescu, conducatorul prestigios al partidului, a renuntat la toate rezervele de pana atunci si a incheiat o alianta cu Actiunea Nationala a lui Nicolae Filipescu, desprinsa din Partidul Conservator, prin care a subordonat chestiunea reformelor interne rezolvarii marii probleme a desavarsirii unitatii nationale a romanilor. De aceea, in iunie, in Parlamentul de la Iasi, Partidul Conservator Democrat a votat revizuirea Constitutiei cu prevederea infaptuirii celor doua reforme.

Bucurandu-se de o larga popularitate si manevrand cu abilitate intre cele doua partide de guvernamant, Partidul Conservator Democrat i-a silit pe conservatori, in 1912, sa-i accepte la guvernare. In anii neutralitatii a desfasurat mari actiuni in Capitala si in tara pentru intrarea Romaniei in razboi alaturi de Antanta. La 11 decembrie 1916 partidul condus de Take Ionescu a intrat in guvern cu patru reprezentanti alaturi de liberalii lui Ion I. C. Bratianu, asumandu-si alte responsabilitati in conducerea tarii, atat de greu incercate in acei ani. Dupa demisia guvernului, Take Ionescu, alaturi de alti oameni politici si de cultura, a pus bazele, la Paris, in vara anului 1918, Consiliului National al Unitatii Nationale, pe care l-a condus a carei activitate, a fost pusa total in slujba idealului national al Marii Uniri.

11. 3.PARTIDE PARLAMENTARE

1. Partidul Nationalist Democrat

Partidul Nationalist Democrat a fost infiintat la Bucuresti, la 23 aprilie 1910. Presedentia partidului a apartinut deopotriva lui Nicolae Iorga si Alexandru C. Cuza in anii 1910-1920. In randul membrilor marcanti ii gasim pe: Vasile M. Kogalniceanu, D. Munteanu-Ramnic, C. Ifrim, Ion Zelea Codreanu.

Organul central de presa a fost Neamul Romanesc (1906-1940). Partidul a gasit audienta in randul studentilor, profesorilor, preotilor, invatatorilor, avocatilor, functionarilor, in general in cadrul unor cercuri intelectuale atasate valorilor culturale nationale, increzatoare in uriasa personalitate a lui Nicolae Iorga. O intelec-tualitate care cauta caile spre o schimbare in societate, nemultumita de fenomene pe care le punea pe seama neorganizarii micii burghezii romanesti. Ea traducea, intr-un fel, dificultatile acestor paturi, insuccesele lor de ordin economic, cautandu-le nu o data acolo unde de fapt nu se aflau radacinile lor adevarate: in precaritatea conditiilor generale ale economiei, in nivelul restrans al circulatiei mijloacelor de schimb, in ingustimea operatiilor de piata si in starea vegetativa a targurilor si oraselor din Romania, in special ale celor din Moldova. Se manifesta interes pentru solutionarea problemei agrar-taranesti in sensul intregirii loturilor taranesti si a ridicarii conditiei material-culturale a satenilor. Aceste idei erau cuprinse in programul din 1910, alaturi de prevederi pentru protejarea comerciantilor, meseriasilor si industriasilor romani din teritoriile aflate sub ocupatii straine, cat si pentru o politica de apropiere de statele balcanice. Este de mentionat ca A. C. Cuza a cautat sa imprime acestui partid si o politica antisemita, neimpartasita decat in mica masura de savantul Nicolae Iorga. Multe dintre ideile cuprinse in programul partidului au fost sustinute si de la tribuna Parlamentului, incepand din 1914, cand cei doi oameni politici sunt alesi deputati.

2. Partidul Democrat Radical

Dintre partidele situate in stanga cadrului politic, caracteristic era Partidul Democrat Radical condus de George Panu. Alaturi de el, membrii marcanti erau: Alexandru A. Badarau, Constantin C. Bacalbasa, Grigore N. Macri. Organul central de presa a fost: Lupta (19 iulie 1884 31 noiembrie 1895). In randul numarului restrans de aderenti grupati in cluburile politice din Bucuresti si Iasi se aflau indeosebi elemente intelectuale provenite din burghezia mica si mijlocie adepte ale liberalismului radical. In suita ideilor programatice se aflau inscrise prevederi, precum: introducerea votului universal, ingradirea si restrangerea prerogativelor regale, exercitarea deplina a libertatilor constitutionale, impozit progresiv asupra capitalului si veniturilor, cu scutiri pentru paturile sarace, instructie gratuita, acordarea de pamant si unelte de lucru taranilor de catre stat, modificarea legii tocmelilor agricole, fixarea unui minim de salariu pentru lucratorii de toate categoriile, fixarea prin lege a duratei zilei de lucru s. a. George Panu a adunat in jurul sau si al gazetei Lupta , elementele liberale care alaturi de Opozitia Unita , au actionat in anii 1885-1887 pentru rasturnarea guvernului liberal. In anii urmatori, radicalii impreuna cu socialistii au initiat actiuni pentru afirmarea in forul legislativ a unor revendicari de interes social democrat general privind o serie de chestiuni, precum: problema taraneasca, organizarea magistraturii, invatamantul s.a.

Versalitatea lui George Panu a dus in cele din urma la disparitia partidului de pe scena politica. Radicalismul n-a reusit sa croiasca un fagas in intreaga evolutie a vietii politice din Romania.

3. Partidul Social Democrat al Muncitorilor din Romania

Partidul Social Democrat al Muncitorilor din Romania a fost creat la 31 martie 1893, la Bucuresti. In randul conducatorilor s-au impus: Ioan Nadejde, Vasile G. Mortun, Constantin Dobrogeanu-Gherea, Ioan C. Frimu, Mihail Gheorghiu Bujor, Cristian Racovski. Organele centrale de presa au fost: Munca (25 februarie 1890 23 octombrie 1894), Lumea Noua (2 noiembrie 1894 1 octombrie 1900), Romania Muncitoare (1 ianuarie 19 iunie 1902, 5 martie 1905 11 septembrie 1914), Lupta zilnica (12 septembrie 1914 15 august 1916). Partidul afirma in programul din 1893 ca este reprezentantul politic al proletariatului din Romania si ca apara si reprezinta interesele tuturor claselor oprimate ale natiunii . El a sustinut un nou model al dezvoltarii sociale, bazat pe principiile socialismului. De pe aceasta platforma Partidul Social Democrat si-a construit tactica si strategia, a conceput, in consecinta, actiunea si s-a raportat la partidele politice guvernamentale fata de care se considera in opozitie de principiu. Dincolo de idealul proiectat intr-o perspectiva indelungata, el a elaborat o platforma de revendicari denumite imediate, in sensul ca se puteau realiza chiar in marginea societatii date, platforma care avea un pronuntat caracter democrat. Socialismul ca miscare politica si curent de idei n-a reusit, in conditiile Romaniei, sa- si formeze o baza sociala puternica si sa devina un factor influent al vietii politice. Lipsa unei platforme industriale evoluate si a unui proletariat numeros, caracterul dispersat al acestuia, nivelul scazut de trai, absenta unei legislatii ocrotitoare a muncii, lipsa unor traditii de organizare toate acestea au constituit impedimente in calea formarii unei ample miscari socialiste si sindicale.

Miscarea socialista nu a putut sa se afirme, in consecinta, ca o forta parlamentara. A reusit numai la sfarsitul secolului al XIX-lea sa trimita 1-2 deputati in Parlament. El si-a pastrat totusi o influenta in randurile unor categorii de muncitori si a desfasurat o activitate de propaganda prin presa, prin adunari si mitinguri. Conduita generala a partidului era similara cu orientarea Partidelor socialiste si muncitoresti din Europa centrala si apuseana. In 1899, mai multi lideri importanti ai partidului, supranumiti generosi , au trecut in Partidul National Liberal. Cei ramasi au incercat sa refaca partidul, trecand prin mai multe forme de organizare premergatoare cercurilor socialiste, a Uniunii socialiste, pentru ca in 1910, sa finalizeze efortul de un deceniu, prin reintemeierea Partidului Social Democrat din Romania, ce se declara continuator al vechii radacini socialiste. In afara partidelor guvernamentale si parlamentare in viata politica romaneasca, s-a manifestat si tendinta de a pune bazele unui partid taranesc, care sa raspunda pe cat posibil nevoilor adevarate ale taranimii. Initiativa intemeierii unei partide taranesti a apartinut invatatorului Constantin Dobrogeanu-Arges la care s-a alaturat si Alexandru Valescu in noiembrie 1892. Organul de presa era Gazeta taranilor (8 noiembrie 1892 1899). Organizarea era influenta prin preoti si invatatori in unele sate din judetele Arges, Muscel, Olt si Valcea. Ea nu avea o structura de partid. Programul era orientat in directia sustinerii cauzei taranilor, prin improprietariri din pamanturile statului, drept de vot direct pentru toti stiutorii de carte si indirect pentru toti ceilalti, sau vot universal. Se pronunta in favoarea domniei legilor, descentralizarii administrative, pentru promovarea unei politici economice echilibrate s.a. In 1895, Partida Taraneasca a ales doi deputati in Parlament. Dupa destramarea acestei prime structuri de sine statatoare a taranimii, in septembrie 1906, actiunea este reluata de Vasile N. Kogalniceanu si Alexandru Valescu, redactorul Gazetei Taranului , dar eforturile lor au fost anihilate de marea rascoala din anul urmator. In anii premergatori primului razboi mondial, sustinatorii cei mai fermi ai taranimii au fost invatatorii satelor. Din randul lor se va evidentia invatatorul Ion Mihalache, devenit presedinte pe tara a

Asociatiei Invatatorilor care va porni o noua organizare a unui partid taranesc de masa, dar izbucnirea razboiului i-a intrerupt activitatea.

11.4.PARTIDELE POLITICE DIN PROVINCIILE ROMANESTI AFLATE SUB STAPANIRE STRAINA

1. Partidul National Roman din Transilvania

Partidul National Roman din Transilvania a fost format la 12 mai 1881, la Sibiu. Presedentia partidului a fost asigurata de: Nicolae Popea (1881-1882), Partenie Cosma (1882-1883), George Baritiu (1884-1888), Ioan Ratiu (1889-1890), Vincentiu Babes (1890-1902), Gheorghe Pop de Basesti (1903-1919). In randul membrilor marcanti se aflau: Eugen Brate, Iuliu Caroianu, Vasile Goldis, Vasile Lucaciu, Alexandru Vaida-Voievod, Stefan Cicio-Pop. Organele centrale de presa au fost: Tribuna (14 aprilie 1884 16 aprilie 1903), Lupta (24 decembrie 1906 1 decembrie 1910), Romanul (1 ianuarie 1911 28 februarie 1916, 26 octombrie 31 decembrie 1918).

Partidul National Roman s-a nascut din dorinta natiunii romane din Transilvania de a- si apara propriile interese. El a fost organizatorul si indrumatorul luptei impotriva asupririi straine, pentru apararea fiintei nationale a romanilor, de aceea s-a bucurat de un larg sprijin in randul tuturor categoriilor sociale.

Primele initiative organizatorice au aparut ca o reactie impotriva dualismului austro-ungar instaurat in 1867. La 7 februarie 1869 s-au pus bazele la Timisoara, Partidului National al Romanilor din Banat si Ungaria, iar la 7-8 martie acelasi an, la Miercurea Sibiului s-a creat Partidul National al Romanilor din Transilvania. Fiecare dintre cele

doua partide isi avea propria tactica fata de Dieta maghiara. Primul activismul, al doilea pasivismul. Doua evenimente majore au grabit unificarea miscarii nationale. Cel dintai, razboiul pentru independenta, cel de-al doilea, politica brutala de maghiarizare declansata de guvernul de la Budapesta. Conferinta nationala din 12 14 mai 1881 de la Sibiu a pus bazele Partidului National Roman, care a pus la loc de frunte in programul sau necesitatea redobandirii autonomiei Transilvaniei, la care se adaugau dezideratele esentiale: introducerea limbii romane in administratie si justitie, numirea de functionari romani in teritoriile locuite de populatia majoritara romaneasca, revizuirea legii nationalitatilor din 1868 s. a. Aceasta orientare generala asezata pe linia tactica a pasivismului a fost insotita de actiuni organizatorice si propagandistice care au urmarit dezvoltarea si intarirea legaturilor permanente cu Tara, prin conferinte politice, presa, memorii, prin sprijinirea asociatiilor si societatilor culturale. Dupa alcatuirea unui Memorial in 1882, menit sa infatiseze situatia reala a romanilor din monarhia dualista, care a avut un larg ecou in opinia europeana, guvernul maghiar a ripostat accentuand tendintele de maghiarizare: conducerea P.N.R. a trecut la organizarea unei miscari mai ample si mai dinamice. Punctul culminant al acesteia a fost in 1892, cand a fost inaintat Curtii de la Viena un Memorandum, ce analiza in mod cuprinzator situatia romanilor din Austro Ungaria, dezvaluind inumanele abuzuri si silnicii ale guvernantilor. Oficialitatile ungare au intentat un proces fruntasilor Partidului National Roman la Cluj, finalizat cu condamnarea acestora. Dar aceasta miscare memorandista a pus intr-o lumina vie intreaga solidaritate a comunitatii romanesti, forta de afirmare asentimentelor sale identitare, maturitatea constiintei nationale. Etapele ulterioare ale miscarii memorandiste au fost, dupa un relativ reflux al acesteia, etape de consolidare, de reorientare tactica spre activismul politic, de sporire a capacitatii de afirmare si a influentei in mase a P. N. R. In acest sens, Conferinta nationala a partidului din 1905 a adoptat noul program care inscrie revendicari intr-o formulare clara si ferma, precum:recunoasterea individualitatii politice a natiunii romane si asigurarea dezvoltarii sale etnice si constitutionale, aplicarea in practica a legii cu privire la egala indreptatire a natiunilor asuprite in folosirea limbii materne in administratie, justitie, scoala, armata, vot universal, libertatea presei etc. De acum toate bataliile politice purtate de reprezentantii P.N.R. in Parlamentul de la Budapesta sau in afara lui se revendicau de la acest program. Activitatea deputatilor a fost dublata si de ratiuni populare contra legilor tot mai opresive ale guvernantilor. Dupa declansarea primei conflagratii mondiale, Partidul National Roman si-a suspendat activitatea nevrand sa se angajeze fata de autoritatile dublei monarhii. In conditiile iminentei prabusiri a Imperiului austro-ungar la 12 octombrie 1918, Comitetul Executiv al partidului, intrunit la Oradea, a adoptat Declaratia care proclama dreptul la autodeterminare al natiunii romane si necesitatea convocarii unei Adunari Nationale care sa hotarasca viitorul Transilvaniei, declaratie expusa de Al. Vaida-Voievod in Parlamentul de la Budapesta la 18 octombrie. Constituirea Consiliului National Roman Central la 12 noiembrie, format dintr-un numar egal de reprezentanti ai Partidului National Roman si ai Partidului Social Democrat, marca momentul decisiv al trecerii la pregatirea sub toate aspectele a Marii Adunari Nationale de la Alba- Iulia de la 1 Decembrie 1918, ce va consfinti actul Marii Uniri.

2. Partidul National Roman din Bucovina

Partidul National Roman din Bucovina a fost infiintat la 7 martie 1892. Presedintii partidului au fost: Iancu Zota (1892-1896), Varteres Pruncul (1896-1897), Iancu Lupul (1897-1899), George Popovici (1900), Iancu Flondor (1908-1910). In randul membrilor marcanti se aflau: Modest Grigorcea, Constantin Isopescu, Victor Starcea, Valeriu Bodnarescu, Constantin Morariu. Organele centrale de presa au fost: Gazeta Bucovinei (14 mai 1891 6 aprilie 1897), Patria (14 iulie 1897 21 aprilie 1900), Desteptarea (2 septembrie 1900 noiembrie 1904), Apararea nationala (17 octombrie 1906 29 septembrie 1908), Romanul (16 octombrie 1908 4 februarie 1909), Patria (7 februarie 1909 27 noiembrie 1910), Viata noua (6 ianuarie 1912 august 1914). Partidul National din Bucovina se declara ca reprezentant al tuturor categoriilor de romani. Doctrinar pleda pentru mentinerea autonomiei Bucovinei si pentru individualitatea ei istorica si politica , pentru autonomia Bisericii Ortodoxe, dezvoltarea invatamantului in limba romana, folosirea limbii romane in administratie si organele judecatoresti s.a. Acest program a fost reluat si innoit in mai multe randuri si imbogatit in tot cursul activitatii practice a deputatilor romani in Parlamentul de la Viena, in presa si in intruniri politice. Un succes important a fost dobandit, imediat dupa infiintarea partidului, la alegerile pentru Dieta Bucovinei, cand romanii au obtinut mai mult de o treime din mandate. Aceasta le-a permis sa actioneze mai organizat in cadrul Clubului national pentru promovarea programului adoptat. Curand aveau sa apara si nemultumiri in randurile partidului, tinerii politicieni, considerand ca activitatea conducatorilor este lipsita de energie, au creat un nou partid cu tendinte radicale, ce isi propunea sa aseze politica partidului nostru pe baze adevarat nationale . Autoritatile austriece adopta masuri aspre in primavara anului 1899, impotriva romanilor, concretizate in expulzari, restrangerea libertatii presei, pedepse impotriva studentilor s. a. Dar in august 1900, intr-o mare adunare populara la Cernauti, gruparea romanilor tineri au pus bazele Partidului Poporal National Roman din Bucovina, care in fond continua activitatea vechiului partid. Acum, se afirma in randul deputatilor din Dieta, Iancu Flondor care formuleaza critici aspre la adresa guvernului Bucovinei, pentru starea economica si sociala grea, ca si pentru politica de deznationalizare. In anii urmatori partidul trece prin situatii dificile si este infrant in alegerile din 1904, an in care se si autodizolva. In octombrie 1908 se constituie Partidul Crestin Social Roman din Bucovina in fruntea caruia este chemat Iancu Flondor. La inceputul anului urmator, acest partid isi reia numele initial de Partidul National Roman din Bucovina. Este anul in care deputatii reusesc sa obtina infiintarea unei catedre de istorie nationala la Universitatea din Cernauti, al carei prim titular ajunge istoricul Ion Nistor. Nu vor lipsi disensiunile politice, in anii urmatori, care uneori aveau sa aduca si divizari de pozitii orientativ-doctrinare: nationala, democratica si conservatoare. Dar acestea vor fi depasite si partidul avea sa- si mentina unitatea si sa actioneze in interesul romanilor pana in august 1914 cand isi inceteaza activitatea ca urmare a izbucnirii marii conflagratii mondiale.

3. Partidul National Moldovenesc

Partidul National Moldovenesc a fost infiintat la 3 aprilie 1917, la Chisinau. Presedintele activ a fost Pavel Gore, iar presedintele de onoare Vasile Stroescu. Printre membrii marcanti s-au aflat: Pantelimon Halippa, Ioan Pelivan, Teofil Iancu, Ion Buzdugan. Organul central de presa a fost Cuvantul moldovenesc (martie 1917 martie 1918).

Se cuvine a aminti ca Basarabia a fost cea mai vitregita parte a spatiului istoric romanesc. Viata nationala, aproape stinsa in exterior datorita autocratismului rusesc, crunt si intolerant, la orice manifestare a libertatii, se pastra totusi vie in strafundurile sufletesti ale romanilor basarabeni. Scanteile ei s-au aprins o vreme in anii de intense framantari ai revolutiei din 1905-1907 din Rusia. Activitatea publicistica, formele de manifestare culturala si religioasa, inchegarea unor tendinte politice si a unor proiecte de actiune vadeau ca sub invelisul tacerii se pastrau vii potentialitatile unei miscari apte sa asigure resurectia vietii nationale. Un deceniu mai tarziu, in volbura evenimentelor revolutionare din Rusia anului 1917, la Chisinau a putut sa se nasca acest partid cu un nucleu de intelectuali, la care s-au alaturat oameni din toate categoriile; de la proprietari pana la studenti si militari. Desi nu dispunea de o organizare bine conturata, Partidul National Moldovenesc a actionat cu succes in directia imprimarii unei orientari nationale revolutiei din Basarabia in anii 1917-1918, pornind de la ideea ca cea dintai si cea mai importanta cucerire a revolutiei ruse era eliberarea popoarelor de sub dominatia crunta a Rusiei tariste. Revendicarile sociale inscrise in program erau conditionate in mod firesc de cele cu caracter national in care la loc de frunte era dobandirea celei mai largi autonomii administrative, judecatoresti, bisericesti, scolare si economice a

Basarabiei . Toate legile privind Basarabia urmau sa fie intocmite si aprobate de Sfatul Tarii, in concordanta cu traditiile locale. Se prevedea introducerea limbii romane in scoala, autonomia bisericii si tinerea slujbei in limba romana, efectuarea serviciului militar in interiorul Basarabiei, formarea de functiuni de stat din sanul poporului si in limba poporului

In anul 1917 si inceputul lui 1918, Partidul National Moldovenesc a fost initiatorul si organizatorul primelor congrese ale ostasilor, invatatorilor, preotilor, studentilor, al cursurilor de invatatori in limba romana, al introducerii alfabetului latin. Toate aceste masuri au creat cadrul favorabil desfasurarii evenimentelor din Basarabia care au culminat cu decizia luata de Sfatul Tarii, ca organ reprezentativ de unire cu tara la 27 martie 1918.

Structurile politice care s-au afirmat in epoca moderna, de la primele grupari inchegate la inceputul secolului al XIX-lea, pana la partidele guvernamentale, parlamentare sau aflate sub opresiune straina, din preajma primei mari conflagratii mondiale, au oferit oamenilor politici si in general intelectualilor de cele mai diverse opinii si tendinte cadrul de sustinere si promovare a unor idei, programe in slujba progresului continuu al societatii romanesti, a carei prima cerinta era desavarsirea unitatii nationale.

PERIOADA INTERBELICA

Odata cu incheierea primului razboi mondial , dupa Marea Unire de la 1 decembrie 1918 si cu recunoasterea Romaniei Mari primul val al democratizarii cuprinde si Romania.
Partidul Taranesc condus de Ion Mihalache se unifica cu Partidul National din Transilvania condus de Iuliu Maniu formand unul din cele mai puternice partide politice ale Romanei interbelice . Partidul Conservator dispare dupa scena politica a Romaniei incepand cu 1920, dar Partidul Liberal se consolideaza in ciuda sciziunilor care nu iarta nici acest partid. Viata politica romaneasca in perioada interbelica este destul de framantata: guvernele se schimba cu repeziciune, au loc remanieri guvernamentale, coalitiile nu rezista, dar Romania din punct de vedere economic prospera, legitimitatea partidelor aflate la guvernare era data de celelalte caracteristici ale unui stat democratic.
Doar dupa venirea lui Carol II la conducerea tarii partidul lui Goga este cel care formeaza un guvern fara ca acest partid sa fi castigat alegerile.
Dictatura regala instituita in 1938 avea sa puna capat scurtei perioade democratice din Romania. Declansarea celui de al doilea razboi mondial va duce Romania initial in tabara Germaniei, Italiei si Japoniei. Dupa actul de la 23 august Romania participa alaturi de puterile aliate la infrangerea Germaniei, insa sub presiunea URSS se instaureaza un regim ilegitim in Romania.

Partidul National Liberal Reprezenta interesele burgheziei industriei si financiare;La conducerea partidului s-a aflat I. C. Bratianu (1909-1927) Vintila I. C. Bratianu (1927-1930), I. G. Duca (1930-1933),Constantin I. C. Bratianu (1934-1947). Programul partidului preconiza infaptuire reformei agrare si electorale,adoptare Constitutiei si promovare in domeniul economic al politicii 'prin noi insine' Activitatea Guvernamentala a PNL din perioada interbelica cuprinde 3 perioade:

a) decembrie 1922- septembrie 1919 - reforme agrara

unificarea administrativa.

b) ianuarie 1922- noiembrie 1928

Perioada cunoscuta sub numele de 'decada bratienista' pentru rolul pe care l-a avut I. C. Bratianu si P. N. L in viata politica. In aceasta perioada a avut loc incoronarea de la Alba- Iulia(1922), adoptarea Constitutiei(1923) si a legi administratiei(1925). CONSTITUTIA din 1923 A fost elaborata in timpul guvernari liberale si adoptata la 28 martie 1923;

Principiile sustinute erau:

Suveranitatea nationala- Romania era declarata stat national unitar si indivizibil, teritoriul ei fiind inalienabil.

Separarea puterilor in stat:

puterea executiva;

puterea legilativa;

puterea judecatoreasca

functia sociala a proprietati

libertatile individuale erau garantate fara deosebire de origine etnica, limba sau religie.

In 1926 liberali au votat 'legea electorala'. Aplicand 'prin noi insine ' in 1925 liberali au votat legea monelor prin care se limita patrunderea capitalului strain. I. C. Bratianu a exercitat o mare influenta asupra regelui Ferdinand. Prin moarte lui partidul pierdea putere pe care o avusese pana atunci. In 1930, cu ocazia intoarceri lui Carol al doilea, patridul cunoaste schimbarea;

c) Noiembrie 1933- decembrie 1937

Guvernul Gh. Tatarescu se va afla sub semnul politici autoritare a lui Carol. La alegerile din 1937, P. N. L. nu a reusit sa obtina 40% din voturi.  Ca si in cazul PNT, activitatea PNL a fost suspendata in timpul dictaturii lui Carol al II-lea, a statului national-legionar si a dictaturii militare instaurata de Ion Antonescu., Dupa instaurarea regimului comunist, si fruntasii PNL au fost supusi unui regim de represiune, mii de liberali fiind aruncati in inchisori si lagare comuniste.

PNT. La 3 martie 1923 s-a ajuns la realizarea unei intelegeri intre Partidul National si cel Taranesc pe baza caruia cele doua partide constituiau Opozitia Unita, cu o platforma care includea, printre altele: statornicirea unei vieti constitutionale reale; combaterea hotararii guvernului liberal de a impune, prin parlamentul existent (care avea o majoritate liberala zdrobitoare) o noua Constitutie; lupta impotriva guvernului Bratianu etc. Lupta celor doua partide nu a reusit insa sa impiedice adoptarea Constitutiei din 1923. La 10 februarie 1924, Partidul Taranesc a adresat partidelor din opozitie o scrisoare prin care propunea crearea unui front unit, pe baza unei platforme care includea, intre altele: impiedicarea guvernului de a realiza "legiuirile de aplicare a Constitutiunii sale si a legilor de acaparare a avutiilor statului"; rasturnarea guvernului liberal, stabilirea unui regim legal si constitutional; anularea legislatiei liberale ^[1]. Singurul partid care a raspuns apelului a fost Partidul National. La inceputul lunii mai 1924 intre Vasile Goldis, Iuliu Maniu si Constantin Stere au inceput tratativele in vedere fuziunii, pe baza unui program in zece puncte alcatuit de Stere. Acordul de fuziune a fost semnat in iunie 1924 de Maniu si Mihalache si prevedea repartizarea unui numar egal de posturi intre cele doua partide in conducerea acestuia, presedintia urmand a fi preluata de Iuliu Maniu. Cu toate acestea, fuziunea a esuat, datorita unei serii de neintelegeri de ordin programatic, dar si a dezacordului in privinta componentei Delegatiei Permanente a Partidului si in special, a refuzului nationalilor de a accepta prezenta lui Constantin Stere in acest organism. Cele doua partide s-au prezentat totusi cartelate la alegerile pentru Camerele Agricole din 25 august 1925, reusind cu aceasta ocazie sa invinga pe candidatii PNL. Dupa aceasta, la sfarsitul anului 1925 s-a incheiat un acord de guvernare, iar la inceputul anului 1926, in contextul in care mandatul de guvernare a patru ani al PNL era pe cale sa expire, alianta national-taranista era pe cale sa preia guvernarea. Regele Ferdinand a preferat insa sa numeasca in functia de prim-ministru pe Alexandru Averescu, care se bucura si de increderea liderului liberal, Ion I. C. Bratianu.

In urma unor tratative "cu usile inchise", in septembrie 1926 s-a incheiat un nou acord de fuziune intre Maniu si Mihalache. Nicolae Iorga a respins cu tarie fuziunea, demisionand din Partidul National. La 10 octombrie 1926, congresele celor doua partide au aprobat in mod simultan fuziunea celor doua partide, noul organism politic urmand sa poarte denumirea de Partidul National-Taranesc

Lupta pentru preluarea puterii (1926-1928)

In epoca de constituire a PNT viata politica interna a Romaniei era dominata de Partidul National Liberal si de liderul necontestat al acestuia, Ion I. C. Bratianu. Un factor suplimentar, care va marca evolutiile politice in urmatorii ani era criza dinastica declansata de renuntarea principelui Carol la drepturile sale la tron. Lucrurile s-au agravat odata cu decesul, in anul 1927 a regelui Ferdinand si apoi, la cateva luni dupa aceea, in noiembrie, cel al lui Ion I.C. Bratianu. In luna decembrie 1927, PNT a declansat o adevarata campanie de rasturnare a guvernului, condus acum de Vintila Bratianu, mizand pe organizarea unor adunari si demonstratii de masa. Punctul culminant al acestei tactici a fost adunarea nationala de la Alba-Iulia din 6 mai 1928, la care au luat parte circa 100.000 de oameni si la care se pare ca se astepta sa aiba loc intoarcerea in tara a lui Carol. Acesta din urma a fost insa impiedicat de autoritatile engleze sa decoleze spre Romania ^[2]. Motiunea adoptata de adunare solicita demisia guvernului liberal si instalarea imediata a unui guvern national-taranist. Regenta nu a dat insa curs acestei cereri, astfel ca PNT a hotarat constituirea unui parlament, care sa functioneze paralel cu cel existent. In urma esecurilor de a obtine un imprumut extern destinat sa stabilizeze moneda nationala, la 3 noiembrie 1928, Vintila Bratianu a prezentat demisia guvernului sau. Dupa consultari politice cu liderii vremii, la 8 noiembrie 1928, Regenta a incredintat mandatul de formare a guvernului lui Iuliu Maniu

Prima guvernare (1928-1931)

Primul guvern national-taranist a depus juramantul la 10 noiembrie 1928. Alegerile din decembrie 1928 au adus victoria PNT, care a castigat 77,76% din voturi si 348 de mandat de deputat. Presedintia Consiliului de Ministri a fost pastrata de Iuliu Maniu La 7 octombrie 1929 a incetat din viata Gheorghe Buzdugan, membru al Regentei. Sub influenta lui Iuliu Maniu, Parlamentul l-a ales ca inlocuitor pe Constantin Sarateanu, consilier la Curtea de Casatie, un personaj sters, a carui alegere a contribuit la scaderea prestigiului Regentei Pe acest fond, la 6 iunie 1930, Carol s-a reintors in tara. Iuliu Maniu i-a oferit acestuia intrarea in Regenta, sub conditia de a-si relua casatoria cu principesa Elena si a renunta la legatura cu Elena Lupescu si a solicitat angajamentul lui Carol de a respecta regimul constitutional. Neobtinand acceptarea lui Carol, dar abtinandu-se de la luarea masurilor legale la care era indreptatit (respectiv expulzarea lui Carol) Maniu a demisionat in seara zilei de 7 iunie, cand s-a format un nou guvern PNT condus de Gheorghe Gh. Mironescu, care a organizat preluarea tronului de catre Carol, la 8 iunie 1930. Ulterior, la 13 iunie, Carol l-a numit din nou pe Maniu in functia de prim-ministru. La 12 august 1930 sosea in tara si Elena Lupescu; episodul avea sa fie punctul declansator al unei ostilitati profunde intre Maniu si asa-numita "camarila regala" adunata in jurul acesteia, care avea sa dureze pana la abdicarea lui Carol in 1940. La 8 octombrie 1930, Maniu a demisionat din nou, invocand starea sa de sanatate. Prim-ministru a fost numit din nou Gheorghe Gh. Mironescu. Acesta a demisionat la data de 4 aprilie 1931, in urma unei crize de guvern provocate de Mihail Manoilescu, moment care marcheaza finalul primei guvernari national-taraniste Guvernul PNT a contractat o serie de imprumuturi externe, pe baza carora s-a trecut la stabilizarea monetara a leului, a carui greutate in aur a fost scazuta de circa 32 de ori fata de anul 1892, precum si la convertibilitatea deplina a monedei nationale. In acest context, s-au acordat o serie de monopoluri pe termen lung unor firme straine - monopolul chibriturilor a fost incredintat firmei suedeze Svenska Tänsticks Aktiebolaget, telefoanele au fost concesionate catre International Telephone and Telegraph Corporation (S.U.A.) etc. La 16 martie 1929 s-a publicat legea pentru organizarea si administrarea pe baze comerciale a intreprinderilor publice. Legea prevedea ca toate concesiunile urmau a se face prin licitatie publica; pe baza legii s-au constituit regii autonome in domeniul cailor ferate, telecomunicatiilor, petrolului, gazului metan etc. Alte masuri legislative importante au privit cooperatia, vanzarea pe credit a masinilor industriale, organizarea Creditului Funciar Rural si a Creditului Agricol, ameliorarea terenurilor degradate, adoptarea unui nou tarif vamal, initierea unui vast program de modernizare a drumurilor, reglementarea circulatiei pamanturilor cultivabile (prin care se stabilea o limita de 25 ha de familie pentru dobanditorii de teren cultivabil, care nu puteau fi decat cetateni romani, care sa fie agricultori), reprimarea cametei, introducerea contractului colectiv de munca (lege prin care se introducea, pentru prima data, concediul de odihna platit de 7-30 de zile pe an), reorganizarea administrativa a tarii etc. Guvernele PNT au fost insa nevoite sa opereze intr-un context economic dificil, dominat de marea criza economica inceputa in anul 1929. Pretul petrolului si al produselor agricole (principalele marfuri de export ale Romaniei) a scazut dramatic, ajungandu-se ca, in ciuda dublarii sau triplarii productiei si a exporturilor sumele incasate sa fie mai scazute. Conjunctura economica dificila a obligat guvernul sa inceapa aplicarea "curbelor de sacrificiu"; prima dintre acestea s-a aplicat de la 1 ianuarie 1931 si a constat in scaderea salariilor tuturor functionarilor publici cu circa 10-25%

In opozitie (1931-1932)

La 18 aprilie 1931 s-a constituit un guvern de uniune nationala, in fapt un guvern de tehnicieni, condus de Nicolae Iorga, care a dizolvat Parlamentul si a convocat noi alegeri parlamentare, la care PNT s-a clasat pe locul al doilea. In contextul in care liderii PNT erau acuzati ca s-ar fi imbogatit pe cai necinstite, Ion Mihalache a depus un proiect de lege privind controlul averii tuturor functionarilor publici si demnitarilor de dupa 1914 si pentru aparare onoarei. Averea care nu putea fi justificata, urma a fi confiscata de catre stat. Proiectul nu a trecut insa de comisiile tehnice ale Parlamentului

A doua guvernare

Lipsit de sprijinul unui partid politic puternic, Iorga a prezentat demisia guvernului la 31 mai 1932, raspunderea formarii unui nou cabinet fiindu-i incredintata lui Alexandru Vaida-Voievod Alexandru Vaida-Voievod Guvernul Vaida-Voievod, instalat la 6 iunie 1932 a avut ca prima misiune organizarea de noi alegeri, care au fost castigate, la limita, de PNT Legislatia promovata de guvern a dus la scaderea impozitelor (de exemplu impozitul profesional, pentru avocati, medici, ingineri s.a. se reducea de la 8% la 6%, iar impozitul agricol scadea cu 50% etc.). In timpul acestei guvernari s-a adoptat si legea controlului averii functionarilor publici; controlul averii se facea de catre magistrati, la sesizarea oricarei persoane care avea indicii care justificau banuiala unor activitati ilicite; in cazul in care averea era nejustificata, se aplica un impozit de 90%; in cazul in care cel controlat isi justifica averea insa, denuntatorul putea fi pedepsit cu inchisoare pana la un an. Vaida si-a depus mandatul la 17 octombrie 1932, mandatul de prim-ministru fiind preluat, pentru ultima data, de Iuliu Maniu. Cea mai importanta masura luata de Guvern a fost introducerea contingentarilor la import, prin care se stabileau cote de import la o scara larga de produse, in scopul protectiei productiei nationale. Aceasta marca practic renuntarea PNT la politica "portilor deschise", care fusese pilonul viziunii economice national-taraniste. In urma unui conflict declansat de dorinta lui Ion Mihalache de a inlocui pe Gabriel Marinescu din functie de prefect al politiei capitalei (care fusese numit insa de Carol), Maniu si-a prezentat demisia la 12 ianuarie 1933, cand Alexandru Vaida-Voievod a fost numit din nou prim-ministru. Ulterior, la 2 aprilie, Maniu avea sa demisioneze si din functia de presedinte al partidului, care a fost preluata tot de Vaida Noul guvern Vaida a operat intr-o conjunctura dificila. In februarie 1933, a fost nevoit sa recurga la forta pentru reprimarea grevelor muncitorilor de la "Atelierele Grivita", introducandu-se starea de asediu Printre masurile legislative ale guvernului PNT s-au numarat legea pentru unificarea asigurarilor sociale, infiintarea jurisdictiei muncii, infiintarea impozitului pe venitul global etc Confruntat cu nemultumirea regelui Carol si cu agitatia liberalilor, guvernul Vaida a demisionat la 9 noiembrie 1933

Din nou in opozitie (1933-1938)

Dupa pierderea puterii, Vaida-Voievod a demisionat si din functia de presedinte al partidului, functie preluata de Ion Mihalache, la 21 noiembrie 1933. Perioada a fost marcata de opozitia PNT la tendintele autoritare ale regelui Carol, la care acesta era indemnat de camarila polarizata in jurul sau si al Elenei Lupescu. In 1935, nu fara amestecul lui Carol, Vaida-Voievod a decis sa paraseasca PNT, infiintand Frontul Romanesc. La demisia guvernului PNL condus de Gheorghe Tatarescu, in noiembrie 1937, mandatul de premier i-a fost acordat lui Ion Mihalache, dar numai cu conditia ca acesta sa ajunga la o intelegere cu Vaida, care avea sprijinul lui Carol. Mihalache a resppins insa propunerea, renuntand la singura posibilitate din viata sa de a deveni sef de guvern. In aceste conditii, Tatarescu a primit un nou mandat de prim-ministru, iar Mihalache a renuntat la functia de presedinte al partidului in favoarea lui Maniu, cu cuvintele "d-le Maniu ia comanda si da porunca" Campania electorala care a urmat a fost una dintre cele mai virulente, plasandu-se sub spectrul ascensiunii partidelor nationaliste, de extrema dreapta, si al tendintelor de instaurare a dictaturii regale^[6]. PNT a incheiat, la 25 noiembrie 1937 un pact de neagresiune electorala cu PNL (Gheorghe Bratianu)si Garda de Fier, un act controversat, dar care a fost justificat de Maniu ca intentie de a realiza o platforma impotriva instaurarii regimului de dictatura regala. Alegerile nu au dat castig de cauza nici unui partid, ceea ce a permis lui Carol sa numeasca prim-ministru pe Octavian Goga, conducator al Partidului National Crestin, formatiune politica de dreapta, clasata insa pe locul 4 la alegeri. Unii lideri taranisti (printre care Armand Calinescu) au acceptat sa faca parte din guvernul Goga, motiv pentru care au fost exclusi din PNT. Un efect neasteptat a fost insa inscrierea in partid a lui Nicolae Titulescu, precum si a colaboratorilor acestuia La 10 februarie 1938 insa, regele obtine demisia lui Goga si decide instaurarea regimului de dictatura regala, consacrat la nivel legislativ de Constitutia din 1938, adoptata prin plebiscit la 27 februarie 1938

Perioada suprimarii partidelor politice (1938-1944).

La 30 martie 1938 se adopta un decret-lege prin care toate partidele politice au fost dizolvate. Desi dizolvat in mod formal si pus in incapacitate de a mai recurge la manifestari publice, PNT a continuat sa aiba o viata interna de organizatie. Multe din publicatiile national-taraniste au continuat sa apara ("Dreptatea", pana la 29 iunie 1938, "Taranismul", pana ianuarie 1940 etc.). Pozitia partidului era exprimata prin memorii adresate lui Carol. Dupa abdicarea acestuia, la 6 septembrie 1940, conducerea partidului, reprezentata de Maniu, si-a exprimat punctele de vedere cu privire la conducerea tarii prin memorii care au fost adresate lui Ion Antonescu Masurile de represiune impotriva membrilor PNT au existat, dar au fost departe de amploarea pe care aveau sa o atinga dupa instalarea regimului comunist in Romania. Astfel, o serie de fruntasi ai partidului, printre care Virgil Madgearu (care a fost asasinat in cele din urma de legionari in noiembrie 1940), Ilie Lazar, Aurel Leucutia, Corneliu Coposu au avut a infrunta, in timpul dictaturii regale, masuri de tipul domiciliului obligatoriu, inchisoare sau lagare de internare. Iuliu Maniu si Ion Mihalache au fost solicitati sa participe le cele doua consilii de coroana din 29-30, respectiv 30-31 august 1940 in care s-a dezbatut atitudinea Romaniei fata de Dictatul de la Viena, ocazie cu care s-au opus cedarii fara lupta a Transilvaniei de Nord. Iuliu Maniu a trimis cu aceeasi ocazie telegrame de protest lui Hitler si Mussolini In conditiile in care Carol a fost nevoit sa abdice, iar puterea a fost preluata de Ion Antonescu, Iuliu Maniu a fost rezervat fata de dorinta acestuia ca PNT sa participe la noul guvern. PNT a salutat intrarea Romaniei in razboiul impotriva URSS, dar nu a fost de acord cu participarea la razboi peste raul Nistru. Pe masura ce situatia frontului din est se inrautatea, ajungandu-se ca, la inceputul anului 1944 trupele sovietice sa ajunga pe teritoriul romanesc, Maniu si-a sporit insistentele pentru ca Antonescu sa incheie un armistitiu cu puterile aliate. Armistitiul era insa dificil, dat fiind ca aliatii impusesera formula capitularii neconditionate pentru toti satelitii Germaniei; astfel, Antonescu a refuzat propunerea sovietica de armistitiu din 12 aprilie 1944, care era formulata pe aceasta baza. PNT s-a orientat spre o colaborare cu PNL, Partidul Social Democrat si Partidul Comunist Roman, care, desi nu avea o baza de mase considerabila, era vazut totusi ca un aliat util pentru castigarea bunavointei URSS. Astfel s-a constituit Blocul National Democrat, care avea sa joace un rol important in pregatirea inlaturarii lui Ion Antonescu. Iuliu Maniu a continuat totusi pana in ultimul moment eforturile de a-l determina pe Antonescu sa incheie el armistitiul. In seara zilei de 22 august 1944, Ion Mihalache s-a deplasat in acest scop la Snagov, la resedinta maresalului; acesta, desi realiza ca Germania pierde razboiul isi rezerva dreptul de a decide singur momentul incheierii armistitiului . A doua zi, la 23 august, dimineata, Antonescu a solicitat totusi un asentiment scris al opozitiei pentru incheierea armistitiului, baza pe care ar fi putut semna armistitiul in conditiilor propuse de Aliati^[7]. Acest lucru nu s-a intamplat insa pana in dupa-amiaza zilei, cand Antonescu a fost arestat. Imediat, s-a constituit un nou guvern, condus de generalul Constantin Sanatescu, in care au intrat ca ministri fara portofoliu personalitati desemnate de cele patru partide din Blocul National Democrat, printre care si Iuliu Maniu din partea PNT

Crepusculul activitatii politice a PNT (1944-1947

La presiunile SUA si ale Marii Britanii, s-a acceptat ca guvernul Groza sa includa, la 7 ianuarie 1946, si reprezentanti ai PNL si PNT La 31 august 1944 a fost repusa partial in vigoare Constitutia din 1923, ceea ce a permis reluarea legala a activitatii PNT. Perioada urmatoare a fost dominata de lupta impotriva instaurarii regimului comunist in Romania si salvarea libertatilor democratice puse in pericol de instaurarea, cu sprijin sovietic, a guvernului Petru Groza, la 6 martie 1945. Ele s-au incheiat cu victoria Blocului Partidelor Democrate, condus de comunisti, care au obtinut conform numaratorii oficiale, 68,62% din voturi, rezultate insa care, potrivit opiniei majoritatii istoricilor nu reflecta rezultatele reale, fiind falsificate. Alegerile programate pentru noiembrie 1946 aveau sa fie decisive pentru viitorul tarii. In conditiile in care activitatea oficiala a PNT era tot mai dificila, conducerea partidului a luat hotararea ca o parte din liderii partidului sa plece in strainatate pentru a-si desfalura activitatea in mod liber. La 14 iulie 1947 la Tamadau insa, Ion Mihalache (atunci vicepresedinte al partidului, Nicolae Penescu (secretar general al partidului), Nicolae Carandino (directorul ziarului "Dreptatea") si Ilie Lazar (membru in Delegatia Permanenta) au fost arestati. Represiunea care a urmat impotriva PNT a fost extrem de virulenta. La 19 iulie, Adunarea Deputatilor a hotarat ridicarea imunitatii tuturor parlamentarilor taranisti, iar la 29 iulie guvernul decidea dizolvarea partidului. A urmat arestarea conducatorilor PNT, trimiterea lor in judecata si condamnarea acestora pentru "complot impotriva guvernului legal al tarii". Condamnarile au fost grele: Iuliu Maniu si Ion Mihalache au fost condamnati la inchisoare pe viata; alti lideri ai partidului au primit si ei pedepse grele. Conducerea partidului a fost practic decapitata, PNT fiind pus in imposibilitatea de a mai desfasura activitati importante pana la caderea regimului comunist.

Miscarea Legionara. Legiunea Arhanghelului Mihail, numita pe scurt Miscarea Legionara, a fost o organizatie ultranationalista din Romania interbelica. A fost creata la data de 24 iunie 1927 de catre Corneliu Zelea Codreanu. Organizatia a avut un caracter mistic-religios, violent^[1] fascistoid, anticomunist, antisemit si antimasonic. Co-fondatori ai miscarii au fost, pe langa Zelea-Codreanu, Ion Mota, Radu Mironovici, Corneliu Georgescu si Ilie Garneata. In anul 1930 Corneliu Zelea Codreanu infiinteaza o organizatie anexa a Miscarii Legionare, intitulata Garda de Fier, organizatie care sa cuprinda in radurile sale orice partid sau grupare, indiferent de adversitatile politice, care doreste sa lupte impotriva expansiunii comunismului din URSS. Dupa aceasta Miscarea Legionara a fost denumita si uneori Garda de Fier. Despre originile miscarii, Neagu Djuvara scrie: 'sa nu credeti, cum spun adversarii Miscarii Legionare, ca a fost o copie a nazismului sau a fascismului. Miscarea Legionara a fost o miscare autohtona, nascuta din grupari studentesti anticomuniste'. Legiunea nu a avut un program politic oficial. In cuvintele lui Corneliu Zelea-Codreanu, 'Tara aceasta piere din lipsa de oameni, nu din lipsa de programe. Aceasta este parerea noastra.'^[4]. Pentru alegerile parlamentare din 1933, insa [] 'legionarii s-au pregatit de alegerile din tara cu un program atat de violent fascist, antisemit si antioccidental, incat liberalul I. G. Duca, insarcinat de rege sa organizeze alegerile, a crezut de cuviinta sa interzica participarea la alegeri a Garzii de Fier'. Membrii ML purtau uniforme verzi (ca simbol al reinnoirii, de unde si denumirea camasile verzi) si se salutau folosind salutul roman. Principalul simbol al miscarii a fost crucea tripla, reprezentand o retea de zabrele de inchisoare (simbolizand martiriul). I se mai spunea 'Crucea arhanghelului Mihail' Legiunea s-a diferentiat de miscarile fasciste ori fascistoide europene contemporane prin importanta pe care o acorda religiei, ortodoxiei crestine, precum si prin faptul ca majoritatea sustinatorilor sai erau tarani si studenti. Insa a avut in comun cu diverse miscari similare in comun recurgerea la violenta si la asasinat politic. Cu Codreanu drept lider carismatic, Legiunea s-a facut cunoscuta pentru propaganda sa de succes, inclusiv o utilizare buna a spectacolului. Prin marsuri, procesiuni religioase, 'miracole', imnuri patriotice, munca voluntara si campanii caritabile in zonele rurale, Legiunea isi facea cunoscuta filosofia, care includea anticomunismul, antisemitismul, antiliberalismul, antiparlamentarismul si se prezenta ca alternativa la celelalte partide, dispretuite ca formatiuni politice corupte si clientelare. Aidoma altor miscari europene fascistoide ale timpului, ML era antisemita si sustinea teza existentei unei "agresiuni rabinice impotriva lumii crestine", care ar fi luat forme precum: francmasoneria, freudianismul, ateismul, marxismul, bolsevismul, razboiul civil din Spania. Din punctul de vedere al membrilor miscarii, toate acestea ar fi avut drept scop subminarea societatii si a natiunii. La 10 decembrie 1933, prim-ministrul liberal Ion Gheorghe Duca a scos Garda de Fier in afara legii. Membrii Garzii au ripostat la 29 decembrie prin asasinarea premierului Duca in gara din Sinaia. In alegerile din 1937, Legiunea a fost al treilea partid dupa Partidul National-Liberal si Partidul National-Taranesc, obtinand 15,5% din sufragii. Regele Carol al II-ea li se opunea legionarilor si i-a tinut in afara guvernului pana la abdicarea sa in vara anului 1940. La 15 aprilie a fost promulgata o lege cu privire la 'apararea ordini de stat'. Conducatarii Garzi de Fier - Corneliu Zelea Codreanu a fost arestat (condamnat la 10 ani de munca silnica pentru inalta tradare) In luna noiembrie, Carol a avut o intalnire cu Hitle care i-a cerut sa-i elibereze pe legionari si sa le acorde un loc important in viata politica;

C. Z. Codreanu impreuna cu 13 legionari au fost omorati in timpul unei asa-zise incercari de evadare in luna noiembrie a aceluiasi an. Dupa toate probabilitatile, nu a existat o atare tentativa de evadare. Codreanu si ceilalti legionari detinuti este foarte probabil sa fi fost executati din ordinul regelui Carol, poate si ca reactie la asasinarea unei rude a politicianului Armand Calinescu. In martie 1939, un nou guvern a fost format de Calinescu. Acesta a fost asasinat de legionari la 21 septembrie 1939, ca act de razbunare pentru moartea lui Corneliu Codreanu. In primul an al razboiului, Romania a ramas neutra, dar in urma realizarii pactului Hitler-Stalin, zis si pactul Ribbentrop-Molotov, semnat la 23 august 1939, asigurarile date Romaniei de Franta si Marea Britanie nu mai valorau mult, apropierea de puterile Axei parea inevitabila.

La 4 septembrie 1940, Legiunea a incheiat o alianta cu generalul Ion Antonescu, pentru a forma un guvern al 'Statului National Legionar', care l-a fortat pe Carol II sa abdice in favoarea fiului sau, voievodul Mihai. Ajunsa la putere, Legiunea a promulgat legi antisemite foarte dure si a inceput o companie de pogromuri si asasinate politice. Mai mult de 60 de fosti demnitari au fost asasinati in penitenciarul de la Jilava, iar Nicolae Iorga si Virgil Madgearu au fost asasinati fara sa fi fost arestati. In ianurie 1941, Antonescu a reusit sa zadarniceasca o incercare de lovitura de stat a legionarilor, Legiunea fiind scoasa de la guvernare. Au urmat trei zile de razboi civil in Bucuresti, castigat de Antonescu, care se asigurase in prealabil de sprijinul Germaniei in demersurile sale. Membrii Garzii de Fier au pus la cale cel mai mare pogrom din istoria Bucurestiului, in care au fost ucisi peste o suta de evrei, iar zeci dintre acestia au fost atarnati in carlige la abator si mutilati intr-o parodie macabra a tehnicilor de macelarire a animalelor in modul cuser. Horia Sima si alti fruntasi legionari s-au refugiat in Germania (unde au fost cazati in lagarele de concentrare Buchenwald, Dachau si Rostock, Sima avand insa libertate de miscare), liderul sindical Grozea in URSS^[], iar multi altii au fost inchisi.

Partidul Comunist A fost infiintat in 1921 prin deprinderea gruparii radicale din Partidul Socialist din Romania, in timpul Congresului general al partidului desfasurat la Bucuresti. Noul partid s-a aflat la Internationala Comunista ai 1923 si a adoptat teza cominternului, potrivit careia Romania este un stat multinational si trebuie sa permita dreptul la auto determinare, pana la separare. Conducerea comunista de la Moscova nu recunoaste unirea Basarabiei cu Romania si a sustinut actiunile separatiste din sudul Basarabiei desfasurate in vara anului 1924 la care au participat si membri PCR . Drept urmare, PCR va fi scos in afara legii (pana la 23 august 1944). Structura etnica a partidului: romani, maghiari, evrei, bulgari, rusi, ucrainieni. In ROMANIA, coalitia fortelor politice care au rasturnat regimul maresalului Ion Antonescu n-a putut sa supravietuiasca mai mult de cateva luni de zile. In octombrie s-a creat Frontul National Democrat o trambulina de pe care comunistii vor prelua puterea cu ajutorul Moscovei. Dupa scenariile care au functionat si in alte tari de sub tutela Moscovei la sfarsitul lunii februarie comunistii au trecut la asaltul asupra puterii organizand violente manifestatii de strada. Lovitura impotriva guvernului N. Radescu a fost dirijata de A.I. Vasinski care a sosit, pe 27 februarie, pe neasteptate la Bucuresti. La inceputul lunii martie A. I. Vasinski a obligat pe regele Mihai I sa 'accepte' formarea unui guvern condus de Petru Groza dominat de F.N.D. 'Constituirea guvernului Groza a adus dupa sine totala subordonare a fortelor de ordine fata de comunisti'(6; 53) fapt ce-a usurat actiunea de eliminare a opozantilor din viata politica mai ales dupa ce acesta a fost recunoscut si de occidentali. Alegerile desfasurate la 19 noiembrie 1946 prin frauda au fost castigate de comunisti. La 30 decembrie 1947 prin abolirea monarhiei a fost inlaturat si ultimul obstacol in calea desavarsirii dominatiei sovietice in Romania.

Alte Partide. Partidul Social Democrat. Cei care nu au acceptat transformarea in partidul comunist si afilierea la Internationala Comunista au format federatia Partidelor Socialiste in Romania. In 1927 aceasta organizatie sta la baza formari partidului social condus de Constantin Titel Petrescu; La 14 noiembrie 1918, Constantin Titel Petrescu si alti intelectuali sociali democrati scot gazeta  Traiasca socialismul , devenita imediat  Socialismul . Dupa doar trei saptamani publicatia este suspendata, deoarece publicase manifestul protest din aprilie, insa acesta masura arbitrara a autoritatilor provoaca greve de protest, paralizand Capitala, ceea ce a obligat revenirea asupra interzicerii ziarului. Tipografii bucuresteni organizeaza la 13 decembrie 1918 o greva revendicand programul economic si politic al social- democratiei, precum ziua de munca de 8 ore, inlaturarea cenzurii, garantarea libertatilor cetatenesti, etc. Guvernul, confundand aceasta demonstratie pasnica cu razmeritele bolsevice din Rusia care se extinsesera in Austro Ungaria si Germania, a trimis trupele de jandarmi sa imprastie pe grevisti. Rezultatul a fost dramatic, inregistrand sute de raniti si peste o suta de morti, devastarea sediilor PSD si ale sindicatelor, arestari ilegale, maltratari de oameni nevinovati. Ministrul de Interne, Marzescu, incercand sa-si justifice ordinul dat fortelor de ordine de a trage in plin, fara nici-un motiv, a declarat ca grevisti erau atatati de agenti bolsevici. Nu era departe de adevar, deoarece  chiar cu o zi inainte, profitand de greva, un grup de anarhisti, oprise automobilul regal, strigandu-i cu inversunare monarhului, sa abdice spre a proclama ei  republica . De altfel, printre cele 52 de persoane arestate sub invinuirea de  crima contra sigurantei statului complot contra Statului si  provocare de rebeliune si ofensa adusa M.S. Regelui se aflau Alecu Constantinescu, Jagues Konitz, Alexandru Bogdan si I. S. Dimitriu intr-adevar comunisti convinsi, infiltrati in randul social democratilor la ordinul bolsevicilor de la Moscova. La procesul intentat acestora, pe banca apararii s-au aflat Constantin Titel Petrescu , Constantin Mille, Radu Rosetti, Toma Dragu si N. D. Cocea. La proces Comisarul regal nu a putut aduce dovezi in sprijinul rechizitorului, spre a sustine incadrarile juridice, decat impotriva agitatorilor comunisti, pe care Curtea Martiala i-a condamnat la 5 ani inchisoare. Ceilalti au fost achitati. La inceputul lunii februarie 1919, la Bucuresti au venit social democratii ardeleni Ion Fluieras si Iosif Jumanca, ministri in Consiliul Dirigent al Transilvaniei, care s-au prezentat la regele Ferdinand cerand-i cu insistenta deschiderea sediilor PSD si ale sindicatelor, libertatea intrunirilor si oprirea teroarei impotriva social democratilor. Regele si primul ministru I.I.C. Bratianu le-au satisfacut cererile. Constantin Titel Petrescu este un precursor al miscarii mondiale pentru apararea drepturilor omului. De altfel, el este cel care a sustinut, fara intrerupere, ca publicist, in zeci de articole, cerinta respectarii libertatii individuale, proprietatii, dreptul la viata, munca si asociere, ca piloni ai democratiei. In anul 1923 initiaza chiar constituirea  Ligii Drepturilor Omului , la care adera mari personalitati politice si culturale ale tarii, printre care Grigore Iunian, Virgil Madgearu, Dem Dobrescu, Radu Rosetti, Constantin Mille, dr. N. Lupu, C. Radulescu Motru, Victor Eftimiu. Liga a promovat numeroase actiuni, a lansat apeluri si manifeste, activitatea sa ajungand, pana la urma sa deranjeze guvernul autoritar al lui I.I.C. Bratianu,care a dizolvat-o  inainte de a demisiona, la cererea regelui Ferdinard. Pe Bratianu il irita mai ales articolele lui Constantin Titel Petrescu publicate in ziarele  Lumea Noua si  Socialismul si nu uita faptul ca tocmai acesta ii chemase la Bucuresti, in decenbrie 1918, pe Fluieras si Jumanca, punandu-l intr-o situatie penibila in fata regelui. De altfel, la inceputul anului 1925 sosise un bun prilej spre a-i riposta gazetarului social democrat intr-o maniera brutala. Constantin Titel Petrescu, pe atunci avocat si redactor la ziarul  Socialismul tocmai publicase un pamflet, sub pseudonimul de Stockman, in care ironiza moravurile cazone din Armata. Ministrul de Razboi se simte ofensat si-l aduce pe autor in fata Curtii Martiale sub acuzatia de  ultraj adus armatei . Cum era de asteptat, magistratii militari, aflati sub ordinea Guvernului, l-au condamnat pe inculpat la un an inchisoare si 10.000 de lei amenda. Trei luni a durat incarcerarea lui Constantin Titel Petrescu la Jilava, timp in care nu au contenit protestele, inclusiv ale Ligii Drepturilor Omului , la care s-au asociat toate ziarele de mare tiraj, cerand la unison respectarea drepturilor inscrise in Constitutia din anul 1923, inclusiv a libertatii de opinie, reintronarea drepturilor cetatenesti. In aceasta atmosfera se judeca recursul facut de Constantin Titel Petrescu la Curtea de Casatie Civila, apararea fiind sustinuta de corifei ai Baroului bucurestean profesorul universitar G. Tasca, Eduard Mirto, Dem Dobrescu, Grigore Trancu - Iasi si I. Gr. Perieteanu. Argumentul neconstitutionalitatii sanctiunii aplicate de Curtea Martiala este admis, acuzatul fiind achitat. In iunie 1926, Federatia Partidelor Socialiste din Romania FPSR decide convocarea unui Congres general pentru unificarea partidelor de orientare social democrata. Secretar al Biroului de organizare a Congresului a fost ales Constantin Titel Petrescu. El va fi acela care la 7 mai 1927 va deschide lucrarile  Congresului. Dupa doua zile de dezbateri s-a votat revenirea la vechea denumire Partidul Social Democrat si s-a adoptat un program politic, in care se facea o categorica delimitare fata de comunism si care a ramas valabil timp de doua decenii. In Biroul Comitetului Executiv Central al PSD a fost ales ca secretar Constantin Titel Petrescu, el ramanand de aici inainte in randul conducerii partidului, avansand ulterior in functie ca vicepresedinte, presedinte al Comitetului Executiv si apoi presedinte al partidului, demnitate pe care o detinut-o pana la moarte. Ca reprezentant al social democratilor din Romania, Constantin Titel Petrescu este prezent la congresele internationale, printre care cele de la Paris, Bruxelles si Viena, unde cuvantarile sale produc o vie impresie. El promoveaza idei novatoare, combatand teza  putreziciuni capitalismului vehiculata de marxism, aratand ca realitatea o infirma, capitalismul fiind corespunzator necesitatilor economice si sociale ale vremii, el putand fi remodelat printr-o legislatie corecta, ferma, elaborata de parlamente de orientare social democrata. Conceptiile liderului roman au fost impartasite, de altfel, de Karl Kautsky si Otto Bauer, teoreticieni ai social democratiei internationale. Constantin Titel Petrescu a sustinut si necesitatea autonomiei national culturale, prevazuta de altfel in documentele Marii Unirii din 1918, ca si cerinta descentralizarii administrative, desfiintarea armatei permanente alcatuita din recruti neinstruiti si inlocuirea acesteia cu trupe profesioniste, in timp de pace, reforma justitiei si abolirea pedepsei capitale, intretinerea de catre stat a tinerilor talentati, garantarea internationala a drepturilor omului, scutirea de impozit a salariilor mici etc. Constantin Titel Petrescu se apropie astfel de ideile lui Eduard Bernstein, blamand legislatia oprimanta, mergand pe modelul compromisurilor si dobandirea pe aceasta cale a drepturilor cetatenesti. El contesta schema revolutiei care constituie obstacol al progresului social, pledand pentru realizarea de aranjamente democratice pe plan economic si social, durabile si pozitive. La inceputul carierei politice Constantin Titel Petrescu, nu refuza multe teze marxiste, cum ar fi lupta de clasa, dar o intelegea ca o forma democratica, parlamentara, deschisa dialogului, nu legitimarea violentei, fortei brutale sangeroase, propovaduite de leninism si stalinism. In felul acesta el se apropia mai mult de curentul social democrat reformist initiat de Leon Blum, care intrezarea solutii dincolo de violenta si marxism, pe cale parlamentara si transformarii societatii prin reforme economice. Astfel Constantin Titel Petrescu respinge  dictatura proletariatului , proletariatul ramanand in conceptia sa un mandatar al puterii in cadrul pluripartitismului, nu stapanul acesteia, acaparator al conducerii societatii. Este deosebit de interesant de vazut ca aceasta conceptie, dezvoltata de Constantin Titel Petrescu si respectata de social democratii romani pana in 1946, cand s-a scindat partidul datorita manevrelor comunistilor, a fost adoptata la 2 iulie 1951 la congresul de la Frankfurt pe Main al Internationalei Socialiste. Atunci s-au definit fundamentele social democratiei moderne, actuale, blamand-se categoric doctrina marxista si fortarea istoriei prin lovituri militare, sangeroase, de tip leninist. Din pacate, Constantin Titel Petrescu nu a putut fi de fata la triumful ideilor sale, el fiind detinut in inchisorile comuniste. Problematica teoretica elaborata de Constantin Titel Petrescu a fost expusa, de altfel, inca din toamna anului 1931 la Conferinta Interparlamentara Socialista care a avut loc la Bucuresti, la care au participat, alaturi de romani, delegati ai partidelor din Franta, Suedia, Germania, Cehoslovacia, Bulgaria, Finlanda, Belgia, Danemarca si Estonia. Doi ani mai tarziu in mai 1933 are loc Congresul PSD, Constantin Titel Petrescu fiind reales presedinte al partidului, cu care prilej, in cuvantarea sa, se pronunta vehement impotriva regimului hitlerist, instaurat in Germanie doar cu cateva luni inainte. El a intrevazut pericolul acestui regim antidemocratic, prin prisma incalcarii principiilor social democrate, reformiste, continute in discursurile sale, chiar daca Hitler isi intitula partidul drept  national socialist Aprecire care s-a dovedit corecta in derularea evenimentelor care au urmat. In aceiasi ordine de idei, Constantin Titel Petrescu a calificat miscarea legionara ca o tradare a romanismului , tinand seama de apropierea ei slugarnica fata de nazism si fascism.

        Fin politician, Constantin Titel Petrescu lupta pentru unitatea social democratilor, nu  prin crearea de aliante, federatii sau combinatii electorale, ci prin fuziuni firesti. In 1937, convinge sa revina in partid pe dizidentii condusi de doctorul L. Ghelerter, desprinsi din PSD in 1928 datorita respingerii tezelor politice reformiste avansate de el in congrese si articole publicate in ziare. Un an doar dupa aceasta reunificare, regele Carol al II-lea instaureaza dictatura sa personala, incercand sa imite fascismul lui Mussolini. Prima masura a dictaturii regale a fost desfintarea tuturor partidelor si crearea partidului unic, condus de el, intitulat  Frontul Renasterii Nationale  - FRN . Scos in afara legii, PSD a continuat sa existe, grupat in jurul ziarului  Lumea Noua , al carui director era Constantin Titel Petrescu . Ziarul a tinut sus steagul social democratiei romanesti, in pas cu ideile reformiste ale lui Constantin Titel Petrescu. Patriot inflacarat, directorul ziarului si presedinte al PSD ului scos in afara legii, a luat o ferma atitudine impotriva Moscovei, ale carei pofte anexioniste le-a pus alaturi de cele ale Berlinului hitlerist. La 7 iulie 1940, el semna un articol fulminant in  Lumea Noua , scriind intre altele: Cu inima sangeranda si cu mainile ferecate a trebuit sa induram sfasierea unui trup din trupul tarii, Basarabia toata si o buna parte din  dulcea Bucovina ne-au fost rapite . Reafirmand pozitia social democratilor care au recunoscut intotdeauna ca principiul nationalitatii trebuie sa stea la temelia uniunii federative a statelor de maine, dupa cum au recunoscut  existenta patriilor ca individualitati istorice, cu limba, literatura si simtul particular de viata al fiecaruia , omul politic isi continua premonitia asupra Uniunii Europene, configuratie continentala aparuta dupa cel de al doilea razboi mondial si nedrept pusa pe seama unor politicieni francezi si germani, cu o alta clar-viziune care astazi sta la baza dreptului international:  Ideea expansiunii, a anexiunii de teritorii straine, e repudiata astazi atat de conceptiile noi, cat si de opinia universala. Frontierele, asa cum vor fi trasate acum vor fi o grea povara si ele nu vor servi pacea si armonia in relatiile de buna vecinatate, atata vreme cat nu se va respecta vointa de unitate nationala a fiecarui popor

        Dupa 6 septembrie 1940, regimul de dictatura militara al generalului Ion Antonescu a interzis ziarele cu caracter politic, inclusiv  Lumea Noua , ca si activitatea orcarui partid democratic. Cu toate acestea, PSD a continuat sa-si mentina structurile, in noiembrie 1941 fiind aleasa o noua conducere, avand ca presedinte pe Constantin Titel Petrescu. Sub conducerea acestuia, in 1942 se va constitui un comitet de initiativa lansand lupta impotriva hitlerizarii tarii si intrarii in razboi alaturi de puterile Axei . In a doua jumatate a anului 1943, a luat fiinta Comitetul Executiv al PSD, avand ca presedinte pe Constantin Titel Petrescu, care primeste si acordul de a demara actiunea subversiva de inlaturare a dictaturii antonesciene, impreuna cu liderii PNT, Iuliu Maniu si PNL, Dinu Bratianu. In tot cursul vremii, pana la 23 August 1944, sub conducerea lui Constantin Titel Petrescu au loc consfatuiri in diverse case conspirative din Bucuresti, Sinaia si Popesti Leordeni, avand ca obiectiv organizarea partidului in vederea insurectiei. Constantin Titel Petrescu trimite mai multe scrisori Internationalei Socialiste si presedintelui acesteia Louis de Brouckere, ca si conducerilor partidelor socialiste din tarile membre, precum si Partidului Laburist Englez, informand-le despre hotararea Romaniei de a se alatura Coalitiei Antihitleriste, aliatilor sai firesti.

        Istoria consemneaza evolutia evenimentelor premergatoare actului de la 23 August 1944, afirmarea PSD ca o forta politica democratica si nationala, care si-a asumat raspunderi de importanta capitala. La 24 August 1944, apare primul numar al ziarului  Libertatea , organul de presa al PSD, avand ca director pe Constantin Titel Petrescu. In zilele urmatoare se reorganizeaza Comitetul Central al PSD, in functia de presedinte al partidului fiind ales Constantin Titel Petrescu. Un numar imens de persoane cer sa fie primite ca membri ai PSD, convinse de prestigiul si credibilitatea acestui partid, neerodat nici de acte de guvernare precum PNT si PNL si nici de bolsevism, cum era Partidul Comunist. In noiembrie 1946 apare, in Editura PSD, volumul  Socialismul in Romania (1835 6 septembrie 1940) o prima sinteza a miscarii socialiste, avand ca autor pe Constantin Titel Petrescu.

        Consecvent conceptiilor sale, Constantin Titel Petrescu nu a cedat o clipa insistentelor comunistilor de a pune la dispozitia Moscovei social democratia romana, desi existau unele voci din conducerea partidului de a se realiza o apropiere cu acestia. Presedintele PSD a condamnat atitudinea primejdioasa a comunistilor care considerau ca Germania hitlerista se afla intr-un  razboi just de aparare impotriva imperialistilor reprezentati de Franta si Marea Britanie . De asemeni a refuzat orice contact cu PCR, care cerea ca Romania sa ramana neutra, sa nu se transforme intr-un cap de pod al Angliei si Frantei in razboiul contra Germaniei si URSS . Din considerente tactice, impuse de conjucturile nationale si internationale, Constantin Titel Petrescu a consimtit in 1944 ca PSD-ul sa devina partener egal alaturi de PNT si PNL si cu PCR, reprezentat de Lucretiu Patrascanu, in vederea inlaturarii dictaturii antonesciene. Lucretiu Patrascanu, care avea domiciliul la Busteni, pe Valea Prahovei, venea adesea pe ascuns, in vila lui Constantin Titel Petrescu, de la Sinaia, trecand prin padurea muntelui Cumpatu unde a pus la cale si a semnat la 23 aprilie 1944 un acord privind crearea unui front unic al PSD cu PCR. La 1 Mai 1944, Radio Londra anunta constituirea in Romania a Frontului Unic Muncitoresc FUN, care isi propune sa lupte pentru alungarea trupelor hitleriste din Romania, intronarii unui regim de libertate si democratie. In toate discutiile ulterioare cu Iuliu Maniu, Dinu Bratianu si Lucretiu Patrascanu, Constantin Titel Petrescu nu a incetat sa atraga atentia ca atitudinea PSD fata de partidele din coalitia antihitlerista este datorata spiritului de colaborare nationala pentru reinstaurarea unui regim democratic in Romania, subliniind necesitatea mentinerii intregii independente ideologice si politice a fiecarei organizatii politice. Ca urmare a diligentelor lui Constantin Titel Petrescu, la 20 iunie 1944 a fost semnata o declaratie comuna a celor patru partide PNT, PNL, PSD si PCR privind constituirea Blocului National Democrat, care sa actioneze pentru salvarea tarii avand ca obiectiv final reinstaurarea  unui regim constitutional, democratic, pe baza acordarii drepturilor si libertatilor civile tuturor cetatenilor tarii . In acest text se recunoaste fara gres pana social democratului Constantin Titel Petrescu, teoreticianul care a tinut sa consfinteasca pentru viitorime tezele sale privitoare la drepturile omului exprimate neincetat de-a lungul anilor. In ziarul  Libertatea din 5 septembrie 1944, Constantin Titel Petrescu expune fara echivoc toata istoria tratativelor anterioare actului de la 23 August 1944.

        Dupa acest moment istoric, la insistenta lui Lucretiu Patrascanu, PSD a consimtit sa intre in Frontul National Democrat, alcatuit in februarie 1945 din PCR, Frontul Plugarilor, Uniunea Patriotilor, Madosz, Sindicatele Unite si PNT fractiunea Anton Alexandrescu. Curand s-a dovedit ca FND-ul era, de fapt, o manevra a comunistilor de a-si crea o majoritate pe plan electoral in dauna social democratilor. In ziarul  Libertatea din 26 octombrie 1945 acest adevar a fost expus limpede:  Trebuie impiedicata tendinta acestuia (FND) de a se considera un supra partid . Fruntasii PSD si indeosebi Constantin Titel Petrescu nu au ezitat sa se opuna incercarilor repetate ale conducatorilor PCR, multi veniti de la Moscova, de a desfiinta social democratia, fluturand ideia realizarii partidului unic muncitoresc. Ana Pauker si Lucretiu Patrascanu nu oboseau in organizarea a tot felul de manevre menite sa subjuge PSD-ul. Drept urmare CC al PSD a votat la 25 octombrie 1945 o rezolutie in care declara refuzul partidului de a adera la ideia sustinuta de PCR, textul incheind-se: CC al PSD indeamna organizatiile sale sa continue, cu toate puterile, munca de intarire si de afirmare a partidului . Ziarul  Libertatea a relut, in numeroase articole, tema opozitiei fata de PCR. Drept urmare, comunistii au abandonat ideia Partidului Unic, cel putin de forma, incepand un alt tip de manevre pentru a convinge PSD-ul de a merge pe liste comune in alegerile ce se prefigurau. In fata opozitiei ferme a PSD, conducerea PCR a cerut  cu insistenta  convocarea unei sedinte comune a Birourile Politice ale PSD si PCR pentru clarificarea problemei alegerilor. Sedinta s-a tinut intr-adevar intr-un imobil din str. Amzei nr. 4, Constantin Titel Petrescu declarand hotararea partidului: Mergand singuri in alegeri, Partidul Social Democrat continua traditia sa, prezentand-se in fata alegatorilor cu programul sau propriu. El va folosi alegerile pentru a propaga in mase ideile socialiste si metodele sale de actiune, distincte de ale celorlalte organizatii politice

        Hotararea Biroului Politic al PSD a creat o situatie penibila pentru comunisti. Insa PCR-ul schimba rapid tactica, incepand imediat asaltul de a corupe elemente din conducerea PSD, ca Th. Iordachescu, Barbu Solomon si Lothar Radaceanu, promitand-le  unora functii publice inalte, recompense exorbitante, in timp ce pe altii ca Stefan Voitec, Ion Pas si Serban Voinea ii santaja cu invinuirea de  colaborationisti cu regimul antonescian. Manevrele comunistilor au reusit in final. La 10 martie s-au deschis lucrarile Congresului PSD care urma sa consfinteasca hotararea Conferintei partidului din 1-3 decembrie 1945. Adrian Dimitriu, participant la Congres noteaza in amintirile sale: Dar, ceea ce s-a intaplat cu ocazia Congresului partidului de la 10 martie 1946 reprezinta una din paginile cele mai negre si mai dureroase din istoria Partidului Social Democrat din Romania. Din ea se va putea vedea modul rusinos in care o parte din conducerea partidului, in frunte cu Lothar Radaceanu si Stefan Voitec (la care s-au alaturat in ultima ora si altii, in frunte cu Serban Voinea), actionand cu rea credinta si trecand fara nici-un scrupul peste convingerile lor anterioare, a pus la cale si au reusit sa falsifice vointa masei partidului, facand ca, prin amenintari si coruptie, delegatii trimisi la Congres sa accepte o teza pe care ei o combatusera; si anume aceea de a merge pe liste comune cu comunistii in alegerile viitoare

Astfel, PSD s-a fractionat in mod nefiresc. Partidul care devenise una dintre cele mai puternice forte politice din tara a suferit o dureroasa dezmembrare, si anume intr-o ramura credincioasa lui Radaceanu Voitec si una care l-a urmat pe presedinte si care, mai tarziu, a luat denumirea de Partidul Social Democrat Independent, spre a se face deosebirea necesara de prima, comunizata scrie in amintirile sale Adrian Dimitriu.

Dupa Congresul din 10 martie 1946, PSD-ul condus de Radaceanu Voitec a trecut la o campanie de excludere a membrilor partidului care isi manifestau acum  deziluzia si impotrivirea fata de cele petrecute. Printre cei exclusi sunt de remarcat figuri marcante ale social democratiei romanesti ca Eftimie Gherman, Iosif Jumanca si Stefan Lacatus.

        In timp ce PSDI isi urma drumul sau firesc, sub presedentia lui Constantin Titel Petrescu, gruparea Radaceanu Voitec a mers mai departe pe calea comunizarii, organizand un Congres de  unificare cu PCR, tinut la inceputul lunii octombrie 1947. La 20 februarie 1948 a avut loc semnarea actului de deces a gruparii Radaceanu Voitec, a doua zi avand loc Congresul de  unificare a PSD cu PCR, noul partid luand numele de Partidul Muncitoresc Roman, a carui conducere era in proportie uriasa cea a fostului partid comunist. De altfel, nu dupa mult timp la cel de al IX lea congres al PMR s-a decis ca el sa-si recapete denumirea de Partidul Comunist Roman. Afacerea de tip bolsevic era transata, social democratia fiind asasinata.

        Prin contrast, PSDI nu a renuntat nici o clipa la doctrina si programul sau politic inspirat de tezele presedintelui sau Constantin Titel Petrescu. La 16 martie 1946, PSDI a dat publicitatii un apel catre tara, semnat de presedintele partidului in care declara drept nule si neavenite actiunile gruparii Radaceanu Voitec, ca fiind contrare liniei social democrate, reformelor adanci menite sa asigure reconstructia tarii pe temeiuri democratice, in deplina libertate a poporului roman, politica traditionala de solidaritate si cooperare cu Natiunile Unite. In ziua de 9 Mai 1946 s-a deschis Congresul PSDI, care dezavuand actele de falsificare a vointei PSD de catre gruparea Radacenu Voitec i-a exclus din miscarea social democrata pe toti adeptii comunizanti ai acestora, care acceptasera ideologia marxist leninista stalinista. Participand pe liste proprii la alegerile din noiembrie 1946, PSDI cu semnul electoral  Fantana cu cumpana s-a expus unei terori inimaginabile din partea comunistilor. Un fals grosolan infaptuit de Teohari Georgescu, agent al Moscovei, care gira  alegerile a scos ca perdante partidele democratice, inclusiv PSDI. Protestele si un apel semnate de Constantin Titel Petrescu, Iuliu Maniu si Dinu Bratianu, au fost adresate Natiunilor Unite prin care era demascata mascarada  alegerilor regizata de comunisti. Urmarea a fost un urias val de represiuni, de abuzuri, perchezitii, devastari si inchideri de sedii ale PSDI. La inceputul lunii mai 1947 au inceput arestarile in randul membrilor PSDI de catre Siguranta. Printre primii loviti de  mania proletara a fost cel mai luminat si integru lider social democrat modern, Constantin Titel Petrescu, arestat in noaptea de 5 spre 6 mai 1948. Rand pe rand au fost tarati in temnitele comuniste aproape toti fostii conducatori politici si sindicali social democrati din Bucuresti si din tara. La 13 iunie 1949, Securitatea se putea lauda ca ii arestase pe toti social democratii de vaza, chiar daca acestia nu erau decat simpli membri ai partidului. Multi, enorm de multi social democrati au pierit in temnita, printre acestia fiind eroii nationali precum Iosif Jumanca, Ion Fluieras si George Grigorovici care au luptat pentru infaptuirea Romaniei ca stat unitar, national, Ene Filipescu si Ilie Predaru fruntasi ai partidului. Condamnat la munca silnica pe viata, pentru fapte imaginare, Constantin Titel Petrescu este purtat din temnita in temnita, supus la torturi, infometat si distrus fizic. Anul 1955 a fost cel mai chinuitor pentru liderul social democrat. Sleit de puteri, grav bolnav, imbatranit, Constantin Titel Petrescu se afla in pragul mortii. In acesta stare de nedescris a fost adus de la inchisoarea din Sighet la Securitatea  din Bucuresti in februarie 1955, unde i s-a cerut sa semneze o scrisoare contrafacuta  ce urma sa fie publicata in ziarul comunist  Scinteia , drept pret al eliberarii sale. Cu demnitate a refuzat sa semneze textul. Drept urmare, a fost retrimis la Sighet, unde a fost supus unor noi maltratari. In noiembrie acelasi an, aproape in stare de inconstienta, detinutul adus iarasi la Bucuresti, a cedat presiunilor si a semnat textul scrisorii, in schimbul asigurarii ca toti social democratii aflati in inchisori vor fi eliberati. Dupa ce a fost pus in libertate, Constantin Titel Petrescu si-a petrecut restul zilelor in spital, bolnav de scorbut si TBC, stingandu-se din viata la 2 septembrie 1957, fiind inmormantat la Cimitirul Bellu din Capitala.

        Darzenia acestui mare luptator pentru libertate si democratie, vointa sa ca dreptatea sa se afirme s-au vazut si dupa iesirea sa din inchisoare. Constatand ca scrisoarea pe care o semnase era pura inselatorie a comunistilor, care oricum erau presati de Internationala Socialista si guvernele occidentale social democrate sa-i elibereze pe detinutii  titelisti , Constantin Titel Petrescu a recurs la proteste vehemente verbale si scrise, prin care cerea mai marilor comunisti sa-si respecte promisiunile. Un asemenea protest l-a adresat, in scris, in 1956, lui Chivu Stoica, prim- ministru de atunci. Conducerea Partidului Laburist din Marea Britanie, sesizata de cele ce se petreceau in Romania, a trimis pe liderul sau Hugh Gaitskell la Moscova, unde acesta s-a intalnit cu Hrusciov, cerandu-i sa intervina la Bucuresti pentru eliberarea detinutilor social democrati. Astfel, guvernantii comunisti din Romania au trebuit sa se supuna ordinelor primite de la Kremlin. Gherghe Gheorghiu Dej a incercat sa se scuze cu ipocrizie de urgia pe care o pornisera comunisti impotriva social democratilor, dand vina pe  clica Ana Pauker, Vasile Luca si Teohari Georgescu , dupa ce Hrusciov l-a chemat la Moscova, la raport.

        In afara unei vaste opere publicistice, Constantin Titel Petrescu si-a expus ideile sale toretice asupra dezvoltarii social democratiei moderne in mai multe lucrari, printre care  Ce este socialismul aparuta in anul 1945 si  Ce este Partidul Social Democrat (1946). Tot in anul 1946 vede lumina tiparului lucrarea sa  Socialismul in Romania care nu este neaparat o istorie a PSD si a epocii dintre anii 1835-1940, ci un prilej de a trata in mod lucid si fara partinire faptele asa cum au fost ele sub aspect politic, economic si social.

        Literatura teoretica lasata de Constantin Titel Petrescu dezvaluie cu claritate spiritul vizionar a acestui mare om politic roman, previziunile facute privind viitorul Romaniei si al intregii Europe. El preconizeaza o Europa unita, o comunitate reala si libera a natiunilor toate cu drepturi egale indifernt de marimea si puterea lor, o federatie a solidaritatii colective a popoarelor, neingradite de frontiere pasagere superioara suveranitatii nationale. El formuleaza impacarea antitezei  patriotism internationalism sustinand cu argumente imbatabile ca aceste notiuni nu numai ca nu se exclud, dar sunt  doua forme care se completeaza ale aceleeasi iubiri a umanitatii . Constantin Titel Petrescu a propus cel dintai o guvernare democratica a Europei de catre o Societate a Natiunilor , asigurarea politiei armate internationale, a arbitrajelor si securitatii internationale. In fine, el Constantin Titel Petrescu este cel care a intrevazut si a militat, fireste ca teoretician, pentru o confederatie a Statelor libere si independente europene, asemanatoare Statelor Unite ale Americii

Averescu a infiintat in 1918 si a condus Liga Poporului (din 1920 va deveni Partidul Poporului In anul 1930 Alexandru Averescu si vechiul sau rival, Constantin Prezan ajung la rangul de maresali. Viata sa politica nu a fost lipsita de tensiuni. In primul rand Alexandru Averescu a fost loial casei regale si s-a luptat sa isi pastreze popularitatea pe treptele cele mai inalte in fata declinului. A fost pretuit de catre regele Ferdinand, iar o dovada de pretuire a fost momentul unei destainuri: cand regele se afla pe patul de moarte a poruncit ca Averescu sa vina la el si sa fie lasati singuri. Inainte sa moara, regele i-a declarat: 'Averescu, multe s-au spus intre noi; de mult insa n-am mai crezut nimic rau despre tine. Iti fac aceasta marturisire ca sa intru usurat in groapa'.Spre finele vietii sale, batran si bolnav se retrage din viata politica. Moare in octombrie 1938 la Bucuresti. Dupa ce si-a dat demisia din armata (militarii nu puteau desfasura activitate politica), la 2 aprilie 1918 a lansat un apel Catre toti romanii, anuntandu-si hotararea de a crea Liga Poporului, 'a carei singura menire ar fi indreptarea dorita si ceruta de toti'. A doua zi, in casa profesorului universitar Matei Cantacuzino din Iasi, s-a semnat actul de constituire a noii formatiuni. Printre fondatori se aflau, alaturi de Averescu, fostii conservatori. Printre fondatori se aflau, alaturi de Averescu, fostii conservatori C. Argetoianu, Grigore Filipescu si M. Cantacuzino, generalii Gh. Valeanu, Grigore Croiniceanu si C. Coanda, intelectualii Ion Petrovici, V. Babes, si Duiliu Zamfirescu; procesul-verbal a fost scris de A.C. Cuza, fruntas al Partidului Nationalist-Democrat. Presedinte a fost ales in unanimitate Al. Averescu, cesta tinand sa precizeze ca Liga Poporului nu era un partid politic, in randurile ei putand veni toti cei animati de dorinta de indreptare a situatiei in care se gasea tara. Organul de presa al Ligii Poporului a primit chiar numele de Indreptarea . Liga nu avea program, vehiculand lozinci generale: 'Munca, cinste, legalitate', 'Raspunderi'(1), ' nfaptuirea reformelor' etc.
Introducerea votului universal, prin modificarea Constitutiei in 1917, a facut din taranime principala masa electorala, iar aceasta reprezenta 80% din populatia Romaniei. Liga s-a adresat acestui segment de electoral cu primisiunea reformei agrare, in urma careia fiecare familie de tarani va primi 'cel putin 5 ha de teren arabil'.
'Taica Averescu' era pe buzele tuturor satenilor. I.G. Duca, in memoriile sale, relateaza ca satenii din judetul Valcea traiau o adevarata 'nevroza'. ntalnindu-i pe drum te salutau strigand: Traiasca tata Averescu . Pana si femeile ii pomeneau cu evlavie numele. ntr-o comuna din Valea Cernei, numita Batasani, taranii afirmau ca in timpul razboiului Averescu venise cu aeroplanul si ingrijise personal de aprovizionare si de nevoile lor, si ca acum tot el este acela care le-a dat pamant Notati ca asemenea lucruri mi le spuneau mie, care eram autorul decretului-lege de expropriere si care prezidam aplicarea acestei mari reforme ' La randul sau, C. Argetoianu scria ca 'in toamna anului 1919, popularitatea lui Averescu ajunsese la apogeul ei. n sate, oamenii il vedeau in vis, unii jurau ca-l zarise coborandu-se din aeroplan in mijlocul lor, altii cei care facusera razboiul povesteau ca traisera cu el in transee , in el se cristalizau nadejdile numai de la el se astepta minunea unui trai lipsit de griji si de nevoi. Popularitatea lui era ceva mistic, ceva supranatural si fel de fel de legende incepusera sa-si faca drum in jurul acestui nou Messia al neamului romanesc'. Fire sincera si lucida, Averescu a mentinut starea de asediu si cenzura pe timpul campaniei electorale, iar aparatul de stat era cel liberal. Generalul Averescu a decis sa nu participe la alegerile parlamentare din noiembrie 1919. Primul scrutin parlamentar pe baza votului universal s-a incheiat cu un rezultat nedecis. S-a constituit un 'bloc parlamentar' pe baza caruia s-a format un guvern prezidat de Al. Vaida-Voevod (1 decembrie 1919). La staruinta regelui, Ministerul de interne a revenit lui Averescu. Generalul a acceptat si in speranta ca din acest post va actiona mai eficient in vederea fuziunii Ligii Poporului cu Partidul National Roman, dupa care Parlamentul urma sa fie dizolvat. Noile alegeri, castigate de partidul rezultat din fuziunea celor doua formatiuni ar fi dat un guvern prezidat de Averescu, mult mai solid. Dar calculele sale nu s-au realizat. Iuliu Maniu n-a dat curs propunerilor generalului, iar N. Iorga, pe faza, a declarat ca va sprijini cu toata energia parlamentul nou ales, pe care 'unii, aflati pe banca ministeriala', ar dori sa-l vada dizolvat. Simtindu-se vizat, la 13 decembrie Averescu a demisionat din fruntea Ministerului de interne. Steaua generalului si formatiunii sale politice stralucea insa, din moment ce la alegerile partiale din februarie 1920 Liga Poporului a castigat toate mandatele. Si cum I.I.C. Bratianu era nemultumit de guvernul Vaida, s-a apropiat cu abilitate de Averescu. ntalnirea dintre cei doi fruntasi politici de la sfarsitul lunii februarie 1920 a consemnat o intelegere: generalul renunta la 'Raspunderi', va infaptui reforma agrara in limitele prevazute de Constitutie si va restabili ordinea in tara, in schimb, fruntasul liberal promitea sa sprijine venirea Ligii Poporului la putere. Intr-adevar, la 13 martie 1920, Averescu a fost numit de rege in functia de presedinte al Consiliului de Ministri. Doua saptamani mai tarziu Parlamentul a fost dizolvat prin decret regal, anuntandu-se noi alegeri. Liga Poporului a cunoscut si o rapida restructurare organizatorica: la 17 aprilie a fuzionat cu o grupare a Partidului taranesc din Basarabia condusa de Sergiu Nita si cu o grupare desprinsa din Partidul National Roman condusa de Octavian Goga; tot atunci s-a facut fuziunea si cu fractiunea lui Dori Popovici, desprinsa din Partidul Democrat al Unirii din Bucovina. Noua formatiune si-a schimbat numele in Partidul Poporului, fiind cea dintai formatiune politica din Romania postbelica ce avea organizatii in toate provinciile istorice. Presedintele Partidului Poporului, Al. Averescu, a avut bucuria sa obtina o victorie categorica in alegerile din mai-iunie 1920. Guvernul Averescu a avut o agenda destul de incarcata: refacerea economica a tarii, unificarea monetara, alcatuirea primului buget al Romaniei Mari, infaptuirea reformei agrare, restabilirea ordinei publice si normalizarea vietii sociale. Acest guvern a semnat tratatele de la Trianon si Paris, a incheiat un tratat de prietenie cu Polonia si a contribuit la intemeierea Micii ntelegeri, prin aliante bilaterale cu Iugoslavia si Cehoslovacia. Asteptarile populatiei erau insa mult mai mari si 'mitul Averescu' a intrat intr-un proces de rapida erodare. Cei mai dezamagiti erau taranii, care nu numai ca nu au primit cele 5 ha promise, dar reforma se infaptuia cu foarte mare greutate.
In vara lui 1921, mereu la panda si atent cu ce se intampla, I.I.C. Bratianu a declansat campania de inlaturare a generalului. El l-a convins pe rege ca Averescu nu mai putea face fata situatiei. Regele procedeaza in consecinta si, primind proiectul de mesaj din partea guvernului privind deschiderea Parlamentului, a adaugat o fraza in text: 'Timpurile sunt atat de grele, incat tara are nevoie de concursul oamenilor de bine din toate partidele'. Cand s-a citit mesajul, la 28 noiembrie 1921, Virgil Madgearu aprecia ca 'nu era un mesaj de deschidere, ci unul de lichidare'. La sugestia regelui, ministrul de externe Take Ionescu si-a dat demisia la 11 decembrie, provocand o criza, incheiata peste doua zile prin depunerea mandatului de catre Averescu. Dupa un guvern de numai o luna (Magazin istoric , nr. 11/1973), la 19 ianuarie 1922, liberalii au preluat puterea. Trecut in opozitie, Partidul Poporului s-a confruntat cu serioase probleme interne. In decembrie 1923, C. Argetoianu s-a autoproclamat presedinte al partidului, declarand ca 'steagul generalului Averescu a apus'. Sciziunea n-a fost atat de grava cat a sperat initiatorul ei. In primavara lui 1924, Averescu a initiat o suita de intruniri in tara, pentru a demonstra ca 'Partidul Poporului traieste'. La 3 iunie 1924, la Bucuresti s-a tinut o mare adunare la Arenele Romane, 50.000 participanti, dupa aprecierile ziarului ndreptarea). Cei prezenti au cerut demiterea guvernului Bratianu si formarea unui cabinet Averescu. Generalul s-a prezentat regelui cu motiunea adoptata de adunare si, dupa o discutie si cu I.I.C. Bratianu, s-a convenit ca generalul sa imprastie manifestatia si sa promoveze o politica de continuitate bazata pe Constitutia din 1923. In schimb, Bratianu se angaja sa sprijine, 'la momentul potrivit', aducerea lui Averescu la putere. Revenit la Arenele Romane, generalul a comunicat simpatizantilor sai ca 'lupta noastra si-a atins scopul', cerandu-le sa se intoarca la casele lor. Au existat nemultumiri, strigandu-se din multime indemnul 'La Palat!', pentru inlaturarea imediata a lui Bratianu. 'Daca voiti le-a replicat Averescu sa faceti intocmai ca vaca din poveste, care dupa ce a umplut galeata cu lapte i-a dat cu piciorul, faceti cum vreti. Sa stiti insa ca eu am pus chezasie cuvantul meu, si cei ce tin la mine trebuie sa faca asa ca eu sa nu raman de minciuna'. Multimea s-a imprastiat nemultumita, dar Averescu stia ca facuse un pas important spre o noua guvernare. In acest scop, a adoptat o atitudine prudenta fata de guvernul liberal, nelasandu-se antrenat in campania zgomotoasa declansata de taranisti si nationali. Un moment important s-a consumat si cu prilejul Consiliului de Coroana din 31 decembrie 1925, cand Averescu a sustinut propunerea regelui Ferdinand de primire a renuntarii principelui Carol la mostenirea tronului. La fel a procedat si la 4 ianuarie 1926, cand a pledat in Parlament pentru confirmarea hotararii Consiliului de Coroana, proclamarea principelui Mihai ca mostenitor al tronului si instituirea unei Regente care sa execute prerogativele regale in caz ca acesta va ajunge la tron inainte de majorat.
In martie 1926 se implineau patru ani de guvernare si Bratianu a trebuit sa depuna madatul. Cele mai indreptatite sanse la succesiune le aveau Partidul National Roman si Partidul taranesc. n ciuda tuturor asteptarilor, insa, regele a cerut un guvern de coalitie, format din cele doua partide amintite mai sus si Partidul Poporului. Generalul, intr-un moment de entuziasm, a propus fuziunea celor trei partide intr-o noua formatiune a carei sefie sa fie asigurata de el, tot el urmand sa prezideze si guvernul. Maniu si Mihalache au refuzat oferta, incepand negocieri pentru formarea unui guvern national-taranesc. Dar in timp ce Maniu distribuia ultimele ministere in guvernul pe care se pregatea sa-l prezideze, a venit surpriza. Averescu a fost chemat de rege, fiind insarcinat cu formarea noului cabinet (Magazin istoric, nr. 4/1973). Daca in 1920, chemarea lui Averescu aparuse ca un act normal, acum ea constituia o surpriza de proportii pentru opinia publica. ntr-un manifest lansat de nationali si taranisti se aprecia ca guvernul Averescu 'n-a fost adus la carma tarii prin indicatiile vointei nationale, ci este un guvern impus, un guvern personal. Guvernul generalului este un guvern de locotenenta, un loctiitor al fostului guvern Bratianu'. Avand la interne pe Octavian Goga, noul guvern a castigat alegerile parlamentare din mai 1926 si, beneficiind de 'prima electorala', a obtinut 292 mandate, in timp ce nationalii si taranistii detineau impreuna 69. Noul guvern a adoptat masuri financiare vizand dezvoltarea economiei nationale, a continuat infaptuirea reformei agrare, a initiat mai multe legi pentru protectia muncii, dar s-a lovit curand de multe dificultati, speculate cu abilitate de acelasi I.I.C. Bratianu.
Ceea ce a provocat ruptura a fost atitudinea generalului fata de criza dinastica. Boala regelui Ferdinand se agrava si Averescu a stabilit, in secret, legatura cu principele Carol, aflat la Paris, pentru a gasi o modalitate de revenire a acestuia asupra actului de abdicare. Bratianu a aflat si in aprilie 1927 i-a reprosat ca s-a abatut 'de la cele convenite impreuna'. Generalul a replicat: 'Pentru numele lui Dumnezeu, lasati-ne sa guvernam cum intelegem noi'. 'Cand am dat acest raspuns avea sa relateze Averescu , seful Partidului National Liberal a spus ca-mi retrage sprijinul d-sale. Am raspuns Daca n-avem nevoie de acest sprijin . Mi-a raspuns: Va sa zica, dupa ce te-am adus la putere, acum vrei sa te ridici si sa ma domini? . I-am raspuns: Domnule Bratianu, poti sa dai si interpretarea aceasta cuvintelor mele, eu insa le dau alta interpretare. N-am nevoie de sprijinul d-tale, prefer sa parasesc guvernul. Iata, poftim, ia guvernul '.
Asta si voia, de fapt, Bratianu, care a cerut un guvern de concentrare. La 4 iunie 1927, in timp ce conducea o sedinta de guvern, Averescu a fost vizitat de maresalul Palatului, C. Hiott, care i-a prezentat decretul regal de numire a lui Barbu Stirbei ca presedinte al Consiliului de Ministri. Averescu si--a scris mai intai demisia si pe urma a semnat decretul regal, dupa care s-a intors la sedinta de guvern. Intrebat despre rostul vizitei lui Hiott, a raspuns sec: 'Mi-a adus un decret sa-l semnez. Un decret prin care printul Stirbei este numit prim-ministru in locul meu'. Din acel moment, Averescu insusi a realizat ca era impins spre periferia vietii politice.
In alegerile parlamentar din iulie 1927, Partidul Poporului a intrunit mai putin de 2% din voturi si nu a mai putut patrunde in Parlament. n 1929, C. Garoflid a parasit Partidul Poporului si a intemeiat Liga Agrara; acelasi lucru l-a facut si Grigore Filipescu, pentru a crea Liga 'Vlad Tepes'. Geeralul s-a multumit cu locul de senator de drept de care beneficia in baza legii electorale din martie 1926. In 1929, problema cea mai presanta a devenit aceea a crizei dinastice. Pe fondul greutatilor economice generate de criza si a framantarilor sociale, in tara s-a creat un curent favorabil revenirii lui Carol pe tron, el fiind prezentat ca 'salvatorul Romaniei'. n acest context, in aprilie 1930, Averescu a avut o intalnire cu principele Carol in Elvetia, la Belizona (Vezi relatarea ei in evocarea semnata de Eliza Bratianu, in acest numar).
Revenit inopinat in tara, la 6 iunie 1930, in noaptea de 6/7 iunie, Carol a avut discutii cu numerosi oameni politici, intre care si Averescu. A salutat revenirea printului in tara si s-a pronunat pentru intrarea lui in Regenta. Sedinta Parlamentului din 8 iunie a decurs insa in sensul anularii actului din 4 ianuarie si proclamarea lui Carol ca rege. n timpul sedintei, Averescu i-a cerut lui Goga sa modifice declaratia pregatita si sa sustina urcarea pe tron a lui Carol.
Carol l-a privit totdeauna cu suspiciune pe general, dar deocamdata era interesat sa castige de partea sa pe toti oamenii importanti din tara. La 14 iunie 1930, Carol a infiintat demnitatea de maresal al Romaniei, la care au fost inaltati generalii Alexandru Averescu si Constantin Prezan.
Unul din obiectivele proaspatului rege era macinarea partidelor politice si compromiterea lor. n acest joc un rol important i-a revenit camarilei regale, care manevra din umbra, peste capul guvernelor si oamenilor politici. Averescu s-a ridicat inca dela inceput impotriva camarilei, indeosebi a Elenei Lupescu, publicand mai multe articole in ziarul ndreptarea. Concomitent, insa, Octavian Goga s-a aratat foarte receptiv la sugestiile regelui si ale camarilei sale de a trece la spargerea Partidului Poporului. n martie 1932, Goga s-a proclamat presedintele partidului, detronandu-l pe Averescu, despre care spunea ca 'prin atitudinile sale politice tulbura consecvent si metodic traditionalul respect care a inconjurat Coroana la noi'. Goga si adeptii sai au creat o noua formatiune politica Partidul National Agrar si in alegerile din iulie 1932 au obtinut 3,64% din voturi; Partidul Poporului a luat numai 2,16%, devenind tot mai izolat pe scena politica.
Si totusi, la inceputul anului 1934, Carol II si camarila sa gandeau la un guvern de 'autoritate' sub presedintia lui Averescu. Alegerea, oarecum paradoxala, era bine motivata: maresalul nu mai avea nici o sansa de a ajunge pe cai normale la putere, avea prestigiu in armata si era, in continuare, animat de ambitii politice. Dupa circa doua luni de tratative secrete, ideea a cazut, Averescu tinand mortis sa constituie un guvern al Partidului Poporului, sa organizeze alegeri parlamentare, iar noile Corpuri legiuitoare sa decida modificarea Constitutiei. Dimpotriva, Carol dorea un guvern din personalitati si odata cu constituirea acestuia sa fie anuntata noua Constitutie prin care prerogativele regale sa fie considerabil sporite. Dupa esuarea tratativelor, maresalul avea sa afirme ca regele i-a 'jucat o farsa', ca era 'complet lipsit de caracter'. n consecinta, si--a reluat activitatea critica la adresa camarilei, in 1935 reusind sa creeze un 'Front Constitutional', alcatuit din Partidul Poporului, Partidul Conservator, Partidul National Liberal (Gh. Bratianu), organizand numeroase intruniri publice.
Ascensiunea dreptei, atat pe plan extern cat si intern, l-a determinat pe maresal sa se pronunte, in repetate randuri, pentru mentinerea ordinei constitutionale existente si a orientarii externe spre Franta si Marea Britanie. n alegerile parlamentare din decembrie 1937, Partidul Poporului nu a reusit sa obtina decat 0,83% din totalul voturilor, nemaiputand juca nici un rol in viata politica a tarii. Solicitat de rege in ziua de 9 februarie 1938 sa contribuie la restabilirea climatului de ordine si potolirea disputelor politice, maresalul Averescu a raspuns pozitiv si a fost inclus alaturi de alti sase fosti prim-ministri in guvernul Miron Cristea. Totusi, semnatura sa nu figureaza pe textul noii Constitutii din 27 februarie 1938, deoarece, cum aprecia intr-o scrisoare catre patriarhul Miron Cristea, nu considera ca era momentul potrivit pentru schimbarea legii fundamentale a tarii. Mai mult, el tinea sa precizeze ca in cazul in care pozitia sa reprezenta o piedica in calea activitatii guvernului, 'cu foarte adanca parere de rau sunt gata sa trag urmarile firesti'.
Framantarile si zbuciumul sufletesc aveau sa sfarseasca insa cu totul in ziua de 3 octombrie 1938, cand a incetat din viata. Trupul neinsufletit a fost inmormantat in cripta de la Marasti, in mausoleul ridicat aici prin straduinta sa, pentru a cinsti pe eroii bataliilor din vara anului 1917.
Ca militar a contribuit la faurirea statului national unitar roman, iar ca om politic la consolidarea si impunerea lui pe arena vietii europene. Suficient pentru ca numele sau sa figureze in galeria marilor barbati ai neamului.
(1) Formula utilizata in practica politicianist-electorala de dupa primul razboi mondial; considerandu-i vinovati de dezastrul tarii pe cei care guvernaera in timpul razboiului, indeosebi pe liberali, multi politicieni au cerut, spre a obtine adeziunea maselor, masuri drastice impotriva 'vinovatilor'. Fenomenul, la alta scara, fusese prezent si in secolul trecut, dupa razboiul pentru cucerirea independentei, cand conservatorii si liberalii se dadusera reciproc in judecata (Magazin istoric, 1, 2/1973)

11. 6. PARTIDUL UNIC (1945

Regimul comunist instaurat in tara noastra dupa cel de-al doilea razboi mondial, instaurat cu forta de catre Armata Rosie si-a dobandit legalitatea dar nu si legitimitatea. Era ilegitim pentru ca alegerile din 1946 au fost falsificate, pentru ca guvernul Groza fusese instaurat sub presiunea amenintarii de care Armata Rosie, pentru ca avea sa desfiinteze partidele politice libertatea presei a mitingurilor
Partidele politice au fost desfiintate de catre regimul comunist, liderii acestora au fost inchisi si multi dintre ei au murit in inchisori. Incetul cu incetul comunistii veniti la putere si-au construit legalitatea in speranta ca in acest fel vor reusi sa obtina si o legitimitate. Aderarea Romaniei la ONU, OSCE sau alte organisme internationale, elaborarea unei Constitutii, a unui alt sistem legislativ abrogarea vechiului sistem legislativ s-a facut tot pentru incercarea obtinerii unei legitimitati.
In timp ce noi state erau cuprinse de cel de al doilea val al democratizarii, ocupate de catre URSS tarile Europei de Est adoptau socialismul ca forma de guvernare
Regimul Ceausescu avea sa aduca comunismul in forma cea mai aberanta a sa. Dictatura proletara prevazuta de Marx era pusa in practica, insa sub o alta forma: cei care provaduiau egalitatea se scaldau in lux in timp ce restul populatiei se asemana din ce in ce mai mult cu prolii lui George Orwell. In Ungaria, 1956 avea sa aduca prima forma de opozitie atat impotriva regimului comunist dar si impotriva URSS. Imre Nagy avea sa fie executat de catre sovietici iar regimul comunist ramane la putere. In Cehoslovacia in 1968 Primavara de la Praga avea sa aduca o serie de schimbari acceptate chiar de catre liderii comunisti precum Alexander Dubcek, din pacate inabusite de Armata Rosie. In Romania cele doua momente: greva minerilor de la Lupeni si protestele brasovenilor au fost anihilate de carte regimul Ceausescu.
Dupa venirea lui Mihail Gorbaciov la putere in URSS se declansaza o serie de schimbari influentate de cel de al treilea val al democratizarii. Romania lui Ceausescu se opune tuturor schimbarilor care cuprinsesera intreaga Europa de Est. A fost nevoie de revolta de la Timisoara urmata de cea de la Bucuresti ca dictatorul comunist avea sa paraseasca puterea, parasit la randul sau de catre fortele de Securitate, Armata, si de apropiatii sai.
Noile elite instalate dupa Revolutia din 1989 aveau sa adopte la presiunea partidelor istorice dar si a strazii sistemul pluripartit, presa era de acum libera, se trece la separatia puterilor in stat, s-au organizat alegeri libere. Pentru prima data dupa aproape 50 de ani, peste 80 de partide politice aveau sa participe la alegerile din 20 mai 1990.

Pentru a se instaura la putere, comunistii profita de prezenta trupelor sovietice si reusesc sa patrunda la aparatul de conducere a tarii, cand trec direct la amenintari. Astfel la 6 martie 1945 Moscova impune un guvern comunist condus de dr. Petru Groza marcand instaurarea la putere a regimului comunist si a lichidarii democratiei.

Au inceput a fi facute epurari in randul detinutilor politici (inlocuirea acestora cu alte persoana fidele ideologiei) in leagare, si se introduce cenzura. In aceasta situatie Rgele Mihai doreste ca guvernul sa demisioneze. Deoarece Groza refuza, se introduce greva regala in care suveranul refuza sa mai semneze decretele guvernului.

La 8 noiembrie de ziua onomastica a regelui, la Bucuresti, in Piata Palatului, au fost primele demonstratii anticomuniste finalizandu-se cu numeroase victime: arestati, raniti si morti.

Dupa ce la 4 februarie 1946 a fost recunoscut guvernul dr. Petru Groza, acesta a dorit sa inlature adversarii politici (ai regimulu communist) facandu-i o inscenare maresalului Ioan Antonescu si a colaboratorilor lui. Primele alegeri parlamentare postbelice (19 noiembrie 1946)desi fiind castigate de catre democrati au fost falsificate de catre comunisti in scopul instaurarii la putere.

In anul 1947 si-a incetat existenta P.N.T si P.N.L fiind inlaturati si arestati Ghe. Tatarascu si colaboratorii sai. Astfel, partidul communist devine unic fiind reprezentat de catre un regim dictatorial care a nescolit profound drepturile si libertatile individuale .

Astfel rgele Mihai ramane ultimul obstacol al P.C.R,dar rams fara sprijin (Min. de Externe si Min Apararii Nationala) suveranul abdica la 30 deceambrie 1947 sub amenintarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej

Pe data de 22 martie 1965 ca urmare a decesului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej Plenara C.C al P.C.R il allege in functia de prim-secretar pe Nicolaie Ceausescu.

In 28 martie 1974 Nicolaie Ceausescu devine primul presedinte al Romaniei. Regimul comunist din Romania a detinut forma legala prin care si-a impus doar forme de constrangere si sanctiuni majoritatii populatiei. Desi intr-o forma minuscula a existat si o opozitie care a contestat legitimitatea comunismului.

Comunismul este o doctrina sociala, poitica si economica constituita pe principiul abolorii proprietatii private asupra mijloacelor de productie si al instaurarii proprietatilor colective. Primele idei comuniste de organizare sociala au la baza principiul comunuttii de bunuri si se gasesc la unele grupuri religioase (vechii crestini, mansatirile medievale). In unele societati istorice (Sparta, secta anabaptista a lui Th. Muntzer, Republica iezuita a Paraguay-ului din sec 16). In unele societati ideale elaborate de Platon in Republica . Th Morus in Utuopia . Incepand cu sec 16 s-a inceput un curent utuopic, reclamandsuprimarea proprietatilor private si abolirea inegalitatilor de orice fel. Comunismul modern este legat de ideile lui Karl Marx si Fr. Engels, care, ulterior, au fost preluate, precizate, adaptate si dezvoltate de diversi politicieni (Lenin, Stalin, Trotki, Mao). Central in doctrina comunistaeste conceptual de societate fara clase, bazata pe proprietatea comuna asupra mijloacelor de productie. Societatea fara clase ar urma dupa perioada tranzitoriede dictatura a proletariatului si dupa etap pregatitoare a socialismului. In ura revolutiei din octombrei 1917 din Rusia doctrina comunista a fost folosita pentru preluarea puterii politice de stat. dupa cel deal doilea razboi mondial, comunismul a fost impus de catrre U.R.S.S unor state din Europa de Est, Asia, Africa si America Centrala.

Dupa caderea comunismului prin Constitutia Romaniei (1991) a fost consacrat pluripartidismul. Articolul 8 din Constitutie prvede ca:

Pluraslismul in societatea romaneasca este o conditie si o garantie a democratiei cnstitutionale.

Partidele politice se constituie si isi desfasoara activitatea in conditiile legii. Ele contribuie la definirea si exprimarea vointei politice a cetatenilor, respectand suveranitatea nationala, integritatea teritoriala, ordinea de drept si principiile democratiei.

7. PARTIDELE POLITICE DIN ROMANIA DUPA 1989;

Romania se caracterizeaza astazi prin existenta unui numar foarte mare de partide. Aceasta se intampla datorita faptului ca la noi fenomenul partidelor politice este in curs de cristalizare. Suntem inca intr-o perioada de cautari de solutii, de definiri politice, de prospectare. In baza Decretului- Lege nr 8 / 1989, s-au organizat un numar foarte mare de partide. Multe dintre ele aveau platforme si programe politice asemanatoare, nici unele nu ofereau solutii eficiente si viabile pentru gravele probleme economice care se conturau inca de pe atunci. Viata politica actuala in Romania are mai mult un aspect de razboi politic decat de competitie, existand intoleranta intre lideri (nu cooperare in vederea rezolvarii problemelor economice) si exprima prea putin vointa poporului (in prezent aproape de loc). Constitutia Romaniei prevede in Articolul 8 ca 'pluralismul in societatea romaneasca este o conditie si o garantie a democratiei constitutionale', 'partidele politice contribuie la exprimarea vointei politice a cetatenilor, respectand suveranitatea nationala, integritatea teritoriala, ordinea de drept si principiile democratiei'. Lipsa de consecventa politica o mai putem observa si la numarul mare de prim-ministrii pe care i-a avut fiecare guvernare: PDSR: - Petre Roman (1989 -1991) Theodor Stolojan (1991-1992)-Nicolae Vacaroiu (1992 -1996) CDR: - Victor Ciorbea (1996 -1998) -Radu Vasile (1998 - 1999)- Mugur Isarescu (1999 - 2000).
Aceste schimbari au fost consecinta luptelor stradale (greva minerilor din timpul guvernarii Roman), sau frictiunilor aparute intre partidele din cadrul CDR (inlaturarea guvernelor Ciorbea si Vasile). Pentru ca guvernantii sa se preocupe exclusiv de problemele economice ale tarii (sa incerce sa faca ceva pentru ca promisiunile lor electorale sa nu ramana in van), ar trebui ca aceste framantari politice dintre partide (si in cadrul partidelor intre membrii acestora) sa dispara. Doar in momentul in care sa va ajunge la o maturitate politica vom putea spune ca, intr-adevar democratia este reprezentativa (puterea politica prin ceea ce intreprinde este reflectia vointei poporului). In final vom aminti faptul ca, Constitutia Romaniei reglementeaza rolul partidelor in cadrul proceselor electorale, reglementeaza organizarea parlamentului si desemnarea primului-ministru (spre deosebire de alte constitutii care nu cuprind reglementeri exprese - constitutia olandeza, belgiana sau cea a Statelor Unite ale Americii. Partidele politice pot fi definite ca asociatii libere ale cetatenilor prin care se urmareste, pe baza unei platforme (program), definirea si exprimarea vointei politice a cetatenilor, asociatii care au, si-si afirma clar si deschis, vocatia si aptitudinea guvernarii. In Romania art.8 din Constitutie stipuleaza ca partidele politice contribuie la definirea si exprimarea vointei publice a cetatenilor. Aceasta functie esentiala se dimensioneza in raport de valorile democratiei constitutionale astfel cum sunt ele definite in art.1 si in art.8 din Constitutie:

1) Pluralismul in societatea romaneasca este o conditie si o garntie a democratiei constitutionale

2) Partidele politice se constituie si isi desfasoara activitatea in conditiile legii. Ele contribuie la definitivarea si exprimarea vointei politice a cetatenilor, respectand suveranitatea nationala, integritatea teritoriala, ordinea de drept si principiile democratiei

Dispozitii juridice privind partidele politice prevazute in Constitutia Romaniei si in Legea Partidelor

Intr-un stat democratic si de drept consacrarea prin Constitutie a unor reguli privind partidele politice devine obligatorie. In art.36 din Constitutia Romaniei se stipuleaza:

1) Cetatenii se pot asocia liber in partidele politice, in sindicate si in alte forme de asociere.

2) Partidele sau organizatiile care prin scopurile ori prin activitatea lor, militeaza impotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranitatii, a independentei Romaniei sunt neconstitutionale.

3) Nu pot face parte din partide politice judecatorii Curtii Constitutionale, avocatii poporului, magistratii, membri activi ai armatei, politistii si alte categorii de functionari publici stabiliti prin lege organica

4) Asociatiile cu caracter secret sunt strict interzise

Dispozitiile constitutionale trebuie detaliate printr-o lege a partidelor politice . Legea trebuie sa contina obligatia ca prin statutul care-l prezinta cu prilejul inregistrarii sa se specifice explicit calitatea de partid politic. Altfel spus sa existe obligatia legala, ca la inregistrare asociatiile sau organizatiile ce vor sa se organizeze in partide politice sa declare oficial si expres acest lucru. Aliantele politice se pot realiza numai intre partidele politice pe baza unui protocol, ce se depune la Tribunalul Municipiului Bucuresti, solicitandu-se inscrierea in Registrul de evidenta a aliantelor politice. Incetarea activitatii partidelor politice poate fi voluntara, prin autodizolvare sau ordonata in cazul dizolvarii decise pe cale judecatoreasca sau de catre Curtea Constitutionala . Incetarea prin inactivitate intervine in situatia in care un partid politic nu desemneaza candidati, singur sau in alianta, in doua mandate electorale succesive, in cel putin 10 circumscriptii, sau nu a tinur nici o adunare generala timp de 5 ani. Incetarea activitatii unui partid, in toate cazurile, este constatata de Tribunalul Municipiului Bucuresti.

Dupa caderea blocului communism s-au format mai multe partide dintre care cele mai representative sunt:

Dintre acestea cele mai importante care in prezent formeaza Parlamentul (Camera DeputatilorSenatului) sunt urmatoarele:

  

Principalele partide politice  din Romania de dupa 1989 care au intrat in Parlament sau au ajuns la guvernare isi revendica legitimitatea in moduri diferite.
    FSN ( Frontul Salvarii Nationale din Romania)- S-a format ca partid politic in februarie 1990 dupa ce la presiunile partidelor istorice a acceptat sa renunte la conducerea tarii si sa se infiinteze Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala
Pana la divizarea din 1991 a incercat sa isi justifice legitimitatea ca fiind o emanatie a Revolutiei din Decembrie 1989 . La alegerile din mai 1990 obtine peste 80% din voturi.
A detinut puterea pana la alegerile din 1992 perioada in care a fost puternic contestat atat de catre partidele istorice dar si de organizatii neguvernamentale ( Grupul pentru Dialog Social, Alianta Civica, Liga Studentilor si sindicate) . A incercat sa obtina legitimitatea prin adoptarea unei Constitutii in 1991, prin diverse contacte cu celelalte tari occidentale, prin adoptarea unei platforme program de stanga care i-a adus voturile ce i-au permis sa detina puterea pana in 1992 din partea populatiei sarace a Romaniei. Nu a reusit sa obtina Autoritate, in 3 randuri liderii acestui partid chemand ca forte de ordine acer sa imprastie manifestatiile impotriva guvernului muncitorii din fabrici si mai ales minerii din Valea Jiului. In 1992 se divide 2 partide (FSN-PD si FDSN) unul condus de Petre Roman, celalalt de Oliviu Gherman de jure, de facto fiind condus de catre presedintele tarii Ion Iliescu. La alegerile parlamentare si prezidentiale cele doua partide participa separat, fiecare revendicandu-se ca rezultat al Revolutiei din decembrie 1989.
    FDSN-PDSR (Frontul Democratiei Sociale din Romania - Partidul Democratiei Sociale din Romania): PDSR - dateaza din iulie 1993, dupa ce FDSN a fuzionat cu Partidul Republican, Partidul Cooperatist si Partidul Socialist Democratic. Se autodefineste ca fiind un partid social-democrat modern, de centru stanga, cu vocatie europeana, formatiune politica profund democratica si reformatoare, eliberata de orice nostalgie dupa vremurile trecute, in dezacord cu orice viziune autoritarista si extremista. A solicitat in 1993 aderarea la Internationala Socialista fara a fi acceptat. Dezvolta relatii cu Partidul Socialistilor Europeni, cu partide social-democrate din diverse tari ale lumii.
Dupa alegerile pe care le-a pierdut in anul 1996, devine principalul partid de opozitie, iar in iunie 1997 o alta grupare condusa de fostul ministru de externe Teodor Melescanu se desprinde din partid formand ApR. Pentru a-si consolida legitimitatea a avut contacte cat timp s-a aflat la guvernare cu diferite organizatii internationale: in 1995 Romania fiind prima tara care a semnat Parteneriatul pentru Pace cu NATO, detasamente ale Castilor Albastre participa la operatiuni sub egida ONU in Rwanda, Irak, Somalia, fosta Iugoslavie.
    PD-FSN ( Partidul Democrat - Frontul Salvarii Nationale): O grupare condusa de Petre Roman fost prim-ministru in perioada decembrie 1989- septembrie 1991 se desprinde din FSN in 1992 formand FSN-PD. Incearca sa isi obtina Legitimitatea ca si PDSR sustinand ca este si el o emanatie a Revolutiei din Decembrie 1989.
In perioada 1991-1996 s-a aflat in opozitie incearca sa capete legitimitate in fata electoratului prin aderarea la Internationala Socialista, adoptand o politica de centru stanga. Puterea PD este data de participare in coalitia de guvernare alaturi de CDR si UDMR
Partidul este lipsit de Autoritate ca de altfel intreaga coalitie: aceasta nu poate adopta legile in parlamentul Romaniei deoarece diferentele ideologice ale celor trei formatiuni politice sunt atat de mari incat practic puterea legislativa Parlamentul - aproape nu functioneaza, executivul fiind nevoit sa adopte Ordonante de Urgenta pentru accelerarea reformei in Romania.

    PNTCD (Partidul National Taranesc Crestin Democrat) Principalii lideri nationali-taranisti si-au sfarsit viata in inchisoare: Iuliu Maniu in inchisoarea de la  Sighet in 1953, iar Ion Mihalache la Ramnicu Sarat, in 1963.
Intre anii 1936-1946, Iuliu Maniu l-a numit in functia de secretar politic pe Corneliu Coposu (viitorul lider al PNTCD de dupa 1989) - student la Drept si membru al redactiei ziarului 'Romania Noua', pentru ca in 1947 acesta sa primeasca functia de secretar general adjunct al partidului si al delegatiei permanente. Dupa inscenarea de la Tamadau, Corneliu Coposu este arestat la 14 iulie 1947 si condamnat la munca silnica pe viata. Dupa iesirea din inchisoare acesta a reusit sa inscrie in 1987 PNt in Uniunea Crestin Democrata. Sub conducerea sa se organizeaza in Romania dupa 1989 primele mitinguri impotriva regimului Iliescu reusind sa infiinteze CPUN, PNtCD facand parte din acesta. PNTCD devine in anul 1992 membru cu drepturi depline al Uniunii Europene Crestin Democrate, In 1991 se creeaza Conventia Democrata din Romania, la initiativa PNTCD, formatiune care reuneste principalele forte de opozitie: PNL, Alianta Civica, PAC, PAR, PSDR, PER. Legitimitatea acestui partid este data in primul rand de faptul ca acest partid e a fost una din principalele forte politice in perioada interbelica. De asemenea el si-a castigat legitimitatea in toate legislaturile prin obtinerea increderii unei parti a populatiei tarii, reusind sa acceada in Parlament. Din pacate, ca si in cazul PD, el nu a reusit sa obtina o Autoritate decat pentru scurt timp atat in  cadrul CDR, cat si din partea unei parti a societatii civile, electoratul sau fiind format in special din randul populatiei cu studii superioare din marile orase.Si in cadrul partidului PNTCD se confrunta in ultimul timp cu o criza de autoritate voci reprezentative ale acestuia facandu-se auzite tot mai des. In ultimul timp fostul premier Victor Ciorbea parasind partidul.

    PNL ( Partidul National Liberal) : Dupa revolutia din decembrie 1989, PNL este reinfiintat, din initiativa unor vechi liberali: Dan Amedeo Lazarescu, Nicolae Enescu si Sorin Botez, care au instituit un comitet de reconstituire, alcatuit din 12 liberali din tara si din exil. Reinscris la tribunalul Municipiului Bucuresti la data de 6 ianuarie 1990, PNL a obtinut la alegerile din 20 Mai 1990, 7% din voturi, cu 29 de deputati si 10 senatori. Ales presedinte al PNL, la 31 martie, Radu Campeanu, este invins in cursa pentru Presedintia Romaniei de catre candidatul FSN, Ion Iliescu. Dupa caderea guvernului Roman in 1991, PNL participa la guvernarea Th. Stolojan, cu 3 ministri si 7 secretari de stat. Decizia presedintelui Radu Campeanu  de a parasi CDR va face ca PNL sa nu obtina pragul necesar de 3% la alegerile din 1992 nereusind sa acceada in Parlament.La Congresul de la Brasov din 28 februarie 1993, este aleasa o noua conducere a partidului (presedinte fiind ales Mircea Ionescu Quintus) iar partidul fuzioneaza cu Noul Partid Liberal. Revenirea PNL in CDR, s-a realizat la inceputul anului 1995, iar la 13 mai, Grupul Politic Liberal din PL'93 si Grupul pentru Unificarea Liberala din PAC au aderat la PNL. La alegerile din 1996 participa in cadrul CDR reusind sa acceada in Parlament, si sa participe la guvernare, iar in 1997 fuzioneaza cu PAC dupa ce anterior fuzionase cu Partidul Socialist-Liberal si Pl-93 Din punct de vedere al Legitimitatii, PNL se apropie cel mai mult de cerintele impuse de acest concept, prin doctrina sa prin programul politic pe care il sustine, punand accentul pe:

- libertatea individuala si proprietatea privata;

- inviolabilitatea individului ;

- toleranta si pluralism;

- limitarea puterii politice si separarea puterilor in stat;

- drepturi individuale si autonomie personala.

In ceea ce priveste detinerea Puterii, PNL a detinut-o   inca de la infiintarea particpand la guvernare, dar si prin  scurta sa participare la guvernarea Stolojan si dupa castigarea alegerilor din 1996 in cadrul CDR, fiind unul din partidele din arcul guvernamental.
In cadrul CDR a fost lipsit de Autoritate, principalul partid care a condus Conventia la alegeri fiind PNT-CD. In ultimul timp poarta negocieri cu acesta pentru delimitarea unor divergente in ceea ce priveste participare la guvernare. Precum si distributia mandatelor in viitoarea legislatura. Pentru viitoarele alegeri locale se pare ca PNL va avea proprii candidati. De asemenea nici acest partid nu detine decat o Autoritate relativa in randul membrilor sai, partidul fiind framantat de sciziuni.

    PUNR ( Partidul Unitatii Nationale din Romania): S-a constituit la data de 20 martie 1990 dupa evenimentele de la Tg. Mures. Este fondat ca partid politic de o parte din membrii Uniunii Vatra Romaneasca, formatiune care se pronunta si astazi impotriva UDMR si a solicitarilor pe care aceasta formatiune le are. La alegerile din 20 mai 1990 obtine 11 locuri in Parlamentul Romaniei. Primul sau presedinte Radu Ciontea a fost inlocuit imediat dupa alegeri cu Gheorghe Funar. Dupa alegerile din 1992 cand obtine cca. 10% , participa la guvernare alaturi de PDSR, PDAR, avand sprijinul parlamentar al PRM si PSM. Extremismul de care a dat dovada Gh. Funar a facut ca PUNR sa piarda o parte a increderii populatiei, la alegerile din 1996 obtinand cu putin peste 5% .Doctrina PUNR dupa cum afirma membrii acestui partid este una social liberala (?!), partidul fiind adeptul dreptului de proprietate, dar se pronunta in acelasi timp si pentru o protectie sociala a populatiei. De asemenea PUNR se pronunta pentru un stat national unitar roman nefacand nici o concesie minoritatilornationale, adversarul sau in plan politic si ideologic fiind UDMR. Majoritatea membrilor partidului sunt transilvaneni singurul membru marcant care nu este originar din Transilvania fiind deputatul Valentin Iliescu.
Dupa alegerile din 1996, in partid se creeaza o ruptura intre aripa condusa de Gh. Funar care este inlocuit din functia de presedinte al partidului la 22 martie 1997 cu Valeriu Tabara (fost ministru al Agriculturii in guvernul Vacaroiu), si una condusa de acesta din urma secondat de Ioan Gavra. Gruparea Funar se va unifica mai tarziu cu PRM, dupa aceasta ruptura partidul incercand sa-si refaca o noua imagine adoptand un nou statut mai moderat, declarandu-se dispus la discutii cu UDMR din pacate neconcretizate din varii motive. Partidul a detinut Puterea in perioada cat s-a aflat la guvernare alaturi de PDSR. Dupa 1996 este lipsit de aceasta si implicit de Autoritate, lipsa acesteia aceasta manifestandu-se atat in cadrul partidului dar si in randul electoratului, multi membrii ai sai plecand spre alte partide precum: PNR, PNL etc., partidul scazand in sondajele de opinie la 1%.

    A.p.R. (Alianta pentru Romania) S-a fondat in 1997 dupa parasirea PDSR a unui nr. de membrii marcanti ai acestui partid condusi de fostul ministru de externe in guvernare Vacaroiu, Th. Melescanu. Deoarece Regulamentele Parlamentului nu permit ca partidele care nu au participat la alegeri sa se constituie in grupuri parlamentare, toti parlamentarii acestui partid sunt independenti. Poarta in prezent tratative cu PSDR pentru fuzionarea acestor doua formatiuni politice nefinalizate inca cu nici un rezultat concret. Liderul acestui partid se bucura de cea mai mare incredere din partea populatie conform sondajului CSOP din 21 iunie 1999 ( 36%), in schimb la alegerile prezidentiale ar obtine doar 15% Partidul este lipsit de Autoritate si de Putere deoarece in cadrul Parlamentului nu are nici o alianta politica incheiata cu vreun partid politic, nu participa la guvernare. Pentru a-si justifica legitimitatea se revendica ca partid de centru-stanga, si prin faptul ca membrii sai au obtinut un numar de voturi prin care au intrat in Parlament desi au candidat pe listele altui partid.

  PRM (Partidul Romania Mare) .S-a fondat in 1991 de catre ziaristii de la revista cu acelasi nume respectiv: Corneliu Vadim Tudor, Eugen Barbu, Mircea Musat, Radu Theodoru, primul dintre ei fiind ales presedinte al partidului.
Principalul obiectiv politic al acestui partid conform programului electoral este refacerea Romaniei Mari. Intretine relatii internationale. cu Frontul National Francez, al carui presedinte Jean Marie Le Pen a participat la Congresul al II-lea al PRM din 1997, dar si cu autoritati din orientul mijlociu precum: Saddam Husein, Mohamer al Gadaffi
Dupa parasirea de catre aripa Funar a PUNR, fuzioneaza cu formatiunea politica condusa de acesta ( PAUR) care devine unul din vicepresedintii partidului. PRM are un mesaj electoral in principal antisemit si intolerant, adversarii sai politici fiind coalitia CDR-USD-UDMR, protestand impotriva tuturor actiunilor desfasurate de catre UDMR, si acuzand aceasta formatiune ca doreste ruperea Transilvanie de Romania. La alegerile din 1992 a obtinut cca. 4% din voturi reusind sa intre in Parlament, sprijinind la guvernare PDSR alaturi de PUNR PSM si PDAR.La alegerile din 1996 ajunge la cca. 5% aflandu-se insa in opozitie. Acuza actuala guvernare de tradare a interesului national, mesajul sau electoral fiind unul de tip nationalisto-populisto-neocomunist. Prin actiunile sale este un partid de tip ultra-nationalist, tip de partid aparut in Europa de Est dupa caderea comunismului, cand nationalismul a devenit noul stindard de lupta impotriva Occidentului , pe care il acuza si pe el de tradare in special dupa respingerea Romaniei de aderare la structurile Euro-Atlantice. PRM nu a participat la guvernare pana acum, deci nu detinut decat in mica masura putere, aceasta paote datorita fatului ca in perioada 1992-1996 a sprijinir PSDR si guvernarea Vacaroiu alaturi de PUNR, PDAR PSM.. Neavand decat un numar mic de parlamentari singura solutie este aceea de a intra in coalitie alaturi de alte partide de stanga. Partidul incearca sa isi obtina Legitimitatea prin mesajele sale nationaliste si populiste castigand increderea electoratului mai putin educat in special din Vechiul Regat dar si a unei mici parti a populatiei din Transilvania. Spre deosebire de PUNR care are in aceasta zona un electorat puternic.
In cadrul partidului detinatorul Autoritatii este liderul necontestat C. V. Tudor singura voce care se face auzita fiind a sa. In ultimele sondaje PRM arata cca. 8-10% in vreme ce liderul sau are cca. 18%.

UDMR ( UNIUNEA DEMOCRATA A MAGHIRILOR DIN ROMANIA) S-a fondat in 1990 ca expresia a minoritaii maghiare din Romania care  dorea sa apere drepturile si interesele acestui segment al populatiei din Romania. Primul sau presedinte a fost un vechi comunist Domokos Geza fost membru al CC al PCR. Dupa alegerile din 1992 conducerea partidului este schimbata aproape in totalitate: presedinte este ales Marko Bella , noi lideri  facandu-se remarcati unii mai moderati precum Gyorgy Frunda si Akos Birtalan altii radicali precum Laszlo Tokes sau Kincsezs Elod. Moderatii se pronunta pentru obtinerea drepturilor cuvenite minoritatilor nationale pe cale legala, prin dialog politic , in timp ce radicalii din UDMR incalca uneori legile Romaniei, in speranta punerii statului roman in fata faptului implinit. Electoratul UDMR se situeaza la cca. 7% fiind format din cetatenii romani de etnie maghiara in special din judetele in care sunt majoritari, respectiv Harghita si Covasna. Dupa alegerile din 1996 participa la guvernare alaturi de CDR si USD, detinand doua portofolii : cel al Turismului si cel al sanatatii rin acest lucru dovedindu-se si detinatori ai puterii. Legitimitatea acestui partid este data de faptul ca reprezinta minoritatea maghiara din Romania, dovedind o puternica autoritate in randul electoratului sau. Paradoxal dar parlamentarii sai se aseamana in privinta participarii la sedintele celor doua camere in mod asemanator cu parlamentarii PUNR dovedind la fel ca si acestia preocupari pentru imbunatatirea domeniului legislativ romanesc si aducerea acestuia la standardele europene. Dupa aceasta scurta trecere in revista a principalelor partide din Romania, observam ca aproape nici unul din aceste partide
( exceptand poate UDMR ) nu detin toate cele trei componente care ar face ca Romania sa fie o tara democratica. In principal partidele politice din Romania nu se bucura nici de increderea populatiei, si nici nu au autoritatea si puterea de a impune valorile democratice in Romania in acest fel ele devenind legitime pe care o pierd datorita intarzierii reformei (principalele parghii ale unui stat de drept: cele trei puteri: executiva, legislativa si judecatoreasca figurand in topul neincrederii populatiei.).
Taraganarea transformarilor democratice nu va face decat ca Romania sa se intoarca la totalitarism, iar daca luam in calcul teoria lui S. Huntington acest lucru este posibil: orice flux este urmat de un reflux iar acest reflux s-ar putea sa se opreasca doar la Ungaria, Polonia Cehia si probabil Slovenia si Croatia, tari catolice. Revenind la Motto putem spune ca cerintele de baza (aceleasi de aproape 19 ani) ale populatiei Romaniei sunt: oprirea sau incetinirea ritmului inflatiei; privatizarea; imbunatatirea serviciilor publice; libertatea de circulatie in Europa. Daca aceste cerinte nu sunt indeplinite cu greu mai putem crede ca democratia si valorile occidentale dupa care tanjim cei mai multi, se vor consolida in Romania. Dupa cum se observa, guvernantii, (fara exceptie ) au oferit NATO, Uniunea Europeana, anticoruptie, drumul petrolului, Mebo, 15.000 de specialisti pe cand oamenii vroiau eliminarea inflatiei, vize, privatizare, servicii publice mai bune, o reala protectie sociala. Indraznesc sa afirm ca Romania are nevoie astazi in primul rand de un consens al elitelor care sa poata face posibil crearea unui cadru legislativ favorabil accelerarii reformei, in armonie cu cel european. Aceasta este cred una din conditiileesentiale ca Romania sa ramana in sfera tarilor democratice.

In Romania se poate observa un fenomen original : numarul mare de partide de diferite orientari doctrinare, ceea ce nu reprezinta neaparat un lucru rau . Se poate spune ca fenomenul se datoreaza lipsei de libertati de exprimare din perioada comunista, imposibilitatii se imtarire a structurii centrale a partidelor datorate divergentelor de opinii, proastei legislatii in domeniu dar si experienta perioadei de tranzitie spre o societate democratica. Pe de alta parte numarul mare de partide poate semnifica incaapacitatea sistemului de a se institutionaliza, ceea ce este un factor negativ in procesul de democratizare. Un lucru este cert : partidele politice reprezinta una dintre cele mai importante castiguri ale democratiei din Romania, desi lupta pentru putere dintre aceste partide nu se duce mereu in limitele legii sau nici in ale bunului simt.